Linkuri accesibilitate

Țară în Service

Țară în service | De unde vin emisiile toxice respirate de bucureșteni

Fumul gunoaielor arse la Sintești ajunge până în zona centrală a Bucureștiului. Aici sunt arse deșeuri toxice, precum anvelope și cabluri electrice.

O sursă importantă a poluării din București provine din satul ilfovean Sintești. În ultimii ani, acolo au apărut rețele infracționale ce topesc deșeurile prin incendieri. Afacerea ilegală este susținută și de firme care preferă să încheie contracte cu rețelele din Sintești decât să suporte costurile triple ale reciclării. 120 de firme de tratare a deșurilor sunt în Sintești, la o populație de sub 3.000 de locuitori. Autoritățile se învârt într-un cerc vicios: de fiecare dată când intervin dau peste oameni nevoiași, nu de adevărații poluatori.

În ultima săptămână, Aerlive, platforma de monitorizare a calității aerului, a înregistrat în patru nopți indici peste valoarea normală la particulele de praf mai mici de 2,5 microni. De joi noaptea și până duminică noaptea, indicele acceptabil, de 100 de unități, a fost depășit și de câteva ori.

Și în noaptea de marți spre joi, în partea de sud a Bucureștiului, zona dinspre Sintești, Aerlive a indicat valori între 80 și 90 pentru particulele de praf mai mici de 2,5 microni.

Depășirea valorilor normale pentru astfel de particule rezultă, de obicei, în urma traficului auto intens sau a arderilor de deșeuri. Cum salturile au fost înregistrate în timpul nopții, traficul auto a fost exclus drept cauză, deoarece este de peste 200 de ori mai redus decât ziua, conform datelor Primăriei Capitale. Prin urmare și calitatea aerului ar trebui să fie, teoretic, mai bună în acest interval.

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au descoperit însă originea poluării, cel puțin a celei de sâmbătă seara. Sursa aerului poluat care ajungea în București provenea din Sintești, un sat din comuna Vidra, localitate aflată la 15 km distanță de București.

Folosind datele de alertă, comisarii i-au surprins pe localnici în timp ce ardeau deșeuri toxice, precum anvelope și cabluri electrice.

Reprezentanții autorităților de mediu nu au putut opri inițial sursa de poluare pentru că au fost alungați de localnici. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că a fost nevoie de intervenția trupelor speciale ale poliției pentru a mai prinde doar două persoane care ardeau deșeuri.

„Din cauza incendierii deșeurilor, toată zona – formată din București, comune și orașe din Ilfov, dar și județul Dâmbovița – este poluată constant. Simțim uneori cum aerul este greu de respirat. Când au loc arderi în Sintești, norul de fum vine dinspre zona Berceni și ajunge până în zona centrală sau chiar traversează Capitala”, spune Octavian Berceanu, fost comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu în perioada martie-octombrie 2021.

Vidra și Sintești, capitalele gunoiului

În satul Vidra, care dă și numele comunei, se află singura platformă de deșeuri care mai poate primi resturile menajere, și nu numai, provenite din Capitală. Groapa de gunoi, aproape plină, este deținută de firma Eco Sud.

Groapa de gunoi din Vidra este singura care mai poate primi gunoaie menajere din București.
Groapa de gunoi din Vidra este singura care mai poate primi gunoaie menajere din București.

Cu toate aceastea, nu imensa groapă de gunoi de la Vidra este sursa principală a poluării aerului. Originea aerului cu pulberi nocivi este în satul vecin, în Sintești.

Aici, localnicii ard deșeuri - în general materiale plastice, mobilă, diverse metale, poluând aerul. De obicei, aceste arderi au loc noaptea pentru ca fumul să nu se vadă.

Fenomenul a fost adus în prim-planul dezbaterilor publice de Octavian Berceanu. În timpul mandatului acestuia la Garda de Mediu, instituția și Jandarmeria au descoperit gropi ilegale în Sintești, locuri în care se ardeau ilegal deșeuri. Arderea umple aerul cu particule nocive, cu efecte directe asupra sănătății celor care îl inspiră.

„Bucureștiul are o poluare constantă dată de traficul auto. Dar avem niște vârfuri în care poluarea urcă foarte mult. Dacă ne uităm pe vârfuri, mare parte din poluarea din acele momente este dată de arderile ilegale. În momentul în care am mers pe teren, găseam 20 de focuri permanente în zona Sintești”, povestește Octavian Berceanu.

Sintești, 9 aprilie 2021. La o intervenție a Gărzii de Mediu, comisarii au descoperit mai multe focuri precum acesta în care erau arse deșeuri.
Sintești, 9 aprilie 2021. La o intervenție a Gărzii de Mediu, comisarii au descoperit mai multe focuri precum acesta în care erau arse deșeuri.

„Când aceste arderi au fost oprite sau au rămas 3-4 focuri, am avut imediat o calitate a aerului de cel puțin cinci ori mai bună”, mai adaugă Berceanu.

Traseul deșeurilor ilegale

Din estimările obținute de la Garda Națională de Mediu, între 10.000 și 20.000 de tone de deșeuri intră (legal sau nu) anual în Sintești, fără ca autoritățile de mediu să știe care este cantitatea care a fost reciclată și care este cantitatea dispărută în focurile din sat. Minimum 200 de euro este valoarea unei tone de deșeu care intră în Sintești.

O afacere de minim 10 milioane de euro pe an de pe urma deșeurilor care intră în satul ilfovean.

Octavian Berceanu spune că important nu este doar să fie oprite incendiile. Esențială este și oprirea așa-zișilor „brokeri de deșeuri”, cei care le aduc în satul ilfovean fără a le putea recicla sau trata.

În acte, aceștia susțin că primesc deșeuri de la firmele care le produc în scopul de a le vinde apoi fabricilor de ciment și altor companii care pot valorifica resturile industriale care nu se dezintegrează natural.

Doi din ultimii patru șefi ai Gărzii Naționale de Mediu și un fost comisar-șef al Gărzii de Mediu Ilfov au explicat pentru Europa Liberă cum ajung deșeurile în Sintești:

  1. Totul începe în curtea firmelor a căror activitate produce resturi metalice, plastice, textile etc. Sunt, de obicei, societăți mici și, cel mult, medii. După ce au fost produse în urma procesului industrial, aceste deșeuri trebuie tratate și resturile depozitate pe platforme de gunoi speciale pentru resturi industriale.
  2. Pentru a scăpa de aceste deșeuri, firmele trebuie să încheie - conform legislației de mediu - contracte cu societăți de transport, tratare și valorificare a deșeurilor. O companie din domeniu care lucrează legal, respectând toate regulile de mediu, poate cere de la 500 de euro pentru fiecare tonă de deșeu pe care îl ridică de la societatea care l-a produs.
  3. Administratorii unor firme aleg însă să încheie contracte cu firme de reciclare din zona Sinteștiului. Aceste SRL-uri funcționează legal și susțin la înregistrarea la Registrul Comerțului că pot trata, transporta sau valorifica deșeuri.
  4. După ce deșeurile ajung la firmele din Sintești, gunoiul industrial practic dispare, uneori în incendii. Toți administratorii firmelor din Sintești susțin în fața comisarilor de la Garda de Mediu că au valorificat și au reciclat deșeurile preluate de firme.
  5. În realitate, mare parte din aceste deșeuri sunt preluate de localnici din Sintești, care le ard în topitorii improvizate (este vorba de deșeurile de metale) sau le ard în focuri obișnuite (când e vorba de plastic, hârtie, textile, cabluri) pentru a le face dispărute.
Traseului deșeurilor care ajung să fie arse în Sintești.
Traseului deșeurilor care ajung să fie arse în Sintești.

Când un foc ilegal este descoperit, singurele persoane care pot fi acuzate de fapte penale de mediu sau economice sunt localnicii din Sintești. Oameni care în cele mi multe cazuri nu sunt alfabetizați și nici nu au bunuri pe numele lor.

Polițiștii renunță să le facă dosare penale. Mulți dintre cei care ard efectiv deșeurile au familii numeroase și refuză să declare de unde au primit gunoiul. Un comisar de la Garda de Mediu din Ilfov susține că, în consecință, autoritățile nu au cum să sancționeze adevărații poluatori.

Mulți dintre cei care dau foc efectiv deșeurilor în Sintești sunt oameni simpli, care refuză să spună cine le-a dat gunoiul atunci când sunt interogați de poliție.
Mulți dintre cei care dau foc efectiv deșeurilor în Sintești sunt oameni simpli, care refuză să spună cine le-a dat gunoiul atunci când sunt interogați de poliție.

Octavian Berceanu este de altă părere. „Numai dacă nu vrei, nu îi prinzi. Uneori aceste arderi sunt realizate și cu protecția politicului, a autorităților. Nu poți să spui că nu îi poți prinde. Trebuie să te duci să verifici firmele din Sintești, cele care îi pun pe acești oameni amărâți să facă arderi ilegale. Gunoiul ăsta ars vine de undeva”.

Sursele deșeurilor arse din satul ilfovean

O parte importantă din deșeurile care sunt arse ilegal în Sintești provin din industria auto, în special ateliere de dezmembrări auto.

„În jurul Bucureștiului s-a creat o rețea de valorificare a fierului vechi. Capii ei sunt la Sintești, o comunitate avută de romi. Alte localități unde se ard deșeuri, cele mai multe dintre ele provenite de la mașini vechi, sunt Sărulești, Bolintin, Moroeni, locuri în care se adună resturi de aluminiu și cupru”, a declarat pentru Europa Liberă o sursă din Garda de Mediu.

În afacerea cu deșeuri din Sintești nu sunt implicate doar firme și oameni bogați, ci și persoane fără posibilități materiale din sat.
În afacerea cu deșeuri din Sintești nu sunt implicate doar firme și oameni bogați, ci și persoane fără posibilități materiale din sat.

Cablurile din dezmembrările auto ajung la topitoriile din Slatina sau Galați, unde există mici fabrici specializate în producția de semiconductori. „În Sintești, se oferă prețul cel mai bun la astfel de materiale, lucrează doar cu forța de munca locală, nu intră alți furnizori pe piață”, adaugă sursa Europa Liberă.

O altă parte importantă din deșeurile din Sintești provin de la dezvoltatorii imobiliari, de obicei cei care ridică clădiri de dimensiuni mai mici în București. Aceștia preferă să-și scadă cheltuielile și, în loc să achite 500 - 1.000 de euro pentru depozitarea la o groapă specială a unei tone de moloz, scapă de gunoi în Sintești cu 200-300 de euro.

În ultimele săptămâni, în Sintești au fost descoperite chiar deșeuri medicale, spune pentru Europa Liberă Octavian Berceanu. Acesta precizează că a fost surprins când a descoperit astfel de resturi. Aceste deșeuri - care provin de obicei de la clinici și spitale - sunt periculoase și tratarea lor este cea mai scumpă. Compania Stericycle este specializată în acest tip de operațiuni, folosind un incinerator amplasat în satul Rudeni, arondat localității Chitila.

Comisarii Gărzii de Mediu au descins anul acesta, sub comandat lui Octavian Berceanu, de mai multe ori în Sintești. Berceanu a fost destituit până la urmă din funcție.
Comisarii Gărzii de Mediu au descins anul acesta, sub comandat lui Octavian Berceanu, de mai multe ori în Sintești. Berceanu a fost destituit până la urmă din funcție.

Cabluri și resturi de produse metalice sunt, de asemenea, des întâlnite în focurile din Sintești. Aceste deșeuri sunt topite pentru a fi apoi valorificate la centre speciale pentru metale.

Reprezentanții Gărzii de Mediu au mai descoperit și deșeuri care erau furate de la groapa din Vidra pentru a fi apoi topite și valorificate în Sintești.

Nu în ultimul rând, în Sintești ajung și deșeuri importate ilegal în România din state mai puternic dezvoltate. În ultimi doi ani, autoritățile de mediu și de la frontieră au descoperit trei transporturi ilegale de deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în Sintești. Valoarea acestor transporturi era de peste 150.000 de euro.

Sinteștiul, locul perfect pentru activități ilegale

Satul Sintești număra, acum zece ani, la ultimul recensământ, în jur de 2.800 de persoane. Majoritatea sunt de etnie romă. Circa 200 dintre aceștia au vile impresionante pe șoseaua care străbate satul (Strada Principală), restul sunt oamenii care nu știu să scrie sau să citească, spune un consilier local din comună. Pentru a avea o masă pentru familie, aceștia sunt gata să caute și în gunoaiele din groapa de la Vidra.

„Nu înțeleg legea și nici nu vor să o înțeleagă. De acești oameni analfabeți și săraci se folosesc cei câteva zeci de oameni din Sintești care fac diverse afaceri la limita legii, să spunem. Dacă în prezent localnicii s-au aplecat mai mult asupra comerțului cu deșeuri, acum un deceniu satul era celebru pentru sutele de firme înregistrate la aceeași adresă, societăți folosite pentru tranzacții fictive, tranzacții în care statul ajungea să piardă taxe și impozite. Legislația a fost îmbunătățită puțin în domeniul evaziunii, așa că probabil localnicii s-au apucat de afacerile cu deșeuri”, spune pentru Europa Liberă un procuror specializat în anchetarea criminalității organizate.

În zona centrală a satului Sintești au apărut, în ultimii ani, mai multe vile impozante, precum cea din imagine.
În zona centrală a satului Sintești au apărut, în ultimii ani, mai multe vile impozante, precum cea din imagine.

Cerasela Bănică, președintele Centrului de Advocacy şi Drepturile Omului, a observat că grupările de criminalitate organizată au tendința de a se muta în comunități mici și sărace.

„Este mai ușor pentru că sunt mai puțini polițiști în aceste localități. Nu este ca într-un oraș ca București unde sunt direcții peste direcții și, până la urmă, nu te poți înțelege cu toată lumea. Într-un astfel de oraș, protecția se asigură mult mai ușor, corupția este mai ușor de realizat. Apoi, localnicii provin din medii vulnerabile, lipsite de oportunități sau de o educație solidă. Sunt ușor de ademenit într-o astfel de rețea și ușor de controlat”, mai precizează experta.

Firmele specializate în deșeuri au sediul social pe Strada Principală

În ultimul deceniu, prin casele oamenilor săraci și fără carte din Sintești s-au pierdut câteva milioane de euro. În urmă cu șapte ani, firma Siveco și acționara Irina Socol au fost acuzate de Direcția Națională Anticorupție de spălare de bani. Potrivit procurorilor, Siveco ar fi achiziţionat fictiv servicii de programare informatică de la mai multe firme de tip „fantomă” care erau înregistrate în Sintești. În cele din urmă, Irina Socol a plătit prejudiciul de trei milioane de euro.

Sediul Poliției din Sintenști, instituția care ar trebuit să ajute autoritățile centrale să intervină pentru a stopa arderile ilegale de deșeuri.
Sediul Poliției din Sintenști, instituția care ar trebuit să ajute autoritățile centrale să intervină pentru a stopa arderile ilegale de deșeuri.

Anul trecut, Înalta Curte a condamnat definitiv o parte din gruparea de 59 de persoane care a fraudat băncile de România cu 15 milioane de euro. Membrii grupării, beneficiind de relații în rândul foștilor șefi ai serviciilor de informații - conform DIICOT, erau prezentanți șefilor de bănci. Apoi, aceștia din urmă sprijineau gruparea să obțină credite pe baza datelor unor firme din Sintești cu activități fictive. Dosarul a fost instrumentat de DIICOT.

În prezent, conform datelor obținute de la Registrul Comerțului și platformei listăfirme.ro, în satul Sintești sunt înregistrate 255 de societăți comerciale active.

Din verificările Europei Libere, peste o sută de societăți din Sintești au ca obiect de activitate principal domeniul deșeurilor.

Aproape 120 de firme au printre obiectele de activitate secundare acreditate la Registrul Comerțului și transportul, tratarea, și valorificarea deșeurilor.

Mai mult, peste 180 din 255 de firme din Sintești sunt înregistrate în camere din casele luxoase de pe Strada Principala, așa cum se numește artera principală care străbate Sinteștiul.

Clanul „Bancherilor”

Din cele peste 220 de firme care pot face activități economice cu deșeurile, aproape 50 sunt deținute de membrii Clanului Mihai din Sintești. Ion Mihai, unul dintre liderii grupării, este și un fost bulibașa al comunității din satul ilfovean.

În Sintești, perchezițiile autorităților nu sunt ceva nemaivăzut. Acum opt ani, mai mulți săteni au fost ridicați de DIICOT pentru infracțiuni bancare.
În Sintești, perchezițiile autorităților nu sunt ceva nemaivăzut. Acum opt ani, mai mulți săteni au fost ridicați de DIICOT pentru infracțiuni bancare.

Clanul Mihai mai este cunoscut în Sintești și sub denumirea de Clanul „Bancherilor”. Aceasta pentru că procurorii DIICOT au descoperit în ancheta creditelor bancare obținute prin înșelăciune că membrii rețelei respective erau coordonați de lideri ai Clanului Mihai. Practic, din Clanul „Bancherilor” fac parte două familii, Mihai și Toma, înrudite printr-o căsătorie.

Instanța a dispus recuperarea de la inculpați a prejudiciului de 15 milioane de euro în dauna unor bănci precum BRD, Unicredit, Bancpost sau Porsche Leasing.

Europa Liberă a încercat în ultimele zile să discute cu unul dintre cei trei lideri ai acestui clan. Mesajul transmis de apropiații lor a fost că nu vor să discute cu presa.

Membri ai Clanului Mihai din Sintești implicați în dosarul escrocheriilor cu credite și acuzați de procurori de fapte ilegale au fost:

Stan Mihai, zis „Toma lui Mariţa”, unul dintre liderii grupării anchetate de DIICOT. Acesta a scăpat de acuzații pentru că fapta de grup infracțional organizat s-a prescris. El a fost arestat preventiv mai bine de un an, din martie 2013 până în aprilie 2014.

Ion Toma, cu antecedente penale, a aderat la gruparea infracțională inițiată de Stan Mihai.

Mihai Toma, și el cu antecedente penale, a fost unul dintre membrii rețelei.

Nae Mihai, membru al grupării, solicita credite bancare.

Unul dintre martori indică faptul că acest clan s-ar ocupa și de cămătărie, prin Puia Mihai și Duca Mihai, așa cum precizează rechizitoriul.

Petre Mihai se ocupa de cumpărarea de firme cu datorii, care făceau afaceri cu fier vechi, şi primea pentru acest lucru sume cuprinse între 3.000 şi 4.000 euro. Aceste firme nu aveau situaţii financiare depuse la finanţe şi nu erau radiate de fisc.

De la credite, la deșeuri

Membrii familiilor Mihai și Toma au peste 50 de firme, specializate în activități economice cu deșeuri care au sediul social în satul Sintești. Toate societățile au ca obiect de activitate, principal sau secundar, tratarea deșeurile.

Am sunat la mai multe din aceste firme, la numerele de contact lăsate la Registrul Comerțului. Majoritatea acestor numere de telefon nu erau funcționale.

În patru cazuri ni s-a transmis că numerele nu aparțin firmelor indicate. În alte 3 cazuri, datele de contact erau de la juriștii care au înregistrat societățile. În două situații ni s-a închis telefonul după ce am precizat motivul apelului telefonic.

Metal Grup Record SRL (500.000 de lei cifră de afaceri) - Ion Toma este acționar și administrator. El este frate cu Bratu Toma, cunoscut în Sintești pentru că a fost acuzat de tentativă de omor, spălare de bani, conform dosarului creditelor, în care a fost implicat și el.

TM Luxury Recycling SRL îl are ca acționat pe Tomiță Marin. A fost condamnat la patru ani și 8 luni de închisoare în dosarul fraudelor bancare.

Universal Colect SRL o are ca acționar și administrator pe Ionela Mihai.

Wise Duke Metal SRL, acționari sunt Denisa Mihai (99%) și Grigore Mihai (1%).
Firma are 6 milioane de lei cifră de afaceri, cu doi angajați. Denisa Mihai mai este acționat la Fashion Dens SRL, cu o cifră de afaceri de 2 milioane de lei.

Cablurile sunt arse pentru a se valorifica metalul din acestea. Fumul rezultat este inhalat de locuitorii din zona Ilfovului.
Cablurile sunt arse pentru a se valorifica metalul din acestea. Fumul rezultat este inhalat de locuitorii din zona Ilfovului.

Maya Business Metal SRL are ca acționar principal (95%) și ca administrator pe Gheordin-Angheluță Mihai, iar partenera sa de afaceri este Mioara Mihai (5%).

Mario Demosteel SRL - acționar este Trandafirescu-Busuioc Mihai. Acesta mai este partener (alături de Verginia Mihai) la firma Mario Fer Metal Invest SRL.

Draft Metal Solution SRL este deținută de Ghiorghina Mihai (99%) și Miora Mihai.

Vlad Metal Impact SRL îl are pe Ionel Mihai acționar unic. El e administrator și la firma de deșeuri din Călărași, Metal Rom SRL, acolo unde Adelina Mihai este acționar. Cei doi sunt acționari și la firma Mixcolect Business SRL din Sintești, societate cu cifră de afaceri de 35 de milioane de lei.

Rofi Ecometal SRL - acționari sunt Garofița Mihai (5%) și Ilena Zivideanca Toma (95%). Mihai Garofița mai deține și firma Tom Steel Import Export SRL. Ilena Zivideanca Toma este și ea acționar la Eveline Business din Sintești.

Adelina Maria Business SRL o are pe Elena Mihai ca acționar unic.

Silver Spurs SRL îl are pe Toma Mihai ca acționar. Acesta este partener cu Coca Mihai în firma Gabisor Impex SRL.

Rom-Than Metal SRL a fost transferată din Sintești la București. Unul dintre acționari este Ilena Zivideanca Toma. Cifra de afaceri pe ultimul an a fost de 16 milioane de lei.

Mumbay Trident SRL, specializată în dezasamblarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor, îi are ca acționari pe Verginia Mihai (90%) și pe Niculina Mihai (10%). Verginia Mihai mai este acționar (împreună cu Toma Mihai) în firma Building Prosper Business SRL, cu o cifră de afaceri de 5,6 milioane de lei.

Mirticom Dalas SRL îi are în acționariat pe Coca Mihai (50%) și pe Dumitru Mihai (50%).

Codrutstyle SRL, firmă specializată în comerțul cu ridicata a deșeurilor și resturilor, îl are ca acționar unic de Ion Mihai.

Dor Prest Metal SRL, comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor, o are ca acționar unic pe Anișoara Mihai.

Mihai Activ Trade SRL o are ca acționar majoritar, cu 80%, pe Lenuța Mihai. Societatea a raportat o cifră de afaceri de 11 milioane de lei.

Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Poliției, care au participat la descinderile din ultimul an din Sintești spun că persoane din această grupare supravegheau arderile și că într-un automobil al familiei a fost descoperit cupru cu o valoare care putea ajunge și la 30.000 de euro.

Despre eventuala inițiere a vreunei anchete penale nu există informații. Octavian Berceanu spune pentru Europa Liberă că de anchete s-au ocupat reprezentanții Poliției, care trebuie să decidă dacă trimit datele la un procuror.

Alte localități-problemă din Ilfov

Dacă Sintești este satul care a devenit celebru în ultimul an pentru arderile ilegale, astfel de operațiuni care încalcă legea și care pun sănătatea populației în pericol au mai fost descoperite în ultimul an și în Bolintin-Vale, Chiajna, Brigadiru sau Jilava, toate comune sau orașe din Ilfov.

„În jurul Capitalei s-au pus la punct adevărate rețele care valorifică deșeurile provenite din diverse domenii de activitate. Sinteștiul este o localitatea emblemă, dar astfel de nereguli sunt întâlnite de Garda de Mediu în multe localități de la marginea Bucureștiului”, spune Berceanu.

Arderile de deșeurile duc la deteriorarea sănătății și chiar la decese

Potrivit estimărilor Agenției europene pentru mediu, în fiecare an, în România mor 29.000 de oameni din cauze asociate poluării.

Costul social este cel mai mare din Europa, 1.800 de euro pe cap de locuitor pe an, în București fiind de 3.004 euro pe cap de locuitor pe an. Costul social înseamnă toate costurile asociate problemelor ce țin de poluare, plecând de la cheltuieli cu sănătatea, asigurări, mortalitate prematură.

Țară în service | Afacerea vinului: România, fruntașă la producție, codașă la export

În ultimele două decenii, tot mai multe crame românești au adoptat tehnica vinificării în butoaie mari de stejar. În perioada comunistă, vinul era pregătit și în cazane din aluminiu.

Vinul românesc a intrat în capitalism cu un renume prost, căpătat în comunism. Atunci, partidul-stat era interesat să se obțină anual cât mai mult, fără a ține cont de calitate. Nici după Revoluție situația nu s-a schimbat: piața era plină de produse contrafăcute. Abia în ultimele două decenii, vinul românesc a început să fie respectat. Deocamdată pe piața internă. Exporturile sunt mici.

  • România se află în topul primilor zece producători de vin din Europa și în primii 20 de producători mondiali în ceea ce privește cantitatea de vin produsă.
  • 2021 a fost un an foarte bun pentru producătorii de vin autohtoni, în primul rând datorită vremii care a favorizat producția. România a urcat până pe locul 6 în Europa.
  • Cu toate acestea, sub 10% din vinul produs din România ajunge la export și asta după ce în ultimii ani nu a trecut nici de pragul de 5%. Valoarea vinului vândut în străinătate a fost anul trecut de 30-35 de milioane de euro.
  • Afacerea vinului în România trece anual de 1 miliard de lei. O sticlă din cel mai scump vin autohton costă 1.450 de lei.

Elf Travel este o agenție de turism relativ mică în domeniul care, pentru a trece mai ușor prin perioada Covid, a apelat la o nouă strategie de afaceri. Pe lângă vacanțele exotice pe insule tropicale, agenția a propus și un traseu viticol. Vizitele au loc de obicei în weekend, cu plecarea din București, la crame din zona Dealul Mare (județul Prahova) sau la altele din apropierea Capitalei.

Costul unei mini-vacanțe la o cramă pleacă de la 200 de lei și poate ajunge până la 800 de lei.

Turismul la crame, șansa de a se mări profitul

Dacă astfel de călătorii sunt foarte populare în Franța, unde vinul este considerat un produs nobil, în România această afacere a turismului la cramă (enoturism) este de-abia la început.

Turismul viticol reprezintă pentru producătorii autohtoni șansa de a crește profitul mai repede decât ar face-o cu ajutorul exporturilor.

Andreea Sipoşean, managerul agenției Elf Travel, povestește că, într-o ieșire de weekend alături de soț, a descoperit frumusețea cramelor. Asta se întâmpla în vara anului 2020.

„Am avut parte de experiența unei degustări și am înțeles imediat potențialul pe care îl poate avea o astfel de excursie. Ne-am gândit imediat să organizăm excursii de o zi cu plecare din București la crame, la care am adăugat și diferite vizite la obiectivele turistice din zonă”, mărturisește aceasta.

Românii sunt atrași de deliciile pe care le pot servi la crame, alături de paharul de vin, brânzeturile sunt cele mai căutate.
Românii sunt atrași de deliciile pe care le pot servi la crame, alături de paharul de vin, brânzeturile sunt cele mai căutate.

Printre cramele la care turiștii sunt duși se numără Budureasca, Mierla Albă, Apogeum, Serve, 1000 de chipuri, Licorna, Rotenberg și Casa Bolgiu, Metamorfosis, Lacerta sau Velvet Winery.

România este o forță la cantitate vinului

Cramele sunt o parte importantă a afacerilor cu vin din România. Anul 2021 a fost probabil unul dintre cei mai buni pentru podgoriile românești. Vremea bună, dar și scăderea producției din alte state a făcut ca România să urce pe locul șase în topul producătorilor europeni de vin și până pe locul 12 în topul celor mondiali, a anunțat Organizația Internațională a Viei și Vinului.

România a produs 5,3 milioane de hectolitri de vin (sau 530 de milioane de litri), cam cât Ungaria și Austria la un loc. A fost una dintre puținele țări care au înregistrat o creștere a producției în 2021 față de anul trecut, mai precis cu 37%. Mai mult, este și cea mai bună recoltă din ultimii cinci ani.

Italia a devenit în ultimii ani cel mai mare producător de vin din lume ca și cantitate. Cu toate acestea, Franța rămâne numărul unu în lume când vine vorba de valoarea vinului produs.
Italia a devenit în ultimii ani cel mai mare producător de vin din lume ca și cantitate. Cu toate acestea, Franța rămâne numărul unu în lume când vine vorba de valoarea vinului produs.

În ceea ce privește liderii europeni și mondiali, cu o producție estimată la 44,5 milioane de hectolitri (o scădere de 9%) Italia a fost în 2021 cel mai mare producător din UE. Statul peninsular este urmat de Spania (39 de milioane de hectolitri, în scădere cu 15%) și Franța (33,3 milioane de hectolitri, o scădere de 27%).

Producția acestor trei state membre reprezintă aproape 80% din producția Uniunii și este estimată la 117 milioane de hectolitri în 2021, în scădere cu 23 de milioane de hectolitri (-17%). În 2020 înregistrau o producție cumulată de 140 de milioane de hectolitri.

Producție mare, export mic

România stă și mai bine la suprafața cultivată de viță-de-vie. În 2018, România avea 182.600 hectare de viță-de-vie, devenind, astfel, a 11-a țară din lume și a 5-a țară din UE. Pe această suprafață erau cultivate 168 de soiuri nobile de struguri în România – internaționale și indigene.

În ciuda unei producții bune, reprezentanții Oficiul Național al Viei și Produselor Vitinicole nu se așteaptă ca exporturile să depășească 7% din producția anuală.

Producția de vin din România este de zece ori mai mică decât cea din Franța, Italia sau Spania
Producția de vin din România este de zece ori mai mică decât cea din Franța, Italia sau Spania

Asta după ce din producția de anul trecut s-a exportat 30 milioane de litru de vin, adică 6% din producție. Și atunci a fost un record, conform datelor oferite de Oficiul Național al Viei și Produselor Vitinicole (instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii). Până în 2018, România nu sărise mai mult de 3-4% din producție pentru export.

Deși România exportă puțin vin, îl vinde și ieftin. Valoarea vinului de export este de 1,5-2 euro pe litru, potrivit datelor producătorilor.

Destinația preferată a vinurilor românești este SUA, Canada, Elveția și Japonia.

Cantitatea de vin comercializată în Statele Unite a fost de 6.500 de hectolitri. Pe locul trei la exporturi se află Canada, unde au ajuns 3.000 de hectolitri de vin românesc. Japonezii au cumpărat din România 1.700 de hectolitri, iar elvețienii 800 de hectolitri, potrivit datelor furnizate de Observatorul European al Vinurilor.

Dacă anul trecut am exportat vin românesc de 30 de milioane de euro, am importat vin de 65 de milioane de euro, conform datelor Institutului Național de Statistică. Cel mai mult vin străin intrat în România provine din Republica Moldova.

Explicațiile

Americanul Cory Lipoff, export în domeniu, a vizitat în ultimii ani mai multe crame românești, formându-și o părere obiectivă despre punctele slabe ale vinului românesc. Acesta a realizat pentru producătorii români mai multe analize legate domeniul viticol.

În opinia americanului, reputația negativă a vinului românesc dobândită în perioada comunistă este cel mai mare minus. „România a fost separată de societatea occidentală și de multe dintre progresele care se înregistrau în domeniul vinificării. Regula comunistă: cantitate, mai presus de calitate, persistă și astăzi”, spune acesta în lucrarea „Viitorul vinului românesc pe piața de export”.

„Este dificil să convingi piețele străine de valoarea vinurilor premium cu această reputație. Există puțină susținere guvernamentală pentru o strategie națională care să îmbunătățească această reputație și să ajute la rebranduirea vinurilor românești”, mai adaugă americanul în studiul amintit.

Numărul mare de soiuri de struguri nu oferă vinului românesc un gust specific ușor de deosebit
Numărul mare de soiuri de struguri nu oferă vinului românesc un gust specific ușor de deosebit

Totodată, tot în perioada comunistă România a pierdut tehnicile artizanale de vinificație. De-a lungul celor patru decenii de comunism, importante tradiții și abilități de cultivare a strugurilor, de vinificație și de cercetare a vinului au fost centralizate de stat, astfel încât nu au fost transmise generațiilor viitoare, adică actuale, mai consideră specialistul.

Expertul american nu trece cu vederea nici lipsa infrastructurii. Sistemul de drumuri și autostrăzi din România este extrem de inadecvat pentru a face față nevoilor moderne de transport. Capacitatea de a transporta vinul este îngreunată de drumurile proaste, este de părere Cory Lipoff.

Și faptul că în România sunt înregistrate prea multe soiuri de struguri (168 de soiuri) face ca vinurile autohtone să fie greu de identificat pe piețele externe.

Românii consumă tot ce produc și în plus

Cory Lipoff mai vede o problemă în reputația proastă a vinurilor autohtone pe piețele străine. Faptul că populația consumă oricum toată cantitatea produsă de producătorii români, așa că aceștia nu sunt interesați să investească în imaginea vinurilor lor pe piața externă.

168 de soiuri de struguri sunt în România, fapt ce face ca vinul românesc să nu prea poată fi diferențiat în străinătate.
168 de soiuri de struguri sunt în România, fapt ce face ca vinul românesc să nu prea poată fi diferențiat în străinătate.

„România este o țară care importă mai mult decât exportă, în domeniul vinului. Dorința de a ajunge pe piețele externe este mică, pentru că cea mai mare parte a producției din România este consumată de piața internă, iar producția nu poate fi crescută cu ușurință, pentru a satisface și exportul”, mai susține Cory Lipoff.

27 de litri de vin ar consuma pe an în medie fiecare român, conform statisticilor europene.

Un studiu realizat anul trecut de Reveal Marketing Research, în colaborare cu revista Piața, releva că unul din zece români alege să bea vin aproximativ o dată pe săptămână, cei tineri și femeile fiind mai activi în acest sens.

În percepția generală, consumul de vin este asociat cel mai des cu sărbătorile (58%), zilele de naștere (35,2%), degustările (24,3%) și socializarea în oraș (17,7%).

182.600 de hectare de viță de vie are România, a cincea cea mai mare suprafață a unei țări din UE
182.600 de hectare de viță de vie are România, a cincea cea mai mare suprafață a unei țări din UE

Topul producătorilor

Piața vinului românesc produce afaceri între 1 și 1,5 miliarde de lei, în funcție de modul de calcul al afacerilor companiilor din domeniu.

Cei mai mari producători, în funcție de cifrele de afaceri raportate la Ministerul Finanțelor au fost:

  • Cramele Recaș, din județul Timiș, a raportat o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei.

Acționari principali sunt: Gheorghe Mihai Iova (30%), Ioan Georgiu (30%) și soții Philip Andrew Cox și Elvira Cox (30%). Vinuri mai cunoscute ale companiei: Cramele Recaș, Recaș, Recaș Cabernet Sauvignon, Recal Sauvignon Blanc,

  • Jidvei, din județul Alba, a raportat afaceri de 144 de milioane de lei

Acționarul majoritar este Claudiu Necșulescu. Mărcile mai importante ale companiei: Vinul Cetății, Jidvei Tradițional, Vinul Viu.

Cotnari, din județul Iași, afaceri de aproape 120 de milioane de lei prin cele două firme din grup care se ocupă de vin.

Cele două firme din grup care se ocupă de vinuri au ca acționari la:

Casa de Vinuri Cotnari SA, pe: Remus Ionuț Deleanu (22%), Victor Ioan Deleanu (22%), Neculai Carja (22%), Ștefan Matei (10%), Theodor Matei (10%) și Ioan Maluțan (10%);

Cotnari Vin SA, pe Ala Procopenco (45%) și Radu Iepuraș (54%, prin intermediul Alpro United Recovery)

Vinuri mai cunoscute: Cotnari, Colocviu, Simpozion.

Crama Ceptura, din județul Prahova, a raportat afaceri de 125 de milioane de lei.

Offshore-ul cipriot Purcari Wineries Public Company Ltd este acționarul unic al cramelor. La finalul anului 2020, structura acționarilor societății Purcari Wineries este constituită din fondatorul și CEO-ul Grupului, Victor Bostan (prin Amboselt Universal Inc), cu o cotă de 20,0309%, urmat de Dealbeta Investments cu 7,9319%, Fiera Capital - 7,6573%, East Capital - 7,6042%, Conseq - 6,4698%, Paval Holding - 5,00% și de Alții cu o participație de 45,3059%. Practic, Crama Ceptura este deținută de producătorul Purcari din Republica Moldova.

Beciul Domnescu (fostul Vincon), din județul Vrancea, a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 110 milioane de lei.

Luchi Georgescu este cea care controlează compania. Aceasta este o apropiată a omului de afaceri Gigi Nețoiu.

Turismul, o șansă mai bună de a crește profiturile

Dacă vinul românesc nu este apreciat în exterior și nici producătorii români nu se pot bate cu cei francezi, creșterea profitului pentru afacerile din domeniu se întorc tot mai des la activitățile turistice.

În jur de 40 de crame din România pot primi constant pe tot parcursul anului turiști iubitori sau nu de vin.
În jur de 40 de crame din România pot primi constant pe tot parcursul anului turiști iubitori sau nu de vin.

În România sunt aproape 250 de crame, conform unor date publicate de asociația CrameRomânia. Însă, doar 143 dintre acestea produc vin îmbuteliat, care poate fi vândut pe o piața liberă și sigură din punct de vedere sanitar și fiscal.

Și mai departe, dintre acestea 143, doar o treime pot susține turism viticol, arată datele CrameRomania.ro și Revino.ro, două platforme care promovează turismul viticol și organizează tururi de crame și degustări.

Printre cei mai cunoscuți proprietari de crame din România se află Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale. Acesta și-a amenajat cu fonduri europene o cramă și o podgorie la Drăgășani, județul Vâlcea. Vinurile Casa Isărescu se găsesc în mai multe lanțuri de supermarketuri.

De altfel, conform datelor Comisiei Europene, România a beneficiat din 2013 anual de fonduri între 40 și 50 de milioane de euro. Bani care au fost destinați finanțărilor unor crame sau replantărilor de viță de vie.

Cel mai scump vin românesc

Una dintre cramele care au crescut treptat în ultimele două decenii este 1.000 de Chipuri, cu podgoria în județul Prahova, localitatea Urlați.

Marca vinde și cele mai scumpe două vinuri de pe piața autohtonă. 8 Sforile este denumirea vinului care costă 1.450 de lei sticla în timp ce 7 Sforile costă 1.200 de lei o sticlă.

Țară în service | Cum s-a înecat piața peștelui din România. 70% din recoltă se vinde „la negru”

România recoltează de zece ori mai puțin pește decât acum 50 de ani. Cel puțin pe hârtie. Curtea de Conturi estimează că 70% din ce se recoltează se vinde la negre.

Un domeniu care acum trei decenii oferea locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni și hrană pentru milioane a ajuns îngropat. În 2021, pescuitul în România a devenit o simplă activitate recreativă, pentru oamenii cu bani, pentru politicieni sau pentru pasionați.

Singura șansă ca peștele românesc să mai ajungă pe masa românului sunt restaurantele cu profil pescăresc, care fie au propria crescătorie, fie au contracte cu astfel de ferme de acvacultură.

Legislația actuală nu permite pescarilor profesioniști să vândă captura direct unui restaurant, ci trebuie s-o predea unei cherhanale, care stabilește prețul dorit. Actualele norme se pot schimba dacă o inițiativă parlamentară va fi aprobată în viitorul apropiat.

Pe scurt:

  • în anii 70-80, România producea aproximativ 300.000 de tone de pește pentru consumul intern și avea 50.000 de pescari profesioniști. Era perioada în care a apărut sloganul comunist „nicio masă fără pește”.
  • anul trecut, românii au consumat doar 20.000 de tone pește pescuit în țară, de zece ori mai puțin decât acum 50 de ani. Alte 100.000 de tone a ajuns în România din export, în special din Italia, Spania și Grecia.
  • diferența este explicabilă prin epuizarea resurselor de pește din apele interioare și lipsa florei care să realizeze capturi importante din Marea Neagră. Asta în timp ce fermele de acvacultură nu produc încă destul pește pentru comerț.
  • un român consumă anual 7,99 kilograme de pește, iar media europeană este de 23 de kilograme. Doar bulgarii consumă mai puțin pește, 7 kilograme în medie pe an.
  • un raport al Curții de Conturi din acest an estima că în România se prinde mult mai mult pește, aproape 100.000 de tone anual, dar că acesta este vândut pe piața neagră într-o pondere de 70%.
  • autoritățile au încercat în ultimul deceniu, cu ajutorul fondurilor europene, să revitalizeze sectorul pescăresc. Au rezultat unele investiții ridicole: Piața de Pește din Năvodari, care nu avea apă curentă sau Bursa de Pește din Tulcea, care nu avea frigidere și operatori care să înregistreze marfa.
  • în ultimii ani au înflorit crescătoriile piscicole, unele dintre ele deținute de oameni foarte bogați sau de politicieni influenți. Mare parte din aceste crescătorii sunt cu regim închis, pentru proprietari și prietenii lor și cel mult pentru un restaurant pe care îl dețin. Sorin Ovidu Vîntu, Liviu Dragnea sau Petre Daea se numără printre aceștia.

În luna iunie, deputații Bogdan Bola și Alexandru Kocsis au inițiat un proiect prin care își propun să rescrie legislația din domeniul piscicol. Inițiativa lor a fost deja adoptată în Senat și acum se află la comisiile de specialitate din Camera Deputaților înainte de a ajunge la votul din plen.

Mălin Mușatescu, unul dintre foștii guvernatori ai Deltei Dunării, consideră că acest proiect este unul bun și ar trebui adoptat. „Acvacultura este la pământ, ceea ce face ca tot ce înseamnă pescărie în România să se manifeste la nivelul secolului 18, când activitatea piscicolă se limita la întinderea de plase în bazinele naturale bogate în pește”.

Bogdan Boia susține că proiectul pe care l-a inițiat trebuie să fie aprobat cât mai repede. „Dorim să dăm dreptul pescarilor să vândă legal pește la prețul pieței într-o cantitate zilnică exactă. Acest fapt îi va responsabiliza pe mulți pescari, vom scoate la lumină, din zona evaziunii, cantități importante de pește și va crea o concurență reală între cerere și ofertă iar actualele puncte de colectare/primă vânzare vor trebui să acorde un preț corect pentru capturile pescarilor”, ne spune acesta.

Câteva din prevederile noului proiect

  • Interdicția pescuitului comercial pe apele publice interioare (râuri, lacuri, baraje), cu excepția Dunării, Deltei și a Prutului (rău de frontieră, în care partea moldoveană pescuiește comercial).
  • Interdicția pescuitului comercial de noapte.
  • Se introduce în Delta Dunării conceptul de Piață Locală de Pește (piață lacustră), organizată în UAT-uri, unde pescarii comerciali au dreptul să vândă fiscalizat (ca orice producător) la prețul pieței, maxim 50 Kg/zi, direct din barcă, peștele proaspăt prins în acea zi.
  • Interdicția setcilor, dar și a năvodului inclusiv în Lunca Dunării. Năvodul este permis în Complexul Lagunar Razim – Sinoe).
  • Pescarii comerciali vor putea vinde fiscalizat peștele proaspăt către centrele gastronomice, un concept pentru care s-a luptat mulți ani Asociația „Ivan Patzaichin”.

Proiectul complet poate fi consultat aici.

Ivan Patzaichin, un mare iubitor al Deltei, și-a dedicat ultimii ani din viață pentru a proteja rezervația naturală.
Ivan Patzaichin, un mare iubitor al Deltei, și-a dedicat ultimii ani din viață pentru a proteja rezervația naturală.

Proiectul legislativ își propune protejarea și refacerea resursei piscicole din bazinele naturale și mutarea producției piscicole majoritar în acvacultură (bazine destinate pisciculturii intensive). Scopul final e ca România să poată satisface cererea de pește a populației din producția internă sau măcar să reducă importurile.

Prezent versus trecut

Anul trecut, pescarii români au prins sau au crescut în bazine de acvacultură 28.000 de tone de pește. În special crap și păstrăv, speciile cele mai populare în România, conform datelor Institutului Național de Statistică. Din cele 28.000 de tone, puțin peste 20.000 au fost direcționate spre consumul intern, iar restul au luat calea exportului.

În 2019, ultimul an înaintea crizei provocate de Covid și a restricțiilor pentru limitarea pandemiei, România a exportat pește și produse de pește în valoare de 27 de milioane de euro (7,5 tone de pește) și a important în valoare de 320 de milioane de euro (115.000 de tone).

Ca o comparație, în urmă cu 40 de ani, autoritățile comuniste anunțau anual că producția de pește a fost de 300.000 de tone anual.

Pescuitul nu mai este o activitate din care se poate trăi. Pentru a putea supraviețui, pescarii trebuie să mai aibă și alte activități.
Pescuitul nu mai este o activitate din care se poate trăi. Pentru a putea supraviețui, pescarii trebuie să mai aibă și alte activități.

Peștele românesc provine din apele interioare (râuri, lacuri și Dunărea), din Marea Neagră și din fermele piscicole (uneori și acestea amenajate tot pe cursul unor ape interioare).

Ca un exemplu, în 2019, cantitatea totală de peşte care s-a vândut a fost de 120.000 de tone. Din ce producem în ţară, 12.800 de tone au fost obţinute din acvacultură, 2.000 de tone din Marea Neagră şi aproximativ 4.000 de tone din apele interioare. Restul, 100.000 de tone a fost pește din import.

Motivele dispariției peștelui românesc

Diferența crepusculară între cele două perioade este dată, conform specialiștilor, de legislația haotică, de lipsa de controale a autorităților și de multe concesiuni date de stat unor oameni de afaceri care nu sunt interesați să producă pentru comerț, ci pentru propria recreere.

Concesiunile sunt acordate de statul român prin Agenția Națională de Acvacultură și Piscicultură (ANPA), de administrațiile bazinale - când e vorba de baraje și lacuri de acumulare - și de Rezervația Biosferei Deltei Dunării.

Producția de pește din România a scăzut din cauza raportărilor mici de capturi din apele interioare și a celor din Marea Neagră. În raportul din acest an, Curtea de Conturi constată că resursa de pește din apele interioare a fost prost administrată de ANPA și că aceasta s-a diminuat excesiv în anumite ape.

În jur de 70% din peștele extras din apele românești se comercializează pe piața neagră.
În jur de 70% din peștele extras din apele românești se comercializează pe piața neagră.

Concesionarea, dar și eliberarea unui număr mult prea mare de permise de pescuit sportiv a dus la diminuarea efectivelor de pește din apele românești.

Numărul de permise pentru pescuitul recreativ pentru Dunăre și apele neconcesionate, eliberate direct către pescari în perioada 2016-2019, a crescut de trei ori, de la 52.935 în anul 2016 la 163.259.

Numărul de permise eliberat de Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării, în anul 2019, pentru pescuitul recreativ/sportiv (185.032) a depășit de 6 ori numărul maxim de permise recomandat de ICDEAPA Galați (30.000), constată reprezentanții Curții de Conturi.

Nici pescari nu mai avem

Conform sindicatelor din domeniu, până în 1990 erau peste 5.000 de pescari profesioniști, oameni care trăiau din capturi și din vânzarea peștelui la centrele de recoltare.

Sindicaliștii din domeniu nu cred că mai sunt 500 de oameni care trăiesc din pescuitul pe Dunăre. Conducerea Sindicatului „Lotca” se plângea că în anii precedenți că rămân tot mai puțini pescari, asta pentru că majoritatea își găsesc alte ocupații.

„Statistic, cifrele arată că media de captură pentru pescarul comercial îi aduce acestuia un venit sub salariul minim pe economie. Dacă punem la socoteală taxele și cheltuielile legate de consumul de carburant, întreținerea bărcii și motorului, se deduce că această activitate nu este sustenabilă economic”, ne spune și Mălin Mușatescu, fost guvernator al Deltei Dunării.

Problema: piața neagră

Curtea de Conturi a României a realizat, în perioada 19 februarie 2019 – 31 martie 2020, o misiune de audit privind performanța administrării și exploatării resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale și a acvaculturii.

Concluzia generală a raportului este că „entitățile publice auditate nu au realizat un management eficace care să asigure performanța activităților de administrare, exploatare a resurselor acvatice vii existente în habitatele piscicole naturale și acvacultură”.

În document se precizează că doar 30% din peștele scos din ape este fiscalizat, piața neagră fiind de 70%.

Din datele obținute de Europa Liberă de la Ministerul Agriculturii și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură reiese că toate firmele care au primit concesionări pe râul Olt nu au raportat în ultimii trei ani capturi mai mari de o tonă de pește anual.

Mălin Mușatescu, expert în domeniu, susține că aceste date sunt ilogice și nu pot fi explicabile. „Este un pescuit haotic și abuziv, cu o delimitare aproape inexistentă între braconaj și pescuit comercial. O expertiză poate demonstra oricând că activitatea piscicolă în Olt nu se justifică economic și induce un conflict inutil între concesionar și cetățenii care ar trebui să aibă dreptul să fie pe malul acestei ape publice”, spune acesta.

Și raportul Curții de Conturi constată că „managementul ANPA nu a efectuat o analiză formalizată a cauzelor pentru care nivelul capturilor declarate de pescarii comerciali, în perioada auditată (n.r. - 2016-2019), se situează mult sub nivelul capturii totale admisibile și nu a întreprins măsuri concrete în vederea diminuării/eliminării riscului de declarare nereală a capturii de pește provenit din pescuitul din apele interioare, în contextul în care nedeclararea capturilor reale îi dezavantajează pe pescarii onești şi poate contribui la amplificarea fenomenului de evaziunea fiscal”.

Reprezentanții ANPA ne-au explicat că instituția nu poate lupta cu braconajul, pentru că nu are resurse umane, financiare și nici legislația nu îi oferă autoritate clară. Din datele puse la dispoziție de această instituție, majoritatea acțiunile de braconaj se desfășoară noaptea. Braconajul poate fi realizat și de concesionari, care pot scoate din ape mai mult pește decât au voie sau pot pescui specii aflate în prohibiție.

Drumul peștelui

În acest moment, conform legislațiilor din domeniu piscicol, fiecare ambarcațiune - în funcție de dimensiune - are voie anual să pescuiască doar o anumită cotă.

Spre exemplu, tradiționala barcă poate scoate din apele unde pescuiește în jur de 65 de kilograme de pește. Legislația mai impune ca fiecare pescar profesionist să indice ambarcațiunea pe care o folosește. Dacă sunt doi pescari înregistrați pe o barcă, atunci ei împart cota de pește care îi revine bărcii respective.

Doi pescari își împart recolta de pește prins din Dunăre.
Doi pescari își împart recolta de pește prins din Dunăre.

Mai departe, după o zi de dat la pește în care un pescar a prins, să spunem, 5 kilograme de crap, el trebuie să ducă această captură la un centru de vânzare autorizat de Ministerul Agriculturii. Administratorul acestui centru propune un preț care de regulă este sub cel al pieței. Dacă pescarul nu dorește să predea peștele aici, nu îl poate vinde pe cont propriu și îl poate doar consuma în familie.

De la centrul de vânzare, peștele ia drumul unei pescării, unei fabrici de procesare sau a unui restaurant.

Din datele colectate de Europa Liberă, în acest an, aceste puncte de recoltare și vânzare (denumite cherhanale în Delta Dunării) au oferit pescarilor prețuri între 0,5 și 7 lei pe kilogramul de pește. În medie, cam 20% din prețul plătit în magazin sau la restaurant de consumatorul final.

„Pentru pescar, această activitate devine sustenabilă în condițiile unei pieței negre alternative, favorizată de existența monopolului cherhanalei, care obligă pescarul să își valorifice munca pe alte căi decât cele stipulate de actuala lege”, ne explică Mălin Mușatescu.

Delta Dunării

Rezervația Delta Dunării este principala zonă de pescuit comercial în apele interioare a
României. Peste 85% din totalul capturilor raportate provin din această zonă de pescuit

Principala problemă a pescuitului din Delta Dunării a fost tocmai acest monopol al cherhanalelor asupra pescarilor. Asta și pentru că pescarii arondați teritorial unei cherhanale nu pot vinde peștele unui alt centru.

Pentru a elimina acest monopol, autoritățile au realizat în ultimii ani mai multe investiții. Toate aceste proiecte s-au dovedit inutile după finalizare.

  • Piața de Pește din Năvodari

Proiectul a fost demarat în anul 2013 și a fost finalizat în 2016. Aici trebuia vândut peștele capturat pe Dunăre și în Deltă. A costat 1,5 milioane de euro, bani europeni.

Investiția nu a fost utilă nici măcar o zi. Piața are formă de pește și este situată chiar pe malul canalului Poarta Albă-Midia-Năvodari. Investiția a fost realizată de ANPA. Însă, construcția nu a fost prevăzută cu dotările care să permită comerțul cu pește: frigidere de mari dimensiuni, cântare, nici măcar nu era conectată la o rețea de canalizare.

Bursa de Pește din Năvodari s-a dovedit a fi o investiție neinspirată, decontată din bani europeni.
Bursa de Pește din Năvodari s-a dovedit a fi o investiție neinspirată, decontată din bani europeni.

În 2019, Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a cărei fata are o fermă piscicolă, inaugura Bursa de Pește din Tulcea. Cu cinci milioane de euro din cele zece milioane obținute de la Comisia Europeană, s-a realizat o clădire în Tulcea, pontoane, o clădire anexă în Chilia, s-au cumpărat ambarcațiuni, automobile și s-a realizat un sistem informatic care să sprijine tranzacțiile de pește.

Teoretic, investiția trebuia să permită statului să preia peștele de la pescari la prețul pieței, să-l păstreze în frigidere speciale și apoi să-l pună în vânzare pe bursă, unde producătorii de conserve, proprietarii de restaurante sau marile magazine trebuie să liciteze pentru pește.

Traseul Peștelui din Delta Dunării.
Traseul Peștelui din Delta Dunării.

Anul trecut, Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a anunțat la o conferință de presă că Uniunea Europeană vrea banii înapoi.

Adrian Izvoranu, fostul director al Casei de Comerț „Unirea”, societate care se ocupă de administrarea Bursei, ne-a declarat că a preluat un proiect care a fost pregătit prost. „Nu există oameni care să facă tranzacții, ambarcațiunile nu erau funcționale. Am încercat să facem ceva, poate încă se poate face, dar nu e vina mea sau a lui Daea”.

Nu avem cu ce în Marea Neagră

Din Marea Neagră se scot anual, pe piața fiscalizată, în jur de 1.500-2.000 de tone de pește. Comoara apelor mării o reprezintă pescuitul de calcan. România are voie să pescuiască anual doar 115 de tone de pește din această specie, conform normelor stabilite de Uniunea Europeană. Aceeași cantitate îi revine și Bulgariei.

Însă, în ultimii doi ani, pescarii români nu au scos mai mult de 50 de tone de calcan din Marea Neagră. Motivele ar fi lipsa ambarcațiunilor și braconajul realizat de navele turcești care limitează specia. Conform datelor puse la dispoziție de Garda de Coastă, anual sunt înregistrate cel puțin zece cazuri de braconaj în care nave străine intră ilegal în apele românești pentru a pescui calcan.

Din raportul Curții de Conturi reiese că, în anul 2009, flota de pescuit a României la Marea Neagră era formată din 441 de nave şi ambarcațiuni. Flota s-a redus în anul 2019, când mai erau doar 166 de nave și ambarcațiuni.

„România are repartizată cea mai mică limită a nivelului de pescuit din UE”, precizează inspectorii Curții de Conturi în raportul privind piscicultura.

Dacă pescarii turci fac braconaj în sensul propriu al cuvântului în Marea Neagră, Mușatescu crede că pescarii români au „legalizat” braconajul. El spune, că în acest an, autoritățile române au permis folosirea la pescuit și a navelor de tip dragă aspirantă, ambarcațiune interzisă până în 2021. Acest vas mărește foarte mult capturarea speciei de rapană. Specia este foarte căutată pentru că se vinde foarte bine în Vest. În ultimii doi ani, pescarii români au scos doar 120 de tone.

Anul trecut, ANPA a permis pe draga aspirantă mărirea înălțimii plasei de scrumbie la Marea Neagra, metodă interzisă în multe state.

Afacerile cu icre negre

Un alt sector al pisciculturii care oferă diferențe imense între perioada comunistă și cea actuală este dat de sturioni și icrele negre pe care îl produc (care devine caviar după ce sunt preparate).

În acest caz, scăderea este explicabilă prin faptul că, din 2015, este interzis pescuitul sturionilor sălbatici. Aceste specii de pește trăiesc în Dunăre și în Deltă. Acest lucru nu a limitat braconajul. Aproape o treime din eșantioanele de produse provenite de la sturioni (caviar, carne de sturion), cumpărate în cadrul unui studiu de piață al organizației WWF în perioada 2016-2020, au fost ilegale, iar autoritățile au raportat 214 cazuri de braconaj.

În România trăiesc patru specii de sturioni: morun, păstruga, nisetru, cega. Specii rare care au nevoie de 15 ani ca să ajungă la maturitate și să se reproducă, altfel spus să producă icre negre (cega are nevoie uneori doar de cinci ani).

Până în anii 1990, România era pe locul 3 în lume la exportul de caviar, după Rusia și Iran. În perioada comunistă erau pescuite anual controlat puțin peste o mie de tone de sturioni, iar exportul de icre negre ajungea și spre 50.000 de kilograme anual. Însă, primii ani de capitalism au fost un dezastru pentru aceste specii care au fost braconate masiv pentru profitul rapid. Un kilogram de caviar ajunge atunci la peste 5.000 de dolari (acum sare și de 10.000 de euro).

Acum, doar sturionii crescuți în ferme de acvacultură pot fi folosiți pentru consum. Însă fiind o specie sălbatică, sturionii sunt pretențioși, iar faptul că produc icre negre după 15 ani face ca rentabilitatea investiției să fie pe termen lung.

În ultimii ani, exportul de icre negre a fost undeva la 10.000 de kilograme pe an.

Unele dintre cele mai importante firme autorizate să facă export de icre negre în ultimul deceniu au fost: Aquarom Elite Distributions SRL din București (firmă controlată în trecut de Alexandru Bittner), Delta Fish Distribution 2003 SRL din București (Lilia Sultan este acționarul unic), Danube Research Consulting SRL din Tulcea (Adriana Kiriță este acționar unic) și Interfrig SRL din Tulcea (co-acționar sunt Boris Buhai și Gabriel Sidorencu).

Unele dintre cele mai mari ferme de sturioni din România sunt la Nucet (Dâmbovița) și Tămădău (județul Călărași). Ferma din Nucet a fost înființată de Adrian Rădulescu (a decedat anul acesta). Rădulescu a fost un consilier al lui Traian Băsescu și omul de afaceri care se ocupa de administrarea terenului de la Nana cumpărat de fostul președinte al României. Acționarii și beneficiarii fermei din Nucet se ascund din 2019 în spatele a două offshore-uri cipriote.

Ferma de la Tămădău este administrată de omul de afaceri Robert Răduță, un apropiat al miliardarului Ion Țiriac. Răduță a fost audiat în 2014 la Parchetul General într-un dosar care viza tocmai afacerile cu sturioni. Dosarul nu a fost finalizat de procurori.

Marii concesionari

Până în 2023, autoritățile române și-au asumat să crească producția de pește autohton până la 32.000 de tone anual, față de 20.000 cât a fost în ultimii trei ani. Creșterea trebuie să fie asigurată de fermele de acvacultură.

Paradoxal, deși producția de pește a scăzut dramatic în ultimii ani, numărul fermelor de acvacultură înregstrate la ANPA a crescut amețitor. Astfel, în 2011 erau doar 370 de astfel de afaceri, în acest an sunt aproape o mie.

„Din păcate, multe dintre aceste afaceri nu produc pește pentru comerț, pentru consumul public. Produc pește pentru consumul prorietarilor și a relaxării acestora. De aici sunt probleme cu producția mică a fermelor de acvacultură”, este opinia unui fost director al ANPA din ultimul deceniu.

Firmele concesionează suprafețele de apă de la Agenția Naționala pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), de la Apele Române sau de la consiliile locale/județene, în funcție de cine administrează lacul, balta sau acumularea de pe un râu. O mică parte din aceste suprafețe au fost și privatizate. Până în 2012 concesionările erau realizate de Administrația Domeniilor Statului, apoi concesionarea a trecut la ANPA.

Plata concesiunii este stabilită de ANPA la valoarea în bani a zece la sută din captura prinsă în aceste ape.

În acest moment, cele mai mari amenajări piscicole din România sunt.

  • Pescom Andrex SRL din Iași - suprafață de 6.450 de hectare

Cea mai mare amenajare piscicolă din Moldova, este vorba de Amenajare Piscicolă Movileni – județul Iași, se întinde pe o suprafață de aproape 6.450 de hectare și este concesionată de ANPA firmei Pescom Andrex. Societatea este deținută de familia Tofan, Gheorghe și Camelia. Aici se cresc următoarele specii: crap, caras și roșioară.

  • Masiva SRL Tulcea - suprafață de 1.293 de hectare

Amenajarea Amenajare Piscicolă Chilia Veche Crescătorie și Pepinieră este data în concesiune de Consiliul Județean Tulcea către Masiva SRL din același județ. Ion Statache este acționarul unic și administratorul firmei. În trecut, societatea a fost obiectul unui scandal și al unui proces între Corneliu Savin și o grupare de ucrainieni care cumpărase abuziv, așa cum a decis instanșa, firma de la o societate de insolvență. În cele din urmă, judecătorii i-au redat firma omului de afaceri din Tulcea. Ferma creștea crap și caras.

  • Pro Acva SA Bihor - suprafață de 1.194 de hectare

Nicolae Nistor este acționarul majoritar, peste 90% al firmei Pro Acva, cea care deține de la ANPA mai multe concesiuni și chiar drepturi de proprietate care ajung la 1.194 de hectare. Toate se regăsesc în județul Bihor. Crap, Caras, Roșioară și sturioni crește Nicolae Nistor în amenajările sale.

  • Complex Grup SRL din București - suprafață de 1.310 hectare

Amenajarea piscicolă de la Bugeac-Ostrov este deținută în acte de patru membri familiei Stan. Crap, caras și roșioară se găsesc și în aceste ape.

  • Aqua Pest SRL Galați - suprafață de 1.340 hectare

Firma Aqua Pest SRL Galați are concesionată de la ANPA amenajarea piscicolă de la Jijia, din comuna Măcin, județul Tulcea. Societatea aparține unei firme de apartament din municipiul Galați care este în insolvență. Costel Chiriță este acționarul unic al acestei societăți. Caras, crap și roșioară sunt speciile crescute de această firmă.

  • Fish 99 SRL din Călăraș - suprafață de 1.376 hectare

Societatea Fish 99 SRL a primit de la Adiministrația Națională „Apele Române”, Direcția Apelor Buzău-Ialomița concesiunea pentru Acumularea Frăsinet, județul Călărași. George Virzu Ionescu este acționarul majoritar. Societatea l-a avut ca acționar până în 2016 și pe fostul deputat Ștefan Liviu Tomoiag. Crap, caras și roșioară se crește în această amenajare.

  • Oltfish​ SRL din Călărași - suprafață de 1.610 hectare

Acționarul majoritar, cu 85%, este același Ștefan Liviu Tomoiag. Acesta a preluat din 2019 firma de la familia Dobrotchi. Oltfish a primit de la Adiministrația Națională „Apele Române”, Direcția Apelor Buzău-Ialomița amenajarea piscolă de la Iezer (Ferma Sultana), crescătoria din comuna Mănăstirea, Călărași.

  • Piscicola Murighiol SA Tulcea și Aquarom Elite Distribution SRL din București​ - concesiune 4.172 hectare

Piscicola Murighiol SA o are acționară majoritară pe Ana Bodea (70%). Aquarom Elite Distribution​ este deținută prin intermediul altei firme de Gheorghe Stan Cele două firme au concesionate Amenajarea Piscicolă Dranov Ghiol și Amenajarea Piscicolă Dunavăț II Crescătorie II din Tulcea, respectiv Amenajarea Piscicolă Oltina din județul Constanța.

Cele două amenajări au fost în trecut controlate de Alexandru Bittner, omul de afaceri retras acum în Texas, Statele Unite și considerat un apropiat al lui Adrian Năstase.

Țară în service | Toate discursurile președintelui. Câte vieți (nu) a salvat Klaus Iohannis în pandemie

Președintele României, dl. Klaus Iohannis, și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care autoritățile au gestionat campania de vaccinare. A convocat oficialii cu resposabilități în Sănătate la Cotroceni după săptămâni cu sute de morți zilnic și după un record de 574.

Constituția României:

Art. 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

Art.22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

Art. 34
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Din martie 2020 și până pe 20 octombrie 2021, președintele Klaus Iohannis a ținut 117 discursuri publice despre legate de pandemie. În 2021, începând mai ales din luna mai, nu doar numărul acestora, ci și intensitatea mesajului transmis de președinte a scăzut.

Congresul PNL din 25-26 septembrie și confruntarea Cîțu-Orban a confiscat evident și agenda prezidențială, și agenda publică la începutul sesiunii parlamentare, în timp ce, pe fondul vaccinării unei singure treimi din populație, cifrele Covid au început să urce abrupt.

Lucrurile păreau atât de liniștite la nivel înalt încât într-o apariție publică la 18 septembrie, imediat după începerea școlii în pandemie, președintele Iohannis a uimit pe toată lumea recomandându-le compatrioților „să joace golf” care „nu e un sport exclusivist”.

În lunea Congresului toate locurile la Terapie Intensivă în București erau ocupate, iar experții avertizau îngrijorați că în octombrie numărul de cazuri zilnic va trece de 16.000.

În ajunul Congresului, numărul de morți ajunsese la 145, iar 244 de copii erau în spital, 16 dintre ei la Terapie Intensivă. Întrebat dacă își asumă eșecul campaniei de vaccinare, premierul răspundea:

„Nu sunt o firmă de advertising. Ceea ce trebuia să facă Guvernul am făcut (...) Până la urmă, în România vaccinarea nu este obligatorie. Pot să fiu acuzat că eu nu sunt cel mai convingător om din lume (...) Dar aş vrea să văd responsabili din societate, oameni care sunt lideri de opinie, influenceri, câte ore au dedicat campaniei de vaccinare?”

Era perioada în care președintele Iohannis nu vorbea nici despre vaccinare, nici despre pregătirile în fața valului IV. Între timp, USR PLUS a ieșit de la guvernare, dar cu excepția mesajelor de sprijin pentru Florin Cîțu, președintele nu a făcut declarații.

Pe acest fond, la momentul căderii guvernului Cîțu, 5 octombrie, numărul morților ajungea la 252. În ziua următoare a sărit la 331, inclusiv câțiva copii și tineri sub 20 de ani.

Criza politică - de la desemnarea unui nou premier în persoana liderului USR PLUS, Dacian Cioloș - până la respingerea cabinetului său în Parlament, a evoluat în paralel cu o curbă Covid din ce în ce mai ascuțită.

În timpul negocierilor purtate de Dacian Cioloș, numărul morților a trecut de 400. Numărul zilnic de noi îmbolnăviri a trecut de 16.000, iar cazurile în ATI de 1700.

Săptămâna în curs a înregistrat și depășirea pragului psihologic de 500 de oameni morți zilnic, anume 574. A fost momentul în care Președinția a anunțat în sfârșit convocarea responsabililor de rang înalt din Sănătate la Cotroceni, ceea ce s-a întâmplat, ieri, 20 octombrie. În aceeași zi, prima variantă de nou cabinet a căzut în Parlament.

La prima declarație publică dedicată exclusiv luptei cu pandemia după mult timp, dl. Iohannis a pasat responsabilitatea gestionării pandemiei premierului Florin Cîțu, al cărui mesaj triumfalist din vară, conform căruia „am învins pandemia”, s-a dovedit fals.

Nu doar că România nu a învins pandemia, însă a fost surprinsă de valul IV cu un sistem sanitar nepregătit, pentru care președintele dădea asigurări, acum câteva luni, că va începe rapid un vast proces de modernizare.

În acest moment, numărul infectărilor crește și cu câte 18.000 pe zi, cu sute de morți zilnic, iar specialiștii avertizează că toamna abia a început.

Potrivit Constituției, președintele nu este șeful Executivului, ci împarte această responsabilitate cu premierul.

Nu președintele decide politicile publice, dar poate prezida ședințele de Guvern. Nu președintele semnează măsurile de protecție, sau desfășurarea campaniei de vaccinare, dar prezența sa publică la începutul pandemiei a dat direcția, iar până în mai 2021, România a urmat linia generală

Putea președintele să facă mai mult?

Starea de urgență

În martie 2020, pe atunci misteriosul virus SARS-COV-2 sădise teamă în inimile multora. Oamenii erau speriați de situația din Italia și, puși în fața unei situații prin care nu mai trecuseră, s-au conformat în majoritatea lor regulilor impuse de autorități.

Președintele Klaus Iohannis a devenit atunci vocea statului în relația cu cetățeanul. România urma punct cu punct ghidajul Comisiei Europene, iar măsurile luate au urmat îndeaproape rețeta europeană.

În perioada martie – mai 2020, Președintele României a avut 34 de intervenții publice legate de situația sanitară. Nu premierul Orban, nu ministrul Sănătății, anunțau ce e de făcut, ci președintele.

De la măsurile de carantină, până la banalul spălat pe mâini care salvează vieți, președintele Klaus Iohannis și-a asumat atunci măsuri aspre.

Toate discursurile președintelui din pandemie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:50 0:00

Aspre, enervante pentru unii, dar eficiente devreme ce România a înregistrat în 2020 puține decese comparativ cu alte state europene, iar campania de vaccinare a început rapid în 2021, practic de îndată ce vaccinurile au devenit disponibile la nivel internațional.

„Nu ieșiți din casă decât atunci când aveți o problemă de rezolvat, când mergeți la serviciu, când mergeți să cumpărați alimente! Evitați orice contact fizic cu oricine, este foarte important! Boala se răspândește de la om la om. Nu dați mâna, nu vă îmbrățișați, stați la distanță față de alte persoane!”, este unul dintre mesajele președintelui Iohannis din timpul stării de urgență.

Notabilă a rămas și intervenția acestuia din săptămâna de dinaintea Paștelui din 2020, pe 15 aprilie, când Guvernul intenționa să implice Poliția în supravegherea ceremoniilor de Paște. Într-o formulă fără precedent, bisericile și mănăstirile și-au transmis Slujba de Înviere online, iar majoritatea enoriașilor au stat acasă.

