3 minute | China și pacea în Ucraina. Portrete de candidați la alegeri. Evaziunea fiscală înflorește

La conferința pe tema păcii în Ucraina, care va avea loc luna aceasta în Elveția, nu vor participa trimișii Chinei.

China nu merge la summitul de pace pentru Ucraina. Candidații controversați la alegerile de duminică. Evaziunea fiscală, în creștere.

Bun găsit,

Iată subiectele dimineții:

  • China nu va participa la summitul din Elveția privind pacea în Ucraina.
  • Alegerile locale și europarlamentare aduc candidații controversați: de la baroni locali, la candidați înstăriți și cei cu dosare penale.
  • În primele patru luni ale anului, evaziunea fiscală a crescut cu 64% față de anul trecut.

China și summitul de pace în Ucraina

Oficialii chinezi nu vor participa la conferința pe tema păcii în Ucraina, organizată în Elveția peste două săptămâni, transmite Reuters. Chinezii invocă faptul că rușii nu au fost invitați la masa de negocieri.

Într-o vizită neanunțată în Singapore, duminică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că „susținerea Chinei pentru Rusia va prelungi războiul”. Zelenski spune că Beijingul chiar încearcă să convingă alte țări să nu participe la summit, potrivit Kyiv Independent. Politico punctează că aceasta este o remarcă rară, după doi ani în care Zelenski a încercat să atragă Beijingul de partea sa.

Conform The Guardian, Zelenski este „dezamăgit” că unii lideri mondiali nu și-au confirmat oficial prezența. Printre aceștia se află inclusiv președintele SUA, Joe Biden, potrivit Euronews.

China s-a declarat neutră de la începutul războiului, însă președinții Vladimir Putin și Xi Jinping au relații amicale și se întâlnesc des. De la începutul războiului, Xi a vorbit cu Zelenski o singură dată, la telefon.

Potrivit CNN, Zelenski consideră că decizia chinezilor nu demonstrează neutralitatea declarată de Beijing, în timp ce China își păstrează parteneriatul economic cu Rusia și exportă chiar și tehnologii cu uz dual, care pot fi folosite la război. Conform Politico, planul de pace propus de chinezi a fost, la rândul său, aprobat de ruși și considerat inacceptabil de ucraineni.

Săptămâna trecută, SUA și-au dat oficial permisiunea ca Ucraina să folosească arme americane pentru a trage înspre teritoriul rusesc - decizie la care Kremlinul a răspuns cu furie, spunând că americanii încearcă să „provoace noi tensiuni”, scrie BBC.

Președintele Zelenski ia deja în calcul posibilitatea ca Biden să piardă alegerile din noiembrie și spune că, dacă Donald Trump va reveni la putere și nu va susține Ucraina, SUA riscă să piardă statutul de jucător important în politica mondială. Detalii în The Guardian.

Care mai de care în cursa electorală

Duminică sunt alegerile locale și europarlamentare. Europa Liberă prezintă tablourile de familie din politica românească, veritabile clanuri la conducerea mai multor orașe. Tot la Europa Liberă poți citi și despre județele dominate de baronii politici, despre cum arată peisajul politic în campanie și discuțiile rare despre Bruxelles, despre sumele cheltuite pe campanie și despre cât de interesați sunt tinerii români să meargă la vot.

Tot pe subiectul tinerilor, Panorama a scris despre cum arată progresismul, una dintre prioritățile politice ale generației Z, în politica românească. HotNews dă glas unor tineri care vor vota pentru prima oară.

Alegerile locale și europene vor avea loc duminica aceasta.

Recorder prezintă dosarele candidaților cei mai importanți și lupta pentru diferitele orașe în cadrul alegerilor locale. PressOne scrie, pe tema alegerilor europarlamentare, despre candidații cei mai bogați și despre cei cu dosare penale sau implicați în scandaluri.

În Libertatea poți citi despre cele mai crâncene bătălii electorale din România, iar Expert Forum prezintă harta traseismului electoral al primarilor înaintea alegerilor. G4Media scrie despre partidele mai puțin cunoscute din alegerile de pe 9 iunie.

Context dezvăluie cum rețeaua ActiveNews împrăștie conspirații anti-UE. Și Europa Liberă a scris în trecut despre ziarele din diaspora care încearcă să convingă românii că Occidentul este rău și decadent.

România și evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală a crescut cu 64% în primele patru luni din 2024, față de anul precedent, transmite News.ro. Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de HotNews, România pierde 32-33 de miliarde de euro anual din pricina evaziunii fiscale.

G4Media amintește că guvernul și președintele au aprobat recent o nouă lege a evaziunii fiscale, care dezincriminează faptele care au produs un prejudiciu sub un milion de euro, dacă suma este plătită. În schimb, impozitul pe veniturile neidentificate va crește la 70%, însă acesta nu se aplică banilor de la nuntă sau botez, asigură HotNews.

Noua formă a legii evaziunii fiscale a fost aprobată de parlament în decembrie și promulgată de președinte în mai.

Europa Liberă a urmărit noua formă a legii, care dezincriminează evaziunea fiscală până la un milion de euro dacă prejudiciul este plătit, de la trecerea sa rapidă prin Parlament în decembrie, la promulgarea sa în mai de către președinte. Comisia Europeană spune că, deși România are printre cele mai scăzute taxe din UE, guvernul stă prost la capitolul colectare.

Europa Liberă scrie și despre celelalte infracțiuni în privința cărora s-au înregistrat creșteri anul acesta.

Alte subiecte:

  • ProTV discută despre autostrăzile care, în sfârșit, se construiesc în România, dar cu întârzieri și la costuri mult mai mari.
  • În Africa de Sud, Congresul Național African - partidul care a condus lupta împotriva regimului apartheid - și-a pierdut majoritatea parlamentară, pentru prima oară în 30 de ani. The Guardian prezintă subiectul.
  • O analiză New York Times prezintă efectul unei potențiale realegeri a lui Trump asupra sistemului constituțional american.

Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Toate cele bune,


Sabina

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.