Informația a fost făcută publică de primarul PSD al municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, care salută, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, revenirea în partid a brăileanului Mihai Tudose, căruia i-a semnat recomandarea de înscriere în PSD.
Mihai Tudose a demisionat din Pro România la începutul lunii decembrie a anului trecut, în urma unui conflict deschis cu președintele partidului, Victor Ponta, deranjat de susținerea acordată de Tudose guvernului Orban în parlament. Președintele Pro România, Victor Ponta, l-a acuzat atunci pe europarlamentarul Mihai Tudose că s-ar fi aflat în spatele susținerii acordate de șase parlamentari ai Pro România guvernului Orban, la votul dat în parlament, în pofida anunțului său că Pro România nu va susține guvernul liberal.
Îți mai recomandăm Demisionari din Pro România, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu primesc funcții de conducere în PNL Îți mai recomandăm Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu se despart oficial de Ponta. Ei și alți 14 membri au demisionat din Pro România Îți mai recomandăm Mihai Tudose demisionează din Pro România, invocând “totalul dezacord” cu deciziile lui Ponta
Alături de Tudose, alți 100 de foști membri ai Pro România, care au fost sau nu în PSD, vor intra în partid.
"Noi am luat o decizie la nivelul Organizaţiei Judeţene Brăila, Biroului Judeţean, în care am analizat solicitările pe care le-au făcut cei care şi-au exprimat opţiunea de a reveni în PSD sau alţii care n-au fost în partid şi care vor să intre acum în PSD, foşti membri ai PRO România. Există o procedură statutară pe care trebuie să o respectăm. Avem peste 100 de adeziuni depuse la partid şi, mergând pe procedură, fiecare organizaţie va analiza şi se va lua o decizie", a declarat pentru Agerpres președintele PSD Brăila, Ion Rotaru.
Mihai Tudose a părăsit PSD în ianuarie 2019, după 27 de ani, în urma unui conflict cu președintele de atunci, Liviu Dragnea, acum în închisoare, după ce a fost condamnat la trei ani și jumătate cu executare în dosarul adopțiilor fictive.
Tudose a acuzat atunci ”echipa de conducere a partidului” că ”a înlocuit agenda publică cu agende personale” și că încercările de dialog nu sunt luate în seamă. El a mai spus că demisia sa din PSD este un ”ultim gest de delimitare față de acest mod de a conduce partidul și țara”.