Ca să îţi stabileşti priorităţile trebuie să îţi identifici mai întâi valorile şi nevoile şi să vezi dacă ceea ce faci în prezent le corespunde, spune Erika Popliceanu, consilier în planificare, pentru Europa Liberă.
Adolescentul fumător din România a început acest obicei din clasa a VII-a sau chiar a VI-a; fumează mai multe țigări pe zi și nu își dorește să se lase. La #10întrebări, psihologul Mihai Copăceanu, specialist în adicții, vorbește despre dependențele la vârsta adolescenței și cum pot fi ele vindecate.
Pesticidele sunt un rău necesar și, folosite în doze admise, nu sunt periculoase pentru organism, spune inginerul Marian Pogăcian, coordonatorul Oficiului Fitosanitar Mureș, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Românii care țin post se rezumă de regulă la o dietă monotonă, săracă în nutrienți. Asta deși oferta de alimente de pe piață este extrem de bogată, spune la #10întrebări nutriționista Corina Zugravu, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Ce sfaturi oferă ea?
Atunci când un consumator se împrumută la un IFN (instituție financiară nebancară), valoarea totală plătită de acesta nu va mai putea depăși dublul valorii creditului, spune Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Trainerul financiar Adrian Asoltanie vorbește despre cum să ai grijă mai bine de banii tăi și ai familiei. Prin câteva metode simple, poți reduce stresul financiar și poți evita certurile care pleacă de la bani.
Europarlamentarul REPER Dragoș Tudorache, președintele Comisiei Speciale pentru Inteligență Artificială din Parlamentul European, explică la Europa Liberă cum va reglementa legea inteligenței artificiale modul în care folosim algoritmii bazați pe IA.
Ce faci dacă ai vecini gălăgioși, vecini care nu-și plătesc întreținerea, care fac mizerie sau lasă mobilă pe scări? Amenzile sunt considerabile și ajung până la 10.000 de lei pentru anumite contravenții, dar nu de fiecare dată au și efectul scontat.
Când e timpul să îți cumperi o locuință și la ce să fii atent atunci când vizionezi un apartament? Credit Prima Casă sau imobiliar? Consultantul Costel Pîrvu răspunde, la #10întrebări.
Investițiile la bursă pot părea science fiction pentru mulți dintre români. Trainerul de educație financiară Valentin Nedelcu a explicat pentru Europa Liberă care sunt primii pași pentru cumpărarea de acțiuni.
În premieră în acest an, lucrările de la examenele naționale - Evaluare Națională și Bacalaureat - vor fi corectate pe o platformă digitală. Lucrările elevilor vor fi urcate pe un server al STS - Serviciul de Telecomunicații Speciale. Examenul-pilot a fost simularea Evaluării Naționale din această săptămână.
Un pas esențial pentru protejarea laptopului și a telefonului de viruși sau de un posibil furt de date îl reprezintă update-urile constante ale sistemului de operare sau a aplicațiilor, atunci când ele sunt disponibile. Un al doilea pas este instalarea unui antivirus cu opțiuni extinse, spune expertul în securitate IT Andrei Ghiciac.
Încarcă mai mult
Nici o sursă media