Linkuri accesibilitate

Lideră a opoziției anti-Lukașenka, răpită de persoane neidentificate în centrul Minskului


Maria Kolesnikova, la unul din mitingurile opoziției
Maria Kolesnikova, la unul din mitingurile opoziției

Oponenții președintelui belarus Alexandr Lukașenka se străduiesc să-și găsească unul dintre cei mai influenți lideri, după apariția în presă a informației că Maria Kolesnikova, membru al Consiliului Coordonator al Opoziției, a fost răpită de bărbați neidentificați la începutul celei de a 30-a zi a protestelor anti-guvernamentale.

Portalul de știri independent în limba rusă Tut.by a citat un martor ocular care a relatat că Maria Kolesnikova a fost răpită de pe stradă, în centrul orașului Minsk, luni, pe 7 septembrie, și suită într-un vehicul, marcat cu „Comunicare”.

După incidentul care s-ar fi petrecut luni dimineață, nimeni nu a mai putut comunica cu ea. Persoana care a informat despre incident a spus că s-a temut să-l filmeze cu telefonul mobil pentru a nu fi la rândul ei arestată.

În vârstă de 38 de ani, Kolesnikova este o aliată importantă a fostei candidate la președinție Svetlana Țihanovskaia și a condus protestele după ce Țihanovskaia s-a refugiat în Lituania vecină.

Ministerul de Interne al Belarusului, Comitetul său național de anchetă și Comitetul de control al statului au declarat că nu au informații despre dispariția Mariei. Poliția din Minsk a spus că nu a reținut-o.

Presupusa răpire are loc după ce autoritățile au recunoscut arestarea a peste 600 de persoane în weekend, la protestele din toată țara care au atras zeci de mii de oameni în stradă, ieșiți să-i ceară lui Lukașenka să demisioneze în urma fraudării alegerilor prezidențiale de luna trecută.

Lukașenka, care a condus 26 de ani țara cu o mână de fier, refuză să poarte discuții cu adversarii săi și a respins apelurile pentru organizarea de noi alegeri.

Între timp, site-ul de știri Meduza a scris că s-a pierdut legătura și cu secretarul de presă al Consiliului Coordonator, Anton Randyonkau, și cu un membru al staff-ului de la sediul de campanie al opoziției, Hleb Herman. Aceștia au spus că ambii sunt de negăsit și că nu există nicio explicație pentru dispariția lor.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a emis luni un tweet în care face un apel împotriva „arestărilor și răpirilor arbitrare” de la Minsk, făcând referire la tratamentul „brutal” acordat mai multor lideri ai opoziției, incluzând-o pe Kolesnikova și cerând încetarea de urgență a acestor practici.

Borrell a declarat că „arestările și răpirile arbitrare din motive politice din Belarus”, inclusiv „acțiunile brutale” împotriva lui Andrei Iahorau, Irina Suchi și Maria Kolesnikova, sunt „inacceptabile”.

„Autoritățile trebuie să înceteze intimidarea cetățenilor și încălcarea propriilor legi și a obligațiilor intime", a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano, a declarat că comisia este „profund îngrijorată de represiunea continuă și intimidarea populației prin arestări inexplicabile, de multe ori arestări arbitrare, arestări care sunt motivate politic”. De asemenea, el a numit situația „inacceptabilă”.

„Ceea ce vedem în Belarus este practic reprimarea continuă de către autorități împotriva populației civile", a spus el.

Principalul oponent al lui Lukașenka la alegerile prezidențiale, Svetlana Țihanovskaia, a fugit în exil în Lituania la câteva zile după votul din 9 august.

Reuters a citat-o spunând că răpirea Mariei Kolesnikova arată că autoritățile încearcă să elimine orice intenție de protest și să intimideze opoziția.

Ministrul lituanian de externe Linas Linkevicius a trimis pe Twitter un apel pentru eliberarea imediată a Mariei Kolesnikova.

„În loc să vorbească cu oamenii din Belarus, conducerea încearcă cu cinism [să-i] elimine [pe membrii opoziției] unul câte unul", a spus Linkevicius.

„Răpirea Mariei Kolesnikova în centrul orașului Minsk este o rușine. Metodele staliniste NKVD sunt aplicate în Europa secolului XXI. Ea trebuie eliberată imediat."

Maria Kolesnikova este ultima rămasă în Belarus dintre cele trei femei politician care şi-au unit forţele înaintea alegerilor prezidenţiale de la 9 august în încercarea de a-l contracara pe liderul Aleksandr Lukaşenko.

Celelalte două, Svetlana Tihanovskaia, care a fost candidata opoziţiei la alegeri, şi Veronika Ţepkalo, au părăsit deja ţara.

O voce critică la adresa preşedintelui, ea a jucat un rol important în criza politică post-alegeri din ţară, în contextul protestelor masive şi al grevelor împotriva realegerii lui Lukaşenko.

La 31 august, Maria Kolesnikova a anunţat că formează un nou partid politic, „Împreună”, cu echipa opozantului Viktor Babariko, aflat în închisoare şi cu care a mai lucrat anterior.

XS
SM
MD
LG