Studenții basarabeni, de exemplu, care au nevoie de vize, de loc la cămin sau de burse, ar fi condiționați să facă lucrări de doctorat sau de masterat.
„Am astfel de informații. Mă refer la Academia de Poliție. Situații similare și la Universitatea Națională de Apărare, unde profesorii au compilat teze de doctorat pe care le-au dat unor oameni politici sau cu funcții în diverse structuri ale statului român. Nu mă miră că s-a făcut o teză de doctorat pentru domnul Angel Tîlvăr la muzeul din Focșani (n.r. anchetă Libertatea), pentru că lucrul acesta s-a întâmplat chiar în universitățile care acordau titlul de doctor”, spune jurnalista.
Emilia Șercan vorbește și despre presiuni ale SRI la adresa Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, pentru a da o decizie blândă în privința lucrării de doctorat a ministrului Lucian Bode.
„Eu am verificat o parte din teză și, în partea de teză verificată de mine, în primele 30 de pagini, am găsit cam 10% plagiat, ceea ce categoric arată că procentul este mult mai mare. Însă, teza nu a fost verificată integral. Porțiuni din teza domnului Bode sunt traduse efectiv din engleză în română”, susține Emilia Șercan.
În luna aprilie, la o zi după ce Emilia Șercan a publicat dovezi care arată că premierul Nicolae Ciucă a copiat un sfert din teza de doctorat, jurnalista a semnalat orchestrarea unei acțiuni de kompromat la adresa sa.
În ceea ce privește dosarele care vizează acțiunile de kompromat, jurnalista spune că se încearcă îngroparea lor.
„Îi fac de două luni și jumătate doamnei Gabriela Scutea (procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, n.r.) solicitări de audiență și nu mă primește. Este o obligație a autorităților statului român și a șefilor instituțiilor publice să primească cetățenii în audiență. Doamna Scutea nu-și găsește timp să mă primească în audiență”.
Principalele declarații, pe scurt:
- Despre teza de doctorat a lui Lucian Bode: „În primele 30 de pagini verificate de mine am găsit cam 10% plagiat. Porțiuni din teză sunt traduse efectiv din engleză în română. Teza, categoric, are probleme mult mai mari decât cele identificate de către Comisia de Etică a UBB. Dincolo de problemele de etică, de redactare, de realizare, există probleme de conținut. Teza e foarte proastă, e foarte slabă”;
- Despre decizia UBB privind analiza lucrării: „În situații de genul acesta, presiunile sunt multiple. Dincolo de presiunea politică, cred că a existat și un alt tip de presiune. Coordonatorul de doctorat al domnului Lucian Bode este actual rector al Academiei SRI. Probabil că s-a manifestat și o formă de presiune din zona aceasta, adică 'ajutați-ne să ieșim din această poveste'”;
- Despre cine o urmărește: „E o intimidare, vor să afle dacă sunt surse care îmi livrează informații. Persoana care m-a urmărit seamănă foarte bine cu tipologia unor alte persoane care apăreau în momente ca acesta, când dezvăluiam diverse informații, când deranjam mai mult decât o fac în mod constant. Nu știu cine sunt, dar, aș spune că eu sunt, probabil, jurnalista hărțuită de serviciu și… de servicii”;
- Despre temerea față de propria viață: „M-am gândit de multe ori la lucrul ăsta și mi-am spus că noi nu trăim într-o țară violentă. Probabil că asta și-au spus și alți jurnaliști din alte state care nu aveau un trecut neapărat violent, dar care, efectiv, au sfârșit-o rău. E un eșec al statului român care nu e capabil să înțeleagă rolul presei într-o democrație. Jurnaliștii își fac meseria servind interesul public”;
- Despre dosarele privind acțiunile de kompromat: „Sunt analizate în cinci dosare penale, deși ar trebui să fie maxim două. E o risipă de timp, de bani, de resurse. De ce? E o modalitate de a îngropa dosarele atunci când le disjungi. Nu mai există coerență în anchetă, nu mai există viziune unitară, nu mai există o coordonare unică. Fiecare face ce crede, ce știe, ce poate sau ce i se cere, că nici asta nu exclud”;
- Despre presa din România: „Mă uit cât de puține redacții independente mai sunt, care să facă presă fără intruziune politică. Stăm prost. Trecem printr-o perioadă foarte rea pentru presa din România. E chiar mai rău decât în perioada 2000-2004, când presa era cumpărată de către Guvernul Adrian Năstase. Până cei acuzați nu reacționează, nu vedem știrea. Asta era practica presei comuniste”;
Europa Liberă: Ai scris că Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca a picat testul de integritate și transparență, referindu-te la analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode. Spui că decizia Comisiei de Etică este una politică. De ce crezi că UBB a ales această cale, să salveze imaginea publică a ministrului Bode și a coordonatorului lucrării sale?
