La ora publicării acestui reportaj, luni dimineață, rezultatele parțiale o plasează pe Elena Lasconi umăr la umăr cu Marcel Ciolacu în competiție pentru locul II. Primul clasat este o totală surpriză: independentul suveranist Călin Georgescu (fost AUR).
Ministerul Muncii a cerut Guvernului suplimentarea bugetului de pensii, după ce calculele sale arată că nu sunt bani suficienți pentru plata drepturilor pe luna decembrie. Cele 1,6 miliarde de lei care mai erau necesare au fost alocate din fondul de rezervă, printr-o hotărâre luată în ședința de Guvern din 21 noiembrie. În septembrie, același Guvern a tăiat 2,5 miliarde de lei din subvențiile pentru bugetul de pensii.
Aproape 30 de ONG-uri din țară și din Valea Jiului protestează față de insistența autorităților de a resuscita proiectul hidrocentralelor din Parcul Național Defileul Jiului, început în 2004. Activiștii civici reclamă că dezbaterile recente pe acest subiect au fost organizate „de formă”.
România are argumentele necesare să obțină o decizie favorabilă, atât din partea UEFA, cât și a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), dacă va fi cazul, după meciul întrerupt de fotbal cu Kosovo de vineri, 15 noiembrie, spun specialiștii în drept sportiv și combaterea discriminării consultați de Europa Liberă.
Comisia Europeană a redus la 1,4% din PIB estimarea privind creşterea economică a României în 2024, față de prognoza anterioară de 3,3%. Comisia crede că deficitul bugetar va ajunge la 8% din PIB în 2024 şi va rămâne ridicat în 2025, mai ales din cauza creşterii cheltuielilor guvernamentale.
Companiile de construcții din Turcia, majoritatea din Top 250 al antreprenorilor mondiali, au construit ori au în lucru peste 200 de kilometri de drumuri rapide în România. Valoarea lor: peste 3,5 miliarde de euro. Noile linii de metrou din țară au fost contractate de asemenea de asocieri compuse sau conduse de companii din Turcia.
Grupul italian Webuild - constructorul podului peste Dunăre de la Brăila - contestă licitația pentru lotul de autostradă Poarta Sălajului-Nușfalău, care cuprinde tunelul rutier Meseș, de pe Autostrada Transilvania și cere reanalizarea ofertelor. Asta după ce, pe 1 noiembrie, Compania Națională de Drumuri a desemnat câștigătoare oferta asocierii turce Makyol-Ozaltin, în valoare de 1,3 miliarde de euro.
Legea pensiilor militare, adoptată în plină campanie electorală, riscă să producă un scandal uriaș și să pună sub semnul întrebării banii din PNRR - oricum parțial blocați - din cererea de plată cu numărul 3. Guvernul a știut de acest risc, dar parlamentarii coaliției PSD-PNL tot au votat legea.
Un amendament la Codul Fiscal votat în Senat scutește temporar de plata impozitului persoanele care obțin profit din criptomonede. Propunerea aparține deputatului Sabin Sărmaș și vine într-un moment în care cotația Bitcoin a cunoscut creșteri masive, după victoria lui Donald Trump în alegeri.
Detectoarele de polen prin măsurare directă, puține în România, indică și la începutul lui noiembrie un nivel ridicat de ambrozie în aer. Planta provenită de pe continentul american și-a găsit mediul perfect în România după 1989, în special pe pământuri nelucrate.
Încarcă mai mult
Nici o sursă media