Linkuri accesibilitate

Cine finanțează Hamas: O rețea globală de criptomonede, bani lichizi și organizații caritabile


Membrii grupării militante Hamas mărșăluiesc cu puști AK 47 în timpul unui miting în tabăra Bureij din Fâșia Gaza, pe 5 martie 2004.
Membrii grupării militante Hamas mărșăluiesc cu puști AK 47 în timpul unui miting în tabăra Bureij din Fâșia Gaza, pe 5 martie 2004.

Gruparea militantă palestiniană Hamas folosește o rețea financiară globală pentru a obține sprijin din partea organizațiilor caritabile și a națiunilor prietene. Transportă bani lichizi prin tunelurile din Gaza sau folosește criptomonede pentru a eluda sancțiunile, spun experții și oficialii.

După atacul din 7 octombrie, în care au fost uciși 1.400 de israelieni, majoritatea civili, gruparea Hamas - care conduce Fâșia Gaza - va avea și mai multe obstacole în încercarea de a obține fonduri.

Israelul a răspuns cu cel mai puternic bombardament al Gazei în 75 de ani de conflict, ucigând cel puțin 2.800 de oameni, jumătate dintre ei copii și femei.

La începutul acestei săptămâni, poliția israeliană a declarat că a înghețat un cont bancar Barclays despre care autoritățile spun că era legat de strângerea de fonduri pentru Hamas și a blocat conturile de criptomonede folosite pentru a colecta donații.

Această mișcare a autorităților oferă o perspectivă asupra rețelei financiare complexe, în mare parte ilegală, care sprijină Hamas sau Mișcarea de Rezistență Islamică, și guvernul său din Fâșia Gaza, pe care o conduce din 2007.

Matthew Levitt, fost oficial american, expert în combaterea terorismului, estimează că mare parte a bugetului Hamas - de peste 300 de milioane de dolari - provine din taxele din afaceri, precum și din țări precum Iran și Qatar sau de la organizații caritabile.

În februarie, Departamentul de Stat american spunea că Hamas strânge fonduri în alte țări din Golf și primește donații de la palestinieni, alți expatriați și propriile sale organizații de caritate.

Jurnaliștii de la Reuters nu au putut contacta oficialii Hamas pentru comentarii. În trecut, Hamas a susținut că restricțiile financiare impuse donatorilor săi sunt o încercare de a neutraliza opoziția legitimă față de Israel.

Cripto, carduri de credit, acorduri fictive

Hamas, desemnată organizație teroristă de Statele Unite și de țări din Uniunea Europeană, folosește din ce în ce mai mult criptomonede, carduri de credit sau acorduri comerciale fictive pentru a se sustrage restricțiilor internaționale, explică Levitt.

„Hamas a fost unul dintre cei mai de succes utilizatori de criptomonede pentru finanțarea terorismului”, spune și Tom Robinson, cofondatorul firmei de blockchain Elliptic.

Cu toate acestea, după o serie de pierderi, Hamas a declarat de curând că va abandona criptomonedele. Sistemul de înregistrare a acestora poate permite urmărirea tranzacțiilor.

Cercetătorii blockchain TRM Labs au remarcat că, în trecut, strângerea de fonduri cripto a crescut după violențele în care a fost implicat Hamas. După luptele din mai 2021, adresele cripto controlate de Hamas au strâns peste 400.000 de dolari, afirmă TRM Labs.

Cu toate acestea, după atacul de weekendul trecut, grupurile de sprijin legate clar de Hamas au transferat doar câteva mii de dolari prin criptomonedă, potrivit TRM Labs.

„Un posibil motiv pentru volumul redus de donații este că acestea au fost imediat vizate de autoritățile israeliene”, spune TRM, care adaugă că Israelul a confiscat criptomonede în valoare de „zeci de milioane de dolari” de la adresele Hamas în ultimii ani.

Între decembrie 2021 și aprilie anul acesta, Israelul a confiscat aproape 190 de conturi cripto despre care spunea că sunt legate de Hamas.

Nave și companii false

Prin criptomonede sau nu, aliații Hamas găsesc modalități de a canaliza bani în Gaza.

Departamentul de Stat al SUA afirmă că Iranul furnizează până la 100 de milioane de dolari pe an pentru sprijinul grupurilor palestiniene, inclusiv Hamas, și menționează ca mijloace: companii-fantomă, taxe de transport și metale prețioase.

Autoritățile iraniene nu au răspuns solicitării jurnaliștilor Reuters pentru un punct de vedere.

Anul trecut, Hamas avea o rețea secretă de firme care gestionau investiții de 500 de milioane de dolari în companii din Turcia până în Arabia Saudită, declară Departamentul de Trezorerie al SUA, care spune că au fost impuse sancțiuni împotriva acestor firme în mai 2022.

Israelul îi acuză de mult timp pe conducătorii clericali ai Iranului că alimentează violența prin furnizarea de arme către Hamas. Teheranul, care nu recunoaște Israelul, spune că oferă sprijin moral și financiar grupului.

Susținerea cauzei palestiniene a fost un pilon al Republicii Islamice încă de la revoluția din 1979 și o cale prin care Iranul se impune ca lider al lumii musulmane.

Qatarul, bogat în gaze, a plătit, de asemenea, Gazei, sute de milioane de dolari, din 2014, cheltuind la un moment dat 30 de milioane de dolari pe lună pentru a ajuta la operarea singurei centrale electrice din enclava blocată, pentru a sprijini familiile sărace și funcționarii publici din guvernul condus de Hamas.

„Qatar dă câte 100 de dolari familiilor sărace palestiniene și prelungește numărul de ore pe zi în care Gaza are electricitate”, a spus un oficial din Qatar, ca răspuns la o solicitare a guvernului. El a adăugat că a ajutat „la menținerea stabilității și a calității vieții pentru... familiile palestiniene."

Cash-ul este rege

Finanțarea Qatarului pentru Gaza trece de fapt prin Israel, declară o sursă Reuters.

Fondurile sunt transferate electronic din Qatar în Israel. Oficialii israelieni și ai Națiunilor Unite transferă cash-ul peste graniță, în Gaza.

Banii sunt distribuiți direct familiilor sărace și funcționarilor publici din Gaza și fiecare familie sau individ trebuie să semneze într-un tabel când îi primește. O copie a acestor acte merge în Israel, una la ONU și una în Qatar.

„Ajutorul Qatarului pentru Fâșia Gaza este pe deplin coordonat cu Israelul, ONU și SUA”, a spus un oficial al guvernului Qatar.

În ultimii ani, Qatarul a cumpărat combustibil de la Israel pentru singura centrală electrică din Gaza. A trimis, de asemenea, combustibil egiptean pe care Hamas îl poate revinde, folosind banii pentru salarii.

Stephen Reimer de la Royal United Services Institute a prezis că noile încercări de a limita complet accesul grupului la canalele financiare formale ar avea un succes limitat. „Tacticile lor de finanțare sunt concepute pentru a ocoli restricțiile”, spune el.

Sursa: Reuters. Articol tradus de pe www.slobodnaevropa.org.

XS
SM
MD
LG