Acest indicator rezumat în procente surprinde diferitele moduri prin care pandemia a afectat piața muncii pe plan mondial.
Același program de lucru a reușit să se mențină în timpul crizei financiare globale care a zguduit economia mondială cu peste un deceniu în urmă. Astfel, criza actuală s-a dovedit a fi una de o amploare fără precedent, arată un studiu al Organizației Mondiale a Muncii.
Deficitul în ore de muncă vine de la cei care și-au pierdut locul de muncă și, implicit, mijloacele de trai, de la cei care s-au pensionat și de la cei care, fiind angajați, au lucrat mai puțin sau deloc.
Deși se așteaptă o recuperare începând cu a doua jumătate a anului 2021, este probabil ca aceasta să fie și fragilă și inegală la nivel global, creșterea proiectată pentru a acoperi golul creat fiind mai mult ca sigur insuficientă.
În plus, criza continuă să producă efecte asupra angajaților și întreprinderilor, cei mai dezavantajați fiind cei care aveau probleme și înainte de criză. De fapt, criza nu a făcut decât să exacerbeze inegalitățile sociale și economice existente, anulând puținele progrese obținute anterior și făcându-le considerabil mai greu de implementat pentru o dezvoltare durabilă până în 2030.
Aceste inegalități sociale și economice intensificate și deficitul de muncă înregistrat vor duce la crearea unor „cicatrici” pe termen lung asupra economiilor și societăților, cu excepția cazului în care sunt făcute eforturi precis direcționate de către decidenții politici pentru ca redresarea să fie cât mai amplă și centrată pe om.
Revenirea unei creșteri puternice a PIB, deși este necesară, nu este suficientă în sine pentru a preveni „rănile” produse pe piața muncii, soldate după pandemie cu pierderea unui potențial uman și economic considerabil, mai arată raportul.
Acest raport a explorat modul în care efectele crizei au variat în funcție de sectorul de activitate economică, tipul de întreprindere și profilul lucrătorilor.
Cele mai afectate, IMM-urile
Analiza relevă riscul mai mare de pierderi economice și sociale pe termen lung în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, asupra cărora criza a avut un impact devastator și disproporționat în comparație cu restul întreprinderilor, în special în sectoarele economice care au fost victime directe ale pandemiei prin profilul lor - cazare și alimentație, dar și pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, construcții și o mare parte din industria prelucrătoare.
Un sondaj recent relevă faptul că astfel de întreprinderi au fost afectate cu peste 50% mai mult de criză decât firmele mai mari, aproape trei sferturi dintre ele raportând dificultăți financiare severe.
Mulți au renunțat pur și simplu la afacere sau sunt puternic îndatorați și se confruntă cu un viitor incert.
Poziția financiară slăbită a întreprinderilor de toate tipurile, dar în special a IMM-lor, are implicații negative pentru investiții, productivitate și crearea de locuri de muncă.
Cei mai afectați au fost muncitorii la negru. De trei ori mai mulți lucrători la negru și-au pierdut locul de muncă comparativ cu cei angajați cu acte în regulă.
Muncitorii la negru, victime sigure
Aproximativ 2 miliarde de lucrători informali din întreaga lume au rămas fără acces la protecție socială, care ar fi putut compensa măcar parțial pierderea veniturilor.
Sondajele sugerează că un sfert din întreprinderile informale (neînregistrate) se confruntă iminent cu falimentul, multe fiind dintre ele neeligibile pentru sprijin guvernamental în situații de criză, cum a fost și cea de coronavirus în care întreprinderile formale, cu toate actele în regulă au primit sprijin de la stat.
Alți mari perdanți ai crizei de coronavirus au fost muncitorii cu calificare inferioară, care au suferit în proporție mai mare pierderea locului de muncă în comparație cu cei cu calificare superioară.
Cei care au rămas angajați sunt lucrătorii din prima linie anti-Covid din sectoarele de sănătate, transport, comerț cu amănuntul, servicii de îngrijire personală și care au fost și cei mai expuși la contaminarea cu virusul. Lucrătorii cu calificare superioară, concentrați în ocupații mai predispuse la telemuncă, au fost mai puțin expuși pierderii locului de muncă.
Criza a agravat inegalitățile de pe piața muncii și din punctul de vedere al repartizării pe glob: nordul a trecut mai ușor la telemuncă și studiu de la distanță, spre deosebire de cei din sud.
Femeile, defavorizate
Nici pe sexe lucrurile nu stau mai echitabil. În timpul pandemiei, femeile au fost afectate cu 5% de pierderea locurilor de muncă, spre deosebire de bărbați, în rândul cărora s-a înregistrat o pierdere a locurilor de muncă în proporție de 3,9%.
