Linkuri accesibilitate

România se pregătește pentru doza trei de vaccin


Președintele CNCAV a anunțat că România ar putea începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin în octombrie
Președintele CNCAV a anunțat că România ar putea începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin în octombrie

România se pregătește pentru a treia doză de vaccin, însă doar o treime din populație e vaccinată cu măcar o doză, potrivit datelor oficiale.

Ritmul vaccinării din România a încetinit, în timp ce cazurile de infectare cresc îngrijorător în fiecare zi. Marți, au fost peste 2.000 de infectări noi, iar spitalele Covid și secțiile ATI sunt pline. În prezent, sunt puțin peste 5,28 de milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză de vaccin, adică jumătate din ce își propuseseră autoritățile până la 1 septembrie. Pentru o imunitate de turmă, ar trebui vaccinată 70% din populație, adică peste 11 milioane din cele 16.091.562 de persoane de peste 16 ani care sunt eligibile.

În timp ce celelalte state europene au vaccinat aproape toate persoanele în vârstă și vulnerabile și abia apoi încep administrarea unei a treia doze de vaccin, la noi nu sunt vaccinate nici jumătate dintre aceste persoane la aproape 10 luni de la începerea vaccinării.

Ultimele date de la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) arată că la grupa de vârstă 50-59 de ani acoperirea vaccinală este de 38% cu cel puțin o doză, la grupa de vârstă 60-69 de ani acoperirea vaccinală este de 40%, la grupa 70-79 de ani 36,3% şi peste 80 de ani aproape 20%.

Cu toate acestea, Valeriu Gheorghiţă, președintele CNCAV, anunţă că în octombrie România ar putea începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin anticovid a persoanelor la care au trecut cel puțin 6 luni de la vaccinarea cu schema completă.

Potrivit lui Gheorghiță, pentru a treia doză vor avea prioritate persoanele imunodeprimate, persoanele vulnerabile, cele vârstnice și care se află în evidență cu afecțiuni cornice. Ulterior, vor fi vaccinate și celelalte persoane.

Sunt încă discuții și evaluări ale datelor științifice la nivelul Agenției Europene a Medicamentului și după ce vom avea aceste recomandări vom putea organiza și în România cele două tipuri de abordări”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță spune că România are suficient vaccin pentru cea de-a treia doză
Valeriu Gheorghiță spune că România are suficient vaccin pentru cea de-a treia doză

Vaccinarea cu a treia doză va începe cel mai devreme în luna octombrie.

Pentru luna octombrie, începutul lunii octombrie ne propunem să demarăm și în România această etapă, cu condiția să avem până la acel moment toate etapele premergătoare legate de recomandările internaționale ale grupului de experţi de la Agenția Europeană a Medicamentului, precum şi de la Centrul European de Control al Bolilor”, a mai spus Gheorghiță.

Vaccinarea pentru cea de-a treia doză începe pentru aceleași persoane care, teoretic, trebuiau vaccinate primele atunci când a început vaccinarea. Însă, cifrele arată că persoanele vulnerabile și în vârstă nu au fost vaccinate nici acum. În ianuarie, după medici și personalul care lucra în linia întâi, trebuiau vaccinate persoanele vulnerabile și bătrânii, însă Guvernul a intervenit asupra listei și a pus în a doua etapă toți funcționarii publici.

Teoretic, programarea pentru a treia doză se va face fie prin platforma dedicată, la optimizarea căreia se lucrează, fie cu prezentare directă la centrul de vaccinare. Programarea prin platforma electronică a avut probleme de la început din cauza softului de administrare, dar și a lipsei de abilități electronice a persoanelor în vârstă.

Pe lângă toate aceste probleme, medicii din centrele de vaccinare existente nu au mai fost plătiți din luna mai. „Motivul: nu sunt bani și nu avem de unde distribui bani către aceste centre de vaccinare. Banii au ajuns până la finalul lunii mai. Raportarea nevoii de bani pentru luna mai și plata pentru luna mai ajunge să se facă, de regulă, în luna iunie. Noi încă din luna iunie am trimis execuția bugetară și necesarul către Ministerul Finanțelor și ne așteptam ca la începutul lunii august această rectificare bugetară să se întâmple”, a spus Ioana Mihăilă, în conferința de presă în care și-a prezentat mandatul.

Este sau nu necesară a treia doză de vaccin?

A treia doză de vaccin este încă subiect de dezbatere printre specialiștii în imunologie. Israelul e singura țară care a început adminsitrarea unei a treia doze încă din iulie, dar după ce a imunizat aproape toată populația. SUA vor începe administrarea pe 20 septembrie.

În Uniunea Europeană, Ungaria este singura ţară care a început deja să administreze a treia doză de vaccin oricui doreşte.

Dar și alte țări și-au anunțat această intenție, de exemplu, Germania şi Franţa, au decis imunizarea cu a treia doză a bătrânilor şi persoanelor cu sistem imunitar slab.

În Marea Britanie, a treia doză de vaccin va fi administrată persoanelor fragile şi vârstnicilor din septembrie.

În Suedia, autoritățile au anunţat un program de rechemare pentru persoanele cu risc de boli grave și a persoanele în vârstă.

Grecia se pregătește și ea de administarea unei a treia doze persoanelor vulnerabile.

Pentru cea de-a treia doză, țările euroene vor folosi vaccinurile produse de Moderna şi Pfizer, bazate pe tehnologia ARN mesager.

Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat săptămâna trecută că evaluează datele privind utilizarea unei doze suplimentare de vaccin ARNm la persoanele cu sisteme imunitare slăbite.

Pe de altă parte, în urmă cu două, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a declarat că nu este nevoie urgentă de o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 la persoanele complet imunizate.

Experții de la OMS sunt rezervați în privința administrării celei de-a treia doze. Cel mai puternic argument este că acest lucru va duce la exacerbarea inechităților în privința vaccinului pentru că multe țări nu au nici vaccinul pentru prima doză.

Motivul pentru administrarea dozelor de rapel trebuie să fie ghidat de dovezi privind eficacitatea scăzută a vaccinului, în special o scădere a protecției la persoanelor care au boli severe și la populația cu risc ridicat de infectare” arată OMS într-o comunicare publică. Experții OMS arată că până în prezent aceste dovezi sunt limitate și neconcludente.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG