Surprinzător. Șocant. Original. Nimic nu va mai fi la fel după.
Superbe complimente la vernisajul unei expoziții la Guggenheim (New York), la Pompidou (Paris), la Tate Modern (Londra) sau - de ce nu? - la Muzeul Național de Artă al României din București. Minunate cuvinte în textele criticilor despre un roman, o baladă cultă, un film independent ori o nouă scenografie de sec. 21 la Don Giovanni a lui Mozart, sec. 18.
Teribile sentințe când e vorba despre o țară și evoluția ei neașteptată exact în clipa în care toate ceasurile ar fi trebuit să bată de oră fixă.
În orice țară în care democrația își merită numele, alegerile trebuie să aibă loc la termen. În România, alegerile prezidențiale au fost anulate, în pragul finalei din 8 decembrie, fără ca noua dată să fie anunțată imediat. Pare că noile alegeri vor fi în martie/aprilie.
Pe 6 decembrie, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale și când diaspora vota deja, Curtea Constituțională a anunțat anularea scrutinului.
De trei săptămâni „Ce se întâmplă?” e întrebarea asociată cel mai des cu autoritățile de la București.
Nimeni nu pare să știe foarte exact. Or, când nu știi, nu ai încredere. Nu investești. Stai deoparte. Te dai la o parte.
Agenția de rating Fich a coborât la BBB- perspectiva de rating a României, la puține zile după decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale. După ce negocierile politice au scos la iveală cifrele cheltuielilor publice aprobate de fostul cabinet Ciolacu, căderea merge și mai jos, spre junk, avertizează unii economiști.
Cât folosește în acest context că noul premier e aceeași persoană cu vechiul premier, adică domnul Marcel Ciolacu, nu pare deloc limpede.
Limpede este un singur fapt: cu cât România se va reașeza pe șinele firești mai repede, cu un nou președinte ales, cu atât sporesc șansele ca situația țării să revină la normal. De la învestirea noului președinte încolo, se pot reseta multe.
Ratingul de țară poate sări și la +.
Este motivul pentru care, la capătul acestui an greu, am ales să ne păstrăm bunul obicei de a vorbi, în loc de orice concluzii, despre ce își doresc de la noi cei mai loiali dintre cititori și în ce fel au răspuns ei la investigațiile și reportajele „Țară în Service” în ultimele 12 luni.
Siguranța & Apărarea - numărul 1 în top
Așa cum am explicat detaliat anul trecut, Țară în Service este principala rubrică de investigație & reportaj multimedia de la Europa Liberă. Noi îi spunem scurt: #TiS.
Ideea e să identificăm probleme care îngrijorează mulți români (de regulă, milioane), să cerem explicații autorităților și soluții experților.
În 2024, câștigătoarea detașată este ediția din 17 noiembrie în care Andreea Ofițeru a pus pe hârtie problemele poliției locale. Probabil că cea mai gravă este concepția greșită că „polițiștii locali sunt ca niște șefi ai cetățenilor”.
Agenția de la Poliția Locală din București.
Europa Liberă a vorbit mult despre siguranță, în 2024, dar mai degrabă în cheie națională, adică despre Apărare.
Pe 1 februarie, interviul Ancăi Grădinaru cu șeful Marelui Stat Major al Armatei, generalul Gheorghiță
În februarie, generalul Gheorghiță Vlad a vorbit la Europa Liberă despre nevoia de a adopta cât mai repede pachetul de legi pentru apărarea națională.
Vlad, a dat startul dezbaterii privind legile Apărării.
Înaltul responsabil militar a avertizat că cele trei legi care reglementează Apărarea sunt atât de învechite încât Armata Română nu are dreptul să doboare dronele militare care intră ilegal pe teritoriul național.
Până în decembrie, două dintre proiecte din cele cinci legi invocate au fost trimise Parlamentului, după ce au fost adoptate prin Ordonanță de Urgență; a treia - legea Apărării Naționale însăși - urma să figurezeze pe agenda primei ședințe a noului cabinet.