Emilia Șercan: Cred că este o decizie politică și cred că a plecat simplu de la premiza de a nu da dreptate partidului USR, care depusese sesizarea, dar, de partea cealaltă, să nu îl înfunde pe Lucian Bode.
Teza respectivă este categoric cu probleme. Dincolo de problemele de etică, de redactare, de realizare a tezei, există problemele de conținut. Teza respectivă este foarte proastă, este foarte slabă.
Comisia de Etică a spus 'noi nu ne pronunțăm pe conținut, ne pronunțăm doar pe formă', iar, evident, sesizarea primită de la USR a vizat doar câteva fragmente, porțiuni din teză.
A ales să se exprime doar pe exact acele pasaje reclamate de către USR și nu să verifice întreaga teză.
Dacă Comisia de Etică voia să facă ceea ce a făcut în urmă cu zece ani Comisia de Etică a Universității din București, cred că putea să o facă. Are autonomie universitară și legislația națională și Carta Universitară și Codul de etică permiteau analizarea întregii teze.
Ba mai mult, există și acea solicitare a fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, de verificare a tuturor tezelor. Deci, puteau, cadru legal aveau cel puțin pentru această chestiune care a suscitat dezbatere în spațiul public și care a dus universitatea în centrul unui scandal.
Un scandal politic pentru că, pe de o parte, avem un ministru liberal care este și numărul doi în Partidul Național Liberal și avem, de partea cealaltă, o sesizare făcută de un partid politic.
Europa Liberă: De ce nu a făcut UBB asta?
Emilia Șercan: Cred că a ales, cumva, o cale de mijloc, calea de mijloc fiind în detrimentul universității, în detrimentul imaginii universității și a practicilor referitoare la etică și la integritate.
Europa Liberă: Ar fi primit UBB directive politice ca să-l spele de plagiat pe ministrul Bode?
Emilia Șercan: Nu știu dacă a primit în mod explicit, dar, cu siguranță, în situații de genul acesta, presiunile sunt multiple. Știu lucrul acesta din experiența Universității din București, pentru că am documentat cartea 'Cazul Ponta', pe care am și publicat-o anul acesta, și în care am arătat ce s-a întâmplat atunci când au apărut acuzațiile de plagiat la adresa fostului premier Victor Ponta și presiunile au fost enorme.
În spațiul public s-a vorbit poate nu atât de mult despre presiunea politică asupra Universității, dar, după zece ani, unii oameni din Universitate mi-au povestit ce s-a întâmplat, iar unele pasaje am putut să le includ în carte.
Eu cred că lucrul acesta s-a întâmplat și acum, în cazul Universității Babeș Bolyai. Mai mult, aici cred că, dincolo de presiunea politică, care sub o formă sau alta probabil că s-a manifestat, cred că a existat și un alt tip de presiune.
