Ascensiunea extremei drepte și a naționalismului în Europa. Riscurile pentru România

Redenumite, poate re-„brand”-uite în 2022, formațiunile naționaliste și de extremă dreaptă își făcuseră loc în politica europeană înainte de pandemie și înainte de criza economică.

Acum însă, culeg roade importante, după peste doi ani de pandemie și pe fondul problemelor economice, în aproape toate țările europene în care au avut loc alegeri în 2022. Sondajele Politico arată evoluția lor față de alegerile anterioare.

2022. Victorii ale extremei drepte și naționalismului în cinci țări europene

Italia

Partidul cu rădăcini neo-fasciste Fratelli d’Italia a câștigat cele mai multe voturi la alegerile din 25 septembrie, din Italia – 26,2% din voturi, față de 4,4% în 2018. (Fratelli d’Italia a profitat nu doar de succesul naționalismului, ci și, parțial, de scăderea Ligii – partidul liderului radical Matteo Salvini (2022: 8,9% față de 17,4 în 2018).

Suedia

Partidul de extremă-dreapta „Democrații Suediei”, cu rădăcini neo-fasciste, s-a clasat pe locul doi în alegerile din 11 septembrie. A obținut 20,2% față de 17,5% în 2018. Au loc negocieri pentru formarea unei coaliții de guvernare în care formațiunea populistă și anti-imigrație „Democrații Suediei” are cele mai multe mandate.

Franța

Rassemblement National (partidul de extremă dreapta condus de Marine Le Pen) a obținut, în iunie 2022, 17,3% din voturi, față de 8,8% în 2017 (89 de mandate, față de 8 cu cinci ani înainte).

Bulgaria

Partidul de extremă dreaptă Renașterea a obținut, după alegerile anticipate din 2 octombrie, 10,2% din voturi, dublu față de procentul obținut în urmă cu un an (4,9%), în noiembrie 2021.

Acestea sunt cele mai recente rezultate electorale europene, dar, în aprilie, premierul Ungariei, Victor Orbán reușea, în ciuda așteptărilor, să își sporească chiar majoritatea din Parlament, de la 49,3% în 2018 pentru partidul său Fidesz, la 53,1%.

Câteva luni mai târziu, declarațiile lui de la Băile Tușnad erau descrise frecvent, în Europa, drept rasiste.

Doctorul în științe politice Veronica Anghel, profesor la Johns Hopkins University, explică pentru Europa Liberă că deși contextul anului 2022 a favorizat anumite evoluții din Ungaria sau Italia, rădăcinile succesului electoral pe care îl are Viktor Orbán, în Ungaria, sau Georgia Meloni, în Italia, sunt mai adânci.

Profesorul Veronica Anghel amintește că rădăcinile tendințelor de extremă dreapta din Europa sunt mai adânci decât evoluțiile internaționale din ultimii ani (pandemia și situația economică în înrăutățire în 2022). Ea atrage atenția asupra riscului ca partidele tradiționale să adopte discursul extremei din impresia greșită că i-ar putea limita astfel ascensiunea electorală.

„Electoratul Fidesz răspunde pozitiv de mult mai mult timp la un discurs rasist, anti-imigrație și la asocierea inegalităților economice resimțite de societate cu avansul unei economii bazate pe globalizare și pe schimbarea normelor sociale tradiționale”, spune Veronica Anghel.

La fel, adaugă ea, Fratelli d’Italia răspunde acelorași „nevoi de recuperare a unui statut social și economic pe care o parte a societății simte că l-a pierdut din cauza valurilor de imigranți”.

De altfel, subliniază profesorul de științe politice, rezultatul votului din Italia, cu preluarea de către Fratelli d’Italia a unei părți a electoratului care a votat acum patru ani cu „Lega”, a liderul radical Matteo Salvini, arată aceste rădăcini ale nemulțumirilor, mai vechi decât pandemia de Covid și decât actuala temere față de prețul gazelor și inflație.

„Fratelli d’Italia va întâlni însă aceleași probleme de a stimula creștere economică simultan cu o recreare a unei societăți exclusionare sub direcția fascistă ‘Dumnezeu, patrie, familie’ [sloganul Georgiei Meloni]”, adaugă ea.

„Nu-mi place, dar este ceea ce au nevoie italienii”. Locuitori din Roma despre perspectiva unui premier naționalist

Poate victoria partidului Fratelli d’Italia, condus de lidera populistă, intrată în politică într-un partid neo-fascist, Georgia Meloni a produs cele mai ample reacții legate de ascensiunea extremei drept în Europa în 2022.

Chiar dacă Meloni s-a dezis de trecutul neo-nazist al formațiunii sale și nu mai este o susținătoare a lui Vladimir Putin după invadarea Ucrainei (așa cum sunt partenerii ei de Coaliție – Matteo Salvini și Silvio Berlusconi), victoria ei a produs îngrijorare în multe cancelarii europene și a determinat-o pe președinta Comisiei Europene să amintească că îndepărtarea țărilor membre de statul de drept și de valorile europene vine cu sancțiuni.

„Întoarcerea fascismului în Italia”, titra The Atlantic, cu două zile înainte de alegeri, sub semnătura lui Ruth Ben-Ghiat, profesoară de istorie la New York University, autoare a numeroase analize despre amenințările la adresa democrației. În opinia acesteia, Meloni reprezintă „continuitate cu cel mai întunecat episod din istoria Italiei – dictatura lui Benito Mussolini”.

Georgia Meloni descrie partidul său drept unul conservator, care apără „granițele” și „identitatea națională a Italiei” și e împotriva „globalismului” vinovat de încercarea de a nega lucrurile care definesc identitatea națională, spunea ea într-un interviu pentru The Washington Post.

