Cozi pe timpul nopții la pâine. Viața în Nagorno-Karabah, fără gaz și curent. „Azerbaidjanul creează un genocid în văzul tuturor”

Din 15 iunie, nu au mai intrat în enclavă nici mâncare, nici ajutoare umanitare.

În Arțah locuiesc 120.000 de armeni, o populație echivalentă cu Sibiul sau Târgu Mureș. Un sfert dintre ei sunt copii, 20.000 sunt bătrâni și 9.000 au dizabilități. Alți 15.000 sunt deja refugiați intern după războiul din 2020 și supraviețuiesc în condiții precare, trăind în garaje sau subsoluri.

Mary e armeancă născută și crescută la Moscova, unde familia sa a ajuns după genocidul armean. După ce a studiat relații internaționale și drepturile omului în Belgia, s-a hotărât să-și ajute patria: s-a mutat în Arțah, unde este consilierul Ombudsmanului din regiune.

Ombudsmanul monitorizează situația drepturilor omului și transmite rapoartele sale către ONU, Consiliul Europei, Amnesty și alte grupări internaționale.

Mary Asatryan este consiliera Ombudsmanului din Arțah.

„Am știut că trebuie să mă mut în Arțah și să-mi ajut patria, cu ce cunoștințe și abilitate am”, explică Mary pentru Europa Liberă.

Astfel a ajuns, în septembrie 2022, în Stepanakert, capitala Arțahului. Blocada azeră a început doar câteva luni mai târziu, pe 12 decembrie, încălcând pacea din 2020. Azerii au blocat singurul drum de munte care leagă Arțahul de „mama Armenia”, cum o numește Mary.

„Blocada este doar o continuare a politicii azere după războiul din 2020, de purificare etnică și genocid. Nu e niciun dubiu că această campanie a fost organizată de guvernul autoritar din Azerbaidjan”, afirmă tânăra armeancă.

Același avertisment îl are și Luis Moreno Ocampo, fost procuror al Curții Penale Internaționale. Potrivit lui Moreno Ocampo, acțiunile intenționate ale Azerbaijanului stau la baza genocidului.

„Nu sunt crematorii sau atacuri cu macete. Foametea este arma invizibilă a genocidului”, scrie fostul procuror.

Azerii au blocat transportul gazului (din martie) și electricității (din ianuarie) către Arțah, a cărei hidrocentrală nu poate face față singură cererii.

Gunoiul nu mai e ridicat, pentru că mașinile de gunoi nu mai pot circula. Sunt pene de curent anunțate, în fiecare zi, timp de cel puțin șase ore.

„De cinci luni mă spăl cu apă rece. Dacă vreau să o încălzesc, trebuie să aștept după curent, e o provocare dublă, e ca pe vremuri”, spune Mary.

Înfometarea unei regiuni

Înaintea blocadei, 400 de tone de mâncare intrau zilnic în Arțah prin coridorul Lachin.

În ultimele opt luni, totalul ajutoarelor și importurilor intrate în enclava armeană nu a întrecut de 400 de tone.

În urma războiului din 2020, Azerbaijanul a câștigat 70% din teritoriul Arțahului, mare parte zone agrare, unde țăranii armeni produceau mâncarea de care depindeau localnicii.

Astfel, cei din enclavă au devenit și mai dependenți de importurile din Armenia.

Rafturile magazinelor sunt goale de mult, iar producția locală nu poate face față. Unii au deschis, deja, ultimele borcane puse bine din anii trecuți: o prietenă și-a deschis ultimul său borcan de dulceață ca să-i ofere un moment frumos.

„Odată cu blocada, în Arțah au început să lipsească de toate. Au mai rămas niște mici producători și fermieri, dar nu destui, iar din moment ce nu avem combustibil pentru transport, mâncarea ajunge cu greu în orașe. În fiecare zi, lipsurile sunt mai mari. Deja s-a murit de foame…”, spune Mary.

Doi copii din Markatert, în vârstă de de doar 3 și 6 ani, au dispărut în timp ce mama lor a trebuit să plece după ajutoare umanitare. Pesemne o căutau și s-au ascuns, peste noapte, într-o mașină descuiată, dar erau înfometați și mașina era încinsă. Când au fost găsiți, a doua zi, amândoi muriseră.