Coordonatorul de doctorat al domnului Lucian Bode este actual rector al Academiei SRI, academie care a venit cu o formă de curățare a problemelor de integritate pe care ei le-au avut cu tezele de doctorat susținute acolo, coordonator care acum se trezește într-o poveste cu suspiciune de plagiat și nu în orice teză de doctorat, el fiind cel care a curățat într-o măsură, nu total, Academia Națională de Informații a Serviciului Român de Informații, și probabil că și o formă de presiune și din zona aceea s-a manifestat.
Europa Liberă: Care e acum imaginea UBB în fața studenților, în fața profesorilor, care n-au făcut parte din comisia de analiză a lucrării?
Emilia Șercan: Sunt sigură că sunt mulți profesori și eu am un foarte mare respect pentru Universitatea Babeș-Bolyai, în ansamblul ei, sunt oameni de foarte bună calitate acolo, sunt profesori foarte buni, au facultăți, au secții, au departamente foarte bune.
Au ales această cale de mijloc sau să împace și capra și varza, categoric în detrimentul imaginii publice.
Acolo, dincolo de problemele categorice, strict legate de modul în care au analizat sau, mai bine zis, nu au analizat teza, problema este și de comunicare, comunicarea rezultatului.
Este aproape de neînțeles cum au putut să iasă în spațiul public cu comunicarea respectivei hotărâri luate.
Europa Liberă: Acel alt tip de presiune care ar fi venit din zona SRI cum ar fi sunat? 'Faceți așa că, dacă nu…'?
Emilia Șercan: Nu știu dacă era și un 'dacă nu' după.
Europa Liberă: Doar 'faceți așa'?
Emilia Șercan: Sau 'ajutați-ne să ieșim din această poveste'.
Europa Liberă: Și a ajutat UBB?
Emilia Șercan: Într-o formă, da, a ajutat, pentru că, în momentul acesta, teza de doctorat are doar un verdict 'e ușor plagiată', de 2,95%, undeva să fie chiar sub 3%, să nu fie 3 și ceva, să fie sub 3%.
Eu am verificat o parte din teză, o să continui și o să verific restul tezei și, în partea de teză verificată de mine, în primele 30 de pagini, eu am găsit cam 10% plagiat, ceea ce categoric arată că procentul este mult mai mare.
Însă, teza nu a fost verificată integral. Teza a fost, așa cum reiese și din hotărârea lor, din propria hotărâre, teza a fost verificată doar atât cât a sesizat USR și, din ce înțeleg, teza a mai fost băgată pe un soft de detectare a similitudinilor și s-au mai uitat probabil și pe unele dintre similitudinile indicate de soft.
Țin, însă, să spun ceva. Eu am o colaboratoare, o cunoștință, este vorba despre o cercetătoare din străinătate. Nu este româncă. Este o persoană de o altă cetățenie. Nu o să dezvălui cine este. S-a uitat peste teză, a făcut exact același lucru pe care l-am făcut și eu, după ce a ieșit scandalul public.
S-a uitat peste teza domnului Lucian Bode și mi-a trimis mai multe porțiuni pe care ea le-a identificat. Este vorba despre porțiuni din teza domnului Bode, traduse efectiv din engleză în română. E o cercetătoare care vorbește limba română și a putut să facă această verificare.
Europa Liberă: Și sunt inserate ca și cum i-ar aparține, fără a fi citate?
Emilia Șercan: Fără a fi citate. Asta, dincolo de bucățile pe care eu deja le-am identificat în primele 30 de pagini. Deci, teza, categoric, are probleme mult mai mari decât cele identificate de către Comisia de Etică.
Europa Liberă: Vei finaliza analiza lucrării în curând?
Emilia Șercan: Da, voi finaliza analiza. Eu mă apucasem să analizez teza înainte ca USR să meargă să o transcrie la Biblioteca Națională. Nu am făcut public lucrul acesta pentru că, în mod firesc, niciun jurnalist nu anunță cu surle și trâmbițe 'lucrez la subiectul acesta'.
