Suspiciunile cu privire la condițiile în care și-a realizat doctoratul noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, nu par să tulbure prea tare apele pe scena politică, chiar dacă acesta conduce un minister-cheie în contextul războiului din Ucraina.
Foști angajați ai muzeului Vrancei spun că personalul instituției ar fi conceput și scris lucrarea care l-a făcut pe Angel Tîlvăr doctor în științe umaniste, în 2012.
Mai mult, documentele din Arhivele Naționale Vrancea, citate în teza sa de doctorat, nu ar fi fost consultate de actualul ministru, parlamentar la acea vreme, ci de un angajat al Muzeului, a dezvăluit, luni seară, G4Media.
Angel Tîlvăr este al patrulea membru al Guvernului a cărui integritate academică ridică semne de întrebare. Au fost acuzați de plagiat premierul Nicolae Ciucă, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu - care a și demisionat - și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
Europa Liberă a întrebat lideri ai principalelor partide din Coaliție, dar și ai partidelor din afara guvernării, de ce s-a expus Executivul unei noi astfel de situații.
Acuzele care i se aduc ministrului Tîlvăr nu sunt deocamdată demonstrate, iar în mod oficial el nu este acuzat de nimic, a spus pentru Europa Liberă liderul grupului de senatori ai PSD, Radu Oprea, purtător de cuvânt al formațiunii.
Liderul de grup al senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, spune că formațiunea partenerilor de guvernare trebuie să își asume responsabilitatea deplină pentru nominalizarea lui Angel Tîlvăr, pe care personal nu a considerat-o, din start, ca fiind cea mai inspirată.
El a dat de înțeles că portofoliul nu este unul cu o putere de decizie ridicată în problemele strategice ale României, aceasta fiind apanajul Guvernului, condus de un fost șef de stat major, respectiv al CSAT, prezidat de șeful statului, Klaus Iohannis.
Coaliția ar fi trebuit să opteze pentru un „tehnocrat” militar, mai ales că predecesorul lui Tîlvăr a fost tot un „civil”, care în mai puțin de un an a demisionat, spune vicepreședintele USR, Ionuț Moșteanu.
Mai vehement s-a dovedit fostul premier Ludovic Orban, liderul formațiunii Forța Dreptei. El crede că atâta vreme cât asupra actualului premier Nicolae Ciucă încă planează acuzațiile de plagiat, iar trecutul profesional al liderului PSD, Marcel Ciolacu, nu ar fi unul foarte transparent, așteptările nu pot fi foarte mari.
Alegerea unui ministru ușor atacabil indică însă și o lipsă de cadre, asta și pentru că specialiști competenți în domeniile lor au fost ținuți departe de politică de înșiși politicienii, a mai spus Orban.
Înlănțuirea cazurilor care au în centru probleme de integritate academică a politicienilor afectează cumplit imaginea instituțiilor publice și în plan secund pe cea a sistemului de educație, afirmă politologul George Jiglău.
El s-a arătat intrigat de faptul că în rândul politicienilor a devenit aproape o modă aceea de a-și alătura titulaturi academice. E o tendință pe care personal nu o înțelege, câtă vreme e de domeniul evidenței că un politician, prin natura activității lui, nu are timpul și energia necesare unei cercetări avansate.
Apărarea PSD
„Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr nu este acuzat în mod oficial (adică de instituții ale statului, n.r.) de nimic”, a spus pentru Europa Liberă liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, totodată purtător de cuvânt al formațiunii.
Parlamentarul face trimitere la faptul că dosarul în urma căruia a fost analizată și această speță a fost clasat, pe rând de DNA Galați și ulterior de către Parchetul Vrancea.
Acuzele lansate în spațiul public de actuali sau foști angajați ai muzeului Vrancei - cum că personalul muzeului, în frunte cu fostul director, ar fi scris lucrarea de doctorat a lui Angel Tîlvăr, parlamentar la acea vreme - sunt parte a unei situații tensionate care ar fi existat între aceștia și conducerea instituției, adaugă el.
„Fiecare poate să spună ceva, dar ar trebui totuși când ne referim la persoane care reprezintă statul român, aceste chestiuni să fie fundamentate. Când există un astfel de conflict, între angajați și conducere, pot apărea tot felul de afirmații, când aduci astfel de acuzații trebuie să ai însă argumente și dovezi”, a declarat el.
