La un an de război, modul în care a fost sprijinită Ucraina poate fi cuantificat atât din punct de vedere guvernamental - militar și financiar, cât și la nivel de societate - prin adăpostirea refugiaților de război.
Invazia Rusiei în Ucraina, lansată pe scară largă în urmă cu exact un an, reprezintă un punct de cotitură pentru istoria Europei. A fost considerată cea mai mare deflagrație de pe continent după al Doilea Război și a provocat îngrijorarea europenilor cu privire la securitatea lor.
Răspunsul țărilor democratice în cazul unui potențial conflict de o asemenea amploare, prevăzut doar în scenarii a fost unul pe măsură și a venit în special de la SUA și de la aliații NATO.
De departe cel mai mare ajutor militar, financiar și umanitar pentru Ucraina a fost acordat de Statele Unite: peste 75 miliarde de dolari, conform datelor furnizate de Institutul Kiel din Germania, marți, cu două zile înainte de împlinirea unui an de la invazie.
Cea mai mare parte din această sumă a constat în ajutor militar. Astfel, Statele Unite s-au angajat să cheltuiască 46,6 miliarde de dolari pe arme și echipamente pentru forțele armate ucrainene.
De la rachete ghidate antitanc Javelin, care au oprit tancurile rusești din asaltul asupra Kievului, la sisteme de apărare aeriană care au interceptat loviturile rusești împotriva infrastructurii critice a Ucrainei, la vehicule blindate de care forțele ucrainene au nevoie pentru următoarea fază a conflictului.
Sprijinul american pentru Ucraina este de cinci ori mai mare decât cel venit din partea oricărei alte țări. „Washingtonul conduce, UE îl urmează”, este concluzia raportului.
Marea Britanie este al doilea mare donator, cu angajamente de 5,1 miliarde de dolari. Urmează Uniunea Europeană - 3,3 miliarde dolari, Polonia și Germania - fiecare cu 2,5 miliarde de dolari, Canada - 1,4 miliarde dolari, Olanda - 0,9 mld. dolari, Italia și Franța - fiecare cu câte 0,7 mld. dolari și Norvegia - 0,6 mld. dolari.
(Notă: Cifrele care fac referire la Institutul Kiel acoperă perioada 24 ianuarie 2022 - 15 ianuarie 2023 și nu includ, de exemplu, tancurile anunțate de mai multe țări în a doua jumătate a lunii trecute.)
SUA: sprijin pentru Ucraina, sancțiuni pentru Rusia
În primul an de război, Administrația Biden și Congresul SUA au alocat Ucrainei peste 75 miliarde de dolari în asistență militară, financiară și umanitară, conform Institutului Kiel.
Suma face parte dintr-un pachet de ajutor mult mai mare care a fost promis de Washington, de peste 113 miliarde de dolari, aprobat în 2022 de Congresul SUA, conform unui raport al Comisiei pentru un buget federal responsabil, publicat la începutul anului. De menționat că o parte din această sumă este direcționată către națiunile aliate pentru a sprijini Ucraina.
„Când Rusia a invadat, nu a fost testată doar Ucraina. Întreaga lume s-a confruntat cu un test de zile mari. Europa a fost testată. America a fost testată. NATO a fost testată. Toate democrațiile erau testate. Iar întrebările cu care ne-am confruntat au fost pe cât de simple, pe atât de profunde. Vom răspunde sau vom privi în altă parte? Vom fi puternici sau vom fi slabi? Toți aliații noștri - am fi uniți sau divizați?”, a spus președintele american Joe Biden, în discursul său de marți din capitala Poloniei.
Banii dumneavoastră nu sunt acte de caritate, ci reprezintă o investiție în securitatea globală și în democrația pe care o gestionăm în cel mai responsabil mod.Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, în Congresul SUA.
„Un an mai târziu, cunoaștem răspunsul. Am răspuns. Am fost puternici. Am fost uniți. Iar lumea nu s-a uitat în altă parte”, a mai spus Joe Biden.
Cu o zi înainte, președintele SUA a vizitat Kievul, unde a promis un pachet suplimentar de ajutor, în valoare de 500 de milioane de dolari.
Iar joi, pe 23 februarie, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a anunțat că SUA vor acorda asistență economică suplimentară de aproximativ 10 miliarde de dolari Ucrainei.
