Reforma administrativ-teritorială a României, mai exact reorganizarea comunelor, orașelor și județelor, pe de o parte, și regionalizarea, pe de alta, au fost dezbătute periodic în spațiul public după anii 2000.
Tema reformei administrative a revenit în actualitate recent, după un apel al Camerei de Comerț și Industrie, ca o posibilă soluție de reducere a cheltuielilor bugetare.
Numărul județelor ar trebui redus de la 42 la 15, comunele să aibă minimum 5.000 de locuitori, iar orașele minimum 10.000, au propus reprezentanții mediului de afaceri.
Discuția este binevenită, dar așteptarea că reorganizarea teritorială a țării va rezolva problemele bugetare este falsă, spune Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, în interviul acordat Europei Libere.
Pentru un astfel de demers este nevoie de curaj politic, dezbateri consistente și acțiuni consecvente, care pot crea comune mai puternice și mai puțin clientelizabile politic, zone metropolitane mult mai bine coordonate și județe cu un grad de autonomie sporită, consideră expertul.
Principalele declarații ale lui Sorin Ioniță:
- Din comunele izolate pleacă tinerii și rămân cei care au cele mai puține mijloace să se protejeze de dificultățile vieții;
- Important e nu doar să creezi noi județe și regiuni, ci ce funcțiile pe care le vor îndeplini și sursele autonome de venituri;
- Pentru reforma administrativă e nevoie de un consens precum cel de la aderarea la Uniunea Europeană;
- Înainte de război, Ucraina a redus numărul primăriilor de la peste 11.000 la aproximativ 1.500. România poate învăța din asta.
1. Europa Liberă: Câtă „substanță” are relansarea discuției legate de reorganizarea administrativă-teritorială a României?
Sorin Ioniță: Ideea generală și scopul sunt corecte, însă justificarea, argumentația lansată în acest caz de Camera de Comerț (reducerea cheltuielilor la bugetul statului, n.r.) și mai ales circumstanțele politice nu mi se par cele mai fericite.
Când alte reforme, mult mai puțin costisitoare din punct de vedere al capitalului politic, sunt amânate, nu văd coaliția actuală punându-și „în cap” toată țara și cei peste 3.000 de primari, ca să facă o reformă complicată și de durată.
Și justificarea mi se pare greșită. E o așteptare greșită să credem că banii pentru salarii, care s-ar economisi în urma unei astfel de reforme, ar putea rezolva problema bugetară a României.
Există câteva țări care au făcut reforme și, dacă citim rapoartele și materialele care există, vom vedea că nu asta s-a întâmplat, nu scad foarte mult cheltuielile la buget cu astfel de reformă.
2. Europa Liberă: Care sunt beneficiile reformei administrative?
Sorin Ioniță: În primul rând, dacă am avea mai puține comune rurale mici - foarte dependente de „baronii” locali de la nivel de județ sau de ministere - noile comune, mai mari și mai puternice fiscal, ar fi mai puțin clientelizabile.
În al doilea rând, ar fi o mai bună coordonare a deciziei locale în câteva domenii importante: transport, mediu... Vedem ce se întâmplă în jurul marilor municipii: București, Cluj, Timișoara, unde ai o „centură” de comune care înconjoară foarte strâns aceste municipii.
Reforma din Ucraina e una din explicațiile pentru rezistența și capacitatea de a se auto-organiza în primele săptămâni în fața agresiunii, fără să aștepte ordin de la centru.
Primarul municipiului nu are niciun fel de de pârghie de acțiune atunci când se iau decizii, cu groapa de gunoi, cu politicile de transport, când se construiește câte un shopping-mall, care, tehnic vorbind, e pe teritoriul localității adiacente.
Acolo se creează trafic, o întreagă mișcare în zona sub-urbană și, până la urmă, orașul suferă. Deci, astfel de politici ar fi mult mai ușor coordonate, dacă am avea o reformă teritorială, zone metropolitane, un altfel de împărțire.
Exemplul reformei administrative din Ucraina
Sunt țări care se „târâie” cu o organizare administrativ-teritorială deficitară decenii la rând. Peste tot se vorbește de o asemenea reformă, toată lumea e conștientă că e necesară, în special în Europa de Est, dar puține țări au făcut-o. Le numeri pe degetele de la o mână.
Au fost țările baltice cu ceva mai mult timp în urmă, Albania, Grecia în timpul crizei și Ucraina, înainte de acest război, e un exemplu foarte fericit de reformă teritorială.
Ucraina a reușit o reformă extraordinară, nu e finalizată, dar e în direcția corectă.
E una din explicațiile cu care sunt de acord absolut toți specialiștii, pentru rezistența lor fantastică și capacitatea de a se auto-organiza în primele săptămâni în fața agresiunii, fără să aștepte ordin de la centru, de la Kiev.
Oamenii s-au organizat la nivel local în multe sensuri, nu numai pentru a lupta, dar și pentru a-și furniza servicii municipale, pentru a repara totul. Ăștia (armata rusă, n.r.) bombardează și ucrainenii într-o săptămână repară și poduri și instalații electrice.
Au beneficiat de aceste unități reformate, municipalitățile (în sens de unitate administrativă teritorială, fie municipiu, oraș sau comună) de tip nou, mai mari, mai autonome.
Hromade se cheamă (sunt aproape 900 astfel de unități, rezultate din unificarea administrativă a peste 4.000 de sate și comune, reducând cu aproximativ o treime numărul consiliilor locale n.r.).
A fost una din coloanele vertebrale ale existenței sociale în fața agresiunii, de a te auto-organiza fără a aștepta ordine de sus, de la regim sau de la centru.
Ei aveau 11.500 de primării aproximativ acum vreo zece ani, chiar mai mult. După invazia Crimeei din 2014-2015 au pornit acest proces de reformă, care s-a făcut gradual. Astăzi mai au aproximativ 1.500 de primării în toată țara.
Nu orașele mari s-au schimbat, Kiev, Odesa, Harkov. Marea schimbare e în rural, acolo unde existau sate cu primării slabe și cu consilii alese foarte multe.
În partea de vest a Ucrainei, destul de rurală și destul de puțin industrializată, erau sătuce cu 100-200-300 de locuitori, deci exact problema pe care o avem și noi, ba chiar mult mai gravă din punct de vedere al fragmentării.
3. Europa Liberă: Comasarea comunelor mici ar fi una din consecințele reformei administrativ-teritoriale și în România. În unele comunități există temerea că dacă vor dispărea primării, oamenii de acolo vor fi și mai văduviți de accesul la unele servicii. Are o bază această temere?
Sorin Ioniță: E una din temerile oamenilor și tocmai asta explică de ce se fac greu lucrurile astea, pentru că există opoziție în teritoriu.
În realitate, nu rămân fără servicii sociale, dimpotrivă, având niște primării mai mari și mai puternice se poate chiar îmbunătăți furnizarea de servicii publice.
Dar e cumva contra-intuitiv și trebuie foarte multă hotărâre politică, leadership, adică cineva să-și asume asta la nivel înalt, să explice oamenilor timp de câteva luni, un an, doi, cum se poate face.
Nu sunt lucruri pe care le poți realiza peste noapte, dar această Coaliție - care altfel ar fi super majoritară și ar putea să facă multe lucruri asumate și trecute prin Parlament - se va feri de așa ceva. Nu fac ei alte lucruri, mult mai simple.
Analizele le cam avem, toată lumea știe că e necesar. Ar însemna să faci câteva scenarii de reformă: o faci radical: din cele 3.200 câte primării avem noi acuma, să mai lași doar 300, sau 200? Sau mai puțin radical?
Nu am văzut vreo propunere realistă, inclusiv din partea celor din mediul de afaceri.
Pui aceste scenarii în dezbatere, lumea își dă cu părerea, unii pro, alții contra și tu explici și iar explici și, până la urmă, te hotărăști într-o direcție anume.
Sunt puține țările care duc până la capăt discuția, pentru că trebuie consecvență în acțiune, asumare foarte clară și mult curaj politic și coerență.
4. Europa Liberă: Conducerea Asociației Comunelor a opinat că orașele vor, de fapt, să câștige teritoriu nou de la comunele mici. Pe de altă parte, comunele care au crescut foarte mult lângă marile orașe din România se consideră suficient de puternice încât să rămână autonome. Cât de justificată e o astfel de abordare?
Sorin Ioniță: Tocmai asta este problema, astea sunt patologiile teritoriale. S-au creat, există aceste cartiere-dormitor ale municipiului, cum este Floreștiul, în Cluj, Bragadiru la București.