Radu Oprea a ținut să menționeze că nu există în acest moment o poziție discutată în cadrul partidului și că exprimă mai degrabă poziția proprie, inclusiv de colaborator al ministrului în Parlament.
El a mai spus că îl apreciază pe Angel Tîlvăr tocmai pentru aplecarea spre studiu și meticulozitatea sa.
„Opinia mea despre Angel Tîlvăr este cea a una de om profesionist, un care știe, citește foarte mult, studiază foarte mult, e în natura firii lui, să studieze, să citească, să aprofundeze lucrurile. De aceea eu am foarte mari dubii legat de acele acuze. Dar sunt subiectiv, am lucrat cu el, ca senator și pe documente ale partidului”, a spus Radu Oprea.
Întrebat de ce PSD nu a ales un candidat mai puțin atacabil pentru un portofoliu cu importanță aparte în condițiile războiului din Ucraina și dacă formațiunea ar fi avut destui candidați eligibili, liderul senatorilor PSD a evitat să ofere un răspuns clar.
El a dat de înțeles că Angel Tîlvăr a fost cea mai bună opțiune și ar fi de fapt familiarizat cu specificul militar, chiar dacă „dintr-o perspectivă civilă”.
„Nu e puțin lucru că e șeful delegației parlamentare a României la NATO (din 2022, n.r.) și șeful unei comisii a tuturor delegațiilor parlamentare la NATO (începând cu 2020, n.r.). E singurul român într-o astfel de poziție, câștigată pe meritele lui, nu era un loc al României, sau al unei formațiuni”.
În concluzie, actualul ministru este „foarte potrivit pentru acest Minister”, iar formațiunea nu a luat în calcul în acest moment niciun alt posibil înlocuitor, în ciuda controverselor din prezent, a conchis Radu Oprea.
Slalomul PNL
Portofoliul Apărării este în responsabilitatea exclusivă a PSD-ului, conform negocierilor de la formarea Coaliției, iar rocada unor ministere nu va fi luată în calcul până la „rotativa” cu privire la funcția de premier din luna mai, a subliniat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.
Pe de altă parte, el consideră că nominalizarea unui ministru care a iscat controverse nu denotă o lipsă de cadre, ci doar o opțiune a social-democraților. Nu neapărat cea mai inspirată, în opinia sa.
„PSD avea opțiuni și între membri și de foști militari, apropiați de PSD, cum sunt alții apropiați de PNL, pensionați și care pot face politică. Sunt foști generali, oameni care au ocupat funcții importante, dar și oameni politici pe care PSD-ul i-a mai avut ca miniștri la Apărare și care și-au exercitat mandatul fără să genereze discuții și controverse, sau cel puțin nu de amploare”, ne-a declarat el.
Parlamentarul PNL a mărturisit că a fost surprins de nominalizarea lui Angel Tîlvăr, întrucât acesta fusese ca parlamentar președinte ale Comisiei de Afaceri Europene și nu de Apărare.
Pe de altă parte, Daniel Fenechiu a subliniat că deciziile de securitate care privesc România sunt luate în primul rând la nivelul Guvernului, condus de un premier militar de carieră ca formație de bază, respectiv de președintele Klaus Iohannis, ca președinte CSAT.
Senatorul a subliniat că prioritățile Coaliției sunt acum să guverneze și să găsească soluții la problemele cele mai ardente, precum facturile din iarnă și pensiile.
Educația a fost destul de multă vreme zonă promiscuă.Daniel Fenechiu
Este de datoria ministrului Tîlvăr să clarifice acuzațiile care țin de doctoratul său, însă trebuie evitat ca subiectul doctoratelor să se transforme într-o „vânătoare de vrăjitoare”, a mai spus Fenechiu.
„Sper ca doctoratele să nu devină o vânătoare de vrăjitoare, pentru că au reapărut ca un filtru, ca un test de moralitate după destul de multă vreme în care educația românească a fost într-o zonă promiscuă. Asta nu este o scuză pentru cineva care s-ar putea găsi în zona unui plagiat și nu minimalizez importanța temei”.
