Linkuri accesibilitate

Criza poloneză | Ce se ascunde în spatele luptei cu Uniunea Europeană


În ciuda faptului că este doar viceprim-ministru, nu există nicio îndoială că Jaroslaw Kaczyński este conducătorul de facto al țării și conduce partidul Lege și Justiție (PiS ) cu o mână de fier.

Lupta Varșoviei cu Uniunea Europeană i-a făcut pe unii politicieni și jurnaliști să vorbească de un „Polexit”, deși guvernul polonez respinge vehement orice discuție pe subiect.

UE a lansat deja proceduri de sancțiune pentru înălcarea dreptului comunitar, finanțarea de la bugetul UE a fost înghețată, s-au impus amenzi uriașe, iar procedurile care ar putea duce la pierderea unor drepturi de vot sunt în desfășurare ca răspuns la ceea ce opoziția poloneză, Comisia Europeană și instanțele UE consideră a fi politizarea Justiției de la Varșovia.

Cu toate acestea, partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) din Polonia nu a dat niciun pas înapoi.

Europa Liberă a analizat motivul pentru care PiS face toate acestea și ce speră să obțină.

Motivația

De ce o face? Răspunsul scurt este pentru putere și control. Odată ce controlezi sistemul judiciar, este mai ușor să-ți atingi scopurile politice, mai ales dacă acestea sunt la fel de ambițioase pe cât și le-a propus PiS.

Totuși, lucrurile sunt ceva mai complicate decât par. Guvernul polonez are câteva argumente prin care justifică revizuirea pe scară largă a întreg sistemului judiciar.

Poate cel mai clar argument al său a apărut în manifestul electoral din 2015 – când PiS a devenit primul partid care a obținut o majoritate totală după epoca postcomunistă.

Manifestul partidului spunea că instanțele din Polonia sunt „corupte, ineficiente și dominate de judecători din epoca comunistă”, mai mulți politicieni PiS menționând că judecătorii aparțin unei „caste speciale” care trebuie reformată.

Succesul electoral uriaș din 2015, după ce candidatul său, Andrzej Duda, fusese ales președinte, a dat partidului un impuls pentru a merge mai departe.

În primul rând, PiS a pus ochii pe Tribunalul Constituțional, unde a înlocuit trei judecători cu un trio considerat mai apropiat de partidul de guvernământ.

Acest lucru a declanșat primul dintre multele conflicte cu Bruxelles-ul, care în ultimii ani s-au extins pe măsură ce controlul politic a fost extins și asupra procurilor, Curții Supreme și organismelor care ar trebui să facă numirile și să le supravegheze.

Ar putea avea dreptate PiS?

În ceea ce privește argumentul PiS că instanțele sunt dominate de figuri din epoca comunistă, din cei 23 de judecători de la Curtea Supremă, doar trei au fost judecători în epoca comunistă.

Mai mult, judecători nominalizați recent de PiS erau activi în acele vremuri. Iar în ciuda a ceea ce susțin oficialii PiS, au fost făcute verificări menite să elibereze de comunism sistemul judiciar polonez.

Cât privește acuzația privind „casta specială”, este adevărat că judecătorii sunt plătiți mai mult decât lucrătorii din alte profesii publice din Polonia și că se bucură de multe alte avantaje, dar aceasta este o necessitate tocmai pentru a se asigura că nu sunt ușor de mituit.

Cel mai greu argument de combătut ar putea fi cel legat de eficiența sistemului judiciar.

Mulți polonezi s-au plâns de birocrația din Justiție, iar PiS a citat sondaje care arată că 80% din populație consideră că reforma judiciară este necesară. Dar au existat, de asemenea, sondaje care arată că o majoritate clară nu are încredere în reformele partidului aflat la guvernare.

De ce insistă PiS să facă modificările?

Pentru un răspuns la această întrebare este necesar un recurs la istoria recentă.

Prima perioadă de examinat este 2005-2007, ultima dată când PiS a fost la putere. La acea vreme, gemenii Jaroslaw și Lech Kaczyński erau prim-ministru și președinte.

Ca și acum, partidul a dorit să facă reforme masive, incluzând un ambițios proces de lustrație care le-a impus miilor de angajați publici să declare oficial dacă au colaborat cu poliția politică a fostului regim comunist.

Cu toate acestea, reformele au fost oprite de instanțele de judecată.

Cu cei doi frați Kaczyński furioși pentru ceea ce ei au numit „imposibilitate legală” și, după doi ani haotici, PiS a căzut în sondaje și a petrecut ani de zile în stagnare politică.

În această perioadă, se crede că Jaroslaw și-a afirmat convingerea că partidul învingător în alegeri ar trebuie să aibă frâu liber în deciziile sale, fără prea mult control.

Cealaltă perioadă care a modelat mintea PiS și a susținătorilor săi au fost anii 1990 și mai ales politica gruba kreska (linia groasă), care a dominat acea epocă.

Termenul a fost folosit public pentru prima oară de premierul Tadeusz Mazowiecki, primul șef de guvern ne-comunist, în primul său discurs parlamentar susținut în 1989 și a ajuns să fie înțeles de mulți cetățeni ca o politică de nesancționare a crimelor comise de regimul din Polonia de dinainte de 1989.

În multe privințe, atunci s-a produs divizarea Poloniei: de-o parte sau de alta a acestei probleme.

Pe de o parte, în spiritul compromisului și al unității naționale au fost cei care au acceptat să lucreze cu oficialii de altădată ai regimului comunist, iar, pe de altă parte, cei care au fost radicali și au cerut regimului comunist o pauză și, mai ales, dreptate.