Mesajul președintelui fusese clar, simplu, fără echivoc: „Stați acasă! Altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări!”. În acea perioadă, România avea o medie zilnică de 350 de noi infectări.

„Aceasta e perioada când președintele a fost prezent permanent, transmițând imaginea liderului care organizează, coordonează, acțiunea. A fost și perioada în care am avut și cele mai bune rezultate în combaterea pandemiei”, explică pentru Europa Liberă politologul Cristian Pîrvulescu.

Un avantaj al României în acea perioadă a fost setul de reguli unitare implementate la nivel european. România s-a inspirat din exemplul altor țări. În săptămînile în care România a fost în carantină/lockdown, statele membre, inclusiv Bucureștiul, au hotărât închiderea granițelor. O măsură teribilă cerută de gravitatea situației, dar care a pus sub semnul întrebării unul dintre cele patru principii fondatoare ale Uniunii Europene: dreptul la liberă circulație.

Relaxarea

Ieșirea din carantină a adus optimism. Vara anului 2020 a început cu o scădere a numărului de cazuri de Covid. Oamenii au lăsat temerile deoparte când au văzut că cei mai mulți dintre ei nu s-au îmbolnăvit, dar și că cei care se infectaseră s-au vindecat în proporție covârșitoare. Curentul „e doar o răceală” a început să se propage exponențial, în special în social-media, unde conspirațiile de tot soiul infectau feed-ul de pe Facebook al multora. A apărut și speranța unui vaccin, dar, odată cu ea, și o întrebare care îi neliniștea pe mulți: „de ce atât de repede?”

În acest context complicat, dl Iohannis a rostit pentru prima oară sintagma „sfârșitul pandemiei”. Dar „purtatul măștii, distanțarea, spălatul pe mâini rămân extrem, extrem de importante pentru a nu pierde controlul acum, la sfârșit, asupra acestei epidemii”, a adăugat el.

În perioada iunie – august 2020, Klaus Iohannis a avut nu mai puțin de 18 declarații publice în perioada iunie – august 2020. Restricțiile erau deja mai blânde, așa că președintele s-a rezumat să îi îndemne pe cetățeni să se spele pe mâini, să poarte mască sau să îi asigure că autoritățile au situația sub control.

„Eu, Guvernul, autoritățile știm ce avem de făcut, Internele știu ce au de făcut, ministrul Sănătății, Ministerul Sănătății știu ce au de făcut, Departamentul Situațiilor de Urgență pregătește spitalele”, spunea dl Iohannis, pe 30 iulie 2020.


A urmat însă o toamnă grea pentru sistemul sanitar românesc, cu un vârf de nu mai puțin 10.000 de cazuri pe zi. Spitalele au început să ia foc din cauza rețelelor electrice vechi, supraîncărcate. Elevii au învățat în sistem online, multe dintre restricții au fost menținute sau înăsprite. Dar între timp, în limbajul uzual al discursului public al președintelui a intrat și cuvântul „vaccin”.

Vaccinarea

La începutul lui 2021, președintele României Klaus Iohannis vorbea despre vaccinare ca despre șansa tuturor de a scăpa de boală și pandemie încă din noiembrie 2020. La fel făceau în țările lor Emanuel Macron, Boris Johnson sau Angela Merkel.

Ca și aceștia, dl. Klaus Iohannis a susținut constant că e nevoie de o campanie de vaccinare „organizată, planificată și comunicată eficient” și era optimist că românii vor accepta dozele oferite gratuit de stat.

„În chestiunea vaccinării, după părerea mea, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și, ca atare, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională”, preciza dl. Iohannis pe 20 noiembrie 2020.

Dl Iohannis a îndemnat populația să meargă să se vaccineze însă cuvântul său nu a cântărit foarte mult.
Dl Iohannis a îndemnat populația să meargă să se vaccineze însă cuvântul său nu a cântărit foarte mult.

În aceeași perioadă, Președintele promitea românilor că „împreună cu Guvernul, sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, adică să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii”.

În urma alegerilor din 5 decembrie, Prim-ministru al României devenise Florin Cîțu, despre care Klaus Iohannis era convins că „va gestiona măsurile necesare în pandemie”.

Campania de vaccinare a început la finele anului 2020, când în România au ajuns primele doze. Strategia de a vaccina mai întâi așa-zisele categorii esențiale, în care au fost incluși și simpli funcționari publici – nu doar cei din prima gardă a luptei cu virusului - a făcut ca țara noastră să fie fruntașă, la acel moment, în Europa în privința numărului de doze administrate.

Ritmul accelerat în care românii se vaccinau a fost însă o capcană. În ciuda informațiilor disponibile privind atitudinea autarhică și refractară a unei vaste proporții a populației, autoritățile s-au limitat la timpul prezent cu viteza lui încurajatoare de vaccinare.

Era un măr otrăvit din care se pare că a mușcat inclusiv președintele Iohannis. În curând, curba vaccinării s-a lovit de un zid: lipsă de educație, ignoranță, suspiciune, neîncredere și, mai ales, frică, multă frică.

Președintele s-a vaccinat la începutul anului 2021, a dat asigurări că „ nu doare” și s-a lansat într-o serie de declarații inexplicabile privind așa-zisul succes al României privind campania de vaccinare.

  • „Dragii mei, haideți să nu irosim ceea ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare, campanie de vaccinare care merge foarte bine”, 9 martie.
  • „Campania de vaccinare este un succes. Am reușit să obținem un număr important de doze de vaccin și am reușit să le folosim pe toate, suntem la peste 2 milioane de persoane. Este o reușită certă și acest lucru puteți să îl verificați foarte simplu, există statistici europene”, 21 aprilie.
  • „În paranteză fie spus, noi stăm – noi, în România – extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare”, 6 mai.

De fapt, în spatele „succesului” României se afla vaccinarea unei mari categorii a funcționarilor publici, ai unor membri ai instituțiilor statului sau pur și simplu a masei de populație deja convinsă că vrea să se vaccineze.

Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat în luna ianuarie când declara că România are o campanie de vaccinare reușită.
Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat în luna ianuarie când declara că România are o campanie de vaccinare reușită.

Marea relaxare

La finele primăverii 2021, școlile erau deschise, iar sentimentul general a fost că lucrurile se îmbunătățesc. Dinspre Guvern, cele mai multe mesaje în legătură cu pandemia se refereau la fațeta economică, mai puțin la cea sanitară, iar anunțul marii relaxări, în contextul în care România avea suficient vaccin pentru a-și imuniza populația, părea iminent.

„Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate. O să vă întrebați de ce aceste date. Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare și am dorit să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară. Așadar, ne pregătim de relaxare”, declara dl. Iohannis, pe 13 mai 2021.


Din toată această declarație, singura propoziție care s-a adeverit a fost cea referitoare la relaxare. România a ratat toate țintele privind numărul de vaccinări, iar Guvernul nu și-a respectat decizia că ridicarea restricțiilor va fi condiționată de reușita campaniei de imunizare.

Mesajul anti-pandemic a fost preluat de premierul Florin Cîțu, care a profitat de conjunctura numărului mic de cazuri noi pentru a apăsa și mai mult pedala relaxărilor, în favoarea unui creșteri economice fără precedent, în opinia sa. „Ţinta era să eliminăm pandemia şi ţinta a fost atinsă”, spunea Cîțu pe 28 iunie 2021.

În tot acest timp, în vestul Europei valul IV lovea mai multe țări. Franța sau Italia foloseau certificatul verde european pentru a impune restricții celor care nu se vaccinează.

În vară, Spania și Portugalia era roșii pe harta Covid, de pildă, dar campaniile de vaccinare înaintau cu rapiditate. În prezent, populația Portugaliei este vaccinată în proporție de 99%, iar Covid a devenit numele unui guturai. La fel se întâmplă în Danemarca.

România a mers mai departe și în vară, și în toamnă, ca și cum știrile externe nu ajungeau la București. Autoritățile române s-au decuplat cvasi-total de la practicile vestice, când acestea au devenit ne-unitare în eficiența lor. Din mai 2021, Bucureștiul a ales să meargă pe propria cale.

A urmat o vară în care nunțile, botezurile sau petrecerile – teoretic, limitate în privința numărului de participanți – au fost organizate în marea lor majoritate fără ca nimeni să respecte nicio regulă. Pe litoral s-a stat șezlong lângă șezlong. Festivalurile muzicale cu sute de mii de oameni s-au organizat ca și cum virusul nu mai exista.

Congresul PNL a avut loc cu 5000 de delegați într-un spațiu închis. Până și președintele, la același congres PNL, a fost fotografiat fără mască de protecție.

Klaus Iohannis a stârnit controverse după ce a fost fotografiat la Romexpo, în interior, fără a purta mască. S-a întâmplat la Congresul PNL.
Klaus Iohannis a stârnit controverse după ce a fost fotografiat la Romexpo, în interior, fără a purta mască. S-a întâmplat la Congresul PNL.

În patru luni, iunie-septembrie 2021, Klaus Iohannis a vorbit public de numai șapte ori despre pandemie. De cele mai multe ori conjunctural, spre deosebire de începutul molimei, când declarațiile de la Cotroceni erau exclusiv despre coronavirus.

„Cum ar fi să vaccinăm doar puțină lume și să ne trezim în octombrie sau în noiembrie cu un al patrulea val, fiindcă virusul evoluează?”, se întreba dl Iohannis pe 24 iunie. În iulie, a devenit clar și la Președinție că mult lăudata campanie de vaccinare este, de fapt, un eșec.

„România este dintre statele care are un grad mic de vaccinare și prin asta, automat, suntem mult mai expuși în fața valului patru, care se vede că vine”, declara președintele pe 9 iulie, la o rată de vaccinare de circa 25%.

Într-o intervenție din august, președintele Iohannis i-a menționat și pe românii care refuză să se vaccineze, mai mult de două treimi din populație. „Nu, nu putem să-i constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă fiindcă nu le înțeleg. Și așa este și cu vaccinarea. Trebuie să aprofundăm, să îmbunătățim campania de vaccinare, asta este, fiindcă pandemia nu s-a terminat”.

Catastrofa

În toamna lui 2021 însă, explozia infectărilor s-a suprapus crizei politice generate de ruptura coaliției de guvernare. PNL și USR PLUS s-au învinut reciproc pentru criză, în timp ce președintele s-a plasat alături de premierul Florin Cîțu nu doar în disputa sa cu USR PLUS, ci și în lupta intestină din PNL. Dl Iohannis l-a susținut direct pe Florin Cîțu și a acuzat USR PLUS că este vinovat pentru situația problematică a țării.

„Trist, dar adevărat. Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi este cuvântul criză. Suntem într-o criză a sistemului de sănătate publică. Suntem în plină pandemie. Valul patru ne-a lovit, și ne-a lovit rău”, spunea președintele la începutul lui octombrie.

Evoluția Covid în România de la începutul pandemiei și până în prezent.
Evoluția Covid în România de la începutul pandemiei și până în prezent.

Observatorii sunt unanimi că lupta pentru putere a aruncat pandemia pe plan secund, atât la Palatul Victoria, cât și la Palatul Cotroceni, până ce numărul de cazuri a explodat. În octombrie, sistemul sanitar pare că a intrat el însuși la Terapie Intensivă.

După incendiul spitalului de la Constanța, președintele a uimit din nou, de această dată, declarând că „statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”. Era 1 octombrie.


Pe 19 octombrie, președintele a avut o nouă ieșire publică pe tema pandemiei. A citit apăsat numărul de infectări și de decese și a ajuns la concluzia pe care mulți specialiști din domeniu sănătății publice o enunțau încă din vară. Avem nevoie de restricții.

Le-a anunțat miercuri seară, pe 20 octombrie, cu mențiunea că vor intra în vigoare de luni: mască obligatorie, carantină de noapte, restricții pentru nevaccinați.

Discursul lui Iohannis

Politologul Cristian Pîrvulescu identifică trei perioade importante ale pandemiei din perspectiva discursului prezidențial: cea a guvernului minoritar Ludovic Orban, campania electorală și guvernarea dlui Cîțu. Dacă în timpul în care guvernul Orban avea o majoritate parlamentară fragilă, președintele era activ, după ce forțele politice de dreapta s-au coalizat într-o coaliție de guvernare condusă de Florin Cîțu, dl Iohannis s-a retras, susține Cristian Pârvulescu.

Dar Florin Cîțu, un suporter necondiționat al economiei și ne-intervenției statului, nu a fost, se pare, deloc un vector eficient al politicilor sanitare.

„Din acest punct de vedere, absența președintelui a fost regretabilă, pentru că nu a existat niciun fel de linie pentru combaterea pandemiei, mai ales din mai. Din acel moment situația se degradează”, atrage atenția la Europa Liberă Cristian Pîrvulescu.

Profesorul mai arată că declarațiile optimiste privind depășirea pandemiei ale Președintelui au avut și ele un rol nefast în privința campaniei de vaccinare.

„Întrebarea este dacă informațiile pe care le-a primit președintele intrau în contradicție cu tot ceea ce oamenii de bună credință din România spuneau, și anume că totul se va termina cu un val mortal”, menționează Cristian Pîrvulescu.

Politologul Ioan Stanomir este și mai critic la adresa dlui Iohannis. Acesta spune că, prin modul în care a gestionat pandemia, președintele a pierdut sprijinul unei părți semnificative a cetățenilor.

„Criza în care ne aflăm este consecința, printre altele, și a incapacității președintelui de a simți mișcările psihologice ale propriului popor. E o chestiune destul de delicată, tristă și imposibil de ignorat”, a declarat profesorul Stanomir pentru Europa Liberă.

„Președintele României a promis niște lucruri și nu s-a mai ținut de cuvânt. Ne-a promis anul trecut că dacă vom accepta starea de urgență, vom reuși să punem pe picioare sistemul de sănătate. Vă las pe dvs. să vedeți în ce situație este sistemul de sănătate”, a concluzionat Ioan Stanomir.

Țară în service | El Chapo și-a construit imperiul drogurilor (și) cu arme românești

Joaquin „El Chapo” Guzman a fost arestat a două oară de autoritățile mexicane în 2014, însă a reușit apoi să evadeze. A fost capturat din nou în 2016 și extrădat în SUA, unde o instanță din New York l-a condamnat în 2019 la închisoare pe viață. REUTERS/Edgard Garrido/File Photo
  • Traficantul mexican El Chapo a devenit temut printre rivalii din Mexic și cu ajutorul mitralierelor ieftine de la Cugir.
  • Armele erau exportate de Romarm către o companie de profil din Florida care apoi le vindea în magazinele din aproprierea graniței cu Mexicul.
  • „Furnicuțele” lui El Chapo au transport ilegal mii de arme peste granița dintre SUA și Mexic, profitând de faptul că în Statele Unite acestea se pot cumpăra relativ ușor.
  • Liderul cartelului Sinaloa a ajuns așa de atașat de mitralierele AK-47 încât avea mereu o astfel de armă placată cu aur.

În luna mai, Fabrica de Arme Cugir a semnat un nou contract cu firma americană, Century International Arms, așa cum au anunțat la acel moment reprezentanții unității. În cadrul înțelegerii contractuale, producătorul de arme din județul Alba se obligă să trimită până la sfârșitul lunii mai a anului viitor, 2022, arme în valoare de 16 milioane de dolari.

Deși cele două părți nu au făcut public vreun număr de arme sau vreun model, Europa Liberă a aflat că majoritatea produselor cumpărate de americani erau mitraliere de tip Kalașnikov, la care se adaugă și pistoale. Cât despre număr, ar fi vorba de circa 30.000 de mitraliere.

Fabrica de Arme de la Cugir este o filială a Companiei Naționale Romarm București, societate care la rândul său este deținută de statul român, prin intermediul Ministerul Economiei.

Directorului general al Fabricii de Arme Cugir, Grațian Duma ne-a precizat că această înțelegere „va aduce societății un grad de încărcare de 100%, fiind luate în calcul atât o retehnologizare a ei, cât și suplimentarea personalului cu forță de muncă locală”.

Fabrica de Arme SA are circa 900 de angajați și este specializată în producția de armament ușor. Este singurul producător din România de mitraliere, pistoale și orice astfel de arme de foc cu glonț.

Comerț după 2004

Contractele dintre Century Arms Inc și Fabrica de la Cugir au început în 2004, asta pentru că până în acel moment România nu putea exporta armament în SUA.

Într-o dispută din statul Vermont cu o altă companie de profil din Colorado, reprezentanții Century Arms Inc susțin că din 2003 sunt reprezentanții oficiali pe pământ american ai armelor produse la Cugir, așa cum reiese din documentele consultate de Europa Liberă.

Fabrica de armament de la Cugir are în fiecare an mai multe cereri de contracte decât producția pe care o realizează.
Fabrica de armament de la Cugir are în fiecare an mai multe cereri de contracte decât producția pe care o realizează.

În medie, după 2001, contractele dintre Fabrica de la Cugir și compania americană au fost de 15 milioane de dolari pe an.

Century Arms Inc își are sediul în Florida, dar depozitele și fabricile sunt în Georgia.

Când Kalasnikovul românesc devine WASR-10

Importurile de puști din România către Statele Unite s-au dublat de la momentul în care interdicția de importuri din România a expirat în 2004. Astfel, în 2004 am exportat peste Atlantic 37.239 de arme de acest gen, iar în 2009 s-a înregistrat recordul de 82.312 de puști, potrivit datelor de la Departamentul pentru Comerț și Comisia pentru Comerț Internațional.

În 2019, ultimul an pentru care sunt date oferite de ATF (agenția guvernamentală din SUA care supraveghează comerțul cu arme, tutun și alcool), pe pământ american au ajuns peste 40.000 de arme concepute la Cugir. Dintre acestea, jumătate au fost mitraliere iar jumătate pistoale.

Cu un an înainte, în SUA au ajuns 17.000 de mitraliere românești.

Mitraliera Kalașnikov produsă în România este modificată și rebotezat Wasr-10.
Mitraliera Kalașnikov produsă în România este modificată și rebotezat Wasr-10.

Dacă în ultimii ani Century Arms Inc din Georgia a devenit un fel de importator unic al Kalașnikoavelor Românești, după 2004 a fost și o altă firmă care a exportat mitraliere de la Cugir peste Atlantic. B+B Inc din Colorado, după 2013.

Reprezentanții ANCEX (Departamentul pentru Controlul Exporturilor) au refuzat să ne precizeze care sunt companiile românești care au primit în ultimii ani licențe pentru exportul de arme. Ni s-a transmis că aceste date nu pot fi oferite pentru publicare pentru că nu reprezintă vreun interes public.

Mitralierele sunt transformate

„Trebuie specificat că acest trafic, comerț nu este ilegal. Este unul cât se poate de legal și este făcut de toate statele producătoare. Nu este nimic ilegal”, ține să ne explice Aurel Cazacu, expert în domeniu, dar și fost director al Romarm.

După ce au trecut Atlanticului, Century Arms Inc modifică armele. „România nu vinde arme de război în SUA. Nu sunt arme de conflict. Nu sunt Kalașnikoavele folosite de armată, sunt arme civile. Nu sunt arme automate, sunt arme care au un sistem de tragere glonț cu glonț”, ne mai explică Aurel Cazacu.

După ce sunt modificate în SUA, Kalașnikoavele românești de la Cugir sunt răspândite în zecile de magazine Century Arms Inc. Mare parte din aceste magazine se găsesc în statele din sudul SUA, la granița cu Mexic.

Însă, armele produse în România nu sunt vândute cu denumirea de Kalașnikov sau AK-47, ci sunt rebotezate în WASR-10.

Am încercat să comunicăm cu reprezentanții Century Arms Inc, dar nu am reușit. Conducerea companiei a evitat mereu să aibă reacții legate de subiectul armelor vândute în magazinele sale.

„Century cumpără arme destinate pieței civile, arme care se bazează pe modelele militare binecunoscute de clienții companiei", a declarat compania într-un comunicat legat de activitatea sa. „Armele sunt modificate în conformitate cu legislația severă din SUA; aceste modele au fost aprobate de instituția specifică din SUA care monitorizează toate importurile de arme și muniție”, se mai precizează în comunicat.

Intermediarul, fost maior de Securitate

Century Arms Inc a deschis în 2007 și o filială în România. Compania din Statele Unite este deținută de familia Sucher, a doua generație de urmași ai lui William Sucher, cel care a înființat firma în anul 1961.

Century industries SRL din București a fost înregistrată la Registrul Comerțului în anul 2007 și conform datelor obținute cu ajutorul portalului termene.ro societatea a avut cifre de afaceri între 600.000 de lei și 4 milioane de lei. În 2020, afacerile firmei au ajuns la 1,4 milioane de lei, iar numărul angajaților a fost de cinci.

„Cum este vorba de un fel de punct de lucru în România prin care nu se fac plățile pentru arme, cifra de afaceri relativ mică cuprinde probabil diferite plăți ca și comisioane pentru serviciile din România ale SRL-ului”, ne-a explicat un expert financiar.

Omul care reprezenta Century Arms Inc în România era Gavrilă Vălean, a decedat în urmă cu o lună. Acesta era împuternicitul familiei Sucher în România și omul prin care se realizau contractele dintre firma americană și Fabrica de la Cugir. De altfel, așa cum reiese din datele Registrul Comerțului, Gavrilă Vălean a fost împuternicit și uneori administrator în cadrul firmei Century Industries SRL, filiala companiei americane care achiziționă arme de foc de la Cugir.

Conform unor documente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, acesta era în decada 60 a secolului trecut maior în Securitate.

Mitraliera de la Cugir ajunge Cornul Caprei" din Mexic

Odată cu exporturile românești de arme în SUA a sporit puterea și celebritatea traficantului mexican Juaqim Guzman, cunoscut ca El Chapo (Micuțul - în traducere). Acesta este probabil traficantul internațional cel mai cunoscut al ultimelor decenii. Lider al Cartelului Sinaloa, el a devenit celebru mai ales după 2001, după o primă evadare dintr-un penitenciar mexican.

A devenit celebru după 2011, când presa din America de Nord îl considera cel mai important traficant din Mexic, iar presa din propria țară îi evalua averea la peste un miliard de dolari.

Revenind la armele românești, între exportul acestora și ascensiunea lui El Chapo ar fi o legătură.

Într-un raport din anul 2011 al organizației Public Intergrity din SUA se preciza că armele AK-47 produse la Cugir, in România, au devenit cele mai cumpărate arme după 2006 de membrii cartelurile mexicane de droguri. Mai exact, membri ai cartelurilor cumpărau arme din SUA pe care apoi le treceau ilegal granița.

Mitralierele românești le-au permis traficanților să înceapă adevărate războaie cu forțele de ordine și trupele militare din Mexic.
Mitralierele românești le-au permis traficanților să înceapă adevărate războaie cu forțele de ordine și trupele militare din Mexic.

Potrivit Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, armele erau cumpărate legal din SUA și erau trecute în Mexic de „hormigas” (furnici).

Pușca semiautomată românească este populară atât pentru putere și fiabilitate, cât și pentru prețul avantajos - 500 de dolari, scrie Public Intergrity.

Scriitorul Alejandro Marentes dezvăluie în cartea sa „Borderland Beat” (Pulsul de la graniță) că mitralierele românești erau botezate de traficanții mexicani ca „Cuerno de Chivo” sau „Corn de capră”. Asta datorită încărcătorului său ușor curbat.

„Este ușor de modificat de la semi-automat la automat, este ușor de operat și este practic indestructibil chiar și în timp ce se confruntă cu toate problemele climatice”, se precizează în cartea sa.

Arsenalul

În perioada ianuarie 2010 - septembrie 2019, conform datelor obținute de organizația Stop Us Arms to Mexico (Opriți Armele Americane din Mexico) mitralierele românești erau a doua armă recuperată de autoritățile mexicane și americane în urma investigațiilor unor incidente.

1.925 Beretta (Italia), 1.365 Romarm (România), 700 Glock (Austria), 130 FN Herstal (Belgia) și 57 Heckler & Koch (Germania) au fost recuperate de la locul unor incidente armate din Mexic, conform documentelor oficiale ale armatei mexicane accesate de Stop US Arms în Mexic.

El Chapo, într-o fotografie publicată de autoritățile americane.
El Chapo, într-o fotografie publicată de autoritățile americane.

Din datele obținute de Europa Liberă reiese că membrii Cartelului Sinaloa au utilizat des armele de la Cugir.

Din date trimise de Departamentul de Justiție de la Washington către Congresul american reiese că cel puțin 300 de arme de tip AK-47 au fost pierdute de ATF în Mexic, mitraliere care au ajuns în posesia cartelurilor.

Armele europene de nivel militar au fost documentate în mâinile cartelurilor și organizațiilor criminale din întreaga țară.

În 2010, în statul Arizona este ucis polițistul de frontieră Brian Terry. Șase persoane sunt implicate în această crimă, toți lucrând pentru Cartelul Sinalao al lui El Chapo.

După 11 luni de la acest eveniment trafic, două dintre cele trei puști care au folosite în asasinat au fost recuperate de autorități. În cele 11 luni de la asasinat, doi dintre mexicanii implicați în incident și care lucrau pentru Cartelul Sinaloa au cumpărat peste 550 de arme de foc de la magazinele din Statele Unite.

O parte din armele care ajungeau în Sinaloa erau scoase din SUA cu acceptul ATF, care a încercat să desfășoare o operațiune prin care să captureze lideri ai cartelurile urmărind traseul armelor, așa cum reiese din documentele consultate de Europa Liberă.

Operațiunea ATF a fost un eșec. Membrii cartelurile s-au folosit de arme pentru a-și concepe propriile mini-armate.

Mitraliera de aur

Nu doar oamenii lui El Chapo foloseau AK-47, ci și El Chapo avea o pasiune pentru armele de acest tip. În timpul unei discuții din 2012, el îi spune soției că îi va da fiicei sale de șapte ani o armă AK-47.

La arestările sale din 2016 și din 2020, investigatorii mexicani și americani au găsit Kalașnikoave placate în totalitate sau parțial cu aur și/sau diamante.

Mitraliera placată cu aur al lui El Chapo.
Mitraliera placată cu aur al lui El Chapo.

De altfel, armele preferate ale lui El Chapo erau un pistol american Colt placat cu diamante și mitraliera AK-47 placată cu aur.

Un expert militar ne-a transmis că în pozele publicate de autoritățile americane, AK-47 placat cu aur pare să fie dintre cele produse la Cugir. „Doar în România se mai fac arme cu patul și alte părți ale armei din lemn. Nici variantele chineze sau bulgare nu mai folosesc lemnul. Din imagini se observă că armele cartelurilor mexicane au patul din lemn. Aici mai trebuie precizat că dacă un AK-47 nu are pat de lemn, nu înseamnă că nu e armă românească. Din ce știu eu, Century Arms Inc modifică tocmai aceste paturi ale armei”, ne-a explicat acesta.

Până la arestarea de anul trecut a lui El Chapo, paginile site-urilor de socializare ale membrilor cartelurilor erau pline cu imagini cu arme de foc placate cu aur, cu patul de lemn, ce par a fi mitraliere produse la Cugir.

El Chapo a fost condamnat în 2019, după ce a fost arestat în 2016, de o instanță din New York, la închisoare pe viața, dar și la plata unor daune de peste 12 miliarde de dolari către statul american.

Traficul sau comerțul

„România nu are nicio vină, nu putea să controleze cine cumpără aceste arme. Noi am exportat niște produse în Statele Unite. Acolo este un alt regim al comerțului cu arme. Acestea pot fi achiziționate din magazine. De acolo pe cumpărau traficanții”, ține să puncteze expertul Aurel Cazacu.

Țară în service | Cum se pierd miliarde de euro într-un an agricol cu producții record

Producția agricolă a României la cereale a crescut de patru ori de la aderarea la UE (2007) și până în prezent.
  • Recoltele foarte bune din acest an agricol vor aduce la bugetul statului român venituri directe din taxe de minimum 950 de milioane de euro;
  • Mare parte din acest „profit” este susținut însă tot din bani publici, din subvențiile și ajutoarele de stat plătite de la Bruxelles sau de la București;
  • La un hectare cultivat cu grâu, un fermier va plăti în acest an taxe de 130 de euro pe cultura realizată și va primi subvenții de minimum 94 de euro;
  • Bugetul public al României pierde alte aproape două miliarde de euro din faptul că mari cantități sunt exportate ca materie primă;
  • Dacă s-ar folosi în zootehnie grâul și porumbul exportate, numărul de vite s-ar dubla iar deficitul comercial de jumătate de miliard de euro ar dispărea;

Țăranii spun că bogăția unui an agricol este dată de recolta de cereale și de culturile oleaginoase. Dacă producția la grâu, porumb și floarea soarelui este bună, anul agricol în general este unul pozitiv. Din datele raportate până acum de Ministerul Agriculturii, dar și de asociațiile de fermieri, anul agricol 2021 a fost unul cu rezultate peste așteptări.

Producția de cereale a fost de 34 milioane de tone, de patru ori mai mare decât în 2007, atunci când România intra în UE. Cel mai mândru de producția record a fermierilor este ministru demisionar al Agriculturii, Adrian Oros, care a fost contestat des în 2021 de agricultori din cauza lipsei despăgubirilor pentru seceta de anul trecut și pentru că nu a susținut plafonarea subvențiilor.

„Sunt trei culturi vedetă care au înregistrat anul acesta cifre-record, respectiv grâul și orzul, atât la producțiile totale obținute cât şi la randament, dar și rapița, unde este pentru prima dată când producția medie depășește pragul de 3.000 de kg/ha”, ne-a spus Adrian Oros (interviul a avut loc înainte ca acesta să își anunțe demisia).

Mult mai bine ca în 2020

Dacă prognoza recoltelor de 34 de milioane va fi confirmată, aceasta ar însemna cu aproximativ 16 milioane de tone mai mult decât în 2020.

În schimb, în statisticile Uniunii Europene și ale Comisariatului pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene producția de cereale a României pentru 2021 este estimată la 28 de milioane de tone. Reprezentanții Ministerului Agriculturii ne-au explicat că diferența ar fi cauzată de unele date care încă nu au fost actualizate la Bruxelles, dar care ar fi la București.

Cu 28 sau cu 34 de tone, producția de cereale este una bună, confirmă și fermierii.

Ploile din primăvară și sistemele de irigații ale marilor fermieri au favorizat înregistrarea unor recolte record.
Ploile din primăvară și sistemele de irigații ale marilor fermieri au favorizat înregistrarea unor recolte record.

„Re­coltă la nivelul excepțional înseamnă mai mult decât foarte bine. E un moment care reprezintă practic încununarea eforturilor fermierilor din România și, mai mult, este ca și o revanșă pentru anul 2020“, estimează Cezar Gheorghe, fondatorul Casei de Trading a Fermierilor și expert analist şi consultant pentru comerțul cu cereale al Clubului Fermierilor Români.

Producția de cereale din 2021, în cifre

Pentru cultura de grâu, producția estimată este de 11 milioane de tone, pentru cultura de porumb este de 15,48 milioane de tone, pentru cea de rapiță este 1,3 milioane de tone, iar pentru cea de semințe de floarea-soarelui se ajunge la 3,35 milioane de tone.

Ca o comparație, anul trecut producția de grâu a ajuns la 6,4 milioane de tone, iar cu un an în urmă (2019) agricultorii au adunat 10,2 milioane de tone.

Producția de porumb boabe a fost 10,84 milioane de tone în 2020, iar cea de floarea-soarelui a ajuns la peste 2 milioane de tone anul trecut.

Recordurile de producție ajung la export

Recoltele record nu vor ajuta însă foarte mult economia autohtonă, pentru că mare parte dintre acestea vor fi exportate de fermieri și traderi.

Exporturile de cereale din România, din Portul Constanța, au un cost logistic de 12 dolari, de două ori mai puțin decât cele din Ucraina sau Rusia.
Exporturile de cereale din România, din Portul Constanța, au un cost logistic de 12 dolari, de două ori mai puțin decât cele din Ucraina sau Rusia.

Dacă anul trecut, după o producție nu foarte bună, datele oficiale arătau că din România au ieșit 3,17 milioane de tone de grâu, 1,96 milioane de tone de porumb și 1,06 milioane de tone de orz, cifrele cresc sau chiar se dublează în 2021.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii se așteaptă ca din România să se exporte până la mijlocul anului viitor (anul agricol începe la sfârșitul primăverii și se termină tot atunci): 5,5 milioane de tone de grâu, 4 milioane de tone de porumb și 1,5 milioane de tone de orz.

„Noi consumăm cam 2,2 milioane de tone de grâu panificabil, circa 500.000 de tone de grâu furajer, 550.000 de tone de grâu pentru semințe, 400.000 de tone de grâu pentru industria alcoolului, deci aproximativ 4 - 4,5 milioane de tone este consumul nostru total intern, restul este pentru export”, ne-a explicat Adrian Oros.

Cât câștigă bugetul public din grâu

Diferența de 6,5 milioane de tone ajunge fie la export, fie este folosită în gospodării pentru hrana familiilor micilor fermieri (fără să fie fiscalizată).

Adrian Oros și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii după ce l-a susținut la Congresul PNL pe Ludovic Orban. El a invocat bugetul mic alocat agriculturii.
Adrian Oros și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii după ce l-a susținut la Congresul PNL pe Ludovic Orban. El a invocat bugetul mic alocat agriculturii.

„În ceea ce privește potențialul de export în 2021, acesta rămâne unul ridicat în condițiile în care consumul intern total se ridică la cel mult 4,5 milioane de tone”, mai spune ministrul Agriculturii.

Reprezentanții ministerului și ai asociațiilor de fermieri estimează că la export vor ajunge el mult 5,5 milioane de tone de grâu. Aproape 4,5 milioane de tone ar putea fi exportate în state din afara Uniunii Europene, în special în state africane sau arabe.

Prețul grâului este pe toate bursele internaționale, dar și la cotațiile interne, undeva la o medie 250 de euro/tonă.

La acest preț, cele 5,5 milioane de tone de grâu aduc la bugetul public 260 de milioane de euro rezultat din taxa pe valoare adăugată (TVA) de 19%.

Cele 4,5 milioane de tone care de grâu care rămân în țară aduc un aport de TVA de 110 milioane de euro.

La aceste sume se mai adaugă accize, taxe vamale de alte 30 de milioane de euro. Sumele au fost calculate pentru Europa Liberă de reprezentanții unei firme specializate în domeniul fiscal.

Rezultă că producția record de cereale ar aduce la bugetul public un aport de 400 de milioane de euro.

La rândul său, porumbul folosit pe piața internă și cel de export contribuie la bugetul public cu încă 350 de milioane de euro (TVA, accize, taxe vamale). Iar restul culturilor de cereale mai aduc și ele maximum 100 de milioane de euro la bugetul colectat de Agenția de Administrare Fiscală.

Culturile oleaginoase mai contribuie cu 80-100 de milioane de euro.

Rezultă că producția record din această vară și toamnă va aduce statului aproape 1 miliard de euro. „Aici este vorba doar de sumele rezultate direct, din achitarea taxelor pe producție, pe materiile prime. Însă, aceste materii susțin industria alimentară și alte industrii conexe care generează taxe din forța de muncă, taxe de mediu, impozite pe profituri etc”, explică pentru Europa Liberă expertul fiscal Andreea Stancu.

Care ar fi profitul real pentru România

Pentru a aduna aceste taxe la bugetul de stat, România a cheltuit în acest an suma de 1,89 miliarde de euro doar ca subvenții venite de la Bruxelles. Aici se mai adaugă alte 300 de milioane de euro ajutoare de stat și investiții în irigații.

Din acest cuantum de aproape 1,9 miliarde de euro al subvențiile europene, cele acordate culturilor de cereale și oleaginoase se ridică la aproape 500 de milioane de euro.

Subvenția a fost stabilită în cuantum de 95,4751 euro pe hectar la schema de plată unică pe suprafață, conform datelor oferite de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.

Cu ajutorul subvențiilor europene, fermierii români își cumpără combine de care ajung să coste și 400.000 de euro, utilaje care apoi sporesc producția agricolă
Cu ajutorul subvențiilor europene, fermierii români își cumpără combine de care ajung să coste și 400.000 de euro, utilaje care apoi sporesc producția agricolă

Rezultă că România cheltuie - deși banii vin de la Bruxelles, sumele provin și din contribuții naționale - 500 de milioane de euro pentru a aduna taxe de 950 de milioane de euro într-un an al recordurilor.

Calculul pentru un singur hectar cultivat cu cereale arată că proprietarul va realiza o producție de maximum 6 tone, conform datelor oferite de Ministerul Agriculturii. Pentru aceste 6 tone el va achita TVA de 135 de euro din prețul de 1.500 de euro al celor 6 tone. În schimb, fermierul a încasat și minimum 94 de euro din subvenția pe hectar achitată din fonduri europene.

Dacă este vorba de un fermier tânăr și dacă practică și o cultură ecologică, acesta mai primește minimum 50 de euro la subvenția de 94 de euro.

Cât ar trebui să câștigăm

Consultantul Cezar Gheorghe consideră că în ciuda producțiilor record, România pierde bani pentru nu maximizează recolte înregistrate în acest an.

La bugetul public se pierd de două-trei ori sumele care se colectează acum. Astfel spus, se pierd între 950 și 1,9 miliarde de euro în urma acestei producții record.

Pentru a ne explica modul în care se pierd bani la bugetele publice acesta dă exemplul culturilor oleaginoase.

„Spre exemplu, pentru cultura de floarea-soarelui, țara noastră utilizează pentru consumul intern aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone dintr-un total prognozat la nivelul anului 2021, de 3,3 milioane tone”, explică acesta.

Rezultă că aproape 2 milioane de tone de semințe de floarea soarelui vor fi exportate.

„Lipsa unor unități de procesare la nivel național conduce la vânzarea materiei prime către țări precum Bulgaria - aproximativ 400.000 tone/an, Turcia - aproximativ 400.000 tone/an, Ungaria - aproximativ 220.000 tone/an, țări din Asia sau vestul Europei - Olanda, Franța și Spania”, apreciază Cezar Gheorghe.

Impactul financiar al acestor exporturi indică o diferență de 450 euro/tonă (vânzare materie primă), comparativ cu 1.350 euro/tonă (vânzare produse procesate).

Mare parte din producția de cereale ajunge în state din Africa de Nord și din Peninsula Arabă
Mare parte din producția de cereale ajunge în state din Africa de Nord și din Peninsula Arabă

„Prin acest calcul arătăm că România ar fi putut genera în acest an, doar la nivelul culturii de floarea-soarelui, o valoare adăugată de 1,8 miliarde de euro (n.r. - taxe directe de minimum 350 de milioane de euro), fără a lua în calcul veniturile provenite din zona de industrie conexă. Este vorba de procesarea, activitatea furnizorilor de produse necesare procesării, activitatea producătorilor de mase plastice, logistica și distribuția uleiurilor, distribuția și suportul acordat industriei cărnii prin vânzarea de șrot etc”, mai spune specialistul.

Ce trebuie făcut

„Asigurarea unor politici care să sprijine creșterea valorii adăugate în agricultură prin stimularea cantității de depozitare și procesare a cerealelor și plantelor oleaginoase, realizată concomitent cu investiții de modernizare a infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale”, spun reprezentanții Clubul Fermierilor Români.

Pe scurt, „cerealele și plantele oleioase ar trebui să nu mai fie exportate, pentru că practic se exportă subvențiile plătite de la Bruxelles, iar culturile să fie folosite în industria alimentară din țară. Ar trebui însă exportate produsele rezultate din grâu, porumb, floarea soarelui, pentru că aceste produse finite sunt mai scumpe și deci purtătoare de taxe mai mari decât materia prima”, ne spune expertul fiscal Andreea Stancu.

În acest sens, pentru a sprijini fermierii în scopul creșterii valorii adăugate generate de afacerile agricole din România, Clubul Fermierilor Români propune următoarele:

  • Stimularea finanțării specifice realizării unor investiții în infrastructura de depozitare;
  • Subvenționarea dezvoltării și modernizării unităților de procesare cu scopul creșterii capacității de procesare;
  • Oferirea de sprijin cuplat pentru fermieri, în vederea păstrării în țară a materiei prime specifice zonei de procesare;
  • Crearea de facilități fiscale pentru activitatea de procesare;
  • Ofertarea produselor procesate în piețele tradițional partenere pentru vânzarea materiei prime, concomitent cu identificarea de piețe noi pentru comercializarea produselor finite;

Fermierul Ion Mureșan din Vaslui crede că România are potențial foarte mare, dar agricultura românească ar trebui să beneficieze o infrastructură mai bună de irigații, de o logistică - spații de stocare - și de o infrastructură rutieră nouă pentru volumul de marfă care va crește.

Sectorul zootehnic

În România sunt acum înregistrate oficial sub 1,9 milioane de bovine, de două ori mai puține animale decât în urmă cu 30 de ani, în perioada comunistă.

Cele două milioane de tone de grâu și cele două milioane de porumb care merg la export ar putea hrăni alte patru milioane de bovine. Astfel, România nu ar mai fi nevoită să aibă o balanță comercială negativă când vine vorba de comerțul cu produse lactate sau carne de vită.

În ciuda evoluției culturilor de cereale din ultimii ani, numărul bovinelor s-a înjumătățit.
În ciuda evoluției culturilor de cereale din ultimii ani, numărul bovinelor s-a înjumătățit.

Conform datelor obținute de la Institutul de Statistică, deficitul comercial legat de produse lactate și carne de vită este la aproximati 600 de milioane de euro.

Taxe la export

Pentru a limita ieșirea cerealelor din România, unii specialiști susțin introducerea taxelor pe exporturi. În acest moment, acestea nu există.

Țări precum Rusia sau Ucraina aplică o politică de protecție a siguranței alimentației interne. De exemplu, Ucraina nu rambursează TVA-ul (valoare 20%) la exporturile semințelor de floarea-soarelui, având o mică taxă de export, în timp ce Rusia aplică o taxă de export la nivelul semințelor de floarea-soarelui în valoare de jumătate din costul unei tone, dar nu mai puțin de 320 dolari/tonă.

Dacă marii fermieri își permit utilaje de sute de mii de euro, majoritatea producătorilor mici de-abia trăiesc din ce cultivă.
Dacă marii fermieri își permit utilaje de sute de mii de euro, majoritatea producătorilor mici de-abia trăiesc din ce cultivă.

„Considerăm că dezvoltarea unor unități de procesare la nivel național va permite crearea unor locuri de muncă, dezvoltării industriei conexe ca suport pentru activitatea de bază, care, la rândul ei, prin segmentele care o compun, va contribui la generarea de valoare financiară și socială”, consideră Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Recorduri în județe sărace

Conform datelor operative din Ministerul Agriculturii, producții la grâu situate peste media națională de 5.346 kg/ha s-au realizat în vestul țării, în județele Satu Mare, Timiș, Bihor, Arad, dar si în județele Olt, Caraș Severin, Ialomița, Brăila și Botoșani.

Producția totală de orz se situează peste medie la hectar în: Bihor, Arad, Galați, Ialomița, Caraș Severin, Constanța, Brăila, Olt, Mureș, Călărași, Timiș, Dolj și Giurgiu.

Multe dintre aceste județe sunt unele dintre cele mai sărace din România.

Faptul că producții record se înregistrează în zone sărace este explicat prin faptul că producția agricolă și profitul din această activitate este în mâna unor ferme mari. Acest lucru este determinat și de modul în care sunt împărțite subvențiile.

Plafonarea amânată

Maximum 500.000 de euro ar fi trebuit să primească marile ferme din România, în urma unor propuneri de la Bruxelles și Strasbourg privind plafonarea sumelor maxime care pot fi acordate unor ferme.

Ministrul Agriculturii nu a sprijinit și implementat această plafonare. Aplicând subvențiile europene în România, o fermă mică de sub 5 hectare a primit maximum 2.500 de lei (subvenția la suprafață a fost de 160 de euro per hectar). O fermă medie de 100 de hectare a primit 16.000 de euro. În schimb, o fermă mare de 5.000 de hectare a primit subvenții de 800.000 de euro.

Conform datelor obținute de la APIA, Agricost SA din județul Brăila (cea mai mare fermă din România) a primit subvenții de peste 10 milioane de euro în 2020. Agricost este deținută de Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite şi are o fermă de 56.000 de hectare.

Alte ferme mari au primit:

  • Smithfield România SRL Timiș - 8 milioane de euro;
  • Avicola SA Buzău - 5 milioane de euro;
  • Transavia SA din județul Alba - 5 milioane de euro;
  • SC Maria Trading SRL din județul Călărași - 2,5 milioane de euro;

Asociațiile și marii fermieri se opun plafonări. Reprezentanții fermierilor din LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România) consideră că această plafonare va duce la falimentarea multor ferme. „După secetă, după ce subvențiile din România sunt mai mici ca în alte state, această plafonare va duce sigur la faliment pentru multe afaceri din domeniu. Oricum, bugetul subvențiilor va fi mai mic, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, așa că oricum, în orice variantă, subvențiile vor scădea în următoarea perioadă”, ne-au transmis reprezentanții organizației.

Deputatul Emil Dumitru, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, este de părere că doar câteva sute de fermieri vor pierde bani, în timp ce alți zeci de mii vor avea de câștigat din plafonare.

„România s-a dus la Comisie să se lupte pentru 419 fermieri (n.r. - numărul marilor fermieri) care însumează 1,2 milioane de hectare de teren agricol. Pentru aceste mari exploatații, plafonarea înseamnă pierderi de 17 milioane de euro. România (n.r. - fostul ministru al Agriculturii) se luptă pentru 17 milioane de euro pe care îi pierd 420 de fermieri, ținând cont că România are 866.000 de exploatații, din care doar 73% înregistrate fiscal”, este părerea lui Emil Dumitru, critic în ultimele luni față de colegul său de partid, ministrul demisionar Adrian Oros.

Țară în service | Secretul milioanelor din containere. Ce s-a ales de spitalele modulare ridicate în pandemie

Spitalul modular din Pipera/București stă închis, la fel ca celelalte două ridicate pe mulți bani în primul an de pandemie.

Trei spitale modulare au fost ridicate în România la începutul pandemiei - în Pipera/București, la Letea/Bacău și la Lețcani/Iași. Ar fi trebuit să ajute la tratarea pacienților de Covid, au înghițit aproape 20 de milioane de euro și, la mai bine de un an de la inaugurare, toate au lacăt pe ușă. Astăzi, la începutul unei crize sanitare cu efecte imprevizibile cauzată de valul IV al pandemiei, ar fi putut fi adevărate guri de oxigen pentru sistemul sanitar românesc.

Pe 24 mai 2020, la Letea, în Bacău, se făcea recepția unui spital militar modular pe care autoritățile îl catalogau ca „unicat” în Moldova. Construcția crescuse într-o lună cât alte spitale în ani după ce, în aprilie 2020, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avusese o întâlnire cu prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu, și cu deputatul PNL, Ionel Palăr, în urma căreia se anunța noua investiție.

Era începutul pandemiei în România iar veștile ce veneau dinspre spitale erau îngrijorătoare.

Construcția Spitalului modular de la Letea, Bacău, a fost realizată într-un timp record după ce ministrul Sănătății de la acea vreme, Nelu Tătaru, s-a întâlnit cu autoritățile locale.
Construcția Spitalului modular de la Letea, Bacău, a fost realizată într-un timp record după ce ministrul Sănătății de la acea vreme, Nelu Tătaru, s-a întâlnit cu autoritățile locale.

Spitalul militar de campanie a fost cumpărat de compania de stat Unifarm din Olanda și urma să fie instalat pe stadionul din apropiere. Costase aproape 3 milioane de euro. Cele 19 corturi urmau să ducă la creșterea capacității de tratare a bolnavilor de coronavirus cu 56 de paturi.

Toate erau prevăzute cu aer condiționat și toalete. Spitalul mobil avea un laborator RT – PCR propriu și un container separat pentru laboratoare medicale. Toată infrastructura urma să fie deservită de două generatoare de curent electric și patru rezervoare de apă.

„Este o mare satisfacție pentru mine să asist la recepția unei astfel de unități medicale”, declara, la momentul inaugurării, Liviu Miroșeanu, prefectul de atunci al județului Bacău.

Problemele

La trei luni de la tăierea panglicii, primul spital modular din Moldova nu avea autorizații de funcționare. Ministerul Sănătății refuza să îl autorizeze pentru că nu îndeplinea toate cerințele necesare pentru tratamentul bolnavilor de Covid.

Problemele au continuat și lunile viitoare. În mai multe rânduri, ISU a încercat să preia baza, dar nicio autoritate nu a reușit să stabilească cine poate să facă spitalul să devină funcțional așa că acesta s-a degradat în timp.

În corturile de la Bacău a început să intre apa și o parte dintre ele s-au prăbușit după câteva luni de la inaugurare.
În corturile de la Bacău a început să intre apa și o parte dintre ele s-au prăbușit după câteva luni de la inaugurare.

După mai bine de un an, unele dintre corturile în care ar fi trebuit să fie tratați pacienții de Covid se prăbușiseră.

Când ploua, în altele, băltea apa. După ce s-au lăudat cu marea investiție, acum toată lumea dă din colț în colț și nu-și mai asumă paternitatea lucrării.

Mai mult, actuala conducere a primăriei spune că va cere Unifarm să ia corturile de pe baza sportivă unde au fost amplasate pentru că publicul este dornic să se reapuce de sport.

„​Este în continuare nefuncțional, IGSU nu l-a recepționat și a rămas în proprietatea Unifarm. Din noiembrie anul trecut, am cerut clarificarea situației, IGSU a zis clar că nu va fi niciodată funcțional, am trecut la discuții cu ei pentru eliberarea terenului”, a declarat viceprimarul actual al Bacăului, Cristian Ghingheș, pentru Europa Liberă.

Edilul spune că amplasarea pe terenul bazei sportive s-a făcut de fosta conducere a primăriei fără niciun document scris sau hotărâre de consiliu local, doar pe baza unui ordin verbal dat de fostul edil către cel care administra baza sportivă.

Cristian Ghingheș spune că încă din primăvară a somat Unifarm să ridice construcția de pe terenul bazei. Inițial, reprezentanții companiei de stat au promis că, în două-trei luni vor rezolva problema, au angajat o firmă și s-a apucat din treabă. Ulterior, au reziliat contractul după ce firma care câștigase licitația de ridicare s-a retras. În prezent, au reluat procedura competitivă și promit că, în șase săptămâni, vor lua „spitalul”.

Viceprimarul spune că, după ce acesta va fi ridicat de acolo, primăria va mai avea de investit niște bani pentru a readuce suprafața de teren în starea inițială.

Spitalul modular din Bacău a fost cumpărat din Olanda de compania națională Unifarm, în perioada în care director era Adrian Ionel. Acesta a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația de luare de mită pentru un contract care viza cumpărarea de combinezoane și măști de protecție.

Și achiziția acestui spital a devenit subiect de dosar penal. În noiembrie 2020, DNA Bacău anunța că anchetează investiția realizată de compania națională. Mai mult, anchetatorii doreau să afle și dacă fusese dată vreo dispoziție la nivel local pentru achiziția acestuia sau dacă fusese constituită vreo comisie. Dosarul este în lucru.

Lețcani - un ping-pong instituțional de 13 mil. de euro

La 72 de kilometri distanță, povestea de la Bacău se repetă aproape la indigo. Cel mai costisitor spital modular construit în pandemie este cel de la Lețcani, o comună din apropierea Iașului.

13 milioane de euro au ieșit din conturile consiliilor județene Iași și Neamț și au intrat în buzunarele patronilor unei firme din Turcia. Investiția a fost realizată prin intermediul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, constituită de consiliile județene din regiunea Moldovei.

Proiectat să aibă 250 locuri, din care 40 la terapie intensivă, spitalul a ținut-o, de la inaugurare, din problemă în problemă. Exasperarea celor pentru care fusese construit, medicii infecționiști, era așa de mare că au ajuns, în final, să-l dea înapoi pe semnătură constructorilor.

Spitalul din Lețcani trebuia să trateze inclusiv pacienți infectați cu covid și aflați în stare gravă
Spitalul din Lețcani trebuia să trateze inclusiv pacienți infectați cu covid și aflați în stare gravă

Spitalul a fost inițial dat spre folosință Spitalului de Boli Infecțioase Iași, în toamna anului 2020. A funcționat cinci luni, până când corpul de control al ministrului Sănătății a constatat nereguli grave subsumate în 31 de puncte. Controlul, început pe vremea ministrului Nelu Tătaru, a fost asumat și de urmașul lui la cârma ministerului.

Printre ele:

  • echipamente medicale care nu au manuale de utilizare și certificate de garanție;
  • bolnavii au stat mai mult în frig în unitatea sanitară construită din bani publici;
  • nu au existat certificate de garanție pentru toate aparatele;
  • multe din echipamente au fost produse prin 2012, 2013, 2014;

Mai mult, la momentul controlului, s-a constatat că cele trei autorizații sanitare de funcționare au fost emise cu încălcarea legii.

În februarie, când au devenit publice concluziile raportului Ministerului Sănătății, unitatea medicală de la Leţcani era închisă de aproape o lună, pentru că în toate saloanele era frig, iar o parte din aparatura medicală deja se defectase.

„În momentul în care scade temperatura de afară începe să scadă temperatura şi în spital. Dintr-un lot de 60 de ventilatoare, 9 sunt deja cu defecţiuni”, declara
Dr. Florin Roșu, managerul spitalului de boli infecțioase din Iași în februarie 2021.

După controlul de la Iași, atât Vasile Cepoi, director DSP Iaşi, cât și Alina Popa, preşedinta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, au contestat concluziile raportului și au susținu că toate constatările au fost pur birocratice.

„El a fost deschis în condiţii de siguranţă până la modificarea temperaturilor de afară. Dacă era ilegal, trebuia închis de atunci”, susținea Vasile Cepoi.

La o lună de la aceste constatări, în spitalul de la Lețcani, începea să plouă.

Spitalul de la Lețcani este, de câteva zile, în procedura de predare către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași după ce Spitalul de Boli Infecțioase nu l-a mai vrut nicicum.

„​P​redăm către ISU, către noul utilizator, după ce am reușit, pe 15 septembrie, să preluăm de la Spitalul de Boli Infecțioase și săptămâna aceasta să se facă predarea fizică, iar săptămâna cealaltă să se facă instructajul. Au existat niște deficiențe pe care noi le-am remediat încă din luna martie”, a declarat Alina Popa, preşedinta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, pentru Europa Liberă.

Spitalul din Lețcani a fost încredințat în 2020 Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, pe vremea când acesta era condus de doctorița Carmen Dorobăț (stânga), condamnată ulterior pentru luare de mită.
Spitalul din Lețcani a fost încredințat în 2020 Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, pe vremea când acesta era condus de doctorița Carmen Dorobăț (stânga), condamnată ulterior pentru luare de mită.

„​De pus în funcțiune nu vă pot da o dată exactă, suntem în perioada de preluare. Va fi folosit pentru tot ce înseamnă situații de urgență, inclusiv Covid. Se va stabili la nivel național care vor fi medicii care vor lucra aici, nu e neapărat nevoie să fie din Iași”, completează șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, Ionuț-Ciprian Grădinaru

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași nu vrea să comenteze nicicum transferul și nici să intre în astfel de detalii „să nu pară politice”. Recunoaște că este o perioadă încărcată la spital.

„​Astăzi (20 septembrie-n.r) avem doar 18 locuri libere în Spitalul de Boli Infecțioase, se operaționează locuri și în spitalele suport. Dacă vorbim de terapia intensivă de la Boli Infecțioase, nu mai există locuri. Nu vreau să vorbesc de Lețcani, eu sunt medic și pun mai presus de orice siguranța pacienților”, a precizat Florin Roșu pentru Europa Liberă.

Stocatorul de oxigen de la Spitalul modular de la Lețcani a cedat de mai multe ori, punând în pericol viața pacienților.
Stocatorul de oxigen de la Spitalul modular de la Lețcani a cedat de mai multe ori, punând în pericol viața pacienților.

Concluziile corpului de control al Ministerului Sănătății au ajuns și ele la DNA, care a început și în acest caz o anchetă. DNA are în lucru și un alt dosar, privind presupuse fapte de trafic de influență ce ar fi fost comise înaintea licitației pentru construirea spitalului.

Cel mai mare spital modular - Spitalul Pipera - închis din primăvară

Cel mai mare spital modular din România, inaugurat de mai multe ori anul trecut înainte de a fi pus în funcțiune, zace nefolosit de mai bine de jumătate de an, fără vreo perspectivă de a fi redeschis.

Spitalul a înghițit, oficial, 2 milioane de euro. Banii au ajuns la una dintre companiile municipale înființate de Gabriela Firea și, de aici, la o firmă privată.

În august 2020, primarul Gabriela Firea inaugura spitalul modular cu 500 de paturi la capătul Bucureștiului, în Pipera, pe terenul unde se spunea că va fi construit Spitalul Metropolitan.

Gabriela Firea, fostul primar general al Bucureștiului, a inaugurat cel mai mare spital modular din România la jumătatea anului 2020.
Gabriela Firea, fostul primar general al Bucureștiului, a inaugurat cel mai mare spital modular din România la jumătatea anului 2020.

„​Fiecare salon are, pe lângă pat, noptieră, dulap și un boiler pentru apă caldă, aer condiționat. Cadrele medicale au pregătite deja o zonă dedicată, pentru realizarea documentațiilor medicale dar și pentru odihnă”, declara primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea.

Ea spera ca acest spital să ajute la degrevarea celorlalte spitale.

„Acest spital, preluând un număr mare de bolnavi va putea să degreveze spitalele de boli infecțioase și vom putea pune umărul la redeschiderea celorlalte spitale pentru că este nevoie ca toate să funcționeze. Pe lângă Covid-19 mai sunt și alte afecțiuni care trebuie tratate în spitalele care au celelalte secții”, a spus Gabriela Firea.

Autoritățile anunțau, la inaugurare, că spitalul a fost construit de una dintre firmele municipalității - Compania Municipală Consolidări. Dar, o privire mai atentă arată că, de fapt, barăcile din termopan au fost ridicate prin încredințare directă de firma Carpatina Prod Com SRL.

Firma a primit, la data de 21 aprilie 2020, un contract în valoare de 6.128.915.35 prin negociere fără publicare prealabilă.

Spitalul modular Pipera a funcționat ca secție externă a spitalului „Dr. Victor Babeș”.
Spitalul modular Pipera a funcționat ca secție externă a spitalului „Dr. Victor Babeș”.

Contractul constă în „lucrări de compartimentare din panouri termoizolante, realizare pardoseli și închideri cu tâmplărie PVC”, exact cum a fost lucrarea dim Pipera. Firma Carpatina Prod Com SRL a obținut doar în 2020 contracte de peste 4 milioane de euro, în condițiile în care a raportat o cifră de afaceri de 3,8 milioane de euro.

Spitalul modular Pipera a funcționat până în ianuarie 2021. Oficial, pentru că numărul bolnavilor de Covid cu simptome ușoare și medii nu mai era așa de mare.

De-a lungul existenței sale au fost raportate tot felul de probleme.

„Am studiat problematica acestui spital, care, de fapt, este o organizare de șantier. Există niște nereguli în acte, din punctul meu de vedere, dar încă studiem problema”, preciza viceprimarul Horia Tomescu, la momentul închiderii unității.

La inaugurare, municipalitatea anunța că, la finalul pandemiei, containerele vor fi folosite pentru organizarea de șantier a Spitalului Metropolitan. În prezent, viitorul acestuia este incert.

Despre posibilitatea ca spitalul să fie redeschis, toți oficialii evită să vorbească. Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București s-a limitat să transmită Europei Libere că spitalul este închis, iar viceprimarul Horia Tomescu nu a răspuns încă întrebărilor noastre.

Mirajul spitalelor modulare atrage încă autoritățile locale

Cu toate că încă nu și-au dovedit eficiența, spitalele modulare încă fascinează autoritățile locale. Autoritățile din Prahova anunțau, zilele trecute, că județul va avea primul spital modular, cu 32 de paturi, atât pentru ATI – rezerve individuale, cât şi pentru triaj suspecţi/confirmaţi de Covid-19. Investiția urma să se ridice la 2,9 milioane de euro, bani din fonduri europene.

Spitalul urmează să fie amplasat în curtea Secţiei exterioare TBC, pe strada Oborului din municipiul Ploieşti, secţie care aparţine de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, aşa după cum au decis consilierii judeţeni prahoveni.

Asociația Dăruiește Viață a construit deja două spitale modulare de la debutul pandemiei, unul la Spitalul Elias, altul la Piatra Neamț.

Oana Gheorghiu, din conducerea asociației, explică rețeta pentru ca spitalele modulare să fie funcționale: „Un spital, chiar dacă este modular, trebuie să respecte aceleași condiții ca orice spital, să aibă fundație și toate instalațiile și instrumentele unui spital normal. Faptul că e din containere te ajută să-l construiești mai repede, dar nu te lasă să faci rabat de la celelalte cerințe.”

România în valul IV

Problema locurilor în spitalele Covid reapare de fiecare dată când numărul de infectări cu noul coronavirus crește brusc. Aceasta a fost și logica politicienilor atunci când au decis să investească în spitalele modulare.

Pe 22 septembrie, Ministerul Sănătății anunța că, din cele 1.163 de paturi de ATI destinate pacienților Covid erau ocupate 1.037. Mai erau libere câte 2 paturi la Bihor, Brașov, Constanța, câte unul la Satu Mare și Tulcea, câte 4 în Ialomița și la Sibiu, 3 în Hunedoara, 5 în București și 8 la Vrancea.

Ministerul anunță că lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare și că asta înseamnă adaptarea lor astfel încât să fie destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu noul coronavirus.

În aceste cazuri, respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare. Cel mai mare număr de paturi destinate pacienților infectați cu Covid s-a înregistrat în plin val III, în martie 2021, când erau ocupate 1.531 de paturi.

Într-un clasament European, România stătea bine pe hârtie la numărul de locuri în ATI. Grupul de Comunicare Strategică al guvernului de la București a anunțat, în martie 2020, că, la nivelul spitalelor din România, sunt 2.653 de paturi ATI și de 1.361 ventilatoare mecanice, ceea ce plasa România pe o poziție fruntașă.

Cu toate astea, un control realizat la finalul lui 2020 a scos la iveală dezastrul din secțiile ATI.

307 secții de terapie intensivă din întreaga țară, din spitale de stat și private, au fost verificate în amănunt, atât în ceea ce privește personalul, cât și dotările sau autorizațiile. Doar 40% din secții aveau personal suficient pentru acoperirea liniilor de gardă care presupun prezența simultană a doi medici.

Alte probleme erau legate de modul în care acestea sunt construite. Datele prezentate de ministerul Sănătății arată că unele dintre secții nu au sisteme de ventilație mecanică prin exhaustare, ceea ce nu asigură bolnavilor de Covid de la terapie intensivă prevenția față de infectarea cu nosocomiale sau alte. Nici în ceea ce privește dotarea cu aparatura de bază din secțiile ATI situația nu era mai bună.

Realizarea de spitale modulare a fost doar una din măsurile încercate de autorități pentru a susține sistemul medical. O alta a fost achiziționarea de tiruri ATI care s-au dovedit și ele, în anumite situații, ineficiente.

Țară în service | Cum a ajuns Kalașnikovul românesc în mâinile talibanilor

România a exportat mitraliere, muniție, obuze și autocamioane în Afganistan. Deși autoritățile române nu vor să recunoască oficial, cel mai probabil aceste arme sunt folosite acum de talibani.

România a vândut în Afganistan 46.000 de arme în timpul celor două decenii de conflict cu talibanii. Cele mai multe dintre acestea sunt pistoale mitralieră Kalașnikov. Statul român nu știe cu exactitate la cine au ajuns aceste arme, însă experții din domeniu sunt siguri că cel puțin o parte se află astăzi în mâinile talibanilor.

  • România a exportat în Afganistan, în ultimele două decenii, mitraliere și muniție. Reprezentanții instituțiilor și contractorii privați sunt siguri că nicio armă nu a fost exportată ilegal, deși „unele e posibil să fi ajuns în mâini greșite”.
  • Timp de 20 de ani, am trimis la Kabul, prin exporturi directe, armament de peste 80 de milioane de euro. Aceste arme nu erau destinate militarilor români trimiși în Afganistan, ci forțelor afgane care luptau împotriva talibanilor.
  • O parte din aceste mitraliere sunt, spun specialiștii, folosite acum de talibani. Autoritățile române nu știu ce s-a ales de armament.
  • Reprezentanții ministerelor implicate în industria de armament nu ne-au răspuns clar și oficial la întrebarea unde este acum armamentul exportat de România în ultimii 20 de ani.

În aproape toate fotografiile sau înregistrările video în care apar luptători talibani, care au preluat controlul Afganistanului după 15 august, aceștia au mitraliere în mână. De obicei au puști automate Kalașnikov sau alte variante ale acestei mărci (de la modelul pistol automat, până la mitraliera cu lunetă).

Două sunt sursele acestor arme folosite de talibani:

  1. Au aparținut armatei talibane înainte de ocuparea Kabulului, capitala țării - iar proveniența armelor este de pe piața ex-sovietică, așa cum reiese din mai multe rapoarte internaționale.
  2. A doua variantă presupune că mitraliere Kalașnikov au aparținut forțelor de securitate afgane, sprijinite de SUA și statele aliate, care au intervenit în Afganistan după 2001. După ocuparea Kabulului, aceste arme au fost capturate de talibani.

Mitralierele de origine sovietică au ajuns în posesia fostei armate afgane în urma unor exporturi controlate și autorizate de NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) din state din Europa Centrală și de Est. România se află în rândul statelor care au trimis mitraliere Kalașnikov în Afganistan.

Ministerul Apărării: Soldații români și-au recuperat arsenalul înainte de retragere

Printre armele produse în România care au ajuns în mâinile talibanilor nu se află însă și armament care a fost folosit de militarii români în misiunile în Afganistan.

„Nu a rămas nicio armă sau piesă de echipament care a aparținut soldaților români din Afganistan care să fie acum în posesia talibanilor. Am recuperat tot armamentul”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Daniel Anghel.

Ultimele forțe armate române au plecat organizat din Afganistan încă din aprilie, înainte de ocuparea rapidă de către talibani a Kabulului, în august. În aproape 20 de ani de prezență militară românească în Afganistan au fost trimiși aproape 35.000 de soldați și ofițeri. 27 dintre aceștia au murit în misiuni.

Exporturile private ale statului

Din datele puse la dispoziție de Departamentul pentru Controlul Exporturilor (ANCEX) - instituție aflată în subordinea Ministerului de Externe, România a exportat direct mitraliere, muniție pentru aceste arme și alte tipuri de armament în valoare de peste 80 milioane de euro, din anul 2001 și până acum.

Modelul Kalașnikov sub toate variantele sale este arma preferată a multor luptători din Afganistan.
Modelul Kalașnikov sub toate variantele sale este arma preferată a multor luptători din Afganistan.

„Nu este vorba de trafic de arme, asta trebuie precizat clar. Este vorba de un export controlat, autorizat de SUA, NATO și orice altă alianță prezentă în Afganistan. Armele au fost destinate forțelor de securitate afgane”, ne precizează Aurel Cazacu, expert și contractor privat de armament.

Conform datelor oferite de organizații internaționale privind traficul internațional de arme, Cehia, Bulgaria, Serbia și România au exportat cantități însemnate de armament în Afganistan. În mare măsură, exporturile s-au rezumat la mitraliere Kalașnikov și la muniție pentru aceste arme. Aceasta pentru că statele din Europa de Est și Centrală au obținut licențe de la Uniunea Sovietică să producă Kalașnikov în timpul regimului comunist de până în anul 1989.

Exporturile, pe ani

România a trimis din 2001 și până în 2020 următorul armament în Afganistan. Datele sunt obținute de la Departamentul pentru Controlul Exporturilor.

  • 2020. Exporturi în Afganistan de 4,5 milioane de euro. România a exportat: mitralieră ușoară - 100 bucăți, piese de schimb pentru mitralieră calibrul 12,7 mm, piese de schimb pentru pușcă de asalt și mitralieră ușoară și cartușe calibrul 12,7 mm.
  • 2019. Exporturi în Afganistan de 2,8 milioane de euro. România a exportat: mitraliere ușoare - 840 bucăți.
  • 2018. Exporturi în Afganistan de 4,7 milioane de euro. România a trimis: mitraliere ușoare - 900 bucăți și accesorii pentru ele, pușcă semiautomată cu lunetă și accesorii - 42 bucăți și lovituri calibru 73 mm cu fragmentare.
  • 2017 Exporturi în Afganistan de 4,3 milioane de euro. România a exportat lovituri antitanc calibrul 73 mm cu fragmentare.
Exporturile de arme ale României spre Afganistan. Cifrele din grafic reprezintă valoarea în milioane de euro ale tranzacțiilor din anii respectivi
Exporturile de arme ale României spre Afganistan. Cifrele din grafic reprezintă valoarea în milioane de euro ale tranzacțiilor din anii respectivi
  • 2016. Exporturi în Afganistan de 50.000 de euro. România a exportat o mașină de încărcat zale.
  • 2015. Exporturi în Afganistan de 2,8 milioane de euro. România a exportat muniție pentru arme de calibru mic pentru autoritățile de la Kabul.
  • 2014. Exporturi în Afganistan de aproape 7 milioane de euro. România a exportat: mitraliere calibrul 12,7 mm - 330 bucăți, piese de schimb și accesorii pentru arme de calibru mic și muniție arme de calibru mic.
  • 2013. Exporturi în Afganistan de 1,9 milioane de euro. România a exportat muniție arme de calibru mic și părți componente simulator.
  • 2012. Nu au fost făcute exporturi în acest an.
Modele de tip mitralieră ușoară sau pistol mitralieră au fost cel mai des exportate în Afganistan. Armele au fost destinate forțelor afgane de securitate.
Modele de tip mitralieră ușoară sau pistol mitralieră au fost cel mai des exportate în Afganistan. Armele au fost destinate forțelor afgane de securitate.
  • 2011. Exporturi în Afganistan de 19 milioane de euro. România a exportat puști cu lunetă - 75 bucăți, mitralieră pe trepied, piese de schimb pentru mitralieră, cartușe și zale pentru muniție de mitralieră și autocamioane militare - 30 bucăți.
  • 2010. Exporturi în Afganistan de 7,8 milioane de euro. România a exportat pistoale mitralieră - 600 bucăți, mitraliere - 162 de bucăți, muniție arme de calibru mic trasoare și normală și cartușe pirotehnice de armare.
  • 2009. Exporturi în Afganistan de 9,8 milioane de euro. România a exportat pistoale mitralieră 17.315 bucăți, muniție arme de calibru mic, zale muniție pentru mitralieră, piese de schimb elicopter militar și simulator elicopter militar.
  • 2008. Exporturi în Afganistan de 6,8 milioane de euro. România a exportat pistoale mitralieră 8.000 bucăți, pușcă semiautomată cu lunetă - 878 bucăți, mitralieră - 457 bucăți, pușcă mitralieră - 350 bucăți, aruncător de grenade - 797 bucăți, muniție pentru arme de calibru mic și. bombe fumigene și de iluminare.
  • 2007. Exporturi în Afganistan de 6,9 milioane de euro. România a exportat: pușcă mitralieră - 8.086 bucăți, mitralieră - 2.153 bucăți, pistol mitralieră - 150 bucăți, pușcă semiautomată - 249 bucăți, aruncător de grenade antitanc - 1.859 bucăți, componente pentru arme de calibru mic, muniție arme de calibru mic, lovituri pentru aruncător de grenade, lovituri de iluminare, grenade de mână și bombă fumigenă.
  • 2006. Exporturi în Afganistan de 5,1 milioane de euro. România a exportat: mitralieră - 144 bucăți, pistol mitralieră - 8.210 bucăți, lansator de grenade - 360 bucăți şi accesorii, pușcă mitralieră - 509 bucăți, pușcă semiautomată cu lunetă - 8 bucăți, muniție pentru armament ușor și muniție pentru aruncător de grenade.
  • 2005. Exporturi în Afganistan de 400.000 de euro. România a exportat:accesorii pentru armament ușor, muniție armament ușor
  • 2004. Exporturi în Afganistan de 3 milioane de euro. România a exportat: arme și părți componente de arme, muniție, echipament de intendență.
  • 2003-2001 Nu au fost exporturi în acești ani.
Situația armele românești exportate în Afganistan.
Situația armele românești exportate în Afganistan.