Aproape 90 la sută dintre femeile care și-au pierdut locul de muncă au părăsit piața muncii și nu au mai revenit pe teritoriul ei, o rată a inactivității mult mai mare decât la bărbați.
Întrucât sarcina activităților de îngrijire a copiilor și de educație la domiciliu este asumată în mod disproporționat de către femei, aceste tendințe creează riscul reintroducerii normelor tradiționale de gen care împiedică integrarea femeilor pe piața muncii și promovarea egalității de gen.
Tinerii pierd trenul lansării profesionale
Tinerii au fost, de asemenea, afectați în mod disproporționat de criză. Rata de ocupare a locurilor de muncă a scăzut în cazul lor de 2,5 ori mai mult decât în cazul adulților în timpul pandemiei, crescând astfel ponderea lucrătorilor tineri deveniți inactivi.
În plus, pandemia a afectat grav educația și formarea și a afectat negativ tranziția multor persoane de la școală, formare profesională sau universitate pe piața muncii.
Acest lucru are implicații negative asupra probabilităților de angajare pe termen lung și a dezvoltării competențelor pentru un segment substanțial de pe piața forței de muncă.
Din cauza acestor tendințe, ponderea tinerilor care nu au un loc de muncă, educație sau formare a crescut semnificativ în 24 din 33 de țări care au oferit date pentru realizarea raportului.
Aceste disparități în ceea ce privește orele de lucru și pierderea locului de muncă s-au tradus și în pierderi de venit între grupe de lucrători și țări.
Venitul global din muncă a scăzut cu 8,3% sau cu 3,7 trilioane de dolari SUA, în 2020.
Tinerii, femeile și lucrătorii cu calificare inferioară au fost afectați în mod disproporționat.
Lipsa unor măsuri adecvate de sprijin a dus la o expansiune semnificativă a sărăciei, în special în țările cu venituri mici și cu venituri medii spre mici.
Sărăcii, tot mai săraci
Numărul lucrătorilor care trăiesc în sărăcie extremă sau moderată - adică trăiesc cu un venit zilnic între 1,90 dolari și 3,20 dolari (în termeni de paritate a puterii de cumpărare) - a crescut cu mai mult de 100 de milioane între 2019 și 2020, ajungând cu totul la 700 de milioane, anulând cinci ani de progrese în direcția eradicării sărăciei.
Această expansiune a sărăciei, soldată cu o creștere cu 30 de milioane a numărului de lucrători care trăiesc în sărăcie extremă, se datorează parțial accesului extrem de inegal la nivel mondial la măsuri de sprijin care pot compensa pierderile de venit din muncă.
Numeroase țări au implementat scheme de menținere a ocupării forței de muncă și alte măsuri de sprijin, chiar dacă variază în ceea ce privește domeniul de aplicare și generozitatea arătată.
Astfel de măsuri au compensat într-o oarecare măsură pierderea venitului obținut prin muncă.
Cu toate acestea, este mai probabil ca acestea să se găsească în țări cu un nivel mai ridicat al veniturilor și, în cea mai mare parte, se aplică doar lucrătorilor formali, cu carte de muncă, ceea ce înseamnă că lucrătorii informali și cei care trăiesc în țările mai sărace au fost nevoiți să suporte greul pierderii veniturilor din cauza reducerii programului de lucru.
Pe de altă parte, inegalitățile cresc și pentru că accesul la măsurile de protecție socială pentru cei care și-au pierdut locurile de muncă sau li s-a redus programul depind de țara în care muncesc, de contractul semnat, de cât de mare e munca la negru în țara respectivă, dar și de capacitatea fiscală a statului.
În plus, inegalitățile care existau deja pe piața muncii - precum sexul, vârsta și statutul de migranți - se reflectă adesea în lipsa accesului la protecția socială.
Sistemele de protecție socială subdezvoltate și subfinanțate, care sunt răspândite în multe părți ale lumii, constrâng capacitatea țărilor în cauză de a reduce sărăcia și inegalitatea.
Tendințele identificate în acest raport al Organizației Mondiale a Muncii sugerează că criza ar putea agrava inegalitatea în țări dar și între țări pentru anii următori.
În acest sens, există riscul de a crea o dimensiune suplimentară a problemelor existente deja la nivel international pe plan economic și social, care se va manifesta printr-un progres mai lent și mai inegal spre reducerea sărăciei, o decelerare a convergenței veniturilor între țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate, cu obstacole tot mai mari în realizarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) până în 2030.
Iar disparitățile crescute dintre țări riscă să se perpetueze prin accesul extrem de inegal la vaccinuri.
Fără un răspuns politic cuprinzător și concertat după pandemie, efectele diferențiale ale crizei vor lăsa probabil urme și asupra performanței macroeconomice generale a economiilor.