Europa Liberă: Scriai că ai primit mai multe atenționări 'de la prieteni și de la neprieteni' că vei avea de suferit, asta după dezvăluirile care au dus la demisia lui Sorin Cîmpeanu și după dezvăluirile ce au generat scandalul din jurul tezei ministrului Bode. Despre ce e vorba? Ești urmărită?
Emilia Șercan: Da, uite, în dimineața aceasta am avut un termen la Tribunal, într-un proces. Am plecat de la Tribunal și, înainte să vin să mă întâlnesc cu tine, să realizăm acest interviu, am oprit la un magazin, unde am dus niște pungi cu haine pentru reciclare. Era ora 10 dimineața. Magazinul abia se deschisese. Era gol.
Eu eram puțin dezorientată pentru că nu știam exact unde este punctul unde se colectează hainele pentru reciclare. Am descoperit punctul, am depus hainele, după care m-am mai învârtit puțin în magazinul respectiv.
Nu căutam ceva anume, pur și simplu mai aveam ceva timp până ne vedeam și am căscat gura, cum se zice, prin magazin. Am observat un domn, eu eram în zona pentru femei. Partea pentru bărbați era cu un etaj mai sus.
În zona de lenjerie, de doamne, era acest bărbat care stătea și se plimba pe culoar, pe acolo. Am ieșit pentru că mi s-a părut ciudat. Am ieșit din magazin. M-am dus într-un alt magazin, după care, am revenit, pentru că eu chiar voiam să cumpăr ceva de acolo, într-un final mă hotărâsem să îmi cumpăr ceva de acolo.
L-am văzut, era foarte agitat, umbla ca și cum căuta pe cineva. M-am uitat insistent la el. În momentul în care a văzut că mă uit foarte insistent la el, ni s-au intersectat privirile și a văzut că mă uit insistent la el, în momentul acela a coborât și nu l-am mai văzut.
Europa Liberă: Cine te urmărește?
Emilia Șercan: Nu știu, dar, cu siguranță, nu e prima oară când mi se întâmplă lucruri de genul acesta. S-au întâmplat și în trecut. De foarte multe ori mi s-a întâmplat. Nu știu dacă a fost o neglijență sau dacă cineva a vrut în mod intenționat să vadă că cineva e pe urmele mele.
Europa Liberă: De ce crezi că te urmăresc?
Emilia Șercan: Nu știu, e o intimidare. Sau oamenii vor să afle dacă sunt surse care îmi livrează informații. Eu am mai spus o și o mai spun încă o dată. Dacă ei cred, cei care îmi pun coadă pe urme, să vadă cu cine mă întâlnesc, dacă ei cred că am nevoie să îmi spună cineva să mă uit într-o teză de doctorat, înseamnă că greșesc, că n-au nici cea mai mică logică în judecata lor, pentru că nu am nevoie să îmi spună cineva asta.
Pot să mă uit foarte bine la o persoană de tipul, nu știu, Lucian Bode, Nicolae Ciucă, și așa mai departe, și să îmi dau seama dacă teza respectivă este originală sau nu.
Europa Liberă: Cum arată cei care te urmăresc? Care e profilul lor? Sunt îmbrăcați la fel?
Emilia Șercan: Nu pot să spun că văd în fiecare zi câte o persoană de genul acesta, dar persoana de astăzi seamănă foarte bine cu tipologia unor alte persoane care apăreau din când în când și pe care le vedeam din când în când în anumite momente de tipul acesta. Când dezvăluiam diverse informații, când scriam și publicam diverse anchete și când deranjam mai mult decât o fac în mod constant.
Europa Liberă: Știi de unde ar fi? Unde ar lucra?
Emilia Șercan: Nu, dar aș spune că sunt, probabil, jurnalista hărțuită de serviciu și... de servicii.
Europa Liberă: Orice om s-ar teme pentru viața lui sau, cu siguranță, s-ar simți intimidat. Tu ce simți când ți se întâmplă asta?
