După întâlnirea de duminică, 2 martie, de la Londra – la care au luat parte președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, liderii a douăsprezece țări europene, printre care și România, plus președintele Turciei și premierul Canade, premierul britanic Keir Starmer a anunțat că statele participante au stabilit un plan în patru puncte menite să ducă spre o pace durabilă în Ucraina.
Unul dintre acestea este inițierea și întărirea unei așa-numite „Coalition of the Willing” - coaliție a celor care vor să ajute Ucraina - care să garanteze un acord de pace și să asigure pacea și ulterior.
Premierul britanic nu a specificat ce țări și-au dat acordul pentru a face parte din Coalition of the Willing, dar a spus că aceia care s-au angajat vor intensifica planificarea de urgență și că deciziile vor fi luate de liderii acelor state. Este limpede că printre lideri se numără Marea Britanie însăși, Franța, Spania, Polonia, Canada, la care se adaugă țări cu capabilități militare mai mici.
În opinia analiștilor consultați de Europa Liberă, anunțul privind Coaliția, precum și summit-ul în sine reprezintă și un mesaj transmis Statelor Unite cu privire la faptul că Europa e pregătită să își asume un rol militar mai consistent în sprijinirea Ucrainei.
Ce este Coalition of the Willing
Conceptul „Coaliton of the Willing” a apărut în anii 70 în mediul academic american, în contextul eforturilor ONU de menținere a păcii în zone de conflict.
Folosit și de secretarul de stat american Henry Kissinger în anii '70, precum și de președintele Bill Clinton – în anii '90, în timpul conflictului legat de armele nucleare nord-coreene, conceptul și-a câștigat notorietatea în prima jumătate a anilor 2000.
Mai exact, sub umbrela unei Coalition of the Willing, aproximativ 30 de state au acordat sprijin SUA în invadarea Irakului, în 2003, după cum remarcă specialistul în politică externă al publicția britanice The Guardian, Peter Walker.
Coaliția a devenit deopotrivă faimoasă și infamă - în ochii altora - în condițiile în care a pornit de la prezumția că Irakul deține arme nucleare, care nu au fost găsite. În schimb, regimul Saddam Hussein avea să fie răsturnat, iar țara a intrat într-o perioadă prelungită de haos și conflicte sângeroase, scrie jurnalistul britanic.
El amintește că la invadarea Irakului - susținută și de România - Marea Britanie a participat cu cele mai mai multe trupe, după cele americane - aproximativ 45.000 de soldați.
Astfel, termenul avansat duminică de Keir Sturmer ar putea reaminti SUA de ajutorul consistent britanic, pentru a sensibiliza partenerii americani în a sprijini la rândul lor demersul european, mai notează The Guardian.
„Starmer nu va avea 38 de state în această coaliție (numărul țărilor care s-au alăturat în cele din urmă Statelor Unite, după invadarea Irakului, n.r.), dar speră foarte mult că între «doritori» vor fi și SUA”, conchide autorul scurtei analize.
De altfel, Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au fost recent în vizită la Washington, tocmai pentru a întări colaborarea între puterile Europei și SUA, pe fondul declarațiilor contondente ale mai multor reprezentanți ai Administrației Trump și ale liderului de la Casa Albă însuși.
Scopul summit-ului de la Londra de pe 2 martie, a fost tocmai „căutarea unei soluții pentru rezolvarea relației transatlantice”, consideră analistul de politică externă Ștefan Popescu.
El subliniază o declarație a secretarului general al NATO, Mark Rutte, care l-a îndemnat, într-un interviu pentru BBC, pe președintele Volodimir Zelenski să își rezolve problema dialogului cu liderul Casei Albe, Donald Trump.
Asta după ce întâlnirea din 28 februarie la Washington a președintelui Zelenski cu președintele Trump și cu vicepreședintele american JD Vance s-a încheiat brusc, cei doi acuzându-l pe liderul de la Kiev de nerecunoștință față de sprijinul oferit deja Ucrainei de către SUA.
„Europenii nu își fac nicio iluzie cu privire la faptul că singura putere care are capacitatea să aducă la același numitor toate cele 31 de state din NATO sunt Statele Unite ale Americii”, subliniază Ștefan Popescu.
Franța și Marea Britanie, care se conturează și în liderii Coaliției recent anunțate, sunt puteri nucleare și au capacitatea de a lovi letal Rusia, însă nu au și capacitatea de a coaliza restul statelor NATO în jurul unui obiectiv comun, mai spune analistul.
De precizat că secretarul general al NATO, Mark Rutte, a mai spus că, după anunțurile de la Londra, mai multe state au anunțat individual creșterea cheltuielilor de apărare. Ceea ce arată că europenii s-au reangajat foarte activ în contribuții militare mai mari, așa cum au cerut, în repetate rânduri, Statele Unite.
Anunțarea noii Coalition of the Willing și angajamentele suplimentare care se conturează la nivel european nu pot decât să întărească poziția europeană în raport cu SUA, spune profesorul de relații internaționale Sergiu Mișcoiu, de la Universitatea Babeș Bolyai (UBB) Cluj.
După cum remarcă și unii analiști ucraineni, citați de BBC, este nevoie însă de acțiuni concrete și nu doar de declarații:
„Dacă nu se va întâmpla asta, mesajele vor fi acoperite rapid de derizoriu și ridicol. Și așa, SUA, China și Rusia consideră că Uniunea Europeană și țările europene sunt mânate de idei liberale, vagi, de soft power și nu reușesc deloc să se impună pe tabla geopolitică a lumii”, subliniază Mișcoiu.
