Scandalul posibilelor fraude de la sectorul 1, semnalate de Clotilde Armand, care a câștigat „matematic” la o diferență de 1.007 voturi, a fost transformat de PSD într-o tentativă de a anula alegerile din întreg Bucureștiul, lucru cerut de Marcel Ciolacu, Gabriela Firea și alți lideri PSD.
Acuzele de fraudă și tentativele de a anula alegerile sunt făcute mai întotdeauna de cei care pierd alegerile și fie nu-și acceptă înfrângerea, fie urmăresc o miză electorală, în cazul de față ea putând avea o bătaie pe termen mai lung: alegerile parlamentare de peste doar două luni. Pe de altă parte, nimic nou sub soare, nu este prima oară când PSD procedează astfel.
Dumitru Borțun, profesor de comunicare la SNSPA, spune pentru Europa liberă că e vorba de o strategie recurentă a PSD atunci când pierde alegerile.
„E o strategie pentru planul B, pentru pierderea alegerilor, diabolizarea adversarului și autovictimizarea, care prind bine la anumite segmente ale electoratului interesante pentru PSD și de care au nevoie. E o strategie recurentă, de fiecare dată când au pierdut au sărit cu acuze de fraude”.
PSD striga fraudă, deși a fost prins cu sacul în brațe
Deocamdată, acuzele de fraudă curg în valuri din toate părție - s-au furat saci cu voturi, au fost măsluite procesele verbale etc.- apar înregistrări din camera unde erau depozitați sacii cu materiale electorale din secțiile de votare care, coincidență, erau chiar în sediul primăriei sectorului 1, al cărei primar și candidat era chiar Daniel Tudorache. Mai mult, în timp ce Marcel Ciolacu cere arestări, amenință cu pușcăria și spune că va sesiza „toate instituțiile internaționale”, liderul USR, Dan Barna, acuză PSD că „joacă o carte a disperării”, neputând să accepte că „bucureștenii i-au dat afară cu mătura”.
Autoritățile direct implicate în conflict au ieșit din tăcere la trei zile de la alegeri, încercând să restabilească desfășurarea evenimentelor, în contextul în care au fost acuzate de televiziunile apropiate PSD că au fost „părtașe la fraudă”. Biroul electoral al sectorului 1 (BES1), susține într-un comunicat de presă că în încăperea în care erau depozitate materialele electorale s-a intrat doar cu avizul președintelui BES1, procurorul Nicolae Spâncu, care a fost prezent permanent alături de reprezentanții PSD și ai USR. Iar sacul incrimat nu era cu voturi ci cu semnăturile alegătorilor pe listele electorale și nu a fost furat ci dus în alături pentru a fi renumărate.
Până acum singura „dovadă” care ridică mari semne de întrebare este candidatul PSD care a fost prins în brațe cu 473 de procese verbale semnate și ștampilate în sediul primăriei conduse de Tudorache, unul dintre cele două dosare penale in rem vizând exact această chestiune.
Pe de altă parte, nu există doar problema de la sectorul 1, renumărarea voturilor a fost acceptată la sectorul 5, acolo unde primar a ieșit Popescu Pierdone, condamnat deja în primă instanță la 8 ani de închisoare și al cărui proces se află în curs la Curtea de Apel București.
Ce beneneficiu electoral are PSD
Sociologul Ovidiu Voicu este de părere că PSD are un „reflex de a acuza fraude, pe principiul hoțul strigă hoții, li se pare că dacă strigă despre alții nu o să se observe că au vrut să fure”.
În primul rând, e vorba de strategie cu miză clară, care folosește PSD-ului pentru alegerile parlamentare și pe care a aplicat-o și cu alte ocazii.
„Electoral vorbind, le folosește în sensul de a-și păstra în priză electoratul și a-și justifica rezultatul slab la alegerile din București, trebuie să spună propriului activ politic că partidul e puternic, noi am fi câștigat dar ne-au furat. Mai ales pentru acel activ politic care crede în teoria cu statul paralel, cu marea conspirație împotriva intereselor naționale. Li se transmite acestor votanți mesajul pe care ei îl așteaptă”, spune pentru Europa liberă Ovidiu Voicu.
Acuzele de fraudă și scandalul mediatic provocat mai ascund un mesaj, poate chiar cel mai important, îndreptat împotriva guvernului: acela că nu a fost în stare să organizeze alegerile, să gestioneze economia, criza sanitară, să deschidă școlile, deci e incompetent, remarcă Ovidiu Voicu.
„E o succesiune de mesaje pe care PSD le transmite în sensul în care guvernul liberal e incompetent. Alegerile locale însă, în mare măsură, sunt organizate de primari, care, cei mai mulți, sunt de la PSD”.
Profesorul Dumitru Borțun susține că tema „frauda”va fi ținută în priză în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare pentru a atrage din segmentul nehotărâților, al celor care acum nu au ieșit acum la vot, al „oamenilor care se duc după fente, cum se zice în fotbal”.
Tradiția acuzelor de fraudă la PSD
În 2009, la alegerile prezidențiale, Liviu Dragnea, pe atunci secretar general al PSD, clama frauda, mai ales că Traian Băsescu câștigase la mică diferență față de Mircea Geoană- 50, 34% la 49,66%-, practic doar 70.231 de voturi. „Dimensiunea fraudei e mai mare decât ne-am imaginat noi”, susținea Dragnea la două zile după alegeri. De altfel, PSD și Mircea Geoană au depus la Curtea Constituțională o cerere de anulare a votului. Care a fost respinsă.
La opt ani distanță, în 2017, majoritatea PSD din parlament a format o comisie care a analizat presupusa fraudare a votului de la alegerile prezidențiale din 2009 , în contextul așa-numitului scandal ”sufrageria lui Oprea”. E vorba despre dezvăluirile făcute de patronul ziarului Evenimentul zilei, Dan Andronic, urmărit penal în mai multe dosare, despre o întâlnire, în casa ex-vicepremierului Gabriel Oprea, din seara scrutinului la care au participat Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, Traian Băsescu și Florian Coldea, șeful SRI la vremea aceea. Concluzia comisiei a fost că alegerile au fost fraudate, iar cazul a ajuns la Parchetul General care a clasat dosarul.
În 2016, înaintea alegerilor parlamentare, același Liviu Dragnea, ajuns între timp liderul PSD, avertiza în mod preventiv asupra posibității fraudării scrutinului. ”Am suspiciuni că se pregătește o fraudă majoră. Ne gândim serios că, poate, această disperare a lor, generată de faptul că n-au program economic, n-au ce să le spună românilor, poate să-i ducă cu gândul că aceste aceste alegeri să fie fraudate ca să-și pună «guvernul meu», așa cum spune președintele Iohannis", spunea președintele PSD.
Cum PSD a câștigat alegerile din 2016 cu peste 45%, evident că nu a mai fost vorba de nicio fraudă.