Textul, pe care îl publicăm integral, a apărut pe portalul clujean TransindexRO și i se adresează șefului statului român, căruia îi enumeră, pe ton autoironic, „lista păcatelor” cum numește Marko Bela lista de drepturi ale comunității maghiare din România obținute prin negocieri politice ale UDMR cu diferitele partide aflate la putere de-a lungul timpului. Între acuzații la adresa discursului șefului statului din momentul aprobării tacite în Camera Deputaților a autonomiei Ținutului Secuiesc, este expusă o cronologie a legilor adoptate sau respinse inițiate în acest sens de Uniune.
„Stimate Domnule Președinte Klaus Iohannis,
Nu știu, de fapt, cărei anume autorități ar trebui să-i trimit lista păcatelor mele, probele trădării de neam și de țară. Pentru că din ultima dumneavoastră declarație , înțeleg că până și prevederea legată de drepturile minorităților naționale care stabilește că, în unele unități administrativ-teritoriale, folosirea limbii maghiare (sau a limbii germane, ucrainiene, sârbe etc.) este obligatorie, lezează grav interesele naționale românești.
Cred că știți și dumneavoastră că vorbim de un act de trădare comis încă în 2001, deci cu aproape două decenii în urmă, când s-a modificat Legea administrației publice locale cu aceste dispoziții. De data aceasta, Uniunea Democrată Maghiară din România nu vrea altceva decât ca, în localitățile cu populație minoritară de cel puțin 20 la sută (după ce, în 2003, am inclus și în Consituție acest drept - o altă trădare), ceea ce este obligatoriu să nu poată fi aplicat după bunul plac. Repet: ceea ce este obligatoriu să nu poată fi aplicat după bunul plac. Pe de altă parte, prevederea inițială trebuia evident să fie extinsă demult și la acele instituții la care modificarea legislativă din 2001 nu făcea încă referire, dar Constituția completată în 2003 trimitea deja.
Nu intru în amănunte, sigur că mai sunt multe lucruri de clarificat, la asta servesc noile recomandări, dar pe toate acestea le știți cu siguranță și dumnevoastră, domnule președinte. Presupun că acum mulți, mulți ani, când pe indicatoarele de la marginea Sibiului a apărut și denumirea Hermannstadt, decizia n-a fost luată împotriva voinței dumneavoastră. Mai mult, nu a fost impusă nici măcar de obligativitatea legală a celor 20 de procente, ci uzând de posibilitatea - legală și ea – a inscripționării la un procent mai mic. Pentru mine personal a fost o mare satisfacție să văd acele indicatoare. N-am mai umblat de mult prin Sibiu, dar trăiesc cu speranța că inscripțiile cu pricina au rămas așa și după ce dumneavoastră nu ați mai fost primar.
Nu vreau să mă lungesc, dar trebuie să precizez că păcatele enumerate mai jos nu le-am comis de capul meu, ci, pe de o parte, cu colegii mei din UDMR, pe de altă parte, alături de mai mulți politicieni români importanți ai ultimilor 30 de ani. Recunosc și faptul că le-am comis, probabil cu toții, din interes: a trebuit să ducem România în NATO și Uniunea Europeană, a trebuit să reglementăm relațiile dintre România și Ungaria, a(r fi) trebuit să facem ca minoritățile să se simtă la fel de acasă, în propria lor țară, ca și românii majoritari.
Lista care urmează e departe de a fi una completă. Ea semnalează mai curând câteva stații importante ale unei trădări neîntrerupte:
1. În 1996 am semnat un acord cu președintele Emil Constantinescu (Convenția Democrată Română), prin care ne angajam că îl vom susține în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru ca, în schimb, să guvernăm împreună în cabinetul format de partidele de opoziție învingătoare în alegeri.
2. La rugămintea mea, în 1997, cu ocazia zilei de 15 martie, premierul Victor Ciorbea (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat) i-a felicitat pe maghiari într-un mesaj.
3. Între 1996 și 2000, împreună cu Victor Ciorbea, Ion Diaconescu, Radu Vasile (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat), Mircea Ionescu-Quintus (Partidul Național Liberal), Petre Roman (Partidul Democrat) și alți lideri ai coaliției guvernamentale am creat, printre altele, cadrul legislativ necesar retrocedării terenurilor, pădurilor și imobilelor naționalizate. Pe lângă bisericile maghiare, și-au dobândit bunurile confiscate și mulți maghiari, persoane private (desigur, și români, și germani, și alții, după cum bine știți și dumneavostră).
4. În bună parte cu persoanele deja enumerate, aflați eventual într-o altă funcție, cum s-a întâmplat cu Radu Vasile, ajuns premier, am adoptat, în 1999, o Lege a educației esențial mai bună decât cea existentă până atunci, inclusiv în ceea ce privește învățământul în limba maternă.
5. Cu primul ministru și președintele de partid Adrian Năstase (Partidul Social Democrat), am elaborat și adoptat în Parlament, în 2001, modificarea deja amintită a Legii administrației publice locale, care impune, în localitățile cu populație minoritară de 20 la sută, și folosirea limbii minoritare.