„Această problemă a doctoratelor trebuie rezolvată, pentru că riscăm să ajungem într-o situație precum a dosarelor penale, când o persoană publică e anchetată și în cele din urmă poate să nu fie nici măcar trimisă în judecată, sau dosarul este clasat. Este în regulă ca 3, 5, 8 ani, să fie 'scoasă' din joc?” a întrebat el, ținând să sublinieze că nu dorește ca prin aceasta să gireze în vreun fel ideea de plagiat sau de fraudare a unor titluri academice.
USR: Criza experților
Guvernul ar fi putut evita numirea unui ministru confruntat cu controverse legate de CV-ul său academic, spune vicepreşedintele USR, Ionuţ Moşteanu.
Asta cu atât mai mult cu cât Angel Tîlvăr nu era cunoscut ca un expert în domeniul militar, ceea ce ar fi o necesitate la un minister atât de specializat precum cel al Apărării, a spus el.
Liderul deputaţilor USR a adăugat că se aştepta ca premierul Nicolae Ciucă, general şi fost şef de stat major, să aibă un cuvânt mai puternic de spus în privinţa celui care deţine portofoliul Apărării.
„Din punctul meu de vedere, Ministerul Apărării şi cel al Externelor sunt două ministere care trebuie conduse de persoane care cunosc extrem de bine aceste domenii. În timp ce la Externe avem un diplomat de carieră, transpartinic, la Apărare e deja al doilea ministru care vine oarecum din zona civilă, fără o experienţă solidă în domeniu”
Moșteanu se îndoieşte că PSD şi PNL vor face rocadă la ministerul Apărării - variantă care ar fi fost dorită de social-democrați inclusiv după demisia lui Vasile Dîncu.
Este de părere și el că social-democraţii ar avea în continuare opţiuni mai bune pentru acest portofoliu.
„Eu în şase ani de politică nu am auzit de domnul Tîlvăr. Sunt în schimb suficienţi experţi, cunoscători ai domeniului militar, care fac analize pertinente, citate nu o dată în presă. Nu trebuie să fie membrii PSD ca să fie eligibili, ci să cunoască domeniul foarte bine”, a conchis el.
Forța Dreptei: „Guvern sub-mediocru”.
Numirea unui ministru vizat de controverse legate de titlul său de doctor aruncă încă o pată pe „obrazul” guvernării actuale, după acuzele de plagiat la adresa premierului, a ministrului Afacerilor Interne și demisia ministrului Educației, a subliniat fostul premier Ludovic Orban, lider al formațiunii Forța Dreptei.
În ciuda dosarelor clasate de instanță în cazul ministrului Tîlvăr, reluarea acuzelor legate de doctoratul său sunt serioase, a subliniat el.
„Nu cred că angajații dintr-o instituție publică pot inventa faptul că ei sunt cei care au muncit la teza ministrului... Evident aceste lucruri trebuie verificate și (dacă acuzațiile sunt confirmate, n.red.) ministrul trebuie să își dea demisia”.
Așteptările nu pot fi foarte mari, a mai spus Orban, câtă vreme Nicolae Ciucă a fost el însuși acuzat de plagiat, iar diplomele obținute de Marcel Ciolacu și experiența sa în muncă au fost de asemenea subiectul unor controverse în trecut.
„Avem un Guvern sub-mediocru, condus de un premier care nu înțelege nimic din economie, energie, administrație, educație, domenii vitale unde este absolut necesară reforma și care este format din oameni cu agende persoanele și care nu pot gira astfel de funcții”.
PSD ar fi putut opta la portofoliul Apărării și la oameni din afara partidului, pe care să îi sprijine și care „au expertiza și integritatea necesare pentru exercitarea funcției”.
O „lipsă de cadre” ar exista totuși, este de părere el.
„Este o criză de oameni de calitate, din păcate foarte mulți oameni serioși, care au făcut ceva la viața lor, care excelează în domeniile în care își desfășoară activitatea, au preferat să stea deoparte, sau au fost ținuți departe de politică. Din cauza asta s-a făcut loc unor oameni care sunt foarte departe de exigențele necesare pentru a gira o funcție de demnitate publică importante în statul român”, a opinat Orban.
„Ministerul Apărării e unul foarte important în conjunctura actuală și e cu atât mai iresponsabil să desemnezi oameni care nu au nicio legătură cu domeniul”, a conchis el.
