Ziua 34 de război | Sumarul principalelor evenimente
- 41 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au ieșit joi seară din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah și se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.
- Doi foști procurori internaționali cer mandate de arestare pentru liderii politici și militari ai Israelului și Hamas: Carla Del Ponte - fost procuror șef al tribunalelor pentru fosta Iugoslavie și Rwanda și Graham Blewitt, fost procuror adjunct al tribunalului penal internațional pentru fosta Iugoslavie.
- Departamentul de Stat al SUA a confirmat joi că vor exista două coridoare umanitare pentru ca civilii să părăsească zonele ostile din nordul Fâșiei Gaza. Casa Albă a anunțat că Israelul va începe să pună în aplicare pauze de patru ore, despre care Israelul a punctat că nu presupun încetarea focului, ci doar pauze „tactice, locale”.
- SUA au cerut Israelului ca, după război, guvernarea în Gaza să fie una condusă de palestinieni, iar Fâșia să fie unificată cu Cisiordania sub autoritatea Autorității Palestiniene.
Actualizare 23:20 - 41 de cetățeni români și familiile lor din Fâșia Gaza, evacuați
41 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au ieșit din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) și se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo, a anunțat joi seară Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Până la acest moment, un grup de 93 de cetățeni români și membri de familie au ajuns în România miercuri, 8 noiembrie 2023.
Cei 41 de cetățeni români și familiile lor au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE și reprezentanți ai Ambasadei României în R.A. Egipt, urmând a fi însoțiți până la Cairo de a doua echipă mobilă a Celulei de Criză MAE.
Cetățenii evacuați urmează să ajungă în România în perioada următoare.
MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.
Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză MAE, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenței consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistență consulară în continuare.
MAE subliniază că situația de securitate din regiune se menține „complexă și volatilă”, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcție de factorii din teren, astfel încât siguranța persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol.
Actualizare 22:00 - 18 palestinieni uciși în timpul raidului israelian în Cisiordania
Optsprezece palestinieni au fost uciși, iar alții au fost răniți de Forțele de Apărare ale Israelului în timpul unui raid în orașul Jenin și în tabăra sa de refugiați din Cisiordania ocupată, transmite The Guardian.
Încă patru palestinieni au fost uciși de soldații israelieni în incidente separate în Cisiordania, a declarat ministerul palestinian al sănătății.
Cu câteva ore în urmă anunțase că 15 palestinieni au fost uciși în urma unui raid al forțelor israeliene în orașul Jenin și tabără de refugiați și în alte orașe palestiniene.
Actualizare 21:30 - Doi foști procurori internaționali cer mandate de arestare pentru liderii politici și militari ai Israelului și Hamas
Doi foști procurori internaționali au cerut instanței penale internaționale să emită mandate de arestare pentru liderii politici și militari ai Israelului și Hamas.
Carla Del Ponte a ocupat funcția de procuror șef al tribunalelor pentru fosta Iugoslavie și Rwanda. Graham Blewitt a fost procuror adjunct al tribunalului penal internațional pentru fosta Iugoslavie.
„Mii de vieți au fost deja pierdute și multe altele au fost distruse. Respectul pentru dreptul internațional este limitat, cu atacuri asupra civililor, luare de ostatici și bombardarea nediscriminată a zonelor urbane. Astfel de acte pot constitui crime internaționale. Am mai urmărit astfel de crime de război, precum și crime împotriva umanității și genocid. Nu este niciodată o sarcină ușoară, dar este una vitală”, scriu cei doi în Politico.
Actualizare 21:00 - Crucea Roșie Internațională nu mai escortează pacienți după ce convoiul său a fost atacat în Gaza
Crucea Roșie Internațională și-a oprit temporar escortarea pacienților după ce convoiul său de camioane a fost atacat în Gaza, informează Reuters.
William Schomburg, șeful biroului organizației din Gaza, a calificat incidentul „profund alarmant” în comentariile făcute pentru Reuters.