„În lunile următoare, ne așteptăm să acordăm aproximativ 10 miliarde de dolari în asistență economică suplimentară pentru Ucraina”, a declarat Yellen, la o reuniune a miniștrilor de finanțe și a șefilor băncilor centrale din G20, care a avut loc la Bengaluru, în India.
Îți mai recomandăm Joe Biden, la Varșovia: Susținerea SUA și NATO față de Ucraina nu se va opri. Suntem alături și de R.Moldova1. Asistența militară
Un raport al Casei Albe, din 21 februarie 2023, arată că pachetul de ajutor furnizat de SUA include, printre altele:
Infanterie: peste 8.000 de rachete ghidate antitanc Javelin, peste 2.500 de rachete antitanc, peste 1.600 de sisteme antiaeriene Stinger și peste 13.000 de lansatoare de grenade, plus alte echipamente de infanterie.
Artilerie: 38 de sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS), zeci de mii de rachete Grad, sute de obuziere de diferite mărimi și muniția aferentă, zeci de mortiere și rachete ghidate cu precizie înaltă.
Îți mai recomandăm Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Cum a început cel mai violent război din Europa ultimelor opt deceniiTancuri și transportoare blindate: 109 vehicule de luptă pentru infanterie Bradley, 31 tancuri Abrams, 90 de transportoare blindate pentru trupe Stryker, 500 de vehicule MRAP (împotriva ambuscadelor și minelor) și sute de transportoare blindate pentru trupe, la care se adaugă muniția aferentă.
Vehicule de sprijin la sol: 1.700 de Humvee-uri, 334 de vehicule tactice, peste 100 de camioane și remorci, 10 posturi de comandă și alte camioane.
Apărare aeriană: 1 baterie de apărare aeriană Patriot plus muniție, 8 sisteme NASAM (rachete sol-aer), 12 sisteme de apărare aeriană Avenger, 2 unități de apărare aeriană HAWK și muniție, sisteme de rachete ghidate cu laser, tunuri antiaeriene și muniție.
De asemenea, SUA au furnizat 20 de elicoptere Mi-17, sute de drone și nave de apărare de coastă fără echipaj uman, precum și sisteme și echipamente de combatere a dronelor fără pilot, la care se adaugă mai multe sisteme de comunicații prin satelit și radare.
Îți mai recomandăm Sondaj: 45% din europenii din nouă țări spun că Europa susține Ucraina pentru a-și apăra propria securitate2. Asistență umanitară
Imediat după invazia din 24 februarie 2022, Statele Unite au oferit Ucrainei peste 1,9 miliarde de dolari cu titlu de ajutor umanitar, iar 340 de milioane de dolari au ajuns la partenerii europeni care continuă să găzduiască milioane de ucraineni.
Potrivit Casei Albe, 267.000 de ucraineni care au fost forțați să își părăsească locuințele au fost primiți în SUA.
3. Asistență economică
Potrivit guvernului american, 13 miliarde de dolari sub formă de finanțare nerambursabilă au fost acordați Ucrainei, iar în perioada următoare va plăti alte 9,9 miliarde de dolari aprobate recent de Congres, pentru ca guvernul ucrainean să poată furniza servicii de bază.
De asemenea, împreună cu instituțiile financiare internaționale, SUA vor ajuta Ucraina să-și asigure nevoile imediate de finanțare și pentru eforturile viitoare de redresare economică și de reconstrucție.
Îți mai recomandăm Joe Biden, la Summitul B9: Pentru SUA, articolul 5 este o promisiune solemnă. Vom apăra fiecare centimetru NATO4. Măsuri economice împotriva Rusiei
Statele Unite și aliații săi au elaborat „cel mai mare set de sancțiuni și acțiuni de control al exporturilor impuse vreodată unei economii majore”. Potrivit raportului Casei Albe, sancțiunile subminează capacitatea Rusiei de a-și finanța războiul împotriva Ucrainei.
Astfel, au fost puse în aplicare peste 2.000 de liste de sancțiuni împotriva a sute de entități, inclusiv bănci și întreprinderi de stat importante și actori din țări terțe care sprijină mașinăria de război a Rusiei.
În plus, Congresul american a eliminat privilegiile Rusiei în comerțul internațional și a crescut tarifele pentru sute de produse rusești importate în Statele Unite.