Mitraliere și muniție

În ultimele două decenii, în Afganistan a ajuns armament românesc în valoare de peste 80 de milioane de euro. Peste 70% din această sumă o reprezintă mitralierele, piesele de schimb pentru acestea și muniția pentru aceste arme automate.

În rest, pe tărâm afgan au mai ajuns obuze, autocamione, piese de schimb pentru elicoptere și bombe de mici dimensiuni.

„Din tot ce cunosc eu, aceste arme au fost exportate de două societăți aflate în subordinea statului. Este posibil ca aceste contracte să fi fost mijlocite de un contractor privat, dar nu cunosc să fie așa ceva. Armele sunt ale statului român. Toate exporturile au fost legale, nu este vorba de trafic ilegal”, ne-a explicat Aurel Cazacu.

Drumul armelor

ASAMBLAREA

Înainte de a ajunge în mâinile talibanilor, mitralierele și muniția au fost realizate la fabrica de la Cugir, județul Alba, la Uzina Mecanică.

Aceasta este singura fabrică din România unde se asamblează mitraliere. Este vorba de celebrul model rusesc Kalașnikov AK-47 și toate variantele rezultate din acesta. Deși în documentele Departamentului pentru Exporturi Speciale sunt trecute exporturi de peste patru milioane de euro pentru anul trecut, Societatea Mecanică Cugir a raportat pierderi de 7 milioane de lei și o cifră de afaceri de sub un milion de lei, așa cum reiese din datele depuse la Ministerul de Finanțe.

De la Departamentul pentru Exporturi Speciale nu ni s-a precizat până la acest moment care au fost firmele licențiate care au cerut permisiunea de a trimite arme românești în Afganistan.

Armata Română susține că nu a pierdut nicio armă în urma retragerii din Afganistan.
Armata Română susține că nu a pierdut nicio armă în urma retragerii din Afganistan.

Sunt două variante: fie Romarm (via sucursala Uzina Mecanică Cugir) a făcut exportul direct, fie contractul a fost realizat prin mijlocirea unui contractor privat din România sau din afara țării.

TRANSPORTUL

După ce au ieșit pe poarta uzinei din Cugir, armele au fost transportate în Afganistan cu ajutorul unor avioane ale armatei, ale Aviației Române. A fost vorba de două operațiuni de transport în 2020, așa cum reiese din datele obținute de Europa Liberă de la ANCEX și Ministerul Apărării Naționale.

DESTINAȚIA

Departamentul pentru Exporturi Speciale nu ne-a precizat unde a ajuns exact armamentul exportat din România. Reprezentanți ai Ministerului Apărării ne-au transmis că nu ne pot oferi aceste date, chiar dacă le-ar cunoaște pentru că publicarea acestora ține de alt minister.

„Mitralierele, muniția și ce a mai exportat România au fost destinate fostelor forțe afgane de securitate, cele pregătite și dotate în speciale de Statele Unite ale Americii”, este sigur pe el Aurel Cazacu.

Și din datele obținute de Europa Liberă de la Ministerul Economiei, reiese că mare parte din exporturile de arme din România au fost încheiate cu fosta guvernare de la Kabul.

De ce era nevoie de aceste arme

Tot Aurel Cazacu explică de ce a fost nevoie de armele românești. „În primul rând populația din zonă este o populație care este obișnuită cu Kalașnikov. Ba, în unele zone, liderii religioși nu îi lasă pe localnici să pună mâna pe alt tip de armă în afară de Kalașnikov. Nu vorbim de un popor educat, de-abia în ultimii ani au avut acces liber la educație. Sunt oameni obișnuiți cu Kalașnikov, de asta a fost nevoie de astfel de arme”, spune specialistul.

Acesta mai precizează că, în opinia sa, un al doilea motiv al exporturilor de armament românesc a fost și dorința SUA de a dota trupele de securitate afgane cu astfel de armament. „Revin, Kalașnikov e o arma simplă, ușor de deblocat. Mitralierele folosite de americani sunt mai complicate”, spune acesta.

Modelul cu lunetă al mitralierei Kalașnikov este cel mai nou din această gamă.
Modelul cu lunetă al mitralierei Kalașnikov este cel mai nou din această gamă.

Cazacu spune chiar că din toate mitralierele Kalașnikov exportate în Afganstan, cele românești ar fi puține. „Cererea a fost mai mare, numai la muniție cred că cererea e de patru ori mai mare. Însă, industria românească de armament e la pământ, nu face față cererii. Bulgarii exportă mai bine, cehii, chiar și ucrainienii au puști Kalașnikov exportate acolo”, mai punctează specialistul.

O mitralieră Kalașnikov din 25 ar fi românească

Din datele unor organizații care monitorizează traficul cu arme, consultate de Europa Liberă, reiese că una din 25 de mitraliere Kalașnikov exportate în Afganistan ar fi produsă în România.

Din datele publicate de statele din Europa Centrală și de Est și centralizate de SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute) reiese că Bulgaria a exportat cel mai mult armament în Afganistan. Pentru anul 2018, de exemplu, ultimul an pentru care majoritatea statelor au oferit date legate de exporturile de Armament, Bulgaria este lider regional.

  • Ungaria - nu a oferit date
  • Bulgaria - exporturi de 66 de milioane de euro în 2018
  • Cehia - exporturi de 20 milioane în 2018.
  • Albania - nu a avut exporturi
  • Polonia - nu a publicat bilanțurile pe state destinatare
  • Serbia - exporturi de 8,4 milioane de euro în 2018
  • Bosnia - exporturi de 3,1 milioane în 2018

Pentru același an, România a raportat exporturi de 4,7 milioane de euro. „Cred că una din 20, poate 25 de mitraliere Kalașnikov din Afganistan ar veni din România. Trebuie să ținem cont că pe lângă armele exportate direct de la București, forțele afgane au primt astfel de arme și din partea Washingtonului, care le cumpăra din România. În plus, România a exportat mult mai multe arme în Pakistan, de unde e posibil să fi trecut în Afganistan”, ne-a transmis reprezentantul unei organizații internaționale.

În privința acestor afirmații, în raportările ANCEX, România reunoaște exporturi anuale de arme către Statele Unite în valoare de peste 10 milioane de euro anual. „În ceea ce privește armele din Pakistan, nu cred că au ajuns în Afganistan. Poate două-trei așa din întâmplare, dar nu a fost vorba de trafic organizat”, ne-a mai explicat Cazacu.

Bulgaria, lider regional

Și când vine vorba de exportul total de armament, Bulgaria este pe primul lor. În 2018 a realizat exporturi în toată lumea de peste 700 de milioane de euro. Ca o comparație, România a exportat doar de 195 de milioane de euro.

Până în 1989, situația era inversă, Bucureștiul raporta sub regimul lui Nicolae Ceaușescu exporturi de peste un miliard de dolari, cam 5-6 miliarde de euro astăzi, raportat la rata de inflație.

Care este soarta de acum a armelor

Oricare ar fi fost motivul pentru care aceste mitraliere au ajuns în Afganistan, soarta acestora nu este cunoscută de autoritățile din România.

De la Biroul de Presă al Ministerului Apărării ni s-a transmis că nu pot să ofere informații pentru că aceste exporturi sunt în curtea ANEX, care ar trebui să aibă date despre soarta armamentului autohton.

Afganistan - Militanții talibani, care fac parte dintr-un grup de o sută de talibani afgani, își predau armele în timp ce participă la programul de reconciliere și reintegrare al guvernului afgan în provincia Laghman, 12 mar 2012
Afganistan - Militanții talibani, care fac parte dintr-un grup de o sută de talibani afgani, își predau armele în timp ce participă la programul de reconciliere și reintegrare al guvernului afgan în provincia Laghman, 12 mar 2012

Reprezentanții Departamentului pentru Exporturi Speciale nu ne-au oferit până la acest moment informații cum că ar ști unde sunt armele și dacă acestea au căzut în mâinile talibanilor.

„Foarte probabil că o parte din acestea sunt la talibani”, spune Aurel Cazacu.

Povestea Kalașnikovului românesc

Din anul 2004, o secție a uzinei din Cugir, judeșul Alba, a fost transformată în fabrică de arme. Astfel „Fabrica de Arme Cugir” (devenită o sucursală a Companiei Naționale Romarm) produce, printrele altele, celebrul AKM, altfel spus kalașnikov-ul românesc.

Pușca a fost realizată după o licență sovietică îmbunătățită de inginerii români. Încă de pe vremea regimului comunist, AKM-ul a fost una din cele mai vândute arme automate în special în zona cu populație musulmană.

Industria de armament română

Compania Națională Romarm este producătorul național de armament prin fabricile din subordine. Societatea se află în subordinea Ministerului Economiei și a raportat anul trecut un profit de 500.000 de lei și o cifră de afaceri de 140 de milioane de lei, având și 70 de angajați.

Producția companiei include produse pentru sistemul de aparare, precum muniție, armament, explozive, elemente de protecție (cască, baston, vestă anti-glonț, spray lacrimogen) și asamblează vehicule blindate. Romarm deține 15 fabrici și un institut de cercetare-dezvoltare.

Printre acestea se află: Uzina Automecanică Moreni, care a fost fondată în toamna anului 1968, având ca obiect de activitate fabricarea de vehicule blindate pe roți, Arsenal Reșița, ICPSP, Metrom Brașov, Electromecanica Ploiești și Carfil Brașov, Fabrica de Pulberi Făgăraș și Pirochim Victoria.

Exporturile de arme ale României

  • 2020 - exporturi totale de 116 milioane de euro.
  • 2019 - exporturi totale de 143 milioane de euro.
  • 2018 - exporturi totale de 195 milioane de euro (maximum pentru această perioadă).
  • 2017 - exporturi totale de 193 milioane de euro.
  • 2016 - exporturi totale de 180 milioane de euro.
  • 2015 - exporturi totale de 160 milioane de euro.
  • 2014 - exporturi totale de 158 milioane de euro.
  • 2013 - exporturi totale de 178 milioane de euro.
  • 2012 - exporturi totale de 82 milioane de euro.
  • 2011 - exporturi totale de 130 milioane de euro.
  • 2010 - exporturi totale de 122 milioane de euro.
  • 2009 - exporturi totale de 97 milioane de euro.
  • 2008 -exporturi totale de 82 milioane de euro.
  • 2007 - exporturi totale de 61 milioane de euro.
  • 2006 - exporturi totale de 79 milioane de euro.
  • 2005 - exporturi totale de 37 milioane de euro.
  • 2004 - exporturi totale de 41,8 milioane de euro.
  • 2003 - exporturi totale de 69,3 milioane de euro.
  • 2002 - exporturi totale de 43,8 milioane de euro.
  • 2001 - exporturi totale de 24,5 milioane de euro (minimum pentru această perioadă).

Țară în service | Marii câștigători de pe piața energiei. Cum au ajuns firme cu zero angajați să distribuie electricitate în România

Furnizorii de energie electrică și cei de gaze au mărit nejustificat prețurile, consideră unii specialiști din domeniu energetic.

În spatele facturilor mai mari la energie și gaze se află foarte mulți bani. Liberalizarea haotică a pieței energiei din România a dus și la apariția unor profitori. Europa Liberă a verificat toate firmele din domeniul electricității și gazelor - peste 120 de companii - într-un demers menit să răspundă la întrebarea „Cine se îmbogățește în urma creșterii facturilor?”

  • liberalizarea prețurilor la energie electrică și la gaze a făcut ca facturile unor consumatorilor casnici să se dubleze;
  • mai puțin de 150.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie, conform datelor obținute de Europa Liberă. Alți aproape 1,2 milioane și-au schimbat tipul de contract, dar au rămas la același furnizor;
  • prețul la energie electrică a crescut cu peste 65% față de ultima lună din 2020 și cu peste 100% la gaze față de aceeași perioadă, potrivit unor calcule realizate de organizațiile non-guvernamentale;
  • ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că majorarea este cauzată de certificatele de CO2 care intră în prețul zilnic al producției de energie în țările care poluează apelând la termocentrale pe cărbuni;
  • la bursa de energie - OPCOM - cotația unui MWh era de 40 de euro în februarie anul trecut. Acum, acest preț mediu al zilei este de peste 110 euro. Diferența de cotație este explicată de dorința firmelor de a scoate rapid un profit cât mai mare;
  • Marii câștigători ai facturilor mai mari din această iarnă rămân marile companii, dar și statul român, care este acționar în câteva dintre cele mai mari societăți din domeniul energiei.

Primul efect legat de preț al liberalizării pieței de energie din România a fost creșterea acestora de la 1 iulie. Teoretic, efectul trebuia să fie opus.

În România erau până pe 1 ianuarie 2021, aproape 5,9 milioane de consumatori casnici care aveau un contract reglementat. Toți plăteau un preț maxim negociat de stat cu furnizorii firmelor care ofereau energie electrică în apartamente și case.

Aproape 99% dintre cei 5,9 milioane de consumatori (majoritatea casnici) primeau energia de la șapte firme: CEZ Vânzare SA, Electrica Furnizare SA, E.ON Energie România SA, Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia SA, Engie România SA și Tinmar Energy SA, așa cum reiese din rapoartele ANRE. RCS&RDS, un alt jucător mai nou pe piața de energie, deținea, conform raportărilor companiei, aproape 150.000 de abonați la sfârșitul anului trecut.

Liberalizarea - un eșec

După liberalizare, consumatorii au putut să aleagă dintre 57 de firme (în cazul energiei electrice) și dintre 69 de societăți (pentru gaze) care este compania care le furnizează energia.

La șapte luni după liberalizare sub 1,4 milioane de români și-au schimbat contractele și aproximativ 120.000 și-au schimbat furnizorul, conform datelor obținute de Europa Liberă de la ANRE. Peste jumătate din aceștia au încheiat un contract cu Hidroelectrica SA, compania națională care produce energie prin centralele amplasate în barajele cursurilor râurilor și ale Dunării.

Hidroelectrica produce peste 20% din energia electrică utilă în timpul unei zile în România de consumatorii casnici și de firme.
Hidroelectrica produce peste 20% din energia electrică utilă în timpul unei zile în România de consumatorii casnici și de firme.

5,75 de milioane de consumatori și-au păstrat furnizorul actual, dar au schimbat tipul și durata contractuală.

„120.000 de consumatori din 5,9 de milioane reprezintă puțin peste 2%. Asta înseamnă un eșec răsunător. Practic, nu s-a schimbat nimic, doar ai permis marilor furnizori să-și mențină cota de piață și să decidă totul în domeniu, iar pe micii furnizori îi obligi să crească tarifele pentru a rezista pe piață. Urmarea: creșterea prețurilor. Ceea ce s-a întâmplat”, este opinia tranșată a lui Viorel Bratoveanu, expert în domeniul energetic.

Drumul energiei: de la producător la priza din casă

Pentru a explica cât mai bine de ce s-au majorat prețurile pe o piață energetică în care teoretic se bat aproape 120 de firme trebuie să explicăm cum ajunge energia electrică în prizele din case și gazele în centrale și în aragazul din bucătărie.

70% din consumul zilnic național de energie este produs de doar patru companii - Nuclearelectrica SA, Hidroelectrica SA, OMV Petrom SA și Complexul Energetic Oltenia SA. Energia regenerabilă (eoliană, solară, biomasă etc) atinge în cele mai bune zile în jur de 30-32% din consumul zilnic energetic al țării.

După ce este produsă energia zilnică de către Hidroelectrica, spre exemplu, sau de alt producător aceasta intră în sistemul național.

Rețeaua națională (de înaltă tensiune) este asigurată de compania de stat Transelectrica. Situația este identică și în domeniul gazelor.

Sistemul electric de înaltă tensiune este administrat de Transelectrica, societate de stat care are un tarif de 20 de lei/MWh intrat în rețea.
Sistemul electric de înaltă tensiune este administrat de Transelectrica, societate de stat care are un tarif de 20 de lei/MWh intrat în rețea.

După ce acestea sunt extrase, ele sunt introduse în rețeaua administrată de Transgaz.

De aici, energia produsă de centralele hidroelectrice poate fi transportată doar de anumite companii, cărora statul român le-a concesionat dreptul exclusiv de a distribui energie electrică sau gaze. În România, prin ordine ANRE din 2004 și 2005, s-a stabilit că subsidiarele de profil ale Enel, Electrica și E.ON au dreptul exclusiv de distribui energie. Altfel spus, s-o preia din rețelele de înaltă tensiune și s-o transporte în sistemul de joasă tensiune, cele care alimentează zonele rezidențiale.

Mai mult, în baza acestor ordine ANRE, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit în martie 2021 că alți producători nici măcar nu au dreptul să-și dezvolte o rețea proprie de distribuție a energiei. Aceste reglementări fusese atacate în instanțe din 2017 de RCS&RDS care dorea să-și dezvolte rețeaua proprie de distribuție.

Judecătorii au stabilit, conform motivării deciziei, că societățile cărora statul român le-a acordat concesiunea rețelelor de distribuție au „dreptul să refuze ca și alte companii să presteze în respectivele regiuni serviciul de distribuție a energiei electrice prin rețele de distribuție proprii, invocând dreptul exclusiv de a presta respectivul serviciu în acele regiuni, dobândit prin contractele de concesiune”.

Drumul energiei, de la producere până la livrarea către consumator.
Drumul energiei, de la producere până la livrarea către consumator.
  • Enel are concesiune de distribuție energie electrică pentru regiunile Banat, Muntenia și Dobrogea pentru energie electrică.
  • Electrica (prin Electrica Power Distribution) are concesiunea de distribuție energie electrică pentru Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Brăila, Galați și Vrancea.
  • E.ON are concesiune distribuție gaze pentru Transilvania, Crișana, Maramureș, Moldova și Banat (partea de nord a țării) și pentru gaze.
  • Engie preia concesiunea distribuției gazelor în partea de sud a țării
În 2054 vor expira aceste concesiuni și piața de distribuție va putea deveni, teoretic, liberă.

Ce s-a liberalizat până la urmă

Revenind, de la 1 ianuarie s-a permis societăților care și-au asumat rolul de furnizor șansa de prelua energia de la distribuitor și a o oferi populației.

Prin urmare, pe piață au intrat trei tipuri de firme:

  1. Producătorii privați de energie regenerabilă (solară, eoliană etc) și Hidroelectrica. Firme care produc energie cu scopul de a o vinde direct sau la bursă. Prin liberalizare, aceste firme au putut să vândă direct energia pe care o produc către consumatori casnici, stabilind orice preț au considerat corect. De obicei, aceste societăți produc cea mai ieftină energie.
  2. Traderi de energie, firme care cumpără energie pentru a o vinde mai departe către populație sau alte societăți.
  3. Platforme industriale care realizează energie electrică pentru activitatea proprie: gen ALRO Slatina sau Liberty Galați.

Prețurile mai mari după liberalizare

Virgil Popescu, ministrul Economiei, și Florin Cîțu, premierul României, au dat vina pe certificatele CO2 pe care normele Uniunii Europene le impun statele care încă folosesc termocentrale pe bază de cărbuni. Certificatele CO2 sunt de fapt - în spatele unei scheme complicate - un fel de taxă pe energie aplicată statelor care nu investesc în energia verde.

Virgil Popescu s-a ocupat de trecerea la piața liberă din poziția de ministru al Economiei (2020) și ministri al Energiei (2021).
Virgil Popescu s-a ocupat de trecerea la piața liberă din poziția de ministru al Economiei (2020) și ministri al Energiei (2021).

„Principala cauză a creșterii prețului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune prețul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producție şi evident că toți ceilalți producători vor beneficia de acest preț și vor face profit”, a explicat Virgil Popescu.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că aceste declarații nu prea sunt realiste sau corecte. „Certificatele CO2 nu au nimic cu scumpirile la gaze, unde este marea problemă a consumatorilor - creșteri de peste 100%. Certificatele CO2 au scumpiri pe piața de energie electrică de circa 4%, adică nici nu reprezintă cauza principală”, detaliază acesta.

CÂT A CRESCUT PREȚUL LA ENERGIE ELECTRICĂ: 65%


Prețul energiei electrice la consumatorul final a crescut în primele șase luni, cu 24% conform datelor obținute de Institutul Național de Statistică (INS). Însă această este media până în iunie, acum în piață sunt companii care au majorat tarifele și până la 65%.

Europa Liberă a dezvăluit în această lună o situație în care o firmă a dublat printr-o notificare tarifele, deci le-a mărit cu 100%.

„Analizând situația din ultimele două luni se observă că ofertele unor furnizori în piață prezintă creșteri ale prețului energiei electrice de până la 65,2%. Astfel de prețuri care impun noi trenduri în piața consumatorului final nu au o justificare teoretică, ele fiind rodul speculaților și al manipulărilor”, explică reprezentanții ONG-ului Energie Inteligentă.

Practic, diferența dintre o majorare cu 10,7%, calculată de Energie Inteligentă, și cea de 65% practicată în piață este una artificială, în care furnizorii încearcă să scoată un profit cât mai mare de pe urma consumatorilor.

Conform lui Dumitru Chisăliță, majorarea tarifelor nu trebuia să fie mai mare de 10,7% (formată din creșterea costurilor cu achiziția certificatelor de CO2 - 4,5%, diferența între cerere și ofertă, care a determinat achiziția energiei din import - 6,2%).

Pe bursa de energie, prețul mediu ponderat pentru un MWh tranzacționat a ajuns și la 115 euro. În schimb, același cotație era în februarie 2020 la 44 euro/MHh, iar în august 2020 era de 43 MWh.

Cotațiile unui MWh în Franța, Germania și Belgia sunt sub 45 de euro. Doar în Serbia, Ungaria și Grecia se mai ating astfel de cotații, tot din cauza prezenței producătorilor de energie pe cărbuni.

CÂT A CRESCUT PREȚUL LA GAZE: peste 100%

Prețul gazelor naturale la consumatorul final, a crescut în primele șase luni cu 20% conform datelor obținute de la INS.

Însă, „analizând situația din ultimele două luni se observă că ofertele unor furnizori în piață prezintă creșteri ale prețului gazelor naturale de până la 100%”, spune Dumitru Chisăliță.

Acesta mai precizează că în opinia membrilor asociației pe care o reprezintă „costul mediu al gazelor din portofoliul furnizorilor ar fi de circa 123 lei/MWh. Cu toate acestea prețul gazelor ofertate pe piață este de 180 – 240 lei/MWh. Astfel, de prețuri nu au o justificare teoretică, ele fiind rolul speculațiilor și al manipulărilor”.

Spre deosebire de energia electrică, doar o mică parte din cantitatea de gaz este tranzacționată la vedere, pe Bursa Română de Mărfuri. Spre exemplu, anul acesta s-au făcut tranzacții cu livrarea în luna respectivă doar în ianuarie.

Reprezentanții Asociației Energiei Inteligente au analizat cât ar fi trebuit să urce majorările justificate de piața liberă:

  • Programul denumit „Gas Release” aplicat de guvernul României în 2020 a dus la plafonarea prețurilor cu 5% mai mici decât cele de pe bursa de gaze de la Viena, cea mai mare de profil din Europa. Acest lucru a făcut ca anul trecut mare parte din producția și rezervele producătorilor de energie să fie exportate în Austria și Ungaria, unde prețurile erau mai mari. Această politică energetică a României ar fi trebuit să ducă însă la o majorare de 6,4%, ținând cont că sunt limitări de export pentru gazele naturale.
  • În acest an, cererea de gaze a fost mai mare decât producția, asta și pentru că economia a ieșit din pandemie, dar și pentru că unele companii au vrut să-și acopere stocurile exportate anul trecut. „Deficitul între cerere și ofertă care a determinat importuri ridicate în anul 2021, inclusiv pentru a acoperi exporturile de gaze, estimăm că au determinat o creștere de preț de 7,9%”, mai spun reprezentanții Energie Inteligentă.

Aici mai trebuie precizat însă că importurile de gaze din Rusia nu ar fi trebuit nici ele să ducă la o majorare prea mare a prețurilor. Contractul de import gaze a fost încheiat de statul român cu Gazprom-ul, în luna aprilie 2021.

Gazoductul Nord Stream aduce gazul rusesc în vestul Europei
Gazoductul Nord Stream aduce gazul rusesc în vestul Europei

Raportul privind piața de gaze al ANRE arată că prețul de achiziție al gazelor din Rusia este de 73,38 lei/MWh, adică sub prețul din acel moment de pe Bursa Română de Mărfuri, unde era o cotație de 73,61 lei/MWh.

Prin urmare, prețul gazelor ar fi trebuit să crească până la maximum 20,5%, conform analizelor Energia Inteligentă, și nu cu 100% așa cum s-a întâmplat.

„Cu toate acestea, prețurile la consumatorul final au crescut cu peste 100% și uneori până la 150%”, reamintește Dumitru Chisăiță.

Soluția legii consumatorul vulnerabil

La cotațiile din acest moment, prețurile la facturi vor exploda în sezonul rece, atunci când se va da drumul serios la consumul de gaze pentru încălzire, dar va crește și timpul de folosire al energiei electrică.

Răzvan Nicolescu, fostul ministru al Energiei, aprecia într-o prezență la Digi24, că o familie din Brașov care a plătit anul trecut peste 700 de lei pentru încălzire, anul acesta poate plăti și 1.500 de lei pe lună factura la gaze.

Specialiștii consultați de Europa Libera au calculat sau au apreciat că în funcție de oraș, factura la gaze va crește în medie cu 100 de lei la o familie cu 3 persoane care locuiește în două camere, locuință cu 40 de metri pătrați.

Așa arată o reclamă pentru o companie de energie din România.
Așa arată o reclamă pentru o companie de energie din România.

În schimb, factura la energie electrică pentru aceeași familie va fi mare cu 20 de lei, asta dacă energia termică este pe bază de centrală cu gaze sau în sistem centralizat.

Pentru protejarea categoriilor sărace de aceste majorări, ministrul Virgil Popescu a anunțat încă din august ca Executivul dorește să aplice prevederile Legii consumatorului vulnerabil încă din acest an. Membrii Camerei Deputaților au decis pe 7 septembrie ca această lege să se aplice de la 1 noiembrie.

În această lege se precizează că familiile și persoanele singure cu un venit mediu net lunar pe persoană mai mic decât 2.000 de lei vor beneficia de ajutoare pentru încălzire. Aceste ajutoare vor fi calculate procentual în funcție de nivelul de venituri. Practic, familiile cu venituri sub 200 de lei pe membru vor avea căldura decontată integral de stat, iar familiile cu venituri de aproape 2.000 de lei pe membru vor beneficia de 10% ajutor de stat.

Statul dă ajutoare, deși tot statul câștigă din majorare

„Creșterea prețurilor la gaze și energie electrică, a creat cele mai mari avantaje statului: conectarea redevențelor pentru gaze la prețurile de la Viena, a determinat o creștere a veniturilor din redevențe cu circa 500%; creșterea prețurilor a determinat creșterea veniturilor din TVA cu cca. 48%”, apreciază Dumitru Chișăiță.

UNDE AJUNG BANII PLĂTIȚI PE FACTURI

Concluzionând, între 40% (la energie electrică) și 80% (la gaze) din majorările la factura la energie din această iarnă vor contribui doar la creșterea profitului furnizorului, conform Asociației Energia Verde. Aceste procente din creșterile prețului la energie sunt nejustificate.

Reprezentanți ai Consiliului Concurenței ne-au transmis că au început mai multe investigații legate de piața de energie, iar unele dintre acestea privesc modul în care au fost stabilite prețurile.

ANRE a primit peste 10.000 de sesizări din partea clienților nemulțumiți. Și la Protecția Consumatorilor au fost înregistrate sute de reclamații numai în luna august.

Europa Liberă a verificat, cu ajutorul platformei termene.ro, cine se află în spatele tuturor furnizorilor de energie electrică și a celor de gaze.

Marile companiii

  • CEZ Vânzare SA (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2 miliarde de lei, profit de 47 milioane de lei, și 242 de angajați.

Acționariatul este format din Felix Supply Holdings SRL din București - 99.999999% și Felix Powe Holdings SARL. Offshore-ul luxemburghez face parte din grupul australian Macquarie, holding care a cumpărat compania românească CEZ de la grupul ceh cu același nume. Valoarea tranzacției a fost de 960 de milioane de euro și a avut loc în toamna anului trecut.

  • ENEL Energie SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, profit de 137 milioane de lei, 250 de angajați - 250

Acționariatul este format din: Enel SPA- 51.003 %, Societatea de Administrare a Participanților în Energie - 36.997% și Fondul Proprietatea 12%.
Enel Spa este considerată cea mai mare companiei energetică din Italia și este deținută de guvernul de la Roma.

  • E.ON Energie România SA din Mureș (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 4,2 miliarde de lei, pierderi de 4,2 milioane de lei, 172 de angajați.

Acționariatul este format din: E.ON România SRL - 68,18% și Ministerul Energiei - 31.82%. La rândul său, E.ON România SRL este deținut de compania E.ON Beteiligungen GMBH din Germania care face parte din grupul german E.ON, grup controlat de investitori din Germania, Marea Britanie, Canada și Elveția.

  • ENEL Energie Muntenia SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, profit de 139 milioane de lei, 271 de angajați.

Italienii de la Enel SPA dețin 78% dintre acțiunile companiei, iar Fondul Propietatea (cu 12%) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (10%) completează lista acționarilor.

  • Electrica Furnizare SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 5,1 miliarde de lei, profit de 233 milioane de lei, - 781 de angajați.

Acționariatul este format din: Societatea Energetică SA - 99.999842% și Societatea Filială de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv”. Statul român prin Ministerul Energiei este acționarul unic al Societății Energetică SA.

  • Hidroelectrica SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 3,8 miliarde de lei, profit de 1,45 miliarde de lei, 3.354 angajați.
Statul român prin Ministerul Energiei deține 80,0561 %, iar Fondul Proprietatea SA are un pachet de 19,9439%.

  • OMV Petrom SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 14,8 de miliarde de lei, profit de 1,4 miliarde de lei, - 10.949 de angajați.

Acționarul majoritar este compania austriacă OMV AktienGesellShaft - cu 51,0105 %. Ministerul Energiei și Fondul Proprietatea dețin 20,6389%, respectiv 9,9985%.

Nuclearelectrica SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei, profit de 699 milioane de lei, 2.028 de angajați.

Statul român prin Ministerul Energiei deține 82,4981%, iar Fondul Proprietatea restul de 6,999%.

  • Tinmar Energy SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2,2 miliarde de lei, profit de 112 milioane de lei, 90 de angajați.

Acțiunile sunt deținute de alte trei societăți: JO Holding AG din Elveția - 63,283789%, Victory Executive SRL din București (acționar unic - Alexandru Geoege Oancea, din Prahova) - 20,86025% și Martin Oil Energy SRL (Augustin Constantin Oancea, acționar majoritar) - 15,855961%.

  • Engie Romania SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 6,5 de miliarde de lei, profit de 498 milioane de lei, 753 de angajați.

Acționarii principali sunt: România Gas Holding BV din Olanda - 50,994702%, Ministerul Energiei - 36,996161% și Fondul Proprietatea - 11,998753%.

  • RCS&RDS SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, profit de 243 milioane de lei, angajați 13.056)

Acționile companiei de comunicații sunt trecute pe firma olandeză Digi Communications NV. Grupul RCS&RDS este controlat de omul de afaceri
Zoltan Teszari.

TERMOCENTRALELE

  • Complexul Energetic Oltenia SA din Gorj (energie electrică)

- cifră de afaceri de 2,1 miliarde de lei, pierderi de - 980 milioane de lei, 12.193 de angajați.

Statul român prin Ministerul Energie deține 77.151383% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea SA are 21.559907%.

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari poluatori din România.
Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari poluatori din România.
  • CET Arad (energie electrică)

- cifră de afaceri de 101 de milioane de lei, pierderi de 40 milioane de lei, 173 de angajați.

Consiliul Local al Municipiului Arad este acționarul principal, cu 99.59173%.

  • CET Govora SA din Vâlcea (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 286 de milioane de lei, pierderi de 90 milioane de lei, 1.357 de angajați.
Consiliul Județean Vâlcea este acționarul unic al societății.

  • Electrocentrale București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 1,6 miliarde de lei, profit de 358 milioane de lei, 1.721 de angajați - 1721.
Statul român prin Ministrul Economiei deține 97,51%.

  • Modern Calor SA din Botoșani (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 38 de milioane de lei, profit de - puțin peste 20.000 de lei, 186 de angajați.
Consiliul Local Botoșani este acționarul unic.

FIRME CU UN SALARIAT SAU CU ZERO ANGAJAȚI

  • East Wind Farm din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 20 de milioane de lei, profit de 4,7 milioane de lei, un angajat.

Acționarul principal este offshore-ul olandez Transeastern Power BV din Amsterdam, cu peste 99% din acțiuni. East Wind Farm a fost cumpărat de Transeastern Power Trust, un fond canadian de investiții, de la OMV cu aproape 25 de milioane de euro. Petre Lificu, director ANRE între , a fost reprezentantul canadiene companiei în României.

  • Alive Capital SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 145.000 de lei, profit de - 20.000 de lei, zero angajați.

Acționarul unic este italianul Billi Giacomo, iar administrator este Gina Maria Andrei.

  • RES Energy Solutions SA din Bihor (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 8,9 de milioane de lei, profit de 600.000 de lei, un angajat.

Acțiunie sunt deținute în mare parte de alte firme: Aqua President SRL (Jean Podilă - 70% și Dumitru Fechete - 30%) - 33,4%, Construct Scut SRL (Vasile Scuturici, acționar unic) - 21,91% și Ganatran SRL - 6,85%.

  • Energy Grid SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 360.000 de lei, profit de 10.000 de lei, fără angajați.

Acționari sunt: Radu Andrei Ieșan - 55% și Ioana Cristina Shaiq - 41%.

  • Werk Energy SRL (energie electrică)

(cifră de afaceri de - 7,6 de milioane de lei, profit de - 16.000 de lei, fără angajați)
Acționarul unic este grecul Antonios Tsesmetzis.

  • Plenerg SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 7,1 de milioane de lei, pierderi de - 1,5 milioane de lei, un angajat.

Firma este deținută de două societăți din Olanda, Project Sierra 10 BV - 95% și Project Sierra 11 BV.

  • Photovoltaic Green Project din Ilfov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 14,8 de milioane de lei, pierderi de 9,8 milioane de lei, un angajat

Acționarul principal este firma ilfoveană Transenergo Com SA, cu 97,62%.

OFFSHORE-URI

  • Izvor de Lumina SRL din Argeș (energie electrică)

- cifră de afaceri de 22,7 de milioane de lei, pierderi de 1,1 milioane de lei, un angajat.

Italianul Stefano Fedele Farina, cu 96,8%, este acționarul principal.

  • Green Vision Seven din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 42 de milioane de lei, pierderi de 5,6 milioane de lei, un angajat.

Offshore-ul Hong Kong Kimmy Co.Limited este acționarul princpal cu 95,5%, iar neamțul Jurgen Andreas Faff, cu 4,5%. Conform reprezentanților societății, Green Vision Seven SRL este prezentă în piaţa de energie din 2013, o subsidiară a
Hareon Solar, una din companiile chinee de pe pe piața energiei. Firma deține un parc fotovoltaic la Ucea de Sus, județul Brașov.

  • Renovatio Trading SRL din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 499 de milioane de lei, profit de 7,5 milioane de lei, 20 de angajați - 20.

Offshore-ul cipriot RG Renovatio Group Limited deține 80% din acțiuni, iar restul sunt la Eduard Marius Ciucu.

ALTE FIRME

  • Electricom SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 18 de milioane de lei, profit de 1,7 milioane de lei, 15 angajați.

Acționarul principal al firmei este societatea Bomax Trading SRL, cu 82.59%. Sorin Bonciu este acționarul unic al societății Bomax Trading. Bonciu este un om de afaceri care a investit în domeniile imobiliar și energetic.

  • Enet SA din Vrancea (energie electrică)

- cifră de afaceri de 36 de milioane de lei, pierderi de 11,5 milioane de lei, 213 angajați.

Acționarul unic al societății este Consiliul Local al Municipiului Focșani.

  • BEPCO din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 84 de milioane de lei, profit de 13 milioane de lei, 79 de angajați.

Firma este controlată de familia Călin Filimon Costan și Simina-Mariana Costan prin intermediul societății brașovene Transformer Eneergy Supply și prin offshore-ul cipriot Tradeflax SRL din Nicosia.

  • Enex SRL din Cluj (energie electrică)

- cifră de afaceri de 68 de milioane de lei, profit de 3 milioane de lei, 14 angajați.

Acționariatul este format din: Imobolis Invest SRL, cu 75% și Stelian Darie cu 25%. La rândul său, Imobolis are patru acționari: Ștefan Gadola - 33,3333%, Pal Peter - 33,3333% și Tudor Alexandru Socea - 30% și Ioan Socea - 3,3334%. Ștefan Gadola este cel care conduce și compania clujeană EnergoBit.

  • EOL Energy din Satu Mare (energie electrică)

- cifră de afaceri de 13 de milioane de lei, profit de aproape un milion de lei, 4 angajați.
Este un furnizor de energie non-casnic.

Acționariatul este format din Gheorghe Boeru - 45%, Dragoș Marian Boeru - 15%, Bogdan Eugeniu Boeru - 15% și Tudor Sever Stăncioiu - 25%. Gheorghe Boeru este un afacerist care a avut de-a lungul timpul afaceri cu statul.

  • Skybase Energy din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 5 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 7 angajați.
Acționarul unic și administratorul firmei este chinezul Yun Zhou.

COMPANII SPECIALIZATE ÎN ALTE DOMENII DECÂT ENERGIA

Este vorba de

  • Petrotel-Lukoil SA din Prahova (energie electrică)

(cifră de afaceri de - 3,8 miliarde de lei, pierderi de - 441 milioane de lei, angajați - 501)
Litasco SA, companie elevețiană, deține 99,7676% din societate. Litasco este o firmă controlată de Lukoil, compania de stat rusească, prin care societatea face investiții în mai multe state.

  • SNGN Romgaz SA din Sibiu (energie electrică și gaze)

(cifră de afaceri de - 3,9 miliarde de lei, profit de - 1,2 miliarde de lei, angajați - 5.531)
Statul român prin Ministerul Energiei deține 70,0071.%

  • Rulmenți din Bârlad (energie electrică)

- cifră de afaceri de 114 de milioane de lei, pierderi de 23,4 milioane de lei, 1.089 de angajați.

Acționarul principal este firma turcească Bera Holdings AS - cu 90,703375%, iar din acționariat mai fac parte Evergent Investments SA din Bacău.

  • Liberty Galați (energie electrică)

- cifră de afaceri de 4,6 miliarde de lei, pierderi de 51 milioane de lei, 5.026 angajați.

Combinatul siderugic de la Galați este deținut de compania londoneză Liberty Holdco Galați&Skopje Limited.

  • Veolia Energie Prahova (energie electrică)

- cifră de afaceri de 230 de milioane de lei, profit de 12 milioane de lei, 305 de angajați.

Compania franceză Veolia deține această firmă prinintermediul SA-ului românesc Veolia Energie România, cu 87,2% dintre acțiuni. Din acționariat mai fac parte Consiliul Județean Prahova și Consiliul Local al Municipiului Ploiești cu câte 6,4% dintre acțiuni fiecare.

  • Veolia Energie Romania (energie electrică și și gaze)

- cifră de afaceri de 268 de milioane de lei, profit de 29,3 milioane de lei, 91 de angajați.

Compania franceză Veolia Energie International deține societatea.

  • Alro SA din Olt (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 2,3 miliarde de lei, profit de - 295 de milioane de lei, angajați - 2.427)

Acționariatul este format din: Vimetco NV din Amsterdam - 54,1898%, Paval Holding SRL - 23.2117% și Fondul Proprietatea SA. Vimetco este deținută de miliardarul rus Vitali Matsitski.

  • Anchor Grup SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 54,5 de milioane de lei, profit de 5,5 milioane de lei, 107 angajați.

Firma este deținută prin intermediul a două societăți înegistrate în Olanda, Anchor Retail Investments și Fiba Capital Investments. Anchor Grup este prezent în România prin mai multe investiții imobiliare, iar compania face parte din holdingul turcesc FIBA.

  • Cotroceni Park SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 146 de milioane de lei, pierderi de 100 de milioane de lei, 48 de angajați.

Acționarul unic este offshore-ul cipriot Cotroceni Investments Limited. Miliardarul israelian Lev Leviev ar controla grupul imobiliar AFI, din care face parte și Cotroceni Park SA.

  • Electrificare CFR SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 450 de milioane de lei, pierderi de 18 milioane de lei, 2.275 angajați.

Acționarul unic al firmei este Compania Națională Căi Ferate CFR SA, societate deținută la rândul său de Ministerul Transporturilor.

ENERGIE REGENERABILĂ

  • Verbund Wind Power Romania din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 211 de milioane de lei, profit de 308 milioane de lei, 11 angajați.

Acționarul unic este compania austriacă Verbund AG.

  • Warehouses de Pauw Romania (energie electrică)

- cifră de afaceri de 210 de milioane de lei, profit de 700.000 de lei, 17 angajați.

Firma belgiană WPD Invest NV este acționarul majoritar cu 85%. Din acționariat mai fac parte JB Top Pro Invest SRL - 11,25% și societatea belgiană VuurrrKruisenBizz BV - 3,75%.
Compania belgiană este specializată în special în realizarea și adminstrarea unor depozite de marfă.

  • A Energy Ind SRL din Sibiu (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 66 de milioane de lei, profit de - 7,5 milioane de lei, angajați - 3)
Acționarii sunt: germanul Sieffried Losch - 50% și George Soare - 50%. Aceștia au mai investit și în zona imobiliară.

  • Absolute Energy SRL din Harghita (energie electrică)

- cifră de afaceri de 8,5 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 2 angajați.

Acționariatul este format din: Eurato SA - 40%, Tivadar Bencze - 30%, Monica Adriana Lazăr - 18%, Sebastian Alexandru Lazăr - 6% și Miruna Letiția Lazăr - 6%. Tivadar Bencze deține și pachetul majoritar de acțiuni (peste 80%) la Eurato SA. Acesta este un inginer care a început mai multe afaceri în zona Harghita, Covasna.

  • Aderro G.P. Energy SRL din Brașov (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 68 de milioane de lei, profit de un milion de lei, 10 angajați.

Acționariatul este format din: firma Nepos AM SRL - 99,997% și societatea germană CustoSolar GMBH - 0,003%. Germanca Rita Krammer este acționarul unic la Nepos.

  • Apuron Energy SRL, fosta Energieverde Furnizare SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 20 de milioane de lei, pierderi - 20.000 de lei, 4 angajați.

Societatea este deținută de Cooperativadeenergie.ro Societatea Cooperativă Europeană cu Răspunde Limitată. Administratorii sunt Gijbertus Johannes Huijink, Victor Petrișor Iancu și Ioan Dinu Drog.

  • Aqua Energia SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 11,6 de milioane de lei, profit de 1,1 milioane de lei, 8 angajați.

MVM Energy România SA este acționarul principal, companie deținută de firma elvețiană MVM Switzerland AG.

ALTE FIRME SPECIALIZATE ÎN ENERGIE

  • Conarg Real Estate din Argeș (energie electrică)

- cifră de afaceri de 49,4 de milioane de lei, profit de 6,8 milioane de lei, 6 angajați.

Omul de afaceri Vlentin Vișoiu controlează această societe, prin intermediul Conarg SA.

  • Crest Energy SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 8,3 de milioane de lei, profit de 1,5 milioane de lei, 4 angajați.

Acționarii sunt americanii Chang Oh Turkmani - 51% și Salah Abdul Wahab Turkmani.

  • MVM Energy Trade Plus SRL, fosta Cyeb SRL (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 10,2 de milioane de lei, pierderi de - 1,2 milioane de lei, 8 angajați.

Firma elvețiană MVM Switzerland AG controlează SRL-ului românesc prin intermediul MVM Energy România SA.

  • EFT Furnizare SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 503 de milioane de lei, profit de 15,5 milioane de lei, 5 angajați.

EFT International Investments Holdings Limited din Marea Britanie - 80%, sârbul Vojkan Tomasevic - 15 %, Gabriela Amalia Badea și Alexandru Costin Marin, fiecare cu 2,5%.

  • Egger Romania din Timișoara (energie electrică)

- cifră de afaceri de 1,43 miliarde de lei, profit de 65 milioane de lei, 781 angajați.

Acționarul majorutar este compania austriacă Egger OstEuropa Beteiligungsverwaltung GMBH.

  • Elcata MHC SRL din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 14,5 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 4 angajați.

Acționariatul este format din: Dănuț Frunză - 86% și Gheorghe Catarig - 14%.

  • Electric Planners SRL (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 30 de milioane de lei, profit de 1,4 milioane de lei, 14 angajați.

Acționarii sunt: Natanail Romulus Petrescu - 90% și Mihai Sandu, restul de 10%.

  • Electrocarbon SA din Ilfov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 24 de milioane de lei, pierderi de 11,8 milioane de lei, 95 de angajați.

Acționariatul este format din: Vektor Elements SRL - 55.0222%, Elsid Carbon SRL - 25.8911% și Emil Mihai Tufeanu - 17.3261%. Elsid Carbon este deținută de Elsid SA.

  • Electromagnetica SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 283 de milioane de lei, profit de - milioane de lei, angajați - 387)
Acționariatul are în componență doi parteneri mai importanți Asociația Electromagnetica - 31,2814% și SIF OLTENIA - 14,8825%. Restul parților sociale sunt deținute de liste de acționari.

  • Elsid SA din Ilfov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 102 de milioane de lei, profit de 12 milioane de lei, angajați - 169)

Vektor Elements SRL este acționarul principal al societății, cu peste 98%. Firma Vektor Elements SRL este deținută de Emil Mihai Tufan.

  • Energia Gas&Power SRL din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 18 de milioane de lei, profit de - 2,6 milioane de lei, angajați - 41)
Acționariatul este format din: Europe Energy SPA din Italia - 71.18%, New Energy Trading AG din Elveția - 26,32% și Ovidiu Călin Donca, restul acțiunilor

  • Energy Distribution Services SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 750 de milioane de lei, profit de 50 milioane de lei, 18 angajați.

Sorina Liana Mirea - 50% și Costin Alexandru Mirea, 50% sunt cei doi co-parteneri.

  • Energy Trade Activ SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 9,2 de milioane de lei, profit de 2 milioane de lei, 5 angajați.

Acționarul principal este Liviu Tudor cu 99,9978 %.

  • Enol Grup SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 2,4 de milioane de lei, pierderi de 700.000 de lei, 3 angajați.

Acționariatul este compus din: Silviu Lucian Boghiu - 91%, Stelian Darie - 5%, Sorin Cristian Boghiu - 1%.

  • Entrex Services SRL din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 85 de milioane de lei, profiti de 1,2 milioane de lei, 11 angajați.

Acționariatul este format din BRP Energy Consulting SA - 61% și Georgel Tucu Budurea - 39%. La rândul său, BRP Energy Consulting îi are ca acținari pe Dan Iulian Stratan - 74,17% și Georgel Tucu Budurea - 25,83%.

  • Evobits Information Technology din Cluj (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 30 de milioane de lei, profit de 1,8 milioane de lei, 7 angajați.

Asociatul unic este Grigore Balaci.

  • Getica 95 COM SRL din Buzău (energie electrică)

- cifră de afaceri de 1,5 miliarde de lei, profit de 81,5 milioane de lei, angajați - 22)

Acționarul unic este Sanel Viorel Tudose.

  • Grenerg SRL din Satu Mare (energie electrică)

- cifră de afaceri de 50,6 de milioane de lei, profit de 2,2 milioane de lei, 2 angajați.

Acțiunile sunt deținute de firma Electric&Gas Power Trade SRL din Satu Mare, care are trei acționari: Szabolcs Gabor Reizer - 33.34%, Dan Chincea - 33.33% și germanul Michael Feder - 33.33%.

  • Hermes Energy International SRL din Prahova (energie electrică)

- cifră de afaceri de 52 de milioane de lei, profit de 400.000 de lei, 6 angajați.

Acționarii sunt: Valentin Bogdan Enoiu - 95% și Silviu Angelescu 5%.

  • ICCO Energ SRL din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 78 de milioane de lei, profit de 45 milioane de lei, 45 de angajați.
Firma ICCO Electric deține 90% dintre acțiuni, societatea este deținut - cu 85% dintre acțiuni - de Călin Filimon Costan.

  • ICPE Electrocond Technologies SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 4,3 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 10 angajați.

Acționarii principali sunt Mihai Gh. Prundinu - 95,7284% și Vasile Marcel Dumitrașcu - 1,5004%.

  • Imperial Development SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 6,6 de milioane de lei, pierderi de 1,8 milioane de lei, 9 angajați.

Asociatul unic este Radu Ioan Vlas.

  • Industrial Energy SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 24,3 de milioane de lei, pierderi de 3,4 milioane de lei, 45 angajați.

Acționarul principal este offshore-ul cipriot Romenergo Holdings Limited, cu 99,99941%.

  • Luxten Lighting Company SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 77 de milioane de lei, profit de 5,6 milioane de lei, 233 de angajați.

Acționariatul este format din: Nicolae Claudiu Rădulescu - 40,3137%, Ionel Pepenică - 23,4328%, Monica-Maria Bucur - 17,6993% și Silvian Șerbănescu - 14,5642 %.

  • MET Romania Energy SRL (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 953 de milioane de lei, pierderi de 82,5 milioane de lei, angajați - 56)
Compania austriacă MET Austria Energy Trade GMBH deține 99,99996% din acțiunile firmei.

  • Monsson Trading SRL din Constanța (energie electrică)

- cifră de afaceri de 489 de milioane de lei, profit de 17 milioane de lei, 41 de angajați.

Acționarii principali sunt: Emanuel Muntmar EMANUEL (suedez) - 63%, Andrei Muntamark (suedez) - 18%, Laura Muntmark (elvețian) - 10%.

  • Next Energy Parteners SRL din Galați (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 417 de milioane de lei, profit de 52,8 milioane de lei, 11 angajați.

Acționarii principali sunt: Radu Adrian Popoiu - 58%, Cristian Virgil Cristea - 20% și firma britanică Vivalex UK Limited -15%.

  • Nova Power&Gas SRL din Cluj (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 297 de milioane de lei, profit de 5,9 milioane de lei, 53 de angajați.

Acțiunile sunt deținute de firma clujeană Electrogrup SA care este controlată prin intermediul altei firme de: Teofil Ovidiu Mureșan - 34%, Simion Adrian Mureșan - 33 % și Marian Pantazescu - 33%.

  • P.C. Management&Consulting SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 11,4 de milioane de lei, profit de 983.000 de lei, 17 angajați.

Corneliu Pascu - 60%, Florin Pascu și Cristian Pascu dețin acțiunile societății.

  • QMB Energ SRL din Timiș (energie electrică)

- cifră de afaceri de 168 de milioane de lei, profit de 1,5 milioane de lei, 8 angajați.

Parteneri în această societate sunt Cristina Bere - 50% și Corina Alexandra Milea, cu 50%.

  • Restart Energy One SA din Timiș (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 121 de milioane de lei, profit de 9 milioane de lei, angajați - 51)

Firma Armand Consulting SRL deține 95% din acțiuni, iar restul sunt la Public Intelligence SRL.

  • Romelectro SA din București (energie electrică)

(cifră de afaceri de - 201 de milioane de lei, pierderi de - 8 milioane de lei, angajați - 105)
Acționarii principali sunt: Viorel Gafița - 27.55%, Gabriel Lucian Rădulescu - 27.45%, Ștefan Camil Georgescu - 13,7%, Octavian Dan Georgescu - 13,7% și Emil Vasile - 7,6%.

  • Stock Energy SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 3 de milioane de lei, profit de 1,8 milioane de lei, 7 angajați.

Acționariatul este format din: Gabriel Ștefan - 60%, firma Tremula Nav SRL din Constanța - 20% și Ciprian Nistor - 20%. Ștefan Gabriel este acționarul principal (90%) și la Tremula Nav.

  • Transenergo Com SA din Ilfov (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 1,2 de milioane de lei, pierderi de 7,3 milioane de lei, 8 angajați.

Acționariatul este următorul: Rada Coman - 82,01%, Iosif Brazdău - 12,11% și Nelu Coman - 5,88%.

  • Transformer Energy Supply SRL din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 28 de milioane de lei, profit de 5 milioane de lei, 14 angajați.

Acționariatul se prezintă astfel: Tradeflax din Nicosia - 46,91946 %, firma Delcar Invest SRL din Brașov - 41,70445% și Simina Marian Costant și Călin Filimon Costan, ambii cu aproape 10%

  • Uzinsider General Contractor SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 13 de milioane de lei, profit de 2,9 milioane de lei, 30 de angajați.

Acționarii principali sunt: Emanuel Babici - 37,4836%, Constantin Savu - 36,9594% și firma Uzinsider SA - 20,0524%.

FURNIZORI DE GAZE

  • Alpha Metal SA din București

- cifră de afaceri de 17 milioane de lei, profit de 2,3 milioane de lei, și 5 de angajați.

Acționariatul este format din: Iacob Fonea - 99,85%, Midas Miav SRL - 0,1429% și Alpha Oil Prod (LTD) SRL - 0.0071%

  • Premier Energy SRL din București

- cifră de afaceri de 697 milioane de lei, pierderi de 35 de milioane de lei, și 382 de angajați.
Această firmă este controlă printr-un offshore din Cipru, Ligatine Limited.

  • Premier Energy Trading din București

- cifră de afaceri de 86 milioane de lei, profit de 9 milioane de lei, și 8 de angajați.

Premier Energy SRL deține acțiunile.

  • Amarad Distribuție SRL din București

- cifră de afaceri de 10 milioane de lei, profit de 400.000 de lei, și 18 de angajați.

Premier Energy SRL deține acțiunile.

  • BERG System Gaz SA din București

- cifră de afaceri de 8,9 milioane de lei, profit de 2,3 milioane de lei, și 26 de angajați.

Premier Energy SRL deține peste 99% dintre acțiuni.

  • C-Gaz & Energy Distributie SRL din București

- cifră de afaceri de 14 milioane de lei, pierderi de 260.00 de lei, și 6 de angajați.

Fokus Invest SRL deține toate acțiunile societății. Cristina Gabriela Braun - 99,9% și Carmen Udrea - 1% dețin firma Fokus.

  • Cis Gaz SA din Mureș

- cifră de afaceri de 188 milioane de lei, profit de 3 milioane de lei, și 120 de angajați.
Acționariatul este format din: Horațiu Sebastian Călugăr - 84,483% și Elena Călugăr, cu 15,517%.

  • Cordun Gaz SA din Neamț

- cifră de afaceri de 11,7 milioane de lei, profit de 1,7 milioane de lei, și 22 de angajați.

Mare parte dintre acțiuni sunt la: Investiții MMSR SRL - 39,525%, Consiliul Local Cordun - 27,2% și Engaz SRL - 16,939%. Investiții MMSR îi are în acționariat pe: Bogdan Andrei Murariu - 25%, Maria Murariu - 25%, Tudor Monoranu - 20%, Răzvan Pavel Monoranu - 15% și Simona Gabriela Melenciuc - 15%.

  • CPL Concordia Filiala Cluj SRL

- cifră de afaceri de 44 milioane de lei, profit de 9,6 milioane de lei, și 18 angajați.

Acțiunile sunt deținute de o cooperativă energetică din Italia cu același nume.

Țară în service | Cei care au plecat. Poveștile românilor care au muncit și în țară, și în străinătate

Românii plecați în străinătate au discutat cu Europa Liberă despre dificultățile întâlnite de ei în meseriile în care au lucrat în România.

Condițiile de muncă din România împing milioane de oameni să caute un trai mai bun în străinătate. Numărul românilor care migrează nu este cunoscut decât cu aproximație, pentru că statul român nu deține date exacte despre cei care muncesc în alte țări. Europa Liberă a vorbit cu cinci emigranți din cinci profesii diferite. Emilia, Cătălin, Marius, Gabriela și Gabriel ne spun povestea milioanelor de români care au migrat în ultimii 30 de ani.

Un „nu” categoric a fost răspunsul mai multor persoane care au emigrat când le-am întrebat dacă s-ar întoarce să lucreze în România. Din motive financiare, din motive administrative, de logistică sau care țin de demnitate, mulți își părăsesc meseriile pentru a munci în alte țări, unde sunt mai bine apreciați.

Institutului Național de Statistică confirmă că în 2021 populația României s-a aflat din nou în scădere, cu 142,6 de mii de persoane. Emigrația constituie a doua cauză principală a reducerii populației țării însă mai multe date despre numărul exact al oamenilor care pleacă în funcție de domeniul de activitate nu sunt disponibile. Dacă aceste măsurători ar fi efectuate, statul ar fi obligat să își recalibreze abordarea când vine vorba atât de diaspora, cât și de politicile publice din țară.

Asta este cea mai mare problemă, a tuturor instituțiilor statului, nu avem date complete, concrete și corecte. Nu avem date pe baza cărora să măsurăm nevoile și pe baza cărora să alcătuim politicile publice de care fiecare categorie în parte are nevoie,” recunoaște secretarul de stat Oana Ursache, șefa Departamentului Românilor de Pretutindeni, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.

Schimbări pe piața muncii

Piața muncii din România a suferit schimbări în timpul pandemiei, lucru care a afectat și intențiile de muncă în străinătate. Raluca Dumitra, head of marketing pentru eJobs a spune pentru Europa Liberă că numărul aplicațiilor pentru locuri de muncă în străinătate a scăzut cu aproximativ 2%, de la 3.2% în 2019 la 1.2% în 2021.

Însă pentru alte domenii cum este cel medical, cererea a crescut. „S-a angajat aproape exclusiv pe sectorul de medical, a fost nevoie foarte mult de personal medical în afară”, spune Raluca Dumitra.

Alte schimbări sesizate de ea au vizat vârstele persoanelor angajate: tot mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, care erau pe ultimul loc la numărul de aplicări înainte de pandemie, au urcat pe locul doi anul acesta. Numărul persoanelor cu vârste de peste 45 de ani care aplică în străinătate a scăzut în schimb, parțial și ca urmare a pandemiei.

În primele opt luni ale lui 2021, meseriile în construcții, transport, producție și industria alimentară au revenit, de asemenea în topul domeniilor care recrutează cel mai mult în străinătate. Lunar sunt postate undeva la 33.000 de joburi dintre care 7% în străinătate.

Dacă am avut și luni spre exemplu cu un milion și jumătate de aplicări, acum aplicările sunt pe la un milion pe lună. Sunt în continuare peste nivelul lui 2019 dar observăm o ușoare domolire a numărului de aplicări iar oferta joburilor continuă să crească.”

Medic: „Eram complexată că vin din România.”

Gabriela Păcurar profesează ca medic de familie în Anglia de aproape doi ani. A plecat din România în decembrie 2005, când a primit o bursă de studii doctorale pentru SUA - unde a studiat medicina - și a practicat apoi la diferite spitale și în cadrul a mai multe centre de cercetare.

Înainte de a pleca în America și mai apoi în Anglia, a terminat studiile în medicină în România, a făcut o stagiatură în cardiologie la Reșița ca mai târziu să lucreze pentru companii de medicamente. Lucra pentru o astfel de companie în noiembrie 2005 când a fost dată afară pe neașteptate.

Gabriela Păcurar a emigrat în 2005. Vorbește despre dificultățile medicinei în România.
Gabriela Păcurar a emigrat în 2005. Vorbește despre dificultățile medicinei în România.

Un scenariu nu rar întâlnit în România, un director regional a invitat-o la un hotel unde i-a explicat că postul urma să fie ocupat de altcineva. Gabriela ne-a explicat că a fost înlocuită de către cineva „care trebuia băgat pe postul ăla”. Simplu. Nu i s-au dat mai multe explicații dar ne-a enumerat câteva dintre cuvintele colorate care i-au fost adresate din partea directorului firmei. O lună mai târziu a plecat în America cu o bursă de cercetare la Rensselaer Polytechnic Institute, care au văzut mai mult potențial în ea decât a putut să îi ofere o firmă de medicamente din România.

Toată chestia asta (...) mă face să plec fără să mă mai uit în urmă,” a mărturisit Gabriela Păcurar.

A mai vorbit despre medicina din România, despre diferențele administrative ale sistemului de sănătate din țară și din străinătate, despre „căpușele” care au creat o rețea privată a medicilor de familie și despre falsitate și demagogia care au împins-o să plece. Când am întrebat-o dacă s-ar întoarce a spus totuși că „niciodată nu spun niciodată”.

Salariile medicilor s-au îmbunătățit în ultimii ani însă deficitul de personal rămâne o problemă cu România în coada listei țărilor europene când vine vorba de medici raportați la numărul de locuitori. În 2016 aveam, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, 2.2 medici/1000 de locuitori. În comparație, în Germania erau 4,1, în Franța 3,2, în Spania 3,8 iar în Marea Britanie 2,7. Problema este și mai gravă în mediul rural, unde cabinetelor de medicină de familie le revin de 1,3 ori mai mulți locuitori decât în mediul urban, potrivi INS.

Numărul de locuri de muncă vacante în domeniul sănătății și al asistenței sociale a ajuns în al doilea trimestru din 2021 la 39.504 și s-a aflat într-o creștere constantă din anul 2020. În regiunea București-Ilfov este cel mai mare deficit, de 12.723 de posturi potrivit datelor INS.

Când vine vorba de medicina de familie, doamna doctor spune că aceasta diferă mult între Anglia și România. Ea explică că policlinica pentru care lucrează este responsabilă pentru peste 32.000 de pacienți de care se ocupă 4 clinici în tota. La fiecare clinică lucrează zeci de doctori, asistente, recepționiști și chiar oameni care se ocupă doar de partea de IT. În România, un singur medic de familie poate fi responsabil singur pentru mii de pacienți.

Deși numărul exact al medicilor care părăsesc România anual nu este cunoscut cu exactitate, secretarul de stat Oana Ursache confirmă că din această profesie pleacă din țară cei mai mulți români. Ea mai adaugă că motivul principal pentru care pleacă medicii este lipsa de recunoștință, lucru confirmat și de chestionarele Colegiului Medicilor.

Asta este cea mai mare problemă, a tuturor instituțiilor statului, nu avem date complete, concrete și corecte. Nu avem date pe baza cărora să măsurăm nevoile și pe baza cărora să alcătuim politicile publice de care fiecare categorie în parte are nevoie.

Învățământ | Profesoară plecată în Germania acum 30 de ani

Emilia (nume fictiv, persoana a preferat să rămână sub anonimat) a plecat din România acum 30 de ani. Căderea comunismului a prins-o predând la Școala Gimnazială nr. 10 din Recaș/jud. Timiș. A plecat în Germania în primii ani de democrație iar condițiile din școala românească, pe care le lăsase acasă, au convins-o să nu se mai întoarcă.

Emilia ne-a povestit cu drag despre sistemul școlar german, despre cât de practic este acesta și a subliniat de cel puțin trei ori că nu s-ar mai întoarce să predea în România. Ne-a povestit cum, în 1993, la Reșița conducerea școlii împărțea copiii pe „categorii sociale”.

Clasele A, B și C”, a explicat ea. În clasele A ajungeau copiii de dascăli, de medici și de alte profesii considerate importante pentru conducerea școlii. În clasele B ajungeau cei din „stratul de mijloc”, iar în clasele C ajungeau cei din statul de jos, a povestit Emilia. „Asta eu nu am găsit în ordine”, spune ea. Emilia s-a stabilit în Germania din 1993, unde acum este „angajata statului pe viață” și nu plănuiește să se mai întoarcă vreodată în România.

O școală din Reșița. O profesoară care a lucrat în Reșița în 1993 a povestit cum elevii erau segregați în funcție de clasa socială.
O școală din Reșița. O profesoară care a lucrat în Reșița în 1993 a povestit cum elevii erau segregați în funcție de clasa socială.

Este povestea tristă a dascălilor români, subapreciați de un sistem care umilește profesorul și scoate pe bandă rulantă elevi analfabeți funcțional.

Alt motive pentru care Emilia nu s-ar mai întoarce în România este lipsa de libertate acordată profesorilor. Ea explică cum în țară ești „legat strict de mâini și de picioare de o carte, un manual pe care ți-l impune ministerul”. În Germania, pe de altă parte, ea explică că profesorul are mult mai multă liberate, poate să își aleagă propriile materiale, școlile stabilesc propriile manuale, pentru fiecare clasă, la nivel local.

Anul ăsta schimbăm manualele la engleză că erau deja vechi și nu ne mai plăceau”, spune Emilia. Aceste decizii se iau în ședințele profesorilor, de la școală la școală, în baza nevoilor elevilor.

În România, unele școli se bazează încă pe manuale vechi, și doar unii elevi au posibilitatea să își cumpere propriile manuale.

Acest sistem practic din Germania care acordă prioritate deciziilor profesorilor a convins-o pe Emilia să nu mai revină în România. Ne-a povestit despre un „geniu” la matematică, care a reușit să ia nota 1 (cel mai bun calificativ din Germania) la examenul final din școala generală, doar cu ajutorul profesorilor și orelor făcute în clasă.

Dacă băiatul s-ar fi născut în România, pe când preda Emilia încă în țară, ar fi fost repartizat în Clasa C. Când am întrebat-o unde crede că ar fi ajuns elevul în România, Emilia a râs. „Niciunde, sincer.”

Salarile profesorilor în Germania sunt, nesurprinzător, mai mari decât în România unde acestea sunt în medie de 3.000 de lei, potrivit eJobs. O profesoară în Germania câștigă în medie 45.000 de Euro anual. În plus, fiind „angajata statului pe viață”, Emilia va avea întotdeauna postul garantat de stat.

Asistența medicală: problema șpăgilor și cumpărării posturilor

Gabriel Buteanu a plecat din România acum nouă ani, după ce a lucrat ca asistent medical voluntar la Spitalul Municipal de Urgenta Roman. Acum lucrează de patru ani în Zurich, la Spitalul Universitar. În Elveția a înțeles cum arată normalitatea într-un sistem de sănătate.

Asistentul dorea foarte mult să obțină un post la spitalul de urgențe din Roman însă acestea erau rare și adesea se cumpărau. „Posturile se plăteau, cam 3.000 mergeau atunci, 3.000, 3.500, 4.000 (n.r. de euro)”, spune Gabriel. Însă acesta era un vis de al său și plănuia să își vândă mașina, un Golf 4, spune el, pentru a obține un post stabil la spitalul unde dorea să lucreze împreună cu medicii pe care îi admira.

Gabriel Buteanu, asistent medical care lucrează acum în Elveția a vorbit despre probleme din domeniul său în România.
Gabriel Buteanu, asistent medical care lucrează acum în Elveția a vorbit despre probleme din domeniul său în România.

Se mai adaugă motivelor pentru care a plecat și sistemul de șpăgi din spitale. „Nu trecea nimeni prin spital fără să lase șpagă,” a mărturisit Gabriel. „Se câștigau foarte mulți bani de pe pacient.”

Se simte mult mai apreciat în Elveția - „te simți și tu om”. Spune că poate să își facă meseria de asistent și să ajute oameni așa cum a fost pregătit să facă. „Tratezi pacientul pentru ceea ce e el, pentru ce ești format tu.”

L-am întrebat cum ar compara țările în care a lucrat însă nu a putut să compare sistemul din Elveția cu cel din România. „Diferența dintre Italia și Elveția e foarte mare, diferența dintre România și Elveția...nu cred că există un grad de comparație între aceste două țări.”

Când vine vorba de venituri și acestea diferă. În România un asistent medical câștigă în medie 2.600 de lei potrivit eJobs. În Elveția, salariul anual începe de la 60.000 și poate ajunge până la 120.000 (550.000 de lei) în funcție de vârstă și de experiență.

Construcții: „În România nu se respectă protecția muncii

Cătălin este unul dintre românii care au muncit în străinătate dar în țară. A lucrat în Italia, în construcții, iar acum s-a întors în România pentru că a dorit să fie acasă. A deschis propria lui firmă de construcții și spune că nu îi învinovățește pe cei care pleacă la muncă în străinătate. A trăit el însuși diferențele între munca în România și cea în străinătate.

Cătălin a lucrat în construcții în Italia timp de 9 ani
Cătălin a lucrat în construcții în Italia timp de 9 ani

Inspecția muncii, orele lungi, condițiile pe șantier și ajutorul precar de la stat sunt doar câteva dintre motivele enumerate de Cătălin pentru care mulți aleg să plece în alte țări europene pentru a lucra în construcții.

