„După 4-5 ani ne trezim că un sfert din casele noastre sunt locuite de oameni de culoare”, așa au justificat localnicii din Ditrău intoleranța față de cei doi cetățeni din Sri Lanka angajați ca brutari.
A fost invocat până și pericolul de contaminare cu virusul din China, aflat „la doi pași de Sri Lanka” (vreo 3.000 de kilometri, mai exact). Primarul și preotul din Ditrău pretind că nu sunt rasiști. Ei le-au explicat localnicilor că pâinea albă frământată de mâini negre este necomestibilă nu din cauze de igienă, ci din motive de tradiție și credință. Cine mănâncă pâine făcută de oameni de culoare nu mai ajunge in rai. E cum ar fi porcul la musulmani. Ori cu asta nu te joci. “Cu virusuri, cu bacterii, cu stafilococi mai merge, dar cu cele sfinte nu te joci.” Așa ne-a declarat o enoriașă din Ditrău că le-a zis părintele.
Adevărul adevarat l-am aflat de la patroana unguroaică a brutăriei, care ne-a spus absolut confidențial ca ea a angajat acești brutari de culoare să facă pâinea doar pentru românii din Ditrău, dar nu a putut recunoaște asta pe față că era deja scandalul cât casa.
- Autoritățile din Ditrău se gândesc să-i ceară ajutorul premierului ungar Viktor Orban pentru a ridica un gard de sârmă ghimpată de jur-împrejurul brutăriei, ca cei doi să nu cumva să iasă de acolo și să fugă în Ungaria.
Omul de afaceri Ștefan Mandachi, posesorul singurului metru de autostradă din zona Moldovei, s-a arătat dispus să-i angajeze pe cetățenii din Sri Lanka în cadrul unui restaurant. Și președintele CJ Cluj, Alin Tișe, și-a manifestat aceeași intenție. Până la urmă se pare că srilankezii vor fi detașați la Palatul Victoria, unde premierul Ludovic Orban are două posturi libere de liftier la Ministerul Muncii.
- A doua zi după Brexit Day, locatarii unui bloc din Norwich – Marea Britanie au fost notificați printr-un afiș scos la imprimantă că în apartamentele imobilului „nu va mai fi tolerată vorbirea unei alte limbi decât cea engleză”. Doi instalatori din Vaslui recent sosiți în Norwich și care nu știu o boabă de engleză au spus că vor lăsa deschis music box-ul lor la putere maximă în scara blocului respectiv, 24 de ore din 24, pe manele cu Dani Mocanu si Vali Vijelie până când toți cetățenii englezi din imobil vor reuși să vorbească și să cânte fluent românește.
- Membrii USR au votat în cadrul unui referendum intern dacă partidul ar trebui să-și asume o poziție doctrinară de centru-dreapta. Majoritatea celor chestionați au răspuns afirmativ, în timp ce membrii nechestionați au răspuns în majoritate negativ. Acum urmează să se organizeze un referendum intern prin care sa se voteze ce se înțelege prin majoritate, cei care sunt mai mulți sau cei care sunt cu gura mai mare.
- PSD a decis să-i includă în Comitetul Executiv pe primarii municipiilor reședință de județ și pe președinții consiliilor județene, pentru că ”mai multe minți luminate pot veni cu idei”. Cea mai luminată minte din PSD este Codrin Ștefănescu. Are un cap strălucitor. De ce să mai caute alte minți luminate. E păcat de timpul pierdut.
- Noul premier plasat de Putin în fruntea guvernului rus, Mihail Mişustin, are o avere demnă mai degrabă de un oligarh decât de un funcționar de stat. Acesta ar deține la Moscova proprietați evaluate la 43,6 milioane de euro. Președintele Putin dezminte și spune clar că nu sunt euro ci ruble, nu sunt ale lui ci ale serviciului și nu e premier, ci colonel.
Acesta este un text satiric, prin urmare opiniile exprimate de autori nu coincid, neapărat, cu poziția Europei Libere
Facebook Forum