Linkuri accesibilitate

SUA impune interdicții de călătorie oficialilor georgieni din cauza Legii agenților străini


Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a anunțat o primă serie de sancțiuni impuse unor oficiali din Georgia.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a anunțat o primă serie de sancțiuni impuse unor oficiali din Georgia.

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a zeci de oficiali georgieni ca răspuns la promulgarea Legii agenților străini, care a provocat săptămâni de proteste în Tbilisi. Criticii și opoziția politică susțin că legea amenință libertatea presei și șansele țării de a adera la Uniunea Europeană.

Măsura impune interdicții de călătorie oficialilor, membrilor partidului de guvernământ Visul Georgian, ofițerilor de poliție și parlamentarilor - ea vine la trei zile după ce președintele parlamentului georgian a promulgat Legea agentului străin.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, nu a precizat numele celor vizați de sancțiuni, dar a precizat că e vorba de câteva zeci de persoane cu „activități antidemocratice”.

„Aceste acțiuni riscă să deraieze viitorul european al Georgiei și contravin Constituției georgiene și dorințelor poporului său”, a declarat Miller. El a precizat că sancțiunile reprezintă un prim pas și că vor urma și alte sancțiuni, dacă Georgia va continua pe aceeași direcție.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, avertizase anterior că, din cauza adoptării legii, SUA și-ar putea revizui toată asistența acordată Georgiei, care s-a ridicat la 390 de milioane de dolari în ultimii ani.

Luni, președintele parlamentului georgian, Șalva Papuașvili, a semnat legea, care consfințește anularea veto-ului președintelui Salome Zourabișvili.

Legea adoptată de Parlamentul georgian impune ca mass-media, organizațiile neguvernamentale și alte grupuri non-profit să se înregistreze ca „urmărind interesele unei puteri străine” dacă primesc mai mult de 20% din finanțare din străinătate.

Guvernul a argumentat că legea este necesară pentru a opri acțiuni de destabilizare a țării cu o populație de 3,7 milioane de locuitori.

Mulți jurnaliști și activiști spun că adevăratul scop al legii este de fapt de a-i stigmatiza și de a restricționa dezbaterile dinaintea alegerilor parlamentare din octombrie.

Opoziția politică din Georgia o numește „legea rusească”, pentru că impune măsuri asemănătoare cu cea adoptată de Moscova pentru a reprima presa independentă, organizațiile non-profit și activiștii.

Aceștia afirmă că adoptarea legii s-a făcut sub influența Rusiei care vrea să împiedice aderarea Georgiei la Uniunea Europeană.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG