Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că Jandarmeria București nu i-a transmis la timp, adică până vineri, 29 noiembrie, convorbirile desecretizate dintre jandarmi, din seara de 10 august 2018, pentru a fi trimise procurorilor.
”Urmează demiteri la Jandarmeria București pentru că avem viteze diferite. Nu spun că neapărat conducerea, dar oameni din eșalonul doi și trei au tras frâna de mână în acest dosar”, a anunțat Vela, marți seara, la un post de televiziune. Miza desecretizării discuțiilor purtate prin transmisiunile radio, din ziua de 10 august, este aflarea persoanelor care au dat comanda pentru reprimarea protestului pașnic și dacă este vorba despre politicieni.
Marcel Vela a precizat că a schimbat deja indicativele, în urmă cu două săptămâni, pentru ca toate convorbirile să poată fi desecretizate.
”Sunt 275 de ore. Unitatea de la Craiova, de la Constanța și de la Ploiești au fost de acord, au ascultat toate convorbirile, opt CD-uri, dar unitatea de Jandarmi de la București a tărăgănat-o”, a spus Vela, adăugând că jandarmii l-au dezmăgit ”un pic”.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, pe 22 noiembrie, că intenționează să desecretizeze şi convorbirile purtate prin staţie de forţele de ordine care au intervenit în Piaţa Victoriei și că intenționează să schimbe indicativele pentru a face posibil acest lucru, astfel încât procurorii de caz să aibă acces la conversațiile purtate prin stație.
„Suntem dispuşi (…), la cererea procurorilor, să mai desecretizăm documente militare (…), documente secretizate cu privire la comunicaţiile prin staţiile radio, care acum sunt secretizate şi mi s-a spus că nu pot fi desecretizate, din cauza indicativelor folosite”, a spus ministrul de interne.
Desecretizarea convorbirilor dintre jandarmi ar putea arăta și dacă au fost comenzi politice în violențele din 10 august 2018 din Piața Victoriei.
Potrivit informațiilor apărute în presă, din dosarul de la 10 august reiese că „informările primite de la serviciile secrete nu indicau riscuri la adresa securității naționale”.
La Parchetul General s-au înregistrat peste 750 de plângeri de la oamenii afectați de bătăile aplicate de jandarmi și de gazele lacrimogene folosite în cantități mari. Dosarul a fost declinat DIICOT, pe considerentul că ar exista elemente care au legătură cu siguranța națională.
Facebook Forum