Prezent la Summitul PPE, care are loc la București, șeful statului a subliniat importanța alegerilor europarlamentare din acest an, în contextul în care se împlinesc 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste.
Secretarul general al PPE, Antonio Lopez, a criticat dur guvernarea PSD, sâmbătă, la Summitul PPE, care are loc la București.
Australianul de 28 de ani, suspectat că a atacat două moschei din Christchurch, al treilea oraș ca mărime din Noua Zeelandă, și-a făcut prima apariție, sâmbătă, în fața instanței, care l-a acuzat de crimă, potrivit rferl.org.
Prima rundă a negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE pentru șefia Parchetului European va avea loc pe 20 martie. Calendarul negocierilor a fost transmis joi, 14 martie, președintelui PE Antonio Tajani.
Președintele Klaus Iohannis a criticat în termeni duri bugetul pe care PSD l-a trimis spre promulgare fără să facă nicio schimbare. ”Este o guvernare toxică pentru România”, a spus Iohannis într-o declarație de la palatul Cotroceni.
Deputații britanici au respins, miercuri seara, posibilitatea unui Brexit fără acord. Scorul a fost foarte strâns: 312 la 308 .Joi, premierul Theresa May va cere un alt vot, al treilea, prin care deputații ar urma să decidă dacă cer UE amânarea "pe termen limitat" a Brexit-ului.
Procurorul general a decis că dosarul Tel Drum, în care este cercetat Liviu Dragnea, nu poate fi luat de Secția Specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție, acesta urmând să fie instrumentat în continuare de DNA.
Sesizările depuse de PNL și USR au fost respinse de Curtea Constituțională
Ceea ce părea acum o săptămână doar o jumătate de pas spre delimitatea de PSD, a devenit, după ultimele declarații ale liderilor UDMR, un pas în toată regula. Majoritatea PSD-ALDE din parlament primește o grea lovitură.
Aflat în România pentru conferința miniștrilor afecerilor europene, într-un context tensionat de protestele magistraților față de Ordonanța 7 a din guvernului, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a făcut declarații apăsate despre statul de drept.
O carte recentă publicată în Olanda scoate la iveală că forțele americane și britanice au ratat de două ori prinderea Mohammad Omar, care trăia în apropierea unei baze militare a Statelor Unite
Moscova a anunțat un exercițiu la care vor participa 10.000 de soldați și 3000 de echipamente militare, inclusiv rachete și artilerie în regiunea Mării Negre
România și Marea Britanie au refuzat să includă pe lista neagră Barbados şi Bermude
În timp ce o bună parte a magistraților și mai multe asociații anunță că vor continua protestele până când va fi abrogată Ordonanța privind Secția Specială, conducătorii a 30 de tribunale și curți de apel cer CSM să le stopaze.
Annegret Kramp-Karrenbauer, a prezentat un plan privind Europa, în ton cu preşedintele francez Emmanuel Macron, dar diferit în domeniul social, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Preşedintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, a denunţat sâmbătă un nou atac "cibernetic" care ar fi împiedicat restabilirea electricităţii în întreaga ţară, scrie AFP, citată de Agerpres.
Banca Națională a României estimează pierderi de 2,4 miliarde de lei în sectorul bancar în următorii doi ani. Liviu Dragnea, președintele PSD, dă semne că ar modifica „ordonanța lăcomiei”.
Încarcă mai mult