Coadă la pâine în Stepanakert, noaptea.

Pierderile de sarcină s-au triplat pe timpul blocadei, potrivit medicilor din Arțah, din pricina stresului și a lipsei de mâncare și medicamente. Bolnavii cronici nu au acces la tratamente. Nici urmă de produse menstruale ori hârtie igienică.

În lipsa unei diete nutritive, Mary a avut noroc cu vitaminele pe care au pus-o părinții ei să și le pună în bagaj înainte să vină. Dar și acelea s-au terminat.

Cât înseamnă o pâine în Arțah

La coadă se stă pentru tot. Cei care încă lucrează și sunt plătiți pe card, precum și pensionarii sau cei asistați social, trebuie să stea la coadă să-și scoată banii și există o limită zilnică de retrageri.

În fiecare noapte, în jurul brutăriilor se formează cozi de sute de persoane. Fiecare armean așteaptă 5-6 ore în fiecare noapte după o pâine, o lipie tradițională. Pentru Mary, câteodată, acea lipie e singurul lucru pe care-l mănâncă toată ziua.

„Cum să susții atâtea cozi, mai ales noaptea când se dă pâinea? Cât mai poți să o duci cu nopți nedormite?”, se întreabă tânăra.

Mary locuiește singură, așa că nu se poate baza pe ajutorul familiei sau pe provizii cum ar avea orice familie în cămară. Într-o seară, pe Mary n-au mai ținut-o puterile să mai stea la coadă. S-a întors acasă cu mâna goală și, mai presus, cu stomacul gol.

O pâine mult-așteptată.

A postat pe Instagram despre acest lucru și, spre surprinderea ei, a doua zi un băiat de 15 ani pe care nu-l cunoștea a găsit-o și i-a adus o pâine.

Îi văzuse postarea și s-a dus să stea la coadă pentru ea, ore întregi, apoi a mers pe jos câțiva kilometri ca să ajungă la ea. I-a dat și ultimele lui bomboane de ciocolată.

„Așa-mi exprim eu afecțiunea față de oameni”, i-a spus băiatul.

„Indiferența este complicitate”

Azerbaidjanul le oferă armenilor din Arțah o alegere: predați-vă, plecați, sau muriți de foame. O eventuală predare ar duce la purificare etnică, avertizează Mary, vorbind din experiența sa ca asistent al Ombudsmanului.

„Dar oamenii spun că mai bine mor de foame pe pământul lor, decât să fie umiliți de azeri. E în pericol identitatea lor… e unul dintre cele mai complicate conflicte din lume și nu văd niciun compromis prea curând. Azerii sunt dedicați misiunii de a elimina armenii”, spune Mary.

Ea avertizează că primele semne ale unui genocid ar fi deja prezente în regiune.

Nu se știe ce efect vor avea pe viitor lipsa hranei, a curentului și gazului. Nu se știe nici ce sa va întâmpla la iarnă, dacă va continua blocada. Nu se știe nici cât de departe vor ajunge, pe viitor, acțiunile guvernului azer față de oamenii din Arțah.

Potrivit tinerei, azerii nu îi văd ca egali în negocieri, iar de aceea nicio soluție nu le oferă un dram de demnitate armenilor care trăiesc în regiune de secole.

Azerii au resurse naturale și au devenit o țară bogată pe urma petrolului, ceea ce cumpără tăcerea Europei, mai ales în contextul în care din Rusia nu se mai poate cumpăra petrol. De aceea, conflictul continuă, insistă Mary.

„Multe țări își aleg interesele economice, mai presus de drepturile omului. Se vede cum drepturile omului nu sunt universale”, punctează asistenta Ombudsmanului din Arțah.

Mulți s-ar întreba de ce o tânără educată în vest s-ar băga, intenționat, într-o astfel de situație care nu i-a permis să-și vadă familia de un an. În Arțah, ea simte că face o diferență.

„Când m-am decis să mă mut aici, știam prin ce greutăți și penurii voi trece. Mă bucur să fiu aici, să văd ce se întâmplă, să ajut să raportăm. Am studiat relații internaționale, legea drepturilor omului: simt că sunt în locul potrivit”, afirmă ea cu tărie.