Specialist: Scăderea încrederii în instituții
Controversele care privesc doctoratul ministrului Apărării nu vor avea un efect direct asupra performanțelor sau a stării Armatei, dar afectează puternic imaginea instituțiilor, este de părere analistul George Jiglău, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității Babeș-Bolyai.
Aceasta mai ales că nu e un caz singular.
„Problema cea mai mare pe care o văd este că se adaugă încă un element la șirul acesta lung care durează deja de mulți ani, de persoane ajunse în funcții importante în statul român, care au probleme de integritate academică și care nu fac decât să știrbească și mai tare nivelul de încredere al cetățenilor în instituțiile țării, care era și așa destul de jos”.
O victimă colaterală, „nu complet nejustificat” e imaginea învățământului superior per ansamblu, pentru că oamenii tind să considere, sub efectul acestor cazuri, că în universități nu se face treabă și că toate doctoratele au probleme.
„Cei mai mulți care termină doctorate sunt oameni respectabili, care au făcut cât de bine au putut; calitatea muncii e o altă discuție, ar trebui evaluată în funcție de alte categorii”.
Nu lipsa de cadre pentru funcțiile importante e problema în sine, ci faptul că în cazul multor politicieni CV-ul lor poate veni la pachet cu titluri asupra cărora pot plana, pe bună dreptate, suspiciuni.
„Tind să își lipească astfel de titluri, premii, studii de tot felul, inclusiv doctorale, deși eu fiind în sistemul de învățământ îmi dau seama că nu au cum să se ocupe la modul serios de acestea, câtă vreme ei au o carieră full-time, nu doar în politică, ci și pe partea de joburi de bază, în zona administrativă. Să termini o teză de doctorat în condiții bune, e aproape un fel de full-time job”.
Se ajunge astfel, la un cerc vicios, subliniază el.
„Ei ajung în zona partidelor, după care își lipesc tot felul de titluri, care denotă de multe ori impostură; apoi ajung în diferite poziții, unde genul acesta de compromisuri ajung să îi coste, cel puțin ca imagine, dar vedem că din ce în ce mai mult și ca funcții”.
Din acest punct de vedere, nu lipsa cadrelor e problema, ci apetența politicienilor pentru titluri, care le exced competențele.
„Poate că oameni de acest gen sunt buni, valoroși la ceea ce fac. Îmi vine în minte persoana premierului Ciucă; eu nu cred că premierul Ciucă ar fi avut o carieră militară mai puțin onorabilă, ca șef de Stat major, șef al Armatei în teatru operațional, după care și ministru, ar fi fost mai redusă dacă nu își 'lipea' și titlul de doctor, care rămâne să vedem cum se va termina tot procesul de evaluare al tezei lui”.
Analistul a mărturisit că nu își explică de unde provine această tendință a politicienilor de a se „împopoțona” cu titluri, încă de dinainte de a ajunge în funcții la vârf și care până la urmă se pot întoarce împotriva lor, umbrindu-le competențele.
„Probabil ei nu cred că e o problemă așa mare, văd unii la alții, că se poate opera așa, îți obții uni titlu de doctor și gata. Prin asta banalizează cumva și ceea ce înseamnă munca de cercetare. Probabil se bazează”.
La asta se adaugă însă și faptul că unii dintre politicieni „sunt foarte bine înfipți” în conducerile partidelor și speră că „se vor descurca” dacă li se descoperă o problemă.
„Poate sunt buni pe domeniile lor. Angel Tîlvăr a mai fost vehiculat pe domeniul ăsta, în zona PSD-ului. Aceștia sunt oamenii pe care îi au. Speranța e probabil că au un 'spate' atât de puternic încât și dacă apare o problemă de genul acesta, vor reuși să treacă peste. Nu mereu se ajunge la demisie. Bode nu a demisionat, au demisionat alții, fără să știm ce a fost în spate, poate au simțit că nu mai au susținere.
Și când se ajunge la demisie însă „toți zic: 'demisionez, fără să cred că am făcut ceva rău', acesta e mesajul, niciunul nu a zis: asta e, mă dau la o parte, că am plagiat”.
Jiglău spune că există o parte pozitivă în toate aceste controverse.