6. În 2003, tot împreună cu partidul lui Adrian Năstase, am amendat și Constituția (amendamente votate, de altfel, și de Partidul Democrat, și de Partidul Național Liberal), în așa fel încât, la procentul minoritar stabilit de lege, folosirea limbii materne să fie obligatorie și în serviciile publice deconcentrate și în Justiție.
7. Tot în perioada în care Adrian Năstase a fost premier, am reamplasat, în 2004, la Arad, Statuia Libertății – în mod cert, un grup statuar definitoriu pentru maghiari, care imortalizează un moment crucial din istoria lor (și a Transilvaniei).
8. La finele anului 2004, am semnat un pact cu proaspătul președinte al țării, Traian Băsescu (președintele de până atunci al Partidului Democrat și candidat al Alianței DA), prin care stabileam că, în măsura în care în programul de guvernare vor fi incluse și câteva obiective importante pentru comunitatea maghiară, vom guverna împreună. Ceea ce s-a și întâmplat.
9. În Guvernul României condus de Călin Popescu Tăriceanu (Alianța DA, Partidul Național Liberal), am adoptat, în 2005, proiectul de Lege a minorităților, care ar face posibilă și o anumită autonomie culturală pentru minorități. Este adevărat că, la ședința Comisiei de la Veneția care a dat undă verde proiectului, Guvernul României a fost reprezentat în orașul lagunelor de persoana mea. Cum la fel de adevărat este și faptul că proiectul nu s-a transformat în lege nici până în ziua de azi. (Dar, repet, Partidul Național Liberal a susținut proiectul.) Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată, poate găsim niște trădători și pentru această inițiativă.
(Autonomia Ținutului Secuiesc e o nucă ceva mai tare. Pentru asta, în ciuda tuturor zvonurilor, nu am găsit până acum niciodată aliați, nici PSD-ul, pe care, de altfel, domnule Președinte, mi-e teamă că l-ați speriat în așa hal că nu va mai vota de acum încolo nici ca în calendar după luni urmează marți, dacă această propunere va veni din partea UDMR-ului. În treacăt fie spus, apropo de autonomie: unde ar trebui depus un astfel de proiect de lege, indiferent ce conține el, dacă nu în Parlamentul României?)
10. Tot pe vremea când premier era Călin Popescu Tăriceanu (Partidul Național Liberal), am ținut și patru ședințe de guvern comune româno-maghiare (2005, 2006, 2007, 2008), cea de-a treia, de altfel, organizată la Sibiu. Și da, la aceste întruniri s-au născut numeroase acorduri interministeriale și interguvernamentale.
11. În 2009 am convenit cu Traian Băsescu (pe atunci partidul său se chema deja Democrat Liberal) și cu premierul Emil Boc că vom adopta o nouă Lege a educației. La începutul anului 2011, legea a și intrat în vigoare. Prevederile ei legate de educația în limba maternă au fost cu adevărat satisfăcătoare. Păcat, însă, că o parte a acestor prevederi nu sunt nici astăzi aplicate.
Nu o mai lungesc, lista poate fi, bineînțeles, lărgită, cercul trădătorilor este mult mai larg: senatori, deputați, miniștri, secretari de stat, jurnaliști, intelectuali și mulți, mulți oameni simpli. Desigur, în cei treizeci de ani care au trecut au fost și destui care au pus bețe în roate acestui proces. Nu i-aș menționa acum și pe ei, dar noi, cei din UDMR, am găsit mereu printre politicienii români „complici” care, chiar dacă după dezbateri aprinse, ne-au ajutat ca în aceste trei decenii să se schimbe multe în relațiile dintre români și maghiari. Multe, însă, pare că nu s-au schimbat, după cum o arată și indignarea dumneavoastră, încercând, mai nou, să puneți sub semnul întrebării o lege aflată în vigoare din 2001, aplicată în mare parte și acum, care ar trebui modificată și completată numai pentru simplul fapt ca nimeni, sub nicio formă, să nu poată evita aplicarea ei întocmai.
În opinia mea, acest lucru nu e, stimate domnule președinte, doar interesul nostru, al maghiarilor, ci al fiecărui cetățean al României.
Am vrea să trăim într-o țară în care interesele românilor sunt și ale maghiarilor și interesele maghiarilor sunt și ale românilor. Deci, într-o țară în care interesul statului coincide cu interesul cetățenilor. Într-un astfel de stat, stimate domnule președinte, ați putea fi președintele nostru, al tuturor, chiar dacă nu v-au votat toți, deși, din câte știu, mulți maghiari tocmai de la dumneavoastră au așteptat - și prin votul lor - promovarea unui altfel de model de conviețuire. Ultimele dumneavostră declarații nu confirmă această speranță. Se pare că cineva a greșit grav”, încheie scrisoarea fostul lider al UDMR, Marko Bela.
Traducerea textului, Marius Cosmeanu