Rămâne de văzut cât de mult va urgenta adoptarea acestor legi refacerea și modernizarea adăposturilor destinate apărării civile. În iunie 2024, când s-a interesat Europa Liberă pentru #TiS, Executivul nu știa exact în ce stare se află cele 5.000 de astfel de buncăre.
Adăpost de protecție civilă din sectorul 1 al Capitalei.
Despre apărare civilă, dar în fața stihiilor, în ediția Țară în Service din 29 septembrie, la puțin timp după ce inundațiile din județele Galați și Vaslui au ucis șapte persoane.
„Povestea barajului care n-a fost să fie” a fost spusă și filmată de colegii mei gălățeni, Cezar Amariei și Mihai Nica.
Pe scurt, barajul Covurlui, jumătatea finală dintr-un proiect hidrotehnic de anvergură început în vremea lui Ceaușescu, nu a fost finalizat. Imaginile sunt... de milioane. Milioane de euro care ar fi putut veni de la Uniunea Europeană, dacă... mai bine citiți în text cine e de vină.
Abandonate de mai bine de trei decenii, construcțiile de la Barajul Suhurlui se degradează constant.
Aceiași colegi inimoși s-au interesat îndeaproape de „Bomba cu ceas de la Planșeul Unirii” din centrul Bucureștiului. Au aflat de la experți și autorități că „poate afecta Dâmbovița, metroul, transportul central și rețeaua de canalizare”.
Nu aș vrea să îi întristez pe autori, dar dacă de la interviul Ancăi cu Șeful Marelui Stat Major au trecut 11 luni până la intrarea legii Apărării pe masa Guvernului, cu război la frontiere, cât credeți că va dura până când autoritățile locale se vor hotărî că zeci de Salvări la fața locului se cheamă dezastru, nu soluție?
Apropos...
Sănătatea, campioana îngrijorării în România
Pe locurile 2 și 3 a celor mai citite/vizionate materiale Țară în Service de la Europa Liberă figurează două ediții cu subiecte cât se poate de „banale”: „Am sunat la 20 de clinici pentru un RMN. De ce durează și șase luni...” și „Sănătate pe card - eșecul unui sistem de 300 de milioane de euro. La ce folosește bucata de plastic...”
Ambele lucrate de colega mea Andreea Ofițeru, la interval de câteva luni. A urmat în vară scandalul teribil de la Spitalul Sf. Pantelimon din București: două doctorițe au fost învinuite că „eficientizau” paturile prea puține de la Terapie Intensivă, scurtând viața pacienților.
Acuzațiile nu au fost confirmate de Justiție, iar doctorițele au părăsit de mult arestul preventiv. Dar a fost confirmat însă faptul că în România nu există protocoale clare pentru Terapie Intensivă, adică proceduri/reguli standardizate.
Majoritatea cardurilor de sănătate au expirat în 2019. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a prelungit valabilitatea acestora cu șapte ani.
Dacă vi se pare că problema nu vă privește, nu suferiți de boli grave sau vă permiteți poate tratamente în străinătate, statisticile privind accidentele rutiere sunt de natură să vă schimbe instant părerea.
Colegul meu Ovidiu Cornea, specializat în probleme de infrastructră rutieră, a adunat la un moment dat pentru Țară în Service „Patru mărturii șocante” vorbind despre mortalitatea pe șosele, locul II în Europa, după Bulgaria.
Din când în când, Ovidiu are însă ocazia să dea și vești bune. Banii europeni și presiunile comunitățile locale par să fi urnit țara din loc, cu 200 de km de drum expres inaugurați în 2024.
Sigur vreți să știți cine s-a plasat pe locul patru.
Poate vă așteptați, poate nu, dar este vorba despre cumpărarea unei locuințe și economiile făcute pentru un astfel de proiect. Așa, de pildă, studiul de caz realizat de Adrian Ardelean la Cluj. „De ce s-au dublat prețurile locuințelor de la Cluj și ce riscă orașul dacă nu se găsesc repede soluții”.