„[Comitetul Internațional al Crucii Roșii] (CICR) a fost vizat alaltăieri și acest lucru este inacceptabil”, a spus Schomburg.
Schomburg a confirmat pentru Reuters că organizația și-a întrerupt escortarea pacienților miercuri, dar de atunci a reluat aducerea pacienților la punctul de trecere a frontierei cu Egiptul.
Întrebat dacă CICR a avut victime în timpul luptelor din Gaza, Schomburg a spus pentru Reuters că un coleg al CICR a fost dispărut de săptămâni, dar nu a dat mai multe detalii.
Actualizare 20:00 - Departamentul de Stat al SUA confirmă că vor exista două coridoare umanitare pentru civili
Departamentul de Stat al SUA a confirmat joi că vor exista două coridoare umanitare pentru ca civilii să părăsească zonele ostile din nordul Fâșiei Gaza, scrie Reuters.
În anunțul făcut reporterilor, purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a spus că este esențial ca proviziile și ajutorul umanitar să fie direcționate către zonele în care oamenii se mută.
Patel a adăugat că punctul de trecere Rafah a fost deschis joi pentru ca ajutoarele să intre în Gaza, iar cetățenii străini să plece.
Actualizare 19:00 - „Nu există încetare a focului”. Armata israeliană spune că va deschide „pauze tactice, locale” în Gaza
Armata israeliană a declarat că nu a fost de acord cu o încetare a focului, dar că va continua să permită „pauze tactice, locale” pentru a introduce ajutor umanitar în Gaza.
Precizarea vine după ce Casa Albă a declarat anterior că Israelul va începe pauze zilnice de patru ore în nordul Fâșiei Gaza pentru a le permite palestinienilor să fugă.
„Nu există încetare a focului, repet că nu există încetare a focului. Ceea ce facem, acea fereastră de patru ore, acestea sunt pauze tactice, locale pentru ajutor umanitar”, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Richard Hecht.
Actualizare 18.00 - Casa Albă: Israelul va acorda pauze zilnice de patru ore în luptele din nordul Fâșiei Gaza
Israelul va începe să pună în aplicare pauze de patru ore în luptele zilnice din nordul Fâșiei Gaza, a spus Casa Albă.
Purtătorul de cuvânt al consiliului de securitate națională al Casei Albe, John Kirby (foto), a declarat că un anunț va fi făcut cu trei ore înainte.
„Ni s-a spus de către israelieni că nu vor avea loc operațiuni militare în aceste zone pe durata pauzei și că acest proces începe astăzi”, a spus Kirby.
Actualizare 17:00 - Punctul de trecere a frontierei Rafah se redeschide pentru evacuări limitate
Punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt a fost deschis joi pentru a permite evacuarea palestinienilor răniți care necesită tratament spitalicesc și a posesorilor de pașapoarte străine, după ce trecerea prin punctul de control a fost suspendată în urmă cu o zi.
Câteva zeci de deținători străini de pașapoarte și persoane aflate în întreținere, împreună cu 12 evacuați medicali, au putut traversa granița joi, transmite Reuters, care citează surse de securitate și medicale egiptene.
Evacuările limitate prin trecere s-au reluat după ce aceasta a fost închisă miercuri din cauza a ceea ce departamentul de stat american a numit „circumstanță de securitate” nespecificată.
La 1 noiembrie, punctul de trecere Rafah a fost deschis pentru aproximativ 7.000 de deținători străini de pașapoarte, persoane cu dublă cetățenie și persoanele aflate în întreținerea acestora, precum și pentru un număr limitat de persoane care au nevoie de tratament medical urgent, potrivit Reuters.
Actualizare 16:38 - Jens Stoltenberg: Aliații NATO susțin încetarea umanitară a focului
Aliații NATO susțin pauzele umanitare în războiul dintre Israel și Hamas pentru a permite ajutoarelor umanitare să ajungă în Gaza, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.
