Liderii prezenți au convenit că Regatul Unit, Franța și alte țări vor lucra, alături de Ucraina, la un plan de pace care va fi apoi transmis SUA. Au fost prezentați patru pași care trebuie parcurși pentru garantarea păcii. Președintele Bolojan anunță garanții de securitate pentru tot flancul estic.
Raionul Hmelnițki a fost atacat duminică dimineață cu drone, o femeie fiind rănită în urma acțiunii. Unda de explozie a avariat nouă clădiri rezidențiale și a afectat rețeaua electrică. Zona atacată este în apropierea graniței de nord a României și Republicii Moldova.
Londra va găzdui pe 2 martie discuții de criză între liderii europeni care încearcă să își revină din șocul generat de întâlnirea dezastruoasă de care a avut parte președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, este și el prezent.
O dronă încărcată cu explozibil a fost descoperită la aproximativ 500 de metri de granița României cu Moldova, în apropierea frontierei cu Giurgulești, în județul Galați.
Până când noua Brigadă 155 a armatei ucrainene, instruită în Franța, a ajuns pe front, 1.700 de soldați ar fi părăsit unitatea fără permisiune. Acum, brigada luptă pe linia frontului lângă Pokrovsk, în regiunea Donețk din Ucraina.
Președinții SUA și Ucrainei au schimbat replici direct în fața presei. Trump i-a reproșat lui Zelenski că nu este recunoscător pentru sprijinul SUA în război. La discuție a luat parte și vicepreședintele JD Vance.
Lideri sau reprezentanți ai mai multor țări au reacționat după dialogul neașteptat de vineri, de la Casa Albă, unde președintele Donald Trump și vicepreședintele american JD Vance au avut un schimb dur de replici.
Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit vineri la Casa Albă cu președintele american Donald Trump. Cei doi au schimbat replici severe în fața presei. Trump i-a reproșat lui Zelenski că nu este recunoscător pentru sprijinul SUA în război. La discuție a luat parte și vicepreședintele JD Vance.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a fost informat vineri că într-o zonă din proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, au fost semnalate, prin apel la serviciul 112, existența a unor posibile fragmente de dronă.
Ministerul rus de Externe a anunțat vineri că Statele Unite au dat undă verde Moscovei să-l numească ambasador la Washington pe Alexander Darchiev, actualul director al Departamentului Nord Atlantic al Ministerului de Externe al Rusiei.
Miza vizitei lui Volodimir Zelenski la Casa Albă depăşește cu mult acordul pe care îl va semna cu omologul său american, Donald Trump, privind mineralele strategice.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski merge vineri, 28 februarie, la Washington, pentru a semna un acord cu omologul său american, Donald Trump, privind acordarea accesului Statelor Unite la bogățiile minerale ale țării sale.
Încarcă mai mult
Nici o sursă media