Emilia Șercan: M-am gândit de multe ori la lucrul ăsta și mi-am spus că noi nu trăim într-o țară violentă. Dar, probabil că lucrul acesta și l-au spus și alți jurnaliști din alte state care nu aveau un trecut neapărat violent, dar care, efectiv, au sfârșit-o rău.
Este un eșec al statului, în primul rând. Dacă eu, ca jurnalistă, sunt hărțuită, urmărită, sunt agresată, mi se organizează acțiuni de kompromat, este un eșec al statului român și este un eșec al clasei politice, care nu este capabilă să înțeleagă rolul presei într-o democrație și nevoia jurnaliștilor de a spune lucrurile.
Evident că anchetele noastre deranjează. Evident că nu sunt primite cu brațele deschise și nu sunt privite cu ochi buni de către politicieni. Dar, profesia noastră este una legitimă, atât timp cât noi ne facem meseria cu bună credință, corect, ne facem meseria servind interesul public. Suntem apărați, avem dreptul constituțional la liberă exprimare, suntem protejați de diverse convenții internaționale.
Europa Liberă: În câte dosare penale sunt analizate în prezent acțiunile de kompromat la adresa ta și ce se mai întâmplă cu ele?
Emilia Șercan: Sunt cinci dosare penale, deși ele ar trebui să fie două, maxim două. Într-un dosar este anchetat furtul fotografiilor mele și încărcarea lor pe acele site-uri pentru adulți, însă, toate celelalte patru dosare vizează scurgerea unei informații din poliție și, bineînțeles, alte chestiuni care au legătură cu această scurgere de informații din poliție.
Îi fac de două luni și jumătate doamnei Gabriela Scutea (Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, n.r.) solicitări scrise de audiență și nu mă primește.
Prima am început-o pe data de 28 august. Din două în două săptămâni trimit solicitare de audiență pentru a discuta despre faptul că, în momentul acesta, există patru procurori ai statului român care anchetează același lucru, care verifică același lucru.
Am solicitat preluarea dosarului la Parchetul General. Într-o primă fază, mi s-a respins lucrul acesta. Am făcut o contestație și nici acum nu am primit răspuns la respectiva contestație.
Am făcut și o solicitare în baza Legii 544 și am întrebat când anume au loc audiențe la Parchetul General și câte audiențe a avut doamna procuror, pentru că este o obligație a autorităților statului român și a șefilor instituțiilor publice să primească cetățenii în audiență.
La răspunsul câte audiențe a avut doamna Scutea, procuror general al României, mi s-a răspuns că niciuna. Niciuna. Cu toate acestea, eu m-am întâlnit întâmplător, am fost la Cluj acum trei săptămâni și m-am întâlnit cu un deputat în Parlamentul României.
Nu o să-i dau numele, pentru că nu am permisiunea lui să public această informație, deputat care mi-a spus că a fost în audiență la doamna Scutea pentru o chestiune legată de un dosar în care el făcuse reclamație.
Deci, un deputat care are și calitate politică, e politician, este primit de doamna Scutea, nu și un jurnalist pentru care a primit nenumărate solicitări, informări, din partea instituțiilor internaționale, organizații media, chiar Comisia Europeană, toate i-au transmis și i-au spus 'domne, trebuie făcută rapid o anchetă transparentă', dar doamna Scutea nu-și găsește timp să mă primească în audiență.
Europa Liberă: De ce cinci dosare? E vorba de risipă de resurse, nu?
Emilia Șercan: Despre asta e vorba. În România, știm că procurorii sunt copleșiți de numărul de dosare pe care le au. În schimb, în această chestiune, în povestea mea, practic, dosarul a fost împărțit, cel puțin partea aceasta care se referă la scurgerea de informații și la mușamalizare, în patru alte dosare, în care patru procurori anchetează același lucru. Patru procurori m-au audiat pe mine de patru ori, patru procurori audiază și alte persoane tot de patru ori, fac aceleași lucruri.