Cei doi gemeni Kaczyński se aflau ferm în această din urmă tabără și, împreună cu mulți polonezi, erau furioși pe convertirea la capitalism a foștilor comuniști și colaboratori ai fostului regim care au ajuns să conducă afaceri, servicii secrete și, în final, țara.

În mintea lor, gloria ruperii de comunism, din 1989, era astfel întinată.

A fost momentul în care mai mulți gânditori de dreapta cereau o „a patra republică poloneză” – o revoluție morală și politică plină de patriotism și catolicism care să înlocuiască actuala, imperfectă a treia republică, născută după căderea Zidului Berlinului.

Cine este Jaroslaw Kaczyński?

În ciuda faptului că este doar viceprim-ministru, nu există nicio îndoială că Jaroslaw Kaczyński este conducătorul de facto al țării și conduce PiS cu o mână de fier.

Observatorii îl descriu ca pe un politician care se hrănește din conflicte, cu talentul de a-și inflama alegătorii în probleme care divizează, cum ar fi imigrația și drepturile LGBTQ, sau care joacă pe neîncrederea istorică față de marii vecini ai Poloniei: Germania și Rusia.

El a devenit și mai radical după dezastrul aerian din 2010, de lângă orașul rusesc Smolensk, în care a murit și fratele său Lech, care la acea vreme era președinte al țării.

Evenimentul a reunit pentru prima dată întreaga națiune sub un singur gând, dar Jaroslaw a început în curând să lanseze diverse teorii ale conspirației despre accident, implicând atât opoziția, cât și Moscova, în ciuda faptului că mai mulți anchetatori au ajuns la concluzia că a fost un accident.

Pierderea nu numai că l-a impregnat cu un sentiment de răzbunare, dar și-a pierdut, odată cu fratele său, forța moderatoare și de echilibru. Spre deosebire de el, Jaroslaw avea o familie și era văzut ca un om de lume, cu mai flexibil decât fratele său.

Cu o sănătate precară și după mai multe semnale că a venit timpul să se retragă din politică, lupta pentru succesiune a început deja chiar în grupul său de susținători, care au intrat într-o competiție menită să demonstreze că unul e mai radical ca altul, pentru a merita moștenirea sceptrului.

Actualul prim-ministru Mateusz Morawiecki este văzut ca un moderat, dar bătălia pe care o are de dus cu Bruxelles-ul este văzută de mulți observatori ca o bună ocazie de a se apropia de bazinul radical al PiS.

Ministrul Justiției, Zbigniew Ziobro, este și el descris ca un naționalist catolic dur, care s-a jucat cu ideea de a lăsa fracțiunea sa din Polonia Unită să părăsească alianța cu PiS dacă reformele controversate ale justiției sunt împiedicate de Bruxelles.

Cu alte cuvinte, se întâmplă multe lucruri pe fundal la Varșovia care explică cu asupră de măsură confruntarea cu UE.

De ce nu protestează mai mulți polonezi împotriva schimbărilor?

Atât la Varșovia cât și în alte orașe au avut loc în ultimii ani unele dintre cele mai mari proteste antiguvernamentale de la căderea comunismului în 1989. Dar adevărul este că PiS rămâne foarte popular în rândul alegătorilor, în ciuda tuturor controverselor.

După revenirea cu succes la putere în urmă cu șase ani, la parlamentarele din 2019 a obținut un procent și mai mare de voturi.

Duda a fost reales președinte un an mai târziu. Iar potrivit sondajelor recente, PiS nu doar că a pierdut sprijinul intern de când a început furtuna Polexit, ci se bucură de un sprijin constant de 35% al electoratului, care-i oferă un avans sănătos de două cifre față de cel mai apropiat rival al său.

Popularitatea răsunătoare a partidului de guvernământ poate fi explicată și prin cifrele impresionante din economie. Rata șomajului este la un nivel record de 3,5%, țara crește la un nivel sănătos de aproape 5% pe an, revenindu-și rapid după impactul cu pandemia de Covid.

Când a aderat la UE în 2004, PIB-ul Poloniei era de 44% față de media UE, astăzi de peste 70%.

S-ar putea spune că Polonia se află într-o epocă de aur și, în mod ironic, apartenența sa la UE este cea care a ajutat acest proces cu miliarde de euro în fonduri UE și acces la piața internă a blocului.

Spre deosebire de multe guverne anterioare, partidul la putere a depus un efort concertat pentru a se asigura că numerarul ajunge la cei „rămași în urmă”, cum au fost numiți cei mulți din orașele mici și din mediul rural.

Programul „500+” al partidului distribuie în jur de 500 de zloți (115 euro) pe lună pentru fiecare copil, o creștere substanțială a sumelor destinate îngrijirii copilului, care a ajutat mulți oameni care se luptă cu sărăcia. Și, deși este descris pentru prima dată ca neglijent din punct de vedere fiscal, programul a devenit atât de popular încât nicio altă forță politică nu îndrăznește să susțină încetarea acestuia.

De asemenea, PiS a promis că va dubla salariul minim lunar la 4.000 de zloți până în 2023, că va oferi două luni suplimentare de plăți la pensie în fiecare an, mai multe subvenții agricole și cheltuieli pentru infrastructură în diferite provincii, promisiuni extrem de plăcute pentru urechile multor alegători care s-au simțit neglijați de prea multă vreme.

Pentru ei, politizarea justiției este un fleac care nu poate sta în fața susținerii unui partid care le promite ceea ce nu au visat vreodată să primească.

Antreprenor în România
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:07:54 0:00
XS
SM
MD
LG