Pentru Uniunea Europeană, poziția doamnei Meloni e în aceeași categorie cu atitudinile liderului de la Budapesta, Viktor Orbán, iar aceasta nu poate decât să îngrijoreze.

Meloni are teme și conspirații similare celor promovate de Orbán, dar și de alți lideri populiști din Europa, chiar și din SUA: „lobiștii LGBT”, George Soros, „Marea Înlocuire” a italienilor „autentici, și de rasă albă” prin migrație de masă, notează Ruth Ben-Ghiat.

Meloni este împotriva migrației și împotriva drepturilor acordate minorităților sexuale.

În România, unde partidul său pare să aibă o filială, victoria sa a fost salutată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), formațiunea naționalistă, acuzată de multe luări de poziție extremiste și rasiste și cu simpatii legionare.

AUR a intrat în 2020 în Parlamentul României fără emoții față de pragul electoral care a exclus formațiuni mai vechi precum PMP sau ALDE. Cu voturi generoase inclusiv din diaspora, AUR a obținut 9,1% din opțiunile de vot. După cum explică profesorul Veronica Anghel, în cazul AUR, pandemia a avut un rol.

„Momente de criză precum pandemia și a doua invazie a Ucrainei de către Rusia [după anexarea ilegală a Peninsului Crimeea în 2014 n.r] creează senzația de frică în rândul publicului. Frica poate declanșa o nevoie psihologică de certitudini, reacții defensive și o dorință puternică de securitate. Partidele de extremă dreapta sau cele care susțin politici în jurul ideii de ‘lege si ordine’, dar în contradicție cu normele democratice liberale, sunt cele care beneficiază când oamenii tind să traducă această frică în comportament de vot radical”, spune ea.

Aceasta reacție explică parțial susținerea primită de AUR la ultimele alegeri din timpul pandemiei, adaugă Veronica Anghel. Dar, potrivit unui studiu despre atitudini ostile democrației în România și Ungaria, pe care l-a publicat recent, aceste reacții nu rezistă în timp.

Profesorul de știință politice consideră că un partid de opoziție ca AUR poate profita pe termen scurt de pe urma dorinței de „revenire la normalitate pe timpul pandemiei, dar, esențial, succesul electoral al AUR provine din amplificarea pozițiilor rasiste, heteronormative, naționaliste și anti-stat de drept promovate deja de mulți ani de partidele tradiționale precum PNL si PSD”.

„Sunt deja opt parlamentari neafiliați care au părăsit AUR de la alegeri și care sunt în diverse grade de negociere pentru a trece la PNL sau PSD. Dacă coaliția de guvernare PNL - PSD intra în conflict, vom vedea o accelerare a negocierilor de afiliere a foștilor parlamentari AUR la PNL sau PSD”.

De altfel, cele două partide din Coaliția de guvernare din România nu duc lipsă de lideri care adoptă discursul anti-european și tradițional-naționalist.

Motivele pentru care partide care nu se plasează la extrema spectrului politic fac acest lucru pot varia de la dorința de a păstra sau obține niște voturi până la un fenomen de acceptare a extremei, sugerează o analiză Politico asupra ascensiunii extremei drepte din Europa în ultimul deceniu (în Suedia în 2014, în Germania, la fel ca în Italia, în 2015).

Extrema-dreaptă a migrat de la marginea politicii înspre „mainstream”, influențând centrul politic. A fost acceptată de electoral și tot mai acceptată de partidele „convenționale”, arată experții consultați de Politico.

Posibile alianțe cu aceste partide sunt tot mai puțin un subiect tabu, iar așa-numitul „cordon sanitar” – păstrarea extremei în afara opțiunilor de dialog politic nu pare să mai fie o opțiune.

De altfel, și extrema își nuanțează uneori discursul – e cazul chiar al Georgiei Meloni, care își păstrează sloganul ‘Dumnezeu, patrie, familie’, dar se distanțează de „elemente” mai radicale ale partidului său, sau cazul AUR, în România, nevoit să se distanțeze de temele specifice propagandei ruse.

Aceasta a avut, de altfel, un rol în întregul proces al ascensiunii dreptei, spune Veronica Anghel: „Propaganda rusă amplifică diviziuni care există deja în societățile europene prin campanii continue de dezinformare. Cel mai de succes mesaj de dezinformare în cadrul războiul este cel potrivit căruia Occidentul ar fi responsabil de atacurile Rusiei. Diverse studii arată că cei care cred în aceste explicații alternative sunt și cei care au atitudini autoritare și social anti-liberale”.

În opinia Veronicăi Anghel, succesul extremei-drepte e încă departe de momentul în care ar începe să apună. Printre motive: combinația de probleme economice privind costul vieții, senzația de pierdere a controlului în prezența unor crize succesive și preferința pentru standarde democratice mai ridicate într-o parte a populației.

„Vom vedea o continuare a polarizării pe teme sociale. Asta va duce și la tensiuni la nivelul Uniunii Europene pentru a rezista tendințelor de acceptare a guvernelor și politicilor autoritare”, spune ea.

„Partidele principale mari sunt cele care trebuie să condamne partidele de extremă, să revină la agende moderate, anti-populiste și democratice fără a spera că pot opri avansul acestor partide noi prin preluarea parțiala a discursurilor radicale”, atrage atenția profesorul Anghel.

„Dar, fără o agendă clară care să susțină publicul într-o perioadă dificilă, caracterizată de inflație și creșterea prețului la energie, nu avem cum să vedem o creștere a încrederii în guverne conduse de moderați. România este una dintre țările în care aceste planuri de redresare și strategii pe termen lung lipsesc”, conchide ea.