E o risipă de timp, e o risipă de bani, o risipă de resurse ale statului, resurse care ar putea să fie canalizate pentru rezolvarea acelor multe dosare pe care statul român le are.
Dar de ce fac Parchetul General și parchetele implicate în povestea asta acest lucru? Eu una știu că este o modalitate de a îngropa dosarele atunci când le disjungi și dintr-un dosar faci patru, pentru că nu mai există coerență în anchetă, nu mai există o viziune unitară asupra anchetei, nu mai există o coordonare unică și fiecare face ce crede, ce știe, ce poate sau ce i se cere, că nici asta nu exclud.
Europa Liberă: În România lui 2022, ca jurnalistă de investigație, te simți amenințată? Simți că viața ta e în pericol?
Emilia Șercan: Niciodată n-am fost atât de îngrijorată de condiția noastră, nu neapărat de condiția mea personală, ca jurnalist, dar de condiția noastră, de condiția jurnaliștilor.
Pentru că îmi dau seama că, dincolo de genul acesta de vulnerabilități sau presiuni la care eu sunt supusă, mă uit la ceea ce se întâmplă în general în presa din România și cât de puține voci independente sau cât de puține redacții independente mai sunt, care să facă presă fără intruziune politică.
Îmi aduce foarte tare aminte perioada aceasta de perioada 2000-2004 când, la guvernare, era Guvernul PSD, condus de Adrian Năstase, cred că perioada cea mai nefastă pentru presa din România după 1990, iar perioada asta seamănă foarte tare cu perioada respectivă din nenumărate motive și chiar poate un pic mai mult, în plus, față de ceea ce s-a întâmplat atunci.
Europa Liberă: O muzeografă susține într-o investigație Libertatea că a scris, împreună cu directorul, lucrarea de doctorat a ministrului Apărării, de la zero. E vorba de Aurora Apostu, muzeograf la Muzeul Vrancei. Sorin Cîmpeanu era al treilea caz de plagiat din Guvernul Ciucă, după Florin Roman și după premierul Nicolae Ciucă. După Lucian Bode, avem și această suspiciune cu ministrul Angel Tîlvăr. Și-au făcut toți oamenii aceștia doctoratele sau sunt făcute integral de alții care, la rândul lor, au plagiat? Nu sunt scrise de ei, se vând doctoratele?
Emilia Șercan: Da, bineînțeles, bineînțeles. Și nu numai. Au fost instituții, universități, cu greu pot fi numite universități, universități în România, și mă refer aici, de exemplu, la Academia de Poliție. Situații similare și la Universitatea Națională de Apărare, unde profesorii au scris, de fapt, au scris e mult spus, au compilat teze de doctorat pe care le-au dat unor oameni politici sau unor oameni cu funcții în diverse structuri ale statului român.
Am astfel de informații. Mie mi-a spus, de exemplu, o doamnă profesor, la un moment dat, că ea a scris teze de doctorat și că ea a dat teze de doctorat la cheie unor foști doctoranzi ai ei sau unor persoane care erau coordonate de colegi de-ai ei.
De asemenea, știu povești despre profesori care au pus asistenții lor sau preparatorii, asistenții universitari, care doreau să avanseze în cariera didactică, i-au pus să facă astfel de teze de doctorat.
Și mai știu alte situații la o universitate cu mare ștaif, bucureșteană, unde un domn profesor punea studenții basarabeni, care veneau aici, care aveau nevoie de viză, aveau nevoie de cămin, aveau nevoie de burse, și erau practic condiționați de niște semnături, să facă astfel de lucrări, și de doctorat și de masterat.
Am dus unele dintre aceste verificări până într-un punct. Sper, la un moment dat, să pot să și public informațiile de genul acesta.