Ca și meserie, mult mai ok să o practici în afară. Programul este mult mai restrâns, maxim 8 ore pentru că ai interzis prin lege să lucrezi mai mult de 8 ore. La noi, norma de lucru e între 10 –12 ore”, a explicat Cătălin adăugând că uneori, de nevoie, se depășesc și aceste 12 ore.

În plus, a mai explicat că în România nu se respectă nici protecția muncii, „muncitorul în construcții lucrează în teniși ori șlapi, asta este și o realitate”, spune el amintind și de accidentul din București de acum câteva săptămâni care a provocat moartea a doi muncitori.

Bărbatul e de părere că în România există o problemă în ceea ce privește respectarea normelor în șantier. Motivele sunt multe. Cătălin face o comparație cu Italia, unde angajatorul asigură echipamentul de protecție pentru angajat. În România, responsabilitatea echipamentului de protecție îi revine, uneori, chiar angajatului.

În primul trimestru din 2021 au fost accidentate 752 de persoane în accidente de muncă, dintre care 10 au fost accidentate mortal iar domeniul construcțiilor a ocupat locul al doilea ca volum de accidente.

Când vine vorba de schimbare Cătălin nu pare foarte optimist însă i-ar plăcea să știe ce planuri are Ministerul Muncii pentru firmele mici - „atâta timp cât ministrul nu e din domeniu nu are cum să știe care ne e nouă durerea”, spune Cătălin.

Dacă l-aș vedea pe ministru aș întreba - 'domnule Ministru, ne lăsați și pe noi să trăim?' Pentru că noi asta vrem, nu vrem să ne îmbogățim, noi vrem să facem profit și pare că în România nu prea poți legal.

Salariul minim brut pe economie pentru un muncitor în construcții este de 3.000 de lei. În Italia acest salariu ajunge undeva în medie la 28.000 de Euro anual, potrivit Institutului pentru Cercetare Economică.

Traficul de persoane
Traficul în ființe umane este o altă fațetă a migrației românilor. Potrivit unui raport al Ambasadei SUA în România, Guvernul României nu îndeplinește în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane. Una dintre probleme identificate în raport a fost lipsa de finațare din partea statului pentru programele de asistență și protecție.
Nici proporțile acestui fenomen nu sunt cunoscute în întregime însă 50% dintre victimele traficului de oameni sunt copii. În plus, numărul victimelor care au accesat servicii precum ascunderea identității a crescut în 2020 față de anul anterior de la 255 la 433.

Ospătarie: „Nu m-aș mai întoarce niciodată

Marius a preferat să nu îi dezvăluim identitatea în articol pentru că a vorbit despre mulți dintre patronii pe care i-a avut ca ospătar în România și despre cum a fost tratat de aceștia. La fel ca alții, Marius a spus că nu s-ar întoarce niciodată în țară pentru a lucra ca ospătar.

Un ospătar în România se bazează cel mai des pe bacșișuri pentru venitul lunar. Însă în alte țări acesta este inclus în nota de plată și salariile depășesc cu mult minimul de 1300 de lei pe economie din România.
Un ospătar în România se bazează cel mai des pe bacșișuri pentru venitul lunar. Însă în alte țări acesta este inclus în nota de plată și salariile depășesc cu mult minimul de 1300 de lei pe economie din România.

A plecat din România acum peste 4 ani și lucrează de 3 ani în domeniul ospitalității în Anglia. Acum este supraveghetor într-un hotel de 5 stele unde se simt apreciat, dar a lucrat în mai multe restaurante, dintre care unul cu o stea Michelin. În România a lucrat la Cluj, în Baia Mare și în București.

Eu sunt stăpânul, voi sunteți sclavii”, „clientul nostru, stăpânul nostru” și „dacă nu-ți convine, ușa” - așa descrie Marius experiența de ospătar în România.

Dacă ar fi rămas în România Marius ar fi câștigat minimul pe economie de 1.300 de lei plus bacșișurile. În medie, un chelner în Marea Britanie câștigă undeva la £17.000 pe an, adică peste 8.000 de lei lunar.

Felul în care își tratează patronii angajații dar și salariile, contractele precare, lipsa de respect din partea clienților și orele de muncă lungi figurează, de asemenea, pe lista motivelor pentru care Marius va rămâne în Anglia. Chelnerul a explicat că în România se lucrează „două cu două”, adică lucrezi două zile consecutiv după care ai două zile libere. În teorie, sistemul ar trebui să funcționeze însă în practică angajații localurilor lucrează și până la 20 de ore pe zi.

Mulți dintre ospătari lucrează până la epuizare, atât ospătarii cât și bucătarii, cât și barmanii lucrează până pică jos. De multe ori îi duci acasă cu salvarea. Și a doua zi îi aduci fresh la muncă pentru că pe mulți dintre patronii din România nu îi interesează că tu te simți rău sau că tu ești bolnav, nu,” mărturisește Marius.

Din 24 cât are o zi să lucrezi 20 de ore. Cât să ajungi acasă, să faci un duș, să te schimbi și să te întorci să o iei de la zero.
Marius, ospătar

El dă vina pe lipsa controalelor, spunând că Inspecția Muncii nu are cunoștință de cauză despre abaterile patronilor. „Ministerul Muncii ar trebui să intre în multe dintre localuri să vadă ceea ce se întâmplă”, spune el. Însă de multe ori, pentru a reclama abaterile proprietarilor este nevoie de dovadă de contract pentru a te adresa Inspecției Muncii, contracte care le lipsesc multor ospătari.

În 2020, Inspecția Muncii a efectuat 61.230 de controale și a sancționat 3.454 de angajați, dintre care 4.987 de sancțiuni au fost aplicate pentru că au fost depistate persoane care munceau fără contract. Însă problema reală ar putea fi mult mai mare având în vedere că, spre exemplu, localul despre care a vorbit Marius este încă deschis, servind clienții în aceleași condiții.

Când veneau controalele îl vedeai coborând în beci și era un tunel prin care circula între toate trei localurile. Și el acolo stătea și auzea tot ce mișcă, tot ce se vede”, spune el despre un fost patron al său din țară.

Țară în service | Poșta Română, o scrisoare pierdută

Poșta Română este una dintre companiile deținute de stat care are nevoie de o profundă reformă pentru a putea supraviețui în secolul vitezei.

Traseul unor scrisori trimise prin Poșta Română arată o parte din problemele care macină societatea comercială în care statul e acționar majoritar. Europa Liberă a verificat, folosind un dispozitiv GPS, care e traseul unei scrisori trimise prin Poștă. Am avut noroc, corespondența a ajuns la destinație.

  • Lentoarea livrării corespondenței și, mai rar, chiar dispariția acesteia, sunt explicate de oameni din interior prin lipsa unor dotări moderne, dar și prin lehamitea generată de salarii micii pentru angajații implicați în operațiunile poștale;
  • Veniturile obținute nu sunt motiv de stres pentru șefii din compania de stat, destui numiți și pe filieră politică. Cu salarii mari rămân în Poștă și după ce se schimbă partidele la putere, iar ei sunt înlocuiți;
  • Ca un exemplu al bizareriei salariale din societatea de stat, directorul general interimar declară că el nu se află nici măcar în top 30 venituri în Poșta Română. Managerul Valentin Ștefan anunță cel puțin 300 de concedieri în zona administrativă. Concluzia îi aparține: „Este o companie disfuncțională”.
    ___________________________________________________________________

În primăvara anului trecut, reporterul Europa Liberă a trimis din București o scrisoare cu timbru unor apropiați din orașul Bacău. În plic, nimic important material. Era un desen al copilului său pentru destinatari, adică un gest de afecțiune.

Plicul a fost lăsat în cutia poștală plasată în fața Oficiului 10 din București, pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Declarația de dor a copilului nu a ajuns însă niciodată la destinație.

În căutarea unei posibile explicații, am cumpărat un dispozitiv de urmărire care încape într-o scrisoare și transmite în timp real poziția acesteia. Experimentul a avut limitări generate de bateria tracker-ului GPS ce se epuizează în câteva zile. De asemenea, poziționarea a avut și erori de câteva zeci de metri, în funcție de semnalul GPS sau de internet în zonă.

București, în trei zile

În 9 iunie 2020, la ora 11, am lăsat la aceeași poștă, adică oficiul 10 din București, un plic care conținea dispozitivul GPS. Destinatarul locuia la aproximativ 6 kilometri mai încolo, în cartierul Tineretului.


De data aceasta am ales să facem expedierea într-un mod mai sigur, adică, pentru 7,80 de lei, primeam și o confirmare că scrisoarea a ajuns la locul dorit. Acest lucru a presupus și atribuirea unui cod din partea Poștei Române care face posibilă urmărirea corespondenței în circuitul intern. Procesul nu presupune o livrare rapidă, ci doar un grad ridicat de siguranță pentru parcurs.

Plicul a rămas la ghișeu, deci nu a fost pus în cutia poștală.

Datele transmise de dispozitivul GPS arată că acesta a plecat din poștă chiar pe 9 iunie după-amiaza, iar seara a ajuns undeva în nordul Capitalei, în apropiere de Centrul de Tranzit al Poștei Române. A doua zi dimineața, în 10 iunie, la ora 7:50, deja se afla, foarte probabil, la un oficiu din cartierul Tineretului. Acolo a stat o zi, fiind livrată personal destinatarului în dimineața următoare, aproximativ pe la ora 9.

Calea lungă spre un sat din Moldova

După recuperarea dispozitivului GPS, am făcut același tip de test, de data aceasta punând ca destinație o familie din satul Perchiu, în județul Bacău. Am ales localitatea pentru că nu e nici izolată, dar nici lângă vreun drum european, adică să reflecte o destinație ca multe alte sate din România.

Plicul a fost expediat folosind încă o dată serviciul cu confirmare de primire. Punctul de plecare: tot Oficiul Poștal 10. Depunerea la ghișeu a avut loc la ora 17:00, în 24 iunie 2020.

Factura expedierii din 24 iunie 2020. Pe ea sunt trecute destinația și ora depunerii
Factura expedierii din 24 iunie 2020. Pe ea sunt trecute destinația și ora depunerii

În aceeași seară, semnalul transmis de tracker arăta că a ajuns în apropierea Centrului de Tranzit din București. A doua zi dimineața, deja scrisoarea se afla în mișcare, pe cale rutieră, pe lângă Tecuci. În loc să o ia însă spre județul Bacău, la ora 13:30 s-a oprit la Iași, undeva în marginea orașului.


De acolo, peste noapte, scrisoarea a coborât în orașul Bacău, iar trei ore mai târziu era pe drum spre Podu Turcului, o comună din acealași județ. Acolo bateria dispozitivului s-a descărcat complet. Cert este că în 30 iunie, la prânz, scrisoarea a fost livrată de poștaș familiei din satul Perchiu.

Traseul a durat aproximativ patru zile lucrătoare. Am exclus cele două de weekend.

Pauza din cutia poștală

Ultimul test a fost cel în care ne-am asumat că punem dispozitivul într-un plic doar timbrat, adică fără a putea a fi urmărit în circuitul intern al Poștei Române. Am ales același destinatar din centrul orașului Bacău ca în cazul corespondenței de la început, cea care a dispărut.

Plicul a fost lăsat în 3 septembrie 2020, la ora 17, în cutia poștală din fața Oficiului 10 din București.

Datele transmise de tracker arată că în zona aceea a rămas cel puțin până pe 7 septembrie dimineața. A fost și un weekend la mijloc.

Seara, la 18:39, dispozitivul a rămas fără baterie, nu înainte de a semnala că „se mutase” în preajma Centrului de Tranzit București al Poștei Române. De acolo am pierdut legătura.

Din fericire, nu s-a rătăcit scrisoarea de data aceasta. În 9 septembrie dimineața, pe la ora 10:30, destinatarul a fost sunat de poștărița care îl cunoștea pentru a-i spune că are un plic pentru el. Călătoria a durat aproape cinci zile lucrătoare.

Pix asigurat într-un oficiu poștal din București.
Pix asigurat într-un oficiu poștal din București.

Scrisoarea cu timbru, o nostalgie neglijată

Tot anul trecut, în preajma zilei de 8 martie, Raluca Iacob a apelat la același gest desuet în epoca vitezei. A pus în cutia poștală două plicuri cu felicitări de Ziua femeii. Erau pentru bunica și mama ei care locuiesc în Dumbrăvița, comună lipită de orașul Timișoara.

Plicurile simple, cu timbru, le-a lăsat la o cutie poștală din cartierul bucureștean în care stă.

„Bunica se bucură mai tare când vine ceva în poștă”, explică ea alegerea făcută. „Sincer fiind, e și nostalgia asta a scrisorii, a trimiterii scrisorii, a momentului în care o pui în cutia poștală. (...) Mi se pare că e un gest care înseamnă în sine ceva.”

După cum povestește Raluca Iacob, nostalgia are un preț. Felicitările au ajuns la destinație în 29 iulie 2020, adică cinci luni mai târziu. Nu e prima dată când trimite astfel felicitări și se întâmplă să ia mult parcurgerea țării sau chiar să nu ajungă deloc la adresant. Își asumă acest lucru. În cazul documentelor importante, totuși nu riscă. Apelează la firme de curierat private sau la serviciul cu confirmare de primire de la Poșta Română.

Chiar și cu experiența de luni de așteptare pentru felicitările de 8 Martie, ea spune râzând că va continua să trimită plicuri timbrate:

„Sigur că da, e aventuros. Este ca la Loto.”

Perspectiva din interior

Sindicalistul Gigi Mihalache lucrează din 1989 în Poșta Română. Cu o pauză de vreo 10 luni, după ce a fost dat afară din instituție în 2017, într-un val de restructurări. Spune că ar fi fost o răzbunare pentru un protest pe care l-a organizat și a reușit în instanță să anuleze decizia de concediere.

Gigi Mihalache, lider sindical
Gigi Mihalache, lider sindical

Lucrează ca inspector exploatare la Oficiul Județean de Poștă Cluj, locuiește în reședința județului și este secretar regional pentru nordul Transilvaniei la Sindicatul Național „Poștașul Român”, unul dintre sindicatele din societatea de stat.

Pentru problemele semnalate la corespondență, sindicalistul nu exclude responsabilitatea angajaților companiei. „La 100 000 de trimiteri e posibil ca un 2% să fie erori umane”, spune Gigi Mihalache.

În același timp, el consideră că unele situații pot fi explicate și prin greșeli ale clienților. De exemplu, când sunt informații inexacte pentru adresa de destinație.

Statistica Poștei Române privind reclamațiile pentru anul 2020, arată că au fost întemeiate 3.583 dintre cele aproximativ 29.500 depuse pentru servicii poștale. Pentru acestea au fost plătite anul trecut și despăgubiri în valoare de 357.000 lei.

În 2019, plângerile considerate întemeiate de căte societate erau 5.179, iar în 2018 numărul lor se situa la 9.200.

O problemă structurală o vede însă sindicalistul la salariile mici ale colegilor săi. O oficiantă, adică o angajată de la ghișeul poștal, cel mai probabil va câștiga 1.800 de lei în mână, după 30 de ani de activitate acolo, cu toate sporurile incluse. Acestei sume i se mai adaugă bonuri de masă în valoare de 15 lei/zi.

„Generează în primul rând o lehamite și te blochează în a încerca să construiești, a încerca să pui umărul la ceva pentru că vezi că scara ta, oricât ai încerca să urci treaptă cu treaptă, la un moment dat se blochează”, spune Gigi Mihalache.

Și aici e de vină și politica.

O companie care a fost roșie și acum e galbenă


Poșta este cel mai mare angajator din România, cu peste 24.000 de oameni în plată. Are mai mult de 5.500 de unități poștale în toată țara. Funcționează ca o companie, iar proprietar este statul român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93% dintre acțiuni) și Fondul Proprietatea. În trecut au fost și tentative guvernamentale eșuate de privatizare.

În urma unor serii de concedieri, numărul de angajați a tot scăzut, căci în 2011 erau aproape 35.000.

În schimb, nu s-au redus numirile politice în companie. Actualul director general interimar, Valentin Ștefan, este liberal. Și cel de dinaintea lui, Horia Grigorescu, a fost tot din PNL. Liberalii au preluat conducerea Poștei odată cu instalarea guvernului Orban.

De altfel, Horia Grigorescu, după ce a fost schimbat din funcție în această vară, recunoștea într-un discurs din alegerile din partid:

„Când am pătruns în companie, era o companie profund roșie. Dacă erau 20% liberali, era bine. Vă spun acum cu mândrie, după un an și șase luni cât am fost parte din acea echipă (...), că astăzi vorbim de o companie care gândește, vibrează și respiră liberal.”

O analiză realizată de Europa Liberă arată că inclusiv dintre cei opt directori regionali ai Poștei, patru au funcții de coordonare în PNL, iar unul la PMP. Dintre adjuncți, trei sunt, de asemenea, liberali cu funcții de conducere în partid. Nu am inclus simplii membri de partid. Informațiile reies din declarațiile de interese depuse de aceștia.

Interacțiune tipică între client și lucrătorul poștal într-un oficiu din București
Interacțiune tipică între client și lucrătorul poștal într-un oficiu din București

Pupi-pupi la partid” și salarii mari

Gigi Mihalache, de la Sindicatul Național „Poștașul Român”, confirmă că directorii, inclusiv la nivel regional, se schimbă în funcție de coloratura politică de la București.

Atrage atenția că șefii rămași în companie și care se întorc la posturile deținute înainte să ajungă în posturi de conducere revin pe funcția respectivă cu salariile mult mărite față de ce ar fi avut dacă rămâneau pe postul inițial.

Nu numai printre coordonatori se practică acest lucru, ci și printre sindicaliști, afirmă Gigi Mihalache. „La diriginte salariul era limitat la o sumă, să zicem 4.000 de lei pe lună. Se ducea, îl făcea expert în companie cu 8.000-9.000 de lei pe lună și după aia îl aducea la locul de muncă de diriginte sau băgător de seamă cu salariul acela.”

Sindicatul din care face parte Gigi Mihalache e în relații tensionate cu cea mai mare organizație de acest tip din Poșta Română - Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România.

Gigi Mihalache spune că știe de colegi din societate care au aceeași funcție ca și el, dar care câștigă de trei ori mai mult. Singura lui explicație, în limbaj colorat, e că, probabil, au făcut „pupi-pupi la partid”.

Valentin Ștefan, director Poșta Română
Valentin Ștefan, director Poșta Română

Actualul director general interimar al companiei, Valentin Ștefan, declară pentru Europa Liberă că un drept salarial câștigat rămâne pentru totdeauna. „Ceea ce înseamnă că poate să fie mult peste maximul funcției pe care activezi”, mai spune șeful Poștei Române.

Surprinzător, conform spuselor sale, el nu este nici măcar măcar în top 30 în privința salariilor din societatea pe care o conduce.

Întrebat despre politizarea instituției, acesta nu a dorit să comenteze.

Urmează concedieri

„Aparatul administrativ al companiei este supradimensionat”, este de părere directorul Poștei. În urma unei analize interne va decide în scurt timp cifra exactă de angajați care vor trebui să părăsească societatea de stat.

Cel puțin 300 de oameni vor fi dați afară, exclusiv din funcții administrative, garantează Valentin Ștefan. Cifra de 300 a fost vehiculată și de predecesorul său. În funcție de vechimea în companie, cei dați afară vor primi până la 30 de salarii compensatorii. O persoană angajată anul trecut și concediată în procesul preconizat nu va primi niciun salariu compensatoriu.

Urmează concedieri în rândul personalului administrativ din Poștă. Birou dintr-un oficiu bucureștean
Urmează concedieri în rândul personalului administrativ din Poștă. Birou dintr-un oficiu bucureștean

Creșteri de salarii, inclusiv pentru cei 3.000 de angajați care sunt plătiți la valoarea minimă pe economie, Valentin Ștefan nu vede decât după o restructurare și o creștere sănătoasă a Poștei Române. Aproape 80% din buget merge pe salarii sau diferite sporuri. Nu e sustenabil asa ceva.”

Cifra de afaceri a Poștei Române este de 1,4 miliarde de lei, potrivit managerului. Anul trecut, profitul companiei a fost de 30 de milioane de lei, spune Valentin Ștefan.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman (USR-PLUS), în subordinea căruia se află societatea de stat, spune că a cerut să-i fie prezentat pentru anul trecut procentul profitabilității raportate la cifra de afaceri. Acesta a fost de puțin peste 2 %, conform ministrului. Indicatorul e relevant pentru că arată cât înseamnă profitul companiei față de volumul total de venituri. La companii private de curierat acesta e în două cifre, subliniază Ciprian Teleman.

Sortare și stabilitate

Managerul interimar al Poștei consideră priorități realizarea de centre logistice, dar de dimensiuni mici și situate în mai multe puncte ale țării. Nu e de acord cu ridicarea a doar două centre mari în București și în Cluj. E nevoie și de tehnologie modernă de sortare a corespondenței, căci „avem o singură bandă de sortare care este încă funcțională și este în Centrul de Tranzit de la București. Fiind achiziționată în 1975, e total depășită.”

Întrebat despre semnalările din țară ale unor angajați că trebuie să plătească din banii lor servicii de curățenie sau pentru hârtie, Valentin Ștefan spune că nu are dubii că există astfel de situații. „Este o companie disfuncțională. Avem zeci de TIR-uri de hârtie cumpărată și hârtiile respective nu merg în oficiile poștale.”

Semn de ghișeu al Poștei.
Semn de ghișeu al Poștei.

Planul de reorganizare a activității companiei agreat cu ministrul Digitalizării presupune și concurs transparent pentru funcția de director general. Prin urmare, un început pentru scoaterea funcției de sub umbrela politică.

Directorul interimar, Valentin Ștefan, promite că acest concurs va avea loc și crede că asta ar aduce stabilitate pentru conducerea societății de stat. Consideră greoaie procedurile de organizare, așa că evită să ofere un termen pentru ocuparea în mod competitiv a funcției în care se află.

Țară în service | Cum a fost cumpărată moștenirea Regelui Carol al II-lea cu 50.000 de dolari

Elena Lupescu și Carol al II-lea în Estoril, Portugalia.

Cumpărarea de drepturi litigioase a fost un fenomen în fața căruia autoritățile din România nu au știut sau nu au vrut să se apere în perioada post-1989. Așa s-a ajuns ca terenuri din marile orașe sau celebrele despăgubiri acordate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) să nu fie acordate familiilor deposedate abuziv în perioada comunistă.

Din cauza birocrației și a altor piedici, moștenitorii au ales să-și vândă drepturile la moștenire, succesiune pe sume relativ modice față de valoarea proprietăților la care aveau dreptul. Cei care le cumpărau, samsarii, obțineau sau solicitau uneori de la stat proprietăți mai mari sau despăgubiri și mai însemnate decât cele la care ar fi avut dreptul.

  • O situație de cumpărare de drepturi litigioase este și cea din dosarul denumit „Ferma Băneasa”, celebra retrocedare care a fost obiectul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Prejudiciul estimat de procurori este de 130 de milioane de lei
  • Prințul Paul al României a cerut instanțelor de judecată să-i retrocedeze 46 de hectare ca urmare a faptului că este nepotul Regelui Carol al II-lea și are dreptul la succesiune ca urmaș, dar și în baza unui act prin care acesta a cumpărat drepturi litigioase de moștenire.
  • Mai exact, conform procurorilor, Prințul Paul a încercat să își aroge bunuri care au aparținut membrilor familiei regale din calitatea de samsar de drepturi litigioase

Prințul Paul Philippe al României, așa cum este numele din buletin, a revendicat o parte din averea care a aparținut la un moment dat Casei Regale a României, ca fiu al lui Mircea Grigore Carol, fiul natural al lui Carol al II-lea, deci în calitate de nepot al Regelui. Această calitate i-a fost recunoscută de judecătorii români în 2012, deși prințul Paul a făcuse demersuri în această privință de mulți ani. După mai multe încercări, Tribunalul Teleorman i-a recunoscut originea, iar decizia a fost menținută și la Curtea de Apel București.

Din calitate de moștenitor al unuia dintre cei doi fii ai lui Carol al II-lea (Mircea Grigore Carol născut din relația cu Zizi Lambrino și Mihai I al României, născut din căsătoria cu prințesa Elena a Greciei, moștenitorul la tron), Prințul Paul avea dreptul la 37,5% din averea lui Carol al II -lea. Paul Philippe a mai achiziționat, printr-un contract considerat acum suspect de procurorii DNA, și 25% din drepturile asupra averii lui Carol al II-lea care i se cuveneau Elenei Lupescu, ultima sa soție.

Înțelegerea dintre Casa Regală și Zizi Lambrino

În septembrie 1918, într-un moment extrem de greu pentru România, al cărui teritoriu fusese restrâns numai la Moldova din cauza ocupației germane din primul război mondial, principele moștenitor al României, viitorul Rege Carol al-II-lea, își părăsește unitatea militară al cărui comandant era și fuge la Odesa ca să se însoare cu iubita sa, Zizi Lambrino, fiică de general și descendentă a unei vechi familii românești.

Familia Regală și decidenții români aflați în refugiul de la Iași sunt șocați de gestul moștenitorului Tronului. Constituția și Statutul Casei Regale interziceau expres moștenitorilor la Tron căsătoriile morganatice, adică cu persoane care nu fac parte din dinastiile regale europene. Era înțelegerea dintre elitele politice românești și primul suveran al dinastiei, prințul german, Carol I de Hohenzollern. Or, în 1918, succesorul acestuia, Ferdinand I, este nevoit să își pedepsească fiul pentru încălcarea regulilor. Carol ajunge în arest pentru 75 de zile la Mănăstirea Neamț, deși ar fi trebuit să înfrunte Curtea Marțială. Era considerat încă moștenitorul Tronului.

Zizi Lambrino și fiul său Mircea Grigorie Carol, Paris, 1926.
Zizi Lambrino și fiul său Mircea Grigorie Carol, Paris, 1926.

După ce soarta războiului se schimbă, România reintră în război, câștigă Transilvania, iar situația țării se stabilizează, căsătoria dintre Carol al României și Zizi Lambrino este desfăcută printr-o decizie a Tribunalului Ilfov în ianuarie 1919.

În perioada care a urmat, Carol este trimis într-o călătorie în jurul lumii ca să-și vindece rănile sentimentale, iar scandalul din țară să fie dat uitării. În 1921 se căsătorește, de această dată conform normelor constituționale și cu încuviințarea familiei cu Prințesa Elena a Greciei, iar din această căsătorie se naște la 25 octombrie 1921, următorul succesor la Tron, viitorul Rege Mihai I. Dar căsătoria nu funcționează, Carol renunță la tron în 1926 din cauza altei legături amoroase, cea cu Elena Lupescu, pe care o urmează în străinătate. Divorțul de mama lui Mihai I are loc în 1928, după moartea Regelui Ferdinand, în momentul în care România era condusă de o Regență.

Revenind la momentul 1919, în timp ce Casa Regală nu a scutit nici un efort de a-și repune moștenitorul pe șinele constituționale ale vremii, trimiși ai statului au deschis negocieri cu Zizi Lambrino, aflată la Paris. Erau absolut necesare devreme din căsătoria anulată a celor doi apăruse un fiu: Mircea Grigore Carol.

Așa se face că statul român a ajuns în perioada 1918-1919 la o înțelegere cu Zizi Lambrino, deci mama fiului viitorului rege Carol al II lea, de a nu emite nici o pretenție de moștenire nici pe linia averii private, nici pe cea a succesiunii la tron pentru fiul ei. În schimbul acestei înțelegeri, familia Lambrino a primit din partea statului român „o alocație” din care Zizi Lambrino și fiul ei, Mircea Grigore Carol să poată trăi fără lipsuri financiare.

Înțelegerea era de a nu emite pretenții nici pe linie dinastică, nici pe linie patrimonială la moștenirea tatălui, în schimbul unei dote generoase. După Restaurație, adică după momentul iunie 1930, când Carol al II-lea a revenit la București și s-a aflat în fruntea României până în septembrie 1940, Mihai I a redevenit moștenitor al Coroanei sub titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Ca suveran, Carol al II-lea nu a expus niciun fel de relații cu Zizi Lambrino și nici nu și-a permis să se căsătorească cu iubita sa, influenta Elena Lupescu.

Între timp, banii primiți de la Casa Regală i-au permis lui Zizi Lambrino să trăiască Paris, fără nici un fel de griji financiare, și de asemenea, să îi asigure o bună educație copilului Mircea Grigore Paul.

Mircea Grigore Carol, fiul lui Zizi și al lui Carol al II-lea, a respectat în mare parte înțelegerea dintre mama sa și Casa Regală. Dar după ocuparea României de către trupele sovietice la finele celui de-al doilea război mondial și instaurarea republicii, apoi moartea lui Carol al II-lea în exil, în 1953, Mircea Grigore Carol a dorit să i se recunoască calitatea de fiu al lui Carol al II-lea. Cum Mihai I, șeful Casei Regale, aflat de asemenea în exil, nu era dispus să încalce deciziile mai vechi ale statului român și ale bunicului său, Mircea Grigore Carol a apelat la instanță.

Astfel, lui Mircea Lambrino, tatăl Prințului Paul Philippe, i se recunoaște 1955, în urma unei decizii a justiției din Portugalia, calitatea de urmaș al lui Regelui Carol al II-lea și numele de Mircea Grigoire Carol de Roumanie.

Pe urmele averii lui Carol al II-lea

Mai departe, recunoașterea Prințului Paul ca nepot al lui Carol al II-lea în instanțele din România a venit mult după Revoluția din 1989. Ea a avut loc în perioada în care președinte al țării a fost Traian Băsescu (2004-2014). Cei doi sunt rude prin alianță. Fostul președinte este nașul de botez al micuțului Carol Ferdinand, fiul Prințului Paul și al soției sale, Lia. Dar intrarea în viața publică a Prințului Paul a început cu mult înainte ca Traian Băsescu să devină președinte.

După anul 2001, acesta a achiziționat drepturi litigioase privind bunuri care ar fi putut aparține lui Carol al II-lea. Apoi s-a folosit de aceste drepturi pentru a cere să intre în posesia Fermei Băneasa, spre exemplu.

Legăturile dintre unii membri ai Familiei Regale din România.
Legăturile dintre unii membri ai Familiei Regale din România.

„Singurele drepturi pe care Prințul Paul le-a achiziționat după anul 2000 au fost drepturile Monicăi Urdăreanu asupra proprietăților sale din România, incluzând dreptul lăsat de Prințesa Elena (Lupescu n.r.) asupra proprietăților moștenite de aceasta de la Carol al II-lea”, a fost replica dată de casa de avocatură care îl reprezintă pe Prințul Paul Philippe la Europa Liberă.

Paul Philippe, nepotul lui Zizi Lambrino, a ignorat vechiul gentleman's agreement, vechea înțelegere cu statul român din 1919 și a revendicat ceea ce nici tatăl său, Mircea Grigore Carol, nici Regele Mihai I nu au revendicat. Mihai I a revendicat numai proprietățile pe care le cumpărase personal, mai exact domeniul de la Săvârșin și domeniul Peleș, lăsat lui moștenire direct de bunicul său, Regele Unirii, Ferdinand I.

Prințul Paul nu a putut cere direct moștenirea în baza unui testament, pentru că Mircea Grigore Carol nu i-a lăsat „o împuternicire specială pentru revendicarea unor bunuri în România, Carol Mircea Grigore manifestând în toată perioada dezinteres pentru astfel de demersuri”, susțin procurorii DNA în ancheta privind retrocedarea fermei regale din Băneasa.

Avocatul Prințului Paul a transmis însă Europei Libere că acesta nici nu avea nevoie de vreo împuternicire specială (n.r. - testament), calitatea de urmaș permițându-i să realizeze demersuri în acest sens.

Revenind la Paul Philippe al României și la dosarul Fermei Băneasa, reamintim că prințul a fost condamnat definitiv anul trecut la o pedeapsă cu 3 ani și 4 luni de închisoare. El a părăsit țara cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței.

Prințul Paul este în acest moment dat în urmărire generală. Paul Philippe al României, alături de alte persoane, au fost găsite vinovate de judecătorii Curții Supreme, în decembrie 2020, de faptul că ar fi aranjat acte prin care au cerut retrocedarea Fermei Băneasa și astfel au prejudiciat statul cu peste 130 de milioane de lei. Decizia instanței este definitivă și executorie.

Moștenirea lui Carol al II-lea

Europa Liberă a intrat în posesia unor documente din dosarul de succesiune realizat după decesul Regelui Carol al-II-lea. Acesta s-a stins în exil, la 4 aprilie 1953, la Estoril, în Portugalia. Din acest documente reiese că averea sa era de: 841.470 de dolari în anul 1953, atunci când acesta a murit la Lisabona. Din această sumă:

  • Elena, Prințesa României, administrator al bunurilor, a primit 210.435 de dolari;
  • Mihai de Hohenzollern, fiul lui Carol al II-lea, a primit 315.652 de dolari;
  • Mircea Lambrino sau Mircea de Hohenzollern, fiul lui Carol al-II-lea, a primit 315.652 de dolari;

Împărțirea averii lui Carol al-II-lea.
Împărțirea averii lui Carol al-II-lea.

Avocații care că îl reprezintă pe Prințul Paul Paul precizează că documentul de mai sus se referă numai la bunurile din Portugalia ale lui Carol al II-lea și că înscrisul nu reprezintă testamentul lui Carol al II-lea dat fiind că acesta „nu a avut un testament”, fapt confirmat și de Regele Mihai I.

„Carol al II-lea nu a avut un testament. Documentul prezentat este o pagină dintr-o decizie a autorităților portugheze care împart proprietățile acestuia din Portugalia către urmași: câte 37,5% către cei doi fii - Mircea Grigore Carol și Mihai - și restul de 25% către văduva fostului rege, Prințesa Elena”, explică avocații lui Paul Philippe pentru Europa Liberă.

„Într-adevăr, după decizia instanței portugheze din 1955, urmașii lui Carol al II-lea, inclusiv Mihai și Mircea Grigore Carol, au deschis proceduri de succesiune a proprietăților fostului rege în Marea Britanie, Franța și Elveția. Fiecare dintre aceste state au recunoscut decizia din Portugalia fără a mai fi necesară judecarea documentului. Astfel, în aceste țări, proprietățile lui Carol al II-lea au fost împărțite egal între Mihai și Mircea”, au mai adăugat reprezentanții casei de avocatură care îl reprezintă pe Prințul Paul.

Moștenirea Elenei Lupescu

Revenind la averea lui Carol al II-lea, la moartea fostului rege ( aprilie 1953), moștenitoarea testamentară a acestuia a fost soția sa de atunci, Elena Lupescu, așa cum reiese inclusiv din motivarea Curții Supreme și din rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind dosarul Ferma Băneasa. Carol al II-lea nu lăsat nimic în mod special celor doi fii: lui Mihai, succesorul său în privința Coroanei României, ori fiului său natural, Mircea Grigore Carol, tatăl lui Paul Philippe.

Mai departe, unică moștenitoare testamentară a Elenei Lupescu, ultima soție a lui Carol al II-lea, decedată în iunie 1977, a fost prietena ei, Monique Urdăreanu - soţia mareșalului Palatului și om de încredere al regelui, Ernest Urdăreanu.

Din copia testamentului Elenei Lupescu, reiese că aceasta s-a prezentat pe 24 octombrie 1966, la ora 16.00 la notarul Jean-Rene Gampart din Geneva/Elveția, unde și-a autentificat ultima variantă de testament.

„Revoc și anulez orice dispoziție testamentară anterioară celei prezente. Institui ca moștenitoare unică și universală a mea pe doamna Monique Urdărianu, născută Cook, soția domnului Ernest Urdăreanu, domiciliată la Estoril/Portugalia”, este scris în acest testament.

Testamentul Elenei Lupescu.
Testamentul Elenei Lupescu.

Monique Urdăreanu s-a stins la rândul ei în 2002.

Cu un an înainte însă, Monique Urdăreanu i-a vândut lui Paul Philippe al României drepturile sale asupra succesiunii după Carol al II-lea, adică 25%. Așa reiese din documentele consultate de Europa Liberă, lucru confirmat de avocații lui Prințului Paul.

Potrivit susținerilor din Dosarul Ferma Băneasa, actualul Prinț Paul al României a cumpărat, în 2001, drepturile litigioase de la Monique Urdăreanu cu suma de 50.000 de dolari. Așa că Paul al României a susținut că moștenește atât averea regală transmisă lui ca unul dintre cei doi fii ai lui Carol al II-lea (37,5%), dar ar deține și partea de moștenire care i-a revenit lui Monique Urdăreanu, urmaşa Elenei Lupescu (25%).

Suspiciunea procurorilor: documentele ar fi false

În rechizitoriul întocmit în dosarul Ferma Băneasa, procurorii consemnează însă că parte din documentele prin care Prințul Paul a cerut retrocedarea proprietății ar fi false.

Astfel, „Prințul Paul şi-a rezolvat înscrisuri, aparent provenite de la Elena Lupescu sau moștenitoarea acesteia, Monique Urdărianu, din care să rezulte că ar fi dobândit drepturile succesorale ale acesteia asupra bunurilor moștenite în România de la Carol al II lea”, susțin procurorii.

În cazul Băneasa, procurorii bănuiesc că documentele prin care Prințul Paul a cerut retrocedarea proprietății ar fi false.
În cazul Băneasa, procurorii bănuiesc că documentele prin care Prințul Paul a cerut retrocedarea proprietății ar fi false.

„Parchetul susține că actul de vânzare-cumpărare al drepturilor succesorale invocat şi depus de Prințul Paul ca temei al pretențiilor sale asupra acestor bunuri este fictiv (...) asupra ambelor acte existând suspiciunea că nu ar reprezenta voința reală a vânzătoarei/donatoarei Monique Urdăreanu, rețin și judecătorii Curții Supreme în motivarea deciziei din decembrie 2020. Prin respectiva decizie, judecătorii au stabilit că tentativa de retrocedare a fost făcută prin falsuri și i-a condamnat pe toți cei implicați.

În schimb, casa de avocatură care îl reprezintă pe Prințul Paul susține că acesta a fost o victimă a procedurilor birocratice și a presiunilor politice care „l-au privat de drepturile sale”. Astfel, „din disperare” că nu poate intra în posesia bunurilor pe care le considera ale sale din punct de vedere legal, Prințul Paul a vândut la rândul său 50% din drepturile sale asupra moștenirii din România către firma Reciplia.

Patru milioane de euro a fost suma promisă de omul de afaceri Remus Truică, cel care controla Reciplia, conform procurorilor, în schimbul a 50% din drepturile de moștenire asupra bunurilor lui Carolal II-lea din România.

„Prințul Paul nu a devenit niciodată bogat. Chiar dacă a primit o plată de patru milioane de euro de la Reciplia în 2006, acei bani au fost epuizați cu ani în urmă și cu puține excepții, cererile sale de recuperare a proprietăților au fost blocate sau amânate. Nu a primit niciodată deținerea sau vreun beneficiu economic din cele două proprietăți în cauză în dosarul penal”, au completat și avocații Prințului Paul.

„Drepturile” nici nu ar fi fost plătite

„Oricum, din actele dosarului rezultă fără dubiu că inculpatul nu a plătit o sumă de bani în schimbul drepturilor pretins transmise, actul prezentat pentru justificarea pretențiilor neputând valora astfel vânzare-cumpărare”, notează procurorii DNA în rechizitoriul anchetei privind Ferma Băneasa.

Cu toate acestea, judecătorii stabilesc însă că lipsa probelor din care să rezulte că Prințul Paul a plătit cei 50.000 de dolari pentru drepturile litigioase deținute de Monique Urdăreanu nu atrage și anularea acestui document, în condițiile în care aceasta a murit după un an de la încheierea acestui contract.

„Din punct de vedere juridic, eventuala neachitare a prețului aferent unui contract de vânzare-cumpărare autentic nu poate conduce automat la concluzia că actul ar fi simulat sau că nu poate valora vânzare-cumpărare. Simulația în sine nu este sancționată cu nulitatea și nici nu este ilegală”, scriu judecătorii Curții Supreme.

De ce drepturile litigioase nu l-au ajutat pe Prințul Paul al României

Europa Liberă a consultat motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din care reiese că Prințul Paul a acționat și ca un samsar de drepturi litigioase.

În privința dreptului de moștenire asupra averii lui Carol al II-lea, în motivarea instanței precizează următoarele fapte care au condus la condamnarea Prințului Paul al României la 3 ani și 4 luni de închisoare:

  • Contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale a fost autentificat sub nr.1489 din 2 august 2001 în Lisabona, Portugalia”.
  • „Chiar dacă s-ar reține valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, Paul al României nu a dobândit calitatea de moștenitor testamentar a fostei soţii a fostului rege Carol al II-lea, Elena Lupescu, în sensul avut în vedere de Legea nr.10/2001”.
  • „Potrivit testamentului Elenei Lupescu, a cărui traducere se află doar în copie simplă la dosar, unica moştenitoare testamentară a fost desemnată Monique Urdărianu, care era în viaţă la data de 14.02.2002, când a expirat termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr.10/2001”.
  • „În privința obiectului contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, acesta a vizat doar o parte din bunurile Elenei Lupescu, respectiv bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România, în condițiile în care aceasta a trăit împreună cu fostul rege şi a decedat în Portugalia”.
  • „Potrivit certificatului depus la dosar, fostul rege Carol al-II-lea s-a căsătorit cu Elena Lupescu la 3.07.1947, astfel încât fosta Fermă Regală Băneasa, care ar fi fost dobândită prin trei acte încheiate în 1931, 1936 şi 1940, nu i-a aparținut niciodată acesteia, nefiind un bun lăsat pe teritoriul statului român de către Elena Lupescu”.
  • „Mai mult, în realitate, la data preluării bunului de către stat, averea fostului rege Carol al II-lea, inclusiv fosta Fermă Regală Băneasa, era sub sechestru încă din anul 1940, care fusese instituit prin Decretul-lege nr.3767 din același an”.
  • „Rezultă așadar că, odată cu instituirea sechestrului, fostul suveran nu a mai exercitat niciunul dintre atributele dreptului de proprietate (posesie, folosință, dispoziție) asupra fostei Fermei Regale, aceasta fiind preluată de facto de către Statul Român încă din anul 1940 şi doar formal prin Decretul nr.38/1948”.

„Paul este nevinovat”

„Paul este și s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziție pentru a demonstra acest lucru. El nu a fugit din țară în urma condamnării, ci a plecat in Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune", a declarat soția sa, Lia, imediat după condamnarea din decembrie 2020, într-un interviu la postul de televiziune Antena 3.

Florin Ghiulbenghian, un apropiat al familiei prințului Paul, a explicat la Europa Liberă că, la sfârșitul anului trecut, Prințul Paul al României „a fost in Portugalia pentru a se ocupa de actele succesorale. Prințesa, după decizie, am înțeles că nici ea, nici ceilalți membri nu au luat legătura cu Paul dintr-un motiv foarte simplu - conform normelor de procedura, Serviciul de urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, are dreptul să localizeze folosind orice mijloace legale la dispoziție”.

„Astfel încât aceștia încearcă - bănuiesc - să nu permită localizarea lui în baza contactelor directe cu familia. Prințesa Lia e afectată și consideră sentința nejustificată și dureroasă. Prințul Paul nu mi-a menționat niciodată că, în cazul unei condamnări, ar avea de gând să plece. Sunt probleme pe care orice posibil condamnat și le păstrează doar pentru el", a afirmat Florin Ghiulbenghian.

Potrivit acestuia, grupul de avocați care îl consiliază pe prinț pregătește documentele pentru revizuirea excepțională a sentinței, precum și pentru calea de atac la CEDO, dar și la alte instituții.

„Paul și-a menținut tot timpul nevinovația, a insistat pe ea, și acuma consideră că este nevinovat. La baza deciziei stă o afirmație a procurorilor DNA cel puțin amuzantă cum că nu ar fi moștenitorul legal al lui Carol al II-lea sau că în momentul în care a cerut o parte a restituirilor nu era moștenitorul legal", a mai spus Ghiulbenghian.

Povestea numelui de familiei al Prințului Paul

Din 2004, Prințul Paul Philippe obține de la autoritățile române un certificat de naștere care spune că numele său este Paul Philippe al României.

Fostul europarlamentar, avocatulSebastian Bodu a contestat în instanță noul nume „al României” înregistrat de Paul Phillipe. Bodu a susținut că acesta trebuie să rămână cu numele de Lambrino sau Hohenzollern, numele inițial al dinastiei folosit până la primul război mondial, precum și numele folosit de Mircea Grigore Carol, fiul natural al lui Carol al II-lea. Judecătorii au decis însă că europarlamentarul nu are dreptul să conteste numele altei persoane, ci că numai o instituție publică autorizată poate face acest lucru.Nici o instituție publică nu a contestat însă numele înscris deja pe certificatul de naștere emis în 2004.

Certificatul de naștere al Prințului Paul, asa cum a fost emis el de autoritarile romane in 2004".
Certificatul de naștere al Prințului Paul, asa cum a fost emis el de autoritarile romane in 2004".

„Prințul Paul nu a avut niciodată numele de Lambrino. În 1948, când s-a născut în Franța, pe certificatul său de naștere scria Paul Philippe de Hohenzollern, cu referire la numele familiei germane din care provenea primul rege al României, Carol I”, ne-au transmis avocații lui Paul Philippe, aceștia ne-au oferit și o copie a certificatului de naștere care să probeze schimbarea numelui din 2004.

Legat de numele de familie „al României”, reprezentanții Prințului Paul susțin că „după decizia din 1955 de la Lisabona (n.r. Mircea Grigore Carol este recunoscut ca fiul lui Carol al II-lea), tatăl Prințului Paul avea dreptul să preia numele de familie al regelui Carol al II-lea”, cu alte cuvinte numele de Paul de România sau Paul al României.

Nu face parte din Casa Regală

Decizia instanțelor românești și străine și schimbarea numelui îi oferă legitimitate Prințului Paul, dar cu toate acestea Prințul Paul nu face parte din Familia Regală a României și nu poate cere bunuri deținute de Casa Regală. Aceasta pentru că Familia Regală a preluat bunurile lăsate prin testament direct de Regele Ferdinand către Mihai I, nepotul său, în momentul în care Carol al II-lea renunțase la tron și a fost și dezmoștenit de tatăl său.

„Regele Ferdinand a lăsat în testament bunurile, cum ar fi domeniul Peleş şi moşia Sinaia, acestea sunt cele două bunuri importante, le-a lăsat iniţial lui Carol al II-lea, dar când a văzut că acesta renunţă la tron, că e neserios şi că vrea să plece din ţară, l-a dezmoștenit. A făcut un codicil la testament în care a spus: aceste bunuri rămân nepotului meu Mihai, iar tu, fiul meu, vei pleca din ţară cu bunuri mobile, în efecte şi în bani, partea ta legală, ca şi ceilalţi copii, şi cel puţin 10 ani de-acum să nu mai vii în ţară şi să tulburi apele constituţionale româneşti. S-a făcut un act de partaj, Carol şi-a luat ce avea de luat, a plecat din ţară şi a recunoscut acest partaj pe care l-a semnat sub numele de Carol Caraiman, fiindcă şi-a luat un nume burghez”, ne-au explicat apropiați ai Casei Regale.

„Această afirmație defăimătoare că Prințul Paul nu este un membru al Familiei Regale a fost lansată pentru a-l împiedica pe Prințul Paul să-și recapete moștenirea de drept. Afirmația că Prințul Paul este fiul legitim al lui Carol al II-lea, dar totuși nu este membru al Familiei Regale este ilogică și nu este susținută legal. Această afirmație se bazează pe pretențiile Familiei Regale că organizarea lor are cumva alte reguli decât cele date de calitatea de urmași ai lui Carol al II-lea”, susțin avocații Prințului Paul.

Situația exprimată de avocatul Prințului Paul face referire la faptul că legislația românească din perioada monarhiei îi permite conducătorului Casei Regale să stabilească prin deciziile sale cine face parte din această familiei și dacă pe parcurs i se retrage cuiva titlul de membru al Familiei Regale. Casa Regală, Regele Mihai I, ulterior succesoarea sa, Margareta, respectă în continuare aceste reguli.

Averea Casei Regale

Averea acesteia era evaluată în 2015, conform estimărilor din Top 300 Capital, la 58-60 de milioane de euro. Averea Casei Regale este administrată de Consiliul Regal.

Casa Regală a României deține Domeniul Regal Sinaia (Castelul Peleş, Castelul Pelişor şi Castelul Foişor), retrocedat în 2008, şi Domeniul Regal Săvârşin, retrocedat în 2001. Valoarea estimată a domeniului de la Peleş ar fi de 150 de milioane de euro. Castelul Peleș este în continuare deschis publicului ca muzeu.

Palatul Elisabeta a fost oferit ca reședință oficială permanentă a Regelui Mihai, în calitate de fost şef de stat, dar nu se află în proprietatea sa.

Casa Regală deține și aproape 20.000 de hectare de pădure, trei imobile şi un teren în București, un imobil şi terenuri în Poiana Țapului, câteva cabane şi cantoane în Azuga-Predeal şi zeci de kilometri de drumuri forestiere, proprietăți care i-au fost retrocedate.

În 1948, toate bunurile Casei Regale a României au fost confiscate şi trecute prin decret în proprietatea statului. Este vorba despre șase castele (Castelul Curtea de Argeş, Castelul Săvârșin, Castelul Bran, Castelul Mediașul Aurit, Castelul Peleș, Castelul Mănești), cinci palate (Palatul „Cetatea de nisip", Palatul Elisabeta, Palatul din Calea Victoriei, Palatul Cotroceni, Palatul Snagov), plus Cazarma din Curtea Palatului din Calea Victoriei, peste 15.000 ha de teren agricol, peste 137.000 ha de teren forestier, sute de vile, imobile, corpuri de clădiri urbane şi rurale, case de vânătoare şi cabane.

Documentele privind calitatea de urmaș al Prințului Paul pot fi consultate mai jos. Ele ne-au fost puse la dispoziție de avocații săi.

Acest articol a fost publicat inițial de Europa Liberă pe 24 iunie și a fost actualizat pentru a-l prezenta pe prințul Paul cu numele „al României”, așa cum apare scris în cartea sa de identitate, dar și pentru a include răspunsurile avocatului său. Modificările făcute în textul de mai sus reflectă politica editorială a Europei Libere, unde acuratețea este unul dintre principiile sale fundamentale.

Țară în service | Povestea zecilor de mii de copii români născuți în diaspora în fiecare an

Zeci de mii de copii români se nasc, în fiecare an, în comunitățile românești din diaspora. Statul român dă din colț în colț când i se cere să spună numărul exact. Politicienii fac din asta, mereu, un subiect de dispută.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunța, în urmă cu puțină vreme, că numărul de copii născuți în străinătate de părinți români l-a depășit pe cel al copiilor născuți în țară. Narativul nu este deloc nou. În 2017, ministrul Românilor de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, spunea același lucru. O informație nesusținută cu date, dar cu unele avantaje politice, spune sociologul Barbu Mateescu.

Pentru statul român e greu să țină o evidență clară a nașterilor în străinătate. Reprezentanții Ministerului de Interne (MAI) au declarat, pentru Europa Liberă, că nu există o evidență separată a acestor date de stare civilă, că nu sunt informații publice și că, pentru extragerea lor, e nevoie de un serviciu care se taxează cu 280 de lei pe oră.

Nici la Institutul Național de Statistică (INS), instituția care deține totuși niște informații, nu ajung toate datele pentru că românii din străinătate își înscriu copiii în registrele de stare civilă cu întârziere sau nu o mai fac deloc, descurajați de timpul lung și birocrația cu care trebuie să se lupte. Acest lucru se întâmplă mai ales când au un părinte de altă naționalitate. Obțin ușor un pașaport al altei țări și nu mai vor să înscrie copilul în registrele statului român.

Spania | David, 10 ani, nu a văzut niciodată România

David împlinește 10 ani în octombrie. Nu a văzut niciodată România. Înainte să plece, Silvia, mama lui, a terminat facultatea de biblioteconomie și arhivistică din Târgoviște și a lucrat, timp de un an și puțin, la Direcția Silvică și la Regia de Apă și Canal Dâmbovița. În 2001, a luat drumul Spaniei unde plecase deja sora ei.

„Am început facultatea de filologie - engleză în Spania, dar a venit David și criza și nu am mai putut continua. Acum am un bar, la Vilavella, un sat langa Castellon și muncesc în regim propriu ca să pot avea grijă de David”, povestește Silvia viața ei de acum.

Davi, cum îi spun apropiații, este cetățean român.

David și mama lui Silvia locuiesc în Spania, în apropiere de Castellon.
David și mama lui Silvia locuiesc în Spania, în apropiere de Castellon.

Silvia l-a înscris la consulat și i-a scos certificat de naștere și pașaport românesc. Putea deveni cetățean spaniol încă de la naștere, dar Silvia nu a vrut. Acum și-a schimbat optica.

„​Nu cred ca o sa mă mai întorc în România, mi-am cumpărat aici un apartament, David trece în clasa a patra, am cerut naționalitatea. Mi-am făcut planul să termin facultatea până la urmă sau un curs ca să pot preda la grădiniță. Dar aș vrea să mai crească Davi puțin. Deocamdată, sănătoși să fim!”, povestește Silvia

David nu a văzut niciodată România. Nu s-au așezat drumurile astfel încât părinții să-l aducă în țară.

Davi, cum îi spun apropiații, trece în clasa a IV-a. El știe să numere în limba română și nu a vizitat niciodată România
Davi, cum îi spun apropiații, trece în clasa a IV-a. El știe să numere în limba română și nu a vizitat niciodată România

Înțelege română, dar știe doar să numere în limba maternă. În vara aceasta, mama lui făcuse program să îl aducă în țară să vadă locurile de naștere ale părinților săi..

„​Din păcate, Davi s-a îmbolnăvit de Covid și ne-au fost date planurile peste cap. Acum Spania e în cod roșu și e și mai complicat, chiar dacă eu sunt vaccinată. În plus, ne-am luat și o cățelușă mică de două săptămâni și acum trebuie să mergem să o vaccinăm și pe ea ca să o putem lua cu noi”, caută Silvia soluții ca totuși să ajungă în România cât mai curând.

Silvia vorbește cu nostalgie despre copilărie și trecut, dar îi e clar că viitorul ei e departe de România.

„​E greu să se mai întoarcă copii noștri. Odată crescuți în Spania nu cred ca se pot adapta la sistemul nostru. România pierde parte din viitorul ei, acești copii cresc și în ziua de mâine vor face parte și vor contribui la viitorul țării unde au crescut”, mai spune ea.

Austria | Luca, băiatul care a așteptat un an și jumătate certificatul românesc

Laura Nicorescu este soprană. A urcat pe marile scene ale lumii. Acum se mândrește că, de doi ani, este mama lui Luca. Cel mai frumos spectacol. A plecat din România în 2006, printr-o întâmplare.

„​În 2006, când eram studentă la Universitatea de Muzică din București, am participat la un curs de vară urmat de concurs la Berlin. Printr-un concurs de împrejurări, am avut ocazia sa dau examenul de admitere pentru master la Universitatea Mozarteum din Salzburg. Am intrat prima pe lista, așa ca am continuat studiile. Timp de 15 ani, am fost doar concentrata pe cariera, nu mi-am pus problema să mă întorc în România. Lucrurile s-au legat și nu am avut curajul să mă mai întreb dacă vreau să mă întorc în România. Cred că ajunsesem să pierd sentimentul de apartenență“, povestește artista.

Venirea pe lume a lui Luca a adus-o și pe Laura mai aproape de țară. Nu fizic, ci spiritual. Limba română în care îl învață pe Luca e cea mai de preț legătură.

Soprana Laura Nicorescu și fiiul ei, Luca.
Soprana Laura Nicorescu și fiiul ei, Luca.

Când avea doar șase luni, înainte de pandemie, Luca a ajuns pentru prima și ultima dată în România.

„​Dorința de a-i arăta de unde vin este tot mai puternică. Este mândrie și nerăbdarea să-i arăt locurile în care am copilărit, desigur, ele sunt departe de ce au fost în vremea mea, însă, în mintea mea, au rămas la fel. Până la urmă, fânul tot a fân trebuie că miroase, și laptele direct de la vaca tot la fel de dulce este”, vorbește Laura nostalgică despre copilărie.

De la ultima vizită în România, Laura s-a tot chinuit să îi scoată lui Luca actele românești. S-a încăpățânat să încerce pentru că, pentru copiii născuți cu un tată de altă naționalitate, devine extrem de greu. A reușit după un an și jumătate și abia după ce a angajat un avocat. Birocrația este ceva ce te-ar putea face să renunți, dar ea nu si-a pus niciodată problema așa.

Laura Nicorescu a interpretat multe roluri pe scene din întreaga lume înainte să devină mama lui Luca
Laura Nicorescu a interpretat multe roluri pe scene din întreaga lume înainte să devină mama lui Luca

​„​Cred că și să încerc și nu aș reuși niciodată să nu fiu româncă. Uneori mi s-a spus ca m-am schimbat, că sunt mai rece, mai distantă, mai protocolară, însă mi se pare absolut normal, până la urma, de 15 ani, trăiesc pe alte meleaguri, vorbesc în alte limbi decât cea maternă, mă adaptez constant la alte culturi, sunt precum un cameleon, dar pană la urma asta vine cu un instinct de supraviețuire în acest mediu care nu este cel în care m -am născut si crescut. Fiul meu va cunoaște România, în primul rând prin mine, și nu numai prin ciorbele și sarmalele pe care i le pregătesc, ci prin ceea ce sunt eu cu bune, cu rele, cu clișee de român”, mai adaugă Laura.

La 2 ani, Luca vorbește deja în română, limba mamei, și în engleză, limba tatălui.

„​Face diferența dintre limba în care vorbește cu tatăl lui și limba în care vorbește cu mine. Uneori, îmi spune, când citim cărți, 'în română, mami!' și atunci traduc cartea în română, dacă se întâmplă să fie scrisă în germană sau engleză. Dacă aș avea această posibilitate măcar de cursuri în limba română unde locuiesc în Austria, l-aș înscrie negreșit”, adaugă Laura

Irlanda de Nord | Eric, băiatul de 2 ani care a fost deja de 3 ori în România

Larisa este o mămică foarte tânără. A plecat din țară în 2015 cu iubitul ei pentru a face câțiva bani să se distreze în acea vară. Avea 20 de ani.

Eric Gîlcă a vizitat de trei ori România, știe limba română, iar părinții lui își doresc să facă o școală românească.
Eric Gîlcă a vizitat de trei ori România, știe limba română, iar părinții lui își doresc să facă o școală românească.

Când au văzut cât de ușor se fac banii în străinătate față de România, au decis să rămână, chiar dacă le era greu printre străini. Acum muncesc amândoi, ea la o fabrică de medicamente, asamblează teste Covid, el la un depozit. Nu se gândesc la revenirea în țară.

„​Momentan nu ne gândim sa ne întoarcem deoarece ne-am stabilit aici. Amândoi lucrăm și avem locuri de muncă stabile, ceea ce ne dă siguranță în vremurile lui Covid. Când a apărut Eric în viața noastră (acum 2 ani), pot spune că am descoperit ce înseamnă fericirea supremă, iar soțul m-a ajutat la creșterea lui și s-a implicat în tot ceea ce înseamnă treburi casnice, ceea ce m-a ajutat foarte mult ca să nu simt cât de greu este”, povestește tânăra mămică.

Eric este cetățean român. În ciuda pandemiei, a fost de trei ori până acum în România. Părinții vorbesc cu el numai română și și-ar dori mult să-l ducă la o școală românească.

Eric s-a născut în Anglia acum doi ani. El locuiește cu părinții lui, Larisa și Alex, în Irlanda de Nord.
Eric s-a născut în Anglia acum doi ani. El locuiește cu părinții lui, Larisa și Alex, în Irlanda de Nord.

Deocamdată, nu există una în Irlanda de Nord, dar comunitatea este mare și Larisa speră ca, până ce Eric crește, comunitatea să facă și o școală românească.

„​Viitorul lui îl vedem în UK, dar asta este ceea ce ne dorim noi, părinții, pentru el. Dacă o sa îi placă ceva în viitor și ar avea mai multe posibilități sau șanse în altă țară ca el sa se dezvolte pe domeniul ales, cu siguranță o să luăm în calcul și mutarea. Aproape de România o sa fie tot timpul , având in vedere că familiile noastre sunt acolo.”

Larisa crede că România are mult de pierdut în fața celor care ajung în străinătate și înțeleg cum merg lucrurile în societăți funcționale. Pentru ea, a fost ușor să-l înscrie pe Eric drept cetățean român pentru că amândoi părinții erau români. A făcut programare pe site-ul ambasadei și la ora programată a fost primită. E convinsă că funcționarii ar fi putut să fie mai amabili, dar crede că au avut, probabil, o zi mai proastă.

„​Cei de la putere nu cred ca pierd nimic, dar, în realitate, România pierde din toate punctele de vedere. Sunt multe familii ce pleacă în străinătate din cauza veniturilor mici, din cauza sistemului medical, din cauza birocrației, dar și din cauza nepăsării autorităților. România, din păcate, pierde mulți copii talentați”, a mai arătat Larisa.

Sociolog: Dacă vom face o Românie atractivă pentru români, ea va fi atractivă și pentru cei pe care am dori să îi aducem înapoi

Sociologul Barbu Mateescu spune că a devenit o obișnuință ca politicenii români să se folosească de diaspora în discursul politic, dar știrile false promovate de diverși politicieni despre numărul de copii din diaspora au și o parte bună.

Sociologul Barbu Mateescu
Sociologul Barbu Mateescu

E ceva pozitiv în acest mit pe care l-am găsit la miniștri și la parlamentari din foarte multe partide. Ideea asta că se nasc mai mulți copii în străinătate decât în țară. Este o componentă pozitivă și anume să dăm mai multă atenție diasporei. Singura parte proastă este că prezintă o imagine arhaică, de dărâmare, de prăbușire a României, ceea ce este totuși o exagerare”, a precizat Barbu Mateescu pentru Radio Europa Liberă România.

El spune că, odată cu creșterea numărului de români ajunși în diaspora, optica societății se schimbă, iar legăturile de sânge încep să fie făcute altfel.

Încetul cu încetul mergem spre această direcție pe care merg Italia, Irlanda, Polonia - țări cu diaspore colosale, în sensul în care ne mândrim foarte mult. Văd și în presă: jucător de tenis de origine română, savanți, experți sau vedete de origine română, adică ne agățăm de fapt că deja există oameni care au o parte din familie de origine sau cetățenie română și ni-i asumăm. Deci nu este prima țară care trece prin experiența aceasta”, a mai precizat sociologul.

În privința modului în care România i-ar putea atrage pe cei plecați peste granițe, Barbu Mateescu e de părere că nu e neapărat nevoie de soluții speciale pentru diaspora.

„Mulți oameni pleacă acum și pleacă de tot pentru o educație mai bună pentru copiii lor, pentru un sistem de educație funcțional. Lucrurile care ar face România mai atractivă pentru români reducând atractivitatea migrației sunt și lucrurile care ar avea o oarecare șansă să convingă părți din diaspora să se întoarcă. Dacă vom face o Românie care să fie atractivă pentru români, ea va fi atractivă și pentru românii plecați în diaspora, cei pe care am dori să îi aducem înapoi”, a concluzionat Barbu Mateescu

Copiii născuți în diaspora, o prioritate doar în discursul politic

În 2019, numărul de copii români născuți în străinătate se ridică la 35.683 și reprezintă aproape 18% din numărul total de copii români. În 2020, datele sunt mai mici, doar 17.500 din 188.000 de copii, dar ele pot fi puse pe seama pandemiei. Teoretic, cetățenii români pot să ceară transcrierea nașterii nou-născuților într-un termen de șase luni de la naștere. Practic, birocrația statului român, mai ales pentru copiii cu un singur părinte român este atât de mare că, uneori, unii renunță sau întârzie extrem de mult procedura. Un studiu al OECD din 2016 arăta că, între 2000 și 2016, numărul total al copiilor născuți în diaspora și care au cel puțin un părinte român se ridică la 630.000. ​

Institutul Național de Statistică a anunțat, miercuri, că, în primele șase luni ale lui 2021, au fost înregistrate, cele mai puține nașteri din ultimii 10 ani. Între ianuarie și iunie 2021 s-au născut 80.339 de copii, cu 10 mii mai puțini față de aceeași perioadă a anului precedent.

Țară în service | Cum au fost afectate afacerile românilor din Marea Britanie de Brexit și de pandemie

Interiorul Restaurant Casa Românească din Londra, o afacere românească afectată de pandemie și Brexit.

Marea Britanie este văzută de mult timp ca o destinație de viitor pentru sutele de mii de români plecați să muncească în străinătate. Dintre cei aproximativ un milion de români care muncesc în Marea Britanie, 100.000 și-au încercat norocul în afaceri, în special în comerț sau industria ospitalieră. Europa Liberă a discutat cu trei antreprenori români din Londra, care ne-au povestit cum pandemia - dar mai ales Brexit - le-au afectat afacerile.

Potrivit datelor publicate de către Home Office, echivalentul Ministerului Afacerilor Interne din Marea Britanie, 918.270 de români aplicaseră pentru rezidență în Regat până în martie 2021. Asta, în condițiile în care Biroului Național de Statistică anunța la sfârșitul lunii iunie 2020 că aproximativ 404.000 de români trăiau în Regat. O creștere, așadar, de peste 100%, determinată în special de reglementările impuse de britanici după Brexit.

Mulți dintre românii din Marea Britanie, aproximativ 62%, obținuseră rezidență temporară, ceea ce înseamnă că majoritatea nu împliniseră 5 ani de când sosiseră în Regat astfel încât să poată obține rezidența permanentă - aproximativ 33% din aplicanți.

Exodul minților românești se resimte, în schimb, la nivelul mediului de business. Suntem a doua cea mai numeroasă comunitate din Uniunea Europeană după polonezi, și totodată, a doua cea mai numeroasă comunitate de antreprenori din Marea Britanie.

Dintre românii stabiliți în Regat, aproximativ 98.343 sunt fondatori de afaceri. Aproape 82,4% sunt bărbați, iar cei mai mulți au între 30 și 40 de ani. Asta înseamnă aproximativ 1 din 10 români stabiliți în Marea Britanie.

În ciuda rezilienței asociate cu vârsta, afaceriștii români din Marea Britanie au resimțit efectele pandemiei și ale Brexitului. Iar faptul că nu există statistici la momentul de față cu privire la câți afaceriști români au avut de suferit de pe urma acestora și care dintre ei au trebuit să renunțe la propriile afaceri este îngrijorător.

Europa Liberă a stat de vorbă cu câțiva dintre deținătorii acestora.

Când intram înăuntru, deja simțeam că eram în România” | Povestea Alinei de la Casa Românească

Alina Elena Obreja Gopaul este proprietara unui restaurant românesc din zona Edmonton din nordul Londrei, pe care îl conduce de 19 ani. Servește clienți din toată Londra și e încrezătoare că, dacă afacerea a suferit crizei economice din 2008-2009, o va face și acum, după Brexit.

Intrarea în restaurantul Casa Românească din Londra
Intrarea în restaurantul Casa Românească din Londra

Alina ne-a povestit, într-un interviu ce a avut loc la Londra, despre începutul afacerii cu mama ei și despre dificultățile de a lucra într-un restaurant în timpul unei pandemii, în contextul Brexit.

Am început cu mama din ambiție,” ne-a povestit Alina, pe terasă la Casa Românească. Ea ne-a explicat cum a început mama ei acum 19 ani afacerea, transformând un fost pub englezesc într-un restaurant, din dorința de a crea 'ceva pentru români' când în zonă nu era nimic. „Muncă grea, foarte multă muncă, foarte mult stres, foarte greu să lucrezi cu oamenii dar în același timp nu ne lipsește acasă, nu ne lipsește mâncarea românească, tradiția”, a povestit Alina.

Mama Alinei plecase din România în anii '90 și a cerut apoi azil în Marea Britanie unde putea să aibă mai bine grijă de Alina și de fratele ei, care avea un handicap cu care greu ar fi putut duce o viață bună în România. Alina ne-a povestit că mama ei fusese încurajată în țară să îl dea pe fratele acesteia într-un orfelinat „ca să moară mai repede”.

Mama Alinei a plecat în Marea Britanie pe când aceasta încă era copil. Alina a reușit să i se alăture ei în 1997, la vârsta de 17 ani. O poză de familie cu Alina și mama ei pe când aceasta era încă mică.
Mama Alinei a plecat în Marea Britanie pe când aceasta încă era copil. Alina a reușit să i se alăture ei în 1997, la vârsta de 17 ani. O poză de familie cu Alina și mama ei pe când aceasta era încă mică.

Restaurantul s-a deschis înaintea de aderarea României la Uniunea Europeană și fost martor la istoria trăită de comunitatea de români din Marea Britanie, inclusiv perioada în care „venea lumea fraudulos”, după cum a explicat proprietare din România.

Afacerea de familie a supraviețuit și în perioada recesiunii din 2008-2009 și acum se confruntă cu o nouă realitate creată de Brexit și de pandemie. Alina a explicat că munca grea, experiența și vechimea au fost motivele principale pentru care au putut rămâne deschiși în ciuda provocărilor.

Mama Alinei a pornit de la ideea de a oferi comunității un loc pentru a-și organiza evenimentele astfel încât să se simtă cât mai aproape de țară iar astăzi continuă să organizeze botezuri și nunți pentru românii din străinătate. Pandemia a afectat partea aceasta a afacerii. „Am pierdut foarte multe botezuri, am dat depozitul înapoi la foarte mulți care nu au vrut să mai facă”, a explicat Alina adăugând că a pierdut cel puțin 30 de evenimente din cauza carantinei.

În schimb, clientela ei este loială, fiind vorba de ucraineni, ruși, polonezi și englezi care s-au întors imediat la restaurant odată ce acesta s-a putut redeschide în vara lui 2020. Alina ne-a povestit cu zâmbetul pe buze cum au reușit să vândă toată mâncarea din restaurant într-o singură zi - „pe la 7 seara nu mai aveam absolut nimic în frigider, vândusem tot, tot, tot și ultima picătură de ciorbă, absolut tot”.

Alina ne-a explicat că pune mult suflet, lucru care a contribuit probabil la longevitatea afacerii. „Când am deschis primul eveniment am început să plâng când am văzut sala aranjată”, ne-a mărturisit Alina.

După pandemie majoritatea au plecat

Casa Românească se numără, de asemenea, printre afacerile afectate de lipsa personalului după Brexit și pandemie. Aproximativ un milion de români s-au întors în țară de la începutul pandemiei, lucru care lasă anumite sectoare fără personal. Industria ospitalieră face parte din aceste sectoare. „Foarte greu cu staff-ul, nu mai avem lume care să lucreze”, a explicat Alina.

