Linkuri accesibilitate

Incidența crește, măsurile întârzie. Ce se întâmplă cu Bucureștiul?


Autoritățile sunt așteptate joi să decidă noi măsuri restrictive, în urma ședinței CNSU

Carantinarea nu este o soluție pentru București, unde rata de infectare continuă să crească, însă sunt necesare restricții suplimentare, spune președintele Klaus Iohannis. În timp ce numărul de cazuri se înmulțește în Capitală, incidența ajungând la 6,37 la mia de locuitori, autoritățile discută posibile noi restricții.

Situația a generat și un nou conflict în alianța de guvernare unde ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și deputatul liberal Violeta Alexandru s-au contract pe Facebook privind modul de calculare a ratei de infectare, dispută în care a intervenit și președintele Iohannis, care a declarat că „datele nu sunt măsluite”.

Între timp situația este dificilă în țară unde peste o sută de localități, printre care și reședințe de județ, au o incidență de peste 6 cazuri la mia de locuitori. Dintre marile orașe, doar Timișoara este într-o carantină prelungită cu încă șapte zile.

Ce restricții se pregătesc

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) ar urma să se întrunească joi pentru a propune noi restricții în condițiile în care România a intrat de peste o săptămână în valul trei cu o medie de peste 6.000 de cazuri zilnice, excepție fiind zilele de weekend cu puține teste prelucrate.

Potrivit propunerilor discutate, va fi o diferențiere între restricțiile din weekend și cele din restul săptămânii. Propunerile sunt ca magazinele să fie închise la 16, iar circulația să fie restricționată de la ora 20.00 pentru weekend. Măsurile existente pentru celelalte zile ale săptămânii rămân neschimbate.

Probabil că trebuie schimbate orele de deschidere și pentru magazine, și pentru mall-uri, trebuie eliminate aglomerările (....) Carantinarea Bucureștiului nu e o soluție, dar sunt necesare restricții suplimentare", a afirmat miercuri chiar președintele Iohannis.

Primele măsuri au fost luate miercuri în sectorul 5 de primarul Popescu Piedone. Programul mall-urilor, supermarketurilor și teraselor va fi redus, începând de joi, 25 martie, și până în 11 aprilie. Astfel, de luni până vineri mall-urile, hipermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 19.00, iar în weekend între 07.00 - 15.00.

UPDATE. Prefectul Capitalei a anulat restricțiile unilaterale impuse de primarul Sectorului 5, considerate nelegale.

Deși cazurile cresc accelerat, carantinarea Capitalei este acum respinsă de toate părțile cu putere de decizie.

Întrebat de ce nu se impune carantina în Bucureşti, în condiţiile în care această măsură a fost aplicată în cazul altor oraşe cu incidenţă similară a cazurilor de SARS-CoV-2, prefectul Alin Stoica a indicat că există mai multe aspecte care trebuie luate în calcul când vine vorba de București.

Situaţiile sunt diferite. Bucureştiul, dacă este să judecăm, are cam 25% din economia naţională, mare parte din populaţie, este o aglomerare urbană destul de mare, trebuie luate în considerare toate aceste elemente în momentul în care se impun măsuri, ca să ştim dacă acele măsuri sunt sau nu eficiente”, a spus el.

Și primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a spus că măsura de plasare a Bucureștiului în carantină este evitată „pe cât posibil” prin intensificarea controalelor. El a subliniat importanţa respectării regulilor sanitare pe parcursul următoarelor două luni, până când mai mulți români vor fi vaccinaţi.

După ședința de marți, DSP cere magazinelor să asigure clienților 4 metri pătrați de spațiu în jur, ceea ce înseamnă că numărul clienților primiți în același timp va fi limitat. În plus, magazinele ar putea fi închise la ora 18.00, iar în weekend chiar mai devreme, la ora 16.00.

Interzicerea organizării de evenimente sau activități private pentru copii în spații închise cum ar fi afterschool, închiderea locurilor de joacă amenajate pentru copii în parcuri, între blocuri, interzicerea activităților și competițiilor sportive pentru amatori se mai numără printre recomandările făcute de DSP.