Da, în universități, s-au făcut teze de doctorat, s-au ansamblat teze de doctorat, deci, nu mă miră că s-a făcut o teză de doctorat pentru domnul Tîlvăr la acel muzeu din Focșani (n.r. anchetă Libertatea), pentru că lucrul acesta s-a întâmplat chiar în universități, universitățile care, până la urmă, veneau și dădeau titlul, acordau titlul de doctor acestor persoane.
Europa Liberă: Câți miniștri din guvernul Ciucă ar mai putea fi în această situație? Sau ar fi mai bine să punem invers întrebarea, câți nu sunt în această situație?
Emilia Șercan: Cred că, cu foarte puține excepții, toți cei care au un doctorat. Clasa politică, în general, politicienii noștri, în general, cu foarte puține excepții, unde vorbim, într-adevăr, de oameni care au avut aplecare către cercetare și și-au făcut singuri tezele de doctorat. Probabil o bună parte a lor au tezele scrise de alte persoane sau plagiate.
Europa Liberă: Despre lucrarea premierului când am putea afla adevărul?
Emilia Șercan: Cu siguranță nu în perioada în care acesta va deține funcția de premier, pentru că am văzut din experiențele trecute că atât timp cât cineva cu funcție importantă se află într-o poziție publică, la conducerea unui minister, nu va exista un verdict din partea instituțiilor abilitate, că e CNATDCU, că e comisie de etică, că o fi justiția și așa mai departe. În niciun caz, cât domnul Ciucă va fi în funcție, nu vom afla lucrul acesta.
Europa Liberă: Dacă este desființat CNATDCU, toată treaba trece la universități. Ce înseamnă asta?
Emilia Șercan: Este practic strategia folosită de Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației, pentru a scăpa de CNATDCU, instituția care a dat ceva verdicte de plagiat unor persoane, chiar dacă le-a dat cam târziu și chiar dacă le-a dat după ce respectivii au plecat din funcție, dar a dat niște verdicte de plagiat care, în fine, nu au fost comode și nu au convenit clasei politice.
Și, atunci, rezolvarea: 'să ducem la comisiile de etică'. Păi, uite ce s-a întâmplat cu Comisia de Etică de la UBB, cea mai mare universitate din România, cu o imagine foarte bună și în interiorul țării și chiar în exterior. Vine și dă această decizie în povestea tezei de doctorat a domnului Bode.
Ce garanție avem noi că deciziile care vor implica oameni politici, tezele lor fiind evaluate de către comisiile de etică, vor fi niște decizii corecte?
Europa Liberă: UBB te-a invitat să faci parte din acea comisie care analiza lucrarea ministrului Bode. Au făcut-o pentru a-ți închide gura, pentru a se asigura că vei fi mai blândă?
Emilia Șercan: Am spus foarte clar, din primul moment, că nu pot să fac parte din această comisie, pentru că sunt într-o evidentă stare de incompatibilitate. A existat un telefon înainte să primesc o invitație scrisă.
Eu am crezut că a fost foarte clar în discuția avută la telefon, că eu nu pot să fac parte din comisie și, cu toate acestea, a doua zi, am primit un e-mail, ceea ce mi-a ridicat un semn de întrebare.
Adică, spun foarte clar la telefon că nu pot să fac parte din comisie fiind într-o evidentă incompatibilitate și, cu toate astea, primesc o invitație scrisă. În timpul acelei discuții avute, în care mi s-a făcut invitația inițială, eu am înțeles că deja teza fusese verificată, doar că nu era verdictul stabilit, nu era decizia luată.
Și am și întrebat 'păi, atunci eu ce să caut în comisie, cu atât mai mult dacă verificarea este încheiată?'
Am aflat tot atunci despre faptul că sunt erori de citare, pentru că nu s-au pus ghilimele și am zis 'domne, ăsta e noul eufemism pentru plagiat, eroarea de citare?'.