Impactul disproporționat al crizei asupra tinerilor, femeilor și lucrătorilor mai puțin calificați sau care lucrează la negru și a celor mai săraci - inclusiv în ceea ce privește ritmul de dobândire a competențelor și starea lor de sănătate - implică o scădere semnificativă a participării forței de muncă și scăderea productivității.
De asemenea, participarea mai mică a forței de muncă la creșterea productivității pe o perioadă prelungită vor submina, la rândul lor, potențialul de creștere al economiilor individuale și al economiei mondiale ca întreg.
Tendințele actuale nu sunt încurajatoare în acest sens. Proiecțiile arată că participarea forței de muncă va rămâne sub nivelul anului 2019 până în 2022 pentru țările din toate etapele dezvoltării economice. Se va crea astfel un risc de „histerezis” - o înrădăcinare a nivelurilor de participare suprimate - pe piața muncii pentru câțiva ani. De asemenea, se preconizează că creșterea productivității globale a forței de muncă va rămâne la mai puțin de două treimi din nivelul dinaintea crizei.
Se așteaptă ca această decelerare să fie ceva mai pronunțată în țările cu venituri mici și cu venituri medii mici, în valoare de 1,9 și respectiv 2,6 puncte procentuale.
Combinația dintre productivitatea scăzută pe scară largă și participarea la forța de muncă implică o reducere a potențialului uman nu numai în rândul populației adulte ci și pentru potențialul de creștere a economiei mondiale.
La rândul său, aceasta implică un ritm mai lent de reducere a sărăciei la nivel mondial și progrese în direcția ODD.
Evoluțiile din 2020
Raportul indică un risc real ca - în absența eforturilor politice cuprinzătoare și concertate - criza COVID-19 să lase în urmă o moștenire a inegalității extinse și să reducă progresul general în lumea muncii pe mai multe dimensiuni.
Pe măsură ce țările se confruntă cu criza și încep să se recupereze din ea, monitorizarea evoluției acestor impacturi diferențiale și organizarea unui răspuns politic susținut pentru a le atenua și contracara va necesita o atenție prioritară din partea factorilor de decizie politică.
În acest scop, raportul recomandă guvernelor să dezvolte, prin dialog social, strategii de redresare centrate pe om, care să promoveze cea mai largă creștere posibilă a ocupării forței de muncă, a veniturilor și securitate în cadrul societăților din țările lor.
Cooperarea internațională ar trebui să acorde prioritate țărilor în curs de dezvoltare care solicită asistență în dezvoltarea și implementarea măsurilor de protecție social.
Obiectivul primordial al tuturor acestor strategii de redresare centrate pe om ar trebui să fie asigurarea îmbunătățirii indicilor de creștere a produsului intern brut și a indicatorilor de șomaj, măsuri corelate cu cele privind munca decentă, veniturile și securitatea socială pentru toate grupurile de lucrători și gospodăriile lor din cadrul tuturor țărilor și regiunilor lumii.
În unele cazuri, eforturile de a reduce la minimum decalajele de pe piața muncii, pentru ca nimeni să nu rămână în urmă timpul redresării post-pandemie, ar putea cere și o prelungire a duratei măsurilor de protecție adoptate în primele etape ale crizei. În alte situații, ar putea fi necesare măsuri noi.
Ce ar trebui să conțină strategiile de recuperare de după pandemie
De altfel, Declarația OIM pentru viitorul muncii (2019) cere statelor membre ale Organizației Internaționale a Muncii să contribuie, „pe baza tripartismului și a dialogului social”, la realizarea unui viitor centrat pe om de muncă care „pune drepturile lucrătorilor și nevoile, aspirațiile și drepturile tuturor oamenilor în centrul politicilor economice, sociale și de mediu”.
În consecință, strategiile de recuperare centrate pe om adoptate de țări ar trebui să urmărească:
(1) Promovarea creșterii economice pe scară largă și crearea de locuri de muncă productive.
Realizarea unei îmbunătățiri pe scară largă a oportunităților de muncă decentă va necesita menținerea unei politici monetare acomodative, împreună cu politici fiscale și investiții care pot impulsiona crearea de locuri de muncă, în special în acele sectoare economice care au cel mai mare potențial de a crea muncă decentă, inclusiv economia de îngrijire și infrastructura ecologică . Pentru țările cu venituri reduse și unele țări cu venituri medii, este necesară acțiunea politică internațională pentru a le oferi spațiul fiscal necesar pentru realizarea unor astfel de investiții - inclusiv prin restructurarea datoriilor și alte forme de asistență financiară.