„Cred că ne îndreptăm spre asta: să devină integritatea academică un criteriu serios de luat în considerare. Din păcate, a luat foarte mult timp, vorbim despre plagiat și integritate de foarte mult timp, înainte de cazul lui Ponta (fostul premier Victor Ponta, acuzat de asemenea de plagiat, n.r.) și abia acum ajungem să sperăm că de în viitor acest criteriu va fi luat în serios”.
Angel Tîlvăr
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr (60 de ani) a absolvit Facultatea de limbi și literaturi străine în 1985 și a fost până în 2004 profesor de limba engleză. A urmat cursuri la Academia Națională de Informații și Institutul Diplomatic Român, dar și un curs la Colegiul Național de Apărare. Doctoratul l-a obținut în 2012, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Este parlamentar încă din legislatura 2004, pe listele PSD Vrancea. Cele mai multe mandate au fost de deputat, dar din 2020 a fost ales senator. Conduce de altfel Comisia de Afaceri Europene din Senat.
A fost membru în Delegația României în Adunarea Parlamentară NATO, pe care o conduce din acest an, iar din 2020 a fost ales succesiv, președinte al Comisiei pentru Democrație și Securitate din Adunarea Parlamentară a forului nord-atlantic.
Dosar clasat, dar foștii angajați își susțin în continuare afirmațiile legate de doctoratul lui Angel Tîlvăr
Trei foști angajați ai Muzeului Vrancei au susținut recent, potrivit Libertatea, că teza de doctorat a lui Angel Tîlvăr, susținută în 2012, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, ar fi fost scrisă și documentată de angajați ai instituției, sub coordonarea directorului instituției de la acel moment, Horia Dumitrescu.
Tema tezei a fost Relațiile româno-israeliene între 1948 - 1989, iar Angel Tîlvăr, deputat de Vrancea la acea vreme, a obținut titlul de doctor în științe umaniste.
Acuza a fost inclusă într-un denunț adresat DNA de către fostul contabil al Muzeului, Ionel Marin, prin care acesta îl acuza pe directorul Horia Dumitrescu, de mai multe încălcări ale procedurilor legale, potrivit publicației locale editiedevrancea.ro.
Între acestea și faptul că lucrarea de doctorat a lui Angel Tîlvăr, parlamentar de Vrancea la acea vreme, ar fi fost scrisă de o funcționară a muzeului și de directorul însuși, în timpul orelor de program.
În același dosar, o fostă muzeografă spunea că a lucrat trei ani la tehnoredactarea lucrării, sub coordonarea directorului.
Dosarul a fost disjuns însă de către DNA Galați, o parte fiind clasat, iar cealaltă direcționată spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Focșani. Ulterior și dosarul de la Parchet a fost clasat, potrivit un răspuns transmis de instituției cotidianului amintit.
Un al treilea fost angajat a confirmat pentru Libertatea cele declarate de colegii săi, menționând că lucrarea a fost concepută de director și tehnoredactată de muzeografă, situația fiind cunoscută în muzeu.
Mai mult, o investigație a G4Media arată că la Arhivele Naționale Vrancea, de unde sunt citate documente în teza de doctorat, numele lui Angel Tîlvăr nu apare în lista cercetătorilor care au solicitat acces la documentele respective.
În schimb, apare numele actualului șef al secției de istorie a muzeului, Ionuț Iliescu. Muzeograf la acea vreme, el le-a confirmat jurnaliștilor că a făcut documentarea respectivă în Arhive, fiind „sarcină de serviciu”, stabilită de conducerea muzeului, fără a ști în ce scop va servi documentarea respectivă.
Europa Liberă a încercat să îl contacteze pe ministrul Angel Tîlvăr pentru o poziție în acest caz, dar nu am obținut în răspuns.
Anterior, ministrul a negat pentru Libertatea acuzele care i se aduc, menționând că nu a solicitat niciodată un serviciu personalului muzeului Vrancei. El a mai spus că își asumă fiecare cuvânt scris în teza sa și că o poate susține oricând.
Și fostul director Horia Dumitrescu a respins acuzațiile, ambii menționând că a existat doar o relație de consiliere, tehnică, de aranjare în pagină între ei, cu privire la lucrare.