Iranul respinge sugestiile unor lideri occidentali, potrivit cărora o rachetă a doborât avionul ucrainean care s-a prăbușit, în apropiere de Teheran, la începutul acestei săptămâni, 176 de persoane aflate la bord fiind ucise.
„Un lucru este sigur, acest avion nu a fost lovit de o rachetă", a declarat vineri șeful aviației civile din Iran, Ali Abedzadeh, într-o conferință de presă.
Declarația oficialului iranian vine după ce lideri din Statele Unite, Marea Britanie și Canada au spus că sunt informații care indică faptul că avionul ar fi fost doborât din greșeală de o rachetă iraniană.
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat, joi seara, că avionul de pasageri a fost „cel mai probabil doborât accidental de un proiectil al sistemului antirachetă iranian”. Trudeau a precizat, într-o conferință de presă la Ottawa, că se bazează pe informațiile pe care le au serviciile canadiene și serviciile aliate de informații și a cerut o „anchetă completă și credibilă” cu privire la cauza accidentului.
Premierul britanic Boris Johnson a reluat teza, afirmând că „s-au strans multe informații care arată că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană”.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că are „suspiciuni” cu privire la accident, spunând că avionul „zbura într-o zonă destul de dură și cineva ar fi putut să greșească”.
În cursul dimineții de vineri, Iranul, într-o schimbare de poziție, a invitat Agenția americană de investigare a accidentelor, precum și alți experți internaționali să ajute în cercetarea cauzelor care au dus la prăbușirea avionului.
Iranul a declarat anterior că nu va da, nici măcar reprezentanților Boeing, cutia neagră a avionului, care conține date de zbor și înregistrarea conversațiilor din cabina avionului.
Avionul ucrainean cu 176 de persoane la bord s-a prăbușit miercuri, 8 ianuarie, în apropiere de Teheran, la scurt timp după ce Iranul lansase un atac cu rachete în Irak asupra unor baze care găzduiesc trupe americane, ceea ce a determinat speculațiile cu privire la faptul că avionul ar fi putut fi lovit.
Toate cele 176 de persoane aflate la bord au murit, victime fiind 63 de canadieni, 82 de iranieni, 10 suedezi, patru afgani, trei germani și trei britanici. La bord erau, de asemenea, 11 ucraineni.