Sute de mii de polițe RCA cumpărate de la compania Euroins expiră săptămâna aceasta. Dacă te numeri printre șoferii care au o astfel de asigurare auto obligatorie, începând din 8 decembrie trebuie să ai una nouă. De asemenea, îți poți recupera o parte din bani.
Anunțul privind instalarea unei capacități de energie solară de peste 8 Gigawaţi - care ar reprezenta 24% din energia regenerabilă din țară, a fost făcut la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, după ce România a intrat în Alianţa Solară Internaţională, anunță news.ro.
„Nu-mi place sã vorbesc despre mine sau despre arta mea, dar văd că nu-mi dai pace” - Constantin Brâncuși
Echipa feminină de gimnastică artistică s-a calificat, pentru prima dată în ultimii 12 ani, la Jocurile Olimpice - e vorba despre Olimpiada 2024, de la Paris. Mai sunt nouă luni până atunci, iar Federația de Gimnastică face apel la donatori să ajute lotul: nu mai are bani pentru antrenamente.
30.000 de monumente istorice erau, la ultima raportare, pe teritoriul României; multe au sute de ani, iar trecerea timpului, intervenția și neintervenția omului au fost vizibile în multe cazuri. Dintre acestea, aproximativ 600 necesită lucrări urgente, spun experții. Iar numărul crește constant.
Gregorian Bivolaru, denumit guru al unei mișcări internaționale de yoga, a fost pus oficial sub acuzare de „viol, abuz de încredere, răpire și trafic de persoane în grup organizat", de un judecător parizian.
În timp ce la Alba-Iulia se adunaseră 100.000 de oameni pentru a saluta Unirea Transilvaniei cu Regatul României, Regele Ferdinand și Regina Maria intrau în Bucureștiul eliberat. Autorii Unirii din 1918 au gândit cele două evenimente împreună. Iată ziua victoriei descrisă în jurnalul Reginei Maria.
Episcopul Iuliu Hossu a rostit Proclamația Unirii în fața Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Episcopul greco-catolic a recitit Proclamația în 1969, fiind înregistrat în secret. Se afla în domiciliu forțat la Mănăstirea Căldărușani, după anii de închisoare la Sighet.
Din 2012, ziua Sfântului Andrei - 30 noiembrie - este sărbătoare legală și zi nelucrătoare. Românii au intrat astfel oficial în clubul națiunilor care își revendică începuturile creștine de la apostolul Andrei, alături de scoțieni, spanioli, greci și ruși. Cine este însă Sf. Andrei?
Încarcă mai mult
Nici o sursă media