„Dreptul internațional trebuie respectat, iar civilii să fie protejați în conflict”, a spus el reporterilor la Berlin înaintea unei întâlniri cu cancelarul german Olaf Scholz, transmite Reuters.
„Războiul din Gaza nu trebuie să se transforme într-un conflict regional major. Iranul și Hezbollah trebuie să rămână în afara acestei lupte”, a adăugat Stoltenberg.
Actualizare 15:49 - Trilaterală la Qatar cu șefii CIA și Mosad
O întâlnire trilaterală a avut loc joi la Qatar între șefii CIA și Mossad și premierul qatarez pentru discuții despre parametrii unui acord pentru eliberarea ostaticilor și o pauză în atacurile israeliene asupra Gaza, transmite Reuters.
David Barnea (foto), șeful serviciului de informații Mossad al Israelului, directorul CIA, William Burns, și prim-ministrul Qatarului, șeicul Mohammed Bin Abdulrahman al-Thani, au participat la întâlnire.
Cu o seară în urmă, mediatorii qatarezi s-au întâlnit și cu oficiali ai biroului politic Hamas și au discutat despre potențialii parametri ai unui acord.
Qatarul, unde-și au sediul mai mulți lideri politici Hamas, a condus eforturile de mediere între Hamas și oficialii israelieni pentru eliberarea ostaticilor luați de militanții din Gaza pe 7 octombrie, atunci când au intrat în Israel și au ucis 1.400 de oameni.
Israelul a lansat apoi un bombardament necruțător asupra Fâșiei Gaza conduse de Hamas și, la sfârșitul lunii trecute, a lansat o invazie a enclavei. Conform oficialilor palestinieni, peste 10.000 de oameni au fost uciși, iar 40% dintre ar fi fost copii.
Reuters spune că la întâlnire a existat inclusiv o discuție despre permisiunea care ar putea fi acordată importurilor de combustibil în Gaza, în scop umanitar.
Actualizare 15:00 - Recep Tayyip Erdoğan acuză Vestul că este „prea slab”
Președintele Turciei acuză națiunile occidentale de „slăbiciune” în fața morților civili din Gaza și a cerut națiunilor musulmane să manifeste unitate împotriva acțiunilor Israelului.
Recep Tayyip Erdoğan, care a fost un critic vehement al acțiunilor Israelului în Gaza, a făcut aceste comentarii joi, la o reuniune a Organizației de Cooperare Economică cu zece din Tașkent, în Uzbekistan.
Erdoğan a declarat că națiunile și organizațiile occidentale observă de la distanță „masacrele comise de Israel”, dar sunt „prea slabe pentru a cere măcar o încetare a focului, darămite pentru a critica ucigașii de copii”.
„Dacă noi, Organizația de Cooperare Economică, în calitate de musulmani, nu ne vom ridica vocea astăzi... când ne vom ridica vocea?”, a spus el.
De asemenea, Erdoğan a declarat că Turcia va continua eforturile diplomatice pentru a pune în aplicare o încetare a focului și pentru a preveni extinderea conflictului.
Organizația de Cooperare Economică include cinci națiuni din Asia Centrală: Turcia, Iran, Azerbaidjan, Pakistan și Afganistan.
Actualizare 14:45 - Românii care se află la granița Gaza-Egipt vor fi lăsați să treacă, spune MAE
Cei 51 de români care ajunseseră încă de miercuri la Rafah - punctul de trecere dintre Fâșia Gaza și Egipt, ar putea traversa frontiera joi, pe 9 noiembrie. Grpul ar fi trebuit să intre în Egipt, conform aprobării inițiale, încă de miercuri seară.
„Procedurile de evacuare pentru cetățenii statelor care primiseră, pentru data de 8 noiembrie, permisiunea autorităților israeliene și egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Republica Arabă Egipt (R.A.Egipt), inclusiv pentru cei 51 de cetățeni români și membri de familie”, spune ministerul român al Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat.