În țară nu prea ai ce să faci

Întrebată de ce crede ea că există această problemă a personalului Alina a spus că „au plecat foarte mulți în țară. Și din cauza Brexit-ului și a pandemiei. Au venit ambele așa dintr-o dată.” Alina a mai explicat că ei au reușit să își mențină echipa întreagă lucrând „cot la cot” cu bucătarii și ospătarii.

Românca este, însă, optimistă și crede că oamenii se vor întoarce. „Cei care au acte cu siguranță vor veni înapoi, nu cred că vor sta în țară. Personal, asta cred. În țară nu prea ai ce să faci.

Meniul de la Casa Românească din Londra
Meniul de la Casa Românească din Londra

Magazinul „Las Fiebinți” - un magazin pentru comunitate

Aceeași dorință de a crea o comunitate pentru românii din diaspora pe care a avut-o mama Alinei a împărtășit-o și Silviu Bogdan care a deschis magazinul „Las Fierbinți” din zona Hounslow. „Am simțit nevoia de a fi deschis un magazin românesc pentru că era în creștere comunitatea românească din zonă”, a explicat Silviu. Magazinul s-a deschis acum șase ani și de atunci i s-au alăturat o patiserie și o frizerie pe aceeași stradă, toate ale lui Silviu împreună cu fratele său - „am creat o mică comunitate în zonă.”

Silviu Bogdan, „Las Fierbinți” store London
Silviu Bogdan, „Las Fierbinți” store London

Silviu a povestit cum a început magazinul cu un singur angajat iar acum echipa are 15 oameni, din care 10 sunt angajați vechi, de cinci ani. „E foarte greu la început până îți formezi o clientelă,” spune Silviu. „Îmi aduc aminte, aveam vânzări de nu știu cât...30 de lire pe zi”.

El a explicat că magazinul l-a putut susține datorită unei alte firme de peisagistică pe care o deținea tot cu fratele său.

Mulți români au avut de ales acum cu Brexit-ul între a continua anumite afaceri în Londra sau poate a reveni în țară și a încerca anumite afaceri”, explică Silviu. Într-o astfel de situație s-a regăsit și el, explicând că, după ce Marea Britanie a părăsit UE, a renunțat la firma de peisagistică și l-a convins să se întoarcă în țară. Referendumul l-a motivat să se întoarcă în România, unde investește acum în turism și imobiliare.

Noi încercăm să ajutăm comunitatea românească

Nesiguranța provocată de Brexit care a „plutit deasupra comunității românești” a fost unul dintre principalele motive pentru care a decis să se reorienteze. Astfel, Silviu a păstrat doar magazinul pe care îl supraveghează acum din țară și către care trimite „cât mai multe produse din piață, de la țărani pentru că sunt foarte căutate”.

Prețurile au fost, de asemenea, afectate de Brexit. Furnizorii lui Silviu au crescut prețurile cu până la 20%, după cum a explicat el, iar pentru un proprietar de magazin mic acest lucru poate însemna închiderea afacerii dacă clienții nu își permit să plătească prețuri mai mari pentru aceleași produse. Din acest motiv, Silviu s-a hotărât să nu crească prețurile, „pentru că suntem conștienți că îi e foarte greu românului să scoată bani din buzunare pentru un produs românesc în condițiile în care nu câștigă mai mult”.

Magazinul „Las Fierbinți” din Hounslow
Magazinul „Las Fierbinți” din Hounslow

Silviu ne-a mai povestit cum a fost martor la afaceri ale prietenilor săi închizându-se. „M-am mirat pentru că sunt niște magazine vechi și destul de bine cotate și am văzut că era la vânzare unul. Ori i-a afectat Brexit-ul ori au decis să se retragă în România”, a spus el.

L-am întrebat pe Silviu dacă crede că revenirea în țară a fost mereu în planurile celor care au părăsit Marea Britanie după Brexit și pandemie.

Eu tind să cred că românul a rămas cu dorul de țară. Eu cunosc români, sunt foarte mulți români care odată ajunși în Londra sau în alte țări au spus că nu se vor mai întoarce acasă dar cred că e un procent mic. În general, românii vor să se întoarcă acasă și gândurile lor sunt pe termen scurt. Vin un an, doi, trei să-și rezolve o problemă, să-și ia o casă după care doresc să se întoarcă acasă, să investească în România, să fie în țara lor.”

Dracula Wine House | Singura cramă românească din Marea Britanie

Oana și Răzvan Ferchiu sunt veniți în Marea Britanie de aproape un deceniu și dețin o cramă într-un cartier din estul Londrei, numită „DRACULA Wine house”. Crama lor, deschisă în 2017, este singura complet românească din Regat și este specializată în importul de vinuri organice care, așa cum spune și Răzvan, sunt mai calitative.

Vinul este poezia îmbuteliată”, a explicat Oana în timp ce ne arăta una dintre sticlele pe care este mândră să o aibă pe rafturile cramei lor: o fetească neagră denumită „Ștefan Cel Mare”.

Dracula Wine House.
Dracula Wine House.

Când au deschis crama, soții Ferchiu s-au văzut nevoiți să facă o investiție pe măsură, întrucât spațiul era un dezastru. În schimb, aceștia au privit amenajarea ca pe o oportunitate.

A fost reconstruit tot spațiul, din față până în spate. Și, având în vedere că nu e un spațiu foarte mare, am încercat să integrăm și puțin detaliu tradițional, să ofere o expunere cât mai frumoasă a produselor.”

Afacerea lor a trecut printr-o perioadă dificilă odată ce Marea Britanie a părăsit UE. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Răzvan a povestit impactul pe care Brexitul și pandemia le-au avut asupra afacerii lor.

Da, cu siguranță cred că (Brexit, n.r.) a avut un impact, pentru că produsele vin din ce în ce mai greu. Diferența la momentul producerii Brexitului a fost foarte mare, fiindcă noi aducem mai multe produse, nu doar vinuri. Avem magazinul și online, în care vindem în toată Anglia și automat a fost o scădere a lirei în perioada respectivă și atunci am avut pierderi de câteva mii de lire pe lună. De asemenea, au mai fost și alți factori, precum schimbările pe care transportatorii le-au întâmpinat la vamă”, a spus Răzvan pentru Europa Liberă.

Vinul este poezia îmbuteliată

Alături de rafturile impunătoare cu sticle de vin, am zărit o grămadă de alte produse destinate vânzării: borcane, conserve, dar și multe alte produse românești. Verificările bunurilor ce intră în Marea Britanie din Uniunea Europeană s-au înăsprit, iar produsele din magazinul lor au întâmpinat blocaje pentru zile întregi la vamă

La început dura și o săptămână. Acum e posibil 2-3 săptămâni să întârzie transporturile pentru că, dacă un camion nu e plin doar cu alcool, sunt mai multe verificări, e puțin mai complicat. Sunt mulți care s-au lăsat de chestia asta, pentru că e dificil”, a mărturisit Răzvan.

Iar dificultățile cu care soții Ferchiu se confruntă nu se opresc aici. Ca să importe și să comercializeze alcool pe piața din Marea Britanie, aceștia trebuie să achite acciza pe alcool plus o mulțime de costuri asociate importului.

Răzvan Ferchiu, proprietar al cramei Dracula Wine House
Răzvan Ferchiu, proprietar al cramei Dracula Wine House

Prețul alcoolului în Anglia are o acciză care e destul de mare, undeva la 2,30 de lire pe sticlă. Deci o sticlă, dacă o iei la 2 lire în România, mai adaugi 2,30 de lire acciza înainte să plece marfa din România, plus transportul din România în Anglia, actele vamale, plus TVA-ul din Anglia care ia 20 la sută. Deci o sticlă care pleacă de la 2 lire din România aici ajunge la cel puțin 7-8 lire, cu minime adaos-uri.”

Perioada de tranziție a Brexitului a coincis cu pandemia de Covid-19. Cu toate acestea, crama a rămas deschisă pe durata restricțiilor.

Noi am funcționat în mare parte tot timpul, atât prin magazinul online cât și la fața locului. Odată cu deschiderea magazinului online, ne-am reprofilat dintr-o parte în alta, am început să vindem inclusiv angro”, a spus Răzvan.

Deși crama a rămas deschisă, Răzvan spune că au avut probleme cu aprovizionarea în perioada respectivă, fiindcă pandemia a coincis cu noile reguli de import de alcool în Marea Britanie.

A fost o perioadă în care nu am reușit să aprovizionăm exact crama cu tot ce avem nevoie, dar am mers în linie. Ne-am descurcat. Am avut ceva stocuri, am reprofilat clienții de la ce erau obișnuiți la ce aveam. Dar între timp, ne-am reaprovizionat și totul a revenit la normal, cum s-ar zice.”

Impactul, o preconizare vastă

Efectele pandemiei și ale Brexitului încă se resimt. Dintre proprietarii de magazine și restaurante românești contactați telefonic, mulți ne-au spus că s-au întors în țară pentru vacanță și că intenționează să revină în septembrie. Alții n-au răspuns deloc.

Bogdan Mihăilescu, Ministru Consilier la Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a vorbit cu românii stabiliți in Regat și a încercat să înțeleagă problemele pe care aceștia le întâmpină.

Toată lumea a fost afectată de pandemie și de Brexit. În egală măsură, și firmele înființate de români … Firmele înființate de români, care făceau comerț cu România, spre exemplu firmele care importau produse alimentare din România, au fost foarte afectate, mai ales micii antreprenori,” a declarat Mihăilescu pentru Europa Liberă.

Acele firme mici, formate din membrii familiei care, de exemplu făceau comerț, aduceau cu mașina proprile produse din România, treceau pe la vamă fără să aibă probleme, aici au fost afectate foarte tare. Au apărut procedurile vamale și nu procedura ar fi bariera în sine, cât faptul că nu au învățat cum să-și facă declarațiile vamele, nu știu care sunt procedurile pentru marfă în vamă și s-au blocat”, ne-a explicat acesta.

Magazinul „Gospodina” în Londra
Magazinul „Gospodina” în Londra

Nu este greu verifici impactul descris de Mihăilescu - la o simplă aruncătură de ochi pe harta publicată de MagazineRomânești.eu, sunt 103 afaceri românești deschise doar în Londra care se ocupă de comercializarea de produse alimentare - de la restaurante și patiserii până la magazine și măcelării. La o examinare mai atentă a acestora, majoritatea dintre ele par să fie magazine și restaurante mici.

În aceste condiții, mulți dintre români au renunțat să mai aducă produse românești din România în Marea Britanie. Unii findcă nu știu cum, alții findcă nu au resursele necesare - procedurile vamale înseamnă de multe ori costuri suplimentare.

Dacă firmele stabilite de români în Marea Britanie s-au confruntat cu aprovizionarea, Mihăilescu este, în schimb, de părere că Brexitul prezintă o oportunitate nouă pentru firmele românești ce doresc să exporte către Marea Britanie.

Știți bine, magazinele lor au probleme de aprovizionare și se plâng încontinuu de asta. Nu mai reușesc să aducă din piețele tradiționale ale lor, există impedimentul ăsta și în relația cu UE, dar repet, firmele care au capacitatea să se organizeze, pot transforma asta într-un avantaj. Noi putem exporta mult din România produse alimentare, pentru că avem foarte multe produse alimentare. Putem exporta vinuri mult mai mult, pentru că noi exportăm foarte puțin ce se poate, putem aduce mai multă mobilă. Cererea de mobilă din Marea Britanie a crescut enorm în ultimul an”, ne-a spus Mihăilescu.

Date despre impactul Brexit-ului și al pandemiei

Cetățeni UE care au aplicat pentru rezidență4.910.690
Număr de români cu rezidență în Marea Britanie918.270
Micșorarea PIB-ului Marii Britanii în 2020-9.9 la sută (ONS, citat de CNBC)
Așteptări cu privire la creșterea PIB-ului în 2021+6.8 la sută (British Chambers of Commerce)

Țară în service | Poveștile românilor vindecați de Covid-19 pentru care mâncarea are gust de metal și florile miros a gunoi

Larisa Fusaru, Mirela Oprișan și Alina Drăghici, trei dintre românii care suferă de parosmie după ce s-au vindecat de COVID-19.

Imaginați-vă că vă treziți într-o dimineață, iar sandvișul de la care v-ați aștepta să aibă un gust delicios e dezgustător. Cafeaua din ceașcă miroase pestilențial, iar buchetul de flori de pe masă duce cu gândul la pubela de gunoi. E povestea mai multor români care, deși s-au vindecat de câteva luni de Covid-19, au rămas cu o afecțiune care le face viața un calvar: parosmia.
_____________________________________________________________________

  • Peste un milion de români au trecut prin infecția cu Covid-19. Unii și-au pierdut temporar simțul mirosului și al gustului iar, după ce s-au vindecat, și-au dat seama că acestea le sunt alterate;
  • Alimente pe care altminteri le consumau cu plăcere au început să le miroasă a gunoi, benzină, sulf, transpirație sau alte izuri greu de suportat;
  • Deși nu există date oficiale despre persoanele care se confruntă cu această problemă, cunoscută medical sub denumirea de parosmie, grupurile de Facebook, dedicate oamenilor care au trecut prin boala Covid-19, arată că numărul lor este în creștere.

Iată poveștile câtorva dintre ei.

„A fost un șoc, nu puteam să concep ideea că eu am un miros diferit față de ceilalți”

Larisa-Elena Fusaru (29 de ani) este dermopigmentist în județul Covasna și se luptă cu parosmia de aproximativ un an. A fost infectată cu Covid-19 anul trecut, la sfârșitul lunii iunie. Tânăra mărturisește că a avut o formă ușoară a bolii, care s-a manifestat prin pierderea mirosului și a gustului timp de o săptămână. Apoi, cam după două săptămâni, a început să simtă „mirosuri urâte” în jurul ei și nu-și putea explica ce se întâmplă. Nu se mai confruntase niciodată cu așa ceva.

Pentru Larisa Fusaru mirosul de ceapă a devenit insuportabil.
Pentru Larisa Fusaru mirosul de ceapă a devenit insuportabil.

Își amintește că prima dată a simțit un miros urât în frigider. „Am spălat frigiderul. Am început să iau fiecare lucru în parte, să-l miros și, când m-am apropiat de ceapă, am simțit un miros dezgustător, nu am simțit niciodată un miros atât de urât, chiar și gunoiul mirosea mai frumos”.

Îngrijorată, Larisa a întrebat-o și pe mama ei dacă simte că mâncarea din frigider ar fi stricată, dar aceasta a spus că este bună. „Pe urmă, am făcut o salată, am cumpărat altă ceapă, la fel mi se părea. Am încercat să merg și în oraș, la restaurant, ca să mănânc ceva cu ceapă, să văd dacă miroase normal, dar aceeași problemă”.

Larisa Fusaru a început să caute articole din presa străină referitoare la simptomele pe care le avea, pentru că în România nu existau informații exacte despre această problemă. Așa a descoperit că ar avea parosmie, o repercusiune a infectării cu Covid-19.

„Atunci m-am liniștit un pic, pentru că știam cam ce am”. Când s-a dus la medic și i-a spus ce se întâmplă, acesta nu a știut ce diagnostic să-i dea. „Mi-a spus că totul e din capul meu, că-mi induc senzația de miros urât”. Larisa Fusaru a încercat să-i spună medicului că a citit articole din străinătate și că simptomele pe care le are corespund cu cele menționate pentru parosmie. „A dat din umeri, mi-a dat un spray nazal”.

Peste o lună, tânăra a fost la un alt medic, care i-a zis să facă exerciții de miros (smell training) cu uleiuri esențiale, ce au mirosuri puternice. „Am încercat și asta, cam o lună de zile, două, dar sincer nu am văzut nicio schimbare. Primele șase luni au fost groaznice, simțeam mirosul urât de la 10 metri”.

Larisa Fusaru spune că a simțit o ameliorare abia după ce a făcut vaccinul anti-Covid-19, cu serul Pfizer. Aceasta nu mai simte mirosul și gustul de ceapă atât de puternic alterate, în mâncarea gătită. „Dar mirosul de ceapă crud tot e insuportabil. Am încercat și ceapă verde, și roșie, aceeași problemă”. Femeia susține că nu s-a vindecat total de parosmie. „Încerc să mănânc cât mai repede, ca să nu apuc să simt gustul”.

La început, ea a evitat să le spună celor din jur despre problema cu care se confruntă, deoarece simțea că nu este înțeleasă. „Mergeam în vizită la cineva și dacă gătea cu ceapă, mi-era așa să le spun că miroase urât, că nu e bună, pentru că nu mă înțelegeau, doar pentru mine nu era bună”. Femeia a renunțat să mai vorbească despre problema pe care o are cu prietenii sau cu familia. „Toți se uită la mine ciudat”.

În familia ei, opt membri au fost infectați cu Covid-19 în aceeași perioadă. Ea este singura care are parosmie. „Ei au avut forme mai grave de Covid”.

Odată cu apariția parosmiei, tânăra spune că a slăbit considerabil. „Am slăbit în primele trei-patru luni cam 8 kg. La început nu puteam mânca și luam vitaminele pe stomacul gol. Acum, am mai pus vreo 2 kg, dar greu”.

Între timp, Larisa Fusaru a mai fost la câțiva medici, dar toți i-au spus că nu există deocamdată un tratament exact pentru vindecarea de parosmie. „Au zis să aștept și cu timpul o să-mi treacă. Dar am deja un an de zile de când am parosmie. E greu, aștept.”

Pe de altă parte, tânăra afirmă că este un pic mai liniștită, pentru că nu este singura care se confruntă cu parosmie. De curând, una dintre prietenele ei i-a spus că i se pare că are gust de mucegai, după șase luni de la infectarea cu Covid-19. „Și ea a avut lipsă de gust și miros, la început”.

Deja după un an de zile, oarecum mă resemnez, dar sper totuși să se găsească un tratament, să se studieze și la noi în țară problema asta, pentru că toți povestesc doar ce se știe până acum”, subliniază Larisa Fusaru, care așteaptă ca viața ei să revină la normal.

„Mirosul și gustul de cafea sunt cele mai oribile, infernale, nu pot să le descriu”

Alina Drăghici are 46 de ani, este medic specialist reumatolog la spitalul CFR din Brașov, și a tratat timp de un an și jumătate pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2. În luna octombrie a anului trecut, medicul s-a infectat cu Covid-19 și a fost internat 10 zile în spital. A stat apoi acasă, în izolare, o perioadă.

Alina Drăghici simte diferit atât mirosurile, cât și gustul alimentelor. Toate ar fi, parcă, dezinfectant.
Alina Drăghici simte diferit atât mirosurile, cât și gustul alimentelor. Toate ar fi, parcă, dezinfectant.

Femeia povestește că și-a pierdut gustul și mirosul total, la două zile de la infectare. Apoi, la trei luni după vindecare, a început să aibă gustul și mirosul modificate. „Simt numai miros de dezinfectant sau miros de petrol, de benzină, și gusturile sunt toate alterate. Nu are nimic gustul inițial, totul e cu un gust ciudat, diferit, care îmi provoacă greață. La mezeluri am un gust tare ciudat, indescriptibil”. Femeia se confruntă cu parosmie de aproximativ opt luni. „Sunt atâtea luni…”, subliniază ea.

La începutul bolii, dr. Alina Drăghici simțea o presiune extrem de mare în nas și avea dureri puternice la nivelul oaselor nazale, care au persistat luni de zile. „Aveam durere cu o senzație de presiune, parcă tot timpul simțeam că trebuie să-mi scot ceva de acolo. Și am citit că, într-adevăr, se pot produce și inflamații ale oaselor nazale”.

Pe toată durata infectării cu Covid-19, femeia a folosit un dezinfectant al cărui miros i-a rămas întipărit în minte. „Acum, simt că orice miroase a acel dezinfectant, iar gustul tot la fel îl simt. E ciudat”.

Medicul reumatolog spune că a încercat tot felul de tratamente. „Spray-uri nazale, vitamine, uleiuri esențiale pentru stimularea mirosului, absolut nimic nu m-a ajutat”. S-a și vaccinat anti-Covid-19 cu serul Pfizer, dar nu observă nicio schimbare: „I-am întrebat pe toți colegii, am întrebat ORL-ist, neurologul, nimeni nu are nicio soluție. Dintre colegii mei care s-au infectat, niciunul nu are așa”.

Medicul mărturisește că familia și cei din jurul ei nu o înțeleg. „Nimeni nu te crede, dar este un handicap să nu ai plăcerea unei mâncări, a unei cafele de dimineață. Gustul și mirosul fac parte din niște plăceri ale vieții de zi cu zi, pe care eu nu le mai am”. Deși oamenii cu care interacționează zilnic nu observă că s-ar confrunta cu vreo problemă, femeia spune că obosește mult mai repede și că are stări de nervozitate.

Reumatologul susține că are stări pe care nu le-a mai avut înainte de parosmie. „Eu eram o persoană extrem de ordonată, meticuloasă, cu o memorie vizuală și auditivă extrem de mare”. De când are parosmie, a devenit dezorganizată și a ajuns la o stare de nepăsare pe care nu și-o poate explica. „Am o stare foarte ciudată în cap, ca așa-numitul brain fog, ca și cum creierul meu e în ceață”.

Alina Drăghici recunoaște că se confruntă cu stări de anxietate și de depresie. „Am o stare de depresie destul de urâtă. Nu am mers la psiholog sau la psihiatru, am încercat să mă controlez eu”. Medicul reumatolog crede că surmenajul și stresul nu o ajută deloc să se vindece. „Dacă sunt de gardă, a doua zi sunt ca o legumă. Garda e solicitantă.”.

„Unele alimente au gust de metal,
altele au gust și miros de gunoi fermentat”

Mirela Oprișan are 43 de ani și este analist-recrutare în județul Galați. A fost infectată cu Covid-19 la începutul anului acesta, în luna ianuarie. A avut următoarele simptome: lipsa gustului și a mirosului, dureri de oase, dureri de cap, oboseală, somnolență. „Pur și simplu nu puteam să-mi țin ochii deschiși”. Femeia spune că simptomele au durat aproape trei-patru săptămâni, însă lipsa gustului a durat mai mult, până în luna aprilie, când a constatat că are parosmie. „Mi-au apărut gustul și mirosul alterate”.

Pentru Mirela Oprișan unele alimente au acum gust și miros de gunoi fermentat.
Pentru Mirela Oprișan unele alimente au acum gust și miros de gunoi fermentat.

Mirela Oprișan povestește cum și-a dat seama prima oară că are gustul și mirosul modificate. „Eu mănânc rondele de orez expandat și am simțit atunci, pentru că le mănânc mereu, știu cum sunt și nu aveau de ce să fie așa. Am început să-mi pun întrebări”.

De atunci, femeia simte că unele alimente au gust de metal, iar altele au gust și miros de gunoi fermentat. „Crinii pe care îi am înfloriți acum miros a gunoi fermentat, trandafirii la fel. Ori simt miros puternic de transpirație, cam așa. Gelul de duș și șamponul miros a metal. În ultimul timp, aceasta nu mai suportă nici mirosul de usturoi sau de ceapă. „Peștele, dacă este gras, aceeași problemă. Tot soiul de semințe, de floarea-soarelui, de susan sunt groaznice, castraveții la fel, iar frunzele de la roșiile din grădină miros a gunoi fermentat. E frustrant”.

Femeia a fost și la medicul de familie. „Mi-a spus că nu este nimic de făcut. Medicul cunoaște problema, mi-a zis că nu trebuie decât să aștept, probabil în timp se va rezolva”. În speranța vindecării, Mirela Oprișan s-a vaccinat anti-Covid-19 cu serul Johnson & Johnson, însă nu a observat nicio îmbunătățire. „Sunt la fel, nimic nu s-a schimbat. La începutul parosmiei îmi amintesc că am mâncat, de Paște, pastramă de oaie fără nicio problemă, în schimb acum e dezastru”.

Femeia subliniază că este greu să-i faci pe cei din jurul tău să te înțeleagă. Ea spune că și fratele ei, în vârstă de 45 de ani, se luptă cu parosmia, dar și o prietenă care, din păcate, nu este înțeleasă de familie. „Mama ei o ceartă că nu vrea să mai mănânce nimic și i-am zis: 'explică-i că nu-i vina ta'. Dar nu o crede nimeni. Și am întâlnit, pe grupul de Facebook, multe persoane care spun că cei din jurul lor nu le cred”.

Mirela Oprișan afirmă că și-a dat diagnosticul singură, înainte să-i spună medicul. Aceasta susține că este o persoană care se informează mereu, fapt ce a ajutat-o în depistarea problemei cu care se confruntă. „Sunt conștientă că un medic nu te poate ajuta dacă tu nu îi furnizezi informații, nu poți să te duci să-i spui: asta sunt, cercetează. Cei din Anglia am văzut că sunt mult mai concentrați pe problema asta, în România trece un pic neobservată”.

„Am început să simt miros și gust alterat la carne,
după care s-a schimbat aproape la tot”

Mirel Gheorghe (31 de ani) este tinichigiu auto în județul Brăila și suferă de parosmie din martie. A fost infectat cu Covid-19 în decembrie anul trecut. „Am avut simptomele unei răceli puternice, temperatură foarte mare, nu am avut gust și miros”. După două săptămâni s-a vindecat, însă în luna martie a simțit brusc că are gustul și mirosul alterate. „Prima oară simțeam la carne un gust de sulf cu benzină, acum s-a diminuat, dar oricum nu pot să mănânc. Carnea, chiar dacă nu are condimente, tot are un gust ciudat”.

Mirel Gheorghe.
Mirel Gheorghe.

În prezent, bărbatul spune că poate să mănânce doar măsline și ciuperci. „Și de vreo trei-patru zile pot să mănânc cartofi prăjiți, dar nu foarte mult”. Acesta mărturisește că nu mai poate agrea condimentele, ceapa, usturoiul și cafeaua. „Acum mi s-a schimbat gustul și la pepene, e un gust foarte urât”.

Mirel Gheorghe povestește că a fost la medic, iar acesta i-a zis că are parosmie. „Mi-a spus că e ceva frecvent acum, că are Covid-ul o afinitate pentru nervul olfactiv, și că e primul pe care-l afectează. Medicul i-a dat un tratament cu vitamine, cu uleiuri esențiale și spray-uri nazale. „Acum, zic că s-au diminuat puțin mirosul și gustul doar la cartofii prăjiți, în rest totul e la fel ca în martie”.

„Din ce am văzut, sunt un caz fericit, sunt alții care nu pot să mănânce aproape nimic. Prima oară a fost foarte greu, acum m-am mai obișnuit cu mirosul, cu gustul, dar nu pot să suport deloc ceapa și usturoiul, nici măcar în preajmă, la diferență de 5 metri”, susține Mirel Gheorghe.

Bărbatul și-ar dori să se acorde o mai mare importanță acestei probleme. „Până să mă duc la medicul din Brăila, unii medici îmi spuneau că poate mi s-a aplecat, că nu au mai auzit până acum, că nu există așa ceva”.

Opinia unui medic specialist

Dr. Emilia Florescu, medic primar ORL la adulți și copii, explică faptul că parosmia înseamnă o percepție total eronată a mirosului și a gustului. Prin urmare, creierul nu mai decodifică corect mesajele transmise de nervul olfactiv. „E ca un fel de handicap invizibil, celor din jur nu le miroase alterat”.

Dr. Emilia Florescu.
Dr. Emilia Florescu.

Doctorița Florescu susține că virusul SARS-CoV-2 are un receptor, care, din fericire, nu se fixează pe nervul olfactiv, că altfel l-ar distruge, dar se fixează pe celulele lui de suport, pe niște neurotransmițători – „sunt celule care trimit informația către creier - informația legată de miros”. Medicul declară că atât timp cât celulele respective sunt distruse, pacientul o să perceapă unele mirosuri drept alterate.

Medicul subliniază că în momentul în care celulele se regenerează - pentru că organismul are această capacitate de a le reface - revine mirosul la normal. „Vestea bună e că, în final, dispare și această parosmie, vestea proastă e că poate să fie de durată tot procesul de recuperare”.

Medicul afirmă că parosmia se vindecă deoarece receptorul nu are compatibilitate cu nervul în sine, ci cu celulele lui de susținere. „Ele au capacitatea de regenerare, dar depinde de la pacient la pacient, la unii apare complet recuperarea la câteva zile, la o săptămână, iar la alții poate să fie un proces de durată, și până la un an”. Dr. Emilia Florescu susține că, în medie, parosmia durează aproximativ 4-6 luni, iar recuperarea poate fi 100%. Medicul spune că a avut pacienți care au suferit de parosmie și care s-au vindecat.

Tratamentul
Pentru vindecarea de parosmie, medicul primar ORL recomandă tratament cu picături pe bază de antiinflamatori, dar și complex de vitamina B, care hrănește celulele nervoase din corp și le ajută să se regenereze. „Și foarte importantă este aromaterapia, tot ce înseamnă miros, odorizant puternic: eucalipt, mentă, lămâie, levănțică, sunt foarte multe variante, toate acestea trebuie folosite zi de zi”.
Dr. Emilia Florescu spune că există și plasturi decongestionanți nazal, care sunt folosiți, de obicei, la pediatrie, când au copiii nasul înfundat, și care îi poate ajuta pe pacienții cu parosmie să treacă mai ușor peste această problemă: „se prinde acest plasture de pijama și emană pe timpul nopții niște substanțe mentolate, și practic îți asiguri stimularea nervului olfactiv și pe parcursul nopții, nu doar ziua”.
Medicul mai adaugă faptul că „de preferat e ca pe masa lor unde își iau micul dejun sau cina să aibă acele substanțe frumos odorizante, ca să se mai modifice un pic mirosul”.

Vindecarea la persoanele
care au și alte afecțiuni poate fi de durată

Dr. Emilia Florescu afirmă că pacienții care au și o sinuzită sau o rinită, înainte de a fi infectați cu SARS-CoV-2, se vindecă mai greu de parosmie. „În momentul în care în cavitatea nazală ai proces inflamator, țesuturile inflamate nu mai drenează corect secrețiile, nu se mai ventilează cum trebuie zonele respective, și normal că apare acest blocaj”.

Medicul susține că foarte mulți pacienți acuză presiune în capătul nărilor - în zona în care începe percepția. „Acolo e bătălia mare, de acolo pornește declicul”.

Parosmia se află încă în studiu

„Este un fenomen pe care îl studiem și noi”, spune dr. Emilia Florescu, care susține că se informează din studiile realizate de cercetătorii străini. „Celulele nervoase de susținere se regenerează în timp, dar ideea e că trebuie ajutate, e ca la orice parte din corp, care nu e stimulată și se atrofiază la un moment dat. Trebuie multă răbdare și încredere! E greu, dar e vindecabil”, subliniază dr. Emilia Florescu.

Potrivit BBC, 1 din 20 de infectați cu virusul SARS-CoV-2 ajung să aibă parosmie. Profesorul Kumar, președintele Departamentului de ORL din Marea Britanie (ENT UK), a explicat pentru Sky News că acest virus are o afinitate pentru sistemul nervos și, îndeosebi, pentru nervul care controlează simțul mirosului. Profesorul Kumar e de părere că parosmia „afectează neurotransmițătorii – mecanismele care trimit mesaje către creier”, așa cum a afirmat și dr. Emilia Florescu.

Specialiștii susțin că unii oameni care suferă de parosmie raportează halucinații, tulburări de somn, și modificări ale auzului sau ale văzului.

Medicii recomandă ca pacienții afectați de parosmie să înceapă „antrenamentul mirosului” (smell training), care implică adulmecarea uleiurilor de trandafir, de lămâie, de cuișoare și de eucalipt, în fiecare zi, timp de aproximativ 20 de secunde, dimineața și seara, pentru a-și recăpăta treptat mirosul.

Simptomele clasice ale infectării cu COVID-19

  • Febră
  • Oboseală
  • Tuse uscată
  • Pierderea mirosului și a gustului
  • Dureri
  • Congestie nazală
  • Nas curgător
  • Dureri în gât
  • Diaree
  • Conjunctivită
  • Cefalee
  • Erupții cutanate
  • Înroșirea degetelor de la mâini și picioare
  • Probleme respiratorii

Articol realizat de Gabriela-Lucia Neagu, stagiar Radio Europa Liberă.

Țară în service | Poveștile de aur ale oamenilor din Roșia Montană

Centrul istoric Roșia Montană, România. Clădiri demne de a fi înscrise în patrimoniu stau să cadă.

De mai bine de 2000 de ani, pierde aur, argint, câte un munte și, uneori, chiar oameni. A făcut generații să prospere. Pe altele, le-a înnebunit sau alungat. Roșia Montană se zbate între mirajul aurului și dorința de a deveni parte a patrimoniului mondial.

Ca să ajungi în Roșia Montană, trebuie să lași în vale fosta fabrică de concasare a minereului de pe drumul ce leagă Alba de Brad și să o iei sus, de pe șoseaua națională, peste dealuri. Drumul se oprește brusc într-o piață cu iz italian de unde parcă aștepți să iasă un chelner cu șorț lung, alb, impecabil de pe străzile înguste să te invite la masă. Dacă te apropii mai mult, îți dai seama că nu te va invita nimeni.

Un vagonet ruginit păzește Muzeul Mineritului - o clădire spoită în alb, refăcută de investitorii canadieni ca să ia ochii turiștilor și închisă de mai bine de cinci ani. Îți intră în ochi din mormanul de schele care încearcă să mai salveze ceva din trecutul frumos, ca o ștampilă a unui viitor incert și nesigur. Din mirajul de altădată al localității pe unde au trecut pe rând agatârși, romani, daci, unguri, austrieci, rromi și români a rămas doar o umbră.

Și câteva suflete dornice de a nu îngropa povestea strălucitoare a Roșiei Montane.

Muzeul din Roșia Montană, amenajat de Roșia Montană Gold Corporation și închis de mai bine de cinci ani.
Muzeul din Roșia Montană, amenajat de Roșia Montană Gold Corporation și închis de mai bine de cinci ani.

Ghidul

E îmbrăcat frumos și tot numai un zâmbet. Refuză politicos sticla de apă care i se oferă, că e călit, urmaș de miner. Trece clasa a XII-a, visează frumos, dar e cu picioarele pe pământ. Se vede IT-ist și ghid montan. În ultima meserie, are deja state vechi.

Cristi, ghidul din Roșia Montană prezentând vestigiile din muzeul local.
Cristi, ghidul din Roșia Montană prezentând vestigiile din muzeul local.

De doi ani, de când a ajuns cercetaș senior, prezintă, „atât cât se pricepe și el”, la pas, Roșia Montană tuturor celor dispuși să-l asculte. Istoria, trecutul și prezentul. De viitor nu prea știe să spună.

„Cei care sunt aici (în cimitir) au fost aduși la venirea Mariei Tereza - sași și secui. Au fost proprietari de galerii de unde scoteau aur și îl trimiteu în Imperiu. Odată cu venirea comuniștilor, au plecat, galeriile au fost naționalizate, iar ei au fost obligați să le dinamiteze. Tot aurul a fost confiscat, cel care a fost găsit (la familii)... Doar în prima lună de naționalizare au găsit două tone de aur. Ca să rămână cu el, oamenii l-au ascuns fie în pereții caselor, fie în maure (pereții de terasare de pe drumuri)”, începe Cristi incursiunea în trecutul Roșiei Montane.

Roșia Montană în 2021
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:07:26 0:00

Ce nu mai spune Cristi este că printre proprietarii galeriilor încărcate de aur de aici s-au numărat în a doua jumătate a sec. XIX și români. Între aceștia părinții viitoarei soții a lui Aurel Vlad, Ana. Din zestrea ei, aur de la Roșia Montana, avocatul a finanțat, alături de medicul Alexandru Vaida Voievod, paza Marii Adunări de la Alba-Iulia la 1 Decembrie 1918. Informații pierdute în noianul de tragedii petrecute în comunism. Aurel Vlad a murit ca și colegul său de Consiliu Național Român, Iuliu Maniu, în închisoarea de la Sighet. Puțin cunoscută este și informația legată de Coroana Albastră a Reginei Maria, comandată special la Paris, pentru Încoronarea din 1922, dar din aur transilvan, cel mai probabil tot din zona Roșia Montana.

Nu e drum lung și nici greu până la următoarea destinație turistică. O bucățică de cinci metri de galerie romană păstrată intactă de 2000 de ani. Un loc unde nu ajunge oricine. În cele 65 de tururi pe care le-a făcut în ultimii ani, i-a dus acolo în special pe străini.

Se extrăgea aur de dinaintea romanilor, de pe vremea agatârșilor, dar nu în munte, ci pe râurile astea care curg, romanii au adus sclavi, au folosit focul și apa și așa au scos ce era în pământ. Sclavii intrau în mină și acolo mureau, nicio șansă să mai vadă lumina zilei. 500 de tone ei, și 500 de tone austriecii, atâta aur ar fi plecat din Roșia.”

Lângă galeria romană, mai nouă cu vreo două milenii, se deschide un hău. Exploatarea de suprafață a început în anii '70, când comuniștii au făcut pământ primul munte.

Roșia Montana, urmele carierei de suprafață începută în anul 1970
Roșia Montana, urmele carierei de suprafață începută în anul 1970

În 2006, cariera a fost închisă, prilej pentru natură să-și ia locurile înapoi. Pe versanții gropii au început să crească pomi. Cristi spune că e prudent să mergi cu atenție pe marginea prăpastiei, să nu devi monedă de schimb pentru aur.

În munții ăștia umblă vâlvele. Vâlvele sunt spiritele minerilor bătrâni. Mai demult, când intrau în galerii, minerii tineri se întâlneau cu așa-zisele vâlve. Ele le arătau unde e aurul, îi lăsau să ia cât pot, dar nu aveau voie să spună de unde. Dacă spuneau, venea vâlva rea și le lua spiritul. A fost un miner, Mihăilă Grită, lui i-a spus vâlva să facă șapte biserici și șapte școli cu banii de pe aur și a făcut. Se văd și azi bisericile în urma lui”, încearcă tânărul să te țină cât mai departe de locurile unde ai fi tentat să cauți aur.

În centrul comunei, în spatele câtorva case-ruine, Școala Germană sau Școala Maghiară au azi porțile ferecate și zidurile proptite să nu cadă. Amândouă au devenit proprietatea companiei canadiene Roșia Montană Gold Corporation. Au primit un număr de identificare, ca toate clădirile cumpărate de canadieni și așteaptă miracolul salvării.

Fostul cazino din Roșia Montană
Fostul cazino din Roșia Montană

Dacă vrei să vezi cum arăta o casă din asta înăuntru, mergi pe Siciliană, strada construită de arhitecți italieni sau La Cazino - clădire construită la final de secol XIX, devenită bufet pe vremea comuniștilor. Intri pe riscul tău.

Proprietarul, un excentric american născut la Roșia Montană, Nicholas Bartha, nu a vrut să vândă nicicum canadienilor. Alungată de comuniști, mama lui se întorsese în România și murise aici. El a murit departe de casă, înainte să tranșeze soarta clădirii.

În 2006, s-a aruncat în aer în apartamentul său scump din Manhattan și, o dată cu povestea de dragoste nefericită care îi marcase viața, a făcut Roșia Montană cunoscută pe primele pagini în celebre publicații americane - New Yort Times, CNN. Familia sa fusese proprietară de mină și a fost alungată în '47 de comuniști. Blestemul aurului, spun localnicii, îl urmărise peste Ocean. Acum, clădirea ar fi un excelent loc de promovare a Roșiei, dar nu vine nimeni să o revendice și nimeni nu poate intra în posesia ei. Așa că se surpă în fiecare zi.

80% din cele peste 700 de case din satul Roșia Montană au fost cumpărate de Roșia Montană Gold Corporation. Majoritatea sunt închise, iar lucrările de refacere nu au fost începute. În total, în Roșia Montană există 44 de clădiri istorice în localitate.


Emigrantul

Ionel are 20 de ani. De doi, a învățat Europa pe degete. A rupt ușa țării imediat ce a împlinit 18 ani. De atunci, a stat în Italia, Belgia, Ungaria, Austria și Spania. Azi, e pe veranda casei parohiale unitariene din Roșia Montană. În trecere. E înconjurat de învățăcei dornici să afle de viața de departe. Povestește prea puțin de cum e afară, mai mult despre ce ar face în Roșia azi, pe jumătate ruină, în ziua în care se va întoarce.

„Eu nu am nimic de pierdut, ăsta e principiul meu. O să mă întorc într-o zi. Aici e acasă, eu nu pot sta într-un oraș mare, aici e liniște, aici e tot ce vreau. La un moment dat, în viață, o să fac asta. O să am bani care or să îmi vină din ceva și o să mă întorc. O să am case de închiriat, un business sau TIR-uri și o să am bani. Mi-ar plăcea să fac o pensiune extrem de mare, un conac cu 52 de camere, fiecare cu baia ei”, spune hotărât tânărul emigrant.

Înainte să plece, Ionel se uita cu jind la holoangări - căutători ilegali de aur. Zeci de oameni din Roșia, unii știuți, alții nu. Cu banii strânși din aurul din munți, unii construiau case, se întreșineau la liceu sau plecau în vacanțe să se distreze. Dacă avea noroc strângea mult bănet, în timp puțin. Dar norocul e relativ, ca și fericirea.

Roșia Montană, cariera de aur.
Roșia Montană, cariera de aur.

Cel mai mult am auzit de oameni care au stat 57 de ore, din care 28 doar au umblat. Se zice că poți face 10 grame, în 5 minute dacă ai noroc. Dacă mergi în 10 oameni, e imposibil să ieși pe minus. 150 de lei tot îți rămân, 150 de lei pe zi. Nici nu știu cât aur e în munții ăștia, e aur peste tot. Eu nu m-aș duce. Aurul e ochiul dracului, nu ai noroc din aur. Azi nu ai nimic și mâine poți să-ți faci casă, dacă îți faci un program, ca la serviciu - pleci dimineața la 8 și vii seara la 5, tot gasesti. Dar eu n-am văzut care a făcut aur și care să fie fericit. Au făcut unii aur 20 de ani și-au făcut case, și afaceri - service-uri, și atv-uri și businessuri și, după 20 de ani a rămas singur, l-a lăsat nevasta Și a plecat apoi pe tir, șofer, că a pierdut tot”, afirmă hotărât tânărul în timp ce ceilalți mai mici decât el îl privesc cu considerație.

După ce ultima carieră de aur s-a închis în 2006, localnicii își găsesc din ce în ce mai greu de lucru, iar cei mai tineri au luat drumul Occidentului. În prezent, în cele 16 sate ale Roșiei Montană trăiesc, oficial, 2.800 de oameni. Acum 30 de ani erau de două ori mai mulți. În fapt, locuitorii sunt mai puțini decât în scriptele oficiale.

Salvatorul

Tică a ajuns în Roșia acum 7 ani, pe bicicletă. S-a îndrăgostit de locuri și aici a rămas. Venea din Danemarca unde plecase să studieze Design Multimedia, așa cum nu găsise în România niciunde. Îi înțelege perfect pe cei care intră în mină să caute aur. Când era mic, în cartierul lui din Suceava, și el umbla pe șinele de cale ferată să adune fier.

Tică Darie, un tânăr antreprenor din Roșia Montana. Născut la Suceava și studii în Danemarca.
Tică Darie, un tânăr antreprenor din Roșia Montana. Născut la Suceava și studii în Danemarca.

„Eram ca Ionel, aveam 7-8 ani, cei mari mergeau și dezmembrau trenurile vechi, eu, mai mic, sub vagoane cu bomfaierul… Dacă nu plecam cât mai departe de țară, nu mi s-ar fi deschis mintea. Când am ajuns aici, am înțeles că nu-s de niciunele, iar asta era o șansă în locul ăsta, așa că pot fi făcute și m-am pus pe treabă. Nu a fost ușor, nu e nici acum”, povestește entuziasmat tânărul de 28 de ani.

S-a hotărât să salveze Roșia de toți cei care voiau să o facă pământ. Tică și-a luat în serios rolul de salvator al locurilor. A candidat la primărie de două ori, fără succes (deocamdată), a înființat Cercetașii Roșiei Montane, le-a găsit un sediu și se îngrijește de ei în fiecare an. Unii, ca Ionel, au plecat. Nu-i pare rău, speră ca într-o zi să se întoarcă mai învățați. A mai făcut și un business, crescut pe internet. E sufletul satului și cel care se încăpățînează să salte Roșia Montană altfel decât prin aur.

Tică Darie în atelierul său din Roșia Montana.
Tică Darie în atelierul său din Roșia Montana.

„Am făcut o afacere - Made in Roșia Montană. Acum avem 40 de doamne care croșetează în fiecare iarnă fulare și căciuli. De ceva vreme, am luat trei mașini de cusut și am făcut și o croitorie. Facem tricouri din lână de merinos. Din 2014, ne-am dublat activitatea în fiecare an. În pandemie, când toată lumea se plângea că va fi rău, nouă ne-a mers bine. 130 de mii de euro plus TVA am făcut anul trecut”, spune, mândru, Tică Darie.

Produsele Made in Roșia Montană sunt căutate în special de străini, fascinați de poveștile din spatele aurului din Apuseni. Acum a cumpărat jumate de casă, cealaltă e a corporației unde va dezvolta afacerea și va face și un loc de strângere pentru cercetașii din sat.

În momentul de față, în Roșia Montană funcționează câteva pensiuni, două magazine, o bodegă și firma lui Tică Darie. Ca să își găsească de lucru, oamenii merg în orașele din apropiere sau pleacă de tot din țară.


Antreprenoarea

Are palmele pline de bube, una lângă alta. Le arată în timp ce povestește cum apasă Roșia Montană pe oameni. Iubește muntele, locurile, totul. Nu ar vrea să le vadă topite în cianură. Îi înțelege și pe cei care vor să exploateze. În sat, cam toți au lucrat la mină. Și ea lucrat, economistă, și tatăl ei. Primeau un venit stabil și nu aveau bătăi de cap. De asta le e oamenilor greu să nu mai vrea aur. Acum muncește la Cluj, dar orașul mare nu-i place deloc.

„Am făcut bube pe mâini de stres. Oriunde mă duceam și oamenii vedeau buletinul începeau să mă descoasă cum e în Roșia Montană. Cum e cu aurul, cu GOLD-ul(compania), cu protestele. Ce e așa de important de sunt toți curioși? Era obositor. Până la urmă, mi-am schimbat buletinul ca să scap de atâtea întrebări”, ne povestește Manuela.

Priveliște surprinsă din pensiunea Manuelei
Priveliște surprinsă din pensiunea Manuelei

Acum conduce o pensiune construită cu banii familiei și cei strânși de fratele ei în America. Are 12 camere, iar în vara asta, a avut clienți doar în weekenduri, și doar câte două-trei camere ocupate. Când erau proteste sau când se organiza Fânfestul, îi mergea și ei bine. Le păsa oamenilor de Roșia Montană și avea și ea camerele pline. De când cu pandemia și cu împuținarea protestelor, au dispărut și turiștii.

Nu mă las, acum fac un ciubăr (minipiscină din lemn cu apă caldă), e ce se caută acum, fac foișoare ca să atrag turiști. Ideal ar fi ca să avem și iarna măcar două weekenduri pe lună ocupate, să scoatem banii de încălzire. Eu, dacă mi-ar rămâne 2.500 de lei pe lună, aș fi mulțumită, numai să nu mai plec de-aici.”, adaugă ea.

Manuelei îi e frică de UNESCO pentru că, dacă va fi ca Roșia Montană să intre în patrimoniul universal, atunci crede că va fi obligată să nu mai construiască nimic, nicicum.

De 7 ani, Roșia Montană nu are un plan urbanistic, după ce instanța l-a anulat pe cel care prevedea exploatarea minieră. Până când lucrurile nu intră în normal, teoretic nu pot fi emise autorizații de construire și nimeni nu poate face nimic.


Edilul și mediatorul

E viceprimar fix de șase luni, dar spune că e legat de mâini. Nu-l lasă situația și primarul. Acesta din urmă ar fi cel care se opune prosperității și dezvoltării turistice a Roșiei Montane. Vasile Morariu e dornic de apariții media și e însoțit mereu de oamenii care-l susțin. Și-ar dori să fie întrebat de mai-marii țării atunci când pun în discuție soarta oamenilor care l-au ales.

Viceprimarul din Roșia Montană, Vasile Morariu, și profesorul de limba romani, Valentin Nuță.
Viceprimarul din Roșia Montană, Vasile Morariu, și profesorul de limba romani, Valentin Nuță.

„Când s-a discutat de retragerea dosarului de la UNESCO, noi consilierii nu am știut nimic, am aflat din presă”, se plânge Vasile Morariu. Valentin e profesor de romani și mediator școlar la Roșia. Îl însoțește pe domnul Morariu ca problemele romilor roșieni să fie auzite de toată lumea. Sunt peste 900 de suflete pe care nimeni nu le bagă în seamă - nici primăria, nici compania. Nimeni.

„La 900 de oameni, nu avem drum de acces pe care să intre mașinile și doar o pompă de apă. Gândiți-vă cum trăiesc 900 de oameni cu o singură pompă de apă. Comunitatea de romi nu a existat în planurile lui Gold. Nu i-au despăgubit cu nimic, deși laboratorul unde se verifică probele e la noi în comunitate”, povestește Valentin despre condițiile în care trăiesc etnicii romi.

Ca tot românul imparțial, Valentin și Vasile cred că, în Roșia, ar putea lucra și compania, ar rezista și turismul și doar așa primăria ar reuși să se dezvolte tot.

Dacă se găsesc soluții și se renegociază contractele cu statul, se poate exploata dacă se îndeplinesc condițiile și, în paralel, dacă intră Roșia Montană în UNESCO se pot dezvolta proiecte pentru restaurări și vestigii”, afirmă Vasile Morariu

Dar să renegocieze statul redevența”, adaugă Valentin.

Până atunci, drumurile nu pot fi nici măcar ele asfaltate, că nu există PUZ și nici vreo lucrare de refacere a vreunei case.

În 1997, compania canadiană Gabriel Resources a demarat un proiect pentru extragerea a 300 tone de aur și 1.600 tone de argint. Firma a cumpărat aproape 80% din cele 780 de case din Roșia Montană. Începerea exploatării miniere de la Roșia Montană a fost sistată după ce, în urma protestelor masive, Parlamentul a respins în 2012 legea care ar fi permis companiei Roșia Montană Gold Corporation să demareze lucrările. Compania a dat statul român în judecată și cere 5,7 miliarde de dolari.

Arhitecta

Dacă autoritățile sunt legate de mâini când vine vorba de refacerea clădirilor istorice, Claudia e sufletul echipei care a găsit soluția să le salveze - autorizația de intervenție în primă urgență. În baza ei, în fiecare an, zeci de voluntari vin la Roșia să muncească la clădirile istorice care nu au ajuns în patrimoniul Gold Corporation. Echipa Claudiei le oferă masă și cazare, pe care la obține prin granturi.

Cei care vin își plătesc drumul și își pun la bătaie puterea brațelor și a minții. Majoritatea sunt arhitecți, istorici sau studenți la istoria artei. Programul „Adoptă o casă în Roșia Montană” a intrat în al 10-lea an.

„Mulți dintre cei care vin o dată, se întorc, unii se îndrăgostesc de Roșia Montană, așa cum ne-am îndrăgostit și noi”, ne spune Claudia.

Voluntari lucrând la fațada unei case istorice în Roșia Montană
Voluntari lucrând la fațada unei case istorice în Roșia Montană

Casa parohială unitariană, unde salvatorii de clădiri și-au stabilit cartierul general, e loc de pelerinaj pentru mulți oameni care speră să salveze Roșia Montană.

„În mintea mea, nu există, în niciunul dintre scenarii - dacă Roșia Montană intră în UNESCO sau nu - varianta că ea va fi distrusă. Intrarea în UNESCO ar însemna o șansă în primul rând, o șansă pe care o merita și contextul care nu i s-a dat nicicum în ultimii 20 de ani. Roșia Montană a fost captivă într-un singur plan de exploatare, nimic altceva nu i s-a permis. Ea va beneficia sau nu de ce înseamnă UNESCO, dar trebuie măcar să vadă cum e”, mai spune arhitecta.

Architecta Claudia Apostol, fondatoarea mișcării „Adoptă o casă în Roșia Montană”
Architecta Claudia Apostol, fondatoarea mișcării „Adoptă o casă în Roșia Montană”

Pe 24 iulie, la Fuzhou, în China, conducerea UNESCO va lua în discuție dosarul de includere a Roșiei Montane în patrimoniul universal. Mai multe voci au anunțat că guvernul intenționează să retragă candidatura României. Până la această oră, premierul Câțu nu a tranșat nicicum problema, dar un comunicat al guvernului neagă informația că premierul ar fi hotărât retragerea dosarului. „Premierul Florin Cîțu nu a înaintat nicio propunere cu privire la acest subiect și nici nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană. Prin urmare, declarațiile care i-au fost atribuite premierului cu privire la o decizie în legătură cu retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană sunt false. Menționăm că tema a fost discutată strict la nivelul Coaliției. În acest context, Guvernul României face apel la respectarea acurateței informațiilor”, spune comunicatul Guvernului de acum o săptămână.

Motivul invocat pentru care România ar vrea să renunțe la înscrierea în patrimoniul UNESCO este legat de o despăgubire-record pe care Gabriel Resources, compania care a inițiat proiectul de exploatare cu cianuri a zonei aurifere Roșia Montana, ar cere-o statului român.

În 2015, Gabriel Resources a anunțat că a dat în judecată România la Curtea de Arbitraj a Băncii Mondiale pentru un prejudiciu de 4,4 miliarde de dolari, ca urmare a respingerii legii prin care putea începe exploatarea zăcământului. Înscrierea dosarului la UNESCO, spun multe voci din lumea politică, ar echivala cu creșterea riscului ca România să fie obligată să plătească acești bani. În prezent, valoarea despăgubirilor cerute a ajuns la 5,7 miliarde de dolari. Apariția acestui argument pare însă din multe puncte de vedere un sofism. Un eventual răspuns pozitiv al UNESCO ar confirma valoarea inestimabilă a minelor romane de la Roșia Montana, deci o explicație temeinică pentru reticența statului român în a accepta distrugerea celor patru munți pe care s-ar desfășura proiectul minier prin cianurare al Gabriel Resources/ Gold Corporation.

În toamna lui 2013, în contextul în care guvernul Ponta a trimis în Parlament proiectul de lege care ar fi permis deschiderea exploarării Gold Corporation reacția societății civile din România a fost uluitoare. Manifestanții la care au participat zeci de mii de oameni pe străzile marilor orașe au oprit și legea și proiectul. Sloganul „Uniți Salvăm Roșia Montana” a strâns energii care s-au manifestat mai târziu în 2017 și 2018, în apărarea Justiției și a statului de drept. Și nu este deloc întâmplător că una din formațiunile politice care a câștigat alegerile din 2020 și-a luat numele tocmai de pe bannerele celor care nu vor ca minele romane de la Roșia Montana să fie făcute una cu pământul.

Toate drumurile (politice) duc la Roșia Montana

Politica de la București - readusă frecvent pe șine în ultimii ani de mari manifestații de protest - uită deseori că numai soluțiile practice sunt soluții adevărate. Și cum deseori Palatul Parlamentului, Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni ar avea efecte stranii asupra memoriei locatarilor lor vremelnici, speranța Roșiei Montana rămâne inevitabil tot la cei care au ieșit în stradă să o apere. După atâția ani de stagnare însă, vâlvele din minele romane preferă o abordare mai pragmatică:

„Dacă vreți să salvați Roșia, mergeți să îi vedeți dealurile, luați-i la pas cărările, colbul și drumurile care stau să cadă, căutați-i poveștile și ascultați-i oamenii. Vizitați-i galeriile romane, poate veți întâlni vâlva cea bună. E acolo de două milenii. Stați pe marginea exploatării comuniste să vedeți cum natura e cel mai bun vindecător. Făceți-vă curajul turistului de carieră și treceți de piața istorică unde nu se întîmplă nimic, de centrul rupt între două lumi, precum casa lui Tică, și de muzeul care ține, de cinci ani, istoria departe de lume. Luați-o în sus pe Siciliană, admirați-i clădirile vechi, proptite și rupte. Opriți-vă la Manuela să înnoptați măcar două zile, de-i iarnă. Sau mai jos, la Claudia, să salvați voluntar o bucățică de istorie, ultima rămasă. Ca aurul să stea pe loc, adunați-vă de pe drumuri la Roșia Montana”.

Țară în service | De la derogări la ordonanță de urgență: Un urs va putea fi ucis în 24 de ore. Cum poate fi evitată uciderea urșilor

Pui de urs cocoțat într-un copac, în Sanctuarul de urși „Libearty” de la Zărnești, 3 iulie 2021.

Singura soluție pe care Ministerul Mediului o vede pentru a rezolva amenințarea la adresa oamenilor este uciderea urșilor care coboară în zonele locuite. Ministrul Tanczos Barna a propus recent o ordonanță de urgență prin care o echipă de intervenție ar putea elimina orice urs considerat agresiv în 24 de ore, spre deosebire de termenul actual de 15-60 de zile. Teoretic, este vorba de mutarea urșilor sau de uciderea lor. Practic, e vorba aproape exclusiv de ucidere.

Există însă soluții alternative. Ele sunt numai în aparență mai scumpe și mai dificil de aplicat. O concepție ceva mai complexă decât un așa-zis conflict între oameni și urși, nu e neapărat atât de greu de aplicat. Ea necesită însă expertiză, dialog între toate părțile implicate și voință politică.

Urșii de la Sanctuarul Libearty: între politică și sălbăticie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:17 0:00

Libearty - locul în care oamenii își răscumpără greșelile față de urși

Libertatea este cel mai de preț bun pe care îl primim toți la naștere, în egală măsură: și oamenii, și animalele”, spune fondatoarea Sanctuarului de urși Libearty de la Zărnești, Cristina Lapis.

Urșii de la Zărnești trăiesc în țarcuri mari, verzi, cu piscine, mănâncă tot felul de bunătăți, inclusiv miere, nu le lipsește nimic. Dar toate aceste ființe sunt traumatizate. Fiecare din cei 113 urși de la Libearty a fost salvat din împrejurări dramatice sau de-a dreptul tragice. Și chiar faptul că trăiesc într-un fel de sanatoriu e o problemă în sine. Animalele sălbatice nu își au locul într-un spațiu înconjurat de garduri. Dar pentru locatarii de la Libearty, aici este cea mai bună dintre lumile posibile.

Urșii de la Libearty provin din situații de abuz - de la circuri, de lângă pensiuni sau din grădini zoologice.
Urșii de la Libearty provin din situații de abuz - de la circuri, de lângă pensiuni sau din grădini zoologice.

Interese personale vs protecția mediului. Contextul OUG de ucidere în 24 de ore

Istoria conviețuirii românilor cu urșii este foarte lungă. În urmă cu trei secole, aproape toată suprafața României era acoperită de păduri, înainte de al doilea război mondial era circa jumătate din suprafață, dar am ajuns la un procent de împădurire de numai 29%. Omul se extinde tot mai mult în habitatul natural al ursului - pădurile se reduc, iar hrana devine din ce în ce mai greu de găsit pentru populația de urși. Recent, din cauza pasiunii occidentale și locale pentru hrană bio - fructe de pădure, ciuperci etc, cantitatea de hrană disponibilă s-a redus și mai mult. Aceasta este explicația pentru care urșii vin în orașe și sate în căutare de mâncare.

Clasicele atacuri de la stână se petrec, practic, pe teritoriul lui Moș Martin și nu ele sunt invocate în controversele recente, ci apariția urșilor în localități. Ursuleții, înainte să devină prea mari, sunt îndrăgiți de oameni. Dar majoritatea urșilor adulți sunt un pericol, în special pentru cei din județele Covasna, Harghita, Brașov și Prahova. Locuitorii de la munte primesc mesaje prin RO-ALERT aproape în fiecare zi. Atacuri violente au loc în fiecare săptămână.

Propunerea prezentată de ministrul Tanczos Barna, un susținător deschis al vânătorii înainte de preluarea mandatului la minister, pare să vină în sprijinul ideii că viața oamenilor este mai importantă. „Sunt convins că viața umană va fi o prioritate pentru toate partidele politice și că vom lua, împreună, cea mai bună decizie pentru a proteja oamenii”, a declarat ministrul într-o postare recentă pe pagina de Facebook a ministerului. În aparițiile sale recente la televiziuni, în conferințe de presă și declarații, ministrul, al cărui mandat este ocrotirea mediului și a biodiversității, a susținut prioritatea vieții umane.

Ministrul Tanczos Barna a susținut de repetate ori, în ultimul deceniu, împușcarea urșilor. „Am depășit de mult numărul de urși pe care trebuie să-i protejăm ca un angajament față de UE ”, a declarat în trecut acesta. Contactat la începutul acestui an de Europa Liberă pe tema opiniilor sale față de vânătoare în calitate de ministru, nu doar de simplu politician, Tanczos Barna a ignorat mesajele și apelurile redacției.

Reglementarea actuală de 15-60 de zile părea să încurajeze mascarea cu documente a partidelor de vânătoare sub forma „recoltării” justificate de agresivitatea mamiferului. Potrivit experților consultați de Europa Liberă, e puțin probabil ca anestezierea și mutarea animalului respectiv să poată avea loc în 24 de ore, așa cum se vrea prin noua ordonanță, după cum identificarea corectă a ursului agresiv, dacă nu e prins în momentul în care atacă, e foarte greu de făcut. Există riscul ca micșorarea termenului la 24 de ore să se transforme în undă verde pentru uciderea de urși.

Însuși ministrul a declarat în mai, într-o apariție la DIGI 24, că este „extrem de complicat” să identifice urșii și să îi deosebească unii de ceilalți, chiar și pentru specialiștii din fondurile de vânătoare. Tanczos Barna pune responsabilitatea și povara pe echipele de intervenție care vor trebui să decidă dacă să apese sau nu pe trăgaci.

Atle țări și-au decimat populația de animale sălbatice. România este printre puținele țări europene în care a mai rămas ceva de salvat. Zărnești, 3 iulie 2021.
Atle țări și-au decimat populația de animale sălbatice. România este printre puținele țări europene în care a mai rămas ceva de salvat. Zărnești, 3 iulie 2021.

Noua Ordonanță de urgență, derogările și voința politică

Ordonanța de urgență care ar permite împușcarea urșilor agresivi și a lupilor din zonele locuite în 24h a intrat, luni, în etapa avizării la ministere. Urșii care nu pleacă atunci când sunt goniți de oameni și cei care atacă vor putea fi împușcați potrivit documentului intrat în dezbatere interministerială. Fondatoarea Sanctuarului de urși Libearty de la Zărnești, Cristina Lapis, punctează însă faptul că „animalele nu sunt responsabile pentru faptele lor. Noi, oamenii, suntem responsabili pentru ele.

Conform proiectului de lege, se poate interveni pentru a elimina un urs dacă nu există alte variante acceptabile în cazul în care este necesară prevenirea daunelor și este în interesul sănătății și securității publice.

Echipa de intervenție în situația unui urs periculos care a intrat într-o localitate, în cazul aprobării acestei ordonanțe, trebuie să includă jandarmii, reprezentantul autorităților locale (primarul) și un veterinar sau un vânător cu permis de folosire al armei cu tranchilizant. Dacă nu va fi disponibil un veterinar, soarta unui urs prins de echipa de intervenție va fi, probabil, moartea. Dacă se dă liber la împușcat, specia acesta în cinci ani nu mai e”, avertizează managerul Sanctuarului de urși de la Zărnești, Florin Ticușan.

Florin Ticușan, managerul Sanctuarului de urși „Libearty” din Zărnești, cu ursoaica Brigitte. La fel ca Brigitte Bardot, după care e numită, ursoaica este blondă în jurul capului. Zărnești, 3 iulie 2021.
Florin Ticușan, managerul Sanctuarului de urși „Libearty” din Zărnești, cu ursoaica Brigitte. La fel ca Brigitte Bardot, după care e numită, ursoaica este blondă în jurul capului. Zărnești, 3 iulie 2021.

Modificarea legislativă urmează să intre în vigoare după împușcarea ursului Arthur de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein la Odjula/jud. Covasna, caz care a scos în evidență natura vânătorii de trofee. Scandalul public din mai anul acesta a făcut autoritățile să schimbe legea, astfel încât numai personalul tehnic al asociațiilor de vânătoare să poată împușca urșii. Prințul s-a folosit de o derogare de la normele europene de protecție a urșilor pentru a vâna unul dintre cei mai mari urși din România. Însă, conform actelor, prințul trebuia să vâneze o ursoaică cu pui care ar fi cauzat pagube în zonă, nu pe Arthur.

Ursul este o specie protejată prin normele europene și prin Convenția de la Berna, însă în ultimii zece ani s-au omorât cel puțin 1.400 de urși prin derogări de la Directiva europeană. Cei mai mulți sunt uciși în Covasna, Mureș și Harghita. „Sunt soluții care se cunosc de ani de zile și nu s-au aplicat. De ani de zile, se omoară urși cu autorizație, cu derogare, și totuși există încă problema, înseamnă că derogările nu duc la nimic”, consideră Cristina Lapis.

Situația pare să fi rămas la fel și după împușcarea lui Arthur - ursoaica care ar fi trebuit vânată s-a întors în sat. „Fiecare fermier cu care am discutat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării”, a declarat pentru Europa Liberă ​președintele Agent Green, Gabriel Păun, în aprilie.

„Locul unui urs nu e într-un țarc nenorocit pe beton”, explică Cristina Lapis. Zărnești, 3 iulie 2021.
„Locul unui urs nu e într-un țarc nenorocit pe beton”, explică Cristina Lapis. Zărnești, 3 iulie 2021.

Esența scandalului uriaș generat de uciderea lui Arthur a fost că - la adăpostul unei derogări legislative legate de o ursoaică agresivă - a fost ucis un exemplar spectaculos în timpul unei partide de vânătoare.

Problema documentației „de formă” care favorizează vânarea unei specii protejate în România, se suprapune peste cea a braconajului propriu-zis, un fenomen asupra căruia autoritățile nu dețin date clare. Metoda, absolut barbară, ocolește complet birocrația obținerii unei derogări: prezentarea de dovezi că ursul ce trebuie ucis este agresiv. Braconierii sunt interesați exclusiv de blana urșilor, nu sunt interesați de monetizarea unor partide de vânătoare, așa că întind lanțuri și capcane. Urșii sunt împușcați în chinuri.

Identificarea ursului agresiv. Problema-cheie nerezolvată de OUG

Urșii, dacă nu sunt prinși în flagrant delict, sunt foarte greu de identificat odată ce au părăsit „locul faptei”. Potrivit Cristinei Lapis, de la Libearty, „această ordonanță de urgență nu este realistă. Trebuie să prinzi ursul asupra faptului, pentru că altfel e nevinovat. Pe hoț poți să îl mai cauți, dar ursul nu are sânge pe colți ca Dracula și nu își recunoaște el fapta. Managerul acestui Sanctuar vede urșii în fiecare zi - nici măcar el nu îi poate recunoaște cu exactitate, mai puțin dacă au însemne distincte. De la distanță, nu poți deosebi nici femelele, de masculi.” Or, exact această confuzie nerezolvată ridică temerea că ordonanța de urgență va deveni, ca și derogările de până acum, un instrument legal care va favoriza vânătoarea și uciderea urșilor, folosind ca pretext eforturile legate de siguranța locuitorilor din zonele de munte.

Un urs și câțiva turiști pe șoseaua Transfăgărășan în 1982. Se pare că ursul era un „cerșetor” celebru al acelei zone montane.
Un urs și câțiva turiști pe șoseaua Transfăgărășan în 1982. Se pare că ursul era un „cerșetor” celebru al acelei zone montane.

Pe de altă parte, este cert că în ultimii ani, s-au înregistrat din ce în ce mai multe apeluri la 112 și mesaje prin sistemul RO-ALERT cu privire la urșii din orașe și sate. Ca să se poată înlătura problema, importante sunt cauzele. Or, urșii intră în localități din mai multe motive:

  • Teritoriile naturale au fost distruse în mare parte. Cu excepția unor păduri virgine pe întinderi limitate, nu mai există nicio zonă intactă ecologic în România, fiindcă oamenii pătrund din ce în ce mai mult în habitatele naturale. Se construiesc vile și pârtii de schi în pădure, fără gardurile electrificate necesare. Pădurile sunt defrișate, în timp ce orașele se extind înspre pădure.
  • Schimbările climatice au modificat condițiile naturale de existență ale urșilor, care nu mai pot hiberna așa cum o făceau în trecut. Iernile sunt mai calde, primăvara și toamna încep să se reducă, iar urșii sunt extrem de confuzi în urma acestor schimbări. Managerului Sanctuarului Libearty, Florin Ticușan, povestește episodul straniu în care unul dintre urșii din Sanctuar a intrat anul trecut în hibernare din iunie până în august.
  • Oamenii atrag urșii în mod activ către zonele locuite. Observatoarele de urși precum cel de la Tușnad sunt prea aproape de oraș, iar oamenii lasă de mâncare urșilor, mai ales puilor, în apropierea locuințelor, ceea ce îi obișnuiește să vină din ce în ce mai aproape de oameni. Puii de urs sunt ținuți pe lângă pensiuni pentru divertisment, dar când devin prea mari percepția se schimbă, din „adorabil” în „pericol”.
  • Fondurile de vânătoare nu mai lasă mâncare pentru urși așa cum sunt datoare prin contracte să o facă, iar cultivarea ciupercilor și a fructelor de pădure golește pădurile de mâncare. În perioada în care ies din hibernare, urșii nu mai găsesc suficientă mâncare în pădure pentru a se recupera după somnul îndelungat. Ei se îndreaptă înspre orașe în căutare de mâncare și devin violenți, de foame.
Cartierul Valea Cetății din Brașov construit adânc în pădure. Cartierul, cunoscut sub denumirea de Răcădău, este renumit pentru vizitele dese pe care le fac urșii la tomberoanele de gunoi. În fapt, musafirii nepoftiți sunt oamenii, nu urșii.
Cartierul Valea Cetății din Brașov construit adânc în pădure. Cartierul, cunoscut sub denumirea de Răcădău, este renumit pentru vizitele dese pe care le fac urșii la tomberoanele de gunoi. În fapt, musafirii nepoftiți sunt oamenii, nu urșii.