Peste 50 de miliarde de la UE
Pachetul total de ajutor acordat de Uniunea Europeană Ucrainei se ridică la 54,9 miliarde de euro, mai arată datele Institutului Kiel.
„Americanii dau tonul în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei. Ezitarea europenilor în primul an de război este un fenomen remarcabil, mai ales că resursele financiare pot fi mobilizate rapid. Acest lucru este demonstrat, de exemplu, de suma imensă de fonduri pe care guvernele UE au mobilizat-o pentru a amortiza șocul prețurilor la energie”, spune Christoph Trebesch, șeful echipei de la Institutul Kiel, care realizează Ukraine Support Tracker.
De asemenea, Uniunea Europeană furnizează arme letale și neletale prin intermediul programului său denumit „Facilitatea europeană pentru pace”, fiind pentru prima dată în istoria sa când blocul comunitar a aprobat furnizarea de arme letale către o țară terță.
În afară de ajutorul militar, cercetătorii de la Institutul Kiel pentru Economie Mondială au evidențiat un decalaj mare între angajamentele privind sprijinul bugetar general pentru Kiev și banii plătiți efectiv.
„Doar 48% din sprijinul bugetar extern angajat fusese plătit” până în luna ianuarie, arată raportul.
În afară de ajutorul financiar, Uniunea Euroopeană mai sprijină Ucraina prin adăpostirea refugiaților ucrainene.
Potrivit agenției pentru refugiați a ONU, peste 4,8 milioane de cetățeni ucraineni erau înregistrați pentru protecție temporară sau în alte sisteme naționale de protecție similare din Europa la nivelul lunii efbruarie.
Îți mai recomandăm Oficial ONU: 8 milioane de ucraineni au fugit din țară din cauza războiuluiMarea Britanie, Canada și țările din Pacific
Institutul Kiel mai precizează că alte 15,5 miliarde de euro au venit de la diferite țări, altele decât SUA și cele din UE. În acest sens, Marea Britanie este printre cei mai importanți donatori.
De altfel, Regatul Unit este al doilea cel mai mare donator din punct de vedere militar pentru Ucraina, afirmă guvernul britanic.
Îți mai recomandăm Ofensiva Rusiei la un an de la invadarea Ucrainei. Ce va mai arunca Putin în luptă și cum poate răspunde UcrainaÎn același raport, guvernul de la Londra precizează că găzduiește un program de instruire a circa 10.000 de ucraineni și s-a angajat recent să instruiască piloți ucraineni de avioane, fără să furnizeze însă, în perioada următoare, avioane de luptă.
În plus, Marea Britanie spune că a alocat, în total, aproape 400 de milioane de lire sterline (peste 450 mil. euro) pentru furnizarea de ajutor umanitar.
Alte câteva miliarde de dolari au fost promise de către Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.
România sprijină, dar nu declară public
Potrivit datelor furnizate de Institutul Kiel, care agregă ajutorul anunțat public de către guvernele lumii, România a acordat un ajutor nesemnificativ, în valoare de circa 11 milioane de euro.
Astfel, România se află pe locul 36 când vine vorba de angajamentele totale acordate Ucrainei și pe locul 38 ca proporție a ajutorului raportat la PIB.
Îți mai recomandăm Cum răspunde premierul Ciucă acuzațiilor Moscovei privind ajutarea Ucrainei cu armamentÎn acest sens, strategia României este de a nu oferi informații vitale adversarilor, potrivit unei declarații făcute de președintele Klaus Iohannis în vara anului trecut, după o serie de critici interne și internaționale.
„Războiul se desfășoară lângă noi și e înțelept să nu dai informații vitale adversarului. Noi declarăm public că noi ajutăm Ucraina cu tot ce putem și asta facem”, declara Klaus Iohannis în iulie 2022.
Sprijnul României s-a remarcat mai degrabă în ceea ce privește situația umanitară, oferind refugiu pentru o parte dintre cei peste trei milioane de ucraineni care au trecut granițele odată cu izbucnirea invaziei.
Totodată, în județul Suceava a fost organizat un hub-ul internaţional umanitar, iar autoritățile române au facilitat transporturi umanitare din alte state și a ajutat Ucraina să-și exporte cerealele în urma blocadei din Marea Neagră.
Îți mai recomandăm Un an de război. Povestea jurnalistei care îi învață pe refugiații ucraineni să vorbească limba română