Măcar Bragadiru este orășel, tehnic vorbind. Dar există două-trei comune în interiorul centurii ocolitoare a Bucureștiului, cum e Chiajna, Domnești, sau bună parte din Popești-Leordeni unde mergi la pas printre blocuri și nici nu știi când ai intrat în comuna respectivă.
Acest lucru este „rău” pentru că deciziile care se iau în aceste unități administrativ-teritoriale separate de marele municipiu sunt necoordonate.
Sunt proiecte imobiliare care se dezvoltă alandala - un exemplu foarte clar fiind Floreștiului de la Cluj.
Toată lumea știe ce blocaje de trafic se fac acolo, cât de greu este să poți gândi împreună proiecte de mediu, care pot însemna foarte multe - de la stații de epurare, gropi de gunoi, chestiuni de colectare și managementul deșeurilor, până la planificare teritorială.
Vorbim de modul cum se acordă autorizațiile de construcție, colectarea impozitelor. Sigur că odată ce ce s-a creat o astfel de comună parazit, care trăiește de fapt ca parte din organismul metropolei, e foarte greu să mai iei de acolo decizia.
Ce primar și consiliu cedează bucuros semnătura pe autorizație de construcție? Să fim serioși.
Se poate discuta de unități un pic mai mari, care să înlocuiască județele actuale. Important este ce le dai să facă, nu cum se desenează ele teritorial.
De aceea spuneam că trebuie curaj politic și o discuție națională, creat un fel de consens și apoi trecut la acțiune.
5. Europa Liberă: E suficient acest „curaj politic”, câtă vreme vor exista consecințe concrete în localități, cu impact asupra oamenilor?
Sorin Ioniță: Dacă o lăsăm ca acum, cum spune toată lumea la noi, inclusiv Asociația Comunelor, să fie „pe bază voluntară”, eventual să aibă loc și referendum, chestiile astea nu se vor întâmpla veci de veci, totdeauna se va vota contra.
Se fac asocieri voluntare așa, de ochii lumii, cum sunt zonele metropolitane existente deja. Mergi pe șosea, te apropii de Constanța și vezi plăcuța cu zona metropolitană.
6. Europa Liberă: Care ar trebuit să fie prioritățile reformei administrativ-teritoriale? Problema zonelor metropolitane, reformarea comunelor, a județelor?
Sunt două-trei priorități într-o țară ca România și în țările din jur. Asta s-a discutat și în Slovacia, de exemplu.
În zonele rurale să existe o oarecare coagulare teritorială, comune mai mari și mai puține, unde sunt trei să rămână una, de exemplu.
În jurul câtorva municipii importante din România, trei, cinci, șapte, dar nu mai multe, crearea unor zone metropolitane cu bugete și cu putere de decizie, nu ca acum.
Să aibă putere de decizie pe câteva politici importante: în primul rând legat de transport, mediu și amenajare teritorială - construcții, PUZ-uri și PUG-uri [planuri urbanistice zonale și generale n.r.].
La nivelul județelor, probabil se poate discuta de niște unități un pic mai mari, care să înlocuiască județele actuale. Important este ce le dai să facă, nu cum se desenează ele teritorial.
Știu că multă lume e fascinată la noi de crearea de regiuni istorice, cu steaguri, cu embleme și se luptă foarte tare să traseze niște granițe de regiuni. Important este ce funcțiuni vor îndeplini și dacă le vei da niște surse autonome de venituri. Aici va fi o discuție foarte importantă.
Trebuie discutat caz cu caz, depinde de condițiile locale, dar, în general, ce se întâmplă în România se întâmplă cam în toată regiunea Europei de Est sau chiar în toată Europa.
În aproape toate țările europene populația îmbătrânește, se depopulează regiuni rurale, cu izolare geografică, regiuni din insule sau din munții înalți.
În general, populația pleacă din aceste locuri, dar pleacă asimetric; întâi tinerii, cei cu putere de muncă, cei care merg la studii, familiile cu copii. Ei nu se mai întorc în aceste zone.
Ce rămâne în urma tinerilor care pleacă „de acasă”
Acolo rămân în general oameni în vârstă și asta înseamnă deja și probleme sociale, înseamnă anumite cazuistici medicale, boli cronice.
Se schimbă nevoia de servicii care trebuie prestate în aceste locuri. Deci, noi trebuie să gândim foarte bine ce se va întâmpla pe următorii 10-20 de ani, pentru că și dacă facem și dacă nu vrem să facem aceste reforme, realitatea vine peste noi.