Unul dintre motivele pentru care nu s-a găsit încă o soluție adecvată și situația s-a degradat, este lipsa cooperării în acest domeniu. Ministerele care ar putea lucra împreună - cel al Mediului, al Agriculturii, al Turismului nu cooperează, iar relația politicienilor cu ONG-urile este tensionată.

Povestea Sanctuarului de urși de la Zărnești

Cristina Lapis a fondat, cu greu, Sanctuarul de urși de la Zărnești. Inițial, în 2005, când a cerut primele aprobări, s-a confruntat cu o nepăsare ce părea de neclintit - autoritățile alese și/sau numite politic și autoritățile administrative au ignorat-o, au refuzat să-i acorde fonduri. În schimb, când Sanctuarul a devenit un succes, el s-a transformat mândrie și pentru responsabilii din țară.

Ministerul a presat în repetate rânduri experții de la Libearty să ia urșii găsiți de pe lângă case, chiar dacă nu se aflau în situații la fel de grave ca celelalte cazuri aflate sub ocrotire la Zărnești, conform Cristinei Lapis. Cel puțin 20 de urși au ajuns astfel la ei.

La Sanctuar sunt în jur de 150, 200 de vizitatori în fiecare zi. Înainte veneau mai mulți străini, dar pandemia a schimbat acest lucru. Acum, vin în numere mai mari românii. Zărnești, 3 iulie 2021.
La Sanctuar sunt în jur de 150, 200 de vizitatori în fiecare zi. Înainte veneau mai mulți străini, dar pandemia a schimbat acest lucru. Acum, vin în numere mai mari românii. Zărnești, 3 iulie 2021.

O problemă fundamentală în întreaga controversă ecologică/economică/politică este lipsa datelor exacte - autoritățile nu știu câți urși există în pădurile românești. Toate plângerile și toate soluțiile propuse sunt, de fapt, bazate pe estimări.

Autoritățile acuză ONG-urile că dau un număr prea mic, din dorința de conservare, în timp ce ONG-urile consideră că autoritățile dau un număr prea mare, pentru că doresc să elimine mai mulți urși. În orice caz, este cert că România este țara cu cei mulți urși bruni din Europa, potrivit datelor publicate într-un raport al Comisiei Europene, citat de platforma Green Report.

În acest context european, România și-a asumat protejarea a 6.000 de urși. Argumentul autorităților este că sunt prea mulți urși în România, și că în alte țări, sunt mai puțini. „Prea mulți urși implică un termen de comparație”, spune fondatoarea Sanctuarului despre declarațiile ministrului. „Dar ei niciodată nu au fost numărați, ci doar după metode clasice - fiecare asociație de vânătoare dau un număr aproximativ. Iese, ca pe vremea lui Ceaușescu, „ce recoltă avem?”. Urșii însă nu stau în loc și nu sunt foarte diferiți unii de alții încât să poată funcționa această strategie. Unii urși pot fi numărați de două sau de trei ori, alții deloc.

Ministerul plănuiește de mult un recensământ al urșilor. Acesta a fost amânat sau făcut doar cu aproximație. Premierul Cîțu a anunțat la începutul acestui an nevoia unui recensământ. Însă un recensământ adevărat, cu microcipare și urmărire, nu s-a făcut încă la noi în țară.

Cristina Lapis, fondatoarea Asociației Milioane de Prieteni și a Sanctuarului de urși „Libearty”. Zărnești, 3 iulie 2021.
Cristina Lapis, fondatoarea Asociației Milioane de Prieteni și a Sanctuarului de urși „Libearty”. Zărnești, 3 iulie 2021.

Ar trebui ca asociațiile de vânători să fie ajutate în continuare ca să poată hrăni urșii, în timp să îi numere, să se pună garduri electrice, să îi microcipeze, să se reducă mâncarea pusă în pădure de turiști, să nu se mai permită culegerea tuturor fructelor și ciupercilor”, spune Cristina Lapis despre soluțiile complexe de care este nevoie. Aceasta consideră că banii pe care îi încasează fondurile de vânătoare din trofee, între 5 și 20 de mii de euro, ar trebui reinvestiți în gestionarea populației de urși și, mai ales, în hrănirea lor.

Cooperarea este esențială pentru aplicarea unui plan inteligent și complex: „Societatea civilă trebuie să lucreze cu autoritățile și, împreună, să găsească cele mai bune soluții. Cei care se ocupă de animale cunosc soluțiile mai bine decât cei din autoritatea publică. Lucrând împreună, am putea face ca oamenii să poată trăi liniștiți”, punctează Cristina Lapis.

Incidentul cu Arthur, mediatizat în întreaga Europă, a pus pe harta problemelor românești încă una. Totuși, spre deosebire de corupție, traficul de ființe umane sau contrabanda din portul Constanța și nu numai, problema protejării ursului brun ar putea fi rezolvată mai repede în contextul preocupării din ce în ce mai intense pentru protecția mediului și a fondurilor europene uriașe, disponibile în acest sens.

Când mă uit la România, tot ce simt e rușine gândindu-mă la toate oportunitățile pierdute

Sper că Guvernul României va acorda susținerea necesară, deși mă îndoiesc”, a punctat Ricky Stein, un vizitator austriac la Sanctuarul Libearty. „Când mă uit la România, tot ce simt e rușine gândindu-mă la toate oportunitățile pierdute. Dar pentru că nu sunt bani sau interese, nu s-a întâmplat nimic. Mesajul meu este: nu așteptați politicienii să facă ceva, dacă așteptați după ei, sunteți la fel de vinovați ca și ei pentru distrugerea mediului înconjurător. Pentru greșelile pe care le faceți acum, vor plăti copiii și nepoții voștri ”, avertizează vizitatorul de la Viena.

O vizită la Libearty - rutina unei vieți noi pentru urșii salvați

Lângă Zărnești, la rezervația Libearty, este liniște. Norii trec încet, iar grupurile de vizitatori se deplasează în valuri. Marele eveniment al zilei este prânzul urșilor, când o mașină colorată și acoperită cu urși pictați împarte sute de kilograme de mâncare celor 113 urși. În țarcurile mai mari, urșii se strâng cu zecile lângă gard, la masă. Echipa Europa Liberă a vizitat Sanctuarul de urși pentru a afla mai multe despre acest proiect și despre urșii bruni salvați din țară și de peste hotare.

Urșii nu hibernează, ca în povești, cu lunile. Ei intră într-un somn profund timp de câteva săptămâni și se trezesc din când în când. Simțurile le rămân alerte în acest timp, așa că nici măcar urșii care hibernează nu ar trebui provocați.
Urșii nu hibernează, ca în povești, cu lunile. Ei intră într-un somn profund timp de câteva săptămâni și se trezesc din când în când. Simțurile le rămân alerte în acest timp, așa că nici măcar urșii care hibernează nu ar trebui provocați.
Când am făcut această rezervație, la început, nu am vrut să primesc turiști

Când am făcut această rezervație, la început, nu am vrut să primesc turiști”, mărturisește Cristina Lapis. „Am fost foarte supărată pe oamenii care au preferat să își întoarcă spatele sau să nu se gândească la problema aceasta”.

În 1997, Cristina Lapis a fondat prima asociație pentru protecția animalelor din România, un adăpost de câini. În 2005, a fondat Sanctuarul Libearty printr-un parteneriat public-privat, cu ajutorul World Animal Protection și mulțumită Primăriei orașului Zărnești, care a donat 69 de hectare de teren. Rezervația s-a extins pe măsură ce oamenii din toată țara au sunat pentru a le spune despre urșii ținuți în condiții mizere.

În prezent, 113 urși trăiesc o viață nouă la Zărnești. Majoritatea vin din situații de abuz - au trăit în captivitate în grădini zoologice, la persoane fizice, pe lângă pensiuni, benzinării sau mănăstiri. Unii urși și-au petrecut 20-30 de ani în cuști minuscule de metal și beton. Experții de la Sanctuar încearcă să le ofere urșilor cea mai bună viață - însă deceniile de traumă sunt greu de șters. „Interacțiunea cu omul le-a afectat foarte mult comportamentul - ei nu se mai pot hrăni singuri, deci nu mai pot fi reabilitați sau eliberați”, spune managerul rezervației.

Sanctuarul s-a extins pentru că, de drag, personalul a luat sub aripa lor și alte animale. Mai sunt acolo căprioare, cai, măgari, porci mistreți, oi, capre, iepuri, găini, bibilici, câini, porumbei.

Cei de la Libearty au adus la Sanctuar mai multe alte animale nedorite sau din condiții de abuz. Zărnești, 3 iulie 2021.
Cei de la Libearty au adus la Sanctuar mai multe alte animale nedorite sau din condiții de abuz. Zărnești, 3 iulie 2021.

În fiecare dimineață, programul personalului începe la 8:00, dar schimburile funcționează 24/24. Nu există nicio clipă în care animalele nu sunt supravegheate. Managerul Sanctuarului, Florin Ticușan, explică rutina zilnică: „Se fac verificările, vedem starea lor de sănătate, instalațiile electrice și de protecție. Până la miezul zilei, 12:00-13:00, hrănim și urșii. După-masă, se pregătește hrana pentru a doua zi și se face mentenanța necesară”. Vizitatorii pot intra doar dimineața, timp de câteva ore, pentru a nu deranja prea mult urșii.

În fiecare zi, personalul trebuie să pregătească în jur de două tone de mâncare pentru urșii din rezervație. Urșii sunt omnivori și se bazează pe această mâncare pentru majoritatea meselor. În pădurea din rezervație, urșii găsesc și alte gustări - fructe de pădure, ciuperci, chiar și frunze.

Rezervația este dependentă de donațiile externe pentru a-și susține activitatea. Deși au în jur de 150-200 de vizitatori în fiecare zi, taxa de intrare nu este suficientă. Pe site-ul Sanctuarului există și opțiunea adopțiilor - cei interesați pot face o donație mai mare sau una mică, recurentă, pentru a susține activitatea rezervației. Donatorii mai generoși pot plăti întreaga sumă necesară pentru susținerea unui urs timp de un an, 600 euro/lună.

Majoritatea vizitatorilor au fost, până de curând, străini. În timpul pandemiei, raportul s-a schimbat. De aproape un an și jumătate, majoritatea musafirilor sunt români. „Anul trecut [numărul vizitatorilor] a fost aproape zero, am avut un an greu, ca toată lumea”, își amintește Florin Ticușan perioada de carantină anti-COVID-19 și de restricțiile severe care au urmat.

În timp ce am obținut aceste informații, urșii și-au terminat prânzul. Soarele bate tare, din vârful ascuțit al cerului. Rezidenții Sanctuarului se retrag în piscină, alții înapoi în umbra pădurii. În această perioadă se încheie și vizitele la Sanctuar. Urșii își fac siesta, apoi au o agendă cunoscută doar de ei. Cert este că nu e cazul să fie deranjați.

O ursoaică pacient ținută într-o zonă separată din Sanctuar. Doamna din imagine trăiește mai bine separat de ceilalți urși. Zărnești, 3 iulie 2021.
O ursoaică pacient ținută într-o zonă separată din Sanctuar. Doamna din imagine trăiește mai bine separat de ceilalți urși. Zărnești, 3 iulie 2021.

Locuitorii de la Libearty: ursul biciclist & ursoaica inspector CFR

În rezervație, unii urși stau împreună, iar unii care au nevoi speciale, precum vitamine anume în mâncare, sunt separați. Florin Ticușan explică faptul că cei care stau împreună s-au învățat relativ ușor să trăiască astfel, au propria ierarhie și nu intră în conflict. Urșii care au deprinderi mai bune îi învață pe nou-veniți cum să se comporte, cum să mănânce ori cum să umble într-un țarc mare și pe iarbă. Un exercițiu impresionant.

Dar unii urși nu se pot dezobișnui de vechile deprinderi. Unii urși se tem să calce pe iarbă: n-au cunoscut-o niciodată. Unii nu știu să se hrănească: au fost crescuți cu pâine. Unii încă se învârt în suprafețe mici sau fac piruete: nu pot ieși mental din cușca sau arena în care și-au petrecut viața.

Cel mai recent am luat o ursoaică de 32 de ani care a stat într-o cușcă pe ciment și căreia îi e teamă să pună laba pe iarbă, pentru că n-a cunoscut niciodată iarba. De când s-a născut, a stat doar pe ciment”, explică Cristina Lapis.

Puii de la Libearty au fost găsiți singuri - ei vor crește în Sanctuar fără să îndure greutățile prin care au trecut alți urși.
Puii de la Libearty au fost găsiți singuri - ei vor crește în Sanctuar fără să îndure greutățile prin care au trecut alți urși.

Ursoaica Mura vine de la Circul Globus din București”, povestește fondatoarea Sanctuarului despre alt urs salvat. „La 6 ani, a refuzat să mai intre în arenă - s-a lăsat bătută, nemâncată, dar n-a mai vrut să intre în arenă. Directorul a acceptat să n-o eutanasieze și să ne-o dea, însă se vede pe labele sale din spate că a fost forțată să meargă pe bicicletă”.

O ursoaică se urca la Azuga în tren, mergea cu navetiștii până la Câmpina, se ducea pe jos până la Azuga, a doua zi lua iar trenul. Navetiștii i-au dat de mâncare până a crescut. Gara ne-a sunat apoi să venim să o luăm”.

Altul dintre urșii noștri a fost orbit de stăpân și ținut zece ani în lanț în fața Castelului Peleș ca oamenii să facă poze cu el”, continuă Cristina Lapis. „Acel om nu avea conștiință - dar toți cei care s-au oprit și au dat bani și au făcut poze sunt tot atât de vinovați. Indiferența și ignoranța ucid, la fel ca și vina de a face rău unui animal. Trebuie să învățăm să conviețuim în armonie cu toții, pentru că avem nevoie unii de alții.”

La Sanctuarul Libearty au fost salvați mai mulți pui de urs găsiți singuri, sau ai căror mame au fost ucise. Frații pot crește împreună în siguranță sub ocrotirea personalului. Aceasta este o soluție rară, care nu se aplică pentru orice urs din sălbăticie. Zărnești, 3 iulie 2021.
La Sanctuarul Libearty au fost salvați mai mulți pui de urs găsiți singuri, sau ai căror mame au fost ucise. Frații pot crește împreună în siguranță sub ocrotirea personalului. Aceasta este o soluție rară, care nu se aplică pentru orice urs din sălbăticie. Zărnești, 3 iulie 2021.

Atitudini de viitor

Și totuși, românii par să îndrăgească animalele. O privire mai atentă relevă lacune importante ale educației în masă. Potrivit unui sondaj IRES din mai, 90% dintre români susțin că protecția animalelor este importantă pentru ei, iar majoritatea consideră că drepturile animalelor sălbatice sunt protejate slab sau foarte slab de autorități. Cu toate acestea,

  • 44% susțin experimentele pe animale,
  • 45% susțin comerțul de blănuri,
  • 49% susțin spectacolele de circ,
  • 52% susțin creșterea animalelor sălbatice special pentru a fi vânate, și
  • 61% exclud desființarea grădinilor zoologice.

„Vedem în noua generație o schimbare totală a modului în care privesc mediul înconjurător”, punctează Cristina Lapis. Copiii sunt mult mai responsabili și preocupați de ocrotirea mediului decât părinții lor.

De cinci ani, Cristina Lapis și colegii ei au invitat la Libearty peste 2.000 de elevi din școlile și liceele din Zărnești, Brașov și localitățile din apropiere, iar aceștia au participat la cursuri de protecția mediului ținute pe baza unui manual publicat special de Asociația Milioane de Prieteni.

Au venit să vândă bilete la circ și niciunul n-a vrut să cumpere.

„Am avut o vizită de copii și le-am arătat cum merge Mura”, povestește Cristina Lapis despre ursoaica venită de la Circul Globus. „Le-am spus copiilor cât de chinuită e. Fetițele au început să plângă. După un timp, m-a sunat directorul școlii să mă întrebe ce le-am făcut copiilor. 'Au venit să vândă bilete la circ și niciunul n-a vrut să cumpere', a explicat el. Ei bine, mi-am zis, iată, dacă nu putem interzice circul, putem trezi la realitate oamenii că circul e depășit, acum când te poți uita la Animal Planet și la National Geographic”. Educația adevărată despre natură vine din această observație a animalelor în habitatul lor, nu din urmărirea unor spectacole în care animalele sunt învățate să facă acțiuni nenaturale pentru ele, punctează Cristina Lapis.

Cristina Lapis (D), fondatoarea Millions of Friends Association, alături de soțul său, Roger Lapis (C) și managerul Sanctuarului de urși „Libearty”, Florin Ticușan (S). Zărnești, 3 iulie 2021.
Cristina Lapis (D), fondatoarea Millions of Friends Association, alături de soțul său, Roger Lapis (C) și managerul Sanctuarului de urși „Libearty”, Florin Ticușan (S). Zărnești, 3 iulie 2021.

„Sper că mai mulți oameni își vor aduce copiii aici, pentru că e singurul mod de a schimba ceva, pentru a învăța copiii bine și a le da educația de care au nevoie”, a spus unul dintre vizitatorii de la Sanctuar.

O să le povestesc și prietenilor mei despre ce am învățat aici

Urșii sunt chinuiți la circuri și este foarte important să avem grijă de ei. O să le povestesc și prietenilor mei despre ce am învățat aici”, consideră Sebastian Andrei Negoiță, un vizitator în vârstă de 12 ani. „Nu aș mai merge la circ în continuare. Aș prefera să revin la rezervație”, declară cu hotărâre băiatul.

„Mediul este un ecosistem din care facem parte și noi și nu suntem stăpâni pe pământul acesta”, punctează Cristina Lapis. „Suntem doar turiști. Ar trebui să ne gândim la planetă ca la casa noastră. Nu trebuie să fim egoiști, să trăim noi bine acum și după noi, potopul. Suntem cu toții legați într-un lanț și fiecare verigă care dispare sau este ruptă are consecințe asupra întregului ecosistem”.

Țară în service | Polițistul român, de la Agă la deținut politic sau anexă a Securității. Politizarea între iunie 1990 și august 2018

Cordon de milițieni, recent redenumiți polițiști, blocând accesul în Piața Universității în fața intrării Institutului de Arhitectură, în ajunul venirii minerilor la București, 13 iunie 1990. Foto: Rompres.

Europa Liberă a publicat recent o serie de reportaje și investigații legate de ritmul modernizării. În fapt o comparație între cât de repede a reușit România să se conecteze la Europa după Revoluția de la 1848, Unirea de la 1859 și instaurarea unei dinastii occidentale la București în 1866, prin domnia lui Carol I, și cât de repede a făcut-o după Revoluția din 1989. Iată mai jos situația instituțiilor de forță: poliția și jandarmeria.

Din analiza serviciului public de poliție rezultă că acesta s-a confundat practic cu dezvoltarea statului și cu regimurile politice din ultimii 200 de ani. În zilele noastre, după integrarea în UE, Poliția Română a fost depolitizată. Teoretic. În România, toate semnalele arată că polițistul rămâne un instrument folosit de politicieni. Inclusiv coercitiv, atunci când politicienii se confruntă cu nemulțumiri legitime, exprimate prin demonstrații de stradă.

Supus la presiuni și având deseori în cele mai înalte funcții polițiști slab pregătiți, Ministerul de Interne angajează mulți tineri, dar îi școlește după programe învechite, după cum au explicat pentru Europa Liberă mai mulți experți. Realitatea ultimelor decenii arată că tot mai mulți ofițeri au devenit profesori în baza unor doctorate copiate, iar obediența pare încă omniprezentă în sistem. În acest timp, tragedii precum crimele de la Caracal sau Onești îngrozesc întreaga țară, iar amatorismul Poliției nu face decât să știrbească și mai mult încrederea oamenilor în această instituție.

Sute și mii de familii sunt terorizate de infractori, la adăpost de curiozitatea mass-media centrale. În România de azi, ineficiența Poliției, mai ales în comunitățile mai mici, e în orice moment o bombă cu ceas.

Dar nu e deloc obligatoriu ca lucrurile să rămână așa. În Poliția Română există suficienți profesioniști capabili să schimbe lucrurile în bine. Important ar fi ca ei să fie promovați în funcții cheie și să ajungă să creeze o masă critică pentru o schimbare fundamentală de optică în privința relației dintre cetățean și polițist.

E foarte probabil că nu vor dispărea niciodată bancurile cu polițiști, nuvelele și piesele de teatru. Până la urmă, instituțiile care se ocupă de ordinea și siguranța publică au existat dintotdeauna, indiferent de gradul de dezvoltare statală. Dar modernizarea Moldovei și a Țării Românești mai ales în a doua parte a secolul al XIX-lea a impus și reorganizarea structurilor de Poliție și Jandarmerie. De aici începe povestea Poliției, așa cum e cunoscută astăzi.

Denumirea era însă ceva mai veche: „Poliția, cuvânt de origine greacă, intră în uz în secolul al XVIII-lea în timpul domniilor fanariote și desemna activitatea de ordine în stat, iar Jandarmeria provine ca denumire din franțuzescul gens d'armes, oamenii de arme. Informații certe despre istoricul poliției române apar după 1800, iar sub influența otomană în secolele XVI-XVII, poliția s-a numit „Agie” și cel responsabil, „Agă”, explică Roxana Rusin, profesor de istorie și doctorandă la Universitatea București.

Roxana Rusin, profesor și doctorand în istorie
Roxana Rusin, profesor și doctorand în istorie

Polițiști colorați în cinci vopsele, viitoarele sectoare colorate

Ea mai arată că introducerea Regulamentelor Organice în timpul ocupației rusești, conduse de guvernatorul militar Pavel Kiseleff, în 1831-1832 în Țara Românească și Moldova, a însemnat și o nouă organizare a Poliției în atribuțiile căreia intră paza și ordinea în toată capitala. Orașul a fost împărțit în cinci „vopsele”, care de la 1852 se vor numi culori: roșu, galben, albastru, verde și negru, iar șeful fiecărei culori era un comisar. Poliția se afla sub autoritatea Ministerului Trebilor din Lăuntru, constituit și acesta prin Regulamentele Organice, iar de la 1861, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, se va numi Ministerul de Interne.

De-a lungul domniei lui Carol I, Poliția a trecut printr-o serie de modernizări, dar structura modernă este definitivată abia după 1900.

Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a devenit domnitor al României la 10 Mai 1866. Decizia a aparținut elitelor politice românești care ceruseră la Divanurile Ad-Hoc din 1857-1858 instaurarea la București a unei dinastii occidentale. După obținerea Independenței și recunoașterea ei, la 10 Mai 1881, România devine regat (stat suveran în limbajul încă monarhic al vremii), iar Carol I este încoronat rege. A domnit 48 de ani, cea mai lungă domnie din istoria românilor. Arhivele Naționale.
Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a devenit domnitor al României la 10 Mai 1866. Decizia a aparținut elitelor politice românești care ceruseră la Divanurile Ad-Hoc din 1857-1858 instaurarea la București a unei dinastii occidentale. După obținerea Independenței și recunoașterea ei, la 10 Mai 1881, România devine regat (stat suveran în limbajul încă monarhic al vremii), iar Carol I este încoronat rege. A domnit 48 de ani, cea mai lungă domnie din istoria românilor. Arhivele Naționale.

Cea dintâi lege care conferă o adevărată organizare a Poliției a fost cea din 1903, în timpul domniei lui Carol I, numită și Legea pentru Organizarea Poliției Generale a Statului, elaborată de ministrul de Interne, Vasile Lascăr, considerat părintele și organizatorul Poliției din România (este prima lege organică a poliției n.r.).

Prin acest document se stabileau atribuțiile și competențele personalului Poliției, se instituia principiul stabilității organelor și scoaterea lor în afara luptelor politice. Cinci ani mai târziu, în 1908, s-a creat Siguranța Generală a Statului în cadrul Poliției Generale din Ministerul de Interne”, mai arată Rusin.

Jandarmi pe câmpul de luptă

Cealaltă structură a actualului Minister de Interne, Jandarmeria, a cunoscut transformări de-a lungul domniei lui Carol I și a participat la Războiul de Independență din 1877-1878 asigurând poliția armatei și chiar luând parte în lupte directe alături de unitățile militare.

Războiul de Independență. Domnitorul României, Carol I, alături de țarul Alexandru al II-lea și Marele Duce, Nicolae, alături de alți ofițeri ruși la Cartierul General al Trupelor Româno-Ruse de la Plevna/Bulgaria, iulie 1877. Arhivele Naționale.
Războiul de Independență. Domnitorul României, Carol I, alături de țarul Alexandru al II-lea și Marele Duce, Nicolae, alături de alți ofițeri ruși la Cartierul General al Trupelor Româno-Ruse de la Plevna/Bulgaria, iulie 1877. Arhivele Naționale.

Organizarea Jandarmeriei rurale s-a făcut în timpul mandatului de premier al politicianului conservator, Lascăr Catargiu, chiar dacă proiectul a fost inițiat de un guvern liberal, în 1887. Evenimentele de la 1907 au reclamat o mai bună organizare și profesionalizare a Jandarmeriei, astfel că în 1908 este adoptată Legea Jandarmeriei conform căreia aceasta este parte integrantă a Armatei, iar Jandarmeria rurală are în atribuții activități de poliție militară”, susține Roxana Rusin.

După șocul răscoalei din 1907, regele Carol I a reintrodus în Parlament legile de împroprietărire a țăranilor, dar ele nu au fost finalizate înainte de izbucnirea Marelui Război. În schimb, instituțiile de forță sunt mai bine organizate.

Primul război mondial își lasă și el amprenta asupra „poterei”, fie ea Poliție, Jandarmeria sau Siguranță. În epoca interbelică, grație dezvoltării economice fără precedent și conectării cvasi-generale a României la Europa Occidentală, instituțiile iau la rândul lor parte la curentele dominante. După Restaurație și venirea la tron a lui Carol al II -lea Poliția și Jandarmeria sunt și ele obiectul autorității regelui, ca și a pasiunii acestuia pentru uniforme împodobite.

Ultima parte a deceniului IV și al doilea război mondial aduc însă România pe marginea prăpastiei. De la deportarea evreilor la uciderea a zeci de mii dintre ei în drum spre lagărele de exterminare din Transnistria. Ocupația sovietică - trupele sovietice au intrat pe pământ românesc în aprilie 1944 - a adus cu sine o cascadă interminabilă de abuzuri, jafuri, violuri, ucideri. Potrivit istoricilor epocii și inclusiv mărturiilor Regelui Mihai, rapoartele Poliției și Jandarmeriei arătau că efectivele celor două instituții nu mai făceau față cererilor de intervenție din partea cetățenilor exasperați. În perioada 1945-1947, au fost momente în care în România s-au aflat între 800.000 și un milion de soldați sovietici, în timp ce Armata Română lupta dincolo de Transilvania, pe frontul de Vest, contra lui Hitler.

Această situație, diversiunile politice, violențele organizate de agenți NKVD infiltrați, defilarea tancurilor sovietice în București, amenințările și acuzațiile de fascism care îi presau pe militarii desemnați succesiv premieri (gen. Sănătescu, respectiv gen. Rădescu), dar mai ales temerea legată de soarta Transilvaniei de Nord la finele războiului, l-au determinat pe Regele Mihai să semneze numirea ca premier a omului promovat de Moscova, avocatul Petru Groza, omul comuniștilor. Începând cu 6 martie 1945, data instalării guvernului pro-sovietic, bătălia pentru sovietizarea României se mută din stradă și casele românilor, în inima instituțiilor. Noii miniștrii au acces la toate informațiile secrete ale statului. Elitele românești nu au capitulat însă fără luptă.

Regele Mihai a revenit la tron la 6 septembrie 1940, după ce tatăl său Carol al II-lea a renunțat la domnie pe fondul catastrofei politice generate de pierderile teritoriale imense din acel an. A abdicat din cauza amenințării guvernului pro-sovietic că vor ucide o mie dintre tinerii arestați cu ocazia manifestației în favoarea sa, de Sf. Mihail și Gavril, din 8 noiembrie 1945, din timpul grevei regale.
Regele Mihai a revenit la tron la 6 septembrie 1940, după ce tatăl său Carol al II-lea a renunțat la domnie pe fondul catastrofei politice generate de pierderile teritoriale imense din acel an. A abdicat din cauza amenințării guvernului pro-sovietic că vor ucide o mie dintre tinerii arestați cu ocazia manifestației în favoarea sa, de Sf. Mihail și Gavril, din 8 noiembrie 1945, din timpul grevei regale.

Datele furnizate de Poliție și Jandarmerie, încă ne-epurate de ministrul Teohari Georgescu, agent NKVD dovedit de documente, alături de alte instituții încă vii, i-au furnizat Regelui Mihai informații esențiale care au figurat într-un raport adresat președintelui american Harry Truman în vara lui 1945, în ajunul Conferinței de la Postdam (17 iunie-2 iulie 1945). Apelul la ajutor occidental a rămas fără răspuns, Regele Mihai a intrat în greva regală, refuzând să promulge orice decizie a guvernului pro-sovietic Petru Groza (alegerile nu avuseseră încă loc). Presiunile anglo-americane ca Regele Mihai să se înțeleagă cu sovieticii (acordul de procentaj din octombrie 1944 de la Moscova, fusese confirmat de Yalta (februarie 1945) și Postdam (iunie-iulie 1946) și garanțiile acestora că alegerile din toamna lui 1946 vor fi organizate de un guvern reprezentativ și vor fi libere și corecte, l-au determinat în cele din urmă pe Mihai I să renunțe la greva regală. În ianuarie 1946, și-a reluat prerogativele regele.

La câteva zile după ce Mihai I a acceptat să îl numească premier pe „omul Moscovei”, a fost așteptat la Cluj. Aici a avut loc cedarea administrației Transilvaniei de Nord de la sovietici către autoritățile române. În fundal, premierul Petru Groza, Andrei Vîșinski, adjunctul ministrului sovietic de externe, Andrei Vîșinski și ambasadorul sovietic, Serghei Kavtaradze.
La câteva zile după ce Mihai I a acceptat să îl numească premier pe „omul Moscovei”, a fost așteptat la Cluj. Aici a avut loc cedarea administrației Transilvaniei de Nord de la sovietici către autoritățile române. În fundal, premierul Petru Groza, Andrei Vîșinski, adjunctul ministrului sovietic de externe, Andrei Vîșinski și ambasadorul sovietic, Serghei Kavtaradze.

Din nefericire, nici anglo-americanii, nici sovieticii nu luaseră în serios promisiunile făcute suveranului român. Alegerile de la 19 noiembrie 1946 au fost falsificate grosolan, în cursul anului, Poliția și Jandarmeria sovietizate arestează zeci de mii de membri ai partidelor tradiționale. Abdicarea forțată a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 înlătură ultimul obstacol rămas în cale dictaturii.

Cetatea Făgărașului - mormântul ordinii constituționale

Reprezentanții vechii orânduri sunt vizați de valuri și valuri de arestări. Între aceștia, șefii Poliției și Jandarmeriei, din vremea statului român independent, neocupat de Armata Roșie.

Cetatea Făgărașului, locul în care au fost închiși mulți polițiști și jandarmi
Cetatea Făgărașului, locul în care au fost închiși mulți polițiști și jandarmi

Un loc aparte în istoria Poliției Române este ocupat de „închisoarea polițiștilor” din Cetatea Făgăraș. În anul 1950, cetatea a fost preluată de către Direcţia Generală a Penitenciarelor, în interiorul ei fiind organizată o închisoare politică.

Cetatea Făgăraș a găzduit un penitenciar politic în perioada iulie 1950-aprilie 1960, fiind destinat celor care lucraseră în structurile de forță ale României pre-comuniste: polițiști, jandarmi, lucrători ai serviciilor secrete, magistrați militari. Deși mulți dintre ei nu aveau condamnări în justiție, în jur de 1.000 de oameni din aceste categorii au cunoscut regimul dur al închisorii, care a determinat și peste 150 de decese.

Curtea interioară a fostei închisori din Cetatea Făgărașului
Curtea interioară a fostei închisori din Cetatea Făgărașului

Unii au fost reținuți pentru că anchetaseră comuniști în perioada interbelică, alții pentru activitate pe frontul de răsărit în timpul războiului ori pentru abuzuri și torturi practicate. Aș spune că erau atât vinovați, cât și nevinovați, dar și deținuți din alte categorii, inclusiv academicianul Onisifor Ghibu ori medicul Stanciu Stroia”, ne-a declarat istoricul Alin Mureșan, președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană.

Alin Mureșan, cercetător, președintele Centrului de Studii în Istorie Contemporană
Alin Mureșan, cercetător, președintele Centrului de Studii în Istorie Contemporană

Hrana dintr-o zi se compunea din 250 g pâine relativ proaspătă, ceea ce însemna 500-600 calorii de hrană ușor digerabilă, și un terci de porumb mizerabil

Horia Pirău este muzeograf la Muzeul Țării Făgărașului din Cetatea Făgărașului. El studiază informațiile potrivit cărora numărul celor exterminați în temnița comunistă de aici a fost mult mai mare.

Între 1948 și 1962, cetatea a funcționat ca penitenciar. Nu s-au păstrat multe de atunci. Comisia închisorii a distrus arhivele penitenciarului. Acum 7 ani am descoperit doi foști deținuți în Cetatea Făgărașului. Ne-au detaliat cu greu despre locurile în care au fost închiși. Din datele pe care le avem, aici au fost închisși aproximativ 5.000 de deținuți, decedați figurând în acte doar 161. Mi se pare puțin. În apropiere există un deal unde ar putea fi gropi comune.

Inițial, închisoarea era pentru deținuți de drept comun. Ulterior, odată cu venirea comuniștilor la putere au adus aici avocați, polițiști, jandarmi, toți care erau împotriva regimului. Supraviețuitorii au și în prezent frică de acest loc. Recent, au fost invitați pentru a fi decorați. Nu au intrat în cetate, au întors capul când ne-am apropiat de ea. Nu au dorit să intre. Au frică de sistem și în ziua de azi. Cei mai tineri deținuți politici erau studenți pe atunci, aveau între 19 și 23 de ani. Am aflat apoi de existența unor torționari aleși dintre deținuți. Au azi între 75 și 87 de ani. Aici s-au aplicat metodele de tortură de la închisoarea Pitești”, ne-a declarat Horia Pirău.

Pe de altă parte, într-un interviu pentru Digi24, procurorul militar Ioan Dan, cel care a întocmit rechizitoriul grupului celor patru înalți oficiali comuniști și a lotului Timișoara în ianuarie 1990, capii represiunii din decembrie 1989, a amintit o scenă la care a luat parte la începutul anilor 1950, ca asistent al procurorului de la Sibiu. Pe fondul disensiunilor de la vârful partidului comunist din România din 1952 (soldată cu înlăturarea Anei Pauker și a lui Vasile Luca din conducere) și ca urmare a morții lui Stalin în 1953, regimul dictatorului comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej încerca să-și creioneze o față umană. În temnițele de exterminare comuniste au apărut acești inspectori. Cel trimis la Cetatea Făgărașului a constatat că toți deținuții de aici aveau figuri cadaverice, erau foarte slabi, dar și foarte tăcuți. Cu toate că aveau ocazia să fie singuri față în față cu noii veniți, refuzau să răspundă la întrebarea: „Ce se întâmplă?/ Ce vi se întâmplă aici?”. Unul singur și-a ridicat pantalonul cât să i se vadă fluierul piciorului ca să își poată apăsa ceea ce ar fi trebuit să fie mușchiul. Pielea s-a adâncit și a rămas adâncită între oase atât de subnutrit și slab era omul. Procurorul Ioan Dan spune că șeful său a întocmit un raport consistent în privința constatărilor de la Făgăraș. Rdar La scurt timp, respectivul a fost dat afară din sistemul judiciar și i s-a pierdut urma.

Cetatea Făgărașului, fost penitenciar pentru deținuți de drept comun, apoi închisoare politică, astăzi, muzeu și memorial.
Cetatea Făgărașului, fost penitenciar pentru deținuți de drept comun, apoi închisoare politică, astăzi, muzeu și memorial.

Comisarul Moldovan și asasinatele politice

Ce se întâmpla însă la nivel oficial? În 1949, Poliţia din vremea Regelui s-a transformat în Miliţia Poporului. Profesioniștii din structură au fost înlocuiți cu oameni fără pregătire, aleși cu mare grijă de partid. În plus, în subordinea Ministerului de Interne a funcționat zeci de ani, Departamentul Securității Statului (DSS), temuta Securitate, înființată în 1948. „Miliția funcționa ca o anexă a Securității. În 1945, Poliția Judiciară a fost trecută în subordinea Securității. Era pe atunci așa numită „Brigada mobilă” despre care Sergiu Nicolaescu a făcut seria de filme despre comisarul Moldovan. Era perioada când oamenii partidului comunist erau înfiltrați în instituțiile de forță, adică în Miliție și Jandarmerie. Nu se dădeau în lături din a comite asasinate politice. Moldovan era un corupt care își elimina concurența și pe cei incomozi pentru noul regim”, ne-a declarat istoricul Mădălin Hodor.

Mădălin Hodor, istoric și cercetător CNSAS
Mădălin Hodor, istoric și cercetător CNSAS

Cercetătorul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) mai arată că milițienii făceau munca de Securitate a ofițerilor DSS.

Milițienii, șefii de post strângeau notele informative de la săteni și le predau ofițerului de Securitate. Nu lucrau singuri, pe atunci nu existau instituții independente. În anii, `70- `80 în Miliție regăsim și cei mai mulți torționari. La Inspectoratele Generale de Miliție (IGM) regăsim cele mai multe cazuri de torturi. În urma unui ordin al lui Nicolae Ceaușescu, prin care a dispus ca dizidenții politici să nu mai fie anchetați de Securitate, Miliția le înscena diverse fapte și erau cercetați ca infractori de drept comun. A fost perioada unor abuzuri pe scară largă, bătăia era folosită frecvent, se bazau foarte mult pe bătaie. E o ficțiune faptul că în comunism infracționalitatea era stăpânită. Din contră, era generalizată în zonele marginale. Era doar propagandă și multă bătaie asupra unor nefericiți care recunoșteau inclusiv crime. Așa se rezolvau dosarele pe atunci”, mai susține Hodor.

Milițieni transformați peste noapte în polițiști

După Revoluția din 1989, pe 27 decembrie, Miliția a redevenit Poliția Română. Schimbarea numelui nu a adus însă o schimbare de substanță. Aceiași oameni cu aceleași metehne. De-a lungul anilor, rapoartele privind drepturile omului ale Departamentului de Stat al Statelor Unite nu a încetat să atragă atenția asupra cazurilor de violență săvârșite de polițiști asupra celor aflați, pe drept sau nedrept, în anchete. Situația s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură ca urmare a demersurilor de intrare a României în Uniunea Europeană, dar problema violenței polițiștilor pe de o parte, sau a atitudinii non-combat a unor polițiști față de infractori pe de altă parte, nu e nici pe departe eradicată. După 30 de ani de reforme mai mult sau mai puțin reușite, Poliția se găsește într-un punct de cotitură.

Europa Liberă a încercat să afle din interiorul Poliției cum stau lucrurile. Un polițist - care a ținut să își păstreze anonimatul, ne-a explicat care sunt cauzele care au condus la scăderea încrederii în această instituție, de ce în ultima vreme scandalurile în Poliția Română se țin lanț și care ar fi soluțiile pentru a avea un serviciu de ordine publică performant.

Programa învechită, una dintre cauzele deprofesionalizării serviciului public de poliție
Programa învechită, una dintre cauzele deprofesionalizării serviciului public de poliție

Spre deosebire de istorici, polițiștii riscă să fie cercetați disciplinar dacă cele spuse de ei nu sunt pe placul conducerii. Acesta este motivul pentru care foarte puțini polițiști acceptă să discute despre problemele instituției din care fac parte.

Rădăcina răului trebuie căutată în formarea și expertiza din sistem. În acest moment, Poliția Română este plină de oameni tineri. Un lucru bun, dar trebuie să privim cum sunt ei pregătiți. Avem exemplul dezastruos numit Academia de Poliție. Școlile de subofițeri sunt fix în aceeași situație. În instituțiile de pregătire ale ministerului de Interne, partea militărească a înlocuit partea pedagogică. Treptat, profesorii civili de Drept au fost înlocuiți de profesori ai unităților militare sau de rude ale acestora. Foștii jandarmi care conduceau companiile de cadeți polițiști au ajuns azi profesori și acționează ca o suprastructură militarizată. Acești comandanți, prin doctorate copiate au devenit profesori la Academia de Poliție”, ne-a declarat ofițerul de poliție sub protecția anonimatului.

El mai susține că pregătirea practică este o altă cauză a deprofesionalizării poliției. „Nu ne-au învățat în Academie cum se face o încătușare. Cazul intervenției de la Onești este relevant în acest context. Mai multe am învățat din filme decât de la orele practice de intervenție. Nu există cooperare cu alte structuri ale ministerului pentru a fi predate asemenea tactici”, mai susține polițistul.

Numiți politic șefi până la pensie

O altă problemă serioasă a MAI este legislația defectuoasă care lasă de dorit. „Vorbim aici de ordinele interne discreționare care sunt nepublice, de instrucțiunile stufoase și depășite de vremuri, greu accesibile polițiștilor. Nu există un set de norme transparente care să ajute polițistul din teren. Pur și simplu nu se știe cum trebuie acționat de la caz la caz”, ne-a mai dezvăluit ofițerul.

Ultima și, se pare, cea mai gravă problemă a ministerului de Interne pare a fi legată de numirile politice. „Evoluția profesională a unui polițist nu ține cont de competențele acestuia, ci de pilele pe care le are în sistem. Acesta este și motivul pentru care polițiștii buni pleacă din MAI. Vorbim de obediența față de șef, șef numit politic. Avansările se fac azi doar pe criterii de obediență. Apoi, toate posturile de conducere din poliție sunt pe perioadă nedeterminată, nu există mandate de 3 sau 4 ani în care poți demonstra de ce ești sau nu ești în stare. Odată ajuns șef, șef ieși la pensie. Împuternicirile pe funcții reprezintă o altă cauză a deprofesionalizării Poliției, lucru care duce automat la demoralizarea personalului. Dacă ai un șef prost și obedient, întreaga structură va deveni obedientă, meritocrația neavând loc în respectivul colectiv. De asta, polițiștii și jandarmii buni pleacă în străinătate și lucrează pentru alte organizații internaționale cum ar fi ONU, OLAF, Interpol, Europol etc. Are idee ministerul câți angajați suspendați din MAI lucrează în aceste organizații? Habar nu are. Nu interesează pe nimeni să folosească experiența acumulată de ei, contactele pe care le-au stabilit în ani de zile, așa cum fac alte țări”, ne-a mai declarat ofițerul.

Academia de Poliție susține că face toate eforturile pentru a pregăti eficace pe viitorii apărători ai ordinii publice
Academia de Poliție susține că face toate eforturile pentru a pregăti eficace pe viitorii apărători ai ordinii publice

În replică, Poliția Română susține că s-a modernizat și că s-a transformat în bine în ultimii ani de democrație. În ciuda unor accidente regretabile, oficialii arată că personalul instituției se perfecționează continuu și că apărarea drepturilor omului este o prioritate.

Instruirea polițiștilor din cadrul structurilor operative reprezintă o prioritate, punându-se accentul pe dobândirea și dezvoltarea aptitudinilor și competențelor specifice, care să conducă la aplicarea eficientă și coerentă a măsurilor de ordine și siguranță publică, fiind stabilite demersuri concrete pe linia apărării drepturilor omului, cu precădere pentru categoriile de persoane vulnerabile. Poliția Română desfășoară continuu o serie de programe de formare și activități specifice, pentru prevenirea şi combaterea discriminării, pentru prevenirea torturii sau a altor acte de tratament sau pedepse crude, respectiv pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor motivate de ură și a violenței de gen/ violenței în familie/infracțiunilor îndreptate împotriva minorilor, în cadrul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu alte instituții abilitate”, se arată într-un răspuns al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) pentru Europa Liberă.

Instituția menționează o serie de programe la care au participat sau participă sute de polițiști din întreaga țară, programe menite a preveni tortura și tratamentele inumane la care s-ar putea deda membrii ai personalului din structurile de coordonare, din centre de reținere și arestare preventivă. În plus, IGPR dă asigurări că în școlile de poliție se predau temeinic module dedicate protejării drepturilor omului și a prevenirii conflictelor interetnice.

Cu toate aceste eforturi, în ultimii ani, Poliția Română a fost zguduită din temelii de câteva scandaluri de răsunet.

  • Cazul Caracal a demonstrat în primul rând incapacitatea autorităților de a răspunde eficient și prompt în situații extreme. În 2019, două tinere, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, au dispărut în aprilie, respectiv iulie din zona municipiului Caracal. Alexandra Măceșanu a apelat numărul de urgență 112 și a reclamat faptul că a fost răpită și sechestrată într-o casă din oraș. Toată ziua, Poliția a încercat să identifice locul din care a sunat fata, aceasta fiind localizată abia în noaptea următoare, dar prea târziu. A fost arestat Gheorghe Dincă, proprietarul imobilului, care a recunoscut că le-a ucis și ars pe cele două victime. Deci, ultima operațiune macabră ar fi făcut-o în timp ce Poliția încerca localizeze o convorbire telefonică.
  • În octombrie 2020, ministerul Educației anunța că retrage acreditarea celor două specializări ale școlii doctorale a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. A fost o decizie istorică și cea mai aspră cu putință. Instituția este considerată „o fabrică de diplome” care a pus la punct un sistem de furt intelectual. Trei sferturi din doctoratele finalizate aici între 2011 și 2016 sunt suspecte de plagiat, spune un raport MAI. Din 1995, la școala doctorală a Academiei de Poliție, au fost acordate 683 de titluri de doctor.

Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza a fost în centrul mai multor scandaluri legate de suspiciuni de plagiat ale unor personalități care au deținut funcții publice importante, cum ar fi Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și fost șef al Poliției Române, Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației, Lucian Netejoru, șef al Inspecției Judiciare, Alexandru Cătălin Ioniță, fost șef al Direcției Generale Anticorupție, Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție.

  • În martie 2021, un bărbat din Onești a luat ostatici doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament, locuință pierdută în instanță de bărbat în urma unei decizii judecătorești definitive. Poliția a negociat cu agresorul ore întregi. Între momentul alertării prin 112 a forțelor de ordine, chiar de către atacator și intrarea polițiștilor în forță în apartament au trecut 8 ore. Cei doi muncitori erau morți, fiind înjunghiați de Gheorghe Moroșan. Ulterior, un raport al MAI a dezvăluit că factorii care au dus la eșecul operațiunii au fost modul de intervenție, maniera de documentare cu privire la autorul faptelor, angrenarea resurselor instituționale și coordonarea intervenției.
Colonelul Cătălin Paraschiv, dirijând forțele de jandarmi la 10 august 2018. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene contra manifestanților pașnici după ce, vrreme de or întregi nu au încercat să scoată dintre demonstranți, câteva grupuri de provocatori. Metoda, menită să discrediteze manifestanții pro-occidentali, a fost brevetată în România postdecembristă pe 13 iunie 1990, prin incendierea unui autobuz în Piața Universității chiar la ordinul ministrului de Interne, Mihai Chițac. Nici decidenții din iunie 1990, nici cei din august 2018, nu au fost sancționați.
Colonelul Cătălin Paraschiv, dirijând forțele de jandarmi la 10 august 2018. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene contra manifestanților pașnici după ce, vrreme de or întregi nu au încercat să scoată dintre demonstranți, câteva grupuri de provocatori. Metoda, menită să discrediteze manifestanții pro-occidentali, a fost brevetată în România postdecembristă pe 13 iunie 1990, prin incendierea unui autobuz în Piața Universității chiar la ordinul ministrului de Interne, Mihai Chițac. Nici decidenții din iunie 1990, nici cei din august 2018, nu au fost sancționați.

În cazul Jandarmeriei, cel mai controversat moment al instituției l-a reprezentat intervenția în forță din Piața Victoriei în data de 10 august 2018, contra manifestanților pașnici. Atunci, mii de jandarmi au reprimat violent un protest la care participau 100.000 de civili. Mii de bătrâni, femei și copii au avut de suferit în Piața Victoriei, după ce jandarmii au intrat în forță în grupurile de oameni non-violenți, în încercarea de a evacua centrul Capitalei și în primul rând, porțiunea din fața sediului Guvernului, condus atunci de Viorica Dăncilă.

În urma ordinelor primite, jandarmii au folosit gaze lacrimogene, bastoane și tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii care demonstrau pentru un stat de drept. La aproape trei ani de la evenimente, niciun responsabil de evenimentele de atunci nu a fost trimis în judecată.

Țară în service | Roșia Montană (ne)protejată de UNESCO. Mizele de miliarde de dolari pe care statul român nu vrea să le înțeleagă

Proiectul de la Roșia Montana a stârnit unele dintre cele mai importante proteste din România post-decembristă. Românii au ieșit în stradă pentru un principiu: salvarea regiunii și, implicit, a mediului înconjurător. Imagine generică de la protestele din 2013

Guvernul Cîțu a amânat luarea unei decizii privind retragerea cererii de introducere a zonei Roșia Montană pe lista de patrimoniu a UNESCO. Documentul ar trebui dezbătut de UNESCO începând din 24 iulie. Pe fondul neîncrederii, protestele, vechi de aproape 20 de ani, au reînceput în București.

Decizia vine după aproape două decenii de când cetățenii comunei din Apuseni și societatea civilă se luptă pentru păstrarea intactă a zonei considerate cel mai mare zăcământ aurifer din Europa.

Acum trei ani, Guvernul Dăncilă a mai scos o dată Roșia Montană de pe lista de autorizare UNESCO, invocând un proces internațional prin care România ar risca plata unor penalizări record, de ordinul a miliarde de dolari. În contextul acelui proces, decizia de înscriere a zonei Roșia Montana în patrimoniul protejat de UNESCO ar putea cântări enorm dacă actuala putere nu va reuși să ia o hotărâre cât mai rapid.

Societatea civilă susține că nu există varianta unei „retrageri temporare”, așa cum au sugerat anumite voci din PNL și că, în acest moment, România s-ar afla în afara procedurilor Comitetului UNESCO, așa cum sunt ele descrise în Ghidul Operațional pentru Implementarea Convenției Patrimoniului Mondial și dincolo de practica uzuală a Comitetului Patrimoniului Mondial.

Regulamentele nu prevăd amânări succesive ale aceluiași dosar.

ONG-iștii arată că retragerea (adică „III.F. Withdrawal of nomination”, paragraful 152) presupune că statul care a transmis nominalizarea poate, în orice moment, să o retragă înainte ca ea să fie dezbătută. Aceasta ar echivala cu respingerea definitivă a dosarului.

Claudia Apostol, arhitectă și unul dintre coordonatorii programului ”Adoptă o casă în Roșia Montană”, spune că, în cazul unei retrageri, trebuie reluați toți pașii evaluării care, la primul dosar, au durat 5 ani. Apoi, trebuie trimisă o nouă solicitare și așteptată decizia Comitetului UNESCO.

„Ce se întâmplă acum este că România renunță, în fapt, la nominalizare. Dacă acum 3 ani, când ministrul Ivașcu a cerut returnarea dosarului, am spus că este «o rușine pentru România», acum nici nu știu cum am mai putea descrie o astfel de situație penibilă. La nivel internațional e de neconceput. La nivel local, e o bătaie de joc la adresa comunității și a patrimoniului de aici”, a precizat pentru Europa Liberă Claudia Apostol, arhitect, membru co-fondator al Asociației ARA - Arhitectură. Restaurare. Arheologie, coordonator al programului de restaurări „Adoptă o Casă la Roșia Montană”

Procesul cu despăgubiri record

Motivul pentru care România ar vrea retragerea dosarului este legat de o despăgubire-record pe care Gabriel Resources, compania care a inițiat proiectul de exploatare cu cianuri a zonei aurifere Roșia Montana, ar cere-o statului român. Înscrierea dosarului, spun multe voci din lumea politică, ar echivala cu creșterea șanselor ca România să fie obligată să plătească acești bani. Această interpretare, contra-intuitivă, se ciocnește de o alta, a ONG-urilor și a arheologilor, potrivit căreia, tocmai înscrierea dosarului la UNESCO, ar ajuta statul român să nu plătească respectivele despăgubiri.

În 2015, Gabriel Resources a anunțat că a dat în judecată România la Curtea de Arbitraj a Băncii Mondiale pentru un prejudiciu de 4,4 miliarde de dolari, ca urmare a respingerii legii prin care putea începe exploatarea zăcământului.

Procesul în fața unei instante arbitrale a fost posibil în baza acordurilor bilaterale de protecție a investițiilor (BIT) încheiate de România cu Canada, pe de o parte, și cu Marea Britanie și Irlanda de Nord, pe de cealaltă parte. Judecata, care durează deja de peste cinci ani, e departe de a fi finalizată.

În iunie 2021, ziarul german Der Spiegel aduce, din nou, în prim-plan confruntarea dintre statul român și compania minieră canadiană Gabriel Resources. Jurnaliștii germani vorbesc acum de o sumă de 5,7 miliarde de dolari și de o nouă problemă pe care judecata a întâmpinat-o. În urmă cu trei ani, în 2018, Curtea Europeană de Justiție, prin decizia Achmea, a dispus lichidarea a aproximativ 130 de acorduri bilaterale semnate de statele membre care permit judecata în fața unor tribunale arbitrale, nu în fața instanțelor obișnuite, printre care și cele în baza cărora există acest proces.

Mină de aur de la Roșia Montana, surprinsă într-o fotografie din 2011.
Mină de aur de la Roșia Montana, surprinsă într-o fotografie din 2011.

Jurnaliștii germani spun că, în ultimii doi ani, marile concerne mondiale s-ar fi repliat și ar fi încercat să facă lobby la membrii Direcției Generale pentru Stabilitate Financiară și Piețe de Capital (FISMA), în care sunt discutate diferite posibilități pentru a proteja interesele investitorilor în viitor, iar „planul lor ar fi să obțină de la Comisia UE și statele membre crearea unui nou sistem de justiție paralelă, similar cu vechiul BIT intraeuropean, dar compatibil cu legislația UE.”

„Atâta timp cât depunerea la UNESCO a unui dosar presupune ca un stat membru trebuie să dovedească faptul că situl este protejat prin legile naționale, iar UNESCO nu adaugă măsuri restrictive sau de alt gen - ci doar recomandări și asistență, nu văd cum poate afecta asta un proiect minier sau un arbitraj”, e de părere Claudia Apostol. Aceasta precizează că a consultat documentele depuse de Guvernul României la Washington.

„Înțeleg că exact asta este și perspectiva avocaților apărării, care spun răspicat în aceste documente: Cererea pentru ca Roșia Montană să devină sit al Patrimoniului Mondial UNESCO nu are impact asupra proiectului. Tot în acest document, am mai întâlnit următoarea concluzie, la fel de clară: RMGC ar putea și poate face exploatări miniere în continuare în zona Proiectului dacă obține mai întâi ADC-urile necesare și dacă procesul de declasare este finalizat ( n.r. ADC înseamnă certificat de descărcare arheologică)” mai susține activista Claudia Apostol.

Aceasta conchide: „Roșia Montană e protejată din 1992, de când avem prima listă a monumentelor istorice în România. Guvernul cunoaște poziția avocaților, cunoaște aceste documente, dar lasă să se înțeleagă că ăsta ar fi motivul: arbitrajul. Nu e doar dublu-standard, este o sentință aplicată unei comunități al cărei potențial e sfărâmat și al cărei viitor este jucat, cu bună știință, la bursă.

Cele mai longevive proteste din istoria României

Proiectul Roșia Montană a stat și la baza unora dintre cele mai longevive, diversificate și eficiente forme de protest din ultimii 20 de ani.

Acestea au început în 2003, când a fost înființată Asociația Alburnus Maior de către locuitorii din Roșia Montană. Scopul era de a lupta împotriva proiectului minier al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) dezvoltat compania canadiană Gabriel Resources. Listată de multă vreme la bursă, compania a avut inițiatori români, oameni cu acces la informații valoroase cu privire la zăcămintele de aur, în anii 1990. Alături de distrugerea minelor romane de la Alburnus Maior vechi de aproape două milenii, exploatarea zăcămintelor de aur din Munții Apuseni cu ajutorul cianurilor a fost și rămâne principalul contraargument folosit de cei care se opun proiectului, inclusiv în demonstrații de stradă.

Între 6-11 octombrie are loc primul marș de solidaritate, care a durat 6 zile, de la Cluj Napoca la Roșia Montană. Un an mai târziu, apare logo-ul care a supraviețuit mai bine de 15 ani - „Salvați Roșia Montană!”

În 2004 este organizat primul festival FanFest. La finalul celui de-al doilea marș de solidaritate, 4.000 de oameni ajung pe islazul de la Roșia Montană, să vadă și să înțeleagă de la fierul ierbii situația.

În 2005 sunt organizate primele flashmob-uri împotriva ministrului mediului de atunci, Rovana Plumb (PSD) și a încercării de emitere a unui aviz de mediu pentru Roșia Montană.

Protestele se generalizează în 2013, odată cu încercarea de reglementare legislativă a debutului exploatării miniere. Zecile de mii de oameni ieșiți în stradă sub sloganul „Uniți Salvăm!” au reușit, printre altele, să blocheze legea care permitea exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană sau să amelioreze decizia Guvernului Dăncilă de a scoate definitiv dosarul exploatării miniere din dezbaterea UNESCO.

La ce ne așteptăm pe 24 iulie

Cererea de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO va fi luată în discuție în întrunirea Comitetului care începe pe 24 iulie, la Fuzhou în China.

Activista Claudia Apostol a explicat pentru Europa Liberă ce s-ar putea întâmpla după decizia UNESCO.

Arhitecta Claudia Apostol, activist al Asociației Alburnus Maior în apărarea valorilor arheologice și naturale de la Roșia Montana. Alburnus Maior este denumirea romană a așezării vechi de peste 2000 de ani.
Arhitecta Claudia Apostol, activist al Asociației Alburnus Maior în apărarea valorilor arheologice și naturale de la Roșia Montana. Alburnus Maior este denumirea romană a așezării vechi de peste 2000 de ani.

„Dacă vom avea o decizie de înscriere, primul pas este ca Statul să treacă la implementarea măsurilor care asigură conservarea și valorificarea sitului, prin intervenții care, de altfel, au fost promise chiar și prin Programul de Guvernare, nu doar prin dosarul de la UNESCO. Trebuie definitivat un plan de management pentru care putem primi asistență specializată la cel mai înalt nivel profesional, chiar și finanțare - dat fiind că pentru siturile incluse în Lista Patrimoniului în Pericol se pot aloca fonduri pentru situl respectiv. Toate aceste măsuri, în contextul în care Roșia Montană este și acum asaltată de turiști, când nu are niciun fel de infrastructură destinată turismului, vor face ca dezvoltarea locală în această direcție să fie o consecință absolut firească, antrenând, evident, beneficii economice pentru localitate și comunitatea de aici”, explică Claudia Apostol

Cât privește eventualitatea în care România pierde din nou ocazia de a finaliza cu succes procedurile, activista spune că ar echivala cu prelungirea menținerii sărăciei în zonă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, printr-o serie de politici controversate din anii 1990, zona a figurat printre așa-numitele „zone mono-industriale defavorizate”, politici care favorizau numai investițiile în direcția industriilor respective (în cazul de față mineritul) și le neglijau pe toate celelalte, generând un cerc vicios al subdezvoltății.

„Dacă nu se înscrie sub protecția UNESCO, pierdem o oportunitate imensă pentru acest loc. Vorbim de o localitate cu un potențial imens, care este menținută într-o stare de sărăcie și nesiguranță de zeci de ani. Nu cred că a calculat nimeni până acum cât de ample sunt pierderile înregistrate până acum (buget local, locuri de muncă etc.) prin înghețarea și blocarea acestei zone de 20 de ani încoace, pentru a fi teren fertil pentru un proiect minier privat. Dacă ratăm această înscriere, mă aștept ca Guvernul României să uite și de celelalte promisiuni din în Programul de Guvernare, iar locul va fi lăsat să zacă în sărăcie sine die”, a arătat arhitecta.

În plus, precizează ea, în această situație, șansele ca cineva să înceapă exploatarea zăcămintelor de aur și argint sunt nule.

„Din punct de vedere legal, pașii pentru avizarea unei eventuale exploatări sunt aceiași, indiferent dacă Roșia Montană intră sau nu în Lista Patrimoniului Mondial. Exact așa spun și avocații României de la Washington: RMGC could and can still mine in the Project area if it first obtains the requisite ADCs and if the declassification process is completed. ( RMGC ar putea și poate începe exploatarea în zona proiectului dacă obține mai întâi ADC-urile necesare și dacă procesul de declasare este finalizat> - adică proiectul minier se va putea face și se poate face și acum dacă respectă legea. Acești pași legali sunt instituiți de ani de zile, nu de acum și nu de UNESCO. Vom vedea în mai puțin de o lună dacă și Guvernul Cîțu se va alătura lor.” ​, a concluzionat activista.

Cronologia exploatării zăcământului de la Roșia Montană


1996 - compania de stat care exploata zăcămintele de la Roșia Montană începe restructurările şi disponibilizările. Gabriel Resources, companie listată la Bursa din Toronto/Canada, îşi manifestă interesul de a continua exploatarea minieră în zonă;

1997 - e înființată firma EURO GOLD RESOURCES S.A care, în 2000, devine Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Acţionarii sunt Gabriel Resources şi compania minieră de stat Minvest Roșia Montană S.A. În prezent, 80% dintre acțiunile societății sunt deținute de Gabriel Resources, iar 20% de Minvest Roșia Montană S.A, ale cărei participațiuni sunt deținute, în totalitate, de Ministerul Economiei;

1997 - 2002 RMGC face explorări geologice pentru determinarea cantității de minereu existent și ajunge la concluzia că poate estima rezervele la 214,9 milioane tone cu conţinuturi medii de 1,46g/t Au şi 6,9g/t Ag reprezentând 10,1 milioane uncii (314 t) Au si 47,6 milioane uncii (1480 t). Conform informațiilor publicate pe pe site-ul Roșia Montană Gold Corporation, procesul de exploatare a zăcământului ar urma să se întindă pe o perioadă de 30 de ani și implică amenajarea a patru cariere de suprafață la Cetate, Cârnic, Jig și Orlea. Exploatarea propriu-zisă a minereului ar urma să se facă până în anul al 14-lea al proiectului;

1999 - RMGC obţine licenţa de concesiune pentru exploatarea minereurilor de aur şi argint din perimetrul Roşia Montană;

2000-2007 - Au loc cercetări arheologice în Programul Național de Cercetare „Alburnus Maior”, cel mai mare program de cercetare arheologică preventivă din România. A fost coordonat științific de Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti și autorizat și inițiat de Ministerul Culturii. Sunt cercetat 13 situri din zona Roșia Montană și sunt scoase la iveală peste 15.000 de artefacte, necropole și morminte romane. Una din cele mai valoroase artefacte este sistemul de transport al minereului cu ajutorul unor scripeți de lemn, mecanism păstrat din epoca romană și aflat in-situ. RMGC susține, la rândul său, că a finanțat cu 11 milioane de dolari cercetările arheologice și că elementele de inginerie romană ar putea fi replicate la suprafață. Muntele sub care se află acum se află pe lista celor care ar dispărea din cauza exploatării.

2002 - este finalizat Planul de Urbanism General (PUG) al comunei Roșia Montana care include proiectul minier, dar și Planul Urbanistic Zonal. Ulterior, el este anulat în instanță în urma plângerilor ONG-urilor;

2002-2004 și 2006-2008 RMGC achiziționează proprietăți în zona proiectului, zeci de familii sunt strămutate și relocate;

2004 - RMGC demarează procedura de obținere a acordului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului Alba;

2006 - RMGC depune, la Ministerul Mediului, Raportul de Impact asupra Mediului. Compania internațională susține că, la realizarea acestuia, a lucrat o echipă de experți români și străini;

2007 - Ministerul Mediului suspendă procedura de evaluare a Raportului Studiul de Impact asupra Mediului. Procedura e reluată în 2010;

2007 - Ordinul Arhitecților din România propune Ministrului Culturii înscrierea sitului de la Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO), în scopul protejării sitului;

Iulie 2011 - Direcția Județeană de Cultură Alba Iulia emite certificatul de descărcare arheologică pentru o parte din masivul Cârnic, după aprobarea raportului de cercetare arheologică preventivă „Masivul Cârnic, Roşia Montană, România - proiectul minier Roşia Montană”. Acesta ar putea echivala cu o undă verde pentru începerea lucrărilor. Documentul este și el anulat de instanță;

August 2013 - Guvernul Ponta 2 aprobă şi trimite în parlament un proiect de lege privind „unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argintifere din perimetrul Roșia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităților miniere în România”. Astfel, s-ar da posibilitatea exploatării sitului, chiar dacă o parte dintre obiectivele de la Roșia Montană sunt înscrise pe lista monumentelor istorice chiar de la începutul anilor 90;

Pe 12 septembrie 2013, Guvernul a desecretizat și a pus la dispoziția presei mai multe acte despre afacerea Rosia Montana. În imagine premierul de atunci, Victor Ponta și fostul ministru Dan Șova.
Pe 12 septembrie 2013, Guvernul a desecretizat și a pus la dispoziția presei mai multe acte despre afacerea Rosia Montana. În imagine premierul de atunci, Victor Ponta și fostul ministru Dan Șova.

Octombrie - noiembrie 2013 - O comisie parlamentară specială este formată pentru a analiza proiectul de lege pentru modificarea legii minelor recomandând în final respingerea acestuia, după presiunea străzii;

Zeci de mii de persoane au protestat în stradă pentru un principiu: „Uniți, salvăm Roșia Montana.”
Zeci de mii de persoane au protestat în stradă pentru un principiu: „Uniți, salvăm Roșia Montana.”

Decembrie 2013 - Proiectul de lege pentru modificarea Legii Minelor este dezbătut şi votat în Camera Deputaților unde nu a reușit să adune numărul minim de voturi necesare pentru a fi adoptat;

2015- Gabriel Resources dă în judecată România. Canadienii invocă pierderi de aproape 4 miliarde şi jumătate de dolari deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis, în decembrie 2013, să nu aprobe legea prin care s-ar fi permis exploatarea minei de aur de la Roşia Montană, ca urmare a unor masive proteste de stradă. Suma a ajuns, în prezent, conform presei germane la 5,7 miliarde de lei;

2016 - Ministrul Culturii, Corina Șuteu, anunță că dosarul privind înscrierea în Patrimoniul UNESCO a sitului Rosia Montana va fi depus in data de 9 decembrie, aceasta opinând că dezvoltarea economică și cea culturală a zonei trebuie corelate.

Senatorii Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu poartă o pancardă cu un mesaj sugestiv: „Roșia Montana” în Unesco.
Senatorii Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu poartă o pancardă cu un mesaj sugestiv: „Roșia Montana” în Unesco.

Iunie 2018 - Guvernul Dăncilă stopează procedura de includere a localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Cererea urma să fie transmisă ambasadorului României la UNESCO, Adrian Cioroiani, prin intermediul Ministerului de Externe. Intenția de stoparea dosarului a fost luată de Guvern fără nici un anunț public, fără nicio dezbatere;

Iunie 2018 - La presiunea străzii, Consiliul Suprem de Apărare a Țării decide că problematica înscrierii în Patrimoniul UNESCO peisajului cultural minier de la Roşia Montană va fi gestionată, în continuare, de Guvern;

Iulie 2018 - La Manama, în Bahrain, înscriere Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO este amânată după ce, pentru prima dată în istoria organizmului, două țări - Azerbaidjan și Bosnia – Herțegovina cer acest lucru. Cele două țări ceruseră exact ceea își dorea guvernul Dăncilă, returnarea dosarului către guvern până la finalul procesului cu Gabriel Resource. Intervenția celor două state este considerată salvatoare pentru că, o eventuală cerere a României, ar fi echivalat cu stoparea înscrierii;

Ianuarie 2020 - Guvernul Orban reia înscrierea Roșiei Montane în lista Patrimoniului UNESCO și depune dosarul în ultima zi;

Noiembrie 2020 - Benjamin Steinmetz unul dintre investitorii de la Roșia Montană este condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” alături de Remus Truică, Paul Lambrino, consultantul Tal Silberstein, acuzați de un prejudiciu de 145 de milioane de euro;

2021 - autoritățile sunt indecise în privința înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO. Pe 24 iulie 2021, Comitetul Patrimoniului Mondial ar urma sa decida în privința cererii făcute de Guvernul Orban în vederea înscrierii Peisajului Roșia Montană pe lista UNESCO.

Roșia Montană s-a discutat. Încă nu s-a luat o decizie. Vom discuta din nou la următoarea ședință de coaliție
Florin Cîțu, premierul României

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervația Biosferei Delta Dunării (înscrisa în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Manastirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetățile dacice de la Oraștie (1999), bisericile maramureșene din lemn (1999) și centrul istoric al orașului Sighișoara (1999).

Țară în service | Acoperișul de pe Arena Națională este stricat. Toate rateurile unui stadion de 235 mil. euro

Arena Națională. Un stadion construit cu o sumă suspect de generoasă. Acoperișul a costat nu mai puțin de 20 mil. euro și nu poate fi folosit decât ca umbrar. Nu pe ploaie, nu pe ninsoare.

La 10 ani de la inaugurare, una dintre cele mai costisitoare investiții în infrastructură din România post-decembristă, se dovedește un proiect șchiop. Arena Națională a costat nu mai puțin de 235 de milioane de euro.

Din acești bani, aproape 20 de milioane de euro au fost destinați acoperișului rabatabil. Acesta nu poate fi însă folosit exact atunci când e mai multă nevoie de el. Arena Națională se află în proprietatea și administrarea Primăriei Capitalei.

