Recordurile guvernării Dăncilă în fruntea Europei au fost umbrite de victoria lui Halep. Totuși să le trecem în revistă.
O mare parte din mister s-a risipit. E aproape sigur că cel mai mare partid din România va miza, în lupta pentru Cotroceni, pe o ființă umană. De sex feminin, se pare.
Deși guvernul Dăncilă neagă faptul că ar fi ajuns cu banii la fundul sacului, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici pregătește o restructurare a sistemului bugetar, tăierea pensiilor speciale și impozitarea progresivă a celor mai mari de 10.000 de lei.
Lunile iulie și august sunt cele mai grele pentru hotelierii și patronii de restaurante de pe litoralul românesc.Se vor umple de banii compatrioților disperați să-și cheltuie economiile făcute afară.
Ce spune Elena Udrea la revenirea în România, într-o discuție imaginată de Roșia Today
Reporterii Roșia Today au reușit să obțină, în exclusivitate, strategia PSD în 10 pași prin care se urmărește recredibilizarea partidului după ”episodul Dragnea” și câștigarea alegerilor prezidențiale din noiembrie.
Figură marcantă a partidului, colecționar de cărți vechi și intelectual crâncen, Codrin Ștefănescu a retrogradat puțin după condamnarea lui Dragnea. În ultima vreme, Codrin stă mai mult cu nasul în arhive. Caută, studiază, compară, măsoară.
În PSD a început sezonul decapitărilor sau, gospodărește vorbind, asistăm la curățenia de primăvară, amânată cu o lună, două.
Nu putea sta fără muncă. Lipsa de activitate risca să-l transforme într-o legumă. Mustața începea să i se veștejească sub privirile gardienilor neputincioși, deși recunoscători pentru anii când le mărea salariile și le elibera deținuții periculoși, care le dădeau bătăi de cap.
Încarcă mai mult