El consideră că, alături de Marea Britanie și Franța, Germania va juca și ea un rol decisiv în managementul „acestei campanii de stabilire a unui plan european privind apărarea.”
Asta „prin puterea sa economică și prin reafirmarea faptului că este dispusă să depășească toate tabuu-rile post-1945 tocmai pentru a-și demonstra fidelitatea și față de proiectul liberal european”, spune analistul.
„Cred într-o transformare rapidă acestor inițiative – precum Coalition of the Willing – într-o politică mai largă de securitate, bazată pe acest triunghi, Marea Britanie - Franța - Germania, cu un pilon în Comisia Europeană, și cu un flanc estic avansat, acolo unde se află, evident și România și Polonia.”
Colaborarea între actorii europeni, în cadrul noii Coaliții, poate fi făcută dincolo de apartenența strictă la UE, sub forma unei alianțe de interese.
De altfel, și la întâlnirile de la Londra au fost invitați, alături de state europene și parteneri strategici, precum Canada și mai ales Turcia, subliniază și Ștefan Popescu.
„În privința Ucrainei, la nivel european avem două dimensiuni: odată – rezolvarea crizei ucrainiene, dar acest lucru trebuie să treacă prin creșterea eforturilor militare și logistice europene, și pe de altă parte, constituirea unei Europe a apărării”, a adăugat el.
Relația Europa - SUA
Ridică, în schimb, semne de întrebare cooperarea în cadrul NATO a partenerilor americani cu SUA.
Reprezentanți ai Casei Albe și însuși președintele Trump au criticat contribuția militară și financiară prea mică a statelor europene.
Mai mult, au existat speculații, ca urmare a unor astfel de afirmații, legate de retragerea masivă sau chiar cvasi-totală a trupelor americane din Europa și chiar o ieșire a SUA din alianța nord-atlantică.
Miliardarul Elon Musk, un personaj influent în noua administrație a Casei Albe, a răspuns duminică, 2 martie, cu „Da, de acord” , la un mesaj al senatorului american republican Mike Lee, care a scris pe X: „E timpul să părăsim NATO și ONU”.
Administrația Trump a avut la rându-i o abordare adeseori în răspăr cu viziunea aliaților europeni ai Ucrainei în privința negocierilor de pace și a modului în care privesc Rusia.
SUA au inițiat în februarie negocieri cu Rusia, fără implicarea UE, la Riad, în Arabia Saudită. După discuții, secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat posibila încheiere, în viitor, a unui parteneriat economic cu Federația Rusă.
În Adunarea Generală a ONU Statele Unite au votat, la fel ca Rusia, împotriva rezoluției europene privind războiul din Ucraina - adoptată, fără votul său.
Textul cere retragerea imediată a forțelor rusești „de pe teritoriul Ucrainei, aflat la granițele sale recunoscute internațional” și vorbește de război și nu de operațiune specială - așa cum numește Rusia invazia la scară largă începută pe 24 februarie 2022.
De precizat că SUA au inițiat propria rezoluție, în care Rusia nu este definită ca agresor și nici nu este definită clar suveranitatea teritoriului ucrainean.
În paralel, reprezentanți ai Administrației Trump și președintele american au criticat în ultimele luni contribuția insuficientă, financiară și militară, a statelor europene membre NATO.
Întâlnirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu președintele SUA, Donald Trump, și cu vicepreședintele american, JD Vance, din Biroul Oval de la Casa Albă, de vineri 28 februarie, programată pentru semnarea unui acord privind resursele minerale ale Ucrainei, s-a transformat într-un fiasco.
În întâlnirea desfășurată în fața presei, liderii americani l-au acuzat pe liderul de la Kiev că nu este suficient de recunoscător SUA pentru sprijinul militar acordat și că se joacă cu soarta celui de-al Treilea război mondial.
Întâlnirea a sfârșit brusc, stârnind deopotrivă nedumerire și indignare în Europa, și chiar în SUA.
Cu toate acestea, atât Ștefan Popescu, cât și Sergiu Mișcoiu spun că o eventuală ieșire a SUA din NATO nu este realistă.
Declarații pe această temă, care nu aparțin direct președintelui Trump, ci altor oficiali, reprezintă mai degrabă „testări ale apelor”, spune Sergiu Mișcoiu.
„Vom asista la o redefinire a raportului euroatlantic, care poate însemna inclusiv o redimensionare a contingentului de trupe americane în Europa, simultan cu creșterea capacității militare europene, dar nicidecum la vreo retragere masivă”, spune și Ștefan Popescu.
De altfel, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat după summit-ul de la Londra, că SUA rămân un stâlp al alianței nord-atlantice.
„Vă rog, să nu mai bârfim despre ceea ce ar putea sau nu ar putea face SUA; ei sunt în NATO, sunt dedicaţi NATO, sunt dedicaţi Articolului cinci (din Tratatul Alianței nord-atlantice, semnat în 1949, n.r.), aceasta este ceea ce spun în mod constant."
Analistul Ștefan Popescu este în asentimentul înaltului oficial al alianței nord-atlantice și invită la mai puțină inflamare.
Mai ales că abordarea Administrației Trump ar fi diferită mai degrabă prin metode, decât prin conținut, de cea a predecesorilor democrați, în privința intereselor strategice americane care primează.
„Avem traumele noastre istorice, dar trebuie să înțelegem că într-un fel se văd lucrurile din perspectivă românească, europeană și altfel de la scara intereselor americane. La fel cum în anii '70 administrația SUA a încercat să reducă din dependența chineză de Rusia, acum încearcă să reducă din dependența rusească de China", conchide el.
Articolul 5 al Tratatului NATO:
„Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate;
Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
