Previziunile sumbre ale oficialilor OMS vin în contextul în care continentul european se confruntă în ultimele săptămâni cu o creștere exponențială a numărului de cazuri noi de Covid-19.
În ultima raportare la nivel european făcută publică de Centrul European de Prevenire și Controlul Bolilor, care includea date din perioada 19 – 26 august, se arata că cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în țările din vestul și sudul Europei.
Cipru (602 cazuri noi la 100.000 de locuitori), Irlanda, Franța, Grecia și Spania sunt în prezent cele mai afectate țări europene. România, dar și alte țări din centrul Europei – precum Polonia sau Cehia – sunt încă la începutul valului IV și au sub 50 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Cifrele cresc însă de la zi la zi iar OMS se teme că stagnarea vaccinării ar putea provoca un număr mare de decese până în iarnă.
„Săptămâna trecută a fost o creștere cu 11% a deceselor din această regiune. O proiecție realistă este că am putea avea 236.000 de decese în Europa până pe 1 decembrie”, a spus luni, la Copenhaga/Danemarca, Hans Kluge, directorul pe Europa al OMS.
Kluge a adăugat că a treia doză de vaccin e o modalitate prin care cei mai vulnerabili pot fi protejați, și nu este „un lux”.
O schimbare de abordare a OMS, care la începutul acestei luni spunea că nu este neapărat nevoie de doza III în cazul celor care le-au primit pe primele două și că prioritar ar fi ca cei nevaccinați să aibă acces la ser.
„Trebuie să fim un pic atenți cu doza III, deoarece nu sunt încă suficient de multe informații (despre eficacitatea ei). Dar din ce în ce mai multe studii ne arată că a treia doză îi protejează pe cei vulnerabili și că aceasta este administrată în din ce în ce mai multe țări”, a mai spus oficialul OMS, care a cerut țărilor care au mai multe vaccinuri decât au nevoie să le împartă cu statele mai sărace.
Situația în România
Numărul de cazuri a început să crească în ultima săptămână și în România, chiar dacă țara noastră se află, încă, pe „lista verde” a celor mai multe state europene în ceea ce privește călătoriile.
În raportarea din weekend, care a inclus și testările de vineri, au fost prezentate peste 1.000 de noi infecții, cel mai rău bilanț din 28 mai până în prezent. Atunci, România se afla pe finalul valului III, în timp ce acum este la începutul valului IV.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat că România va ajunge la aproximativ 2.000 de cazuri noi pe zi în mai puțin de patru săptămâni. El a vorbit despre o creștere a infecțiilor peste cea pe care o prognozase tot el (aprox. 1.500 de cazuri) acum câteva săptămâni.
„În raportările săptămânale, peste 80 la sută din cazurile noi sunt la persoane nevaccinate. De asemenea, dacă ne uităm la numărul de decese înregistrate, peste 97 la sută sunt la persoane nevaccinate, restul fiind la persoane vaccinate incomplet, nu la persoane care au o schemă completă de vaccinare”, a spus Gheorghiță, la Digi 24.
România ar putea fi vulnerabilă în fața valului IV și din cauza numărului mic de persoane vaccinate, comparativ cu restul țărilor din Uniunea Europeană. Și nu neapărat statistica noilor infectări zilnice îi îngrijorează pe specialiști, ci mai degrabă procentul celor care ar putea muri sau dezvolta o formă gravă a bolii.
Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a declarat săptămâna trecută că valul patru va fi unul al „nevaccinaților”. Persoanele vaccinate, chiar dacă se vor infecta, nu vor face forme grave, cu pericol de deces, a spus Popovici, care a confirmat astfel mai multe studii la nivel mondial.
5,2 milioane de români au fost vaccinați până în prezent cu prima doză și 5,1 cu schema completă. Cifrele sunt la jumătate față de țintele stabilite de Guvern în primăvară – 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie.
Restricții de călătorie
Valul IV ar putea aduce și o serie de modificări și în ceea ce privește mobilitatea populației. Consiliul European va actualiza luni lista statelor care sunt sigure din punct de vedere epidemiologic. Șase țări vor fi excluse de pe această listă, printre acestea numărându-se și SUA.
Eliminarea de pe listă înseamnă că statelor membre li se recomandă să reimpună interdicția de intrare pentru călătorii din aceste țări, astfel încât aceștia să nu mai aibă acces fără restricții în scopuri neesențiale, cum ar fi turismul și afacerile. Celelalte state care vor fi excluse de pe această listă sunt Israel, Kosovo, Liban, Muntenegru și Macedonia de Nord.
În privința călătoriei românilor în alte state europene, o primă interdicție importantă care a intrat în vigoare începând de luni este cea care îi privește cetățenii din București și județul Ilfov. Autoritățile spaniole au anunțat că cei care vor pleca cu avionul în Spania trebui să prezinte certificat digital european care atestă vaccinarea cu schema completă, recuperarea post-Covid sau testarea PCR cu rezultat negativ realizat în ultimele 72 de ore anterioare călătorie.
„Pentru călătorii către Spania provenind din celelalte zone ale României, se mențin condițiile anterioare care prevăd doar completarea formularului electronic de pe aplicația Spain Travel Health sau pe pagina www.spth.gob.es”, a precizat Ambasada Spaniei în România.
Condiții noi sunt și pentru intrarea în Bulgaria, chiar dacă România este pe lista verde a acestui stat. Astfel, românii care pleacă din țară pot intra în Bulgaria dacă au asupra lor unul dintre următoarele documente:
- un certificat digital european Covid-19 care atestă vaccinarea sau un document similar, care conține aceleași date precum certificatul digital european Covid-19;
- un certificat digital european Covid-19 care atestă vindecarea sau un document similar, care conține aceleași date precum certificatul digital european Covid-19;
- un certificat digital european Covid-19 care atestă testarea sau un document similar, care conține aceleași date precum certificatul digital european Covid-19.
Bulgaria se confruntă la rându-i cu o creștere a numărului de cazuri, având în prezent peste 1.000 de cazuri noi zilnice, la o populație sub jumătate decât cea a României. La fel ca românii, bulgarii sunt printre europenii care au preferat să nu se vaccineze. Bulgaria se află pe ultimul loc în UE în privința procentului populației vaccinate.
A doua de la coadă din acest top este România.