  • Încă de la inaugurarea din septembrie 2011, stadionul nu a avut un acoperiș care să poată fi omologat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Proiectul inițial aprobat și început în 2007 prevedea un alt tip de acoperiș.
  • Dintr-un acoperiș retractabil sau fix cu o structură metalică, constructorul a amenajat practic un cort deasupra arenei. Nimeni nu a fost găsit vinovat de aceasta schimbare care a costat 20 de milioane de euro față de proiectul inițial. Mai mult.
  • În ciuda investiției majore, Arena Națională s-a ales cu un acoperiș care nu poate fi folosit nici iarna - îngheață membrana și se poate rupe, nici pe ploaie abundentă - apa de pe prelată aeriană se scurge tot în stadion, în tribunele spectatorilor.
  • Nu doar acoperișul este o problemă. Gazonul, scările, toaletele, parcările și multe altele au făcut ca arena să fie evitată chiar și de naționala de fotbal care în zece ani a jucat aici numai 29 de meciuri.
  • În schimb, Arena Națională a devenit „acasă” pentru clubul de fotbal al controversatului om de afaceri, Gigi Becali. După ce echipa sa a rămas fără Stadionul Ghencea, în urma scandalului cu Ministerului Apărării care l-a revendicat în contul clubului Steaua, FCSB s-a mutat pe acest stadion.
  • Arena nu poate fi des folosită nici pentru concerte sau alte evenimente artistice. Erori de proiectare fac munca organizatorilor de spectacole imposibilă. Numai patru mari concerte au avut loc aici într-un întreg deceniu.
  • Trăgând linie, conform unui raport al Primăriei Capitalei, de la deschiderea din 2011 și până acum Arena Națională a înregistrat pierderi de 13 milioane de euro, diferența între costurile anuale de întreținere și veniturile generate.
  • Aceasta în condițiile în care arene asemănătoare din Europa generează venituri substanțiale. Real Madrid reface, de exemplu, „Santiago Bernabeu” pentru a putea găzdui zilnic câte un eveniment sportiv sau artistic.

Organizarea Campionatului European de Fotbal - ediția 2020, amânată pentru acest an din cauza pandemiei, a introdus Europa în atmosfera anapoda a Arenei Naționale (sau Național Arena). Selecționata Austriei a avut ghinionul să se antreneze sâmbătă, în vederea meciului cu Macedonia de Nord de a doua zi, pe cel mai mare stadion din țară în timpul unei ploi torențiale. Acest lucru a dezvăluit una dintre problemele majore ale complexului.

Deși stadionul are acoperiș rabatabil, care e tras de un sistem culisabil, acesta nu a fost folosit. Urmarea: gazonul a fost inundat la propriu, iar David Alaba și ceilalți membri ai naționalei Austriei și-au anulat antrenamentul.

Reamintim că la acest turneu final, pe Arena Naţională mai sunt programate alte trei meciuri: Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Cum s-a ascuns defecțiunea în spatele emblemei UEFA

Revenind la antrenamentul oficial de sâmbătă al Austriei, jucătorii s-au descălțat și au încercat să alerge pe terenul care băltea de apă, imaginile arătând cum se ridica apa din gazon la fiecare pas.

Reprezentanți ai Federației Române de Fotbal (FRF) au precizat imediat că stadionul, aflat în administrarea Primăriei Municipiului București, nu poate fi folosit cu acoperișul tras din cauza unor recomandări ale UEFA. „A fost luată decizia ca la acest campionat european să nu se tragă acoperișul retractabil întrucât unele stadioane nu au un astfel de acoperiș. Pentru uniformitate, UEFA a luat decizia ca partidele să se joace în condiții naturale”, a explicat Răzvan Mitroi, purtătorul de cuvânt al federației.

Meciul dintre Austria și Macedonia s-a desfășurat în condiții normale pentru că nu a mai plouat la ora meciului
Meciul dintre Austria și Macedonia s-a desfășurat în condiții normale pentru că nu a mai plouat la ora meciului

Europa Liberă a aflat însă că reprezentanții forului european de fotbal au dat numai recomandări statelor gazdă de a nu se folosi acoperișurile rabatabile de pe stadioane și din cu totul alt motiv. Recomandarea ține de restricțiile de sănătate publică din majoritatea țărilor europene referitoare la desfășurarea unor evenimente cu mii de oameni în spații închise.

Între acoperiș și prelată

Dar ce înseamnă acoperișul de pe Arena Națională din punct de vedere tehnic? Ca pe orice stadion, tribunele au parte de un acoperiș fix care ferește spectatorii de ploi și alte intemperii. Suprafața de joc, deasupra căreia stă suspendat un cub imens cu ecrane care are rol și de tabelă electronică, este acoperită cu un acoperiș rabatabil, mobil.

Acoperișul gazonului de pe Național Arena este de fapt o membrană asemănătoare cu o prelată. Aici, în poziția retractată. Întins, trebuie să ajungă până la acoperișul permanent de deasupra tribunelor.
Acoperișul gazonului de pe Național Arena este de fapt o membrană asemănătoare cu o prelată. Aici, în poziția retractată. Întins, trebuie să ajungă până la acoperișul permanent de deasupra tribunelor.

Mai exact, este vorba de o prelată realizată din materiale mai rezistente, o membrană specială. Acest acoperiș-prelată stă strâns deasupra cubului electronic suspendat deasupra terenului de joc. Atunci când este nevoie, un sistem culisabil de sârme și bare întinde în 20 de minute această prelată deasupra gazonului și se prinde de acoperișul fix al tribunelor. Dar...

Oficial: „Acoperișul nu putea fi tras nici dacă se dorea”

Europa Liberă a aflat că în acest moment, acoperișul nu poate fi tras. Sistemul culisabil este stricat, iar membrana acoperișului de tip prelată ar trebui și ea să fie schimbată. Informațiile provin de la reprezentanții Administrației Lacuri, Parcuri şi Agrement, unitate aflată în subordinea Primăriei Capitalei, proprietarul arenei.

Astfel, nici dacă ar trebui s-ar periclita desfășurarea competiției, acoperișul nu poate fi tras la meciurile Euro 2020 de la București. Două sunt motivele pentru care acest acoperiș nu poate fi folosit:

  • nu s-a mai făcut mentenanța sistemul culisabil în ultimii cinci ani. Cum, în aceste condiții, folosirea acoperișului s-ar face numai pe propria răspundere și nimeni nu acceptă să își asume riscul unui eventual accident, el a rămas strâns.
  • de la sfârșitul anului trecut, sistemul de întindere și strângere a acoperișului este stricat. Acoperișul și sistemul culisabil au înghețat la propriu în timpul gerului din decembrie, iar sistemul de închidere nu mai răspunde corect la comenzi fiind suprasolicitat de zăpada căzută pe acoperiș în decembrie.

„Problemele au fost identificate după ce am constatat că acoperişul s-a blocat şi copertina nu se mai întinde. Aceştia au sesizat compania care a montat acoperişul şi, în urma unei inspecţii, s-a constat că structura a fost afectată şi prezintă risc de prăbuşire”, ne-au precizat pe acest subiect oficiali ai Primăriei Capitalei.

Din informațiile Europei Libere, primarul a dispus de la sfârșitul anului trecut un control la lucrările de la acoperiș. Reprezentanți ai administrației locale ne-au transmis că au fost descoperite problemele legate de contractele de service ale acoperișului. Mai exact, contractele de service nu există. De la Biroul de Presă al administrației locale ni s-a transmis că pentru moment nu ne pot pune la dispoziție date despre controlul de la Arena Națională și nici care a fost rezultatul verificărilor.

Explicațiile unui fost primar general

Pentru a ne explica cum a ajuns o arenă de 230 de milioane de euro, mai scumpă decât multe arene din Germania, am apelat la Răzvan Sava. Acesta a fost primar general interimar al Capitalei între noiembrie 2015 și iunie 2016, după ce fostul primar independent, dar susținut de PSD, Sorin Oprescu a fost acuzat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) de acte de corupție. Alte acte de corupție, nu legate de Arena Națională.

Razvan Sava (cămașa albă), al doilea din dreapta, rândul de jos a fost unul dintre cei care au demascat problemele și facturile exagerate de la Arena Națională
Razvan Sava (cămașa albă), al doilea din dreapta, rândul de jos a fost unul dintre cei care au demascat problemele și facturile exagerate de la Arena Națională

„Contractul iniţial semnat pentru realizarea modernizării stadionului prevedea un acoperiş fix, din tablă. Pentru acest proiect au fost obţinute toate avizele necesare, inclusiv pe cel de la IGSU”, povestește acesta.

De altfel, în mandatul său de primar interimar, a fost făcut public contractul pentru refacerea și modernizarea arenei din București.

„Au început lucrările de modernizare prin anul 2007, iar pe parcurs a apărut ideea schimbării formei de acoperiş. S-a ajuns astfel ca acoperişul să fie făcut mobil”, mai spune Sava.

Acesta își amintește că în acel moment, „trebuia schimbat proiectul şi obţinut avizul ISU pentru noua formă de acoperiş. Acest lucru nu s-a întâmplat. Acoperişul a fost făcut fără autorizaţie”.

În plus, contractul a fost mărit pentru realizarea acestui acoperiş, dar și pentru lucrările de construcție ale arenei în general. Conform lui Sava, prin 2010, „au fost semnate două acte adiţionale în valoare totală de 200 milioane de lei”, adică de circa 40 de milioane de euro. Numai suma acestor acte adiționale în sine este suficientă pentru ridicarea unui stadion.

Arena Națională a fost inaugurată în septembrie 2011 cu un meci al naționalei de fotbal. România a făcut atunci 0-0 cu Franța.

Cine a lucrat la stadion

Conform contractului de 235 de milioane de euro, atât cât a costat (cel puțin inițial) Arena Naționala, mărit cu 95 de milioane de euro față de suma inițială din 2007, lucrarea de infrastructură a fost realizată de consorțiul format din firma germana Max Bög și italienii de la Astaldi. Proiectanții au fost arhitecții germani de la compania Gerkan, Marg und Partner, aceiași care au proiectat și Aliantz Arena din Munchen, Germania.

Meciurile de fotbal sunt și ele destul de rare pe acest stadion. Naționala României a jucat de 29 de ori pe Arena Națională într-un deceniu
Meciurile de fotbal sunt și ele destul de rare pe acest stadion. Naționala României a jucat de 29 de ori pe Arena Națională într-un deceniu

În ceea ce privește acoperișul, acesta a fost realizat de firma Aurocon România, societate deținută și administrată de inginerul Walter August Hammarle și de familia sa. De fapt, acoperișul tip prelată a fost realizat de firma austriacă ECCON, iar Aurocon a avut licența pentru România a acestei tehnologii.

Reprezentanții acestor companii ne-au explicat că un astfel de sistem culisabil cu prelată a fost realizat și Frankfurt, însă acolo s-a încheiat un contract de mentenanță, de service. Reprezentanții primăriei din București nu au vrut să realizeze un astfel de contract.

În plus, reprezentanții primăriei au dorit în 2009 montarea unui acoperiș mobil în locul celui fix. „Cum lucrările erau deja începute, doar acest tip de sistem culisabil se preta arenei din București”, ni s-a mai transmis din partea constructorilor. Din informațiile obținute de Europa Liberă, fostul primar Sorin Oprescu este cel care ar fi avut ideea montării unui acoperiș retractabil.

Acoperiș fără autorizație timp de cinci ani

La începutul lui 2016, Răzvan Sava și jurnaliștii publicației Gazeta Sporturilor dezvăluiau că acest acoperiș al Arenei Naționale nu are autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Pe scurt, prelata/membrana acoperișului este concepută dintr-un material care nu este recunoscut în multe state din Uniunea Europeană. Pentru a fi atestat ca ignifug (rezistent la incendiu), procedura era una complicată care nu fusese parcursă niciodată în România.

De-abia în februarie 2016, Inspectoratul în Construcții atestă compoziția membranei. „Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii (…) a emis, în data de 16.02.2016, avizul tehnic pentru agrementul nr. 016-03/484-2016 pentru membrană arhitecturală pentru copertine tip Duraskin clasă C”, preciza într-un comunicat Ministerul Dezvoltării.

După alte presiuni din partea guvernului tehnocrat care se pregătea de alegeri, acoperișul a primit autorizația ISU în aprilie 2016.

„Materialul acoperișului nu era legal în România, deși el este aprobat în Elveția și Germania. Oricum, din punct de vedere al ignifugării, el nu arde și nu ia foc. Nu știu de ce nu s-a dat aprobare pentru acoperiș”, își amintește Mircea Sandu, fostul șef al Federației Române de Fotbal.

Umbrelă de soare, nu acoperiș

Montarea unui acoperiș tip prelată și nu a unui acoperiș fix a adus nu doar neajunsuri teoretice, ci unele practice. Acest sistem este utilizabil doar împotriva soarelui.

  • Nu poate fi folosit pe ploaie

„Acest acoperiș cu membrana aceasta care se întinde ca un cort deasupra arenei este folosit în alte 2-3 stadioane de fotbal sau cu astfel de dimensiuni. Cu diferența că acolo membrana este schimbată des, iar sistemul este înclinat încât să permită scurgerea apei. La noi, prelata este aproape plată. Când plouă nu permite evacuarea apei, care se strânge și se scurge pe stadion”, ne explicat un arhitect care lucrează în domeniul infrastructurii în domeniul public și privat.

Prelata de deasupra stadionului se strânge deasupra cubului din mijlocul arenei
Prelata de deasupra stadionului se strânge deasupra cubului din mijlocul arenei

De altfel, în septembrie 2015, la un meci Steaua-Voluntari desfășurat pe o ploaie moderată, apa pluvială de pe acoperiș a intrat în tribune prin spațiile unde membrana se prinde de acoperișul fix al tribunelor.

  • Nu poate fi folosit în anotimpul rece

Reprezentanții Administrației Parcuri au mai descoperit că membrana și sistemul culisabil de deasupra gazonului nu pot fi întinse deloc în perioada rece a anului.

„Conform cărţii tehnice şi manualului de operare şi mentenanţă a Arenei Naţionale, pe care le-am primit de la executantul lucrării, în perioada noiembrie-martie nu avem voie să tragem copertina”, ni s-a transmis de la Administrația Parcuri a administrației locale, București.

  • „E bun pentru a face umbră, la propriu”

Inginerul specialist cu care am stat de vorbă ne-a explicat că acest tip de acoperiș este foarte bun pentru zona arabă, Qatar, Dubai, Arabia Saudită. „Se folosește în această zonă geografică pentru că este un astfel de sistem cu membrană protejează spațiile verzi sau clădirile de căldura excesivă”, ne-a mai spus acesta.

Arena Națională a fost inaugurată în septembrie 2011
Arena Națională a fost inaugurată în septembrie 2011

De altfel, ultima dată când acoperișul de pe Național Arena a fost întins a fost în luna octombrie 2020, la o adunare a membrilor Federației Române de Fotbal. Atunci acoperișul a fost tras pentru a-i proteja pe membrii federației de razele soarelui.

Ancheta uitată a DNA

În 2016, după o serie de articole publicate în Gazeta Sporturilor, DNA emitea un comunicat în care anunța că s-a autosesizat în urma unor nereguli cu privire la construcția Arenei Naționale. „La data de 18 ianuarie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-au sesizat din oficiu şi efectuează acte de urmărire penală in rem (față de faptă) cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, se preciza în comunicat.

În documentul amintit, procurorii aminteau că ancheta vizează chiar acoperișul.

„Sesizarea din oficiu a avut la bază faptul că la începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria Bucureşti a decis închiderea Arenei Naţionale din cauza membranei acoperişului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
La încheierea lucrărilor, deşi se ştia că nu este posibilă obţinerea avizului, s-a efectuat plata către constructor. Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperişul a costat 84 milioane lei”
, se mai preciza în comunicatul din 2016 al DNA.

Acum, după cinci ani, procurorii Anticorupție nu ne-au precizat dacă au închis dosarul sau încă mai lucrează la el.

GAZONUL

Contractul care o ajuta pe Firea într-o anchetă DNA

Nu doar acoperișul a fost realizat prost la Arena Națională, ci și gazonul. Din 2011 și până în 2018, gazonul a fost înlocuit de nouă ori. Iarba nu rezistă pe stadion din cauza frigului, a soarelui, a ploilor și a sistemului de drenaj de proastă calitate.

Între 200.000 și 500.000 de euro a costat fiecare operațiune de schimbare a gazonului de pe Arena Națională.

În perioada 2011-2013, Arena Națională a fost administrată de ALPAB, iar în perioada 2014-martie 2017, Arena Naționala a fost administrata de firma UTI Grup SA, în baza unui acord cadru. În luna martie 2017, Primăria București condusă de Gabriela Frînceanu Firea a decis să rezilieze acordul-cadru cu acest operator, iar arena a fost preluată pentru administrare în regie proprie, prin Direcția de Investiții din PMB.

În luna august 2019, în urma unei licitații cu un singur participant, Primăria Municipiului București a încheiat un contract de aproape 19 milioane de lei, în jur de patru milioane de euro, prin care a încredințat îngrijirea gazonului de pe Național Arena pentru următorii patru ani firmei Sports Fields SRL din București.

Gabriela Firea, într-o vizită pe Național Arena
Gabriela Firea, într-o vizită pe Național Arena

Întâmplător sau nu, contractul în cauză a devenit apărarea Gabrielei Firea în dosarul 383/P/2018 de la Direcția Națională Anticorupție (DNA).

În acest dosar, procurorii DNA cercetau legalitatea contractul din 2017 dintre Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, și clubul de fotbal FCSB, patronat de Gigi Becali. Cei doi sunt rude. Patronul FCSB este nașul de cununie al Gabrielei Firea cu Florentin Pandele, primarul din Voluntari.

Obiectul înțelegerii era întreținerea gazonului de pe Național Arena. Din 2017 și până în primăvara lui 2019, Gabriela Firea a încredințat direct întreținerea gazonului lui Gigi Becali, via FCSB, așa cum a dezvăluit anul trecut jurnalistul Cătălin Tolontan.

Procurorii DNA au deschis atunci un dosar penal și au cerut documentele legate de această tranzacție prin care municipalitatea lui Firea plătea lunar aproape 30.000 de euro către Gigi Becali care apoi achita la rândul său o sumă mai mică spre firma Sports Fields srl (fosta Cris Design Gardens SRL).

Arena lui Becali

În legătură cu acest contract, Gabriela Firea a declarat că suma de 30.000 de euro plătită lunar pentru gazon ar fi o sumă mai mică decât dacă s-ar fi făcut licitație.

Prin contractul de patru milioane de euro pentru patru ani, reiese că întreținerea lunară a gazonului poate ajunge la 83.000 de euro pe lună. Asta în timp ce înțelegerea directă făcută de Firea cu Gigi Becali era de doar 30.000 de euro. Prin urmare, Firea putea proba că bugetul public nu a fost prejudiciat de contractul suspect între Primărie și FCSB.

„Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: Dosarul menționat se află în lucru. În acest dosar persoana la care faceți referire în solicitare nu are calitatea de suspect sau inculpat, cercetările efectuându-se față de faptă (in rem)”, ni s-a transmis de la DNA.

Sports Fields SRL este o societate comercială specializată în activități de întreținere peisagistică deţinută de soţii Stelian-Gabriel Dia şi Ileana Cristina Dia. Firma a avut, în 2020, o cifră de afaceri de 3,5 milioane de lei şi un profit de 637.317 de lei cu 11 angajați. A mai primit contracte publice de la Federaţia Română de Rugby şi de la Primăria Berceni.

Gigi Becali a apelat cel mai des la Arena Națională pentru meciurile echipei sale, FCSB
Gigi Becali a apelat cel mai des la Arena Națională pentru meciurile echipei sale, FCSB

De fapt, mulți dintre cei cu care am stat de vorbă pentru realizarea acestui material sunt de părere că stadionul din sectorul 2 ar putea să se numească „Arena lui Becali” decât Arena Națională. Din cauza problemelor cu gazonul și cu acoperișul, naționala de fotbal a jucat mai mult prin provincie.

Europa Liberă a numărat că din 2011 și până acum, naționala de fotbal a jucat de 29 de ori pe Arena Națională. În schimb, FCSB a jucat acest număr de meciuri și într-un singur an, în întrecerile interne și în cupele europene.

CONCERTE

Greu de organizat spectacole, „stângăcii” de proiectare

Meciurile FCSB pe Arena Națională au adus chiar și 50% din veniturile anuale înregistrate de stadion. Sunt multe, dar proporția este cauzată de altceva. Pe acest acest stadion nu se pot organiza în mod eficient alte tipuri de evenimente cu public numeros.

Gazeta Sporturilor publica la începutul anului o statistică în care cita date ale Primăriei Capitalei: bugetul Bucureștiului a pierdut 13 milioane de euro cu acest stadion din 2011 și până acum. Suma o reprezintă diferența dintre cheltuielile anuale realizate cu întreținerea arenei și veniturile realizate. Este echivalentul unui stadion de provincie.

Cele mai importante venituri au fost aduse de FCSB care plătea 13.000 de euro pentru închirierea stadionului la meciurile clubului de fotbal.

O altă categorie de venituri pe care, la proiectare, arena trebuia s-o genereze era cea din concerte și orice fel de spectacole artistice. Însă, de la inaugurare și până acum, aici au avut loc patru concerte importante, cele ale trupelor Red Hot Chilli Pappers, Depeche Mode, Metalica și a artistului Ed Sheeran.

Ed Sheeran, la sfârșitul concertului din 2019 de pe National Arena
Ed Sheeran, la sfârșitul concertului din 2019 de pe National Arena

Impresarii, artiștii și organizatorii de concerte se plâng că arena nu a fost proiectată tocmai bine pentru concerte. „E ca și cum acest complex ar fi teoretic bun de meciuri de fotbal, dar nu ar avea vestiare pentru jucători, iar jucătorii ar trebui să meargă la un bloc din cartier să se schimbe. Așa e pentru noi acest stadion”, ne-a transmis un organizator.

Scump și acustică proastă

Organizatorii de concerte se mai plâng că Arena Naționala are o capacitate mai mică decât Piața Constituției, acolo au loc de obicei majoritatea concertelor din Capitală. În schimb, la Cluj, pe o arenă asemănătoare, au loc toate marile evenimente din oraș.

Și aici, ar fi o deosebire cu Arena Națională. În cartierul unde este amplasat stadionul, zona este destul de aglomerată și este dificil de organizat un eveniment cu zeci de mii de oameni. Acest lucru este confirmat și la meciurile de la Euro, autoritățile închid străzile de lângă stadion cu peste patru ore înainte pentru a permite fluxul de spectatori. Din acest motiv, cresc costurile de organizare ale evenimentelor.

„Pentru organizarea unui eveniment în Piața Constituției un organizator plătește suma de 1.500-2.000 de euro pe zi, iar pentru Arena Națională taxa variază între 15.000 și 45.000 de euro/eveniment", ne mai spune organizatorul.

Metallica a fost în concert în 2013 pe Național Arena
Metallica a fost în concert în 2013 pe Național Arena

Bateristul formaţiei Holograf, Edi Petroşel, a dezvăluit că stadionul pe care se dispută patru meciuri de la Euro 2020 nu este echipat corespunzător pentru un eveniment de anvergură. „S-au investit foarte mulţi bani şi nici nu se poate juca bine fotbal, nici nu se pot face concerte. Dacă vine AC/DC cu 44 de tiruri, trebuie să descarci în afara stadionului şi să mai cari o dată. Nu poate intra tirul pe o parte, nu are bandă de rezervă, şi să iasă pe cealaltă parte. Este foarte prost făcut stadionul", a explicat acesta.

„În străinătate, aceste stadioane sunt preluate de nişte operatori şi în fiecare zi trebuie să aibă evenimente. Nimeni nu vrea să ia să opereze Arena Naţională, pentru că e un stadion ineficient", a spus Edi Petroşel la o emisiune a canalului Digi24.

ALTE PROBLEME

De la toalete și până la parcări

  • Drumurile de acces din jurul arenei arată ca după bombardament. Fostul fotbalist Ilie Dumitrescu s-a arătat la rândul său contrariat de gropile, noroiul și bălțile de pe drumul pe care vor fi nevoiți să-l parcurgă jurnaliștii care vor transmite de la cele patru meciuri de la EURO 2020 găzduite de București.
  • Spectatorii se plâng că iarna este mai frig pe stadion, deși sunt mii de oameni în el, decât este în afara arenei, în aer liber.
  • Căile de acces nu sunt îndeajuns, sunt prea puține. La evenimente cu mulți spectatori se formează cozi de peste o sută de metri.
  • În interior, sunt câteva zone realmente periculoase pentru spectatori. La etajul trei al stadionului, scările sunt abrupte, într-o pantă exagerată, pot cauza chiar o stare de vertij. Riscul de accidente este iminent.
  • „Probleme sunt și la parcarea subterană. Nu există trepte de acces în zona parcării subterane către etajele superioare”, se plânge și Mircea Sandu, fostul șef al FRF.
Ca orice prelată, după un sezon rece sau după ploi, membrana acoperișului rabatabil se înnegrește.
Ca orice prelată, după un sezon rece sau după ploi, membrana acoperișului rabatabil se înnegrește.
  • „Accesul autocarelor în zona vestiarelor este de asemenea problematic: Nu se poate ajunge cu autocarul în zona vestiarelor, deși eu mi-am exprimat problema asta încă de la început, dar nu am fost băgat în seama”, mai adaugă Mircea Sandu.
  • Unele toalete ale stadionului nu funcționează, cele utilizabile sunt prea puține astfel că o pauză de 15 minute cât este între reprizele unui meci nu sunt îndeajuns pentru spectatori.
  • Punctele de vânzare a alimentelor nu par a fi igienice.

Devizul total al Arenei Naționale

139 milioane de euro

Contractul privind reabilitarea şi modernizarea Arenei Naţionale prevedea:
preţul prevăzut în contract a fost de 411.062.996,36 lei exclusiv TVA, reprezentând 119.770.110,53 euro (1 euro - 3.4321 lei la data de 12.12.2006), la care se adaugă TVA în valoare de 78.101.969,31 lei (20 de milioane de euro), respectiv 489.164.965,67 lei (139 milioane de euro) inclusiv TVA, pentru execuţia şi finalizarea lucrării.

plus 24 de milioane de euro

Printr-un act adiţional (nr. 3/2009 la contractul de lucrări de execuţie nr. 3556/19.04.2007 nr. 8411/15.12.2009), s-a introdus un alineat nou, potrivit căruia „contractantul se obligă să elaboreze Proiectul Tehnic, Detalii de Execuţie şi să execute lucrări suplimentare, reprezentând realizarea unui acoperiş retractabil pentru terenul de joc, pe o structură portantă unică şi supra înălțarea terenului de joc, în vederea finalizării şi punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii «Reabilitarea şi Modernizarea Stadionului Naţional Lia Manoliu»".

Astfel, se modifica şi suma prevăzută iniţial ca preţ al contractului, de la 411.062.996,36 lei exclusiv TVA la 417.382.869,98 lei exclusiv TVA (adică plus 6.319.873,62 lei), la care se adaugă suma de 84.831.932,80 lei exclusiv TVA, respectiv 100.950.000,03 lei cu TVA (24 de milioane de euro)pentru proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrării, faţă de contractul iniţial.

plus 92 de milioane de euro

La aceste facturi, după 2009 s-au mai adăugat devize de plată în valoare de alte 92 de milioane de euro pentru amenajări, drumuri, dotări etc

Contractul prevedea că finalizarea lucrării trebuia să se facă în decurs de 32 de luni de la data începerii execuţiei lucrărilor, iar contractantul garanta că, la data recepţiei, lucrarea executată va avea calităţile declarate de către acesta.

Arena Națională, în date pe scurt

Arena Națională, cunoscută și ca Stadionul Național are o capacitate de 55.635 de spectatori, este cel mai mare stadion din țară și primul stadion de elită UEFA din România, succedat de Cluj Arena. Ca o comparație, complexul din Cluj-Napoca a costat 44 milioane de euro, față de cele 235 ale stadionului din București. Diferă capacitatea, 55.000 față de 30.000 în favoarea arenei din Capitală.

Și tot ca o comparație, administrația locală din Arad a inaugurat de curând noul stadion din municipiul bănățean care a costat 14 milioane de euro și are o capacitate de 15.000 de locuri.

În 2012 arena a găzduit Finala UEFA Europa League, aceasta fiind prima finală europeană găzduită de România.

Stadionul are o suprafață de 108.000 metri pătrați și o înălțime de șase etaje. Construcția include un garaj subteran cu 200 de locuri de parcare, 40 de loje a câte 12 locuri, săli de conferințe și restaurante.

De asemenea stadionul are 94 de căi de acces, ceea ce permite ca evacuarea spectatorilor să se poată realiza în 20 de minute. Arena mai este dotată și cu un cub video, suspendat deasupra centrului terenului, echipat cu 4 ecrane a câte 30 metri pătrați fiecare.

Țară în service | Intrarea în Schengen. Rețelele mafiote, mai pregătite decât statul?

Vama Albița este un punct vamal rutier în care autoritățile române nu au scanner pentru TIR-uri. Peste 40 de autotrenuri trec zilnic pe aici în Republica Moldova și invers.

Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat la începutul lunii iunie că ar dori România în Schengen, zona din Uniunea Europeană unde circulația persoanelor și a mărfurilor se desfășoară este fără controale vamale și de trecere a unei frontiere. Rămâne și ca România să demonstreze că este pregătită să mute frontiera Schengen de la granița de vest la est, pe Prut. Cu sau fără autorități pregătite, se pare că lumea interlopă așteaptă cu aceeași nerăbdare intrarea României la Spațiul Schengen.

  • Noua strategie anunțată de Comisia Europeană vine să sprijine România, Bulgaria, Cipru și Croația să intre în zona de liberă circulație. Bucureștiul încearcă din 2011 să adere la acest spațiu comunitar.
  • Înfrângerile tot mai frecvente în fața grupărilor infracționale transfrontaliere reprezintă motivul principal pentru care state ca Franța și Olanda ar vota, la un ipotetic vot de mâine, împotriva intrării României în Schengen.
  • Migrația și mai ușoară a grupărilor infracționale este marea temere a statelor Schengen atunci când vine vorba de extinderea până la granița de est a României a acestei zone.
  • Un TIR cu țigări care intră ilegal acum în România are marfă de contrabandă de aproape un milion de euro. După lărgirea spațiul Schengen, marfa ar valora trei milioane de euro pentru că va putea ajunge ușor până în Germania sau Portugalia, acolo unde un pachet de contrabandă poate fi vândut mai scump.
  • Portul Constanța va deveni cel mai important din partea de est a zonei Schengen, în condițiile în care portul are un singur scaner de generație veche, iar deseori nici acesta nu funcționează.
  • Dacă autoritățile par în continuare nepregătite să profite de bunele intenții ale Comisiei Europene, rețelele infracționale sunt gata de startul aderării la Spațiul Schengen.

Comisia Europeană a trimis în data de 3 iunie Parlamentului European şi Consiliului UE un document privind strategia de reformare a Spațiului Schengen. Actul propune măsuri de optimizare a managementului frontierelor externe și finalizarea procesului de admitere a României, Bulgariei, Croației și Ciprului.

„Restabilirea Spațiului Schengen fără controale la frontierele interne este un lucru extrem de important pentru întreaga Uniune Europeană. Acest lucru a fost recunoscut de Parlamentul European și de Consiliul European, care au cerut restabilirea funcționării normale a Spațiului Schengen. Acest spațiu reprezintă una dintre cele mai clare manifestări privind o uniune din ce în ce mai mare între statele membre și între cetățeni", precizează documentul respectiv.

Intrarea României în Spațiul Schengen este probabil una dintre cele mai importante ținte comune pentru politicieni, administrația publică, mediul privat, dar și pentru cetățeanul de rând. Imediat după anunțul Comisiei Europene din 3 iunie, președintele Klaus Iohannis a afirmat că aderarea la Schengen „rămâne un obiectiv politic major pentru România”. Premierul Florin Cîțu a spus, de asemenea, că speră ca România să adere la zona comercială Schengen până în anul 2024, imediat după ce a ajuns la Palatul Victoria.

Dacă România va adera la Schengen, controlul vamal din Nădlac și din orice alt punct de frontieră cu Ungaria și Bulgaria va fi eliminat
Dacă România va adera la Schengen, controlul vamal din Nădlac și din orice alt punct de frontieră cu Ungaria și Bulgaria va fi eliminat

Europarlamentarul Daniel Tudorache consideră că noua strategie de la Bruxelles privind Spațiul Schengen este o reacție la restricțiile de pe timpul pandemiei. În ultimul an, aproape fiecare cetățean european a fost nevoit să aștepte la graniță atunci când trecea dintr-un stat în altul din cauza restricțiile impuse de fiecare stat, așa cum fac românii când trec în Ungaria. „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele două luni pentru toți cetățenii Uniunii Europene, s-a întâmplat pentru cetățenii din România, Bulgaria, Croația în ultimii 12 ani, 13 ani”, explică și Dragoș Tudorache.

Ce este spațiul Schengen

Statele membre Schengen au eliminat controalele pentru persoane la frontierele dintre ele. Este posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de identitate și fără opriri pentru control. Acordul de liberă circulație a fost semnat la 14 iunie 1985 în mica localitate luxemburgheză Schengen, unde și numele zonei de liberă circulație în UE.

Primele state care l-au implementat au fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos, care și-au deschis între ele granițele la 26 martie 1995.

România încearcă să intre în Spațiul Schengen din 2011. În acest fel, Bucureștiul ar oferi cetățenilor săi aceleași drepturi cu cele de care se bucură cetățenii din alte state UE, dar și din alte țări europene dezvoltate.
România încearcă să intre în Spațiul Schengen din 2011. În acest fel, Bucureștiul ar oferi cetățenilor săi aceleași drepturi cu cele de care se bucură cetățenii din alte state UE, dar și din alte țări europene dezvoltate.

Spațiul Schengen reunește 26 de țări cu un total de 420 de milioane de locuitori, dintre care 22 de state membre ale UE. Din această zonă fac parte și Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda, care nu sunt membre ale UE.

„E o decizie ca să ne încurajeze”

Din 2011, Bucureștiul a rămas în afara spațiului de liberă circulație, deși toate guvernele de după aderarea la UE din 2007 au promis că vor realiza și intrarea în spațiul de liberă circulație.

De altfel, anunțul de pe 3 iunie nu înseamnă că România este la un pas de aderarea la Spațiul Schengen. Ba, din contra, distanța e la fel de mare. Însă, conform specialiștilor consultați de Europa Liberă, Comisia Europeană a dorit să ne încurajeze astfel încât autoritățile de la București să nu renunțe la politicile publice necesare integrării în această zonă de liberă circulație. „E doar ca o atenționare, să nu renunțăm la securizarea granițelor și la o justiție corectă pentru că ni se pare că nu vom mai intra în Schengen. E un mesaj menit mai mult ca să ne încurajeze”, este de părere Ștefan Teodorașcu, expert în comunicare și în relații internaționale.

În urma documentului prezentat la începutul lui iunie, acum Comisia Europeană urmează să prezinte o Reglementare pentru Revizuirea Mecanismului de Evaluare şi Monitorizare Schengen. De asemenea, Executivul UE va organiza constant forumuri Schengen și evaluări privind modul în care a fost gestionată provocată de pandemie la nivelul circulației în spațiul comunitar. În plus, va fi prezentat „un plan pentru situații de urgență” și va fi propus un „instrument de urgență destinat pieței unice”, au mai transmis reprezentanții europeni.

Pentru ca România să adere la Schengen este nevoie de un vot pozitiv al tuturor miniștrilor de Interne din statele membre
Pentru ca România să adere la Schengen este nevoie de un vot pozitiv al tuturor miniștrilor de Interne din statele membre

În ultimii zece ani, Olanda și Franța au refuzat constant accesul României la Spațiul Schengen. „Dacă mâine ar avea un nou vot privind lărgirea acestei zone, cred că cele două state ar vota tot negativ. Din discuțiile avute cu partenerii externi, cred că numai Croația ar avea șanse să aderare la Schengen în acest moment”, ne-a declarat un reprezentant al Ministerului de Externe.

„România și Bulgaria au probleme cu sistemul de justiție, care e mereu atacat/modificat/refăcut când se schimbă o guvernare. Ciprul are problema separării Ciprului de Nord care vrea să devină un stat de sine-stătător. Apoi, toate aceste trei state au probleme de securizarea granițelor. Croația, deși a intrat cel mai de curând în UE, are cele mai mari șanse să intre prima în Schengen”, ne-a spus Ștefan Teodorașcu.

Ce înseamnă practic aderarea la spațiul comun de circulație:

  • eliminarea controalelor vamale atunci când persoanele fizice intră în alte state membre Schengen;
  • eliminarea controalelor vamale și de frontieră pentru transporturile de marfă atunci când TIR-urile din România trec în Ungaria;
  • controlul persoanelor fizice și ale transporturilor de mărfuri se va face doar în cazul în care se există o alertă sau o bănuială a reprezentanților unui stat UE/Schengen.

Mafia nu lasă România să intre în Schengen

În primul rând, Ministerul de Interne, urmat apoi de ministerele de Externe, de Finanțe și de Justiție au responsabilitatea de a impune măsurile necesare aderării României la Schengen. Poliția de Frontieră este una dintre instituțiile implicate cel mai activ în procesul intrării în zona de liberă circulație.

Contrabanda cu țigări este una dintre activitățile preferate ale mafiei transfrontaliere. Un miliard de euro pierde bugetul public din lipsa încasărilor din accizele pe aceste produse
Contrabanda cu țigări este una dintre activitățile preferate ale mafiei transfrontaliere. Un miliard de euro pierde bugetul public din lipsa încasărilor din accizele pe aceste produse

Europa Liberă a consultat mai multe documente ale Poliției de Frontieră legate de intrarea Bucureștiului în rândul capitalelor din statele Schengen. Din aceste schimburi de date cu Bruxelles, reiese că România trebuie să-și creeze o legislație și infrastructura necesară pentru a stopa clanurile infracționale românești să migreze în Vest, dar și să oprească accesul unor grupări infracționale internaționale în spațiul comun european. Pentru a realiza aceste obiective, Bruxelles cere Bucureștiului să îndeplinească, printre multe altele, următoarele obiective.

  • crearea cadrului legislativ în vederea eliminării controalelor la viitoarele frontiere interne și în vederea întăririi controlului la noile frontiere externe;
  • întărirea legislației ce privește lupta împotriva criminalității transfrontaliere;
  • dezvoltarea de bune practici în domeniul cooperării judiciare în materie penală;
  • asigurarea cadrului legislativ și a procedurilor necesare implementării prevederilor Schengen în domeniul substanțelor stupefiante și psihotrope;
  • relocarea personalului din punctele de trecere a frontierei situate pe viitoarea frontieră internă, în contextul ridicării controlului specific la acest tip de frontieră a Uniunii Europene;
  • crearea și dezvoltarea capacității instituționale a structurilor cu atribuții în gestionarea Registrului Central de Investigații și Cercetare în domeniul drogurilor și al infracțiunilor conexe;
  • organizarea activității în porturi și aeroporturi conform normelor Schengen;
  • introducerea datelor biometrice în documentele de călătorie și punerea în circulație a documentelor care atestă rezidența în conformitate cu standardele Uniunii Europene;

Frontierele României devin frontierele Uniunii Europene

Ce se schimbă:

România este ultimul hotar al Uniunii Europene în Est. Granița cu statele non-UE se întinde pe 2.070 de kilometri - 649,4 de kilometri de frontieră cu Ucraina, 681,3 de kilometri de frontieră cu Republica Moldova, 546,4 de kilometri de frontieră cu Serbia. Coasta românească a Mării Negre are aproape 200 de kilometri, mai exact este vorba de 192,5 km. Această graniță de 2.070 va deveni frontieră Schengen, dacă România va adera vreodată la această zonă.

Pentru a opri circulația grupărilor mafiote și exportul criminalității, Comisia Europeană a stabilit deja o strategie prin care granițele României ar urma să fie controlate și de la Bruxelles, nu doar de la București. Vor „fi create instrumente și agenții: Sistemul de Informații Schengen, Sistemul de Informații privind Vizele, Agenția Europeană pentru Frontieră și Coastă (Frontex) și un nou sistem de înregistrare a intrărilor și ieșirilor la frontierele externe ale zonei Schengen”, precizează documentele consultate de Europa Liberă, parte a corespondenței dintre Ministerul de Interne și Comisia Europeană.

Aderarea României la Spațiul Schengen va elimina cozile de la Nădlac
Aderarea României la Spațiul Schengen va elimina cozile de la Nădlac

De exemplu, pentru a opri - înainte de a ajunge în UE - infractorii, teroriștii sau orice alte persoane care prezintă riscuri, călătorii suspecți vor fi totuși verificați înainte de a ajunge în UE prin Sistemul European de Informații și de Autorizare privind Călătoriile (Etias). Aceste controale ar putea începe chiar în 2021.

În paralel, deputații europeni au aprobat planuri de a aronda Agenției de Frontieră și Coastă a UE un corp permanent de 10.000 de polițiști de frontieră până în 2027, tocmai pentru a spori securitatea Europei. Mare parte dintre aceștia ar urma să activeze în România.

Frontiera de pe Dunăre

În cazul aderării la Spațiul Schengen, cea mai importantă schimbare legată de granițele României este legată de frontiera cu Bulgaria. În cazul în care și statul vecin ar intra în spațiul de liberă circulație, atunci acest hotar va dispărea.

De la momentul aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, regimul fluviului Dunărea va fi acela de frontiera terestră internă. Acum este hotar extern pentru România și Bulgaria. Controalele specifice se vor efectua doar în porturile de intrare/ ieșire în/din Spațiul Schengen, conform datelor obținute de la Poliția de Frontieră.

„Pentru navele aflate în tranzit pe fluviul Dunărea, fără oprire în porturile românești, precum și pentru cele care intră sau ies în/din Spațiul Schengen, controalele de frontieră la intrare și ieșire vor fi efectuate în porturile Calafat, Galați, Tulcea, Sulina și Constanta Sud-Agigea”, precizează reprezentanții instituției amintite.

În Schengen, Dunărea va rămâne frontieră internă a României doar la granița cu Serbia. În zonă activează grupări infracționale de trafic cu țigări, dar și mai grav, trafic de ființe umane, în special, imigranți.
În Schengen, Dunărea va rămâne frontieră internă a României doar la granița cu Serbia. În zonă activează grupări infracționale de trafic cu țigări, dar și mai grav, trafic de ființe umane, în special, imigranți.

De asemenea, pentru România și Bulgaria va rămâne valabilă obligația de a supraveghea frontiera cu Serbia. Peste România este vorba de porțiunea de frontieră formată de fluviul Dunărea - între Baziaș și primul punct de trecere a frontierei comune româno-bulgare- Calafat - Vidin, dar și de hotarul terestru din sud-vestul țării.

Brațul Chilia din Delta Dunării

Pe o suprafață de 85 de kilometri, România are aici o graniță cu Ucraina. În 2011 era pus în funcțiune sistemul integrat de supraveghere a traficului de nave pe Dunăre și în Delta Dunării, denumit SCOD. Această investiție făcea parte din contractul de informatizare și modernizare a frontierelor României în vederea aderării la spațiul Schengen.

Sistemul SCOD însemna depistarea tuturor navelor și a persoanelor care trec prin zonă, mai ales pe timp de noapte. „Prin contractul de realizare şi implementare a Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei (SISF), în cadrul Subsistemului Supraveghere, au fost date în exploatare în anul 2011, de-a lungul braţului Chilia, 14 sisteme optoelectronice multi–senzor (n.r. – cameră cu vedere pe timp de zi, cameră cu termoviziune şi telemetru laser montate pe stâlpi)”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Cât de sigură este această graniță:

  • Presa a relatat des în ultimii ani că acest sistem are frecvent sincope în funcționare din cauza lipsei mentenanței.

Frontiera de la Marea Neagră

Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră - SCOMAR - este cel mai modern şi complet sistem tehnologic de la frontiera românească.

„SCOMAR include senzori radar pentru detecție, camere optolectronice cu vedere pe timp de zi şi de noapte pentru identificare, comunicaţii. Toate aceste elemente sunt transmise aici, în centrul de comandă, în baza cărora şeful de tură dispune măsurile eficiente”, au explicat reprezentanți ai Poliției de Frontieră. Sistemul a fost dat în funcţie în 2011 și a costat 24,5 milioane de euro.

Forțarea frontierei este raportată de operatorii flotei Gărzii de Coastă, flotă formată din nava de patrulare şi supraveghere „Ştefan cel Mare”și alte 23 de ambarcaţiuni de dimensiuni mici și medii cumpărate special pentru capturarea de migranţi. „Ştefan cel Mare” este singura navă care poate interveni rapid sau pe timp de furtună atunci când un vas de imigranţi vrea să vină în România.

Cât de sigură este această graniță:

  • în urmă cu doi ani, SCOMAR nu a reușit să depisteze celebrul transport de droguri care a eșuat pe plajă. Explicația Poliției de Frontieră a fost că sistemul nu funcționa exact în perioada în care drogurile intrau în apele teritoriale românești.
  • toate operațiunile reușite în care transporturile ilegale de droguri sunt oprite sunt urmarea unor anchete începute în Statele Unite sau în Uniunea Europeană, așa cum a fost cazul transportului de droguri descoperit în luna mai.

Pe frontiera reprezentată de Marea Neagră se află și Portul Constanța Sud-Agigea. Din punct de vedere al tonajului mărfurilor care trece prin port, acesta este unul dintre primele 20 din Europa. „Aderarea la Schengen poate face ca mare parte din containerele care vin din Asia, Australia, Arabia, Africa și chiar America de Sud să prefere să intre în Spațiul Schengen prin Constanța și nu prin porturile din Vest”, ne-a explicat un reprezentant al Vămii, instituției aflată în subordinea Ministerului de Finanțe. „Acum, un container descărcat în Constanța care are ca destinație Schengen este controlat și când iese din România, la destinație. După aderare, singurul control se va face în Constanța, a explicat acesta.

Portul Constanța are un singur scaner pentru verificarea conținutului containerelor
Portul Constanța are un singur scaner pentru verificarea conținutului containerelor

Cât de sigură este această graniță portuară:

  • containerele din port sunt verificate informatic doar cu ajutorul unui scaner vechi, aparat care uneori se defectează. Scanerul este situat în afara zonei de siguranță portuară, acolo unde TIR-ul trebuie să ajungă pentru control, iar apoi se întoarce în zona vamală.
  • un astfel de control durează cel puțin 15 minute.
  • mare parte din containere sunt controlate manual, de lucrătorii vamali. Conform datelor obținute de la Garda de Coastă, în 2021 s-au depistat zilnic probleme la cel puțin două containere.

Frontiera cu Moldova

Este vorba de o graniță rutieră, în care cele mai importante puncte vamale și de trecere a frontierei sunt la Albița/jud. Vaslui și Sculeni/jud. Iași. „Aici, România are graniță cu Republica Moldova. Fără să exagerez cu nimic, vecinii de peste Prut sunt mult mai bine dotați decât noi. Au scanere, aparate de cântărit TIR-urile. Noi nu avem scanere. Cântărirea TIR-urilor o face uneori Compania Națională de Drumuri, dar asta după ce se iese din vamă”, ne-a explicat un fost șef de punct vamal.

Cât de sigură este această graniță:

  • este locul prin care grupările de trafic de țigări fac cele mai multe transporturi de contrabandă. Conform reprezentanților companiilor de tabac consultați de Europa Liberă, România pierde anual peste un miliard de euro. Cei care vând țigări de contrabandă nu plătesc accize.

Frontiera cu Ucraina

Pe hotarul de nord și nord-est al României cu Ucraina acționează de asemenea grupări de trafic cu țigări. Aici sunt însă grupări care fac contrabandă în cantități mici față de camioanele care trec din Rep. Moldova. Această frontieră este o zonă greu accesibilă din punct de vedere al reliefului.

Cât de sigură este această graniță:

  • „Sunt organizate reţele care practic încearcă să procedeze la aducerea acestor ţigarete din fabrici clandestine de pe teritoriul Ucrainei şi mai departe comercializarea lor pe teritoriul României. Au fost situaţii în care atât sistemele de observare au reprezentat ţinta diferitelor fapte de natură penală pe care le-au încercat diferite persoane. Chiar personalul Poliţiei de Frontieră a fost în repetate rânduri agresat de populaţia din zonă”, ne-au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Concluzii oficiale: România îndeplinește toate condițiile

În pofida tuturor obstacolelor și dificultăților de mai sus, ministrul de Interne, Lucian Bode, este de părere că Bucureștiul este gata să intre în rândul capitalelor europene din spațiul de liberă circulație al UE.

„România este un promotor activ al procesului de modernizare a acquis-ului Schengen, în special în ceea ce privește noile instrumente de asigurare a securității interne a UE. Sunt încrezător că, în perioada următoare, vom face pași concreți spre adoptarea unei decizii favorabile privind aderarea României la Spațiul Schengen și, în acest sens, doresc să mulțumesc pentru susținerea constantă de care am beneficiat până acum din partea Comisiei Europene", a scris Lucian Bode pe Facebook.

România vrea, dar nu știe dacă poate să facă parte din Schengen
România vrea, dar nu știe dacă poate să facă parte din Schengen

Ministrul de Interne a participat în această lună la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), organism care va da votul final privind o eventuală aderare a României la Spațiul Schengen. După aceste întâlniri, Bode a declarat că „România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen și menține la cel mai înalt nivel modul de punere în aplicare a legislației UE. Prin urmare, nu mai putem rămâne în această situație nefirească și nejustificată care trenează de foarte mult timp și care nu face decât să mențină fragmentări în funcționarea spațiului Schengen”.

Concluzii neoficiale: Mafia e gata să intre în Schengen

Dacă afirmațiile ministrului Bode sunt discutabile, având în vedere problemele expuse mai sus, se pare că nu există nicio îndoială cu privire la cât de pregătiți sunt șefii unor clanuri interlope pentru intrarea în Schengen. „Aderarea la Schengen înseamnă dublarea, triplarea câștigurilor grupurilor infracționale”, ne-a explicat sub protecția anonimatului un comisar din Ministerul de Interne.

Din explicațiile pe care acesta ni le-a oferit reiese că:

- traficul cu droguri se poate muta din zona portuară, în zona rutieră cu Serbia, Republica Moldova și Ucraina sau cea muntoasă din nord, cu Ucraina. „Nu mai este nevoie să se facă un transport mare portuar. Se poate face un transport de o pungă cu astfel de substanțe, produse care dacă ajung în Franța, aduc un profit de zeci de mii de euro”, ne-a explicat comisarul.

- contrabanda cu țigări se oprește acum în România, pentru că traficanților le este greu să aranjeze trecerea țigărilor și la frontiera România-Republica Moldova și România-Ungaria. „Aderarea riscă să umple Europa de țigări contrafăcute, dacă nu vom lua măsuri corecte”, ne-a transmis și un reprezentant al unui mare producător de țigări.

- migrația persoanelor riscă să crească. Dacă acum România nu este o țintă pentru traficul de migranți, pentru că hotarele Schengen sunt la granița cu Ungaria, acest lucru se poate schimba după aderare. Astfel, „rețelele de migranți din Serbia spre România vor înflori”, ne-a mai transmis comisarul.

- rețelele de cerșetori se vor înmulți. Este una dintre cele mai simple scheme infracționale. Familii întregi aleg să plece în străinătate la cerșit sau sunt păcăliți cu posibile contracte de muncă, dar odată ajunși în vest sunt ținuți ca niște sclavi și puși să cerșească.

Țară în service | Din 1,16 miliarde euro, bani de cadastru, s-au finalizat 110 localități. Au mai rămas 3064. Unde sunt timpul & banii

Documente și registre cadastrale într-un din comunele înscrise în programul de aproape 1,2 miliarde de euro

În 2015, Liviu Dragnea, ministrul al Dezvoltării la acel moment, anunța că România va avea până în 2023 un cadastru general. Altfel spus, orice petic de pământ și orice construcție urmau să aibă carte funciară. Banii veneau de la Comisia Europeană, dar mare parte din fonduri erau de la bugetul de stat. Investiția totală de peste 1,2 miliarde de euro era necesară pentru ca România să nu mai fie singurul stat european fără cadastru.

  • Cu cele 265 de milioane de euro venite de la bugetul UE și cele 900 de milioane de euro alocate de la bugetul public, Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) trebuie să termine până în 2023 cadastrarea întregii Românii.
  • După șase ani de la startul programului, România are cadastru pe aproape 45% față de 18% cât era în 2015. Numai 110 comune au fost cadastrate în totalitate. Mai rămân lucrări în 3.064 de localități.
  • Reprezentanții agenției consideră că încă se poate cadastra întreaga Românie până în 2023. Argumentul este că în peste 600 de localități se lucrează deja ori s-au organizat licitații pentru lucrările de specialitate.
  • Dacă activitățile de măsurare nu vor fi finalizate până în 2023, România riscă să înapoieze la UE sumele cheltuite din fonduri europene de 265 de milioane de euro pe care le-a avut la dispoziție.
  • 200 de milioane de euro din fonduri publice autohtone și 25 de milioane de euro din alocări de la Bruxelles au fost cheltuite efectiv până acum. Mare parte din aceste sume au ajuns la firme de casă.

Prin Ordonanța Ministerului Justiției de la Viena din 28 decembrie 1849 apăreau pentru prima dată pe teritoriul României de astăzi cărțile funciare. Aceste documente erau întocmite în Transilvania. Autoritățile habsburgice urmăreau identificarea la fața locului a averii fiecărui proprietar, ca bază de impozitare, mai târziu și ca bază a sistemului de vot.

Carol I, apoi Carol al II-lea și Regele Mihai au inițiat proceduri prin care urma să se realizeze cadastru și în restul regiunilor. Regimul comunist a oprit acest elan. Proprietatea privată era un element neglijabil, iar administrarea celei colective se făcea centralizat.

Așa se face, că România a intrat în mileniul trei cu o suprafață de numai 18% înregistrată, cartografiată, înscrisă în cărțile funciare. Numai 18% din teritoriul țării are cadastru. Mare parte dintre proprietățile cu documente de cadastru provin din Ardeal și, cel mult, București. Însă și aici, lista proprietăților fără carte funciară este lungă.

La aderarea la Uniunea Europeană în 2007, România a căpătat statutul de singurul stat fără cadastru general din spațiul comunitar. Vecinii din Bulgaria și-au finalizat în primii 25 de ani de după îndepărtarea comunismului, cadastrul general printr-un program finanțat extern.

În urmă cu șase ani, doar șapte unități administrativ-teritoriale (UAT) din România aveau cadastrul general finalizat integral și cărți funciare deschise pentru toate proprietățile. Aceasta în urma unui proiect finanțat european menit să cadastreze 44 de localități, proiect denumir „CESAR”. Dat fiind raportul de 7 din 44, programul a fost un eșec, așa cum reiese din datele oferite de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție în subordinea Ministerului Dezvoltării.

POVESTEA PROGRAMULUI NAȚIONAL DE CADASTRARE

Prezentarea din 2015

Pe 30 aprilie 2015, Ministerul Dezvoltării anunța un proiect care urma să rezolve problema lipsei cărților funciare în România. Liviu Dragnea, ministrul de resort, lansa Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Fostul șef al PSD promitea atunci că în luna mai 2015 va începe programul care prevede ca până în 2023 realizarea gratuită a planurilor cadastrale ale tuturor imobilelor, deschiderea cărților funciare, precum și acordarea certificatelor de moștenitor pentru succesiune nedezbătute.

Programul de cadastrare l-a ajutat pe Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării în 2015, să devină un personaj și mai influent în PSD
Programul de cadastrare l-a ajutat pe Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării în 2015, să devină un personaj și mai influent în PSD

„Obiectivul principal al Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) este de a înregistra gratuit toate imobilele, respectiv toate terenurile şi clădirile din România, inclusiv apartamentele, în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară. Programul este finanțat din trei surse, două surse principale, veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru, în cuantum de peste patru miliarde de lei (900 de milioane de euro - n.r.), și fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro”, a precizat - pe 30 aprilie 2015 - Liviu Dragnea. Fondurile europene de 300 de milioane de euro erau de fapt 265 de milionae, restul fiind contribuția României.

Programul avea astfel un buget total de 1,165 miliarde de euro sau 1.165 de milioane de euro. Numai pentru ultimele luni ale lui 2015 erau prevăzute a intra în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 147 de unități administrativ teritoriale (UAT), bugetul alocat fiind de 158 de milioane de lei.

Marea provocare a proiectului era cadastrarea terenurilor agricole. Banii europeni erau adresați în special acestui sector
Marea provocare a proiectului era cadastrarea terenurilor agricole. Banii europeni erau adresați în special acestui sector

Ministerul Dezvoltării estima la acel moment că în România ar fi de înregistrat în jur de 40 de milioane de cărți funciare. „Și aici vorbim de imobile, terenuri, clădiri, apartamente, tot ceea ce înseamnă imobil, din care 20% se află în mediul urban, iar cea

Cât costă intabularea

Fără programul național gratuit, cadastrarea unei proprietăți trece de 1000 de lei, conform taxelor ANCPI, taxe publicate pe site-ul agenției.
Costul depinde foarte mult de momentul în care se face intabularea, de documentele proprietarilor, de tipul și mărimea proprietății.

  • Pentru un apartament care primește pentru prima dată cartea funciară, costul oscilează între 500 și 1.500 de lei.
  • Pentru o casă intabulată prima dată, prețul poate varia între 1.000 și 4.000 de lei.
  • Pentru un teren agricol, pădure, teren extravilan, costul este între 1.100 de lei și poate ajunge și la peste 10.000 de lei, dacă proprietatea nu este bine delimitată și sunt necesare măsurători speciale.
  • Pentru o construcție (care nu e casă de locuit), costul pleacă de la 1060 plus 0,5% din valoarea impozabilă a construcției.

În cazul unor contracte de vânzare-cumpărare a unei proprietăți de 100.000 de euro, se achită taxe notariale 5.000 de lei (aproape 1% din valoarea proprietății), plus taxe de intabulare la ANCPI de 700 de lei.

mai mare parte, restul de 80%, în mediul rural. Astăzi, din cele 40 de milioane de imobile existente în România, circa 7,4 milioane sunt înregistrate în evidențele de cadastru, ceea ce reprezintă puțin peste 18% din total. Jumătate din acestea, circa 3,6 milioane se află în mediul urban, iar diferența în mediul rural”, mai declara atunci Liviu Dragnea.

De ce e util cadastrul

Realizarea cadastrării pentru un teren, construcție de orice fel sau pentru o casă duce la

intabularea proprietății, așa cum este terminologia din domeniu. „După ce s-a intabulat un bun imobil, proprietarul primește o carte funciară care îi certifică faptul că deține respectivul teren, care este dimensiunea sa și unde este localizat”, ne explica Adrian Pantiș, specialist în domeniu.

„Până în 1989, chiar și după, românii erau obișnuiți să dețină undeva acasă un document care le atesta dreptul la proprietate asupra unui teren al părinților. Știau în mare, unde e acel teren. În cazul apartamentelor, oamenii aveau, unii încă mai au, doar un contract în care scrie că au cumpărat locuința care le-a fost repartizată în perioada comunistă. Ceea ce nu e îndeajuns în foarte multe situații”, ne mai explică acesta.

Lipsa unei intabulări înseamnă imobilul (terenul sau construcția) nu are setul actelor de proprietate complete și nu poate fi vândut, cumpărat sau disponibil pentru alte operațiuni privind dreptul de proprietate al acestuia. (dreptul de proprietate, superficie, uzufruct, dreptul de uz, abitaţie, servitute, administrare, concesiune, folosinţă și drepturile reale de garanție).

În cazul terenurilor agricole, terenurile fără cadastru nu pot accesa fonduri europene sau nu pot fi introduse în procedura de creditare bancară, pentru că instituțiile de acest gen nu recunosc proprietățile care nu sunt intabulate.

Care este situația după 6 (șase) ani

După șase ani și o lună de la acel moment, România nu mai are doar șapte localități cadastrate în totalitate. Are 110 în plus, așa cum reiese din datele puse la dispoziție de ANCPI. Cu totul, 117.

În plus, numărul imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară gestionat de ANCPI era, în luna mai 2021, de 17.659.384, din totalul estimat de 40.000.000 de imobile, reprezentând 44,15%.

Birocrația și taxele programului „gratuit” i-a făcut pe mulți să evite cadastrarea
Birocrația și taxele programului „gratuit” i-a făcut pe mulți să evite cadastrarea

„Din cele 17.659.384 de imobile situate atât în intravilan, cât și extravilan, 4.052.176 au fost cadastrate ca urmare a lucrărilor de înregistrare sistematică, restul de imobile înscrise provenind din înregistrările realizate la cererea solicitanților, așa numita înregistrare sporadică”, au precizat reprezentanții Agenției Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În România, există 3.181 de unități administrativ teritoriale (UAT, adică orașe și comune), dar cadastrarea gratuită este finalizată integral doar în 110, din 29 de județe.

POVESTEA RATEURILOR

De ce s-a întârziat

Reprezentanți ai ANCPI, primari, foști miniștri, funcționari în Ministerul Dezvoltării, dar și reprezentanți ai ONG-urilor care au monitorizat proiectul ne-au explicat câteva din motivele care au făcut ca după șase ani doar 110 localități să aibă cadastru general.

  • Înainte de programul național de mare cadastrare a fost Programul „CESAR”, prin care Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a alocat ANCPI o sumă de 44 de milioane de lei pentru a se realiza cadastru în 44 de localități. În final, s-a realizat cadastru doar în șapte.
  • Programul național de cadastrare a pornit chiar pe scheletului proiectului eșuat denumit CESAR. ANCPI a dorit ca firmele sau asociațiile câștigătoare să ofere suprafețe mari care să fie cadastrate în urma licitațiilor.
  • Reprezentanții ANCPI și-au dat seama că firmele abia reușesc să asocieze 5-6 comune la lucrările de cadastrare și nu pot primi contracte ca să realizeze lucrări de carte funciară în sute de localități, așa cum se preconiza. După multă energie și timp pierdut, s-a renunțat la această formă de organizare.
  • ANCPI mută proiectul în curtea primarilor. Altfel spus, agenția dă banii, dar primarii trebuie să facă proiecte, să organizeze licitații pentru cadastrare. Este momentul în care programul național de cadastru a intrat într-un unghi mort.
    Reprezentanții și conducerea ANCPI trebuie să poarte dese negocieri cu primarii comunelor pentru a-i convinge să înceapă cadastrarea. Aleșii se plâng însă că nu au funcționari specializați în acest domeniu și că ANCPI ar trebui să coordoneze și să supravegheze lucrările.
    Reprezentanții și conducerea ANCPI trebuie să poarte dese negocieri cu primarii comunelor pentru a-i convinge să înceapă cadastrarea. Aleșii se plâng însă că nu au funcționari specializați în acest domeniu și că ANCPI ar trebui să coordoneze și să supravegheze lucrările.
  • Rezultatul strategiei: numai câțiva zeci de primari depun proiecte pentru a primi fonduri pentru cadastrare.
  • Pentru a nu se pierde fondurile europene deja cheltuite, ANCPI începe cadastrarea terenurilor agricole cu aceste sume. Din cele 28 de loturi, nici până acum nu sunt în lucru toate. Agenția susține că s-au cheltuit puțin peste 120 de milioane de lei (aproape 25 de milioane de euro) din resursele comunitare.
  • Organizația Transparency International considera că lipsa firmelor de profil puternice face imposibilă acordarea acestor contracte din fonduri europene, bani pentru care trebuie să se respecte criterii severe.
  • În 2020, ANCPI s-a întors la procedura organizării de licitații mari, de peste 30 de milioane de lei, pentru a se cadastra sute de localități dintr-un foc.

Explicațiile

Rákosi-Seiwarth Ildikó este actualul președinte al ANCPI. Acesta, dar și mulți alți reprezentanți ai agenției, consideră că o bună parte din întârzieri sunt cauzate de pandemie, dar și de mai vechea lipsă de implicare a primarilor.

„Situația generată de pandemia de Covid-19 a determinat unele firme de cadastru să încetinească ritmul lucrărilor. Potrivit prevederilor contractuale exista riscul ca, odată depășite termenele stabilite, aceste firme să nu încaseze banii pentru măsurătorile realizate. Practic, în cazul acestora, ar fi trebuit semnate alte contracte pentru continuarea lucrărilor, ceea ce ar fi însemnat stagnare, deci mult timp pierdut”, explica Laurențiu Alexandru Blaga, fostul președinte al instituției.

Mai exact, președintele ANCPI punctează faptul că pandemia a întârziat și mai mult unele lucrări din cauza restricțiile de mișcare ceea ce a făcut ca multe termene din contractele încheiate de agenție să nu mai fie respectate. Pentru multe dintre aceste cazuri s-au găsit soluții pentru ca procedura să nu fie reluată.

Fostul președintele al ANCPI, Laurențiu Alexandru Blaga
Fostul președintele al ANCPI, Laurențiu Alexandru Blaga

De partea cealaltă, primarii se plâng de modul de organizare al programului, dar și de lipsa de pregătire a experților în cadastru care sunt atestați de ANCPI. Spre exemplu, Primăria Tugheș, județul Harghita, a reclamat zeci de cărți funciare greșite realizate chiar prin proiectul coordonat de la București.

Gratuit, doar pe hârtie

O altă problemă practică a fost că programul gratuit nu a fost tocmai gratuit. Deși onorariile experților și taxele notariale erau plătite de ANCPI, mulți fermieri s-au plâns că li s-a cerut bani. „Au fost astfel de situații, nu foarte multe, dar au fost. Experți sau notari au cerut taxe de la oameni, pentru că astfel au sperat să ia și de la ei, și de la stat. Nu am avut ce să facem. Programul precizează clar că totul este decontat de la stat, dar nu s-a precizat nimic în proiect legat de posibilitatea ca experții sau notarii să ceară și ei onorarii”, ne-a precizat unul dintre directorii ANCPI.

În mai multe comune din județul Alba, fermierilor li s-a solicitat să achite 200 de lei/hectar pentru cadastrarea terenului agricol, motivația fiind că această lucrare ar include cheltuieli suplimentare care nu sunt acoperite de suma oferită de Guvernul României. Reprezentanți ai Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România au făcut mai multe sesizări la ANCPI, plângeri rămase fără vreun rezultat.

Pielești, una dintre cele 110 de localități cadastrate integral

Proprietarii a peste 14.000 de imobile din comuna Pielești, județul Dolj, au primit anul acesta, cărțile funciare.

Înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară a început în anul 2019 și a vizat o suprafață totală de 6.568,34 de hectare. Lucrările de cadastru general au fost finanțate din bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din județul Dolj, șase sunt cadastrate integral (Drănic, Mischii, Goicea, Coțofenii din Dos, Brădești, Pielești), iar în alte 64 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT cât și pe sectoare cadastrale.

POVESTEA BANILOR

Pe urmele contractelor

Din 2019, după ce ANCPI a observat în sfârșit că primarii nu se înghesuie să realizeze cadastrarea, agenția a început din nou să organizeze licitații de zeci de milioane de lei. În acest an, agenția a desemnat câștigătorii în trei contracte de peste 30 de milioane de lei.

ANCPI acordă tot mai multe contracte de zeci de milioane în speranța că lucrările vor finalizate până în 2023
ANCPI acordă tot mai multe contracte de zeci de milioane în speranța că lucrările vor finalizate până în 2023

Din datele consultate de Europa Liberă, reiese că din 2019 și până acum firmele care au câștigat cele mai importante contracte de cadastrare sunt:

  • Procad SRL din Timișoara, județul Timiș

Cosmin Alin Popescu și Ion Miron sunt acționarii firmei, conform datelor obținute cu ajutorul platformei termene.ro. Cosmin Alin Popescu este cadru didactic și fost decan Facultatea de Agricultură a Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. El este actual membru in consiliul de conducere al Facultății de Agricultură din această universitate.

Popescu a fost din anul anul 2006 și până în 2017 asociat în firma Greenland cu Marius Arthur Ursu, fostul director general al ANCPI, actual șef al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș.

Ion Miron este fratele lui Nicolai Miron, un afacerist controversat și un apropiat al PSD Timiș, dar mai ales al fostului șef al organizației, ex-premierul, Sorin Grindeanu. În acte, societatea a fost înființată de Cosmin Alin Popescu și soția sa. În anul 2012, soția lui Popescu iese din firmă și intră Ion Miron. În aceeași perioadă, Ursu ajunge chiar șeful ANCPI.

  • Geomatics Integrated Services SRL din Sectorul 1, București

Societatea îi are acționari pe Mihai Ianciu și Mihai Răzvan Toader. Mihai Ianciu este director al Diviziei IT&C din UTI Systems, unul dintre cei mai importanți oameni din influenta compania UTI Group. Relațiile cu acestă companie sunt intermediate și de Alexandra Ramona Sima, director la Geomatics. Acesta a lucrat și ea la UTI până în 2018.

  • Promoter M & G SRL din județul Timiș

Este o firmă care o are ca acționar și administrator pe Georgeta Pisoi. Societatea a a fost înființată în 2000 de Adrian-Zeno Galiciu și Ovidiu George Mihalache. Georgeta Pisoi este mătușa lui Adrian-Zeno Galiciu. El este un fost şeful Serviciului Topografic din direcția regională a Companiei de Autostrăzi. Adrian-Zeno Galiciu este un apropiat al lui Marius Arthur Ursu, conform surselor Europa Liberă.

  • Geosilva SRL din județul Iași

Firmă deținută de Constantin Ciprian Săvescu, conform datelor obținute cu ajutorul platformei termene.ro.

  • EKD Software SRL

Săvescu este și co-acționar în acestă societate. El îl are partener în EKD Software pe Marius Cătălin Petrișor. Acesta din urmă ar fi rudă cu Manuela Petrișor, director economic la OCPI Bacău, județul unde se află și localitățile care vor fi cadastrate.

  • Komora Engineering SRL din județul Călărași

Firma îl are ca acționar unic și administrator pe Cosmin Alexandru Dragomir. El este fiul lui Viorica M. Dragomir, aceasta a fost până în 2016 angajată a OCPI Călărași și a deținut și funcția de director cu delegație în anul 2016, a OCPI Călărași.

  • Ingeo Proiect SRL din Sectorul 1, București

Societatea are patru acționari: firma MGGP SA -55% din Tarnow (Polonia) și persoanele fizice Teodor Iulian Cristea -15%, Dragoș Mihăilă - 15%, Radu Iordache - 15%.

Firma folosește resurse umane și dotări care au aparținut societății Theotop din București.

  • Theotop SRL din București

Theotop SRL este deținută de președintele Asociației Patronale de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, Valeriu Manolache, fost membru în Consiliul de Administrație al ANCPI. El este asociat în această societate cu Teofan Manolache.

Lipsa cadastrului pentru terenurilor agricole este una dintre problemele cele mai des întâlnire în mediul rural
Lipsa cadastrului pentru terenurilor agricole este una dintre problemele cele mai des întâlnire în mediul rural

O altă societate la care Manolache este vicepreședinte și administrator este Infoplan International SRL, profilată tot pe activități cadastrale.

Theotop este o firmă abonată la contracte de cadastrare cu ANCPI, contracte pe care le obținea de obicei în asociere cu Romair Consulting.