Sunt chestii foarte serioase care se discută în Europa, iar la noi discuția este complet amatoristică sau lipsește cu desăvârșire. Nu am văzut vreo propunere realistă, inclusiv din partea celor din mediul de afaceri.
Noi [EFOR n.r.] am făcut lucrurile acestea acum vreo zece ani, când i-a apucat iar pe politicieni valul acesta de reforme.
Cred că era PDL la guvernare și doamna Udrea ministrul Dezvoltării, lansase ideea să se facă zone metropolitane în jurul Bucureștiului, să se redeseneze sectoarele, dar tot așa, nefundamentat pe niște studii și numai niște idei, scoase „din pălărie”.
S-a discutat vreo trei-patru luni subiectul. Am făcut atunci un studiu, am publicat un raport, am zis cam ce ar fi trebuit făcut din ce știam la acea dată.
Sunt vreo 10 ani de atunci, dar problemele tot cam alea au rămas:
- problema fragmentării în rural;
- depopularea în zone cu izolare geografică cu condiții neatractive pentru tineri;
- problema zonelor metropolitane.
Plus trebuie regândit un pic rolul județelor, care nu trebuie să fie un teritoriu condus de un jupân, care se crede șeful teritoriului, ci ele trebuie să fie un nivel de agregare, de coordonare de politici, să discute cu primarii din teritoriu și să se ocupe de proiecte de interes regional.
Asta e foarte ușor de zis, dar e greu de făcut, trebuie regândită complet administrația.
7. Europa Liberă: Reforma administrativă ar trebui asumată politic chiar cu prețul pierderii de capital politic? Spunea recent fostul premier Emil Boc că poate „va trebui să cadă un guvern” ca până la urmă acest lucru să se facă...
Sorin Ioniță: Guvernele cad oricum și fără să se facă ceva. Un exemplu e Slovacia, care a pus un astfel de proiect pe masă, acum vreun an și ceva, dar, ca la noi, au fost neînțelegeri în coaliție și s-a destrămat guvernul. Acum un guvern interimar așteaptă alegeri anticipate și planul ăsta nu s-a pus în practică.
A fost exact aceeași discuție: ce faci că ai sate care au primar, consiliu și 100-150 de locuitori? Lumea pleacă din partea de est a țării, izolare geografică, sunt munți înalți, toată lumea se retrage către municipii, cum faci cu aceste teritorii?
Cum le vei administra când au rămas numai oamenii în vârstă, pensionari, care încep să aibă nevoie de asistență medicală cuplată cu asistență socială, cum vei restructura sistemul școlar?
Ce vei face cu aceste școli în care am băgat bani europeni, cu nemiluita, știind că de fapt copii nu vor mai fi acolo... Ce vom face cu toate aceste frumoase sedii cărora li se făceau și săli de port presărate pe pe câmpiile și prin munții țării? Nu se a discută niciodată serios chestia asta.
Da, discuțiile sunt necesare, dar parcă totuși ne-am cam plictisit - o dată la câțiva cineva ridică problema, dar nu se întâmplă nimic.
Când ai a o coaliție ca asta de-acum, care e dispusă chiar să sacrifice bani europeni numai ca să nu facă vreo reformă, în PNRR, e puțin probabil că o să se apuce ei de un astfel de lucru.
E mai curând de urmărit cazul Republicii Moldova, care acum o lună a aprobat o astfel de strategie în Guvern și se apucă de chestia asta și au cam un an de zile să facă.
Hai să vedem, o să reușească Republica Moldova înaintea noastră să facă coagularea de comune și din 30 de raioane să lase numai zece? Acesta e planul, de fapt.
Și sunt într-o situație mai dificilă decât România, cu războiul alături și cu mult mai puțini bani bugetari și totuși se aruncă în chestia asta.
Va fi un model și pentru noi dacă vor reuși.
8. Europa Liberă: Unii primari, unii specialiști invocă modelul de reformă administrativă al Poloniei, care a reînființat powiatele, similare fostelor plăși din România. E un model din care autoritățile române se pot într-adevăr inspira?
Această reformă în Polonia s-a făcut acum 25 de ani. Au păstrat și actualele județe, cum e și în România, dar au introdus peste ele „regiuni alese”. Acum au trei niveluri de administrare, municipalități, districte și regiuni, cum e în Franța.
