Bun găsit,
Iată principalele subiecte:
- Lideri europeni participă, luni, în persoană sau online, la un summit organizat de Ucraina la trei ani de la invadarea țării de către forțele ruse. E doar una din numeroasele întâlniri internaționale pe tema războiului. Volodimir Zelenski a avertizat, aseară, că nu va semna nimic care va fi plătit de „zece generații de ucraineni”.
- În Germania, blocul conservator CDU/CSU a obținut primul loc la alegerile parlamentare de duminică. Friedrich Merz va fi, cel mai probabil, noul cancelar. A anunțat că prioritatea sa e unitatea Europei și avertizează că a venit timpul independenței față de SUA.
- În România, Biroul Electoral a înregistrat o singură alianță electorală pentru alegerile prezidențiale, cea a PSD – PNL – UDMR, de susținere a candidaturii lui Crin Antonescu. AUR a anunțat că a strâns semnăturile pentru candidatura lui Călin Gerogescu, susținătorii acestuia au protestat vineri și sâmbătă la București.
Trei ani de război
Numărul civililor ucraineni uciși în războiul ordonat de Vladimir Putin ar depăși 12,654, potrivit Națiunilor Unite (ONU), în timp ce cel al militarilor este estimat, potrivit informațiilor oficiale, la de cel puțin 46.000, amintește The Washington Post.
Cifrele pentru răniți – cel puțin 29.392 civili, 380.000 de militari. Una din zece locuințe e distrusă sau avariată, sute de școli și grădinițe au fost distruse sau avariate numai în 2024, unele orașe au rămas pustii.
O selecție a imaginilor celor trei ani de război - aici și o privire către memorialul celor uciși în război - aici. Europa Liberă scrie azi și despre viața rușilor în timpul războiului declanșat de președintele lor.
La Kiev, președintele Volodimir Zelenski a prefațat ziua de luni cu o conferință de presă în care a răspuns unora dintre luările de poziție controversate ale președintelui SUA, Donald Trump.
- D. Trump a spus că Zelenski e dictator pentru că i-a expirat primul mandat de președinte și nu a organizat alegeri, Zelenski i-a transmis că e gata să plece dacă Ucraina e acceptată în NATO.
- D. Trump a cerut rezervele de minerale rare ale Ucrainei, Zelenski i-a transmis că are în vedere un acord comercial cu garanții de securitate, dar nu va vinde viitorul țării sale.
La trei ani de război, scrie BBC, coșmarul Ucrainei că va dispărea de pe fața pământului a revenit – președintele SUA, Donald Trump, face concesii Rusiei și critică Ucraina ca și când aceasta ar fi început războiul. De altfel, Trump nu a ezitat să acuze Ucraina tocmai pentru începerea războiului împotriva sa.
Administrația Trump deschide noi orizonturi pentru Vladimir Putin, scrie The New York Times, în timp ce Europa nu mai are nicio scuză, potrivit The Guardian: trebuie să cheltuie mai mult pentru apărare.
Liderii Comisiei și Consiliului, precum și Colegiul comisarilor europeni se vor afla azi la Kiev, la un summit despre unitate – apărare – securitate. Alți lideri europeni și occidentali, inclusiv președintele României, Ilie Bolojan, vor participa virtual.
Tot azi, la inițiativa Franței și Estoniei, se întâlnesc 12 miniștrii europeni ai Apărării, potrivit Brussels Times, cărora ar urma să li se alăture cel american.
Președintele SUA, Emmanuel Macron, pleacă la Washington.
Una dintre cele mai tensionate întâlniri dedicate Ucrainei ar urma să aibă însă loc la ONU, unde SUA propun propria rezoluție cu privire la Ucraina, după ce au refuzat să sprijine documentul înaintat de Ucraina împreună cu aliații europeni, notează Reuters.
Europa și Ucraina vor o rezoluție care cere retragerea forțelor militare ruse din Ucraina, SUA una care nici măcar nu menționează agresiunea Moscovei, scrie AP. Situația arată tensiunile dintre Kiev și Washington, dar și ruptura dintre Europa și SUA, adaugă publicația.