Despre infrastructură, dar în mare parte bani aruncați pe fereastră, a povestit colega mea Simona Cârlugea în articolul „Săli bazine și ruine. Ce s-a ales de miliardul de euro investit de statul român în sălile de sport și bazine de înot”.
Construcția sălii de sport de la Movileni, județul Olt, a costat statul român 3,3 milioane de lei.
De la independența energetică față de Rusia, la cea informațională față de... China
Se știe că România nu depinde de gazul rusesc. La 35 de ani de la Revoluția Română, țara este independentă energetic. Nu era înainte de 1989.
Ba, mai mult, informează Simona Cârlugea, în ediția #TiS din 4 august, „România ar putea produce energie verde cât să dea și la vecini, dar nu are autostrăzile cu care să o transporte”, Transelectrica fiind aici cuvântul cheie.
Despre resursele românești de uraniu vs. importurile din Kazahstan, a povestit colegul meu Ionuț Benea, după ce a stat de vorbă, la ei acasă, cu mineri de la o fostă mină de uraniu din județul Neamț.
Mina de uraniu de la Crucea, înainte de închiderea din 2021.
Tot el a aflat, în februarie, că unități militare și servicii de informații din România, folosesc camere de luat vederi chinezești, accesibile conexiunilor la internet.
Investigația „Ochi chinezești la Deveselu. Sistemele de supraveghere din China, interzise în SUA și UK, veghează unitățile Armatei Române” a primit răspunsurile îndelung așteptate de la autorități abia după publicare.
Europa Liberă România le-a publicat pe larg: „De ce folosesc SRI, Poliția, Armata, Jandarmeria sau Frontiera camere de supraveghere chinezești interzise în SUA și UK?”. Pe scurt, nicio problemă.
Fără supărare și (aparent) fără legătură, nici Palatul Cotroceni nu remarcase vreo problemă în lunea de după alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, când un candidat pro-rus, răsărit de nicăieri, tocmai câștiga alegerile.
Țară în Service în regim de... breaking rules
Peste nouă zile însă, pe 4 decembrie, într-un demers fără precedent, serviciile de informații dezvăluiau public o campanie agresivă și înșelătoare dusă pe platforma chinezescă TikTok în favoarea candidatului pro-rus Călin Georgescu, plus diferite alte acțiuni de război hibrid din partea unui „actor statal”. Între timp, președintele Iohannis a spus textual că este vorba de Rusia.
Peste 48 de ore, în data de 6 decembrie, când 50.000 de voturi pentru turul II erau deja în urne în diaspora, Curtea Constituțională a anulat întregul scrutin, în baza legii și a Constituției.
„Procesul electoral a fost viciat pe toată durata desfășurării lui ”, „caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați”, a avut loc „o alterare a însuși dreptului de a fi ales”, neregulile au provocat „o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale și ceilalți candidați”, au venit în cascadă argumentele motivării CCR.
Dar cum de înșelătoria a crescut neobservată și brusc, așa încât autoritățile au hotărât abia în ceasul al 12-lea să sacrifice bunul nume al țării și însăși legitimitatea funcției de președinte ca să evite pericolul?
Marile întrebări: Cine a știut?
Președintele Iohannis a spus de la Bruxelles, zece zile zile mai târziu, că a căuta vinovați nu duce prea departe, ci de vină ar fi legislația.
Legislația e făcută de oameni, nu este un monument al naturii. Iar vreme de zece ani, omul de la Cotroceni, șeful Armatei și al comunității naționale de informații a fost chiar domnia-sa.
Or, pachetul de legi ale securității naționale, plecat de la Cotroceni în iunie 2022 e citat până azi drept un episod scandalos al mandatului său.
Când Europa Liberă a verificat, în vara lui 2024, reforma serviciilor de informații, și controlul civil/parlamentar erau ce au fost în ultimii 30 de ani: himere.
„Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale” înființată special pentru noile legi era alcătuită de doi ani, dar cei 15 membri nu se întruniseră nici măcar o dată.
Dar nici legislația, nici președintele în exercițiu nu sunt explicații mulțumitoare pentru anvergura cutremurului politic de la București.
Cine conduce, de fapt, România? În ce direcție? și mai ales Cine sunt vinovații? Cine a închis ochii? Cine sunt trădătorii? - acestea sunt întrebările ce plutesc în aer după anularea alegerilor.
Documentele serviciilor de informații, desecretizate pe 4 decembrie, ridică un potop de întrebări.
Europa Liberă a listat 15 a doua zi. Nu am primit răspunsuri.
Dar nu vom obosi să întrebăm cine sunt cei responsabili. Nici noi, nici alții. Nici Aliații.
Miza e mult prea mare, inclusiv regional.
Iată câteva schițe de răspuns: „Cine și ce a știut despre rolul Moscovei? Ruta informațiilor de la serviciile secrete spre președintele Iohannis”, „Cât de conștientă e România de noul tip de război, cel cognitiv? Cât costă tăcerea?”, „Ascensiunea legionarismului sub ochii autorităților. Comemorarea lui Zelea Codreanu, de la parastas la salut fascist”, „Cine și ce a știut. Fake-news & instigare la ură pe net – ce sancțiuni prevede legea și de ce sunt atât de rar aplicate” și lista ar putea continua.
Acestea fiind zise, pe 30 decembrie 2024, țara comemorează 77 de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai și instaurarea Republicii Populare Române. Era actul de naștere al celei dintâi republici, sub șefia criminală a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, a Anei Pauker și a altor agenți sovietici, deveniți miniștri cu sprijinul Armatei Roșii.
Regele Mihai I, fotografiat în 1947, anul în care a fost forțat să abdice.
În numele egalității, au luat țăranilor pământurile, vitele și caii, orășenilor fabricile și atelierele, au confiscat case, mașini, teatre, cârciumi. Au transformat Educația în propagandă și religia în superstiții. Au umplut România de închisori și lagăre de muncă. Au încercat să spulbere tot ce face din om ființă autonomă și liberă. Primele două Constituții comuniste - 1948 și 1952 - menționau expres rolul călăuzitor al Moscovei.
Republica a II-a, inaugurată cu atâtea sacrificii în decembrie 1989, s-a desprins greu de Moscova. Prin Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Adrian Năstase, comunismul din România ar fi putut reveni în matca sa internaționalistă, nu ar mai fi fost național-comunism (citește legionar-comunism) cum îl croise ultimul dictator, Nicolae Ceaușescu.
Dar Cortina de Fier se prăbușise, Piața Universității a scris pe ziduri „Nu Perestroika”, așa că românii au mers la vot din patru în patru ani, din cinci în cinci ani din 2004, ca să își aleagă liberi președintele.
Conducătorii Republicii - Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis & asociații lor - s-au uitat însă mereu după stăpâni, au clădit scenarii și au tras sfori, n-au pus mare preț pe încrederea poporului.
Cu asemenea lideri, biata Țară veșnic în Service s-a desprins greu spre deloc de obiceiurile sufocante ale partidului unic - vezi apetența pentru mari coaliții stânga-dreapta, cu PSD non-stop în compoziție.
***
Dar există linii roșii, cum s-a văzut și după Colectiv (2016), și după Ordonanța 13 (2017).
Dacă cabinetul Ciolacu 2.0 nu anunță oficial, până la sfârșitul lui 2024, data alegerilor prezidențiale, probabil că mulți români vor regreta că nu au aplicat mai de demult la o cetățenie mai sigură.
Alții, mai combativi, de tipul „elemente huliganice”- ediția 1989, sau „golani”- ediția 1990, vor observa că o a treia republică parașutată peste capul lor, tot fără explicații, e intolerabilă.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.