Adică, când nu ai pus ghilimele și când nu ai citat corect, este vorba categoric despre plagiat, nu eroare de citare. Eroarea de citare este atunci când ai greșit numărul unei pagini, ai greșit prenumele autorului sau chiar numele autorului sau ai indicat greșit o lucrare sau anul.
Asta înseamnă eroare. Plagiatul are definiția lui foarte clară și în niciun caz nu include o astfel de situație.
Europa Liberă: Vorbeam și despre pierderea credibilității presei, vedem foarte multe anchete care nu își găsesc locul, nu apar anchete de interes public în presa mainstream, pe televiziuni, de exemplu. Cum stăm?
Emilia Șercan: Stăm prost, cum spuneam puțin mai devreme. Trecem printr-o perioadă foarte rea pentru presa din România. Cred că ceva chiar mai rău decât în perioada 2000-2004, când presa era cumpărată de către Guvernul Adrian Năstase cu bani de la companii ale statului român, care erau monopoluri, energie, gaze, transport, și așa mai departe, evident companii care nu aveau niciun fel de concurență, își făceau publicitate.
Să vezi în anii respectiv publicitate la, să spunem, Distrigaz, unic distribuitor de gaze în România, era absurd. Sau la CFR, unicul transportator pe căile ferate, era absurd să vezi publicitate. De ce ai nevoie de publicitate?
Presa la vremea respectivă a fost cumpărată cu banii statului. Acum, presa mainstream și multe site-uri sunt cumpărate tot cu banii statului, dar dați de către partidele politice. Normal că astfel de materiale nu ajung pe televiziuni, nu ajung pe diverse site-uri și cele mai bune exemple sunt cazul Nicolae Ciucă și cazul Sorin Cîmpeanu.
Când am scris despre premierul României, televiziunile nu au preluat subiectul până când nu a ieșit premierul să spună 'nu am plagiat', cum la fel nu au preluat subiectul în cazul lui Sorin Cîmpeanu până nu a venit el să spună că, domne, nu e adevărat, că n-are ISBN respectiva carte.
Deci, până cei doi nu au reacționat, nu a existat știrea. Asta era practica presei comuniste. Presa comunistă care nu dădea știrea. Se întâmpla un accident. Se întâmpla o chestiune gravă, poate chiar și cu vieți omenești pierdute. Aceste știri nu apăreau nici în ziare, nici la Televiziunea Română, la vremea respectivă.
Dar, după o zi, două, găseai articole prin Scînteia, unde spuneau 'ca urmare a evenimentelor care au avut loc în Valea Jiului, partidul a decis…'.
Dar, evenimentele nu erau pomenite. La fel și aici, 'domnul Sorin Cîmpeanu sau domnul Nicolae Ciucă a reacționat ca urmare a acuzațiilor…', dar, tu, televiziune sau site, nu ai spus nimic despre ce acuzații a fost vorba.
Europa Liberă: Studenții cărora le predai la Universitate ce plan au? Vor să se facă jurnaliști de investigație?
Emilia Șercan: Unii, da, vor să facă investigații. Eu îi încurajez să-și stabilească obiective, să aibă idealuri, pentru că și eu, la vremea când eram de vârsta lor, aveam idealul meu de presă. I-am încurajat să facă lucrul acesta pentru că atunci știi pentru ce muncești știi și în ce direcție vrei să mergi.
Europa Liberă: Totuși, ce le spui celor care vor să facă meseria asta și au exemplele pe care le au?
Emilia Șercan: Le spun ceea ce cred despre presă, în general. E clar că este o meserie de vocație. E clar că e o meserie care îți aduce un soi de satisfacție pe care nu cred că poți să o obții într-o altă meserie.
Este o mare onoare să poți să spui lucruri care ajută societatea să se corecteze și să reglementeze anumite situații care sunt defavorabile cetățenilor. Și, iarăși, e o mare onoare să poți să fii un mic paznic al democrației din țara ta.