Oricum, Europa ar trebui să nu mai privească atât de mult spre Washington, a transmis, aseară, Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei.
Alegerile din Germania
Ușurarea pe care o aduc alegerile din Germania, scrie corespondentul RFE/RL în chestiuni europene, Rikard Jozwiak, este că rezultatul corespunde așteptărilor. Extrema dreaptă a crescut (e la 20,8%), dar nu mai mult decât spuneau sondajele, iar Friedrich Merz va fi cel mai probabil noul cancelar, dat fiind că alianța sa CDU/CSU a obținut 28,5% din voturi.
Prezența a fost de 84%, iar Merz vrea „formarea unui guvern capabil de acţiune cât mai rapid cu putinţă, cu o solidă majoritate parlamentară", notează Deutsche Welle. Politico explică cum a câștigat Merz și ce rol a avut migrația, principala temă a extremiștilor, dar și cum a lăsat Merz în spate temele de campanie și s-a transformat, duminică seară, în lider european.
Merz a vorbit despre independența Europei față de SUA și a avertizat că NATO în forma actuală ar putea dispărea.
Merz vizează „independența” față de SUA și e îngrijorat de viitorul NATO, scrie și Europa Liberă, în timp ce CNN remarcă că Merz a descris întărirea Europei drept prioritatea sa absolută.
Friedrich Merz nu a ezitat să vorbească despre ajutorul pe care a încercat să îl dea Elon Musk, apropiatul lui Donald Trump, extremiștilor germani, notează Politico, și a comparat ce a descrie drept „intervențiile” de la Washington, cu „intervențiile” specifice Moscovei.
Și vicepreședintele SUA, JD Vance este printre cei care au favorizat extrema dreaptă germană, notează BBC, cu precizarea că Donald Trump a transmis un mesaj de felicitare conservatorilor germani.
Elon Musk și JD Vance sunt cei doi adjuncți ai lui Donald Trump (unul neoficial, unul formal) care au luat poziție și față de evenimentele politice din România.
Se strâng semnături pentru prezidențialele din România
Potrivit Digi24, Biroul Electoral Central (BEC) a decis, sâmbătă, admiterea înregistrării protocolului de constituire a Alianţei Electorale „România Înainte”. E formată din PSD, PNL şi UDMR și menită să îl susțină pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.
Momentul ar trebui să închidă discuția despre schimbarea candidatului, scrie jurnalista Iona Ene Dogioiu în Spotmedia, în editorialul în care analizează și variantele partidelor din „zona extremistă” în condițiile în care există premisele interzicerii candidaturii lui Călin Gerogescu.
AUR și POT au strâns semnături pentru candidatura acestuia, iar Georgescu le-a mulțumit, scrie Hotnews. Despre protestele din weekend, pe Europa Liberă.
Tot de aici vă recomand Țară în Service. Colegul meu Ovidiu Cornea a mers la Voila, lângă Cincu, unde un pod strategic e în șantier de peste patru ani.
La „România Te iubesc!”, ProTV a vorbit ieri despre milioane de euro irosiți pe digitalizare fără impact real, iar la SmartJob, vineri, Adriana Nedelea a stat de vorbă cu fondatorul grupului Divertis, Toni Grecu.
Alte subiecte:
- În Portul Constanța au loc cele mai ample percheziții DNA din ultimii ani, scrie Info Sud-Est. Ar fi anchetate „șpăgi de milioane de euro pentru terenuri, dane și contracte”. Ancheta vizează oameni de afaceri locali, foști vameși și pe unul din șefii PSD Constanța, potrivit publicației.
- Președintele Donald Trump l-a concediat vineri pe șeful Statului Major Întrunit și a demis alți cinci amirali și generali, într-o remaniere fără precedent a conducerii armatei americane.
- Au fost decernate Premiile SAG (Screen Actors Guild), Lista câștigătorilor, în frunte cu „Conclave”, pe Digi24.
Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Te poți abona la newsletter AICI, iar pe Google News ne găsești AICI.
Toate bune,
Carmen