Linkuri accesibilitate

Belarus | Avocat și asistenta lui, condamnați pentru asistență acordată activiștilor și jurnaliștilor


Avocatul Leonid Sudalenkp și asistenta lui, Tațiana Lasița, au fost condamnați la închisoare de justiția lui Lukașenko, autocratul acuzat că a fraudat alegerile prezidențiale din august 2020, în urma cărora se află neîntrerupt la putere din 1994.
Avocatul Leonid Sudalenkp și asistenta lui, Tațiana Lasița, au fost condamnați la închisoare de justiția lui Lukașenko, autocratul acuzat că a fraudat alegerile prezidențiale din august 2020, în urma cărora se află neîntrerupt la putere din 1994.

Un cunoscut avocat pentru drepturile omului din Belarus și asistenta sa au fost condamnați la închisoare pentru că au acordat asistență juridică activiștilor, jurnaliștilor și altor persoane, victime ale represiunii regimului autocratului Alexandr Lukașenko.

Un tribunal din sud-estul orașului Gomel i-a condamnat pe 3 noiembrie pe Leonid Sudalenko și pe Țațiana Lasița la trei ani, respectiv 2 ani și jumătate de închisoare, pentru „organizarea și pregătirea acțiunilor care încalcă grav ordinea publică și finanțarea unor astfel de activități”.

Procesul celor doi, care au pledat nevinovat, a fost ținut cu ușile închise.

Avocatul Leonid Sudalenko și Tațiana Lasița au fost condamnați de justiția autocratului Lukașenko
Avocatul Leonid Sudalenko și Tațiana Lasița au fost condamnați de justiția autocratului Lukașenko

A treia persoană inculpată în dosar, Maria Tarasenka, nu a fost arestată pentru că a reușit să fugă din țară după ce procesul a început la începutul lunii septembrie.

Atât Sudalenko, cât și Lasița lucrau în luna ianuarie, când au fost arestați, pentru Viasna, o organizație pentru drepturile omului.

Viasna este una dintre zecile de organizații ale societății civile vizate de represiunea lui Alexandr Lukașenko, aflat neîntrerupt la putere din 1994. Prezența sa în fruntea statului, după alegerile din 8 august 2020, este considerată de Opoziție și de Occident rezultat al unei fraude masive.

„Urmărirea penală motivată politic a membrilor și voluntarilor Viasna se desfășoară în cadrul operațiunii de „curățare” a societății civile anunțată de Alexandr Lukașenko”, transmite organizația într-o declarație comună cu alte 17 organizații pentru drepturile omului.

„Nu există nicio îndoială că autoritățile persecută Viasna ca să se răzbune pentru cei 25 de ani de muncă remarcabilă și neînfricată în apărarea drepturilor omului”, se mai spune în textul declarației.

Alți cinci apărători ai drepturilor omului de la Viasna sunt în prezent în spatele gratiilor pentru acuzații despre care organizația spune că sunt instrumentate politic.

Sentințele fac parte dintr-o represiune brutală declanșată de Lukașenko față de protestele care contestă rezultatul alegerii sale la prezidențialele din august 2020.

Opoziția spune că votul a fost fraudat, iar Occidentul a refuzat să recunoască rezultatele.

Pe lângă decizia judecătorilor din 3 noiembrie, Ministerul de Interne a catalogat canalul de televiziune Belsat și rețelele sale de socializare ca „formațiune extremistă”.

Anunțul a venit în urma unei hotărâri judecătorești a instanței din Minsk, cu două zile înainte de condamnarea reprezentantei Belsat, Irina Slavnikava, și a soțului ei, Alexandr Loika, la 15 zile de închisoare pentru că au distribuit conținut „extremist” pe Facebook.

Belsat, finanțat din Polonia, a fost declarat canal „extremist” de autoritățile din Belarus, iar toate paginile și conturile sale de social-media sunt blocate în acest moment.

Canalul de televiziune a transmis pe larg de la protestele masive, care au scos aproape zilnic belaruși în stradă după fraudarea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Potrivit Asociației Jurnaliştilor din Belarus, 28 de jurnalişti se află în prezent în spatele gratiilor, inclusiv două jurnaliste de la Belsat, Kațiarina Andreeva și Daria Șulțova, condamnate la câte doi ani de închisoare în luna februarie pentru că au transmis de la proteste.

Protestele în masă împotriva lui Lukașenko au fost reprimate cu violență, condamnări la închisoare, bătăi și chiar uciderea protestatarilor.

Mii de protestatari sunt în acest moment în închisoare.

Cea mai mare parte a Opoziției a fost închisă sau forțată să aleagă calea exilului.

Viasna spune despre 827 de persoane aflate în închisoare că sunt prizonieri politici pentru că și-au exercitat drepturile fundamentale de a protesta pașnic, de a exprima opinii sau de a se angaja în activități politice legitime.

Mai mulți protestatari au fost uciși și mii de protestatari pașnici au fost arestați în timpul demonstrațiilor în masă care cer demisia lui Lukașenko.

Mai multe rapoarte ale grupurilor pentru drepturile omului vorbesc despre tortura din închisori împotriva celor care au protestat și au cerut demisia lui Lukașenko.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG