Mii de profesori au ieșit în stradă joi în marile orașe ale țării. Ei spun că se simt umiliți de bonusurile oferite de guvern și afirmă că vor continua greva până vor obține majorări de salarii și investiții în educație.
Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, omul de încredere al lui Liviu Dragnea, condamnat în țară la 6 ani de închisoare, s-a predat poliției din orașul Portici, o suburbie din Napoli. În cazul altui condamnat celebru, Ionel Arsene, aflat în aceeași zonă, sunt șanse minime de a fi adus în țară.
Cele două legi ale Educației au fost adoptate luni cu votul majorității PSD-PNL-UDMR. Legea învăţământului preuniversitar a fost adoptată că 81 de voturi pentru şi 28 de voturi împotrivă, iar legea învăţământului superior cu 79 de voturi pentru şi 28 impotrivă.
A fost prima zi de grevă generală în Educație, în România, după mai bine de 18 ani. Negocierile dintre sindicate și Guvern au eșuat, așa că în majoritatea școlilor din țară nu s-au făcut ore. Guvernanții au venit cu o ofertă pe care sindicaliștii au respins-o și amenință acum cu proteste în stradă.
Greva generală a profesorilor este programată să înceapă astăzi și să dureze până când principala cerință, majorarea salariilor, va fi îndeplinită. Situația nu este mai bună nici pentru alte categorii de bugetari. Sindicatele din alte trei domenii amenință că vor declanșa greve sau proteste.
Guvernul promite angajaților din învățământul preuniversitar un nou proiect de lege al salarizării în mai puțin de două luni și bonusuri pentru profesorii debutanți. Sindicatele anunță că greva generală va avea loc.
Infracțiunile stradale au explodat de la încheierea pandemiei, potrivit statisticilor poliției. În București, numărul faptelor cu violență produse în spații publice s-a triplat. Ultimul incident s-a petrecut în centrul Capitalei, în Parcul Cișmigiu.
Eliminarea pensiilor speciale ar duce la retragerea a 10% dintre militari și a 11% dintre magistrați . La SRI, 22 de angajați s-ar putea pensiona înainte de intrarea în vigoare a legii. STS și MAI, deși fac lobby public pentru păstrarea pensiilor speciale, țin datele despre angajați la secret.
Românii tind să simplifice modul cum vorbesc și folosesc prescurtări precum „csf-ncsf”- ce să faci, n-ai ce să faci, dar acestea vor rămâne până când lumea se va plictisi de ele, arată lingvista Rodica Zafiu, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București.
Aplicația TikTok este în centrul unei controverse globale cu privire la modul în care folosește datele utilizatorilor. Din motive de securitate, guvernele mai multor țări le-au cerut funcționarilor publici să dezinstaleze aplicația de pe telefoanele de serviciu. România s-a alăturat acestei liste.
Uniunea Europeană va avea până la finalul lunii iunie un prim draft modificat al directivei europene împotriva traficului de persoane, prin care statele membre vor putea să incrimineze clienții care cumpără servicii sexuale. România susține această prevedere.
Mii de cadre didactice din România ar putea intra în grevă generală de la începutul săptămânii viitoare. Nemulțumirile sunt legate de salarii: în România, un profesor debutant câștigă în jur de 2.400 de lei (500 de euro), sub salariul mediu din țară.
Încarcă mai mult
© Europa Liberă România 2021
Nici o sursă media