Linkuri accesibilitate

Cazul Caracal. Crimele vor fi reconstituite


Procurorii vor face, luni şi marţi, reconstituirea presupuselor crime pe care Gheorghe Dincă a mărturisit că le-a comis, a scris pe Facebook, vineri, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu.

„Familia mea doar ce a fost anuntata de către procurori că luni și marți va avea loc reconstituirea la Caracal a presupuselor crime ale lui Dincă. La doar o zi după ce Alexandra împlinește 16 ani”, a scris Cumpănașu pe Facebook.

Unchiul Alexandrei a precizat că nu este sigur dacă în reconstituirea va fi inclus și experimentul judiciar solicitat de familie „respectiv simularea în aceleași condiții, cu aceleași materiale, în același loc a arderii unui corp omenesc în acel butoi”.

DIICOT a anunțat, la începutul lunii septembrie, că din concluziile raportului INML, care cuprinde „expertiza judiciară genetică” în privința Alexandrei Măceșanu, rezultă faptul că,persoana de sex feminin evidențiată în urma analizelor genetice a probelor biologice de os este victima minoră M.A.M, cu o probabilitate de 99,93%”.

În cursul acestei săptămâni, Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a anunțat că Cristian Ovidiu Popescu, procurorul de la Parchetul de la Judecătoria Caracal care nu a permis poliţiştilor să intre în casa lui Gheorghe Dincă înainte de ora şase este acuzat de abuz în serviciu. În plus, procurorii au dispus şi efectuarea urmăririi penale faţă de trei poliţişti care, deşi informaţi cu privire la dispariţia Alexandrei Măceşanu nu au luat măsurile necesare pentru a o căuta sau pentru a-i sesiza dispariţia.

„Practic, în intervalul 24.07.2019, orele 21,00 - 25.07.2019, orele 08,15, organele de poliţie, deşi sesizate, nu ar fi întreprins nicio activitate de investigare şi căutare a minorei Măceşanu Alexandra Mihaela”, arată procurorii.

Mai mult, în urmă cu o săptămână, procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat că Dincă mai este acuzat de violarea a altor femei, diferite de Alexandra Măceșeanu și Luiza Melencu, cele două tinere dispărute, pe care suspectul a mărturisit că le-a omorât.

Şeful DIICOT a declarat, vineri, că cercetarea penală a fost extinsă pe numele Elenei Dincă, soţia lui Gheorghe Dincă, pentru complicitate la omor, după sesizarea mamei Luizei Melencu. În această chestiune, avocatul familiei Melencu a cerut de mai multe ori inculparea soției lui Gheorghe Dincă, pe care o bănuiește că l-ar fi ajutat pe principalul suspect al anchetei să distrugă probe.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG