Cinci militari români au fost răniți în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare, alături de militari americani. Mașina în care se aflau românii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Premierul ungar Viktor Orban l-a calificat „slab” pe candidatul la președinția Comisiei Europene al popularilor europeni, PPE, Manfred Weber, într-un interviu acordat revistei Bild.
Rețeaua de socializare a anunțat, în cel mai recent raport privind respectarea standardelor comunității Facebook, că a închis doar în primele trei luni din 2019 peste 2 miliarde de conturi false, totalul pe ultimele 6 luni ridicându-se la peste 3 miliarde.
Jumătate dintre europarlamentarii PSD aflați pe locurile eligibile au mai fost trimiși de partid la Bruxelles. În ultima parte a mandatului aceștia s-au ocupat aproape exclusiv cu transmiterea mesajului politic antieuropean al lui Dragnea
Procurorii anticorupție au decis cercetarea penală, sub control judiciar, a rectorului şi prorectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob şi Mihail Petrică Marcoci, pentru instigare la şantaj. Cei doi și-au prezentat demisia pe masa ministrului de Interne, Carmen Dan.
Premierul britanic și-a anunțat demisia pentru data de 7 iunie, peste o săptămână. Liderul laburist Jeremy Corbyn cere alegeri anticipate.
În comuna Necșești, județul Teleorman, pentru oameni timpul a stat pe loc indiferent de UE sau nu UE.
Detectorul de Minciuni este un proiect de fact-checking care pune lupa pe informațiile relevante din media. Jurnalistul Ionuț Benea, participant la proiectul mai multor ONG-uri, sprijinit de CE și susținut de Europa Liberă, analizează declarația candidatului PSD Dragoș Benea
Darius Vâlcov, condamnat deja în primă instanță la 8 ani de închisoare, este urmărit penal de DIICOT pentru publicarea pe Facebook a protocolului secret încheiat în 2016 între Parchetul General și SRI. Fapta pentru care este anchetat e divulgarea secretului care periclitează siguranța națională.
Perchezițiile pe care procurorii DNA le fac în cazul jurnalistei Emilia Șercan, amenințată cu moartea, îl vizează pe rectorul și prorectorul Academiei de Poliție, au confirmat surse din parchet pentru Europa Liberă.
Bookmaker-ii, profesioniștii care, după analize atente și minuțioase, fac cote pentru mii de întreceri sportive din fotbal, tenis, baschet, au anunțat cotele pentru alegerile europarlamentare, iar oferta este una generoasă, scrie Newsweek România.
Președintele Klaus Iohannis a spus că nu va mai nominaliza un membru al PSD pentru funcția de premier
Detectorul de Minciuni este un proiect de fact-checking care pune lupa pe informațiile relevante din media. Jurnalista Maura Bărbulescu, participant la proiectul mai multor ONG-uri, sprijinit de CE și susținut de Europa Liberă, analizează declarația liderului USR, Dan Barna
Profitând de lansarea noului său volum, șeful statului a atacat PSD chiar în fieful social-democraților, Craiova, spunând că este nevoie „de o bună guvernare, nu ca cea de acum”. Iohannis a îndemnat oamenii să participe la referendum.
Detectorul de Minciuni este un proiect de fact-checking care pune lupa pe informațiile relevante din media. Jurnalista Eliza Cassandra, participant la proiectul mai multor ONG-uri, sprijinit de CE și susținut de Europa Liberă, analizează declarația lui Liviu Dragnea
Fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, adus luni în țară din Madagascar cu o escortă a Poliției, a depus contestație în anulare pentru condamnarea definitivă la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor fictive.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, într-un interviu pentru Adevărul, că va anunța duminică seara, după alegerile europarlamentare, dacă va intra în cursa pentru scrutinul prezidențial.
Încarcă mai mult