Contre în coaliție

Inclusiv între PNL și USR se vede o diferență de abordare a valului trei. Dacă USR este mai deschisă la măsuri restrictive, liberalii încearcă să evite decizii dure cum este carantinarea. Situația a fost perfect ilustrată la Timișoara unde primarul Dominic Fritz (USR) s-a contrazis cu președintele liberal de Consiliu Județean, Alin Nica, privind carantinarea orașului. După ce Comitetul pentru Situații de urgență a votat suspendarea carantinării a fost nevoie de intervenția lui Raed Arafat pentru prelungirea carantinei, ceea ce a provocat furia lui Alin Nica.

De fapt, votul în Comitetul Județean pentru Situații de urgență este unul politic și sub presiunea lobby-ului făcut de diverși agenți economici. Din aceste comitete fac parte prefectul, primarii diverselor localități, șeful DSP, oameni din mediul economic și diversi ”experți” în sănătate.

Tensiunile din coaliție s-au văzut și pe Facebook unde fostul ministru al Muncii din guvernul Orban, Violeta Alexandru, îi reproșează lui Vlad Voiculescu, fără a-i da însă numele, modul în care comunică pe tema numărului tot mai mare de infectări din Capitală. Ea spune că declarațiile lui mai degrabă sporesc îngrijorarea decât să ajute.

Ministrul Sănătății i-a dat replica într-un comentariu la postarea respectivă, spunând că felul în care a fost calculată rata de incidență în perioada alegerilor parlamentare i-a ridicat semne de întrebare.

În schimbul de replici a intervenit și președintele Klaus Iohannis.

Nu a măsluit nimeni datele, nici înainte de alegeri, nici după, nici acum. Cred că a fost o expresie nefericită. Formulele de calcul sunt însă diferite. Când a fost ministrul Tătaru a găsit o anumită formulă de calcul, nu a ascuns nimeni date și informații. Acum ministrul Voiculescu a dorit să modifice formula. Vorbim de două formule ușor diferite, în niciun caz nu a măsluit cineva datele. Ele au fost absolut corecte așa cum au fost calculate și înainte și după alegeri”, a spus Klaus Iohannis, aflat la Dăbuleni.

Ulterior, ministrul Sănătății și-a nuanțat declarațiile și a scris, tot pe Facebook, că „nu e nimic dramatic în neregulă” cu felul în care a fost calculată incidență de guvernul anterior.

Situația din țară

Incidența în marile orașe (23 martie)

Brașov - 6,85

Cluj-Napoca - 6,39

Constanța - 5,55

Giurgiu - 6,58

Petroșani - 6.01

Timișoara - 8,37

Potrivit celei mai recente centralizări privind incidența, peste 100 de localități din țară au depășit incidența de 6 cazuri la mia de locuitori, dar numărul celor în carantină este mult mai mic.

De exemplu, trei reședințe de județ (Brașov, Cluj și Giurgiu) au depășit rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori fără ca autoritățile locale să decidă intrarea în carantină.

Timișoara are o incidență de 8,37 și joi a intrat într-o nouă perioadă de carantină.

În carantină se mai află și municipiile Brad şi Petroşani şi oraşul Simeria din județul Hunedoara, începând de marți. Și aici decizia a fost criticată de primarul de Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, care a acuzat că decizia a fost luată peste capul lui de autoritățile județene, fără a ține cont că în alte localități s-a dat o derogare chiar dacă incidența depășea șase la mie.

În carantină se mai află și 26 de localități din județul Ilfov unde se întâlnește cea mai mare incidență dintre toate județe țării: 7,86.

Un lockdown la nivel național a fost respins în repetate rânduri de autorități care au insistat că măsurile locale sunt cele mai bune pentru această etapă a pandemiei.

Dhope, artistul care „deseneaza" pielea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:24 0:00
XS
SM
MD
LG