„Oamenii îmi poartă de grijă și nu mă lasă să mă simt singură. În situații grele ca aceasta, unii devin agresivi, și au tot dreptul. Dar aici, și-au păstrat umanitatea și încă sunt blânzi unii cu alții”, spune cu drag tânăra.

Situația complicată a regiunii Arțah (Nagorno-Karabah)

Străbunicii lui Mary au fost supraviețuitori ai genocidului armean din 1915-1917, prin care între 660.000 și 1,2 milioane de armeni au fost uciși, sistemic, de liderii otomani ai viitorului stat turc, pentru a crea un stat național turc. La acea vreme, în Imperiul Otoman trăiau 1,5-2 milioane de armeni.

Acum peste un secol, așadar, armenii au fost arestați și deportați cu forța din satele lor, forțați să mărșăluiască până la moarte prin deșerturile Anatoliei și Siriei, unde nu-i așteptau decât lagăre.

Alții au fost islamizați forțat, înfometați, sau executați. Până în ziua de astăzi, Turcia neagă existența genocidului armean.

Convoaiele umanitare armene și ale organizațiilor internaționale rămân blocate pe coridorul Lachin, singurul drum care leagă Arțahul de Armenia.

Toți urmașii supraviețuitorilor armeni simt greutatea istoriei lor naționale și rămân vigilenți în fața altor astfel de amenințări.

În ultimii 30 de ani, amenințările au venit din Azerbaidjan, căreia i-a fost alocată încă din timpul Uniunii Sovietice regiunea Arțah (Nagorno-Karabah) în care majoritatea populației este etnic armeană dar unde mulți azeri s-au mutat în secolul XX.

După destrămarea Uniunii Sovietice, care reglementa, de bine, de rău, drepturile unor minorități etnice, au început cu adevărat războaiele între azeri și armeni.

Armenia și Azerbaidjan comemorează un an de la începutul războiului din Nagorno-Karabah

Primul război a pornit după ce parlamentul din Nagorno-Karabah a votat să se unească cu Armenia; luptele au durat șase ani, între 1988 și 1994, iar Arțahul a fost blocat timp de trei din acei ani.

După moartea a 20.000 de civili și strămutarea unui milion de oameni de ambele părți, mai ales a azerilor, armenii au câștigat primul război. Pacea, mediată de Rusia, le-a acordat armenilor controlul regiunii și a coridorului Lachin, un drum de munte care leagă regiunea de restul Armeniei.

Al doilea război a izbucnit în toamna lui 2020 cu o ofensivă azeră susținută de Turcia și a durat 44 de zile.

A fost un conflict armat în care s-au folosit la scară largă dronele, anticipând tipul de luptă care are loc acum în Ucraina.

De data aceasta, azerii au câștigat și au preluat controlul majorității regiunii (mai ales terenuri agricole ale armenilor), însă între condițiile de pace se permite accesul nerestricționat al importurilor armene prin coridorul Lachin. Au rămas la sol și 2.000 de soldați ruși.

Pierderea războiului a dus la proteste anti-guvern în Armenia, în timp ce azerii au sărbătorit cu parade militare și un muzeu al războiului în care armenii sunt înfățișați în moduri înjositoare.

Azerbaijanul este condus de un guvern totalitar și este una dintre țările europene cu cea mai redusă libertate de expresie. Cu toate acestea, în decembrie 2022 guvernul azer a declanșat o operațiune prin care angajați ai guvernului au pretins că sunt activiști de mediu și au blocat coridorul Lachin, singurul drum care leagă Artsakhul de restul Armeniei.

Din martie, guvernul azer s-a alăturat pe față blocadei, unde a instalat și un punct de control. De atunci, guvernul azer a blocat accesul electricității și gazului, ceea ce a dus la pene de curent consolidate timp de minim 6 ore pe zi.

Din 15 iunie, guvernul azer a blocat complet accesul mâncării, al medicamentelor și a combustibilului în Arțah, precum și intervenția umanitară a Națiunilor Unite sau a Crucii Roșii.