Comisia Electorală Centrală din Belarus a declarat scrutinul prezidențial valid, după ce s-au prezentat la urne mai mult de jumătate din cei cu drept de vot (54%).
În Belarus alegerile prezidențiale urmează să se încheie duminică. Miza acestui scrutin este menținerea liderului autoritar, Alexandr Lukașenko, aflat la putere de 26 de ani.
Potrivit presei internaționale, șefa echipei de campanie a candidatei prezidenţiale de opoziţie din Belarus a fost reţinută sâmbătă, aşa cum s-a mai întâmplat şi joi. Maria Moroz a fost arestată sâmbătă, a declarat pentru AFP Anna Krasulina, purtătoarea de cuvânt a Svetlanei Tihanovskaia, contracandidata preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat de 26 de ani la putere.
Svetlana Tihanovskaia are 37 de ani, este căsătorită cu creatorul de conținut pe YouTube, bloggerul și activistul Serghei Tihanovski, arestat la finele lunii mai. Spune că are un singur obiectiv: organizarea de alegeri autentice, libere și corecte în decurs de șase luni.
Susținută și de simpatizanții altor doi candidați descalificați, ea a organizat mitinguri care au fost printre cele mai mari din Belarus de la căderea Uniunii Sovietice. Mișcarea ei a adoptat un cântec despre libertate din anii '70 de la mișcarea poloneză Solidaritatea. Are și un simbol - un papuc -, care simbolizează nevoia stârpirii corupției.
Alexandr Lukașenko are 65 de ani, iar în Belarus i se spune „Bătrânul” din pricina longevității sale politice. A promis la începutul acestei săptămâni să apere cu orice preț stabilitatea regimului său, acuzând Rusia și opoziția că vor să orchestreze „un masacru” înaintea prezidențialelor de duminică.
Lukașenko este tot mai contestat de mulțimile care ies în stradă în favoarea Svetlanei Tihanovskaia, o profesoară de engleză, de 37 de ani, relativ necunoscută până acum șase luni.
Liderul de la Minsk se află într-o situație complicată, ușor indisciplinat sub lupa Moscovei și disprețuit de manifestanții din stradă. După ce, până acum, Lukașenko i-a acceptat lui Vladimir Putin toate pretențiile, se plânge că Rusia vrea să facă din Belarus un vasal și că Moscova și-ar fi trimis deja în țara sa grupare militară privată Wagner, despre care se spune că ar fi loială Kremlinului și că este trimisă în zone în care Rusia nu vrea să intervină în mod oficial.
Într-un discurs către națiune, Lukașenko a insistat că țara rămâne, datorită lui, un „loc liniștit în inima Eurasiei”, în vreme ce planeta este amenințată de haos.
Anchetatorii beloruși i-au acuzat pe mercenarii Wagner că au lucrat mână în mână cu opoziția pentru a orchestra revolte cu ocazia scrutinului de duminică, iar Lukașenko a spus marți într-un discurs în fața ambasadorilor străini că „Independența costă scump, dar ea merită costul”
Moscova a respins toate acuzatiile belaruse, afirmând că rușii arestați nu erau decât în tranzit. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a denunțat din nou marți un “spectacol” organizat de Minsk în jurul celor 33 de bărbați “vinovați de nimic”.
Nu e clar dacă retorica lui Lukașenko face parte dintr-un scenariu prin care vrea să-și conserve puterea, arătându-le votanților că el are susținerea armatei împotriva Rusiei și că ar fi mai puternic și mai determinat decât oponenta lui, Svetlana Tikhanouskaya sau dacă într-adevăr Moscova pregătește un conflict hibrid în Belarus.
Pe de altă parte, trupelor de securitate și polițiștilor li s-a spus că nu trebuie să permită vreun protest în stradă. Televiziunea de stat difuzează filmări cu subînțeles, cu tunuri cu apă și trupe exersând tactici anti-manifestanți. E posibil, deci, ca Lukașenko să-și fi făcut calculul că, având relațiile cu Vladimir Putin într-un îngheț profund, nu-și poate permite acum să scandalizeze și opinia publică occidentală autorizând o reprimare feroce a mișcărilor de protest.