  • Megagis SRL din Târgoviște, județul Dâmbovița

Firma are trei acționari, este vorba de Romeo Nicolae Duicu - 70%, Corneliu Staver - 15% și Ramona Elena Pupezescu - 15%.

Corneliu Staver a lucrat pentru Ionuț Săvoiu, fost deputat și șef al ANCPI, în compania Blom Romania. În anii ’90, director adjunct în cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Săvoiu a mai fost, până în 2019 și administrator în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița.

  • Agroimobiliara SRL din județul Brăila

Societatea are un singur acționar, este vorba de Constanța Drăgan. Carmen (Suruianu) Ciurea este administratorul societății. Constanța Drăgan este soția lui Constantin Petrică Drăgan, director OCPI Brăila.

  • Nextcad Surveying SRL din județul Galați

Firma are tot un acționar, pe Nona Silistru. Aceasta și Iulian Georgescu sunt și administratori. Georgescu este un fost angajat la Biroul de Înregistrare Sistematică din cadrul OCPI Galați. El este fiul lui Nona Silistru si ea șef de birou la Prefectură.

  • Car Top SRL din județul Neamț

Societatea are un singur acționar este vorba de Cristian Constantin Cucoară. El și Ion Cucoară sunt administratorii societății.

La înființare, firma îi avea ca acționari pe Ion și Elena Cucoară. Cristian Cucoară a vrut în 2014 să ajungă șef la OCPI Constanța, dar nu a luat examenulpentru obținerea funcției respective. El este fratele lui Ion Cătălin Cucoară, expert DNA tot în probleme de cadastrare și evaluare terenuri. Numele său apare, de exemplu, în procesul în care Radu Mazăre a fost condamnat pentru retrocedarea ilegală a unor plaje din Constanta.

  • Topo HANS Impex SRL din Sector 1, București

Firma este deținută de partenerii Mihai Alexandru Hruza - 50% și Viorica Hruza, restul de 50%. Aceștia s-ar înrudi cu o Mădălina Hruza, angajată la OCPI București.

  • Geo Cart SRL din Sectorul 1, București

Societatea îi are ca acționari pe Sorin Negru - 90 %, Daniela Rebican - 5 % și Raluca Ortansa Iacob - 5%.

  • Geo-Topo SRL din Tulcea

Firma are doi co-acționari, este vorba de Cătălin Vasile și Mădălina Teodora Ciobanu. Administratorul societății este Ion Vasile, fost inspector și șef serviciu în OCPI Tulcea. Cătălin Vasile.

Mădălina Teodora Ciobanu, fostă Staraș, este fiica lui Dan Staraș, chiar fost director al OCPI Tulcea între 1997 și 2001.

  • Geolink SRL

Societatea Geolink este deținută de Ioan Rodina. El a fost asociată din 2010, prin intermediul firmei Creapolis SRL, cu deputatul Alin Popoviciu deținea 50% din părțile sociale din Sports Games.

Tot atunci, în Sports Games a intrat și Andreescu Diana Ornella, fiica lui Constantin Ostaficiuc, care la aceea dată era președintele Consiliului Județean Timiș. Fiica lui Ioan Rodina, Lenuța Rodina, lucrează la OCPI Timiș.

  • Topogeotehnics SRL din județul Vaslui

Acționarii sunt Cristinel Francisc Chiper - 95% și Alin Florinel Cogălniceanu, cu restul acțiunilor. Soția lui Chiper, Daniela, este director la OCPI Vaslui.

Europa Liberă a stat de vorbă cu o parte din reprezentanți ai acestor companii. Aceștia ne-au spus că nu-și pot permite să sporească sumele alocate catografierii gratuite pentru proprietari pentru că nu știu dacă primesc sau nu contractele și în plus, piața forței de muncă din acest domeniu nu era pregătită pentru un astfel de proiect național. Altfel spus, aceștia se plâng ei înșiși că nu găsesc specialiști care să întocmească lucrări de cadastru.

Ce va fi în 2021

Reprezentanții ANCPI au anunțat că pentru acest an, primăriile care vor să realizeze lucrări de cadastru au la dispoziție peste 300 de milioane de lei.

„Primăriile care doresc să realizeze lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară au la dispoziție 309.501.626 de lei, în anul 2021”, au precizat reprezentanții agenției.

În acest an, fiecare UAT poate primi 160.000 de lei pentru înregistrarea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

„Banii vor fi virați în conturile primăriilor după deschiderea noilor cărți funciare aferente imobilelor recepționate”, au mai explicat reprezentanții ANCPI. Cu alte cuvinte, primăriile trebuie ca mai întâi primăriile să plătească deschiderea cărților de carte funciară, iar banii le sunt decontați ulterior. Ceea ce deschide un alt șir de probleme.

Dar despre ele în episodul următor.

Țară în service | Mașinăria de spălat a Justiției Militare. Trei sferturi din militarii infractori sunt albiți la Tribunal

Justiția militară din România albește 3 din 4 militari pe care îi găsește vinovați de diferite infracțiuni. Metoda se numește „amânarea pedepsei”.

Justiția militară din România s-a specializat în ultimii ani în pronunțarea unor sentințe care nu îi afectează decât cel mult moral pe militarii-infractori. Trei sferturi din militarii români care comit infracțiuni sunt iertați de judecători și pot astfel să își continue activitatea în instituțiile militarizate ale statului. Europa Liberă a documentat practica „amânării pedepselor”: metoda prin care justiția militară se transformă într-o adevărată mașinărie de spălat fapte penale.

  • aproximativ 250 de militari români sunt judecați în fiecare an de cele patru instanțe de profil din România: București, Cluj, Iași și Timișoara. Tribunalele militare sunt instituții distincte de cele civile, au sedii și personal propriu iar ordonator de credite este Ministerului Apărării Naționale (MApN);
  • Europa Liberă a analizat toate sentințele pronunțate de cele patru tribunale militare din 2018 până în prezent: aproape 600 de hotărâri. În 72% din cazuri, inculpații au fost iertați de faptele penale și au primit pedepse cu „amânarea executării” sau renunțare la urmărirea penală;
  • Posibilitatea amânării pedepsei a fost introdusă în Codul Penal românesc în 2014, odată cu intrarea în vigoare a noii legislații penale. Aceasta ar trebui să fie o dovadă de clemență a justiției pentru infractorii care comit fapte fără mare pericol social și care îi conving pe judecători că se vor îndrepta;
  • Pentru militari, amânarea pedepsei mai vine cu un alt mare avantaj. Pentru că nu produce efecte penale asupra inculpatului, acesta nu capătă oficial statutul de condamnat, care este incompatibil în România cu funcția militară. Orice militar care ar primi fie și o pedeapsă cu suspendare, rămâne automat fără funcție;
  • Europa Liberă a identificat inclusiv cazuri grave de militari care s-au urcat băuți la volan și care au ucis pietoni, care au lovit cetățeni în timpul exercitării atribuțiilor sau au furat. Au beneficiat însă de prevederile „amânării” pedepsei;
  • România este una dintre puținele țări din UE care mai are tribunale militare, alături de Bulgaria, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Ungaria, Polonia;
  • Cele mai des întâlnite infracțiuni comise de militarii din România sunt cele de conducere sub influența alcoolului. Analiza pe care am realizat-o a scos la iveală că, în ultimii 2 ani și jumătate, doar 3% din dosare au vizat infracțiuni militare, cum ar fi dezertarea, insubordonarea, părăsirea postului etc. Restul sunt de drept comun;
  • Pe lângă cei din Armată, la aceleași tribunale mai sunt judecați și jandarmi, pompieri, angajați SRI, STS, SPP sau alte instituții cu regim militarizat în România.
    ______________________________________________________________________

Pe 11 decembrie 2017, militarul Vasile C. R., de la UM 01037 Vatra Dornei, a consumat alcool la domiciliu personal după care s-a urcat la volanul mașinii sale marca Mercedes. După aproximativ 10 minute, în timp ce se deplasa cu mașina înspre gara Burdujeni/jud. Suceava, caporalul s-a angajat în depășirea unui alt vehicul și, depășind viteza legală, a lovit o femeie de 64 de ani care se afla pe marginea drumului alături de o altă persoană. Victima a murit pe loc. La fața locului a ajuns un echipaj de Poliție care l-a testat pe militar și a aflat că acesta băuse. 0,7 mg/l în sânge avea să fie alcoolemia stabilită de medicii legiști.

Acesta a recunoscut de la început fapta. A făcut-o la Iași, acolo unde a fost cercetat în primă fază de procurorii militari. Ulterior, a fost judecat la Tribunalul Militar pentru ucidere din culpă. Judecătorul militar Dan Condrea, președintele instanței, a stabilit că militarul merită o pedeapsă de 9 luni de închisoare, pentru care a dispus amânarea executării.

În lumea justiției, „amânarea pedepsei” este una dintre cele mai bune soluții pe care un vinovat o poate obține. Aceasta înseamnă că acuzatul nu este condamnat penal, ci trebuie să respecte numai o serie de restricții pentru un interval de timp limitat. În lipsa recidivei în acel interval, e ca și cum procesul nu a existat niciodată. Cazierul nu este afectat.

Sentința aberantă pronunțată la Iași în cazul lui Vasile C. R. avea să fie schimbată în apel, la Curtea de Apel Militară București, care a admis apelul procurorilor și al urmașilor victimei și l-a condamnat pe militar la doi ani de închisoare cu suspendare.

Însă cele mai multe cazuri de „pedepse cu amânare” stabilite de cele patru instanțe militare din România nu mai apucă să fie analizate de instanța militară de control judiciar.

Europa Liberă a analizat toate sentințele pronunțate de tribunalele militare București, Cluj, Iași și Timișoara începând cu 1 ianuarie 2018 și până în mai 2021. Aproape 600 de hotârâri judecătorești, cele mai multe simple transcrieri, aproape notariale, ale unor acorduri de recunoaștere sau rechizitorii întocmite de procurorii care construiesc cazurile.

Situația, instanță cu instanță

Cluj.


Cea mai mare proporție a sentințelor „cu amânare” o întâlnim la Tribunalul Militar Cluj: 78%. Pentru acuratețea calcului, am exclus deciziile de restituire la Parchet sau revizuirile și ne-am axat doar pe cazurile în care judecătorul s-a pronunțat pe vinovăția sau nevinovăția inculpatului și pe pedeapsa aplicată acestuia.

Dintre cele 178 de sentințe analizate, în 131 s-a dispus amânarea pedepsei, în 10 renunțarea la urmărire penală, în 27 s-a dat o condamnare cu suspendare. Restul au fost condamări cu executare/încetări ale procesului penal pe varii motive (prescriptie, de pildă)/achitare/amendă penală.

Iată câteva exemple de procese la finele cărora s-a dispus amânarea:

  • Doi jandarmi din Harghita, F.L. și S.M., au fost acuzați pentru fals intelectual după ce, în perioada 2014-2016, ar fi falsificat foile de parcurs aferente unei autoutilitare de serviciu consemnând un consum fictiv de carburant de 2,3 tone, furat practic din avutul instituției. Amândoi au primit câte o pedeapsă de 1 an și 3 luni cu amânare și se pot întoarce la serviciu.
  • Tot un jandarm, plutonier major P.D.-F, a primit 1 an de închisoare cu amânare pentru influențarea declarațiilor. Plutonierul a încercat printr-un comportament „vădit intimidant” să determine un cetățean să nu depună plângere împotriva comportamentului abuziv al unui coleg. Jandarmul s-a pensionat înainte de sentință, la 42 de ani.

Într-un răspuns oferit Europa Liberă, Tribunalul Militar Cluj ne-a transmis că, potrivit Constituției, „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”.

În aceste condiţii, Tribunalul Militar Cluj soluţionează cauzele cu respectarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, iar înfăptuirea actului de justiţie se realizează ţinând cont de particularităţile fiecărei cauze şi de prevederile legale incidente.”

Iași.


Tribunalul Militar Iași a avut cele mai multe sentințe pronunțate începând cu 1 ianuarie 2018: 195. Dintre acestea, 70% au fost în fapt amânări de pedeapsă.

Un militar de 47 de ani din Vânători/Galați, având permisul suspendat și fiind în stare avansată de ebrietate (2,5 mg/l), s-a urcat la volan și a intrat în gardul unui vecin, după ce a condus anevoios în jur de 2 kilometri. A primit 1 an și 8 luni cu amânare.

Un alt militar, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu amânare după ce a refuzat să execute ordinului unui superior, și anume să sufle în etilotest, existând suspiciuni că ar fi consumat alcool în timpul serviciului. Instanța a luat în calcul „conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, comportarea sinceră în cursul urmăririi penale.”

Ce înseamnă „amânarea pedepsei”

Potrivit Codului de Procedură Penală, condițiile amânării pedepsei sunt următoarele:

(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62.

(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum și a celor ce au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Tribunalul Iași nu ne-a furnizat un punct de vedere până la publicarea acestui material. Fostul judecător Radu Tărniceriu, ex-președinte al acestei instanțe, a fost de acord să discute cu Europa Liberă.

„Privind situația la nivel general, cred că vorbim de faptul că cele mai multe dintre infracțiunile imputate militarilor sunt mai ușoare decât în justiția civilă. Multe sunt, de exemplu, conduceri cu alcool, acolo unde și instanțele civile pronunță pedepse cu amânare sau cu suspendare. Un alt aspect este cel al unei posibile duble sancțiuni. Spre deosebire de un profesor sau un angajat la Fisc, un militar și-ar pierde funcția în cadrul unei condamnări, or și acest aspect cântărăște atunci când se stabilește modalitatea de executare a pedepsei.”

Nu ar trebui ca, de fapt, prestigiul hainei de militar să conteze mai mult decât cariera individuală a celui acuzat? „Este, într-adevăr, și asta o discuție”, spune Tărniceriu.

Un judecător militar în funcție, care a dorit să își păstreze anonimatul, a avut și el un punct de vedere similar.

„Cauzele cu militari sunt, în principiu, de complexitate mai redusă și pericol social mai scăzut. Foarte multe alcoolemii la volan. Ei nu sunt recidiviști și în imensa majoritate sunt oameni cu coloană vertebrală și recunosc faptele. Adică merg pe procedură simplificată. Dacă te uiți la pedepsele cu alcool pe procedură simplificată la instanțele civile și acolo se dă cu amânare. Deci nu e vorba de amânare de fapt, ci de natura infracțiunilor”, ne-a transmis judecătorul.

Timișoara

De la Tribunalul Militar Timișoara Europa Liberă a consultat 111 sentințe judecătorești. 75% dintre procesele militare se încheie cu pedepse cu amânare sau cu renunțare la urmărire penală, în timp ce în 18% se pronunță condamnări cu suspendare. Condamnarea cu suspendare, la fel ca și cea cu executare, implică pierderea calității de militar.

Din practica Tribunalului Militar Timișoara reiese, de pildă, că și în cazul unor militari judecați pentru alcoolemii de peste 2 la mie se pronunță sentințe cu amânare. Cei mai mulți șoferi care au o astfel de alcoolemie sunt adevărate arme pe șosele.

Un exemplu este V.G.A., jandarm în județul Mehedinți, care în martie 2019 a primit 1 an de închisoare cu amânare după ce a condus cu alcoolemie de 2,35 mg/l în sânge. La proces, V.G.A. a „promis că nu o se se mai întâmple”.

Inculpații care primesc pedepse cu amânare nu își țin întotdeauna promisiunile. A.S.N., un subofițer la ISU Mehedinți, a produs pe 9 februarie 2018 un accident rutier după ce nu s-a asigurat și a intrat cu mașina într-un TIR. Pompierul era beat: 1,95 mg/l și a comis fapta în perioada de supraveghere a unei alte pedepse cu amânare pe care o primise cu un an în urmă ca urmare a recunoașterii faptei. Și atunci, militarul se urcase băut la volan.

La al doilea proces, a primit o pedeapsă cu executare și a rămas și fără funcția militară.

Tot Tribunalul Timișoara a pedepsit cu amânare un militar care și-a bătut crunt nevasta, lovindu-o cu capul de gresie, un jandarm acuzat de trafic de substanțe psihotrope sau alți doi jandarmi care au lovit un cetățean.

Într-un răspuns oferit Europa Liberă, Tribunalul Militar Timișoara ne prezintă explicațiile legale pentru care un judecător poate dispune amânarea unei pedepse.

„Infracțiunile săvârșite de militari sunt, în general, de o gravitate redusă, iar pedeapsa prevăzută de lege este de regulă amenda sau închisoare de la 1 la 5 ani. În majoritatea cazurilor, inculpații militari au recunoscut săvârșirea faptelor și au solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, beneficiind, conform art. 396 alin. 10 C.pr.pen, de reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 în cazul închisorii și cu ¼ în cazul amenzii. Astfel fiind, majoritatea pedepselor stabilite au fost închisoare de cel mult 2 ani sau amenda. Cu foarte puține excepții, militarii trimiși în judecată sau cu care au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției nu au antecedente penale și nu recidivează. În general, militarii sunt persoane apreciate în societate și au o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii”, ne-a explicat judecătorul Ovidiu-Ștefan Scărlătescu.

București

Tribunalul Militar București are cel mai mic procent de pedepse cu amânare aplicate, 62%. O treime din militari primesc pedepse cu suspendare la această instanță, ai căror judecători au și respins, în mai multe rânduri, acorduri de recunoaștere a vinovăției care stabileau pedepse cu amânarea.

Un exemplu este un acord privind renunțarea la urmărire penală a unui militar care a condus băut. În motivarea refuzului de a confirma acel acord, judecătorul militar de la București arată că fapta de conducere sub influența alcoolului reprezintă „o atitudine antisocială gravă”.


Despre recunoașterea faptei de către militar în astfel de cazuri, prima cale spre amânarea unei pedepse, judecătorul arată sever că: „Recunoașterea fortuită a unui fapt constatat științific, nu înseamnă sinceritate, ci doar acceptarea evidenței, dată fiind absența obiectivă și totală a posibilității de a ascunde adevărul”.

Judecătorul se referă la faptul că proba împotriva șoferilor băuți este valoarea alcoolemiei din sânge, iar recunoașterea lor nu ajută la procesul penal, adică aflarea adevărului, ci doar îi ajută pe inculpați să obțină clemență. Potrivit legii, dacă admit fapta beneficiază de reducerea cu o treime a pedepsei. Același judecător notează și de ce calitatea de militar nu ar trebui să conteze pentru ușurarea sentinței, ci dimpotrivă: „Respectul față de lege și față de autoritate sunt, prin excelență, cerințe de bază ale conduitei militare”.

Au fost însă cazuri, și nu puține, inclusiv la Tribunalul Militar București, în care sentința finală a fost cea a pedepsei cu amânare. Și pentru alte infracțiuni, cum ar fi schingiurea animalelor, uz de armă sau înșelăciune s-au dispus sentințe similare de amânare.

Cum arată situația la o instanță non-militară

În instanțele civile, procentul pedepselor cu amânare pronunțate în dosarele penale este de aproximativ 10%.

Judecătoria Iași este una dintre instanțele cu cel mai mare volum de activitate din țară. În 2020, la Secția Penală a acestei instanței au fost înregistrate 3.034 de cauze.

„Din datele pe care le avem, estimăm că dintre aceste 3.034 de cauza, în jur de 1.000 au fost rechizitorii plus acorduri de recunoaștere a vinovăției. Dintre acestea, în aproximativ 100 s-a dispus amânarea pedepsei, adică 10% din totalul soluțiilor pronunțate”, ne-a declarat Diana Micu Cheptene, președintele Curții de Apel Iași, care are în subordine și Judecătoria Iași.

România, printre ultimele state care mai are instanțe militare

Două concluzii importante se desprind din faptele de mai sus:

  • cele mai multe infracțiuni comise de militarii români sunt cele de conducere sub influența alcoolului. Militarii încheie acorduri de recunoaștere cu procurorii care, odată validate de Tribunal, rămân definitive.
  • 72% din soluțiile pronunțate de instanțele militare au fost de amânare a pedepsei sau de renunțare la urmărire penală. Procentul covârșitor este cel al amânării pedepsei și este valabil la nivel național.
  • În teritoriu, procentul sentințelor cu amânare este sensibil mai mare decât în București, unde media e de 63%.

Europa Liberă a cerut și de la ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, un punct de vedere cu privire la procentul foarte mare al pedepselor cu amânare stabilite de instanțele militare din România. Prin intermediul biroului de presă, acesta ne-a transmis că refuză să comenteze.

„Ministerul Apărării Naționale respectă cu strictețe prevederile legale referitoare la independența judecătorilor (art. 2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor), independența justiției și obligativitatea respectării hotărârilor judecătorești (art. 1,2 și 16 din Legea nr. 304/2004). În consecință, pentru exprimarea unui punct de vedere privind activitatea instanțelor militare, vă recomandăm să vă adresați Curții Militare de Apel București”, a fost reacția transmisă de minister.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, alături de președintele Klaus Iohannis.
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, alături de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit portalului Consiliului Superior al Magistraturii, la cele 4 instanțe militare din România activează 9 judecători militari. Media salarială de anul trecut a fost de 20.000 de lei pe lună, însă fiecare judecător a mai încasat până la 150.000 de lei pe an, ca drepturi salariale restante. Pe lângă judecători, statul mai plătește grefieri, specialiști IT, economiști: până în 15 persoane per instanță.

România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană (UE) care mai are instanțe militare, potrivit datelor prelucrate de Europa Liberă de pe portalul european e-justitie, administrat de UE.

Mai au astfel de instanțe Bulgaria, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Ungaria, Polonia. În alte țări, cu ar fi Portugalia sau Letonia, legea mai prevede înființarea tribunalelor militare, însă doar pe timp de război.

UPDATE Tribunalele Militare București și Iași au remis un punct de vedere ulterior publicării materialului. Le redăm mai jos:

Tribunalul Militar Iași: „
Instanța poate aprecia că aplicarea imediată a unei pedepse privativă de libertate nu este necesară, dar că se impune supravegherea conduitei inculpaților pentru o perioadă determinată, așa cum prevăd dispozițiile art. 83-84 C.pen. privind instituția amânării pedepsei. De asemenea, aceste condamnări în care este amânată aplicarea pedepsei, nu se referă la infracțiuni grave sau foarte grave, cazuri în care instanța a stabilit alte modalități de individualizate a pedepsei.”

Tribunalul Militar București:

Urmare solicitării dumneavoastră transmisă instanței vă informăm că nu putem comenta hotărârile pronunțate de judecătorii instanței, cu atât mai puțin din perspectiva motivelor pe care s-ar întemeia soluțiile. În acest sens facem trimitere la disp. art.2 alin.3 și 4 din Legea nr.303/2004. Totodată, ținem să precizăm că instanțele militare nu sunt subordonate Ministerului Apărării Naționale. În ceea ce privește consecințele pe care le-ar avea asupra unui militar aplicarea unei pedepse, finalitatea trecerii în rezervă treb*Într-o versiune initiață a acestui articol a apărut informația conform căreia instanțele militare sunt subordonate MApN. Ministerul Apărării, prin Direcția Instanțelor Militare, are calitatea de ordonator terţiar de credite pentru instanţele militare,uie avută în vedere, în cazul cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale, prin raportare la prev. art.87 alin.3 din Legea nr.80/1995, care o prevede, în anumite ipoteze, doar ca o posibilitate”

Pentru documentarea acestui articol a fost folosit portalul Rolii.

*Într-o versiune initiață a acestui articol a apărut informația conform căreia instanțele militare sunt subordonate MApN. Ministerul Apărării, prin Direcția Instanțelor Militare,
are calitatea de ordonator terţiar de credite pentru instanţele militare.​

Țară în service | Menajera lui Vanghelie deține un teren de 900.000 euro printr-o hotărâre judecătorească falsă. Metode de tunuri imobiliare

Marile orașe din România și, în special, Bucureștiul sunt scena unor tunuri imobiliare de proporții. Fenomenul a proliferat din cauza numărului mare de terenuri fără proprietari cerți.

Retrocedări suspecte, cumpărări de drepturi litigioase, puneri în posesie greșite - toate aceste metode de furt sau afaceri la limita legii din domeniul imobiliar au fost brevetate demult în lumea rechinilor imobiliari. Europa Liberă a descoperit o nouă escrocherie: înregistrarea unei proprietăți cu o hotărâre judecătorească falsă pentru un teren care nu a fost încă revendicat de cineva.

  • În octombrie 2020, o bătrână de 71 de ani solicita înregistrarea unei proprietăți în zona Băneasa, una dintre cele mai bine cotate zone din București. Actul de proprietate se baza pe o decizie a Judecătoriei Sector 1 din 1997. Funcționarii de la Cadastru au intabulat proprietatea fără ezitare.
  • Așa a devenit oficială una dintre cele mai noi metode de tun imobiliar. De ce? Conform instanței, decizia judecătorească prin care s-a înregistrat proprietatea din zona Băneasa nu există. S-a folosit numărul unui dosar de la o altă cauză.
  • Teoretic, procurorii investighează această cauză, dar terenul în cauză este scos la vânzare. Ieri, când Europa Liberă a verificat din nou, terenul își aștepta, în continuare, cumpărătorul. Intermediarii și agenții imobiliari care vând terenul declară, absurd, că nu știu cine este proprietarul terenului pe care îl vând.
  • Bătrânica, proprietara din acte, locuia într-unul dintre cele mai insalubre blocuri din București. Conform vecinilor, aceasta a fost menajera familiei Marian Vanghelie. Fostul primar s-a mai folosit de femei de serviciu și în primele sale afaceri.
  • Marian Vanghelie a evitat să ne răspundă la întrebările legate de Veronica Pop, fosta menajeră a familiei. L-am întrebat prin mesaje pe care le-a citit dacă o cunoaște și dacă ne poate ajuta s-o contactăm.
  • Acest tun, dar și mare parte din afacerile la limita legalității din domeniul imobiliar vizează terenuri care nu au fost retrocedate în anii 2000.
  • Experții din domeniu susțin că astfel de aranjamente se pot face doar cu ajutorul angajaților primăriilor sau a celor de la Cadastru.
  • Apariția unor moștenitori, a unui testament, aranjarea unei asocieri cu statul, sau cumpărarea de drepturi litigioase sunt câteva dintre metodele des întâlnire care duc la reușita unui tun imobiliar în București și în marile orașe din țară.
  • Aceste escrocherii imobiliare sunt înlesnite de lipsa unui plan național de cadastru complet. Inițiate încă înainte de aderarea la Uniunea Europeană în 2007, programele de cadastrare națională au fost reluate în 2015, dar au înaintat atât de încet încât în 2021 nu sunt încă finalizate.

Terenul de la adresa poștală strada Regimentului 81, din Sector 1, o are ca proprietară pe Veronica Pop, conform datelor de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Aceasta este născută în 1949 și domiciliată într-unul din blocurile-ghetou din strada Zăbrăuțului, cartier Ferentari, Sector 5. Valoarea terenului de 2.529 de metri pătrați de pe strada Regimentului este de aproape 900.000 de euro, dacă se ține cont de prețurile cerută în zonă.

Strada Regimentului 81, terenul de aproape 900.000 de euro, trecut pe numele unei bătrâne cu domiciliul într-un „ghetou” din Ferentari. Zona Băneasa, București.
Strada Regimentului 81, terenul de aproape 900.000 de euro, trecut pe numele unei bătrâne cu domiciliul într-un „ghetou” din Ferentari. Zona Băneasa, București.

Veronica Pop nu mai locuiește la adresa de domiciliu din documentele cu care a fost înregistrată proprietatea din Băneasa în octombrie 2020 la ANCPI. Vecinii săi nu au mai auzit nimic despre aceasta de câțiva ani buni.

Ei o prezintă pe bătrâna care împlinește 72 de ani în acest an ca pe o femeie săracă, departe de profilul unui proprietar de teren în Băneasa, o zonă unde în ultimii 20 de ani s-au ridicat numeroase clădiri de lux. Dar, din perspectiva vânătorilor de terenuri scumpe, bătrâna are/a avut o mare calitate. A fost menajera familiei lui Marian Vanghelie, atât de influentul fost primar al Sectorului 5, proaspăt condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare într-o altă anchetă de corupție.

Dreptul de proprietate dobândit la 11 ani

În decursul anului curent, mai multe persoane, intermediari, oameni de afaceri și agenți imobiliari au încercat să vândă suprafața de teren din Sector 1 înregistrată pe numele Veronicăi Pop. Unul dintre aceștia a încercat să înregistreze o vânzare a terenului la un notar care a sesizat faptul că proprietatea este intabulată cu o decizie a instanței suspectă. A fost sesizată Judecătoria Sector 1 pentru ca instanța în cauză să verifice dacă există sau nu dosarul și decizia prin care Veronica Pop devenea proprietară.

Cartea Funciară a terenului de la adresa strada Regimentului 81, Sector 1
Cartea Funciară a terenului de la adresa strada Regimentului 81, Sector 1

Conform documentelor cu care terenul a fost intabulat în octombrie 2020 la Cadastru pe numele Veronicăi Pop, s-a folosit decizia 11553/din 23.09.1997 din dosarul cu numărul 10661/1997 de la Judecătoria Sector 1.

Numai că reprezentanții instanței au descoperit că această sentință nu există, așa cum rezultă dintr-un document obținut de Europa liberă: „Am procedat la programarea dosarului 10661/1997 în arhiva din comuna Tunari de mai multe ori, însă acesta nu a fost identificat nici ca dosar, nici ca sentință defrișată 11553/ din 23.09.1997 lipsește din mapă, iar din verificările efectuate la Registrul General s-a constatat că la poziția dosarului 10661/1997 figurează în calitate de parte Petru Pârvu, obiectul dosarului fiind legea 12/1990”.

Reprezentanții Judecătoriei Sector 1 susțin că nu există vreo decizie a instanței care s-o facă proprietară pe Veronica Pop
Reprezentanții Judecătoriei Sector 1 susțin că nu există vreo decizie a instanței care s-o facă proprietară pe Veronica Pop

Pe scurt: decizia instanței prin care proprietatea din Băneasa era trecută anul trecut pe numele Veronicăi Pop nu există și nu există nici măcar un dosar care să judece această cauză. Proprietatea a fost intabulată cu această sentință falsă în luna octombrie 2020, deși conform hotărârii judecătorești avea drept de proprietate din 1997.

Veronica Pop, conform hotărârii amintite, a cumpărat terenul din Băneasa în 1960, când avea 11 ani, iar când l-a obținut în instanță în 1997, aceasta locuia tot în Ferentari.

„Mai departe s-a sesizat Parchetul General care a trimis datele să fie verificate la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală (n.r. - DIICOT)”, ne-a precizat o sursă din cadrul instanței.

Cu toate acestea, un agent imobiliar vindea și ieri această proprietate. „Nu știu să fie vreo problemă. Nu știu dacă această carte funciară este blocată sau nu sau dacă este vreo anchetă a DIICOT”, ne-a transmis aceasta.

Când am rugat-o să ne ajute să intrăm în contact cu proprietarul terenului, agentul imobiliar ne-a transmis că „nu-l cunosc, nu știu cine este proprietarul care vinde terenul”. Ba mai mult, persoana respectivă ne-a transmis speriată că probabil a și greșit adresa, acolo fiind vorba de alt număr. Inițial, ne-a transmis planuri ale proprietății, cât timp a bănuit că ne interesăm de teren pentru a-l cumpăra.

Menajera milionară

Cine cunoaște puțin Bucureștiul știe că nu există condiții mai proaste de locuit în Capitală, cu un acoperiș totuși deasupra capului, decât cele câteva blocuri-ghetou de pe strada Zăbrăuțului. Aici, Poliția, firmele de internet și orice serviciu utilitar trece numai dimineața devreme până în ora 9.00-10.00, până când se trezesc locatarii.

Pe strada Zăbrăuțului din Sectorol 5 se găsesc unele dintre cele mai insalubre blocuri din Capitală
Pe strada Zăbrăuțului din Sectorol 5 se găsesc unele dintre cele mai insalubre blocuri din Capitală

În dimineața în care am fost s-o căutăm pe Veronica Pop, în blocul P4 unde avea adresa, cineva tocmai fura o pubelă mare și o ascundea în scara blocului. Pentru că blocul nu are uși, iar pereții sunt sparți, pubele puteau intra acolo.

Locatarilor le este teamă unii de ceilalți astfel încât aproape fiecare palier este blocat cu gratii, iar unele uși au și ele gratii, deși cu greu poți găsi ceva de furat dintr-un întreg bloc. Probabil că măsurile de protecție se iau contra violenței fizice.

Interior bloc de pe strada Zăbrăuțului, Sector 5, București
Interior bloc de pe strada Zăbrăuțului, Sector 5, București

„Doamna Veronica nu mai stă aici de mult. Cred că a murit sau nu știu. Era o femeie săracă, dar era cumsecade. Nu cred că avea proprietăți, așa cum îmi spuneți dumneavoastră. De-abia avea ce să mănânce”, ne spune unul dintre locatarii blocului.

Acesta nu crede că doamna Veronica putea să aibă proprietăți de aproape 900.000 de euro sau aproape 4,5 milioane de lei.

„Probabil se folosește cineva de ea. Era o femeie normală, muncitoare, nu cum sunt locatarii de acum. Era respectabilă. Doamna a fost menajera lui Vanghelie”, mai adaugă acesta.

Interior bloc de pe strada Zăbrăuțului, Sector 5, București
Interior bloc de pe strada Zăbrăuțului, Sector 5, București

Îl întrebăm pe acesta dacă e vorba chiar de Marian Vanghelie, fostul primar din Sectorul 5. „Da, de Marian Vanghelie. Era menajera lui, mai exact a mamei sale din ce știu. Ea, doamna Veronica, și încă un bărbat din scară de aici au mai lucrat pentru Vanghelie. Bărbatul nu știu ce făcea, dar doamna asta era menajeră în casă la Vanghelie”, ne mai spune bărbatul.

O altă locatară ne spune că doamna Veronica Pop ar mai trăi, dar că nu știe unde. În fosta sa garsonieră locuiește acum o familie care susține că a cumpărat proprietatea de la Veronica Pop. Nu mai știe nimic de femeie.

Obținem numărul unei alte vecine, plecată în străinătate, care ne spune la telefon că doamna Veronica Pop ar mai trăi. Că a luat-o cineva în îngrijire la un azil sau la o adresă pe care nu o știe undeva în zona Universității.

L-am sunat pe Marian Vanghelie pentru a-l întreba de Veronica Pop, dacă o cunoaște și dacă ne poate ajuta să intrăm în contact cu aceasta. Fostul primar nu ne-a răspuns sau ne-a respins apelurile. I-am trimis și mesaje, iar pe cel de pe WhatsApp l-a citit, dar nu ne-a oferit niciun răspuns până în acest moment.

Vanghelie a mai avut afaceri în care a folosit menajere

Dacă mai este o strada la fel de insalubră ca strada Zăbrăuțului, aceasta ar putea fi Aleea Livezilor, tot din Sectorul 5. Până să apară legislația integrității aleșilor, în 2003, Marian Vanghelie și prima sa soție, Charlotte Hannerl Dragoe, au fost acționari în trei firme care își aveau sediul într-un apartament de pe strada Aleea Livezilor.

Global Holding International Grup, Stejarul Com și Hannerl Impex au fost trei firme care au funcționat într-un bloc de pe strada Aleea Livezilor din Sectorul 5 și erau deținute de cei doi soți. Marian Vanghelie a fost acționar în primele două, iar Charlotte Hannerl Dragoe - în ultimele două.

Marian Vanghelie
Marian Vanghelie

În perioada dintre sfârșitul anului 2003 - prima parte a lui 2004, moment în care se discuta apariția unei legislații a declarațiilor de avere și a integrității aleșilor, Marian Vanghelie a ieșit din SRL-urile din maghernița din Ferentari și a pasat firmele către foștii săi parteneri. Firmele lui Marian Vanghelie își aveau sediul în apartamentul cu numărul 9 din unul dintre blocurile de pe Aleea Livezilor. În această locuință locuia la acel moment familia Elenei Arsene, parteneră de afaceri a soților Vanghelie. Ea era menajera mai multor blocuri din zonă.

„Eu nu mai eram în PSD, ieșisem atunci. Eram oaia neagră. Îmi trimiteau Garda Financiară mereu. Inclusiv la partid. Nu au găsit nereguli, însă ca să scap am decis să ies din firmă”, și-a adus aminte fostul lider PSD. Nu știu cu ce se ocupa Elena Arsene”, preciza Marian Vanghelie când a fost întrebat de acest subiect în urmă cu mai mulți ani.

CUM SE FABRICĂ UN TUN IMOBILIAR

După Revoluție și mai ales după 2000, când apropierea de Uniunea Europeană a dat avânt dezvoltării, afacerile imobiliare au devenit o cale ușoară de a face rost de bani mulți, mai ales în marile orașe. Accesul la datele primăriilor legate de proprietarii terenurilor și identificarea suprafețelor pentru care nu se plătesc impozite a fost punctul de plecare al multor tunuri imobiliare.

Un tun imobiliar implică automat accesul la date ale primăriilor privind terenurile pentru care nimeni nu plătește impozit. Este un semn că proprietatea este a nimănui.
Un tun imobiliar implică automat accesul la date ale primăriilor privind terenurile pentru care nimeni nu plătește impozit. Este un semn că proprietatea este a nimănui.

„Nu se poate pleca la un astfel de tun fără date de la primării, că de la ANCPI e mai greu. De la primărie știi că pe terenul de la adresa respectivă nu plătește nimeni impozit pe el de ceva timp sau de după Revoluție. Sunt semne că se poate pregăti un aranjament, că nu o să vină cineva să reclame vreo neregulă. Însă, să știți că am văzut treceri în proprietate cu proprietarul în casă și cu cadastrul făcut. Este o junglă”, ne-a explicat un notar din București.

Dintre cele mai cunoscute metode de a concepe o afacere imobiliară suspectă amintim de:

  • Moștenirea

Metoda este una dintre cele mai cunoscute. Se „prepară” o cerere de împărțire a unei averi către un posibil urmaș care solicită în instanță o parte din moștenire. Cel mai cunoscut caz este probabil cel din dosarul denumit „Ferma Băneasa” în care este implicat Prințul Paul. În 18 mai 2016, Remus Truică, Paul Philippe al României, Dan Andronic, precum și oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Moshe Agavi au fost trimiși în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov. La începutul acestui an, aceștia au primit condamnari cu executare sau cu suspendare

  • Furtul de identitate

O altă situație este ca o proprietate deținută de o persoană în vârstă și fără urmași să fie revendicată la un moment de altcineva care are același nume cu proprietarul. România Liberă a relatat un astfel de caz.

Bucureștiul este orașul unde tunurile imobiliare sunt cele mai profitabile, aceasta pentru că orașul se extinde în continuu, iar cererea de terenuri este mare.
Bucureștiul este orașul unde tunurile imobiliare sunt cele mai profitabile, aceasta pentru că orașul se extinde în continuu, iar cererea de terenuri este mare.

În urmă cu peste un deceniu, o bucureșteancă de 73 de ani a rămas fără un teren în valoare aproximativ 600.000 de euro, suprafață situată în zona Cotroceni-Panduri. Proprietatea i-a fost vândută cu acte false de o persoana care „îi furase” identitatea.

  • Asocierea cu statul - Dosarul Băneasa

O altă metodă de a pregăti un tun imobiliar este o asociere cu statul. Cel mai cunoscut caz este poate cel al asocierii dintre firmele lui Puiu Popoviciu și Universitatea de Științe Agronomice si Medicina Veterinara (USAMV) București. În urma asocierii, omul de afaceri s-a ales cu 224 de hectare de teren în Băneasa. Asocierea a fost obiectul unui dosar de corupție care a dus la condamnarea lui Puiu Popoviciu la șapte ani de închisoare. El nu a făcut nicio zi de închisoare pentru că a fugit din țară, iar până acum nu a fost extrădat din Marea Britanie.

  • Despăgubiri

O metodă prin care se obțin direct bani de la stat este cea a solicitării unor terenuri pe care sunt obiective de infrastructură de interes public și care nu pot fi astfel înapoiate presupușilor proprietari.

Un astfel de caz este cel prin care Primăria Municipiului București a încheiat în 2019 un acord cu afaceristul Vasile Teodor Creștin pentru plata eșalonată a sumei de 22,7 milioane de euro. Vasile Creștin și Dragoș Săvulescu au cumpărat drepturi de proprietate litigioase pe un teren pe care sunt obiective de infrastructură a rețelei de canalizare și apă potabilă.

  • Terenurile rămase după Legea 10/2001

Una dintre mizele tunurilor imobiliare au fost terenurile care nu au fost solicitate spre retrocedare odată cu legea ce permitea foștilor proprietari să intre în posesia proprietăților familiei naționalizate în perioada comunistă. Legea, promulgată de președintele Iliescu, s-a dovedit extrem de problematică chiar de la început, dar a permis totuși retrocedarea multor proprietăți. Dar a lăsat în urmă multe excepții.

În plus, a creat un război între proprietarii de bună credință a unor locuințe/terenuri și moștenitorii clari sau mai puțin clari ai unor foști proprietari. Un astfel de caz este al lui Albert Poch. Acesta (decedat în 2013) a fost unul din cei mai cunoscuți caricaturiști din istoria României. În anii ’50, graficianul era tânărul colaborator al revistei „Urzica” și a obținut printr-un schimb un apartament pe Știrbei Vodă nr. 68.

Caricaturistul Albert Poch în 2011.
Caricaturistul Albert Poch în 2011.

„La câțiva ani după căderea regimului comunist, prin 1995-1996, a cumpărat apartamentul cu 10.000 de dolari, cât costa apartamentul la acel moment”, a declarat Albert Poch într-un interviu din 2011. Deși scăpase de primul val al retrocedărilor, imobilul din Știrbei Vodă 68 a fost cerut spre restituire în baza Legii 10/2001.

Cererile de retrocedare au fost realizate în perioada 2002-2004. Apartamentul era cerut de Rodica Macry și Lavinia Burculeţ, urmașii lui Constantin Cotty-Stoicescu, ministru al Justiției în regimul Antonescu, deci anii '40.

  • Cumpărarea unor terenuri pe care statul va construi

Un alt tun care permite accesul direct la banii statului este metoda prin care se achiziționează un teren pe care primăria sau altă instituție publică dorește să construiască.

Spre exemplu, fostul secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefanescu, a cumpărat un teren pe care nu putea construi mai nimic, dar teren important pentru un proiect de infrastructură a Primăriei București. În 2013, consilierii locali au votat să-i acorde cinci milioane de euro în schimbul terenului. În cele din urmă, proiectul primăriei nu a mai fost realizat, iar hotărârea a fost anulată. Astfel, cel puțin deocamdată, nici Codrin Ștefanescu nu a mai primit milioanele de euro.

  • Afacerile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP)

200 de milioane de euro a acordat statul român ca despăgubiri în dosarele care apoi au devenit obiectul unor investigați DNA. Banii erau acordați de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și inițial erau sume ce trebuiau acordate unor foști proprietari de terenuri și clădiri care nu mai puteau fi retrocedate în natură. Spre exemplu, un fost teren agricol sau intravilan pe care s-au construit blocuri. De aceste despăgubiri au profitat mai mulți rechini imobiliari care au obținut sume supraevaluate pe drepturile de proprietate pe care le cumpărau.

Lipsa cadastrării permite tunurile imobiliare

Din 2015, România a început mai multe programe de cadastrare a marilor orașe și mai ales a localităților rurale. Proiecte care nu au fost finalizate nici până acum.

„Din totalul de 3.181 de unități administrative din România, până la data de 30.04.2021 au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 108 unități administrative, precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață totală aferentă de 2.879.080,38 hectare”, sunt datele oferite de ANCPI.

Peste 50% din proprietățile din România nu au întocmite actele cadastrale.
Peste 50% din proprietățile din România nu au întocmite actele cadastrale.

În ceea ce privește terenurile agricole „din totalul de 9,54 milioane ha de terenuri agricole ce fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 5,72 milioane ha (59,95%)”, mai precizează reprezentanții Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Țară în service | Atacul nisipurilor mișcătoare. Cum poate fi oprită deșertificarea Olteniei

Atacul nisipurilor mișcătoare. Cum poate fi oprită deșertificarea Olteniei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:34 0:00

Din 1882 și până în 1989, sudul țării a fost protejat de vântul arid și de lipsa ploilor cu perdele de păduri. În anii '90, tăierile ilegale au distrus pădurile, sub privirile inerte ale Poliției și Romsilva. Acum, localnicii au rămas fără culturi agricole din cauza „nisipurilor zburătoare”.

Agricultura se mai poate face în Oltenia - dar și în alte zone din sud, estul și vestul României - numai cu foraje pentru a scoate apa din subsolul terenurilor, iar culturile de cereale care au nevoie de precipitații din belșug sunt înlocuite cu cele iubitoare de căldură sau exotice, cum ar fi căpșunele și curmalii, mai puțin pretențioase din punct de vedere al consumului de apă.

  • 400.000 de hectare de teren riscă să devină în câțiva ani dune și suprafața va continua să se extindă. Oltenia, Bărăganul, sudul Dobrogei, sud-estul Moldovei și Banatul sunt regiunile cele mai afectate.
  • Două sunt motivele care duc la apariția nisipului pe terenurilor arabile. Lipsa precipitațiilor, sunt ani în care între mai și mijlocul lui august nu plouă deloc. Apoi, absența perdelelor forestiere care să protejeze pământul de vânt și să păstreze apa în sol.
  • Mulți fermieri din regiunile în proces de deșertificare aleg să nu-și mai cultive terenurile secetoase pentru că nu-și permit să sape puțuri și să achite o notă de plată de peste o mie de euro pe hectar pentru irigații.
  • Ministerul Mediului a început un program de împădurire în Oltenia, dar micile păduri de salcâm care au apărut în ultimii ani nu fac față secetei. În plus, împădurirea s-a făcut comasat, nu sub formă de bariere verzi.
  • Uneori împăduririle s-au făcut pe fondurile forestiere ale foștilor șefi din Ministerul Mediului. De ce? Pentru ca aceștia să nu cheltuiască din buzunar ca să își împădurească terenurile tăiate la zero.
  • În lipsa unui program național serios, sudul României va deveni rapid o zonă de tip deșert, acoperită definitiv de „nisipuri zburătoare”, cum se exprimă localnicii. Specialiștii susțin că deșertificarea sudului țării este o realitate, nu mai este doar o poveste. Soluția: un program național serios de reîmpăduriri. E necesar de ani de zile și nu e gata nici acum.

În drum spre frontul din Bulgaria unde s-a desfășurat Războiului de Independență dintre 1877-1878 , domnitorul Carol I a observat că în Oltenia sunt suprafețe mari de terenuri nisipoase nefolosite. „În campania militară din timpul Războiului de Independență (1877-1878), Carol I și-a stabilit cartierul general la Poiana Mare (n.r. comună din județul Dolj). Acolo el a putut vedea întinsele suprafețe ocupate de nisip. Domnitorul și viitorul rege s-a interesat de posibilitățile de fixare a acestor terenuri, de eliminare a nisipului”, ne povestește directorul Direcției Silvice Dolj, Daniel Drîgnei.

Domnitorul Carol I și ofițeri în casa care a găzduit Cartierul General românesc în Războiul de Independență în comuna Poiana/Dolj din sudul Olteniei, în apropierea Dunării. Arhivele Naționale.
Domnitorul Carol I și ofițeri în casa care a găzduit Cartierul General românesc în Războiul de Independență în comuna Poiana/Dolj din sudul Olteniei, în apropierea Dunării. Arhivele Naționale.

„După terminarea războiului și redresarea economică a țării, Carol I a cerut guvernului să ia măsuri de combatere a deșertificării. Astfel, începând cu anul 1882, după ce s-au făcut unele pregătiri și studii, au demarat lucrările de împădurire cu salcâmi, desfășurându-se într-un ritm de peste 500 de hectare pe an. În anul 1904, suprafața ocupată cu păduri însuma 11.077 ha, iar până în 1948 s-au mai plantat 38.000 ha”, precizează Daniel Drîgnei.

Modernizarea României a însemnat și perdelele de păduri

Povestea lui Drîgnei nu este o legendă, urmele lui Carol I în Poiana Mare se găsesc și acum. Aici se mai află casa în care a fost amplasat, în 1877, Marele Cartier General al Armatei Române, în reședința familiilor Marincu-Măgereanu. Acesta este locul de unde domnitorul Carol l a coordonat intre aprilie-august 1877 operațiunile din sudul Dunării care aveau să aducă Independența țării. După telegrama de sprijin trimisă de Marele Duce Nicolae al Rusiei ale cărui trupe fuseseră înfrânte în Balcani, domnitorul și-a mutat Cartierul General la sud de Dunăre, în satul Poradim, la 20 km de Plevna. A rămas pe front până în decembrie, după cucerire orașului apărat de Osman Pașa.

Casa Marincu-Măgereanu, locul care a fost Cartierul General al lui Carol I în Războiul de Independență 1877-1878, cel aflat pe teritoriu românesc.
Casa Marincu-Măgereanu, locul care a fost Cartierul General al lui Carol I în Războiul de Independență 1877-1878, cel aflat pe teritoriu românesc.

După recunoșterea Independenței, modernizarea țării a însemnat pentru Carol și guvernele de atunci inclusiv folosirea eficientă a terenurile, prin urmare și protejarea de deșertificare a sudului țării. În anul 1906, după ce împăduririle înaintaseră substanțial, se organizează primele studii sistematice privind influența pozitivă a perdelelor forestiere asupra producției agricole. Concluziile acelor studii sunt valabile și astăzi: barierele forestiere pot salva sudul țării să nu devină deșert.

Ideile lui Carol I privind barierele de păduri capătă valoare științifică în perioada interbelică. Constantin Garoflid, ministru al Agriculturii în mai multe mandate între 1918 și 1927 și primul președinte al Academiei de Agricultură din România, este cel care stabilește prin programe de împădurire că agricultura din sudul țării are nevoie de perdele de păduri, ne spune profesorul universitar Florin Stănică.

„Au fost două perioade de apogeu ale împăduririlor. Prima în anii '20-'30 din secolul trecut, în perioada lui Garoflit. A doua, în perioada comunistă, când s-au făcut sistemele de irigații”, ne amintește Florin Stănică.

Ideile lui Carol I, ale lui Constantin Garoflit, ale altor agronomi în exercițiul funcțiunii înainte și în timpul comunismului, au fost abandonate în anii '90. În sălbăticia primilor ani ai tranziției spre democrație, perdelele de arbori și întregi păduri din sudul țării au fost tăiate în totalitate. A fost ca o invazie barbară. Vorbim despre tăieri ilegale sub ochii indolenți ai Poliției și ai Romsilva. În Oltenia, hoții de lemne au devenit în ultimele trei decenii personaje populare: ei vând buștenii ieftin, iar localnicii fără păduri se bucură că fac economie la lemnele de foc. Localnii care și-au recuperat pădurile fac la rândul lor cereri la ocoalele silvice să își taie pădurile: dacă nu le taie ei, le taie hoții.

Nenumărate fărădelegi care au măcinat viețile oamenilor mărunți într-o țară care se străduia în discursuri și seminarii la București să instituie domnia legii. În prezent, situația se află într-un relativă acalmie: noile păduri sunt prea tinere pentru ca lemnul lor să aibă valoare de piață, iar, după câte se pare, hoții de lemne au ajuns suficient de înstăriți ca să se reprofileze. Unii au intrat în politică.

„Situația e foarte gravă mai ales pentru județele de câmpie din sudul României, cele mai expuse în fața aridizării produsă de schimbările climatice. Acestea mai au pădure pe numai 5-6% din teritoriu, mult sub media națională de 29%, care oricum ne situează abia pe locul 19 în Uniunea Europeană”, explică reprezentanții organizației Greenpeace România.

POVESTEA NISIPURILOR MIȘCĂTOARE

Fâșia de 50 de km din sudul țării, dinspre Dunăre spre centrul țării, este una dintre zonele unde solul nisipos este întâlnit în aproape fiecare sat sau comună. Profesorul Florin Stănică, de la Facultatea de Horticultură, Universității de Agronomie din București, ne amintește că terenurile din zonă au avut mereu un aspect nisipos, dar că atât timp cât au existat păduri și irigații, această caracteristică nu a afectat prea mult viața oamenilor din regiune.

Teren nisipos din comuna Mîrșani/jud. Dolj, România
Teren nisipos din comuna Mîrșani/jud. Dolj, România

Cum pădurile au fost distruse, iar arborii care protejau terenul de vântul arid și păstrau apa în subsol au dispărut, pământul a devenit în multe zone chiar nisip, la propriu.

Nisipul din Mîrșani

Una dintre comunele afectate după Revoluție de fenomenul deșertificării este Mîrșani, din județul Dolj.

„Perdelele de pădure nu mai sunt. S-au distrus în ultimii ani. După Revoluție, încet-încet s-au tot distrus. În copilărie erau perdele de păduri și atunci toate terenurile dintre perdele erau plantate cu secară, porumb, cu toate plantele. Atunci era apă. Acum nu mai este pentru că s-au tăiat pădurile, ne povestește Alexandru Dunoiu, președintele Asociației Proprietarilor de Păduri din Mîrșani.

Alexandru Dunoiu povestește că „nisipurile zburătoare” se instalează în multe zone ale Olteniei începând cu luna mai și până la începutul toamnei.
Alexandru Dunoiu povestește că „nisipurile zburătoare” se instalează în multe zone ale Olteniei începând cu luna mai și până la începutul toamnei.

La rândul său, Iulică Dinu, unul dintre fermierii care are curajul să mai cultive în Mîrșani, spune că tăierile de păduri sunt cele care au adus nisipul în Oltenia. „Au fost bariere verzi, dar în anii tranziției, pădurile s-au tăiat în masă. În zece ani s-a distrus o mare parte din pădurea care era înainte”, spune acesta.

Tăierile masive de copaci au adus la apariția „nisipurilor zburătoare”. Sintagma e folosită frecvent de localnici, iar sensul ei este că Oltenia nu mai este numai o zonă cu precipitații reduse, ci o regiune în care trăsăturile deșertului s-au instalat deja.

„Este secetă, sunt și nisipuri zburătoare dacă nu este pădure. Vântul zboară nisipul și îl face dune pe unde poate. Da, vara este greu de respirat, vântul zboară nisipul, îl băgă și în casă”, mai adaugă Dunoiu. Întrebat de câte ori se mătură/aspiră pentru a se scoate nisipul din casă, președintele proprietarilor de păduri răspunde bătrânește că „femeile se ocupă de măturat, ele știu de câte ori scot nisipul din casă. Femeile știu, e treaba lor!”. Necazul e că nisipul din plămâni nu poate fi scos nici cu mătura, nici cu aspitatorul...

Cum Oltenia este o regiune în care oamenii pun o pâine pe masa familiei din munca în agricultură, acum fermierii trebuie să găsească soluții să învingă seceta și terenul nisipos pentru a supraviețui.

Căldura apăsătoare face ca pământul să „fiarbă” chiar de la începutul lunii mai. Comuna Mîrșani, județul Dolj.
Căldura apăsătoare face ca pământul să „fiarbă” chiar de la începutul lunii mai. Comuna Mîrșani, județul Dolj.

„Toată zonă este cu seceta, de la noi, de aici de la Mîrșani, până la Sadova, Bechet, Corabia, până la Dunăre, în toate zona sunt nisipuri”, mai spune Dunoiu. Adaugă amărât: „Plouă rar! Agricultura se face pe suprafețe mici, cartoful, legumele, lubenițele, atât se mai cultivă”.

Seceta s-a accentuat

Majoritatea localnicilor au abandonat însă lupta cu seceta și își lasă terenurile pârloagă. Se declară înfrînți pentru că ultimii doi ani a fost secetă accentuată în sudul României. „A plouat foarte rar, puțin primăvara și apoi toamnă, dar în timpul verii a fost arșiță mare. Anul trecut a plouat puțin undeva pe 10 mai și după probabil prin august. Între aceste momente, nu a mai plouat”, ne spune fermierul Iulică Dinu.

Nisipul de pe terenurile din Oltenia se formează chiar lângă plantele udate cu irigații / comuna Mîrșani, județul Dolj
Nisipul de pe terenurile din Oltenia se formează chiar lângă plantele udate cu irigații / comuna Mîrșani, județul Dolj

„Din ce în ce seceta devine mai mare, precipitații tot mai puține, clima s-a dereglat. Principala problemă este seceta care este peste tot în Oltenia, este o zonă defavorizată din punctul acesta de vedere”, este trista sa concluzie.

Pe vremuri creștea și grâul în Oltenia

Acesta își amintește că tot terenul din zonă era cultivat până în 1990. „Se cultivau cartofi, porumb, secară - grâul merge mai puțin pe nisipul de la noi, dar se cultiva -, soia, rapiță, floarea soarelui. Înainte mergea și sistemul de irigații, zi și noapte se uda”, spune el.

Din cauza secetei, fermierii au renunțat la culturile de cereale, care au nevoie de apă multă. Au renunțat și la culturile de cartofi, din cauza secetei care presupune un efort mare, situație care se corelează ineficient cu prețul mic.

Și Iulică Dinu ne povestește despre tot mai multe terenuri lăsate pârloagă din cauza lipsei apei și a costurilor ridicate ale irigațiilor. „Oamenii nu mai cultivă pe suprafețe mari, cultivă pe suprafețe pe maximum o jumătate de hectar, unde au un puț forat pentru a scoate apa din subsol”, ne explică acesta.

Iulică Dinu a fost obligat de terenul nisipos să cultive căpșuni, în loc de secară și cartofi. Acestea suportă seceta din Oltenia. Comuna Mîrșani, județul Dolj.
Iulică Dinu a fost obligat de terenul nisipos să cultive căpșuni, în loc de secară și cartofi. Acestea suportă seceta din Oltenia. Comuna Mîrșani, județul Dolj.

Ca și în alte zone din țară și în Oltenia există mari fermieri care au luat în arendă terenuri întinse pe care cultivă secară și porumb, dar aici și aceștia se descurcă greu.

Fermierii au trecut la culturi exotice, ca în deșert

În loc de cereale și cartofi, unii fermieri olteni s-au reprofilat în ceea ce privește culturile. Nu aveau altă șansă de supraviețuire. Familia Dinu a început să cultive căpșuni din anul 2008.

„Și căpșunile merg foarte bune. Este o plantă care se pretează foarte bine la nisip. Și în Spania, și în Italia se plantează căpșuni pe nisip. Avem o plantație de 12 hectare de căpșuni, am început cu căpșunele acum peste zece ani, avem diferite soiuri de căpșuni”, ne spune Iulică Dinu.

„În fiecare an ne-am extins. Avem copii, unul dintre băieți e student la Horticultură la Universitatea din Craiova. Pot să vă spun că și eu sunt în anul trei, suntem colegi, mergem la Horticultură să învățăm cât mai mult despre plante, pentru vrem să facem ceva de viitor aici”, mai adaugă acesta.

Iulică Dinu și fiul său, Sebastian Dinu, verifică dacă fructele căpșunilor sunt destul de mari pentru a le putea culege. Comuna Mîrșani, județul Dolj.
Iulică Dinu și fiul său, Sebastian Dinu, verifică dacă fructele căpșunilor sunt destul de mari pentru a le putea culege. Comuna Mîrșani, județul Dolj.

Dar și culturile de căpșuni au nevoie de apă. Cum sistemul de irigații construit în vremea comunismului a fost distrus, acum fermierii sapă puțuri la adâncime pentru a scoate apa din subsol. Apoi, folosesc sisteme de irigare prin picurare pentru a asigura apa necesară căpșunilor.

Fermierii au luat-o înaintea Ministerului Agriculturii

Aceste sisteme prin picurare sunt sisteme moderne, prietenoase cu mediul. Au făcut minuni în Israel unde terenurile nisipoase sunt regula. Cu toate acestea, Ministerul Agriculturii a ignorat această soluție. Este unul dintre motivele pentru care Comisia Europeană nu a aprobat încă finanțări de miliarde de euro pentru modernizarea sistemului de irigații național prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). Ministerul Agriculturii a cerut bani pentru refacerea canalelor proiectate în epoca lui Nicolae Ceaușescu, canale din care se pompa, uneori și antigravitațional, apa spre culturi, unde se iriga prin stropire, un sistem depășit și mult mai costisitor.

Chiar dacă Ministerul Agriculturii a rămas ancorat în variante de irigat ceaușiste, fermierii din Oltenia au apelat pe bani proprii la aceste sisteme de picurare moderne și relativ simple. În acest timp, fermieri din alte state obțin finanțare din bugetul european, buget la care și România contribuie substanțial, dar de care nu e capabilă să se folosească. De fapt, sistemele de irigații prin picurare sunt singurele eficiente, nu consumă multă energie și nu risipesc apa.

Unii fermierii din sudul arid al României folosesc sisteme de irigații prin picurare. Apa este eliberată doar la rădăcina plantelor pentru a nu fi risipită. Comuna Mîrșani, județul Dolj.
Unii fermierii din sudul arid al României folosesc sisteme de irigații prin picurare. Apa este eliberată doar la rădăcina plantelor pentru a nu fi risipită. Comuna Mîrșani, județul Dolj.

„Sistemele de picurare sunt extraordinare, fără ele nu am putea face față. Cu ajutorul lor, dăm apa precis la rădăcină, adică nu împrăștiem pe tot câmpul. Aici avem sistemul de irigare, prin care apa ajunge la plante. Vedeți și dumneavoastră, cu robineți, prin picurare prin care se merge la rădăcina plantei”, ne explică Iulică Dinu.

„Mai putem face câte un puț forat să udăm cu pompițe alimentate cu benzină, cu energie electrică, cum se poate. Ne descurcăm cu un puț, am făcut un puț, am cumpărat o pompiță și astfel ne descurcăm aici. De la 1 mai începem cu cantități mai mari de apă. În august începe să se mai răcorească, să fie nevoie de mai puțină apă”, mai punctează fermierul.

Teren nisipos cultivat cu căpșuni la ferma familiei Dinu, comuna Mîrșani, județul Dolj.
Teren nisipos cultivat cu căpșuni la ferma familiei Dinu, comuna Mîrșani, județul Dolj.

Vechile sisteme de irigații din canalele făcute în perioada comunistă nu ar fi rentabile pentru fermieri, din cauza consumului mare de energie. Dar, oricum, acestea nici măcar nu mai există în zonă.

„Este o investiție costisitoare un sistem de irigații clasic aici. Un hectar de căpșuni ne costă la 9.000-10.000 de euro pe an. Din acest preț, cred că irigațiile ne costă undeva la vreo o mie de euro pe hectar”, ne mai spune Iulică Dinu.

Investiția e însă rentabilă. Într-un an bun, familia Dinu scoate din fiecare hectar de căpșuni o sumă dublă. De curând, ferma sa a încheiat un contract cu un supermarket. După ce culeg căpșunile, acestea sunt puse în caserole și ajung în București. Până la căpșuni, familia Dinu cultiva cartofi. Iulică Dinu spune că această cultură nu le-ar mai asigura supraviețuirea din cauza prețurilor mici la cartofi.

„Sperăm să fie mai bine de acum. Nu știu cum va fi viitorul, dar populația este îmbătrânită. Tineretul pleacă, ce să facă aici?! Nu s-a făcut o fabrică, ceva, nimeni nu vine, să vină să spună «vreau să fac ceva în comuna dumneavoastră». Din 1989 și până acum nu a venit nimeni să încerce ceva”, se arată dezamăgit fermierul.

„Terenul are potențial, problema este apa. Dacă ar fi apă, comuna Mîrșani este o comună de oameni muncitori. Așa a fost din totdeauna, s-au cultivat cartofi, varză, lubenițe, deși mai mult la Dăbuleni se cultivă lubenițele”, se încurajează fermierul.

Suntem câțiva băieți care ne încăpățânăm să stăm în picioare. Sperăm că poate, poate guvernul vede ce se întâmplă în Dolj, aici la noi, și o să vină cu soluții”, atrage atenția Iulică Dinu.

Când este întrebat dacă s-a gândit să renunțe, acesta răspunde instant: „Nu, pentru că acum vreau să dau ștafeta băiatului meu”. Sebastian Dinu, fiul său cel mai mic, e viitor agronom.

Întoarcerea la salcâmii lui Carol I


Familia Dinu e însă o excepție printre fermierii din Oltenia. Soluțiile majore sunt de competența autorităților. Iar acestea, după aproape 30 de ani de dezorientare, s-au întors la Carol I. Programul de împădurire a Olteniei cu perdele forestiere inițiat acum 150 de ani este aplicat timid din nou.

„Deșertificarea este aici, este o realitate. Nu trebuie să credem altceva. Singura soluție este să împădurim zonele în proces de deșertificare. Este vorba de o suprafața de 400.000 de hectare care este afectată de deșertificare. Oltenia, Bărăgan, Dobrogea - sudul țării în general - plus părți din vest și din sud-est sunt în acest pericol. Trebuie o companie națională, trebuie luate măsuri cât mai rapide și cât mai concrete”, ne atrage atenția și profesorul universitar Florin Stănică.

Florin Stănică, profesor universitar în Horticultură la Universitatea de Agronomie din București, este gata să-i sfătuiască pe fermieri.
Florin Stănică, profesor universitar în Horticultură la Universitatea de Agronomie din București, este gata să-i sfătuiască pe fermieri.

În mai multe localități din Dolj s-au plantat salcâmi pe suprafețe de aproape 10.000 de hectare. Finanțările au fost făcute prin Ministerului Mediului.

Mîrșaniul a fost o comună norocoasă. Aici s-au împădurit peste 1.200 de hectare de teren cu 6 milioane de arbori, cel puțin pe hârtie. Investiția statului a fost de aproape 24 de milioane de lei.

„S-au făcut împăduriri din 2006, atunci am înființat noi asociația, am împădurit în jur de 1.500 de hectare de atunci. Am făcut împăduriri ca să stopăm seceta, să stopăm nisipurile zburătoare, să menținem solul”, ne spune Alexandru Dunoiu, președintele Asociației Proprietarilor de Păduri din Mîrșani.

„Salcâmul crește aici, nu crește alt copac. Nu că ajută mai bine, însă doar salcâmul crește pe la noi. Nu mai sunt perdele vechi din timpul lui Carol I sau mai vechi de o sută de ani. Perdele forestiere de acum sunt din perioada comunistă sau cele care s-au plantat acum”, ne mai spune acesta.

Profesorul Florin Stănică atrage atenția că nici statul, nici fermierii încă nu știu cum să învingă deșertificarea. Soluții ar putea fi mult mai diverse, dacă s-ar apela la expertiza de secol XXI.„Nu doar salcâmul, sunt multe alte specii care poate sunt mai profitabile”, punctează acesta. Însă fermierii nu sunt interesați, iar statul este mereu cu un pas în urmă. „China a stopat deșertificarea din anumite zone cu ajutorul curmalilor. Pot fi o variantă bună și pentru sudul țării. Nu este greu, dar e necesară o strategie coerentă”, mai spune specialistul.

Împăduriri pe bani publici pentru un fost secretar de stat în Ministerul Mediului

Din 2010 și până acum Ministerul Mediului a demarat mai multe programe pentru împădurire. Sumele nu au fost mereu mari. Au fost ani când sumele nu au trecut de 2-3 milioane de lei, dar au fost și ani când s-a ajuns și la 30 de milioane de lei. Ultimii trei ani au fost unii dintre cei mai bogați, direcțiile silvice au scos la licitație contracte de câteva zeci de milioane de lei. În 2020 s-au oferit 10 milioane de lei numai prin Fondul de Ameliorare, pentru rezolvarea problemei terenurilor degradate.

România are cel puțin 500.000 de hectare de terenuri degradate. Dacă toate acestea ar fi împădurite, am realiza cea mai mare extindere de fond forestier din ultimii 30 de ani. Însă, aici, în zona Olteniei, efectul împăduririi celor 100.000 de hectare ar decide viața a altor sute de mii de hectare și a zeci de mii de locuitori. Avem bani: 10 milioane de lei doar anul acesta, prin Fondul de Ameliorare.”, spunea în 2020 fostul ministru al Mediului, Costel Alexe. Declarația era făcută într-o vizită de lucru în 2020, chiar la Mîrșani, printre nisipurile mișcătoare.

Pe lângă investiția din Mîrșani, tot în Dolj, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a investit 20 de milioane de lei și în comuna învecinată, la Dăneți. Acolo au fost împădurite de la zero 1.000 de hectare. Alte 1,2 milioane de lei au fost investiți la Ostroveni, unde au fost acoperite cu arbori 82 de hectare nisipoase.

Împădurire finanțată de Ministerul Mediului în Oltenia
Împădurire finanțată de Ministerul Mediului în Oltenia

De asemenea, în județul Olt au fost împădurite 610 hectare în localitățile: Urzica (280 de hectare), Vădăstrița (50 de hectare), Ștefan cel Mare (200 de hectare), Dobrun (80 de hectare). Dar pentru toate aceste vești bune există și reversul medaliei - rețelele politice clientelare și abonații la contractele cu statul.

Talentatul domn Popescu

Unul dintre oamenii care au lucrat la programul de reîmpădurire a României este Dan Popescu. Fost șef în direcțiile din Dolj ale Romsilva și apoi manager de firme și șef de ocol silvic, Dan Popescu devenea la începutul lui 2015 secretar de stat în Ministerul Mediului, minister condus de Grațiela Gravilescu.

Nu a rămas în funcție decât până în noiembrie. În 2017 se întoarce în Ministerul Mediului unde devine consilier. După numai un an iar pleacă din institiție.

El este și persoana care coordonează Ocolul Silvic „Renașterea Pădurii” din Mîrșani, ocol silvic care a primit din 2008 și până acum 24 de milioane de lei pentru împăduriri.

Pădurile există la fața locului, însă salcâmii au fost plantați comasat și nu asigură în acest fel decât în parte rolul de perdea forestieră pentru terenurile aride din zonă, așa cum spun experții că este eficient.

Pădure de salcâmi plantată din fonduri ale Ministerului Mediului. Comuna Mîrșani, județul Dolj. România.
Pădure de salcâmi plantată din fonduri ale Ministerului Mediului. Comuna Mîrșani, județul Dolj. România.

Revenind la împăduririle de la Mîrșani, ministerul unde a lucrat Dan Popescu a dat bani ocolului silvic coordonat de acesta. Mai mult, o parte din împădurirea de peste 1.200 de hectare a fost făcută cu o firmă în care el era acționar și care este acum este deținută de soția sa.

  • Levant SRL din Olt este una dintre firmele cele mai norocoase firme atunci când vine vorba