Președintele Joe Biden a cerut Rusiei să-l elibereze pe Evan Gershkovich (Herșcovici), jurnalistul de la Wall Street Journal arestat la începutul acestei săptămâni sub acuzația de spionaj, pentru care riscă 20 de ani de închisoare.
„Dă-i drumul”, a spus Biden vineri, când a fost întrebat despre caz.
Anterior, secretarul de presă de la Casa Albă, Karine Jean-Pierre, a descris acuzațiile de spionaj aduse împotriva lui Herșcovici drept „ridicole”.
Perspectiva unei eliberări rapide pare din ce în ce mai puțin probabilă, pentru că oficialii ruși continuă să vorbească despre jurnalist în termeni care sugerează că condamnarea sa este inevitabilă.
„Avem de-a face cu activitate desfășurată sub acoperirea jurnalismului, activitate care este în esență spionaj. De când a fost prins în flagrant, situația este simplă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Vladimir Putin.
Gershkovich (Herșcovici), fiu al unor emigranți evrei, vorbește perfect limba rusă și a fost arestat miercuri la Ekaterinburg și transportat cu avionul la Moscova, unde un tribunal l-a acuzat oficial joi de spionaj și l-a arestat preventiv până la sfârșitul lunii mai.
Wall Street Journal a negat vehement acuzațiile aduse reporterului în vârstă de 31 de ani, iar prietenii și colegii lui Herșcovici au descris acuzațiile ca ridicole.
Observatorii au sugerat două posibile motive pentru arestare: să intimideze orice demers jurnalistic critic despre Rusia și să-l ia, de fapt, „ostatic” pe Gerșkovich ca monedă de schimb pentru un posibil schimb de spioni ruși prinși în vest.
Să fie inclus într-un astfel de schimb ar fi cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla lui Gershkovich care, altfel, riscă o pedeapsă de cel puțin 20 de ani de închisoare.
Rachel Denber, de la Human Rights Watch, a descris arestarea ca „o mișcare cinică depravată” menită să reducă la tăcere vocile critice și să descurajeze jurnaliştii străini să reflecte realitatea despre Rusia.
„Este greu de evitat concluzia că arestarea lui Gershkovich marchează dorința autorităților ruse de a ține jurnaliștii străini la distanță și de a opri reportajele acestora pe subiecte care critică guvernul sau care demască abuzurile acestuia”, a scris Denber.
De la invazia totală a Ucrainei, majoritatea jurnaliştilor ruşi independenţi au părăsit ţara, după o serie de noi legi represive care, în esenţă, au făcut ca jurnalismul onest, care nu respectă criteriile propagandei de la Kremlin, să devină ilegal.
Mulți jurnaliști străini au plecat, dar câțiva dintre ei au rămas pe parcursul unor delegații scurte.
Arestarea lui Gershkovich a schimbat miza. „Este un mesaj pentru jurnalişti şi este, de asemenea, un mesaj foarte important pentru elitele ruse: nu vorbiţi cu jurnaliştii străini. Ține-ți gura”, a declarat Eugenia Albats pentru The Guardian. Eugenia este unul din jurnaliștii ruși care au părăsit țara vara trecută.
Să fii corespondent străin în Rusia nu a fost niciodată ușor. Obținerea sau reînnoirea acreditării oficiale ar putea fi un proces lung și plictisitor, iar insinuările de „rusofobie” sau acuzațiile de spionaj sunt frecvente, asezonate cel mai adesea cu multă ostilitate și intimidare.
Dar până acum, cel mai rău lucru posibil care li se putea întâmpla corespondenților străini era să fie deportați sau incluși pe lista neagră.
Arestarea lui Gershkovich duce miza în cu totul altă zonă și arată că autoritățile ruse sunt acum dispuse să aresteze chiar și un reporter celebru, de la o publicație la fel de celebră și cât se poate de onorabilă, și-i va determina pe foarte mulți jurnaliști să se gândească bine înainte dacă mai riscă să devină corespondenți în Rusia.
„În vremea sovietică existau linii roșii clare. La noi era cunoscut, cred că era cunoscut de jurnaliştii străini, ce puteau face şi ce nu. Acum nu există linii roșii: pur și simplu nu știi”, a spus Albats.
Jurnaliştii care îl cunosc pe Gershkovich spun că este un profesionist cât de poate de serios, pasionat și foarte muncitor.
În prezent, el se află în închisoarea Lefortovo din Moscova. Prietenii lui și-au creat o adresă de e-mail, freegershkovich@gmail.com, unde cei care doresc îi pot trimite mesaje jurnalistului reținut.
Dacă sunt în engleză, mesajele vor fi traduse în rusă, conform legii ruse, și apoi trimise lui Gershkovich în închisoare.