Investițiile intensive în ocuparea forței de muncă favorizează resursele și forța de muncă locală și dezvoltă abilitățile comunităților locale. Acest proces generează locuri de muncă și venituri atât de necesare, reduc costurile, economisesc schimb valutar și susțin industriile locale. Deficiențele de infrastructură fizică și socială existau în multe părți ale lumii încă dinainte de criză, programul de recuperare reprezentând astfel o oportunitate de a umple aceste lacune și de a reconstrui mai bine. Politicile naționale de ocupare a forței de muncă complete pot juca un rol esențial în reunirea, într-o manieră coerentă și integrată, a diferitelor intervenții necesare pentru a sprijini un mod susținut, incluziv și recuperarea masivă a locurilor de muncă.
(2) Sprijinirea veniturilor gospodăriilor și tranzițiile de pe piața muncii, în special pentru cei mai afectați de criză. Politicile privind ocuparea forței de muncă și protecția socială ar trebui să încerce să faciliteze tranziția lucrătorilor - în special cei mai vulnerabili și cei mai afectați, cum ar fi femeile, tinerii și lucrătorii mai puțin calificați și informali - la noi locuri de muncă și mijloace de trai, sprijinind în același timp gospodăriile pe tot parcursul procesului de recuperare. Politicile active pe piața muncii și serviciile publice de ocupare a forței de muncă destinate recalificării și perfecționării persoanelor, îmbunătățirii serviciilor de dezvoltare a carierei și îmbunătățirii căutării de locuri de muncă, potrivirii și capacităților de competențe vor fi cruciale.
Tinerii, în special, necesită intervenții specifice care să le permită integrarea efectivă în ocuparea forței de muncă productive și să reducă numărul celor care nu sunt incluși nici la angajare, nici în procesul de educație sau formare profesională.
Eforturile de realizare a egalității de gen ar trebui intensificate pentru a preveni un obstacol durabil în acest sens ca urmare a crizei. Investițiile în asistență medicală și asistență socială de înaltă calitate - inclusiv îngrijirea copiilor, sprijin pentru vârstnici și îngrijire pe termen lung - ar putea permite femeilor (și bărbaților) să participe mai activ pe piața muncii și, în același timp, să genereze oportunități pentru un loc de muncă decent.
(3) Consolidarea bazelor instituționale ale creșterii și dezvoltării economice incluzive, durabile și rezistente. Țările cu sisteme robuste de protecție socială au fost mai agile în răspunsul lor la criză și mai în măsură să își protejeze lucrătorii. Întărirea acestor sisteme în țările în care acestea sunt subdezvoltate ar trebui să fie o prioritate, spune raportul OIM, care recomandă instituirea unui etaj universal de protecție socială care să asigure un sistem de protecție inclusive pentru muncitorii de pe piața neagră, care să se bucure de un set minim de protecție, în special pentru accesul la asistență medicală și asigurarea venitului de vază.
Toți lucrătorii - indiferent de acordurile lor contractuale și, prin urmare, inclusiv lucrătorii aflați
în diverse forme de angajare - au dreptul la libertatea de asociere colectivă și de negociere, la locuri de muncă sigure și sănătoase, la un salariu minim adecvat și la o lume a muncii fără discriminări, muncă forțată și muncă a copiilor.
Standardele internaționale ale muncii conțin îndrumări care pot ajuta statele membre ale OIM să elaboreze - pe baza dialogului social - legi și reglementări care se potrivesc cel mai bine contextelor lor naționale, împreună cu strategii pentru punerea lor în aplicare eficientă.
O investiție mai mare în dezvoltarea competențelor și învățarea continua, pe tot parcursul vieții, împreună cu eforturile de încurajare a unui mediu favorabil pentru întreprinderi durabile, pot contribui, de asemenea, la deschiderea drumului către o creștere mai rezistentă a pieței muncii.
(4) Angajați-vă în dialog social pentru a dezvolta și asigura implementarea eficientă a strategiilor de recuperare centrate pe om. Eforturile de promovare a redresării economice și sociale pe scară largă după șocul provocat de pandemie va avea șanse mai mari de succes dacă sunt modelate de dialog social la toate nivelurile. Guvernele, angajatorii și organizațiile muncitorilor ar trebui să colaboreze pentru a proiecta și implementa politicile centrate pe om, necesare pentru a răspunde crizei, consolidând totodată rezistența generală a economiilor naționale. Negocierea colectivă este un instrument deosebit de flexibil, spune OIM, care poate răspunde la cerințele anumitor locuri de muncă, ocupații și sectoare economice. Cu toate acestea, utilizarea sa depinde de punerea în aplicare efectivă a dreptului la libertatea de asociere și negociere colectivă, se mai spune în raportul OIM.