Miercuri, 8 noiembrie, granița de la Rafah a fost închisă din motive nespecificate. Joi, însă, spune MAE, „potrivit informațiilor din teren, punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane”.
Actualizare 13:40 - Şeful ONU pentru drepturile omului afirmă că atât Israelul, cât şi Hamas au comis crime de război
Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat marți că au fost comise crime de război atât de către Israel, cât şi de către Hamas în conflictul care a izbucnit în urmă cu o lună.
„Atrocităţile comise de grupările armate palestiniene pe 7 octombrie au fost odioase, au fost crime de război - la fel ca şi menţinerea continuă a ostaticilor”, a declarat Volker Turk aflat la punctul de trecere Rafah din Egipt, la graniţa cu Gaza.
„Pedepsirea colectivă de către Israel a civililor palestinieni este, de asemenea, o crimă de război, la fel ca şi evacuarea forţată ilegală a civililor”, a adăugat el.
„Acţiunile unei părţi nu absolvă acţiunile celeilalte părţi”, a subliniat Volker Turk.
Actualizare 12:55 - Conferință pentru ajutor umanitar în Gaza, găzduită de președintele Macron la Paris
Președintele francez Emmanuel Macron a deschis joi o conferință de ajutorare în Gaza cu un apel către Israel pentru a proteja civilii în timp ce luptă împotriva Hamas.
„Toate viețile au aceeași valoare”, a spus el, adăugând că lupta împotriva terorismului „nu poate fi dusă niciodată fără reguli”.
Întâlnirea de la Paris a reunit oficiali din țările occidentale și arabe, de la Națiunile Unite și de la organizații neguvernamentale, cu scopul de a oferi ajutor urgent civililor din Fâșia Gaza, care este lovită de Israel în războiul său împotriva Hamas. Autoritățile israeliene nu au participat la discuții.
Macron a reiterat apelurile pentru o pauză umanitară și a subliniat că, prin atacul de luna trecută, Hamas „și-a asumat responsabilitatea de a-i expune pe palestinieni la consecințe teribile”, reiterând astfel dreptul Israelului de a se apăra.
Actualizare 11:40 - Punctul de trecere de la Rafah, în continuare închis. Hamas ar vrea ca mai mulți răniți să fie evacuați
Punctul de trecere a frontierei Rafah, singurul pe unde se poate ieşi din Fâşia Gaza către Egipt, era încă închis joi dimineaţă.
Hamas spune că doreşte ca mai multe persoane rănite să poată ieşi din Gaza înainte de a permite ieşirea mai multor cetăţeni străini - printre care se numără şi câteva zeci de români.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat anterior că granița Rafah a fost închisă miercuri din cauza unei „circumstanţe de securitate” nespecificate, iar oficialii americani lucrează cu Egiptul şi Israelul pentru a-l redeschide.
Actualizare 11:10 - Hezbollah avertizează cu privire la un război regional dacă bombardamentele din Gaza vor continua
Comandantul adjunct al Hezbollah - miliția din Liban susținută de Iran - spune că uciderea civililor în Gaza de către Israel riscă să provoace un război mai amplu în Orientul Mijlociu.
Gruparea islamistă șiită - clasificată drept organizație teroristă de către Marea Britanie, SUA și Liga Arabă - este cea mai mare forță politică și militară din Liban.
Șeicul Naim Qassem a declarat pentru BBC, într-un interviu care a avut loc în Beirut, că „evoluții foarte serioase și foarte periculoase ar putea avea loc în regiune și nimeni nu ar putea opri repercusiunile”.
„Pericolul este real, pentru că Israelul își intensifică agresiunea împotriva civililor și ucide tot mai multe femei și copii. Este posibil ca acest lucru să continue și să crească, fără a aduce un pericol real în regiune? Eu cred că nu”, a spus oficialul Hezbollah.
El insistă că orice escaladare ar fi legată de acțiunile Israelului: „Fiecare posibilitate are un răspuns.”
Actualizare 10:38 - Negocieri pentru un armistiţiu de trei zile în schimbul eliberării a 12 ostatici
Qatarul mediază un armistiţiu de trei zile în schimbul eliberării a 12 ostatici de către Hamas, dintre care șase sunt americani, transmite AFP.
Negocierile ar fi blocate de „durata” armistiţiului şi includerea nordului Fâşiei Gaza într-un eventual acord, zonă despre care Israelul spune că o controlează în prezent.
„Qatarul aşteaptă un răspuns de la israelieni”, spune o sursă apropiată Hamas.
Actualizare 10:00 - Atac aerian israelian asupra unei case din tabăra de refugiaţi din Jabalia
Cel puţin 19 persoane au fost ucise miercuri într-un raid aerian israelian asupra unei case din apropierea unui spital din tabăra de refugiaţi Jabalia din nordul Gaza, a anunţat Ministerul de Interne din Gaza controlat de Hamas.
Israelul nu a făcut niciun comentariu imediat şi nu a oferit detalii cu privire la atacul raportat, care, dacă se confirmă, ar fi al treilea atac asupra celei mai mari tabere de refugiaţi din Gaza într-o săptămână.
Atacurile aeriene israeliene au devastat părţi din Jabalia la 31 octombrie şi 1 noiembrie, ucigând cel puţin 195 de civili, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.
Zeci de mii de palestinieni au ajuns în sudul Fâșiei Gaza
Miercuri a fost a cincea zi consecutivă în care Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au deschis un coridor de evacuare, iar numărul persoanelor care au fugit spre sud a crescut în fiecare zi.
Zeci de mii de palestinieni au fugit pe jos spre sudul Fâșiei Gaza cu tot ce puteau căra în mâini, iar IDF spune că în a cincea zi s-au evacuat circa 50.000 de civili. Mulţi dintre ei purtau steaguri albe, improvizate din tricouri sau alte materiale, de teamă că ar putea fi ţinta unor atacuri.
Exodul accelerat a avut loc în timp ce forţele israeliene s-au apropiat de centrul oraşului Gaza, lansând bombardamente aeriene intense, şi au afirmat că Hamas a pierdut controlul asupra nordului teritoriului.
Însă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat cu privire la „tendinţe îngrijorătoare” în ceea ce priveşte riscul de îmbolnăvire în teritoriu.
Israelul şi-a intensificat ofensiva în interiorul Fâşiei Gaza, după atacurile Hamas din 7 octombrie. Oficialii palestinieni, controlați de Hamas, au declarat că 10.569 de persoane au fost ucise până miercuri, 40% dintre acestea fiind copii.
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a afirmat că „Gaza este cea mai mare fortăreaţă a terorii pe care omenirea a construit-o vreodată”.
„Întregul oraş este o mare bază teroristă. În subteran, au kilometri de tuneluri care fac legătura cu spitale şi şcoli. Continuăm să demontăm această capacitate”, a menționat oficialul israelian.
Statele Unite: Guvernare palestiniană după război
IDF bombardează Gaza de săptămâni întregi, afirmând că a lovit 14.000 de ţinte teroriste în acest teritoriu dens populat.
Iar după ce premierul Beniamin Netanyahu a declarat că Israelul va menține pe termen nelimitat „responsabilitatea generală de securitate” în Gaza, după ce va înlătura Hamas de la putere, Statele Unite au transmis Israelului ca „nicio reocupare a Gaza (să aibă loc) după încheierea conflictului”
„Nicio încercare de a bloca sau asedia Gaza. Nicio reducere a teritoriului din Gaza”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, miercuri, într-o conferință de presă la Tokyo.
Blinken a spus că ar putea fi nevoie de „o anumită perioadă de tranziție” la sfârșitul conflictului, dar guvernarea de după criză „trebuie să includă o guvernare condusă de palestinieni și Gaza unificată cu Cisiordania sub autoritatea Autorității Palestiniene”.