De atunci și în Polonia a început să se discute: oare e bine că am făcut asta? Acum avem trei niveluri de birocrație, poate că e prea mult, dar Polonia e oricum o țară mai mare ca România.
În ultimii 10-20 de ani acest nivel - care ar fi cam ca vechile raioane mai curând, sau cam de dimensiunea raioanelor din Republica Moldova - este mai degrabă în pierdere de viteză peste tot în Europa.
Direcția de mișcare este inversă, de a renunța la astfel de structuri teritoriale mititele, care se află cumva deasupra municipalităților orașe, comune și de a face mai curând UAT-uri mai mari, mai autonome, să aibă o bază bugetară reală și, între altele, să fie și mai puțin clientelizabile politic.
Asta este una din dramele României. Partidele mari, osatura lor este de fapt sistemul clientelar de primari.
Pentru o comparație [cu modelul polonez], „du-te tu, baron local” și studiază modul cum au reformat sistemul de educație, serviciile sociale și cum s-au împerecheat cu serviciile medicale la nivel local pentru a crea acea asistență primară care să existe întotdeauna, de permanență, în teritoriu.
Ceea ce nu ai acuma în comunele României.
În care sat al României știe omul la ce ușă să bată la ora zece seara dacă îl apucă o urgență medicală? Ori cheamă salvarea, ori are vecinul mașină și te duce iute la spitalul județean de urgență, în centrul județului.
Într-un an, trei sferturi din populația județului, direct sau prin aparținători, se înghesuie toată în acel spital de urgență.
9. Europa Liberă: Sunt și orașe mai mici unde spitalul orășenesc nu poate asigura permanent servicii de urgență...
Sorin Ioniță: Am mai discutat lucrurile astea pe vremea guvernului Boc și când ministrul Sănătății era Cseke Attila, care e la Dezvoltare acum, când s-a început acea reformă a spitalelor, foarte impopulară, cu demonstrații de stradă, fake news-uri că se va privatiza sănătatea.
Începuseră să închidă aceste spitale rurale care n-au niciun fel de eficiență și nu prestează nimic.
Ideea era cum să înlocuiești acest sistem cu un tip de asistență care să existe permanent 24 din 24 de ore, să faci un fel de triaj și să trimită mai departe numai cazurile grave.
La reforma aceea s-a tras frâna de mână, a venit alt guvern și s-au redeschis (o parte din) acele spitale mititele. Ele consumă în continuare foarte mulți bani - cu clădirile, încălzirea, cu mecanicii și infirmierele, dar asistența nu e.
10. Europa Liberă: Chiar dacă reforma administrativă a fost relansată în discuție acum, cât de fezabil este să fie inițiată înainte de alegerile de anul viitor?
Sorin Ioniță: Oricum nu o poți implementa, nici nu ar fi democratic. Să presupunem că printr-un miracol s-ar decide că „uite, ăsta e planul de reformă, îl discutăm în dezbateri, îl aprobăm!”.
Tu trebuie să-l aplici după următoarele alegeri, pentru că așa e democratic, să organizezi niște alegeri pe structura nouă. Nu îl poți implementa direct acum.
Deci, ca să fii gata să poți să îl aplici la alegerile de peste cinci ani, la celelalte alegeri locale, noi ar trebui să începem să discutăm, să proiectăm sistemul de acuma, așa cum fac moldovenii.
Ei au început acum, au aprobat în Guvern strategia de reformă, discută, o să treacă legile, o să reușească sau nu, o să vedem. Dar de aplicat se va aplica după alegerile următoare, bineînțeles.
Aceasta dacă este un plan consultat și agreat de toată lumea... Așa cum a fost masa rotundă de la Snagov să intrăm în UE, așa trebuie să faci.
Altfel sigur că nu se face și de aceea nu se face, pentru că nu este de fapt agreat măcar de majoritatea partidelor.
Fără un consens nu poți face, pentru că într-o democrație puterea se rotește, elitele se alternează și dacă unul face și celălalt strică, nu ajungi nicăieri.
Deci, trebuie să fim cu toții convinși că asta e bine pentru țară. Dacă nu suntem, rămânem unde ne aflăm. S-a mai discutat și în Ungaria, care are comune și mai mici decât România, de Slovacia am amintit, în Cehia, etc.
Sunt multe țări care discută chestia asta și eșuează să facă o reformă. E mai curând regula decât excepția să eșuezi într-un asemenea proiect.
