Linkuri accesibilitate

O asociație a judecătorilor contestă comisiile de examinare pentru promovările la Înalta Curte


Desen de Dan Perjovschi
Desen de Dan Perjovschi

Asociația Forumul Judecătorilor din România cere Guvernului și Parlamentului măsuri legislative urgente prin care concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție să devină unul meritocratic.

Asociația susține că judecătorii nu mai sunt interesați de accesul la funcțiile de elită, din cauza modificărilor legislative din 2018 care au permis ca organizarea și desfășurarea concursurilor să ajungă apanajul Secției pentru judecători a CSM și al unui număr redus de examinatori.

Ultimul concurs de promovare, încheiat în luna decembrie 2019, confirmă toate aceste îngrijorări, în mare parte existând aceiași examinatori (inclusiv soț și soție în comisii, cărora li s-a adăugat inexplicabil și fostul ministru al justiției, Tudorel Toader, ocupant al unei funcții politice de prim rang și artizan al unor propuneri și modificări legislative care au determinat reacțiile imediate ale miilor de magistrați români, precum și ale tuturor organizațiilor internaționale relevante”, susține Forumul Judecătorilor într-un comunicat de presă transmis joi seara.

Solicitările Forumului Judecătorilor

  • instituirea unor examene meritocratice de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținute exclusiv prin intermediul Institutului Național al Magistraturii;
  • înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin abrogarea dispozițiilor care îi conferă rolul de a desemna comisii de concurs;
  • selecția comisiilor de concurs trebuie să fie realizată exclusiv prin tragere la sorți, transparent, la nivelul Institutului Național al Magistraturii;
  • interdicția de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecția judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcțiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar;
  • interdicția de numire ca membru în aceste comisii a persoanelor din afara corpului magistraților care au desfășurat activitate politică sau cel puțin aparență de activitate politică cel puțin trei ani anterior numirii;
  • reglementarea unor criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs.

De altfel, Forumul Judecătorilor a publicat, în toamna anului 2019, un White Paper cu privire la promovarea judecătorilor în funcțiile de vârf din sistemul judiciar, document în care atrăgea atenția că sunt necesare garanții privind meritocrația și șansele egale pentru fiecare concurent.

Un document consultat de Europa Liberă arăta că, la câteva luni după ce a demisionat din funcția de ministru al Justiției, Tudorel Toader a fost cooptat într-o comisie care a stabilit cine sunt judecătorii care promovează la cea mai înaltă instanță din România, Înalta Curte de Casație și Justiție.

El a participat, potrivit legii, ca profesor al unei facultăți de Drept. În comisiile de evaluare a candidaţilor s-au regăsit oamenii de încredere ai Liei Savonea, fosta preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit documentului aprobat de Lia Savonea în iulie 2019, alături de fostul ministru îi regăsim pe soţii Ianina şi Daniel Grădinaru sau pe Andrei Claudiu Rus, soţul judecătoarei Alexandra Rus, cea care a devenit cunoscută după pentru deciziile de achitare pe care le-a dat în cazuri răsunătoare de corupţie. Din comisiile de soluţionare a contestaţiilor au făcut parte alţi judecători de la instanţa supremă autori ai unor hotărâri controversate, cum ar fi Ştefan Pistol sau Simona Neniţă.

Evaluatori pentru promovările magistraţilor la Secţia Penală, cea care judecă demnitari, au fost Daniel Grădinaru – preşedinte de Comisie, Andrei Claudiu Rus şi Tudorel Toader. Din comisia de soluţionare a contestaţiilor au făcut parte judecătorii Simona Neniţă, Ştefan Pistol şi profesorul Sergiu Bogdan de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG